-
https://www.youtube.com/watch?v=2tbZmJnADmE
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...bw&oe=63EE09B0
"Am întrebat soarele dacă mă cunoaște și el mi-a răspuns răsărind..."https://static.xx.fbcdn.net/images/e.../1/16/2764.png
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...4A&oe=63EE6574
"Și câtă frumusețe se ascunde în sfânta rugă cea de dimineață, câtă splendoare în răsăritul soarelui la ivirea zorilor! Și cât e de frumos sa fii tu primul care îți respecți Stăpânul, arătând că Îi cunoști dragostea și Îi recunoști lucrarea: Bună dimineața, Dumnezeul meu! Îți mulțumesc ca m-ai făcut, că mă hrănești, că mă ocrotești, și că îmi dai aceasta șansă de a fi cu Tine, lângă Tine și prin Tine!"
Parintele Calistrat
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...nQ&oe=6411596A
Vlad Eftenie
-
https://www.youtube.com/watch?v=u0p6PLX7pJM
https://www.revistaomf.ro/wp-content...g-out-help.jpg
Justiția are nevoie de compasiune dacă nu vrea să devină anonimă și inumană.
Paul Ricoeur
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...ock/9364p6.jpg
Compasiunea este cea mai importantă dintre virtuți și singura lege a vieții a întregii omeniri. Doar compasiunea poate progresa omenirea
Dostoievski
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...k/17706p28.jpg
„Compasiunea este o virtute necesară”
Enzo Bianchi
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../34400p120.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=2qXq9epfQFo
https://cdn.psychologytoday.com/site...?itok=z1y4tJpJ
Înfrângere
Kahlil Gibran
Înfrângerea, înfrângerea mea, singurătatea mea și depărtarea mea;
Îmi ești mai drag decât o mie de triumfuri,
Și mai dulce pentru inima mea decât toată gloria lumii.
Înfrângere, înfrângerea mea, autocunoașterea și sfidarea mea,
Prin tine știu că sunt încă tânăr și iute de picioare
Și să nu fii prins de lauri ofilați.
Și în tine am găsit singurătatea
Și bucuria de a fi ocolit și disprețuit.
Înfrângere, înfrângerea mea, sabia și scutul meu strălucitor,
În ochii tăi am citit
Că a fi tronat înseamnă a fi sclav,
Și a fi înțeles înseamnă a fi nivelat,
Iar a fi cuprins nu înseamnă decât a-ți atinge plenitudinea
Și ca un fruct copt să cadă și să fie consumat.
Înfrângere, înfrângerea mea, tovarășul meu îndrăzneț,
Vei auzi cântecele mele și strigătele mele și tăcerile mele,
Și nimeni în afară de tine să-mi vorbească despre bătaia de aripi,
Și îndemnul mărilor,
Și a munților care ard noaptea,
Și tu singur vei cățăra sufletul meu abrupt și stâncos.
Înfrângere, înfrângerea mea, curajul meu fără moarte,
Tu și cu mine vom râde împreună cu furtuna,
Și împreună vom săpă morminte pentru toți cei ce mor în noi,
Și vom sta la soare cu voință,
Și vom fi periculoși.
https://www.dailymaverick.co.za/wp-c...sh-1.jpg?w=720
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=ebX8oeRZ-nc&t=32s
http://bindiribli.ro/wp-content/uplo...m-puslojic.jpg
Cu cât se-nsera peste arborii rari,
cu atât începeau să lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
căutătorii pietrei filozofale.
Totul trebuia să se transforme în aur,
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul.
Clipele erau mari ca nişte lacuri
de câmpie,
şi noi nu mai conteneam traversându-le.
Ora îşi punea o coroană de nori, liliachie.
Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?
Cu o uşoară nostalgie - Nichita Stănescu
http://bindiribli.ro/wp-content/uplo...cu-si-dora.jpg
Mircia Dumitrescu (artist plastic) ne povesteste despre ...
-
https://www.youtube.com/watch?v=IUxrw0IS2Ms
https://i.pinimg.com/736x/66/50/85/6...tle-prince.jpg
„ Desigur că te voi răni. Bineînțeles că mi-o vei face.
Desigur că vom face.
Dar aceasta este însăși condiția existenței.
A fi primăvară înseamnă a accepta riscul iernii.
A fi prezent înseamnă a accepta riscul absenței. ”
Antoine de Saint-Exupéry
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...mA&oe=6412238D
-
https://www.youtube.com/watch?v=kB3obt-0kJM
https://image2-us-west.cloudokyo.clo...f7058/672.webp
Cincinat Pavelescu
Adancuri....
,,Ce linistit surade lacul
Sub caldul razelor de soare,
Cand ceru-albastru se rasfrange
În unda lui scanteietoare.
Si-n fundul lui, noroiul negru
Ascunde lupte îndarjite.
Sunt mii de vieti ce se framanta
Sub clarul apei adormite.
Si noi zambim cu-nselatoarea
Seninatate-a unor unde.
Ce calmi parem! Dar cate patimi
Adancul inimii n-ascunde! "
https://pbs.twimg.com/media/FlEcPLpX...jpg&name=large
-
https://www.youtube.com/watch?v=nVCEiJhkXkg
https://media.istockphoto.com/id/112...bU63QIfqjqCy4=
Este nevoie de multă profunzime
și capacitatea de introspecție,
să înfrunți viața cu ușurință,
mult respect pentru ei înșiși și pentru ceilalți.
Este nevoie de multă conștientizare
să accepți tot ce nu poate fi schimbat.
Trebuie să fi trecut prin multă suferință
pentru a ajunge la oaza numită lejeritate,
pentru a lăsa dificultățile vieții să curgă.
Pentru a trece prin ea cu empatie,
compasiune și iubire
pentru tot ce ne înconjoară.
Augustine Degas
https://w0.peakpx.com/wallpaper/819/...sad-sunset.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=eNETq8eTgKA
https://images.fineartamerica.com/im...t-alex-mir.jpg
"Între seară și noapte,
În acel moment care este suspendat,
Vreau să locuiesc acolo sus.
Pentru a lua frumusetea
tuturor presupunerilor. “
Massimo Lo Pilato
https://www.superiorwallpapers.com/w..._1920x1200.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=YgMgJfGQ3n8
https://www.youtube.com/watch?v=jX7ZFpqMYWU
https://www.cotidianul.ro/wp-content...i-1000x600.jpg
Constantin Brâncuși
(n. 19 februarie 1876, Hobița, Gorj — d. 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.
Născut la Hobița, Gorj, Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919).
Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi.
În Craiova, în timp ce lucra ca ucenic, își face cunoscută îndemânarea la lucrul manual prin construirea unei viori din materiale găsite în prăvălie.
Găsindu-se că ar fi de cuviință să dezvolte aceste abilități, el este înscris cu bursă la Școala de Arte și Meserii din Craiova.
După ce a urmat Școala de Arte și Meserii în Craiova (1894 - 1898) vine la București unde absolvă Școala de bellearte în 1902.
În timpul studenției, chiar în primul an, în 1898, lucrarea sa Bustul lui Vitellius obține „mențiune onorabilă”, Cap al lui Laocoon din 1900 obține medalia de bronz, iar Studiu din 1901 câștigă medalia de argint.
Timp de doi ani, între 1900 și 1902, cu ajutorul doctorului Dimitrie Gerota, realizează Ecorșeu, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, lucrare căreia i se atribuie o medalie de bronz.
Precizia detaliilor acestei lucrări face ca Ecorșeul să fie folosit în școlile românești de medicină, după ce s-au făcut câteva copii; Marcel Duchamp a inclus fotografia Ecorșeului în expoziția organizată la sfârșitul anului 1933 la Galeria Brummer din New York City.
În 1903 primește prima comandă a unui monument public, bustul generalului medic Carol Davila, care a fost instalat la Spitalul Militar din București și reprezintă singurul monument public al lui Brâncuși din București.
In Viena pentru o perioadă, timp a lucrat la un atelier ca decorator de mobilier.
În 1905, la Paris, reușește la concursul de admitere la prestigioasa École Nationale Supérieure des Beaux-Arts, unde lucrează în atelierul lui Antonin Mercié până în 1906, când, atingând limita de vârstă, părăsește școala.
Refuză să lucreze ca practician în atelierul lui Auguste Rodin, rostind cuvintele devenite celebre: „La umbra marilor copaci nu crește nimic’’.
Până în 1914, participă cu regularitate la expoziții colective din Paris și București, inaugurând ciclurile Păsări Măiestre, Muza adormită, Domnișoara Pogany.
În 1914, Brâncuși deschide prima expoziție în Statele Unite ale Americii la Photo Secession Gallery din New York City, care provoacă o enormă senzație.
Colecționarul american John Quin îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.
Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuși se desfășoară în toată amploarea ei.
Brâncuși participă la cele mai importante expoziții colective de sculptură din Statele Unite ale Americii, Franța, Elveția, Olanda și Anglia.
În atelierul său din Impasse Ronsin, în inima Parisului, Brâncuși și-a creat o lume a lui, cu un cadru și o atmosferă românească.
Muzeul Național de Artă Modernă din Paris (Centre Pompidou) are un număr important de lucrări ale lui Brâncuși, lăsate prin testament moștenire României, dar acceptate cu bucurie de Franța, împreună cu tot ce se afla în atelierul său, după refuzul României anilor 1950 de a accepta lucrările lui Brâncuși după moartea sculptorului.
In decembrie 1956, la Muzeul de Artă al Republicii din București s-a deschis prima expoziție personală Brâncuși din Europa.
Abia în 1964 Brâncuși a fost „redescoperit” în România ca un geniu național și, în consecință, ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu Coloana (recunoștinței) fără sfârșit, Masa tăcerii și Poarta sărutului au fost restaurate.
La moartea sa, în 1957, statul român a refuzat să primească moștenirea lăsată de Brâncuși – atelierul său parizian –, considerându-l pe sculptor un reprezentant al burgheziei decadente.
Atelierul lui Brâncuși a revenit statului francez.
Constantin Brâncuși - Wikipedia
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...pg&w=815&h=500
„Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poți să vezi foarte departe.”
Constantin Brâncuși
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...1Q&oe=63F73DE5
“Arta trebuie să apropie, nu să depărteze, să umple, nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite şi aşa destul de răscolite de întrebări.
În artă nu trebuie să existe străini.”
Constantin Brâncuşi
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...hQ&oe=63F78F71
“Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face, în fond, jucării pentru oamenii mari.”
Constantin Brâncuși
https://3seaseurope.com/wp-content/u...0447808538.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=xR7xkKjzmu4
https://www.babelio.com/users/AVT_Co...ncusi_2205.jpg
Brâncuși: Arta e o taină – o credință, nu e o formulă
Interviu cu Constantin Brâncuşi realizat de Apriliana Medianu, 6 octombrie 1930
https://bucovinaprofunda.files.wordp...pg?w=303&h=371
E în București. A venit să aranjeze vreo expoziție? A adus cu el ceva din operele lui? Nu. A venit pentru nepoții lui, ajunși pe băncile universitare. După ce îi va ști cu un rost – se reîntoarce la Paris.
Brâncuși e o mână de om însuflețit. Două fărâme de soare strălucesc în privirile lui de român cu cugetul limpede și drept. A început să încărunțească.
Mai rămâneți mult prin țară?
Să văd copilul ăsta înscris la facultate și plec. Ce să mai fac pe aici?
Dacă nu ați fost niciodată pe la Brebu – duceți-vă acum. Preotul de acolo a colecționat niște pietre interesante.
Le știu. Am fost. Sunt modelate de apă.
Cum și când v-ați gândit să începeți sculptură?
Nu a fost o idee. A fost o necesitate de a mă elibera de mine însumi.
Ce material modelați cu plăcere?
Trebuie să te faci prieten cu materia, să o faci să vorbească în sensul binelui și al frumosului.
A fost o noutate sculptura dumneavoastră. Ați avut multe dificultăți la început?
Dificultățile nu se sfârșesc niciodată.
Cum ați ajuns la formula aceasta a artei? Ce maeștri v-au călăuzit în începuturi?
Nici unul. Toate au pornit din mine. M-am pomenit făcând sculptură. Arta e o taină – o credință, nu e o formulă. Când se face după o teorie e falsă. Trebuie să ne distrugem pe noi, să ne degajăm de toată impertinența omenească. Numai astfel izbutim să descoperim frumosul.
Care a fost prima dv. operă?
Un monument lui Petre Stănescu, la Buzău. O comandă obișnuită, ca orice comandă. Dar era prima mea ciocnire cu responsabilitatea.
Monumentul trebuia să reprezinte o femeie plângând. Cum era să fac o femeie goală într-un cimitir… Am făcut atunci din materia ce mi se pusese la dispoziție o rugăciune.
O interpretare modernă…
Arta nu e nici modernă, nici veche, e artă. Numai că timpul perfecționează spiritul omenesc – și spiritul cere el însuși aceasta. Aud azi vorbindu-se despre tot felul de curente în artă. E un fel de balamuc universal. Arta nu s-a dezvoltat decât în epocile mari religioase. Când sentimentul religios scade urmează o decadență. Tot ce se creează prin filozofie și religie e bucurie, lumină, libertate. Tot ce este pornit în alt sens e lucru pierdut.
Folclorul slujește la ceva?
E singurul care e artă, se face prin el însuși. Toate artele superioare trec pe acolo.
Dacă ați încerca să reveniți în țară definitiv?
Dacă… nu pot să mă întorc. Cine îmi dă mie să mănânc aici? Eu nu pot să mă bat, să dau pe alții la o parte, pentru ca să obțin o lucrare.
Parisul e o cetate universală…
Nu. E târziu acum să mă mai strămut în țara mea. Nu mai am timp să mă afirm.
Americanii pun mare preț pe operele dv.?
Da… prima mea expoziție am făcut-o în Statele Unite la muzeul modern, oficial. Am fost invitat de americanii care veniseră la Paris. Era prin 1912-1913 – o expoziție modernă retrospectivă. Au avut succes lucrările mele.
Dar după război s-a vorbit și de un proces ce ați avut cu autoritățile americane.
Oh, ce s-a mai spus atunci! Că am fost chiar și arestat, și lucrările confiscate.
Se știe că în America arta intră liberă. Trimisesem câteva lucrări ce fuseseră cumpărate. Cei de la vamă au găsit că ele nu seamănă a obiecte de artă și că vreau să introduc clandestin bronz brut. Mi-au impus și o amendă de 50 la sută din valoarea statuilor puse pe cântar. A fost un proces mare care a durat 2 ani. Toți artiștii mari și criticii de artă din America au fost chemați să-și dea avizul dacă e artă, sau nu e artă?
Rezultatul?
Au modificat articolele din lege pentru ca lucrările mele să intre în libertate. Arta mi-a fost recunoscută astfel oficial.
Ce de legende mi-au ieșit atunci! Când am venit în Gorj – cei de la Peștișani se uitau la mine foarte curios (Brâncuși s-a născut în județul Gorj, satul Peștișani).
Tata era cel mai avut, și era om umblat. Fusese pe la Craiova – ajunsese până la București. În sat casele aveau pe atunci un ochi mic de geam și acela acoperit cu hârtie. Cum s-a întors din călătoriile lui prin orașe a introdus o inovație: a pus de s-au mărit ferestrele – făcându-le să se deschidă. După el au făcut și ceilalți. Azi toate casele sunt frumoase – și cu ferestre mari, la Peștișani.
Pictură nu ați încercat? Culoarea nu v-a atras? Numai forma?
Ba da, am multe proiecte de fresce schițate. Dar pentru tot ce mai simt că trebuie să dau în sculptură, mi-ar mai trebui, ca lui Briareu, încă o sută de brațe să pot sfârși.
. . .
Ori cât de profan ai fi în ale artei, privind operele maestrului Brâncuși, încerci întotdeauna emoția misterioasă a infinitului. Cine nu a încercat senzația aceasta în fața „Pasării Măiestre“ – „Pasării în spațiu“ – „Coloanei care se desfășoară în infinit“… Toate, Brâncuși le vede în proporții mari – ireale aproape. Explicând aceasta, brațele lui de muncitor artist schițează un gest larg – privirile ridicate fixează intens și perseverent un punct în spațiu. El vede pasărea măiastră visată, coloana, care se ridică, se ridică.
Această coloană – pe o bază de cel puțin 50 de metri s-ar ridica frumos într-una din piețele Bucureştilor – atât de sărac în statui.
Maestrului Brâncuși nu-i place reclama. Au vrut scriitorii să-i consacre volume. A refuzat. Unul din bunii lui prieteni și admiratori, Paul Morand, l-a omagiat cândva superlativ. Întâmplarea face ca scriitorul și sculptorul să se întâlnească la București astăzi.
„Am refuzat să mi se scrie volume. Orice ieșire pe arenă o consider ca un sfârșit. Și eu mai am multe de spus.“
O doză de optimism confuz și contagios emană din vorba sa.
Se spune că în sângele românesc se amestecă o mulțime de influențe: latine, slave, bizantine – fapt dovedit în producțiile artei țărănești.
„Cel latin însă predomină. E și firesc să fie așa. Legionarii romani erau cei mai tari, ei erau doar învingători – și sunt încă. Moștenirea lor nu s-a putut pierde.“
„Am vizitat Spania, Italia. Ne asemănăm extraordinar. Dintre latini, numai francezii sunt puțin mai deosebiți și dacă ceilalți s-au dezvoltat mai curând decât noi și au o civilizație și artă mai veche – nu suntem vinovați. Toate se petrec astfel în natură. Într-un copac unele fructe se coc mai curând, altele mai târziu – toate au însă același gust delicios.”
„În arborele latin – noi am fost fructul care s-a copt mai târziu.“
„Aci, la hotarul celor două lumi (Occident și Orient) unde suntem așezați – avem un destin mare.“
„De la Slavi n-am prea moștenit multe. În vorbire ne-a rămas acel «î» atât de urât în pronunțare, iar culorile lor sunt tari, violente. Uite la covoarele dinspre vecinii noștri ruși – la desenele lor.“
Maestrul Brâncuși a văzut multe și știe multe. Vorba îi e domoală – cu ascensiuni line de entuziasm – cu sonorități catifelate. Ne despărțim ca după o lungă confesiune.
sursa: https://bucovinaprofunda.com/2021/12...la/#more-20271
https://www.rfi.ro/sites/default/fil...?itok=cuEtO7Fb
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...lw&oe=641AC8E8
-
https://www.youtube.com/watch?v=xAXBWxd9vOI
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...6A&oe=63F7C225
”Când am înălțat întâia oară o Coloană a Infinitului printre arbori, am văzut-o arzând, clară ca fulgerul vestitor de trăsnet… Dacă izbutisem să sculptez focul, de ce nu pot da chip trăsnetului? Să-l sculptez, descătușând puteri în stare de a zgudui lumea?”
https://autoinitierea.ro/wp-content/...-tacerii-1.jpg
„Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut.”
https://i.pinimg.com/736x/3e/ae/c2/3...iu-romania.jpg
„Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă…Să arzi ca o flacără…Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul.”
Constantin Brâncuși
http://2.bp.blogspot.com/-ZeR0_Hq1Xn...os-d32uuss.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=HjD5MxsGZS8
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/...tografie-1.jpg
Cum arăta o zi din viața lui Constantin Brâncuși
Constantin Brâncuși nu a lăsat vreun jurnal în sensul deplin al cuvântului. În unele dintre scrierile sale găsim informații asupra vieții sale de zi cu zi, dar acestea nu au consistență, Brâncuși menționează rareori evenimente concrete ale zilei, mai mult își așterne gândurile. Prin intermediul colaboratorilor săi putem reconstitui cum se desfășura o zi in viața celui mai mare sculptor al României.
http://www.istorie-pe-scurt.ro/wp-co...i1-300x224.jpg
Compozitorul Marcel Mihalovici își amintește: ”Brâncuși își petrecea adesea serile la Teatrul Montparnasse sau la Bobino, unde se dădeau spectacole burlești cu piese ca ”Fecioarele în delir”, ”Edgar, servitoarea ta mă excită” sau ”Morărița lui Juliot”. Îi plăcea mai ales actorul Montehus care se pricepea să se lege de public și să-l ocărască. Îl aplauda încântat pe ”Omul cu barbă” care avea o voce de soprană. Împreună cu prietenii săi, pictorii Soutine și Granovski, făcea atâta scandal de-i dădea afară din sală. Brâncuși venea deseori la cinematograful ”O mie de coloane” unde acompaniam filmele mute, să mă asculte cum cântam la vioară. Era foarte vesel și aproape copilăros în felul în care știa să se bucure de micile plăceri ale vieții. Adora balurile de apași, bâlciurile, balansoarele și ”montagnerusse” care-i aminteau de petrecerile din tinerețe. Bea mult, dar nu se îmbăta niciodată. Când unul dintre prietenii săi cădea beat, îl lua de guler și îl învârtea ca pe sfârlează până ce-l trezea și era în stare să continuie cheful”. De altfel, după o noapte de chef, alături de Raymond Radiguet, în 1921, a făcut o escapădă în Corsica, mica vacanță fiind hotărâtă în ultimul moment.
http://www.istorie-pe-scurt.ro/wp-co...i2-300x226.jpg
Atmosfera din atelierul lui Brâncuși a evocat-o sculptorița Irina Codreanu: ”Pe Brâncuși… l-am văzut întâia oară într-un teatru mic de cartier, în rue de la Gaite….unde se reprezentau pe atunci piese cu caracter social într-un stil extrem de popular, piese scrise chiar de unul din actorii trupei cum era odinioară Montehus, l’Ami du Peuple, cum se intitula el în afișe. Brâncuși era mare amator de acest tip de teatru… În seara aceea eram întâmplător acolo cu sora mea Lizica, pe atunci dansatoare, cu scriitorul Kessel și prima sa soție Sanda, româncă și ea, cu compozitorul Mihailovici… I-am cerut să lucrăm cu el. Mai întâi a refuzat, zicând așa glumeață și galantă cum eram, că pe un ucenic el trebuie să-l poată și bate…Ne-a dat porecle de băieți ca să nu spună că a luat fete ca ucenici. Sandei i-a dat numele de Petrică, iar mie pe cel de Costică. Pe Margareta Cosăceanu care venea și ea câteodată să lucreze o chema Mihalache. Veneam dimineața în atelier, măturam puțin și după aceea amestecam argila și o pregăteam în bulgări pentru lucru. Ne arăta cum să mânuim dăltița și ciocanul și când ne loveam peste degete ne spunea:
-Nu-i nimic, așa se prinde meșteșugul!
http://www.istorie-pe-scurt.ro/wp-co...si-300x169.jpg
Către prânz ne spunea:
-Ei flăcăilor, ce mâncăm azi? Trebuie să ne hrănim ca să lucrăm bine.
Gătea chiar el, tăia puiul în două și îl punea la frigare. Și la masă nu lipsea niciodată vinul, pe care-l bea cu poftă și din belșug. După prânz reluam lucrul. Ne-a învățat să poleim bronzul, să cioplim lemnul și piatra…. Ne povestea seara amintiri din vremuri de demult. Era un om simplu, natural, duios și te simțeai bine în preajma lui. Îi plăcea să fie înconjurat de femei frumoase, dar avea un fel de timiditate și de respect pentru frumusețea feminină pe care o idealiza. Pe vremea aceea, se îndrăgostise de o irlandeză tânără, zveltă, frumoasă și mlădioasă, Eileen Lane, care ne cânta melodiile negrilor din America. Brâncuși nu se sătura ascultându-le. Nu putea suferi nedreptatea. Prețuia munca și adevărul. Esențialul pentru el, era să fii împăcat tu cu tine însuți. Era omul catedralelor. Îi plăcea să muncească împreună cu alții și alături de el totul era părea limpede, simplu senin”.
http://www.istorie-pe-scurt.ro/wp-co...i3-300x181.jpg
sursa :http://www.istorie-pe-scurt.ro/cum-a...ntin-brancusi/
https://www.cotidianul.ro/wp-content...4-1000x600.png
-
https://www.youtube.com/watch?v=Z-mc5IaRBpg
https://gorjeanul.ro/wp-content/uplo.../brancusi8.jpg
Brâncuşi şi muzica
Constantin Brâncuşi a trăit şi a lucrat aproape şase decenii în „oraşul-luminilor” de pe Sena şi, indiscutabil, a avut contact, direct sau indirect, cu muzica secolului XX.
Marcel Mihailovici, muzician complex, care a avut şansa providenţială de a trăi în intimitatea a doi coloşi, George Enescu şi Constantin Brâncuşi, mărturisea că aceştia, deşi ştiau unul de altul, contacte directe n-au avut. Enescu ştia că Brâncuşi este „unul din rarele faruri ale plasticii mondiale, însă nu-l pătrundea mai mult decât pe Matisse sau Bonard”. Pentru Brâncuşi, George Enescu era „muzicianul erudit şi complicat la al cărui lucru, la a cărui gândire el n-avea acces”, după cum nu avea acces nici la Michelangelo, despre care spunea cu umor: c’est du biftec en delire.
În anul 1905 Brâncuşi făcea parte din Cercul studenţilor români din capitala Franţei împreună cu George Enescu, Traian Vuia, Aurel Vlaicu, H. Coandă. N. Dărăscu, Camil Resuu ş. a. Să nu fi schimbat vreo vorbă între ei cei doi artişti la întâlnirile lor în cadrul Cercului studenţilor români?
Se pare că marele Brâncuşi s-a apropiat mai puţin de muzica simfonică. O cunoştea în schimb pe cea populară. Era prieten cu folcloristul Constantin Brăiloiu care-i aducea discuri de muzică românească, africană, ungurească. De melodiile româneşti Brâncuşi era realmente încântat. Marele folclorist, Constantin Brăiloiu, l-a iniţiat pe Brâncuşi în anumite direcţii ale muzicii populare; acesta rămânând întotdeauna foarte aproape de ce era popular, fie că era vorba de muzică, de poezie sau altceva. După orele de lucru în atelier frecventa teatrul popular din care îl atrăgea mai ales latura fantastă. La teatru nu uita să ia bilet şi pentru căţeluşa Polaire.
Singurul muzician modern acceptat de Brâncuşi a fost Erik Satie, compozitor de orientare antiwagneriană şi antiexpresionistă care în curbele sale muzicale avea într-o oarecare măsură contacte cu simplitatea liniilor brâncuşiene. Nu s-a dus niciodată la vreun concert în afară de concertele lui Satie. Aşa se face că ideile din Socrate, cioplit în 1922 de Brâncuşi (prin gaura din capul lui trece ştiinţa omenirii) se întâlnesc ideile din Socrate, oratoriul dramatic pe fragmente de Platon, compus de Satie, caracterizat de V.G. Paleolog drept „muzică statuară”. Nu întâmplător, Satie îl poreclise pe Brâncuşi „micul meu Socrate”. Poate fi socotit Brâncuşi un alter-ego al lui Socrate? În studiile de muzicologie sculptura este socotită ca fiind „muzică în nemişcare”, iar muzica „sculptură în desfăşurare”.
Marele sculptor a fost, aşadar, şi un meloman de o anumită structură care a selectat din muzică numai ceea ce s-a potrivit sensibilităţii sale artistice. Pe acel paysan du Danube fără educaţie modernă-el era însăşi expresia naturii sale ce avea o „nobleţe rurală”-îl găsim în Impasse Ronsin l1 din inima Parisului şi în alte ipostaze muzicale: interpret, pedagog, teoretician şi colecţionar de muzică. Se ştie că atunci când era băiat de prăvălie la Ion Zamfirescu din gara Craiovei, din ambalajele mărfurilor aduse a construit o vioară la care cânta melodii populare. De aici a fost îndrumat şi ajutat să meargă la Şcoala de arte şi meserii din Craiova unde-mărturisea el- „s-a născut a doua oară”.
În atelierul de la Paris avea două viori construite de el. Când Erik Satie venea la cină-el pregătea şi mâncări cu mare artă- acesta cânta la vioară melodii româneşti acompaniat la cealaltă vioară de către compozitorul Marcel Mihailovici. Stăteau ore în şir la masă şi consumau licori bahice.
Pentru Brâncuşi era încântător că în astfel de împrejurări nu se vorbea niciodată despre artă. De multe ori, după ce cânta cu vioara, începea să joace ca un urs după dibla lui Marcel spre uimirea şi bucuria lui Satie care se simţea în al şaptelea cer, afirmând cu entuziasm: „Ei bine ,o să mă naturalizez român, fiindcă tot ceea ce este românesc este desăvârşit”.
Ca dascăl la Biserica Română, Brâncuşi a realizat un antifonar în care a notat o gamă inventată de el. Neştiind să citească o partitură, născoceşte nişte semne după care cânta. Antifonarul l-a dăruit prietenului său, compozitorul Marcel Mihailovici.
În atmosfera spirituală a Parisului, marele sculptor avea şi alţi prieteni muzicieni, între care: Ion Croitoru, Dimitrie Cuclin, Teodor Şaliapin, Paul Robeson, Vera Moore, Hanrry Brauner, Maria Tănase…
A cunoscut sau nu Brâncuşi şi muzica clasică? Jaquline Matisse Moner a frecventat atelierul lui Brâncuşi între anii 1919-1951. Sculptorul i-a mărturisit că din toată muzica clasică „l-a iubit pe Mozart, el fiind cel mai firesc şi spontan”.
Părintele sculpturii moderne avea o bogată şi interesantă discotecă cu discuri cumpărate sau aduse cadou de la prieteni. „De la Şaliapin până la cântecele populare, apoi de la Armstrong şi Ellinngton, toate însă colbuite”, aşa cum nota în însemnările sale J. Matisse.
Discoteca brâncuşiană, depusă la Muzeul de Artă Modernă, Centrul „Georges Pompidou”, cuprinde două sute de plăci cu înregistrări celebre din A. Gabrielli, Palestrina, Orlando di Lasso, Monteverdi, Bach, Rameau, Händel, Mozart, cântece liturgice având ca solist pe Şaliapin, melodii greceşti şi altele. Muzica modernă şi contemporană este reprezentată prin Igor Stravinski (La sacre du Printemps & Petruşca), Bela Bartok şi bineînţeles compoziţiile lui Satie, folclor românesc, african şi al altor popoare. Marele artist asculta muzica printr-un gramofon modificat anume de el instalat într-un fel de scorbură de piatră, având o stranie rezonanţă.
În revista de avangardă „Integral”, condusă de pictorul M. H. Maxy (1926), compozitorul şi prietenul său Marcel Mihailovici tipăreşte o pagină cu portative şi note muzicale dedicate artistului. De asemenea, acelaşi M. Mihailovici a compus „Cântece şi jocuri pentru canto şi pian” pe versuri populare din culegerea lui G. Dem. Teodorescu (1924) dedicate sculptorului care iubea cu frenezie muzica şi dansul popular românesc. Interesant, cîntecele şi jocurile pentru canto şi pian n-au fost niciodată ascultate de Brâncuşi. A surâs şi i-a spus lui Mihailovici: „Ştrengarule, îmi faci curte!”
În simplitatea şi modestia lui specific românească, Brâncuşi nu vroia să ştie de glorie, de mondenităţi. Nu-i plăcea publicitatea. Când criticul Florin Velş i-a propus să facă o carte despre el, acesta i-a răspuns prompt: ”Cum asta, ce am murit? Te rog să ieşi domnule. Vei scrie o carte despre mine când voi fi murit”. Lui Brâncuşi îi era teamă de imixtiunea altor arte în munca lui. Îl acceptă pe Joice, îi face portretul, dar nu citeşte decât câteva pagini din „Ulyisses”. Îi plăcea să citească dicţionarele. A rugat pe Marcel Mihailovici să-i cumpere un Larousse. Trăia într-un univers foarte personal, o oază a sihăstriei sale româneşti în Impasse Ronsin din inima Parisului. Un amestec de om primitiv şi de un om extrem de rafinat. De aici şi firea lui contradictorie, interiorizată şi paradoxală.
Cu ecouri sau idei din domeniile fascinante ale Eutherpei, Brâncuşi a realizat o sculptură în marmură pentru mormântul căţelei Polaire, ucisă de o maşină, pe care a numit-o „simfonie neisprăvită”. Nu excludem ipoteza potrivit căreia pianista Vera Moore din Noua Zeelandă, o devotată prietenă a sculptorului, să-i fi cântat acorduri divine din „Neterminata” lui Fr. Schubert sau alte piese din muzica precalsică, clasică, romantică ori modernă.
Pornind de la certitudinea brâncuşiană Eu am făcut piatra să cânte pentru umanitate, socotim că opera sculpturală a lui Brâncuşi este o vastă simfonie cu sensuri şi semnificaţii imortalizate pentru veşnicie. Inspirat din simplitatea spaţială a formelor şi a înţelesurilor filozofice pe care acestea le conţin, Aurel Stroe a compus „Arcade”, iar Tiberiu Olah „Poarta sărutului” şi „Coloana infinitului” (muzică şi balet).
Se ştie cu câtă plăcere a primit propunerea de a realiza Ansamblul sculptural de la Tg.-Jiu. Stăpânit de o deosebită voluptate, Brâncuşi afirma: „Nu vă pot spune cât de fericit sunt să pot face ceva la noi în ţară. Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, locurile.. Duceţi-vă să vedeţi ce am putut eu să realizez la Tg.-Jiu…Priviţi până când veţi vedea!”
Meditând în faţa celebrului Ansamblu Sculptural de la Tg.-Jiu, parafrazându-l pe Brâncuşi însuşi, am putea spune: Priviţi până ce veţi auzi ritmurile, melodiile şi armoniile telurice şi astrale ale acestor opere nemuritoare!
Marin I. Arcuş
sursa:https://gorjeanul.ro/brancusi-si-muzica/
https://www.napocanews.ro/wp-content...etbrancusi.jpg
https://doorofperception.com/wp-cont...rancusi-24.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=bXw3c2piTIk
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...7A&oe=6419EB35
Foto - Wayne Miller, Magnum Photos. Brâncuși în atelierul de la Paris, 1946. Colorizare: Jecinci
„Am fost trimis şi eu de mic copil la procopseală în lume. N-am pierdut legătura şi nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe glob. A profitat şi arta mea. M-am salvat ca om.”
„Anticii spuneau să-ţi iubeşti destinul? Eu mi-am iubit şi nu mi-am părăsit nici o clipă strămoşii şi filosofia lor, a naturalităţii. Nu sunt străbunii destinului nostru?.”
„Împăcarea de sine se instaurează în sufletul tău când te priveşti ca un inel dintr-un lanţ nesfârşit al înaintaşilor şi când nu calci cu o iotă prescripţiile naturalităţii eterne.”
„Ţăranii ştiu, de la mic la mare, ceea ce este bine şi rău. Tablele de valori sunt cuprinse în proverbe, în datini, în doctrina străbunilor şi în filosofia naturalităţii."
Constantin Brâncuși
https://artindex.ro/wp-content/uploa...rtindex_37.jpg
Altelierul lui Brancusi (1/2) - Artindex
https://artindex.ro/wp-content/uploa...rtindex_10.jpg
https://artindex.ro/wp-content/uploa...rtindex_11.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=Wnv5O0bg1io
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Rg&oe=6419D49F
“Placerea cu care lucreaza artistul este însasi inima artei sale.”
Constantin Brancusi
https://constantinenache.files.wordp...06_n.jpg?w=680
"As vrea ca lucrarile mele sa se ridice în parcuri si
gradini publice, sa se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre si
monumente nascute din pamânt, nimeni sa nu stie ce sunt si cine le-a facut - dar
toata lumea sa simta necesitatea si prietenia lor, ca ceva ce face parte din
sufletul Naturii."
Constantin Brancusi
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...6g&oe=63F724AC
Nu vedeţi, oare, aceşti ochi?...
Profilul acestor doi ochi (uniţi - în Templul sărutului)?...
Aceste emisfere reprezintă Iubirea.
Ce rămâne oare (din noi) în amintirea celorlalţi, după moarte?...
— Numai amintirea ochilor! şi a privirilor! cu care ne-am revelat dragostea,
pentru oameni şi pentru lume.
Ei bine, aceste profiluri ale Porţii sărutului reprezintă
contopirea, prin dragoste, între bărbat şi femeie.
Constantin Brancusi
https://mythologica.ro/wp-content/up...si-Tg.-Jiu.jpg
"Oamenii nu isi mai dau seama de bucuria de a trai, pentru ca nici nu mai stiu sa priveasca minunile lumii."
Constantin Brancusi
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Cg&oe=63F81555
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...og&oe=63F7A6FA
https://editiadedimineata.ro/wp-cont...r-1024x546.jpg
Constantin Brancusi
https://pbs.twimg.com/media/ES7VKvJWoAIkjk5.jpg
Eu vă vorbesc numai despre acea sculptură care posedă viaţa ei proprie; iar nu despre una care ar avea vreo formă asemănătoare vieţii.
De altfel, întotdeauna: teoriile simple şi pure sunt eşantioane fără de valoare; numai acţiunea contează.
Constantin Brâncuşi
https://editiadedimineata.ro/wp-cont...ra-Kaliani.jpg
https://citate.ro/wp-content/uploads...n-brancusi.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=CeuU9k8zcoI
https://www.youtube.com/watch?v=DJdN0bOt3Lo
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...aQ&oe=63F79125
Brâncuși - sculptorul ideilor
”Pasiunea lor a fost ca un arc electric. S-a declanşat fulgerător, ca şi iubirea dintre Salvador Dali şi Gala Diaconov, soţia lui Paul Eluard, de care pictorul a despărţit-o pentru a o lua el de nevastă. Gala i-a devenit acestuia muză inspiratoare pentru tot restul vieţii... Cu Brâncuşi şi Maria Tănase lucrurile n-au avut aceeaşi finalitate. Erau multe lucruri care-i uneau, dar şi mai multe care-i despărţeau. În primul rând vârsta: ea avea 25 de ani, el avea 62. El era îngrozitor de posesiv, ea era structural liberă. Ca şi Brâncuşi, de altfel, pe care nu reuşise nicio femeie să şi-l adjudece. „Maria Tănase avea un tată cobiliţar oltean, născut în satul Bucovăţ de lângă Craiova - povesteşte Petre Pandrea în lucrarea „Brâncuşi, amintiri şi exegeze“. El s-a aşezat ca horticultor la marginea Capitalei, ajungând la oarecare avere, care a îngăduit să-i dea fiicei sale zvăpăiate o îngrijită educaţie şcolară, inclusiv limba franceză, pe care o vorbea excelent... Maria ştia de frica lui Moş Tănase până la moartea lui, o frică amestecată cu iubire şi veneraţie. A fost singurul bărbat de care i-a fost teamă şi pe care l-a iubit cu stimă. De ceilalţi nu i-a fost nici frică, n-a avut nici stimă şi nici nu i-a prea iubit, cu excepţia lui Brâncuşi, de care s-a îndrăgostit cu patimă“. Originea oltenească era, aşadar, unul dintre lucrurile care i-a unit. Erau din acelaşi aluat sau, mai bine zis, din aceeaşi piatră. Probabil de aceea a fost o dragoste cu scântei. “Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!”. Aşa îi zicea Brâncuşi, la început. Iar după un an, când relaţia lor era pe ducă, tot el o făcea „bocitoare”. În primăvara lui 1939 au fost împreună la New York, la o mare expoziţie internaţională la World Fair. Maria Tănase a avut atunci un succes fulminant, mai aleas după ce i-a cântat lui Franklin Roosvelt, preşedintele de atunci al SUA, piesa „Ţine, Leano, curu’ zvelt!” (sau „Ţine, Leano, cu Roosvelt!”, depinde ân ce „cheie” vrei să citeşti). În acelaşi an, Maria şi „neica Costache” s-au despărţit. Cu toată dragostea pe care i-o purta, Maria Tănase nu a mai putut suporta ironiile iubitului ei şi l-a părăsit. „Neica Costache afirma, în final, obosit, că nu-i place cântecul Mariei Tănase, care nu cântă, ci doar boceşte («Nu-i o cântăreaţă, bă, ci o bocitoare!»)... Voia s-o scoată din cadrul şansonetelor naţionale. O numea o Casandră antică, o plângătoare profesionistă, ajunsă bună pentru zaiafeturi de trântori. «Locul ei predestinat se află la înmormântări, iar nu la ospeţe. Să încerce să cânte la Opera cea Mare din Paris sau la Opera din Bucureşti» - povesteşte Petre Pandrea în lucrarea sa. Zvăpăiata cântăreaţă l-a iubit însă pe Brâncuşi toată viaţa. Şi continuă Petre Pandrea: „Maria Tănase l-a plâns cu lacrimi fierbinţi şi în bocete adevărate. După câteva luni de durere s-a dus la arhitectul Octav Doicescu şi l-a implorat să-i facă planurile pentru o şcoală de muzică folclorică la Târgu Jiu. Dorea să se aşeze acolo pentru ultimii ani ai vieţii sale agitate şi să crească generaţii noi de cântăreţe, de fetiţe aduse de pe plaiurile provinciei natale, la început“.
sursă citat: mironmanega.blogspot.com
sursă foto: https://newsteam.ro/.../constantin-brancusi-si-maria...
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...5g&oe=63F6B8B3
https://www.google.com/search?q=Br%C...hrome&ie=UTF-8
https://www.mangalianews.ro/wp-conte...%83-iubire.jpg
Constantin Brâncuși, 146 de ani de la naștere. Ce mânca, de ...
https://www.impact.ro/wp-content/upl...barbati-si.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=pQ2XXAfiAng
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Gg&oe=6419DA59
"Opera de arta trebuie sa fie creată ca si o crima perfecta - fara pata si fara urma de autor"
Constantin Brancusi
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...vw&oe=6419EB38
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...XQ&oe=63F84EAD
Brâncuși cu prieteni în 1925. De la stânga la dreapta: Lizica Codreanu, sufrageta britanică Ethel Moorhead, Brâncuși, Irina Codreanu și poetul american Ernest Walsh. Moorhead și Walsh erau directorii revistei de artă The Quarter, apărută la Paris în 1925. În același an, unul dintre suplimente i-a fost dedicat lui Brâncuși. Sursă: Sanda Miller " Constantin Brâncuși" ed. Litera
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...PA&oe=6419EEB2
Brâncuși - sculptorul ideilor
https://www.facebook.com/gorjBrancusi/photos
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...WA&oe=6419D22D
-
https://www.youtube.com/watch?v=KJEw27QyBoU
https://www.youtube.com/results?sear...3%A2ncu%C8%99i
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...kQ&oe=63F83F26
“Duceţi-vă la noi, în România, să vedeţi oamenii, costumele, locurile. Duceţi-vă să vedeţi ceea ce am putut să realizez eu, la Târgu-Jiu!”
Constantin Brâncuși
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...yA&oe=63F7644E
''Eu am făcut piatra să cânte pentru omenire.''
“Arta trebuie să apropie, nu să depărteze, să umple, nu să sape prăpăstii în bietele noastre spirite şi aşa destul de răscolite de întrebări. În artă nu trebuie să existe străini.”
Constantin Brâncuşi
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...VA&oe=63F711E8
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...ZA&oe=63F7A4A9
http://www.citatepedia.ro/image_text...ulptez+zborul.
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...cA&oe=63F7FF71
“Am impresia că viața oamenilor se desfășoară pe o bază greșită. Există o gravă neînțelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viața însăși, globul acesta pământesc care se învârtește în haos și îi poartă în mersul lui prin veacuri.
Ceea ce le lipsește oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă.
Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiți de aparențe și se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii și care ferecă spiritul în închisoarea conformismului.
Întotdeauna, ceea ce m-a susținut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieții, am știut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Știam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Și nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viața, al bucuriei, e clădită toată opera mea.”
(Constantin Brâncuși - octombrie 1938, Conversații cu Ionel Jianu).
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...mQ&oe=63F7CF5B
„Pentru ca Stâlpul să prindă viață, trebuia jertfit ceva. M-am sacrificat, dându-mă trup și suflet lui.
Stâlpul Nesfârșitului este negarea Labirintului. Stâlpul Nesfârșitului l-am conceput într-un elan de bucurie. Am năzuit să umple bolta cerului. Am lucrat mult la el, o viață întreagă. Am sacrificat totul, ridicându-l ca să-l fac scară a cerului…
Eu aș vrea să creez așa cum respir. Află că elementele din care mi-am alcătuit Stâlpul nu sunt decât ritmul respirației ce întovărășește bătăile inimii.
Stâlpul meu nu e altceva decât viața pulsând în om, fie el nou-născut, vreun erou în clipa dăruirii sau chiar viața mea sau a oricărui simplu pietrar.
Am pus în mâna omului o formă concretă, un semn care să reprezinte însuși elanul, respirația care-l însuflețește, o adevărată scară spre cer. (…) Acum sunt foarte aproape de bunul nostru Dumnezeu – n-am decât să întind mâna și să-l prind.”
Constantin Brâncuși
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Eg&oe=63F84EC1
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...PQ&oe=63F7CD44
De câte ori m-am apucat de vreo operã aveam sentimentul cã un absolut se exprimã prin mine.
Eu am fãcut piatra sã cânte - pentru Umanitate.
Acum, la bătrâneţe, văd că, în fond, Masa tăcerii este o altă, o nouă Cina cea de taină... Linia Mesei tăcerii... vă sugerează curbura închisă a cercului, care adună, uneşte şi apropie...
Constantin Brâncusi
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...hA&oe=63F7F898
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Tg&oe=63F7332C
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...xw&oe=63F76196
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...WA&oe=6419EC2F
''Dumnezeu este pretutindeni și simți asta când uiți cu desăvârșire de tine însuți, când te simți umil și când te dăruiești. Eu mă aflu acum foarte aproape de bunul Dumnezeu și nu îmi mai trebuie decât să întind o mână înspre El, ca să Îl pipăi! Nu mai sunt demult al acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup... mă aflu printre lucrurile esențiale. Îl voi aștepta pe bunul Dumnezeu în Atelierul meu.''
"Mor cu inima întristată pentru că nu mă pot întoarce în țara mea"
Constantin Brâncuși
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...sA&oe=63F7DD68
“Am făcut şi eu paşi pe nisipul eternităţii.”
Constantin Brâncuşi, patriarhul sculpturii moderne, pionier al modernismului.
19 februarie 1876 , Hobița, Gorj – 16 martie 1957, Paris.
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...dA&oe=63F82474
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=kbeCOw2jc2E
https://media.istockphoto.com/id/474...U3zvaL2yQ_q0U=
”Gândirea este cea mai înaltă însuşire, iar înţelepciunea constă în a spune adevărul şi a ne purta în conformitate cu natura, ascultând-o.”
Heraclit
https://www.visitfyldecoast.info/wp-...beach-snow.jpg
Odată ce încetezi să mai depinzi de ceilalți, când nu mai ai nevoie de alți oameni - când te conectezi prima dată cu asta - este înfricoșător pentru că devii dintr-o dată singur. Nu singur, dar singur.
E un sentiment ciudat. Mereu ai fost, dar nu ai văzut, și dintr-o dată realizezi cât de frumos este să fii singur, cât de frumos este să nu ai nevoie de alții emoțional și pentru prima dată înțelegi că poți iubi oamenii.
Nu mai e cazul sa corupem oamenii, nu mai e cazul sa ii manipulezi, nu e necesar sa ii impresionezi. Nu trebuie să le abordezi. În sfârșit ajungi să iubești.
Și pentru prima dată în viața ta, ești incapabil de singurătate. Nu mai poți fi singur. Știți ce înseamnă "singurătate"?
Este o nevoie disperată de oameni, până la punctul în care ești nefericit fără ei.
Singurătatea nu este vindecată de compania umană. Singurătatea se vindecă prin contactul cu realitatea, înțelegând că nu ai nevoie de oameni. În sfârșit te poți bucura de alți oameni pentru că nu mai ai nevoie de ei.
Nu mai există tensiune. Știi ce înseamnă să fii cu oamenii și să nu ai tensiune? Pentru că nu-ți pasă dacă te plac sau nu, nu contează ce cred despre tine.
Știi ce înseamnă asta? Libertate. Bucurie. Pot crede ce vor, pot spune ce vor. E în regulă. Nu te interesează
Ţi-ai scos drogurile din organism.
Și o, da, ești încă în lume; nu mai ești din lume. Nu te mai pot controla.
Şi dintr-o dată, nu mai ai unde să fugi. Vulpile au găurile lor, păsările au cuiburile lor. Dar nu te refugiezi nicăieri pentru că nu ai nevoie de el. Pentru că nu mai rezistă.
Aici începe dragostea.
Anthony De Mello
https://cdn.wallpapersafari.com/83/96/KvWYX0.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=G_8r6M4dYBk
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...eg&oe=63F9220F
Aseară
L-am implorat pe Înțelept să-mi spună
secretul lumii.
Cu blândețe, blând el a șoptit,
"Liniște,
secretul nu poate fi spus,
Este învelit în tăcere.”
Rumi
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...QQ&oe=63F8D22EVârful Harghita Mădăraş
-
https://www.youtube.com/watch?v=YEKh9XPWcrs
http://www.istorie-pe-scurt.ro/wp-co...n-sorescu3.jpg
Marin Sorescu - Rugăciune
Doamne, creaţia a dat înapoi
Ca un cucui al universului.
Doamne, creaţia ta s-a retras în sine
Cu tine cu tot şi orbecăim în neştire.
Doamne, dă un pumn în beznă,
Să crească, Doamne, la loc cucuiul.
Unicornul, când îi creştea cornul,
Era numai durere şi cunoaştere.
Lumea sorbită de hău
Se pierde în circumvoluţii prea deştepte.
Doamne, dă-ţi Doamne un pumn drept în frunte
Şi mugind ia-o de la-nceput.
Şi mugind ia facerea de la-nceput.
https://linia1.ro/wp-content/uploads...orescu-net.jpg
„O rugăciune a inimii” de Marin Sorescu
Doamne,
Ajută-mă cât mai pot
S-o duc.
Pune ordine-n mine
Împacă-mă cu lumea
și cu minunea vieții.
Scoate-mi din cap
Ideea fixă
Care m-a țintuit.
Fă din subconștientul meu
Un torent de speranță.
https://anonimus.ro/wp-content/uploa...in-Sorescu.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=PNS92lmhYQM
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Nw&oe=63F740EB
„Există o singură călătorie posibilă: cea pe care o facem în lumea noastră interioară.
Nu cred că poți călători mai mult în jurul planetei noastre.
La fel cum nu cred că tu călătorești înapoi.
Omul nu se poate întoarce niciodată în același punct de unde a plecat, pentru că între timp, el însuși s-a schimbat.
De tine nu poți scăpa. Tot ce suntem, luăm cu noi în călătorie.
Luam cu noi casa sufletului nostru, asa cum face o broasca testoasa cu armura ei. "
Andrei Tarkovski
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...jA&oe=63F771AE
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...4g&oe=63F89C21
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...4Q&oe=63F8DE74
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...dA&oe=63F839E1Benjamin Victor
-
https://www.youtube.com/watch?v=FmnDXRJ7btE
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...UA&oe=63F79C1C
„Reuşita în dragoste înseamnă mai mult decât a găsi omul potrivit. Înseamnă a fi omul potrivit.”
Robert Browning
https://www.caminuldumitru.ro/wordpr...1x431.jpg.webp
Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu veți găsi... așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal.
În Biserică nu intri ca într-un partid în care începi să comanzi și să împarți sfaturi. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat de la înnec în mare. Nu suntem sfinți nimeni, nici slujitorii, nici mirenii. Toți avem patimi și neputințe, dar vrem să rămânem împreună până la sfârșit, pentru că ne-am asumat unul pe celălalt. Numai împreună putem să ducem lucrarea aceasta până la capăt, cu dragoste și cu răbdare.
Cuviosul Sofronie Saharov
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...XQ&oe=63F7DC9C
Imbatranesc impreuna doar cei care se iarta si se iubesc reciproc.Cheia unei relatii de lunga durata este dragostea, care dureaza in timp ce e reciproca si sincera.Relatiile de iubire necesita iertare, pentru ca fiecare greseste si are nevoie de iertare si intelegere. In dragoste nu e loc de orgoliu si mandrie. Aici se cedeaza, se asculta, se iubeste sincer.Acolo unde este lipsa de reciprocitate si sinceritate, nu poate fi nimic durabil, mai devreme sau mai tarziu tot ce a fost cladit se risipeste. Raman doar amintirile si regretele.
Mai mult:https://respectsiprietenie.ro/.../imbatranesc-frumos.../...
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Bg&oe=63F82694
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=1RtIQohcehw
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Ow&oe=63F9055A
Zâmbește femeie
zâmbește mereu vieții
Chiar dacă nu îți zâmbește.
Zâmbește iubirilor dispărute
zâmbește prin durerea ta
Zâmbește, indiferent de ce.
Zâmbetul tău va fi
lumină spre calea ta
far pentru marinarii pierduți
Zâmbetul tău va fi
Un pupic de la mami,
o mișcare de aripi,
o rază de soare pentru toată lumea.
Alda Merini
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...6Q&oe=63F8E308
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...bc&oe=6064BCA3https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...f5&oe=6159043F
— E rău să fii diferit?
„Este grav să încerci să fii egal”.
Paulo Coelho
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...Lg&oe=63F7EE36
-
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=gU6R4P67BFc&t=145s
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...fg&oe=63F9B6D5
"Sufletul este indestructibil si activitatea sa continua in eternitate. Este asemeni soarelui, care, pentru ochii nostri, para sa apuna pe inserate, dar care, in realitate, merge numai sa isi difuzeze lumina in alta parte."
Johann von Goethe
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...rA&oe=63F984BF
"Cred ca nemurirea este trecerea sufletului prin multe vieti sau experiente, si, in masura in care acestea sunt traite, folosite si invatate cu adevarat, o sprijina pe urmatoarea, fiecare devenind mai bogata, mai fericita, mai inalta, ducand cu ea numai amintirile reale a ceea ce a fost odata."
Louisa May Alcott
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...uw&oe=63F9D36A
"Mai mult decât mașinile avem nevoie de umanitate.
Mai mult decât inteligență, avem nevoie de blândețe și bunătate. "
Charlie Chaplin
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...1Q&oe=63F9DBBC
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...BA&oe=63F9CFB8Raducu Florian
-
https://www.youtube.com/watch?v=nE-pR8qwzl4
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...jw&oe=641BFC7E
Oamenii spun că ceea ce căutăm este sensul vieții. Nu cred că asta căutăm cu adevărat. Cred în schimb că ceea ce căutăm este o „experiență a vieții”, astfel încât experiența noastră de viață la nivel pur fizic să rezoneze în ființa noastră și realitatea noastră cea mai intimă, astfel încât să putem simți cu adevărat extazul de a fi vii.
Joseph Campbell - Puterea mitului
https://generations.krea.ai/images/5...7d2fd8787.webp
„Există sentimentul că am pierdut – nu totul, nu totul, dar mult prea mult. O parte din viața mea pentru totdeauna.”
Raymond Carver, din „Hominy and Rain”
https://upload.wikimedia.org/wikiped..._by_Wolleh.jpg
Nu există conștientizare fără suferință. Peste tot în lume oamenii merg la limitele absurdului pentru a evita să se confrunte cu Sufletul lor. Iluminarea nu se realizează prin imaginarea unor figuri de lumină, ci prin aducerea întunericul interior la conștiință. Cine se uită în afară visează, cine se uită înăuntru se trezește.
Carl Gustav Jung
https://images-prod.anothermag.com/6...0/8/358464.jpg
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...rw&oe=641BDF66
https://www.bohaglass.co.uk/wp-conte...rt-668x500.jpg
https://cdn.shopify.com/s/files/1/09...g?v=1592641281
René Magritte paintings
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=hcG5hjbrqZk
https://cdn.tourismontheedge.com/wp-...ge-Bradely.jpg
„Din momentul în care ne naștem, lumea tinde să aibă deja o cutie construită pentru a putea încăpea înăuntru. Cordonul nostru ombilical nu pare să fie niciodată tăiat; găsim doar noi nevoi de completat. Dacă ne-am deconecta și ne-am despărțit atașamentele, ne-am spulbera confinările și ne-am extinde dincolo de carapacea noastră? Lumea ar arăta altfel? Ne-am recunoaște pe noi înșine? Suntem noi cutia în care ne aflăm înăuntru și, pentru a fi „neconținut” în mod autentic, am mai putea exista? Aceasta este ironia izolării. Atâta timp cât nu împingem pereții din jur, s-ar putea să nu știm niciodată cât de puternici suntem cu adevărat.”
PAIGE BRADLEY
https://widowcranky.files.wordpress....-2-624x416.jpg
Am turnat toate piesele în bronz și le-am asamblat astfel încât să plutească una de alta. Apoi am adus un specialist în iluminat și am construit un sistem de iluminat nebun pentru a-l face să strălucească din interior. A ieșit chiar mai bine decât credeam. Și cel mai bine este că imaginea „Expansiunii” înseamnă atât de mult pentru mulți dintre cei care o văd. Primesc scrisori în fiecare zi! Simt că mi-am făcut treaba cu succes!
Din momentul în care ne naștem, lumea tinde să aibă deja o cutie construită pentru ca noi să ne potrivească înăuntru. Cordonul nostru ombilical nu pare să fie niciodată tăiat; găsim doar noi nevoi de completat.
Dacă ne-am deconecta și ne-am despărțit atașamentele, ne-am spulbera confinările și ne-am extinde dincolo de carapacea noastră?
Lumea ar arăta altfel? Ne-am recunoaște pe noi înșine?
Suntem cutia în care ne aflăm înăuntru și, pentru a fi „neconținut” în mod autentic, am mai putea exista?
Aceasta este ironia izolării. Atâta timp cât nu împingem pereții din jur, s-ar putea să nu știm niciodată cât de puternici suntem cu adevărat.
https://paigebradley-com.translate.g...o&_x_tr_pto=sc
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...iA&oe=641AE7E2
Sculpture | Paige BradleY
-
https://www.youtube.com/watch?v=j1jL3Lf1fD0
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...1g&oe=63F94661
Cel mai mare dar al iubirii este abilitatea ei de a face sacru tot ceea ce atinge.
Barbara De Angelis
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...dw&oe=640EE996
Pe mare, desigur, toate au rămas neschimbate. Soarele răsare umed din valuri și apune în valuri. Azi ca și mâine. Mâine ca și ieri. Zilele trec și în fiecare zi trăiești în eternitate.
Octavian Paler, „Un muzeu în labirint”
https://images.fineartamerica.com/im...ter-herman.jpg
"Suntem fragili ca și cristalul, ne putem sfărâma în orice moment. Dar suntem atât de frumoși când ne luminează soarele!"
Elisabetta Barbara de Sanctis
https://www.xtremelengths.com.au/wp-...an-Feels-1.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=YAp_XEcUV18
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n..._g&oe=641C11EF
Doar cei flexibili
și agili,
cei cu perspective
și gânduri largi vor fi salvați. Cei care greșesc repede și fac salturi bruște
vor fi salvați , îmblânzitorii pesimismului, navigatorii neamarați și ucenicii vrăjitori în general.
Cei care își acordă respirația și gândurile la prezent vor fi mântuiți ,
cei care ascultă sfârșitul înainte de a vorbi,
cei care știu că apa ajunge întotdeauna la mare și nu blestemă împotriva întunericului,
ci au încredere în tunel, pentru că știu că lumina nu este bine căutată, ci aprinsă în interior.
Manuela Toto - Vor fi mantuiti
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...5w&oe=63FA1B92
-
https://www.youtube.com/watch?v=UzfBoL5uF6o
https://images.fineartamerica.com/im...en-haschke.jpg
Hiding the Truth by Mareen Haschke
Adevărul sălbatic
de
Jeff Foster
„Am văzut minuni petrecându-se atunci când oamenii spun pur și simplu adevărul.
Nu adevărul „frumos”.
Nu adevărul ce caută să mulțumească sau să mângâie.
Dar adevărul sălbatic. Adevărul sălbatic.
Adevărul incomod.
Adevărul tantric. „Al naibii de adevăr”.
Adevărul pe care ți-e frică să-l spui.
Adevărul oribil despre tine
te ascunzi pentru a-i „proteja” pe alții.
Pentru a evita să fii „prea mult”.
Pentru a evita să fii rușinat și respins.
Pentru a nu fi văzut.
Adevărul sentimentelor tale cele mai profunde:
furia pe care ai ascuns-o, ai controlat-o, a înghețat ororile despre care nu vrei să vorbești.
Îndemnurile sexuale pe care ați încercat să le amorțiți.
Dorințele primordiale pe care nu le poți suporta să le articulezi.
În cele din urmă, apărările se strică,
iar acest material „nesigur” iese
din adâncurile inconștientului.
Nu mai poți ține.
Imaginea „băiat drăguț” sau „fată drăguță” se evaporă.
„Perfectul”, „cel care a înțeles totul”,
„evoluat”, aceste imagini ard.
Tresari, transpiri, te apropii de vărsături,
crezi că ai putea muri făcând asta,
dar până la urmă spui nenorocitul de adevăr,
adevărul de care ți-e profund rușine.
Nu adevărul abstract. Nu adevărul „spiritual”.
Nu este un adevăr formulat cu grijă menit să prevină ofensa.
Nu este un adevăr bine împachetat.
Dar un adevăr uman dezordonat, de foc, neglijent.
Un adevăr însetat de sânge, pasional, provocator, senzual,
sălbatic și necântat.
Un adevăr clătinător, lipicios, transpirat, vulnerabil.
Adevărul despre cum te simți.
Adevărul care permite unei alte persoane să te vadă crud.
Adevărul care te face să sari.
Adevărul care îți face inima să bată.
Acesta este adevărul care te va elibera.
Am văzut depresii cronice și anxietăți de-a lungul vieții dispărând peste noapte.
Am văzut traumele încorporate evaporându-se profund.
Am văzut fibromialgie, migrene, oboseală cronică, dureri de spate insuportabile, tensiune corporală, stomac deranjat, s-au estompat, nu se mai întorc.
Desigur, „efectele secundare” ale adevărului nu sunt întotdeauna atât de dramatice.
Și nu intrăm în adevărul nostru cu un rezultat în minte.
Dar gândiți-vă la cantitățile enorme de energie pe care le costă
să ne reprimăm sălbăticia animală,
să ne amorțim sălbăticia,
să ne reprimăm furia, lacrimile și teroarea,
să ne susținem o imagine falsă și să ne prefacem că suntem „în regulă”.
Gândiți-vă la toată tensiunea pe care o menținem în corp
și la daunele pe care le provoacă sistemului nostru imunitar,
atunci când trăim cu frica de a „renunța”.
Riști să-ți spui adevărul.
Adevărul pe care ți-e frică să-l spui.
Adevărul de care te temi va face lumea să se rotească.
Găsește o persoană sigură - un prieten, un terapeut, un consilier, tu însuți -
și lasă-te să intri. Lasă-i să te țină în brațe când cobori.
Lasă-i să te iubească
în timp ce plângi, te enervezi, tremură de frică
și, în general, te încurci.
Spune cuiva adevărul tău – s-ar putea să-ți salveze viața, să te vindece până la miez și să te conecteze cu umanitatea în moduri pe care nu le-ai imaginat niciodată.”
https://images.joseartgallery.com/33...-thumb1920.jpgLilya Kravetska -Truth
https://indianartideas.in/photo/2016...1467782753.jpg
Shivani Goel - The truth
-
https://www.youtube.com/watch?v=fVsONlc3OUY&t=70s
https://1.bp.blogspot.com/-N6qAvbyMk...l_standard.png
„Poate alergăm, mergem, ne împiedicăm sau zburăm. Dar să nu uităm niciodată scopul călătoriei sau să pierdem vreo șansă de a vedea un curcubeu.”
Gloria Gaither
https://live.staticflickr.com/3511/3...d710b01b_b.jpg
-