Din invataturile Sfantului Arsenie Boca

[Adrian Pop]

Crestin Ortodox Simplu a distribuit un link.



acum 11 ore


http://www.youtube.com/watch?v=PDrOohsOkhQ


2Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Pr. Arsenie Boca

3 mai


Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca

• Nouă, toate necazurile vieţii ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie, şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep, că ispăşirea prin necazuri dovedeşte, nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui.
• Atâta vreme cât ţinem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viaţa noastră. De îndată însă ce mărturisim păcatele şi vinovăţia, primejdia morţii o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră.

• Numai atât bine putem face, câtă suferinţă putem ridica de pe el.
• Conştiinţa e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om şi acelaşi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum Îl văd aşa mă vede. Glasul conştiinţă însă, fiind şi capătul lui Dumnezeu din fii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi înăbuşit mereu. Odată şi odată începe să strige la noi, punându-ne înaintea lui Dumnezeu şi înaintea noastră de toate fărădelegile făcute.
• Concepţia de viaţă creştină: oxigen (aer bun), glicogen (hrană raţională), somn, să-ţi păstrezi energia vitală (hormonii) şi să ai un program de viaţă creştină.
• E atât de mare sufletul omului, după obârşia sa, încât numai Dumnezeu îl poate umple. Cu orice altceva ai încerca să-ţi saturi sufletul, nu faci decât să ţi-l îngustezi pe măsura dorinţei urmărite: asta-i desfigurarea lui!
• Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale tu alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul Împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat.

[Adrian Pop]

https://www.facebook.com/PrArsenieBoca?fref=ts

[Adrian Pop]

Trei TreiMEMORIAL PARINTELE ARSENIE BOCA-SFANTUL ARDEALULUI


De la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem
Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte.

Căci toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiscă din lumea aceasta nu poate fără tine. Nici tu nu te mântuieşti fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi şi tu mâna ta. Destul îţi este că te cercetează mereu şi atât de mult te roagă!

Cine nu vrea să se mântuiască? Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din cale şi, cu pofte pieritoare, îi încâlceşte în lume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi în aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău şi răului bine şi din fiii lui Dumnezeu se fac vrăjmaşii lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minţii li se stinge… şi aşa îi prinde noaptea – moartea – rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă.

Dar S-a pogorât din Ceruri Samarineanul milostiv, Iisus Hristos. El e Cel ce ne-a făcut datori să ştim: ce suntem, cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă şi cine ne întinde momele? – Că de la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca - Despre durerile oamenilor,vol. 1, Editura „Credinţa strămoşească”, 2012, pp. 16-18)

Îmi place ·

[Adrian Pop]

Violeta Vio


Fără milostenie însăși rugăciunea e fără rod.

Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu însuți nu asculți rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ție? Cum vei cere împreună cu credincioșii din Biserică: "Dă Doamne!" - când tu însuți nu dai săracilor, deși poți să dai? Cu ce gură vei spune: "Auzi-mă, Doamne!" când tu însuți nu-l auzi pe cel sărac, sau mai adevărat pe Hristos, Care strigă spre tine prin sărac?

( Părintele Arsenie Boca )



Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Iulian Balan a distribuit o fotografie postată de Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu.







De la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem "Căci toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiscă din lumea aceasta nu poate fără tine. Nici tu nu te mântuieşti fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi şi tu mâna ta. Destul îţi este că te cercetează mereu şi atât de mult te roagă!" Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-L cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. Căci toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiscă din lumea aceasta nu poate fără tine. Nici tu nu te mântuieşti fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi şi tu mâna ta. Destul îţi este că te cercetează mereu şi atât de mult te roagă! Cine nu vrea să se mântuiască? Sunt cei ce ascultă de o vrajă vrăjmaşă, care îi scoate din cale şi, cu pofte pieritoare, îi încâlceşte în lume. Vraja aceea, a păcatului, cu vremea le slăbeşte mintea şi în aşa fel le-o întoarce, încât ajung să zică binelui rău şi răului bine şi din fiii lui Dumnezeu se fac vrăjmaşii lui Dumnezeu. Vremea li se gată, lumina minţii li se stinge… şi aşa îi prinde noaptea – moartea – rămaşi rătăciţi de Dumnezeu şi neîntorşi Acasă. Dar S-a pogorât din Ceruri Samarineanul milostiv, Iisus Hristos. El e Cel ce ne-a făcut datori să ştim: ce suntem, cine ni-s Părinţii, de unde venim, ce-i cu noi pe-aicea şi, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă şi cine ne întinde momele? – Că de la cârma minţii atârnă încotro pornim şi unde să ajungem. Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca - Despre durerile oamenilor

[Adrian Pop]

Arsenie Boca - Omul Lui Dumnezeu a distribuit o fotografie postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.








Din invataturile Parintelui Arsenie Boca: “Iisus, motivul revoluţiei ultime” "Se întrevede că se vor lichida toate motivele de război între oameni: motive economice, naţionale, rasiale etc. Va mai rămâne unul: motivul lui Dumnezeu. Iisus a azvârlit pe pământ focul acestei revoluţii: pârjolul dragostei de Dumnezeu, care aprinde împotrivă-I văpaia urii de Dumnezeu. Iisus a venit să arunce sabie între virtute şi păcat. Iată oamenii învrăjbindu-se de moarte pe motivul lui Dumnezeu. Nu va fi casă fără gâlceavă din cauza lui Iisus. Ultimul ideal, capabil de unificarea oamenilor, va dovedii oamenii incapabili de el. Cu cât oamenii îşi vor pogorî destinul lor din cer, pe pământ, cu atât mai mult se va cutremura pământul sub ei: fiindcă totuşi nu este pace decât de la Dumnezeu. Un destin răsturnat, antrenează în răsturnare, antrenează în revoluţie totul în jurul lui. Aşa se face că cei ai lui Dumnezeu, cunoscând spiritul vremii, cunoscând înclinarea ei spre Făcătorul său, au pacea lui Dumnezeu. Iar Judecătorul va da dreptate pârâşului conştiinţă fiindcă aceştia nu s-au împăcat cu ea, pe când mergeau alături, stadia vieţii acesteia. Iisus destăinuie şi aceasta, că li s-a prevăzut o temniţă care să semene cu ei, cu existenţa lor negativă. Acolo nu există Dumnezeu, decât ca un coşmar, ca o lipsă, ca un chin absolut. Iată drepztatea care atârnă peste ucigaşii dreptăţii." Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009





Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Pora Cristian a distribuit o fotografie postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.







Parintele Arsenie Boca – cugetari si sfaturi duhovnicesti

“Când fărădelegile vor încleşta mintea şi inima oamenilor şi-i vor sălbătici aşa de tare, încât vor zice că nu le mai trebuie Dumnezeu şi Biserică şi preoţi, încât va fi sălbăticirea şi nebunia urii peste tot pământul, atunci vine sfârşitul.”

A-I aduce laudă lui Dumnezeu înseamnă a recunoaste că toată fiinta noastră este creată si-I apartine Lui. Deci, ascultarea noastră I-o datorăm numai Lui, căci suntem opera Lui si trebuie să ne îndeplinim misiunea pe care ne-a încredintat-o El. Orice alt scop am vrea să atingem în viată, în afara vointei lui Dumnezeu, nu ne va aduce decât dezastru trupesc si spiritual.

Noi suntem creati cu un scop bine determinat de creatorul nostru si El ne-a pus la dispozitie toate mijloacele ca să-l atingem. Pentru mântuirea noastră, El ne-a dăruit totul, chiar pe unicul său Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de viată si descoperitor al vointei Sale.

A fugi si a ne eschiva de la cunoasterea vointei lui Dumnezeu, în ceea ce priveste sensul si scopul nostru în viată si a ne făuri unul personal, după aprecierea noastră, înseamnă a ne condamna singuri la moarte vesnică.

Astfel, deci, pe bună dreptate, suntem datori să aducem laudele si multumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lăsat pradă propriilor fantezii, conducându-ne în mod gresit, ci, din contră, ne-a arătat clar si precis calea de urmat, prin legile sale.

Mai mult, ne-a trimis si modelul unic, minunat, născut ca si noi din carne si sânge si având aceleasi cerinte ca ale noastre, pe care le-a demonstrat în mod palpabil cum trebuie să le rezolvăm.

Să-ţi fereşti capul de frig şi de prostie…

Concepţia de viaţă creştină: oxigen (aer bun), glicogen (hrană raţională), somn, sa-ţi păstrezi energia vitală (hormonii) şi să ai un program de viaţă creştină…

În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă…

Cea mai lungă cale este calea care duce de la urechi la inimă…
Un suflet trist este cu luminile stinse… Bobul lui se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit…

Mustrarea învinge, dar nu convinge.
Dragostea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu.

Un sfânt se cunoaşte abia după trecerea timpului. Cu cât se adaugă mai mulţi ani după mutarea sa pe lumea cealaltă, cu atât va veni lumea spre el mai mult, dacă a fost cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu.

Oare de ce învinuieşte Dumnezeu pe oameni de faptul că nu se mai naşte dreptul printre dânşii, şi că ei nu bagă de seamă? Răspunsul este următoarul: drepţii sunt uneltele lui Dumnezeu, prin care sfătuieşte neamurile şi, prin rostul lor, face cu putinţă milostivirea Sa peste oameni; pe când dacă nu-i are, oamenii vor da peste urgia dreptăţii Sale, după faptele lor. Familia, cu roadele ei împovărate de fărădelegi, îl aduce pe Dumnezeu la impas; drept aceea oamenii sunt traşi la răspundere şi se află în aceeaşi primejdie ca smochinul fără roadă (Luca 13, 6; Marcu 11, 13)

[Adrian Pop]

Pora Cristian a distribuit o fotografie postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.






Între Dumnezeu şi om sau între raţiune şi credinţă-Parintele Arsenie Boca

Toată lumea e atârnătoare de Autorul ei. Lumea lucrurilor atârnă de Dumnezeu fără să ştie. Noi, creştinii, ştim.

Chiar dacă nu vrem, tot atârnăm, fiindcă spre deosebire de toată lumea lucrurilor, noi, oamenii, aici în trup încă nu avem înfăţişarea noastră definitivă.

Noi suntem în lucru.

De aici vine că simţim neajunsurile noastre, necunoscutele şi tensiunile noastre spre desăvârşire.

Poziţia omului în creaţie e unică, suntem făpturile lui Dumnezeu, dar suntem şi realizarea noastră.

Din cauza acestei stări de lucruri se aude adesea constatarea tragică: că „n-am făcut nimic“ în viaţă. Aceasta e constatarea că n-ai dat vieţii tale sensul sau destinul ei.

Omul e un rezultat al creaţiei divine.

Noi nu suntem numai lucruri ca să mergem în virtutea legilor necesităţii; noi mai suntem şi fiinţe spirituale, înzestrate cu conştiinţă, şi ca atare mergem în virtutea legilor libertăţii. Ca atare căutăm adevărul şi ca atare Îl căutăm pe Dumnezeu.

Pentru orientarea noastră în lumea văzută ni s-a dat credinţa şi un om ca model, Iisus.

La porţile sufletului omenesc Dumnezeu îşi încetează stăpânirea: îi vrea iubirea. Aici El vrea să fie primit din iniţiativa noastră. Prin urmare, la împlinirea sensului sau destinului nostru în creaţie suntem aşteptaţi de Dumnezeu ca făpturi ale Sale, conştiente de rudenia noastră cu El.
Noi trebuie să realizăm în noi această icoană divină: stilul de a fi al lui Iisus.

Fără acest fel de a fi, care atârnă de toate deciziile noastre de fiecare zi, şi de fiecare clipă, te constaţi un om fără sens, un om fără hrană în faţa haosului, care caută să te soarbă în tragedia nefiinţei – una din definiţiile răului.

Propriul tău destin aşteaptă de la tine decizia acestei transpuneri a ta, în chipul lui Dumnezeu, transpunerea în felul de a fi al lui Iisus în lume.

Iată în ce vreau să vă antrenez: în declanşarea mecanismului religios al sufletului.

Sufletul Îl recunoaşte pe Tatăl său şi I se alipeşte.

Dar fiind închis într-un trup, care aparţine lumii acesteia, sufletul se alipeşte şi de lumea dinafară, crezând că într-aceasta îşi poate găsi liniştea sa. Dar nu şi-o găseşte, de aceea toată nevoinţa vieţii călugăreşti are această raţiune de a fi: să nu lase sufletul să se alipească mai tare lumii văzute decât lui Dumnezeu.

Fiindcă Dumnezeu e Duh, iubire şi adevăr, nu-L putem “vedea”, nu oferă imaginaţiei –cinematografiei noastre- nimic, de aceea avem impresia că credinţa în Dumnezeu e un risc sau un pariu al raţiunii.

Fapt este că credinţa este o continuă asceză a raţiunii, fiindcă Dumnezeu este altă natură decât existenţa creată şi cunoaşterea lui Dumnezeu ne cere şi pe noi, în întregime, într-un alt mod de a fi.

Cunoaşterea lui Dumnezeu, cine vrea s-o aibă –şi nu eşti liniştit până n-o ai- antrenează în ea fiinţa noastră întreagă, cu toate rădăcinile ei în existenţă. Suntem irezistibil mânaţi spre această cunoaştere metafizică a lui Dumnezeu şi ca atare feriţi de neajunsurile noastre de oameni.

Iată tragicul şi smerenia cunoaşterii noastre.

Din cele de până aici rămâne de reţinut că întreaga noastră fiinţă trebuie sfinţită, pentru a ne putea apropia de Dumnezeu. O cunoaştere teoretică a lui Dumnezeu au şi dracii, dar aceasta nu-i sfinţeşte. Dumnezeu face parte din destinul omului şi e neliniştit sufletul nostru până nu se odihneşte întru Dumnezeu.

De aceea, când lipseşte preocuparea de mântuire fiinţa noastră e în pierzanie, care şi ea, pierzania, amăgeşte cu o “odihnă”.

[Adrian Pop]

Pora Cristian a distribuit o fotografie postată de Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca.







Parintele Arsenie Boca

Mai stă omul la îndoială despre existenţa lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu e necuprins cu mintea, aşa cum cuprindem ştiinţa sau altă îndeletnicire. Cu alte cuvinte, ca s-o spunem de-a dreptul, Dumnezeu nu poate fi dovedit cu mintea mărginită, nici că există, nici că nu există. O bucată de fier rece, bună şi ea la vreo treabă, nu-ţi poate dovedi existenţa focului, până când ea însăşi nu se va adăpa din foc încât să capete culoarea lui. Cam aşa e şi cu mintea omului. Când făptura lui va fi străbătută de credinţa în Dumnezeu, adică de o evidenţă şi de o siguranţă interioară mai puternică decât valoarea mărturiilor sau tăgăduirilor raţiunii, atunci făptura sa va fi lumină şi viaţa lui, minune între oameni. Căci nu există argument mai tare ca viaţa trăită, prin care Se străvede şi Se slăveşte Dumnezeu, sau moartea de martir, ca ultimă dovadă şi cea mai de seamă despre existenţa lui Dumnezeu şi a Împărăţiei Sale. De aceea nu cred într-o împărăţie a cerurilor care începe numai după moarte. Vom fi după moarte în împărăţia în care am trăit de aici sau pentru care chiar am murit.