Sfântul Mucenic Antonie
1 martie.
.
Sfântul Mucenic Antonie
1 martie.
.
Sfântul Mucenic Marcel
1 martie
"...rămâneţi în dragostea mea, care e DRAGOSTEA lui Hristos" !(PărinteleArsenie Boca
Mărturii despre Părintele Arsenie Boca/Pr.Ioan Sofonea: Părintele Arsenie nu dădea canon multe rugăciuni sau metanii, canonul său era să nu mai faci păcatele
Preotul Ioan Sofonea l-a întâlnit pentru prima dată pe părintele Arsenie la vârsta de 10 ani și a ajuns să fie timp de 5 ani ucenicul său, la Mânăstirea Sâmbăta. Născut în anul 1928, a copilărit în comuna Drăguș, la numai câțiva kilometri de mânăstirea Constantin Brâncoveanu, de la Sâmbăta. Din 1940, de la deschiderea mânăstirii, merge periodic la mânăstire, duminica și de sărbători, alături de părinții și ceilalți 4 frați ai săi. În anul 1943, părintele Arsenie i-a remarcat talentul muzical și l-a trimis la Școala de Cântăreți „Dimitrie Cunțan” de la Sibiu, pentru a se specializa în muzică bisericească. După absolvirea școlii, în 1946, va fi cântăreț în strană la mânăstirea de la Sâmbăta și va deveni frate de mânăstire. De altfel, în anul 1950, intră în monahism, sub numele de călugărul Ieronim. În anul 1959 însă, pe când era student în ultimul an la Facultatea de Teologie din Sibiu, este silit să părăsească mânăstirea, din cauza decretului 410, când mii de călugări și călugărițe au fost alungați din monahism. I se dă voie totuși să termine facultatea, iar mitropolitul Nicolae Colan îl sfătuiește să se căsătorească și să devină preot la o parohie. Astfel, se va căsători cu Aurelia, sora unui coleg de facultate și va fi repartizat la parohia Ercea Poarta, lângă Reghin. După 2 ani, se va muta la Vânători, în apropiere de Sighișoara, localitate unde va fi preot timp de 33 de ani. După pensionare, în anul 1955, la chemarea părintelui Răduleț, continuă și astăzi să slujească la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, de pe strada Gheorghe Dima. Spune că ceea ce l-a impresionat cel mai mult la părintele Arsenie a fost marea sa iubire față de oameni și puterea pe care a avut-o de a-i apropia pe români de Dumnezeu.
Veniți toți de la orașe să vă spovediți și să vă împărtășiți, că pe voi vă paște o mare primejdie
Perioada în care tânărul ucenic s-a aflat la Sâmbăta, în preajma părintelui Arsenie Boca, și-a pus amprenta asupra întregii sale vieți. Acele vremuri au avut o mare încărcătură spirituală și duhovnicească, fiind perioada celui de-al doilea război mondial. Oamenii erau în mari tulburări sufletești, iar întărirea le venea prin credință. Mulți alergau la mânăstirea Sâmbăta, unde se spovedeau, se împărtășeau și luau puterea de a merge mai departe și a face față greutăților. Părintele Arsenie nu îi împărtășea însă pe toți, din cauza păcatelor. Preotul Sofonea își amintește că la un moment dat unii oameni erau dezamăgiți, pentru că unora le dădea mâna, iar altora nu, atunci când plecau de la mânăstire. Văzându-i supărați, părintele Arsenie le-a spus să nu se întristeze, pentru că va avea ocazia să îi mai întâlnească și în alte dăți, în schimb, cei cărora le dădea mâna, vor pieri în război. Părintele simțea că în pericol sunt îndeosebi cei din orașe.
„Avea duhul cunoașterii, dar nu se arăta, nu făcea din asta un motiv de laudă. Le spunea oamenilor doar ceea ce aveau nevoie pentru folosul duhovnicesc. Le dădea sfatul să lupte pentru dreptate, pentru apărarea pământului românesc, iar în alte situații să nu tragă ca să omoare, ci să tragă în aer. Le spunea mai ales celor de la oraș: Veniți toți de la orașe să vă spovediți și să vă împărtășiți, că pe voi vă paște o mare primejdie! Ceea ce s-a și întâmplat. Au venit peste orașe bombardamente și mulți au pierit. Cu darul înainte-vederii, Părintele știa cine va muri în bombardamente. Și cu aceștia dădea mâna. Vedea că n-o să mai vină la mânăstire”, povestește părintele Sofonea.
În Predici, Părintele Arsenie striga cuvântul lui Dumnezeu către oameni
Ucenicul său își amintește că în general, Părintele Arsenie avea un chip luminos și senin și o voce blândă, însă atunci când predica, glasul său devenea sever. În timpul Predicilor nu se mișca nimeni, chiar dacă afară ploua. Toți erau atenți la cuvintele sale, care te înălțau sufletește și te făceau să îți dorești să fii un cât mai bun credincios. Repovestea rar Evanghelia zilei, ci, pornind de la cuvântul lui Hristos, de la parabola sau întâmplarea biblică, urmărea o temă principală, un adevăr pentru vremurile noastre. Oamenii se simțeau ei înșiși ridicați spre înălțimi duhovnicești și deveneau conștienți și îndurerați de starea de păcat în care trăiau.
„Părintele Arsenie striga cuvântul lui Dumnezeu către oameni. Îi îndemna să-L urmeze pe Hristos, să nu se lase ispitiți de lume, să nu cadă din dragostea lui Dumnezeu. Atât erau de convingătoare cuvintele lui, încât te hotărai cu tot sufletul să îi urmezi sfaturile și învățăturile, să devii un râvnitor al vieții lui Iisus Hristos, modelul de viață sfântă, după voia lui Dumnezeu ”.
În permanență, duhovnicul le explica oamenilor de unde le vin necazurile și le arăta ce se va întâmpla dacă vor continua să săvârșească acele păcate, neîntorcându-și fața către Dumnezeu.
„Îi urmai sfatul, pentru că avea cuvinte înțelepțite de Duhul Sfânt. În viața lui austeră, în cuvintele lui, oamenii vedeau un urmaș al lui Hristos care le lumina mintea. Părintele asculta necazurile fiecăruia, îi explica de unde i se trag, de ce are probleme. Îi trezea conștiința și îl aducea pe om la un alt nivel de înțelegere a vieții, mai adânc, astfel încât acela simțea nevoia unei trăiri profunde, cu hotărârea de a urma calea credinței în Dumnezeu. Spunea că nu este mântuire acolo unde nu sunt Sfinte Taine”, explică părintele Ioan Sofonea.
Părintele Arsenie îi oprea în mod categoric pe oameni să nu lucreze duminica și de sărbători, spunându-le: „N-aveți niciun spor cu ziua pe care i-o furați lui Dumnezeu”.
Cine nu înțelege că duhovnicul este cel pe care Hristos l-a lăsat să ierte păcatele oamenilor, acela este un om pierdut
Părintele Sofonea spune că la spovedanie părintele nu se grăbea niciodată. Avea multă răbdare și îl lăsa pe credincios să spună ce voia el, ce voia să mărturisească, iar la final, intervenea și spunea: „Ai mai făcut și altele. Asta de ce n-o spui? Astălaltă de ce n-o arăți, că și asta ai făcut-o?” Nu te puteai ascunde de privirea sa pătrunzătoare, nici cu cuvântul, nici cu gândul. În timp, oamenii mărturiseau tot ce greșeau.
„No vezi, pentru toate astea trebuie să plătești. Să plătești cu suferințe, cu canon, pentru că păcatele trebuie plătite. Nu bani la preot, ci osteneală. Voi trebuie să vă schimbați purtarea. Voi căutați minuni aici, dar eu vă rog să vă schimbați purtările, că asta vrea Dumnezeu, să vă schimbați purtările, nu minuni”, le spunea Părintele Arsenie.
Canonul pe care îl dădea celor care se spovedeau era să nu mai săvârșească păcatele:
„Eu nu vă dau canoane cu rugăciuni multe, cu metanii multe sau post greu. Eu cer omului să se îndrepte și să nu mai facă păcate. Canonul meu este să te lași pentru todeauna de păcat, să nu mai faci păcatul pe care l-ai făcut și l-ai spovedit!”, le spunea el.
Părintele Arsenie considera că omul are posibilitatea de a scăpa de necazuri prin smerenie și iertare de la Dumnezeu, prin preotul duhovnic.
„Cine nu înțelege că duhovnicul este cel pe care Iisus Hristos l-a lăsat să ierte păcatele oamenilor, în fața căruia omul să-și plece capul și mândria, acela e un om pierdut, căci Iisus Hristos le-a dat preoților puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor. Așa că orice mijlocire de împăcare a omului cu Dumnezeu se face prin preot”, spunea Arsenie Boca.
Să nu fim mulțumiți că nu mâncăm carne, dar mâncăm carne de om
Cât privește postul, părintele Arsenie nu susținea neapărat să ții toate zile rânduite potrivit calendarului, ci le spunea oamenilor să postească atât cât au putere. Unii mai mulți, unii mai puțin, după cum pot. Punea însă un mare accent pe felul în care te comporți atunci când ții post.
„Să nu postim în înțelesul strâmt: să fim mulțumiți că nu mâncăm carne, ouă, brânză sau altceva, dar mâncăm carne de om, mușcând cu vorba, clevetind, osândind, mințind sau jurând strâmb. Postul nu e un regim al stomacului – zicea Părintele, o chestiune de siluetă, ci e o cale spre mântuire. A gândi altfel, înseamnă a înjosi postul cu care a postit Iisus Hristor și ar fi o ocară.
Preotul Ioan Sofonea și-a relatat atât întreaga experiență de la Mânăstirea Sâmbăta, cât și numeroasele învățături primite de la marele duhovnic Arsenie Boca, în cartea sa, intitulată „Am auzit un sfânt vorbind.Părintele Arsenie Boca”, disponibilă la biserica de pe strada Gheorghe Dima.
parintele-sofonea-site-800x586.jpg
Sfântul Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Chiriniei
2 martie Viaţa Sfântului Sfințit Mucenic Teodot, Episcopul Cirenei
În insula Ciprului este o cetate ce se numeşte Cirene. Într-acea cetate a fost episcop Sfântul Sfinţitul Mucenic Teodot, fiind de neam din Galatia, născut din părinţi creştini şi crescut în învăţătura cărţii. El, din tinereţe deprinzându-se cu înţelepciune şi fapte bune, a mers în insula Ciprului, unde învăţa pe elini să lase rătăcirea şi înşelăciunea idolească, şi să creadă în Hristos, adevă-ratul Dumnezeu. Apoi pe mulţi întorcându-i, prin propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, de la necurăţia păgânească, i-a povăţuit la calea mântuirii. Pentru aceea a fost ales episcop în cetatea Cirenei a Ciprului. Atunci era prigonire mare înpotriva creştinilor, împărăţind păgânul Liciniu (308-324), iar în Cipru era ighemon Savin. Dorind sfântul să fie muncit pentru Hristos, se certa cu îndrăzneală cu elinii, mustrând rătăcirea lor şi propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu.
Auzind despre aceea, ighemonul Savin a poruncit să-l prindă spre mucenicie. Înştiinţându-se arhiereul lui Dumnezeu de porunca ighemonului, n-a aşteptat să vină după dânsul. Ci îndată sculându-se, s-a dus singur la ighemon şi, stând înaintea lui, i-a zis: "Iată cel pe care îl cauţi, eu sunt! Nu m-am ascuns de tine, nici nu sunt adus cu sila, ci de voia mea am venit. Căci adevărul, pe care nu se cade a-l ascunde, trebuie a-l arăta, adică pe Hristos, Dumnezeul meu, să-L propovăduiesc; iar necurăţia şi neputinţa păgânătăţii voastre s-o vădesc.
Dar nu este trebuinţă de multă arătare a neputinţei voastre, căci singură aceea vă arată a fi neputincioşi, căci sunteţi mai fricoşi decât broaştele, de vreme ce pentru un creştin s-a tulburat toată cetatea şi oastea păgânilor. Pentru că se tem diavolii de un om care este rob al lui Hristos şi se sârguiesc că nu cumva, scăpând din mâinile voastre ale muncitorilor, să ridice asupra lor mai mare război şi să biruiască neputinţa lor, biruind prin cuvinte pe cei ce le slujesc lor, având nădejdea cea deşartă spre dânşii".
Ighemonul, nesuferind o mustrare ca aceasta, a poruncit îndată să bată fără de milă pe Sfântul cu vine crude. Şi, fiind bătut multă vreme, grăia cuvântul lui David: Pe spatele meu au lucrat păcătoşii, îndelungat-au fărădelegea lor. Încetând slugile a-l bate pe mucenic, a zis către dânsul ighemonul: "Vezi ce ţi-a folosit ţie multă grăire şi îndrăzneala ta?" Răspuns-a Sfântul: "De ai fi avut ochii tăi cei sufleteşti luminaţi, ţi-aş fi arătat ce mi-a folosit bărbăţia mea, pe care tu o numeşti îndrăzneală; ci de vreme ce eşti orb, pentru aceea nu poţi să-mi vezi bunătăţile ce-mi stau înainte; măcar dintr-aceasta să înţelegi, cum că eu căutând cu sufletească privire la cereştile răsplătiri, cele gătite mucenicilor lui Hristos, sunt nemişcat în rănile cele luate de mine şi nu simt mucenicia; căci sufleteasca veselie cea întru Dumnezeul meu, biruieşte toate dure-rile trupeşti".
Savin ighemonul a zis: "Te mândreşti, Teodote, ca să înşeli pe cei ce te aud, dar pe mine nu poţi să mă înşeli cu cuvintele tale. Căci până într-atâta voi munci trupul tău, până ce vei mărturisi stăpânirea zeilor noştri". A grăit Sfântul: "Precum voieşti, ispiteşte-mă cu muncile; adună-ţi toată puternica ta meşteşugire spre trupul meu şi te înştiinţează de puterea ostaşului lui Hristos şi vei vedea cine va fi mai tare: cei ce mă muncesc pe mine, ori eu care port în mine pe Hristos?"
Ighemonul a zis: "Au nu ştii, cum că din poruncile împărăteşti am stăpânire asupra trupului tău, ca să-l sfărim cu rănile şi să-ţi pierd tăria ta până în sfârşit?" A răspuns sfântul: "Unuia Dumnezeu, Acestuia Îi slujesc, Care m-a făcut mult mai presus decât împăraţii şi mult mai puternic decât boierii. Pentru aceea acum ca şi cu un rob grăiesc cu tine şi decât orice rob mult mai necinstit te socotesc pe tine şi nu ţin seamă de toate muncile, cu ajutorul Dumnezeului meu, Care ne-a învăţat să socotim toată dragostea lumească ca pe nişte paie, pleavă şi gunoi. Deci, să nu socoteşti că mă vei înfricoşa cu mândria şi cu groaznicele tale îngroziri. Te lauzi cum că ai putere peste trupul meu. Dar o stăpânire ca aceea au şi tâlharii care trăiesc în pustietăţi. Căci, când prind pe cineva în cale, îl muncesc precum voiesc. Şi tu acum te socoteşti a fi puternic, nădăjduind în sabia ta cea fărădelege. Pentru că stăpânirea cea legiuită schimbând-o în tiranie, pe desfrânaţi şi pe ucigaşii de oameni îi ierţi, iar munca cea vrednică a lor o aduci asupra bărbaţilor celor nevinovaţi şi dreptcredincioşi".
Atunci, mâniindu-se ighemonul foarte tare, a poruncit să-l spânzure pe mucenic pe lemnul cel de muncă şi cu unelte ascuţite să-i strujească coastele lui. Iar pătimitorul lui Hristos, fiind strujit şi răbdând dureri, se ruga lui Dumnezeu, grăind: "Doamne, Iisuse Hristoase, Făcătorul a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Cel ce ai prădat moartea, Cel ce ai stricat iadul, Cel ce pe Cruce ai omorât începătoriile şi puterile întunericului, Care ai vădit pe domnul veacului acestuia şi ai dăruit de sus putere Sfinţilor Tăi Apostoli şi fără de ispită i-ai păzit pe dânşii; Cel ce ai dat oarecând tinărului David biruinţă asupra uriaşului Goliat şi ai schimbat văpaia în cuptorul Babilonului, ca să nu vatăme trupurile sfinţilor Tăi tineri, răcorindu-i cu rouă; Tu şi pe mine mă întăreşte în muncile acestea, căci ştii neputinţa omenească. Slabă este tăria noastră, şi se ofileşte ca o floare în puţină vreme. Pentru slavă numelui Tău, Doamne, dă putere neputinţei mele şi risipeşte puterea celor ce se scoală asupra turmei Tale celei sfinte, ca să înţeleagă tot pământul că Tu eşti Dumnezeu preaînalt, Care dai tărie şi putere celor ce nădăjduiesc spre Tine".
Astfel rugându-se Sfântul, suliţele ascuţite atâta îi strujiseră trupul, încât i se vedeau oasele goale. După aceea a poruncit ighemonul ca, luându-l de pe lemnul cel de muncă, să-l ducă în temniţă.
Deci Sfântul, fiind dus spre temniţă, striga prin toată cetatea, grăind: "Cei ce mă vedeţi într-acest chip pătimind, să înţelegeţi că nu fără de nădejde pătimesc; căci pentru durerile muceniceşti am răsplătire de la Hristos Dumnezeu, spre Care eu nădăjduiesc. Că dacă un împărat pământesc vremelnic cinsteşte pe ostaşii săi, cei ce pentru dânsul cu bărbăţie şi cu vitejie se oştesc şi îşi varsă sângele lor şi le dă vrednice daruri, iar celor ce mor la război, le pome-neşte numele cu zugrăveli, cu cât mai mult veşnicul Împărat dăruieşte cinste nevoitorilor Săi şi în viaţa cea de acum şi la Înviere, când îi va arăta părtaşi ai Împărăţiei Sale. Stau mărturie cinstitele moaşte ale sfinţilor mucenici care mai înainte s-au nevoit, şi care se cinstesc cu cucernicie de toţi credincioşii mai mult decât toate cele de pe pământ, lucruri cinstite şi bogăţii. Iar prin cinstirea lor se închipuieşte cinstea şi slava care în cer li se dă de la Dumnezeu şi de la îngerii Lui sufletelor mucenicilor".
Acestea şi mai multe grăindu-le Sfântul, mergea după dânsul tot poporul până la temniţă, în care a petrecut Sfântul cinci zile; după aceea a fost adus iarăşi la întrebare înaintea ighemonului. Şi a zis ighemonul către mucenic: "Eu socotesc că nu-ţi este de trebuinţă mai multă pedeapsă, să te înţelepţeşti; destul îţi este munca cea dintâi, cred că te vei apropia acum spre cinstea zeilor noştri, amintindu-ţi de pătimirile cele dintâi; iar dacă vei petrece încă în nesupunere, apoi mă vei sili ca să aduc asupra ta şi mai grele munci. Drept aceea, ascultă-mă, şi te izbăveşte însuţi de muncile ce vor să-ţi vină".
Sfântul Teodot a zis: "Nu cunoşti, de trei ori ticăloase, că chiar de s-ar fi strivit trupul meu de munci şi coastele mele ar fi sângerat de răni, totuşi cu vitejie sunt gata şi acum a suferi de la tine toate cele ce se vor aduce asupra mea, până ce voi sfârşi nevoinţa alergării mele, ca să primesc cununa dreptăţii care îmi este pusă înainte de Domnul meu, Iisus Hristos".
A zis ighemonul: "Nu pomeni aici pe Cel răstignit, căci defaimi locul acesta de judecată". Răspuns-a Sfântul Teodot: "Nebunule şi plinule de toată necurăţia, tu, pomenind pe acei necuraţi zei ai tăi, oare nu socoteşti că defaimi locul acesta? Iar eu, deoarece pomenesc pe Cel întru tot curat, că Stăpân al meu, pe Iisus Hristos, Împăratul şi Domnul, tu cu greutate Îl asculţi şi huleşti, ca şi cum s-ar fi prihănit locul tău cel de judecată prin pomenirea numelui lui Hristos. Iată, se chinuieşte cugetul tău, numai la numirea preacurat numelui Său.
Dar şi diavolii care se cinstesc de voi această o pătimeau, nesuferind muncile ce li se făceau prin vederea lui Hristos şi strigau: Ce este nouă şi Ţie, Iisuse Nazarinene? Ce ai venit mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi? Nu este lucru de mirare, că nici tu nu suferi a auzi numele lui Hristos, deoarece eşti rudă a diavolilor de la strămoşii tăi, slujindu-le acelora şi urmându-le".
Savin ighemonul a zis: "Eu am socotit că tu vei fi mai blând după muncile cele dintâi şi că mă vei asculta pe mine, cel ce te chem pe tine spre mântuire; dar tu mai rău te-ai făcut. Ci, de-oarece rămâi neschimbat certându-te cu noi şi amăgindu-ţi inima ta, ca şi cum ai răbda pentru Hristos, iată o muncă nouă voi aduce asupra ta şi te voi birui şi-ţi voi arăta că nimic nu-ţi sporeşte nădejdea ta spre Hristos. Că nu-ţi va ajuta ţie înşelătorul Acela, spre Care, nădăjduind, te semeţeşti la munci".
Iar sfântul mucenic a zis: "De aş fi răbdat această pentru un om, apoi mai ticălos aş fi fost decât voi, cei fără de Dumnezeu şi nici o nădejde bună nu aş fi avut de viaţa ce va să fie. Dar până în sfârşit nu aş fi suferit atât de mare muncă, dacă nu aş fi privit spre cereasca Împărăţie, în care mai multă plată voi primi de la Hristos, adevăratul Dumnezeu. Deci, pentru ce oare să nu rabd mai mari munci, cu ajutorul lui Hristos pentru veşnicele bunătăţi cele făgăduite? Vezi în mine ajutorul lui Hristos şi te încredinţează, cum că nădăjduiesc spre El. Pentru că, acoperindu-mă cu dumnezeiasca Lui mână, nu mă tem de muncile tale şi nimic nu pătimesc cu greutate. Şi, deşi trupul de ţarină pătimeşte, gândul cel întărit în Dumnezeu rămâne neschimbat".
Atunci ighemonul Savin a poruncit ca să se aducă un pat de fier şi să-l întindă peste el pe sfântul şi să se aprindă sub dânsul foc şi să pună dedesubt vreascuri şi paie. Iar după ce pătimitorul a răbdat şi această muncă, s-a minunat ighemonul şi a zis: "De unde se află la voi creştinii atâta nemilostivire? Pe cine puteţi a milui, voi cei ce singuri nu voiţi a vă milui pe voi? Sau către cine veţi fi înduraţi, neîndurîndu-vă de voi înşivă?" Sfântul Teodot a zis: "Obiceiul iubirii de oameni nu-l ştii şi pentru milă grăieşti? Atunci îţi voi mulţumi ţie, când mă vei schimba pe mine din vremelnica viaţă şi mă vei elibera la cereasca Împărăţie. Dar voieşti a mă înălţa pe mine, căci, mai mult muncindu-mă, şi mai multă răsplătire îmi mijloceşti. Deci, dacă îţi este milă de mine, eliberează-mă prin felurite munci din această vremelnică viaţă. Adaugă-mi şi mai mari munci, ca acolo să mi se adauge cununa dreptăţii. Munceşte-mă până la moarte, ca desăvârşit nevoitor să mă duc la Puitorul meu de nevoinţă, Hristos, ca toate sfintele îngereşti cete să mă pri-mească, bucurându-se şi veselindu-se".
Ighemonul a zis: "Eu te voi face desăvârşit nevoitor, căci voi afla alte munci mai cumplite contra ta". Iar mucenicul lui Hristos a zis: "De ai fi ştiut bunătatea Dumnezeului meu, spre Care nădăjduiesc, cum că, pentru muncile acestea de puţină vreme, mă voi învrednici vieţii celei veşnice, tu însuţi ai fi voit să pătimeşti pentru El, precum pătimesc şi eu. Dar, de vreme ce au împietrit inimile voastre diavolii, cei ce se cinstesc de voi, şi nimic, după viaţa aceasta, nu nădăjduiţi, de aceea aţi căzut în înşelăciunea lumii acesteia, mai înainte cinstind cele vremelnice şi trecătoare, mai mult decât cele veşnice".
Acestea auzindu-le, ighemonul s-a înspăimântat şi a zis: "Îmi spuneau unii de tine, cum că eşti simplu, dar eu te văd a fi priceput mare". Iar Sfântul Teodot a răspuns: "Hristos grăind prin mine, care ritori pot să-mi stea împotrivă? Deci să ştii cum că bine ai auzit de la cei ce ţi-au spus despre mine că sunt nepriceput. Adevărat au zis. Însă darul Hristosului meu nevoindu-se împreună cu mine, precum mă învaţă a grăi, aşa şi muncile mă învaţă a răbda, uşurîndu-mi durerile în rănile ce le primesc".
Ighemonul a zis: "Nu te voi cruţa, Teodote". Răspuns-a Sfântul: "Fă ce voieşti, că sunt gata la aceasta". Atunci ighemonul Savin a poruncit să-i bată piroane în picioarele lui şi să fie prigonit de ostaşi. Bătându-i piroane în picioare, el, ridicându-şi mâinile sale la cer, grăia: "Mulţumesc Ţie, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul m-ai învrednicit a fi părtaş patimilor Tale! De unde mi s-a adăugat mie, lepădatului, atât dar, căci iată acum la cer m-am suit? Mulţumesc Ţie, Mântuitorul meu, că m-ai izbăvit de cei ce-mi prigonesc sufletul. Slăvească-se numele Tău, Stăpâne Hristoase, în trupul meu, că Tu îmi eşti viaţă, Fiule al lui Dumnezeu, şi a muri pentru Tine, dobânda îmi este. Încredinţez Ţie pe cei ce pătimesc pentru numele Tău; fii lor ajutător. Potoleşte viforul acesta şi risipeşte pe cei ce se scoală asupra Bisericii Tale celei sfinte, ca în pace să Te laude pe Ţine poporul Tău, în veci".
După aceea a grăit către creştinii cei ce îi stăteau de faţă: "A mea nevoinţă, fraţilor, acum se sfârşeşte şi cununa îmi este aproape. Iată plata dreptăţii mele pe care mi-o va dărui mie Iisus Hristos. El S-a răstignit pentru mine, iar eu trupul mi l-am dat la răni pentru Dânsul! El a murit pentru mine, ca să mă izbăvească din stricăciune, iar eu mor pentru Dânsul, ca să mă învrednicesc Împărăţiei Lui! O, cât este de mare darul lui Hristos! că pentru pătimirea cea de puţin timp pentru El, veşnice şi negrăite bunătăţi răsplăteşte, mai mult decât măsura cea vrednică. Nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum, pe lângă slava ce are să se arate întru noi". Şi aşa, cu piroanele în picioare, alerga Sfântul, fiind izgonit de ostaşi pe drum.
Mulţi din poporul elinesc, văzând o răbdare ca a lui şi cuvintele cele ca mierea curgătoare ascultându-le, au crezut în Hristos şi îşi băteau joc de necuraţii idoli, iar pe tiran îl ocărau şi numele lui Hristos îl preamăreau. Aflând de aceasta ighemonul Savin, a poruncit ca iarăşi să-l arunce pe Sfântul Teodot în temniţă; căci zicea el: "Să nu se înşele poporul cu fermecătoarele lui învăţături". Deci, se sfătuia cu sfetnicii săi, cu ce moarte să piardă pe mucenic.
Trecând multe zile, au început a i se înmulţi rănile şi toţi binecredincioşii creştini venind cu mahrame curate, i le ştergeau. După aceasta marele Constantin, biruind pe Maxenţiu cu puterea Crucii (312) şi dăruind libertate tuturor creştinilor (313), a venit poruncă de la dânsul să înceteze prigonirea şi cei ţinuţi în legături pentru Hristos să fie liberi.
Auzind de aceasta Sfântul Teodot s-a mâhnit foarte tare căci dorea să moară în munci pentru Hristos. Deci, fiind eliberat, s-a dus la cetatea sa, Cirene, şi, petrecând după pătimire doi ani pe scaunul său, a adormit întru Domnul. Şi a luat îndoită cunună, a arhieriei şi a muceniciei, din mâna Domnului nostru Iisus Hristos, Care încununează pe nevoitorii Săi cu slavă veşnică. Căruia şi noi de ne-am învrednici, cu rugăciunile Sfântului Sfinţitului Mucenic Teodot şi cu darul lui Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.
03-02-sf_teodot_ep_cirenei.jpg
Sfântul Mucenic Isihie
2 martie Viaţa Sfântului Mucenic Isihie
Acesta a trăit pe vremea împăratului Maximilian, fiind întâiul slujitor al palatului împărătesc şi făcând totodată parte şi din senat. După porunca împăratului ca toţi creştinii care erau în armată, dacă nu se vor lepăda de Hristos, să fie dezbrăcaţi de uniformă şi să petreacă viaţă de rând, Isihie a fost dezbrăcat de veşmintele cele de mult preţ cu care era îmbrăcat, a fost îmbrăcat mai departe cu o haină proastă de lână fără de mâneci şi a fost dus ca să trăiască laolaltă cu femeile. După aceasta, împăratul chemându-l la sine l-a întrebat dacă nu se ruşinează că a fost coborât din cinstea de magistru la felul acela de vieţuire cu totul necinstit, de vreme ce el, ca împărat, nu poate să aşeze pe creştini în vredniciile şi la puterea pe care Isihie o avea mai înainte. Dar sfântul Isihie spunând că cinstea din veacul acesta este trecătoare şi că numai cinstea pe care o are cineva înaintea Domnului Hristos este veşnică şi nesfârşită, împăratul a poruncit să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie aruncat în râul care se cheamă Oronte şi în care sfântul şi-a găsit sfârşitul său fericit.
isihie.jpg
Sfântul Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi
2 martie Viața Sfântului Nicolae Planas, ocrotitorul celor căsătoriţi
Acesta s-a născut în insula Naxos, din părinţi binecredincioşi, primind la botez numele Nicolae. Din fragedă pruncie a avut o aleasă înclinaţie spre cele duhovniceşti, fiind adesea găsit în paraclisul Sfântului Nicolae, aflat pe moşia părinţilor, unde, înfăşurat într-un cearşaf, petrecea timp îndelungat cântând toate cântările bisericeşti ştiute de dânsul. După adormirea tatălui său, pe când Nicolae avea 19 ani, se mută împreună cu mama şi sora sa în Atena, iar la vârsta de 28 de ani se căsătorește, dobândind un copil. În 1879, este hirotonit diacon, iar în 1884, preot.
După plecarea soţiei sale la cele veşnice, vreme de 50 de ani a liturghisit zilnic, timp în care nu s-a îmbolnăvit niciodată, de la opt dimineaţa, până la două sau trei după-amiaza. Frânt de oboseală, mergea pe la casele celor apropiaţi ai săi şi se odihnea puţin, aşezat într-un fotoliu. Seara, la ora nouă, ajungea la una dintre biserici unde începea privegherea. Mânca în fiecare zi doar seara, iar în toate posturile mânca fără untdelemn. De praznice, cânta paraclisele lor până la Odovanie.
Bucuria şi viaţa sa au fost să slăvească pe Dumnezeu ziua şi noaptea, să săvârşească Liturghii, privegheri, Vecernii, Paraclise, agheazmă, Sfinte Masluri, Parastase. Diferitele bisericuţe unde liturghisea Sfântul Părinte erau pentru mulţi mângâiere şi scăpare.
Ani întregi purta cu sine pomelnicele primite în fiecare zi. Din nemăsurata sa iubire pentru cei trecuţi la cele veşnice, avea pomelnice îngălbenite de vreme, la care adăuga mereu altele, pe toate citindu-le cu purtare de grijă părintească, la fiecare Liturghie. Astfel, prin râvna sa, mulţi vor fi dobândit loc în Împărăţia Cerurilor.
Ajuta familii nevoiaşe, văduve, orfani, mai ales pe văduvele tinere, deoarece sărăcia le împingea la stricăciune, tineri să-și plătească studiile. Şoferii de taxiuri îl duceau fără bani, ştiind că acela care îl ducea pe Sfântul Părinte se bucura de mult câştig în ziua aceea.
Din tot ce făcea şi vorbea, se vedea că nu are nici o idee despre sfinţenia sa, căci lacrimile pentru păcatele lui nu lipseau din ochii lui, deşi încerca să trăiască ascuns şi singur.
Toate neajunsurile din partea oamenilor le primea cu îndelungă răbdare, tăcere şi rugăciune, Dumnezeu de multe ori săvârşind minuni cu nevoitorul său plin de simplitate.
Astfel petrecu Sfântul Părinte o jumătate de veac, fără zgomot, neştiut de nimeni, însă avându-i în inima sa pe toţi, făcând din inima Atenei adevărată pustie şi umplând-o cu mireasma rugăciunii, precum sihaştrii de odinioară pustia.
În anul 1932, Sfântul Nicolae Planas pleacă la cele veşnice, fiind înmormântat, iar la vreme rânduită fiind aflat nestricat, răspândind bună mireasmă şi săvârșind mulţime de minuni celor ce i se roagă cu credinţă.
Trecerea sa în rândul sfinţilor s-a săvârșit la 23 iulie 1992.
sf-nicolae-planas-9.jpg
Momentan sunt 2 utilizatori care navighează în acest subiect. (0 membri și 2 vizitatori)
Permisiuni postare
Răspunde cu citat
Marcaje