-
-
https://www.youtube.com/watch?v=lHDw5qOFAgs
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...75&oe=60590676
Iubirea este un lucru obligatoriu pentru cresterea spirituala. Mai mult, iubirea functioneaza ca o oglinda. E foarte greu sa te cunosti daca nu ti-ai vazut fata in ochii cuiva care te iubeste. La fel cum pentru a-ti vedea fata fizica trebuie sa te uiti in oglinda, tot asa trebuie sa te uiti in oglinda iubirii ca sa-ti vezi fata spirituala. Ea te hraneste, te integreaza, te pregateste pentru calatoria interioara, iti aminteste de fata ta originara.
OSHO - Maturitatea
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...b3&oe=605680A3
După tăcere, cel mai apropiat lucru de expresia inexplicabilului este muzica.
Aldous Huxley
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...35&oe=60573AF5©️Vadim Morozov photography
-
https://www.youtube.com/watch?v=qn5co6W2ogw
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...4e&oe=6059C3BE
Dreptul la timp-Nichita Stanescu
I
Si pietrele-au dat rod in ziua-aceea,
cand iarna sta-n zenit la cerul tarii
si-n coaja orelor rotunde
batu, sfaramator, pasarea Phoenix,
Si acrul
se adauga intruna,
deodata-ncremenind ca gheata marii
care striveste-n sine trupul
urcatelor la suprafata
mortaciuni.
Era-n cutremuratul Februarie, de lupta,
cand tara isi cerea dreptul la timp
firesc, cum e culoarea pentru ochi
si-auzul
menit ca sa ia nastere-n timpane.
Era-n cutremuratul Februarie, de lupta,
cand de suieratura grea spre viitor
a trecerii de ancore-azvarlite
se rasuci taria, in cutele de aer
gatul eretilor deodata sugrumand.
Si grinda cerului, de aripi albe,
in locul lor, se-acoperi,
inchipuind vazduhuri ce urmau sa fie,
urcare dintr-o alta, mai demna, temelie.
Era-n ctremuratul Februarie, de lupta,
cand ochiul armelor intinse
privi-ndelung, cu gloante,
la tampla si la pieptul nostru ridicat,
nebanuind stapanii ca vremea lor ingheata
strangandu-le in blocul ei faptura
din ce in ce mai dens, mai apasat.
Pana si pietrele-au dat rod in ziua-aceea
cand iarna sta-n zenit si scanteia.
Cadea un val de moartre peste visuri,
dar moartea doar pe ea se ucidea.
II
Goana norilor albi, goana norilor lungi
mana din urma secundele.
Era-n cutremuratul Februarie,
cand o femeie nastea in lume,
fiul ei primindu-si dreptul la timp.
Zvarli deodata spre cer
sageata de piatra a unui tipat.
Trupul copilului rasarea
greoi si sigur, ca luna
din apele marii.
Si-un orizont era, de femei,
cu globurile pantecelor pamantesti
acoperite de sorturi negre.
Un orizont era, de femei gravide
care-o priveau.
In lume nastea o femeie.
Era in Februarie, sub roata de viscol,
cand durerile facerii o-mbratisara,
ca un barbat mult prea puternic,
cu brate de plumb.
Goana norilor lungi, goana norilor albi,
mana din urma secundele, le izbea,
le rarea...
Cate una se ratacea
printre furnale, printre sarme,
printre ziduri, pe cai ferate se ratacea
intalnea ochii femeii si-i stralumina,
intalnea obrazul femeii si-l colora,
intalnea gura femeii si-o arcuia,
intalnea tipatul femeii si-l prefacea
in stalpul de care se sprijina cerul.
Si-un orizont era, de femei,
cu globurile pantecelor pamantesti
acoperite de sorturi negre.
Un orizont era, de femei gravide
care-o priveau.
Trupul copilului, greoi si sigur,
continua sa rasara
ca o bataie a inimii de inima,
ca o planeta ce se rupe
dintr-un soare.
Era in Februarie, sub roata de visol,
cand steagul cel mare-al zapezilor
cadea aburind, la pamant.
Si bocancii cu tinte-ai soldatilor
il sfasiau ritmic,
iar sinele saniilor cu clopote
de alama
in lungi bandaje il taiau
pentru tamplele inrosite,
pentru umerii zdrobiti,
pentru piepturile impuscate
ale celor care vegheau.
Dar o femeie nastea in lume.
Era in Februarie,
cand fiul ei isi primea dreptul la timp,
cum marile-ntrebari isi primesc
raspunsul
in istorie.
Si-un orizont era, de femei
cu globurile pantecelor pamantesti
acoperite cu sorturi negre.
Un orizont era, de femei gravide,
care ii suradeau greoi si-ncrezator.
III
Dar i se paru deodata femeii
ca nu-si poate lua in brate feciorul
asa cum nu poti sa ridici in brate
un rau.
I se paru ca el i se rupe
de san,
asa cum se rup cuvintele
de gura.
Caldura fapturii lui
- i se paru -
ca se-nalta din caldura trupului ei
spre norii incremeniti.
Si toate acestea le simti
de neschimbat,
cum nu mai poti sa abati
o intamplare
desfasurata in trecut.
I se paru femeii deodata
ca fiul ei alearga scanteind
catre marile roti dintate
ale anotimpurilor,
si ca-si arunca umbra asupra lor,
biciuindu-le,
si ca rotile se urnesc din intepenire,
cu suier inalt,
si iarna si-arunca trupurile-infrigurate
in caracasa de frunze a primaverii,
si primavara si-arunca arborii-nfiorati,
pe marea umflata a verii,
si soarele verii, alunecand, izbeste
si doboara fructele toamnei.
Si toamna intra cu prora ei
de spargator de gheata,
in miezul alb al iernii,
si-l despica, si-l sfasie,
si-l frange, si-l rupe.
Femeia zvarli spre cer
sageata scanteietoare
a unui tipat de bucurie
pentru fiul ei.
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...37&oe=6058DB97
-
https://www.youtube.com/watch?v=u94OQNZ9VmI
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...c9&oe=605B4909
Val Răzeşu
ANCORE ÎN CURCUBEU
Religia şi cultura sunt în relație de interdependență absolută. Religia este punctul central de înțelegere al conştiinței de sine în raport cu conştiința transcedentală iar cultura este lungimea razei limitelor circumferinței acestei cunoaşteri. Religia dă sens şi substanță miracolului vieții, smulge omul din capcana constrângerilor materiale, jalonează etic şi moral drumul său către desăvărşire iar cultura este descoperirea semnificațiilor acestor jaloane. Religia este busola iar cultura încercarea de a citi corect Nordul.
Suntem în ,,era informației", şi se dă un asalt ideologic fără precedent pentru a da un sens pervers afirmației lui Nietszche că ,, Dumnezeu este mort".
Dar ideea morții lui Dumnezeu va conduce, a spus Nietzsche, nu doar la respingerea credinței într-o ordine cosmică, ci și la respingerea valorilor absolute - la respingerea credinței într-o lege morală universală și obiectivă, obligatorie pentru toți indivizii. În acest fel, pierderea unei baze absolute a moralității conduce la nihilism.
Neoliberalismul care vrea să se impună acum se închină ,, supraomului" său, savantul. Ştiința şi tehnologia sunt componentele de bază ale culturii societății umane actuale. Deşi, ştiința nu va putea niciodată dovedi că a explicat sau va putea explica ceva definitiv iar tehnologia se va împotmoli în finalitatea cunoaşterii posibile.
Savanții nu inventează nimic, doar redescoperă lucruri cunoscute încă de la facerea lumii. De aceea a afirmat Einstein că ,, Ştiința fără religie este şchioapă, iar religia fără ştiință este oarbă".
Ar mai fi artele, miraculoasele ancore ale sufletului în curcubeu. Dar numai dacă sunt mai mult decât călătorii imaginare către un port fictiv. Dar şi artistul, pentru a atinge desăvârşirea ar trebui să poată sări peste propria umbră.
Evoluția înseamnă în realitatea absolută întoarcerea omului la adevărata sa dimensiune, de neimaginat, de necuprins, ființă de lumină în timpul veşnic.
În Orient circulă o pildă care spune că niște orbi au pipăit odată un elefant și fiecare a descris întregul după porțiunea pipăită (fildeșii ca două oase mari, trompa ca un tub, urechile ca niște evantaie, picioarele ca niște coloane, părțile laterale ca un zid care respiră, coada ca o frânghie); nici unul nu a mințit în descrierea lui, fiecare dintre ei l-a descris corect, dar, atenție, nu complet. Elefantul era exact cum fusese descris, dar și ceva mai mult decât atât. Așa-zișii mari inițiați care au cugetat la Dumnezeu au descris ceea ce au socotit ei că este Dumnezeu. Concluzia pildei orientale este aceasta: toate religiile sunt adevărate în felul lor, toate descriu, mai mult sau mai puțin complet, pe Dumnezeu. Deci, că toate religiile sunt versanții aceluiaşi Tabor, poteci ce duc toate către acelaşi Dumnezeu.
*
Se află în joc puterea de a identifica adevărata religie şi de a statua anumite practici ca fiind ,, drepte" iar celelalte false. Sincretismul este apreciat de unii deoarece promovează toleranța şi hulit de alții fiindcă promovează decăderea adevăratei credințe. Rolul jucat de sincretism în societățile fondate pe culturi religioase este jucat azi de termenul de ,,multiculturalism" în societățile fondate pe culturi seculare.
Desigur, marile adevăruri ale religiei sunt toate universale, dar unificarea lor într-una singură, în numele evitării conflictelor şi a toleranței, este imposibilă. Este mincinoasă afirmația că raționalitatea ştiințifică a triumfat asupra revelației sacre.
Promotorii noii ordini mondiale şi ai globalizării nu sunt atât de naivi încât să poată crede că o construcție artificială ar putea rezista în fața a ceea ce numim religia naturală. Practic, dezideratul lor de desființare a națiunilor şi contopirea într-o țară planetară, în numele armoniei şi fericirii tuturor, este cea mai sfruntată minciună posibilă. Oricât de poleit cu bune intenții este ambalajul, se vede de la o poştă că adevăratul scop este ştergerea identității individuale, distrugerea seminței unicat a dumnezeirii pusă îl el de la facerea lumii.
Adevărata religie este esențialmente religia naturală deschisă rațiunii dar nu dependentă de evenimente specifice ale revelației care despărțea o comunitate religioasă de alta.
,,Religia naturalã este acel ceva pe care fiecare îl deține în forme diferite, însã aceste diferențe sînt chestiuni personale fãrã vreo urmare politicã. Mai poate fi sustinut cã religia oferã individului un Adevãr absolut, dar aceastã convingere rãmîne una personalã şi nu acționeazã la nivelul societãții. Desigur, trebuie sã ne dãm seama cã naționalismul laic este doar o miscare ideologicã şi nu o ideologie totalã şi atot- cuprinzătoare a modernitãții. Totuşi, în societãțile în care laicitatea reprezintã un aspect definitoriu al culturii naționale, polemica se transferã de la religie la cultura naționalã, de la sincretism la multiculturalism şi de la convertire la asimilare."
Asistăm în aceste vremuri la un asalt ideologic fără precedent asupra libertății de conştiință. Prin mistificarea şi bagatelizarea adevăratelor valori, prin promovarea deşănțată a amoralității în relațiile sociale. Ba mai mult, se vrea ca şcoala să devină modul instituționalizat unde copilul să fie învățat să facă alergie la etică şi morală, la istoria adevărată a devenirii umane, să devină locul unde copilul să involueze la umbra ,,drepturilor fundamentale ale omului" prezentate fraudulos ca emanciparea de sub tutela oricăror constrângeri care, chipurile, i-ar îngrădi libertatea de dezvoltare liberă, găsind justificări şi celor mai degradante devieri de la natura curată a firii umane.
Cele mai avansate descoperiri ale ştiinței şi tehnologiei, cele mai perfide tehnici de manipulare a maselor, sunt folosite pe post de cai troieni care să îngenuncheze omul înafara adevăratului său destin. Iar de o vreme, violarea realității se face şi fără perdea, libertatea nu mai este prezentată aşa cum corect spunea Spinoza, drept ,,,Necesitatea cu rost", ci devine libertinaj absolut.
Şi fiindcă profeților globalizării le mai stau în cale numai familia şi credința în Dumnezeu - pentru că bisericile au devenit tot mai dependente şi obediente față de stat - au pornit fără scrupule colonizarea ideologică a omenirii. În numele nediscriminării, Sodoma şi Gomora sunt prezentate ca modele de urmat iar infanticidul cea mai ieftină metodă de tratare a durerilor de cap provocate de suprapopularea planetei, credința în Dumnezeu - bună doar pentru inteligenții asimptomatici, frână în calea progresului social.
Întregii planete i se arată ostentativ cu degetul marea realizare numită ,, creuzetul american". În care unii susțin că SUA au o cultură națională ca rezultat al unui amestec de elemente diverse, etnic eterogene. Culturile diferitelor comunități etnice sunt prezentate drept contribuții egale la cultura națională.
Pe de altă parte, a apărut un imaginar negativ al pierderii şi contaminării care se conturează cel mai presus în căutarea separatistă a unor origini pure şi a unor granițe bine trasate.
Dacã în cazul sincretismului convertirea devine un eşec, în cazul multiculturalismului, asimilarea se transformã într-un eşec. În primul caz, acest lucru îl reprezintã un eşec al aparatului bisericesc de a autoriza într-o manierã eficientã practica socialã. În cel de-al doilea este un eşec al aparatului de stat.
Faptul cã proiectul “creuzetului” nu a fost în întregime un succes a devenit evident pentru sociologi în anii ’60 (Glazer si Moynihan 1963). În vreme ce conservatorii continuã sã se agațe de “creuzet” sau de proiectul de asimilare, liberalii încearcã acum sã treacã “dincolo de creuzet” nu doar prin a permite ca diferența culturalã sã fie afişatã pe strãzi, ca parte a celebrãrii națiunii, ci şi prin includerea ei în programa şcolarã, ca o celebrare a diferenței în sînul maşinãriei asimilatoare. Acesta este punctul în care unul precum istoricul Arthur Schlesinger (1992) începe sã se îngrijoreze pentru ceea ce el numeşte “dezbinarea Americii”. Atît timp cît diferența culturalã, asemenea diferenței religioase, este ceva practicat la periferia vieții sociale, precum un “hobby” s-ar putea afirma cã este “depolitizatã”, dar de îndatã ce diferența este evidențiatã în programã, parte a maşinãriei centrale de asimilare a statului-națiune modern, devine o chestiune politicã de primã mãrime – aşa cum apare ea astãzi în Statele Unite."
Priviți ce se întâmplă chiar zilele acestea acolo, şi reflectați adânc. Haosul iscat se întinde la scară planetară. Totul se clatină, totul se va schimba, din rău în mai rău. Doamne păzeşte această lume care este în pragul pierderii umanității!
*
Practic, pe o planetă cu atât de multe religii şi culturi diferite, dezideratul armoniei în cadrul unei singure țări - Terra, şi a unui singur popor - Omenirea, este o utopie atâta vreme cât se va căuta atingerea lui prin măsuri politice, economice şi sociale la nivel de guverne. O Terra lipsită de umanitate s-ar desprinde de Dumnezeu şi ar fi exclusă din istorie.
Omul care îl recunoaşte pe Iisus în sinele său şi al tuturor celorlalți frați ai săi pământeni şi în tot ceea ce îl înconjoară, este el însuşi fiu al lui Dumnezeu, şi ca fiu, va moşteni din generație în generație veşnicia!
Val Răzeşu
https://www2.pictorem.com/collection...o%20Heaven.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=gBfVOcY3QLw
https://light.sunphoto.ro/photos/nor...IQXQTLMCIO.jpg
Iulia Gorneanu - autor
POVESTEA ZILELOR SĂPTĂMÂNII În calendarele populare, departe de a fi doar simple noțiuni abstracte de măsurare a timpului, zilele săptămânii sunt mai degrabă organice, vii, născute din povești și făuritoare de povești. Țăranii cred că au și ele sufletul lor („zilele sunt, așa, ca niște făpturi”. E. Bernea), că înainte vreme umblau pe pământ, împărțindu-se în zile bune și zile rele, zile îmbelșugate și zile sterpe, zile femeie și zile bărbat.
Se povestește că luni e bărbat și e bun pentru începutul tuturor lucrurilor. E cel care ține cheia de la cea dintâi poartă a ceriului și când treci pragul spre lumea de dincolo, îți arată drumul pe care trebuie să mergi. Cine se naște lunea, zi benefică oricărui început, va avea viață lungă, noroc și va fi bine călăuzit de soartă.
Marți e tot bărbat, dar e zi pocită, zi rea, în care nu-i bine să începi nimic și nici să pleci la drum. E ziua Sfântului Ilie, în care postul se ține pentru dușmani. Multe zile de peste an din calendarul popular stau sub semnul lui Marțolea, o divinitate malefică, spaima femeilor.
Miercuri e femeie, zi bună, solară, în care se postește pentru Maica Domnului.
Joi e bărbat, zi norocoasă, benefică dragostei și căsătoriei, aflată sub protecția Sfântului Neculai. Cu toate acestea, Joimărița (o altă străveche divinitate malefică) patronează câteva zile de peste an, ținute cu strictețe de femei, de frica răzbunării ei.
Vineri e una dintre zilele cele mai încărcate de sacralitate. E sora Duminicii și stă sub semnul Crucii dătătoare de viață, pentru care se și postește. În unele zone există credința că cine se naște vinerea va fi evlavios și iubit de Dumnezeu, pe când în alte părți se spune că cel născut în această zi va fi lipsit de noroc toată viața, acest lucru explicându-se probabil prin austeritatea impusă de post.
Sâmbătă e tot femeie, însă e zi nefastă, ziua în care se aduc ofrande moșilor de neam, când cerul se deschide iar morții se uită să vadă dacă au primit ceva de pomană. Nu-i bine să începi nimic - nici lucru, nici drum - și, cum te scoli, trebuie să-ți faci cruce „căci dracii toată săptămâna rod lanțurile diavolului” iar sâmbăta doar într-o cruce se mai țin.
Avem noroc că vine Duminica, zi solemnă, festivă, luminoasă, cea mai mare și mai frumoasă dintre toate, ziua rugăciunii, a Învierii, a bucuriei, a nunților și a jocurilor. Se povestește că umblă înveșmântată în alb, că locuiește într-un palat de aur peste apa Sâmbetei și că e verișoară primară cu Soarele.
Dincolo de personificarea mitică a zilelor, săptămâna este o repetare a misterului creației pe care oamenii ar trebui să o imite: „Dumenezeu a făcut lumea în șase zile iar într-a șaptea s-a hodinit”.
https://i.pinimg.com/originals/7c/1f...2711c9a020.jpg
https://mesagerulneamt.ro/wp-content.../2016/04/5.jpg
".... Eu cred ca vesnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
Și inima-ti zvacneste mai rar,
Ca și cum nu ti-ar bate în piept,
Ci adânc în pământ undeva."
Lucian Blaga - Sufletul satului
https://i.pinimg.com/originals/34/2a...e626387f31.jpg
https://i.pinimg.com/originals/5b/f9...8dba354f24.jpg
https://foaienationala.ro/wp-content...7-original.jpg
https://i.pinimg.com/originals/51/04...bf131211dd.jpg
https://i.pinimg.com/originals/24/e6...2b7ab3a1da.jpg
https://romaniadacia.files.wordpress...a-people-0.jpg
https://i.pinimg.com/originals/73/6e...6ef22c2eda.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=wFCHjtkCcHs
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...59&oe=60588CC1
"Rar, luminos și îndrăzneț este cine, printre vise spulberate rămâne un visător încăpățânat."
Gabriela Pannia
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...e7&oe=605852F7
Știi de ce uneori ești dezamăgit?
Pentru că noi credem că alții sunt dispuși să facă ceea ce noi am face pentru ei.
Gaetano Lo Presti
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...dd&oe=60588B3B
Mă aleg pe mine ca prim partener pentru viață.
Alți oameni pot veni și pleca dar eu sunt mereu aici, pentru mine.
Și rămân mereu, cu mine!
Louise Hay
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...13&oe=60547DE6
Prefer să mă ocup de ceea ce am.
Octavian Paler
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...97&oe=6057BB86
-
https://www.youtube.com/watch?v=RltQHKBId7Y
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...4b&oe=605A3866
Rainer Maria Rilke - Înserare (Abend)
Încet se schimbă ziua-n strai de seară;
copaci bătrâni îi ţes pe crengi vestmânt.
Eşti între lumi, şi simţi cum se separă:
spre boltă una, alta spre pământ.
Şi singur, neaparţinând niciunde,
nici sumbru precum mutul adăpost,
nici sigur că vecia-ţi va răspunde,
cum suitoarei stele dat i-a fost -
rămâi să descâlceşti (de s-ar putea)
această viaţă coaptă, cruntă, mare;
şi-ţi dă prin gând, cum şezi între hotare:
acum eşti piatră, şi acum eşti stea.
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...a3&oe=605798C4
Vlad Eftenie
-
https://www.youtube.com/watch?v=kwd5f6dJpdw
https://images.fineartamerica.com/im...task-force.jpg
Dansul este cea mai elevată, cea mai emoţionantă, cea mai frumoasă dintre arte, pentru că nu este doar translatare sau abstractizare din viaţă; este chiar viaţă.
Havelock Ellis
https://img.artbylena.com/img/100/10023_1.jpg
Oamenii de artă, a căror sensibilitate răsare din inimă – pictorii, poeţii, muzicienii, dansatorii, actorii – sunt cei iraţionali. Ei sunt creatori de mari frumuseţi, dar total neadecvaţi într-o societate rânduită de cap. Societatea îi consideră pe artişti aproape nişte paria, puţin nebuni, un gen de oameni săriţi de pe fix. Nimeni nu vrea ca odrasla lui să se facă muzician, sau pictor, sau dansator… Pictura, poezia, dansul sunt periculoase, riscante, pentru că cel care le practică ar putea sfârşi ca cerşetor pe stradă, cântând la flaut.
Osho
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...e1&oe=6049B54E
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=VSgLVBDzdpY
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...f1&oe=604CAEA0
Lucrurile cu adevărat importante în viaţă sunt cele care ne fac ochii să strălucească, gura să surâdă şi inima să zboare.
Bucură-te!
Hrisostom Filipescu
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...56&oe=6055F2B8
''În viață, învață cea mai importantă regulă dintre toate:
Fiecare persoană merită timpul pe care ți-l dedică..''
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...ae&oe=60581EBD
′′ Uită anotimpurile.... primăvara adevărată plutește în aer, e în inimă. ′′
Massimo Lo Pilato
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...31&oe=605A14A5
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...0a&oe=6058D754
-
https://www.youtube.com/watch?v=YyBuxEyquGw&feature=emb_logo
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...65&oe=60593E9A
„Atâta timp cât poți privi cerul fără teamă, vei ști că ești pur în interior și că orice s-ar întâmpla, vei fi fericit”
Anne Frank
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...bf&oe=6059AE41
''Viata inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si tot ce intalnim. ''
Friedrich Nietzsche
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...2f&oe=6059C8C9
''Este ceață
și inima totuși zâmbește,
patosul unei părăluțe
ma duce cu gândul
că în curând
va fi din nou primăvară.''
Monia Pin
https://4.bp.blogspot.com/-d0GfjgJ8N...0/DSCN9505.JPG
''Dumnezeu vine la tine sub multe forme. Fiecare lucru care ţi se întâmplă în viaţă este o parte din experienţa ta legată de Dumnezeu. ''
Paul Ferrini
https://cdn.pixabay.com/photo/2017/0...70_960_720.jpg
„Ce minunat e să fii în viață, să respiri, să pășești cu picioarele pe pământ. Din ce motive i-am invidia pe zei?”
Paul Claudel
https://afar-production.imgix.net/up...ess=true&w=845
-
https://www.youtube.com/watch?v=iM3rK86Y-nc
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...7a&oe=605C78BF
“Fiecare îşi pictează viaţa în culorile sufletului său.”
Pera Novacovici
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...66&oe=605A7BBF
„Frumuseţea înseamnă adevăr, iar adevărul frumuseţe. Asta e tot ce se ştie despre această lume, dar şi tot ce e nevoie să se ştie.”
John Keats
https://s.yimg.com/g/images/spaceout.gifhttps://s.yimg.com/g/images/spaceout.gif
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...9e&oe=605BB316
“Cel care se ia după mulţime, nu va merge mai încolo de locul în care mulţimea s-a oprit. Cel care merge singur, poate uneori ajunge în locuri în care nimeni nu a ajuns vreodată.”
Albert Einstein
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...59&oe=605BFEBC
Pentru a trăi avem atâta nevoie de iubire că uneori reușim să o vedem chiar și acolo unde nu există.
Agostino Degas
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...53&oe=60590BB4
https://live.staticflickr.com/3784/1...3c542096_b.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=B9uIUSmrsyA
https://yourteenmag.com/wp-content/u...y-1135x540.jpg
În orice relație interumană, cel mai important lucru este să vorbești.
Dar oamenii nu mai fac asta:
Nu mai stiu sa stea sa spuna si sa asculte de altii.
Oamenii merg la teatru, la film, să se uite la televizor, să asculte radioul, să citească cărți, dar rar vorbesc.
Dacă vrem să schimbăm lumea, trebuie să ne întoarcem la momentul în care războinicii s-au adunat în jurul unui foc de tabără pentru a-și spune poveștile.
Paulo Coelho ~ Zahirul
https://2e2kda1m9pm41j3ob93smm8e-wpe...1314623679.jpg
https://inhimursomebody.com/wp-conte...1200x854-1.jpg
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=AYLv_vysTeE
https://www.youtube.com/watch?v=1i7SFr54d34
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...00&oe=60590AFD
Cântec în noapte
Pietre-n cale, mereu pietre.
Nime-n beznă nu mă-ndreaptă.
Pân' la tine nici o piatră
Nu mai vrea să-mi fie treaptă.
Pietre sunt şi iarăşi pietre.
Pe poteca mea de dor,
Greu se lasă, greu se lasă
Dumnezeul pietrelor.
Lung e drumul, ceasul lung.
Rogu-mă, mă rog într-una,
Noaptea să-mi ajute luna
Pân' la tine să ajung.
Lucian Blaga
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...53&oe=605BAE57J. Diego PH
-
https://www.youtube.com/watch?v=j_E4IP1jITo
https://cdn.knd.ro/media/521/2861/16...200&height=630
''La concurenţă cu Sfântul Valentin, celebrat pe 14 februarie, Dragobetele a ajuns să reprezinte simbolul suprem al dragostei la români. În unele regiuni, ajunul de Dragobete este tratat la fel ca și noaptea de Bobotează.
Tinerele care vor să-şi găsească sufletul-pereche trebuie ca, în noaptea de 23 spre 24 februarie, să îşi pună sub pernă busuioc sfințit. În vis, li se va arăta Dragobetele care li-l va arăta pe cel ce urmează să le fure inima.
Şi tot referitor la busuioc, potrivit unei tradiții străvechi, de Dragobete gospodinele care păstrează tradiția ”ritualul busuiocului” seamănă busuioc în răsadnițe, apoi îl îngrijesc până în ziua de Sfântul Gheorghe. În acea zi, busuiocul este mutat în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete este folosit în descântece care atrag norocul.
Tot în noaptea de 23 spre 24 februarie, cei care vor să-şi întâlnească ursitul trebuie să săvârşească următorul ritual: aceştia trebuie să aprindă o lumânare la ora 23:23 și să aibă un şnur roșu la îndemână, pe care să îl treacă prin flacăra lumânării. Dacă şnurul rămâne parțial sau total întreg, acesta trebuie pus sub pernă sau sub pat, unde va rămâne timp de 21 de zile. La capătul acestui interval de timp, ursitul le va bate la uşă.
În ziua de Dragobete, fetele şi bărbaţii nu au voie să plângă şi nici să fie trişti. Se spune că persoanele care plâng în această zi vor avea parte de necazuri și de supărări cel puțin șase luni de zile și vor atrage ghinioanele. În schimb, de Dragobete, este bine ca trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să le meargă bine alături de persoana iubită.''
Sursa:Dragobete 2021. Ritualul magic pe care trebuie să-l faci în
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...41&oe=604DF0EE
https://media-cdn2.romaniatv.net/uns...ete-2021-1.jpg
https://media.realitatea.net/multime...9_10942700.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=fA_l3GrM8qU
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...57&oe=605A8FCB
Două inimi când se-mbină,
Când cufund pe tu cu eu,
E lumină din lumină,
Dumnezeu din Dumnezeu.
Mihai Eminescu
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...aa&oe=605BE3DF
„Teoria mea este că longevitatea se datorează actului iubirii. Suntem născuţi pe lume pentru a iubi. Orice. Nu-ţi impun să joci, să iubeşti ce iubesc eu, ci să iubeşti ce iubeşti dumneata, dar să iubeşti cu adevărat. Cred că ăsta e marele mister: iubirea. Dacă oamenii ar putea să-şi însuşească asta, lumea ar fi o bucurie.”
Radu Beligan
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...43&oe=605ADFC7
https://thumbor.unica.ro/unsafe/1200...pte-buna-4.jpg
NOAPTE MAGICA !
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...6c&oe=605B0E55J. Diego PH
-
https://www.youtube.com/watch?v=sU0-DAjgnHg
https://cdn.fanatik.ro/wp-content/th...-dragobete.jpg
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata ! https://static.xx.fbcdn.net/images/e.../1/16/2764.png
https://stiripentrucopii.com/wp-cont...a-o-fetita.jpg
„Dragostea vindeca oameni – pe cei ce o daruiesc, dar si pe cei ce o primesc.”
Karl Menninger
https://pbs.twimg.com/media/Cb_ISKgWIAIs0y1.jpg
,,Dragostea merita sarbatorita tot timpul,
nu doar in zilele care ii sunt dedicate prin anumite sarbatori.
La mulți ani, de Dragobete, celor care iubesc,
indiferent de vârstă, ocupație sau stare socială!''
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...ed&oe=605B4C9C
"Căutați iubirea și trăiți-o cu smerenie!"
Valeriu Gafencu
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...b1&oe=605AF88A
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...30&oe=605CFE4E
-
https://www.youtube.com/watch?v=j_E4IP1jITo&feature=emb_logo&fbcli d=IwAR0I 9XjQgDQglNtjpobX3F_WahYOgfNXoR5ZFJ_o84tXdUWki_60yu P-1wU
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...0c&oe=605D4260
via Christian Adventure
Dragobetele – sărbătoarea primăverii şi a iubirii la români https://static.xx.fbcdn.net/images/e...f1f7_1f1f4.png
https://static.xx.fbcdn.net/images/e....5/16/2764.pngLegenda lui Dragobetehttps://static.xx.fbcdn.net/images/e....5/16/2764.png
Dragobete a fost fiul unei tinere deosebit de frumoase pe care o chema Dochia.
Legenda spune că a adormit într -o poiană ,iar Duhul Muntelui s-ar fi transformat în ceață si ar lăsat -o însărcinată. După nouă luni de zile ,s-ar fi născut Dragobete ,fiul acesteia .
La naştere , a avut patru ursite :
Primăvara care i-a dăruit iubirea ,prospețimea florilor si tinerețea fără bătrânețe.
Vara i-a dăruit dulceața fructelor si căldura dragostei .
Toamna i-a oferit un fluier pentru a-i înveseli pe oameni cu cântecele lui.
Iar cea de-a patra ursitoare ,Iarna ,i-a dat o îmbrăcăminte cu sclipiri de diamante .Dragobete a ajuns să fie îndrăgit atât de femei cât si de bărbați. Se pare că toate darurile primite l-au ajutat să seducă toate tinerele care-i ieşeau în cale ,motiv pentru care a devenit simbolul dragostei .Totuşi, într -o zi când era fecior ,a întîlnit un înțelept care l-a dus în munte si l-a învățat totul despre plante si animale .
În plus în noaptea de 23 spre 24 februarie apărea în visele băieților si-i învăța tainele iubirii.
După sute de ani în care i-ar fi învățat pe oameni să iubească ,el a murit si a fost tranformat într -o plantă numită "Navalnic" care apare primăvara devreme în poieni ."
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...ce&oe=605AD06E
"DRAGOBETE...ZEUL IUBIRII LA ROMÂNI
Bătrânii povestesc că Dragobete era feciorul unei preafrumoase femei, Dochia, despre care se credea că ar fi fost fiica lui Decebal şi… că însuşi Traian, Împăratul romanilor, ar fi dorit-o de soţie.
Avea părul bălai împletit în două cozi ce-i atârnau pe spate, cu ochii precum seninul cerului și obrazul alb ca marmura.
Fata locuia într-o colibă la poalele muntelui şi avea o turmă de mioare pe care o ducea zilnic la păscut.
Într-una din zile, vrăjită de culorile delicate ale florilor şi de miresmele lor îmbătătoare, a înnoptat pe malul lacului din care îşi adăpa mioarele.
Era o noapte cu lună plină şi Dochia a adormit pe un pat de flori, surâzând în somn. Pe la miezul nopţii, când fata dormea dusă, din adâncul muntelui s-a ridicat un NOR DE CEAȚĂ care a acoperit lumina lunii şi a învăluit-o într-o tandră îmbrăţişare.
La 9 luni de la întâmplarea cu Ceaţa, pe 24 februarie, a venit pe lume DRAGOBETE.
Ursitoare i-au fost patru zâne: Primăvara, Vara, Toamna şi Iarna.
Fiecare dintre ele i-au adus în dar ceea ce au crezut că-i mai frumos şi mai util în viaţă.
Primăvara i-a semănat în inimă Iubirea, dăruindu-i prospeţimea florilor şi Tinerețea fără Bătrânețe
Vara nu s-a lăsat mai prejos şi i-a dăruit copilului, Căldura Iubirii și împlinirea dragostei.
Toamna i-a adus în dar un fluier care să-i ţină de urât și cu care să înveselească pe oameni cu cântecele lui.
În sfârşit, Iarna i-a ţesut un strai alb cu sclipiri de diamante. Ca cingătoare, i-a dăruit un brâu roşu… cusut cu perle.
Dragobete avea părul negru ca noaptea şi ochii verzi precum iarba mătăsoasă de pe munte, vorba îi era dulce ca mierea.
Era un flăcău vesel ce cânta din fluier şi iubea fetele care îl priveau ca pe un Zeu.
Fecioarele care îl întâlneau şi îi simţeau privirea vrăjită, uneori chiar sărutul de foc, se jurau că el VENISE DE PE ALT TĂRÂM.
Bătrânii… spuneau că ar fi fost o scânteie de adevăr în cele afirmate de fete.
Pentru că nimeni nu ştia cine îi este tată, se zvonea că ar fi fost zămislit de chiar Duhul Muntelui, în timpul împreunării cu Dochia, atunci când acesta s-a transformat în ceaţă…
În creierul muntelui într-o peşteră pe ai cărei pereţi creşteau “flori de piatră” trăia un Bătrân Înţelept.
Pe când păştea oiţele în poiana în care fusese zămislit, băiatul s-a pomenit faţă în faţă cu acest Înţelept care i-a spus pe nume şi l-a îndemnat să-l urmeze.
Înmărmurit de surpriză, Dragobete l-a urmat fără a spune o vorbă.
DEVENINDU-I UCENIC, EL A DEPRINS ÎNVĂȚĂTURA TAINICĂ DE A CITI ÎN CARTEA SECRETĂ A NATURII.
Astfel, recunoştea plantele de leac, ştia a vorbi cu păsările, înţelegea semnele magice ale pădurii, nemaifiindu-i frică de fiarele sălbatice.
Când a revenit în lume, TREZEA IUBIREA ÎN INIMA FETELOR, CĂLĂTOREA CU VITEZA GÂNDULUI şi se înfăţişa acolo unde era chemat…
Bărbaţii îl îndrăgeau şi ei. Nimeni nu ştia care este secretul care-i făcea pe bărbaţi să-l placă şi să nu fie geloși pe el.
Legenda spune că după sute de ani de vieţuire pe pământ, timp în care oamenii acestor meleaguri învăţaseră a iubi, iar învăţătura se transmitea din tată în fiu, şi de la mamă la fiică, Spiritul Muntelui şi-a chemat Copilul la pieptul lui.
Atunci l-a transformat într-o Plantă Magică numită Năvalnic ori Năpraznic, spre a renaște în fiecare primăvară…
Unele fete şi femei ale acestui popor, cred în Puterea Magică a Năvalnicului.
Ele poartă în sân o punguţă de mătase în care ţin Năvalnic.
E un semn de preţuire şi de aducere aminte a celui care a fost DRAGOBETE-ZEUL IUBIRII LA ROMÂNI.
“Năvalnic ești, năvalnic să fii!
Între buruieni de dragoste ești și buruiană de dragoste să rămâi!”
"
Sursa: www.floricatrifa.ro
DRAGOBETE- Ziua îndrăgostiților mioritici
https://peurmelestrabunilor.files.wo...sjlx.jpg?w=640
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=RGE8b_f2NDo
http://www.citatepedia.ro/image_text...+crea%C5%A3ie.
" Întâi dragostea.
Dragostea care înfloreşte cireşul, care creşte copilul, care satură flămândul, care mângâie răstignitul, dragostea lui Dumnezeu pentru creaţia Sa.
Aşa vine pacea, pacea desăvârşită, pacea raiului şi a vieţii veşnice. Pământul e uşor sub pasul tău, uşor ca arborul gândurilor pure, omule, lumina creşte şi înfloreşte pe buzele, pe ochii, pe cerul minunilor puse acolo de degetul lui Dumnezeu. Când ai pornit să fii om să ştii că dragostea e cea dintâi virtute, ea este semnul desrobirilor. Cântecul tău se îneacă fără dragoste şi mâna ta bâlbâie. Caută sâmburele vieţii. E în tine!
Inteligenţă şi cuprindere
Se vorbeşte mult de inteligenţă şi se vorbeşte impropriu, uneori într-un înţeles strâmt şi alteori pervertit. Despre inteligenţa – şiretenie spunem numai că e o interpretare vulgară, prezentă obişnuit în aşa-zisa elită burgheză.
Atunci când inteligenţa îşi găseşte o definiţie mai serioasă, aşa cum se întâmplă în cazul oamenilor cultivaţi, ea este socotită ca o facultate abstractă a omului, ca o însuşire pur intelectuală: concept, raţiune, silogism, joc şi putere de construcţie abstractă a minţii noastre.
Nici aceasta nu este o interpretare convenabilă, pentru că nu este îndeajuns de cuprinzătoare. Această definiţie ne vorbeşte despre o inteligenţă lipsită de inteligenţă. De ce? Pentru că ea nu înţelege… adică nu are o priză optimă asupra realităţii atât morale, cât şi fizice.
Un om este inteligent cu adevărat atunci când odată aplecat asupra unei realităţi o pătrunde în inima ei.
De multe ori însă o concluzie logică poate fi în conflict cu realităţile. Viaţa este uneori chiar lipsită de logică.
Un fapt moral este înţeles de cineva cu atât mai bine, cu cât acesta a avut o mai bogată experienţă interioară. Orizontul unui om bogat interior poate fi mult mai larg decât al unui meşter în silogisme. Puterea de abstracţiune nu înseamnă întotdeauna inteligenţă, care vine odată cu omul de mare experienţă, odată cu omul spiritualizat.
Cucerirea adevărului cere un proces de gândire complex care trebuie să angajeze toate forţele spiritului.
Credinţă şi adevăr
Pe om îl caracterizează întrebarea; ea l-a dus la reflexiune. Permanenta întrebare l-a mânat înainte şi l-a făcut mai om. Niciodată mulţumit cu ceea ce ştie şi posedă, întotdeauna căutător în necunoscut, el a căzut adesea în stări de nelinişte; omul a trecut prin crize.
Dacă întrebarea şi căutarea continuă îi sânt caracteristice, nu mai puţin îi aparţine certitudinea.
A fi permanent în criză înseamnă a te irosi, a coborî panta vieţii. Criza e bună numai dacă aduce după sine o cucerire nouă, o luminare a fiinţei morale. Omul nu poate fi om rămânând ca o corabie fără cârmă, plutire fără ţel şi fără sens în apele neliniştite ale lumii. Omul aleargă pentru a câştiga adevărul în climatul căruia el creşte ca o floare scăldată în soare; se armonizează capătă sevă şi plinătate.
Căutarea adevărului aparţine firii omului; ea înseamnă sens, înseamnă putere.
Credinţa în Dumnezeu este cunoaştere prin excelenţă şi certitudine desăvârşită. În ea omul nu se mai clatină, nu se mai supune întâmplărilor; este stăpân pe sine. Fără un contact cu transcendenţa şi misterul, viaţa omului este lipsită de sens, este stupidă.
Credinţa este o experienţă interioară, adică o experienţă trăită direct ca o lumină, nu gândită şi nici închipuită. Credinţa în Dumnezeu este o mare experienţă a omului; cea mai mare. Ea cere toată fiinţa şi toată energia noastră spirituală; ea cere dilatarea la maximum a fiinţei noastre interioare.
Credinţa nu înseamnă subiectivism şi nici lipsă de mărturii.
Credinţa nu înseamnă proprie înşelare acolo unde mintea nu poate ajunge. Credinţa este o stare morală în care cunoaşterea vine din situarea omului în realitatea concretă, în viaţa în aşa fel încât nimic nu se interpune. Credinţa este un act liber pentru că este un act de trăire, de viaţă; ea apare ca o consecinţă firească a naturii morale.
Credinţa dă stabilitate şi sens vieţii lăuntrice. Omul credincios stă în prejma valorilor permanente; este bun şi bogat. Când trece peste el o încercare a vieţii nu se năruie, ci creşte. Omul credincios se aseamănă copiilor; râde cu lacrămile pe obraz.
Dar credinţa pentru a fi creatoare trebuie să cucerească adevărul care este în primul rând metafizic şi religios, nu cer-titudinea care fără adevăr poate să însemne calm sufletesc, dar nu salvare; uneori poate să ducă la dezastru pentru că şi Lucifer are credincioşii lui.
Sensul umilinţei
Oamenii, oamenii bogaţi în cunoştinţe, se cred în genere centrul lumii, se cred în stare de stăpâni până în sferele cele mai îndepărtate. O lipsă de măsură caracterizează omul modern. Omul simplu, mai just situat în lume, este cu mult mai prudent; el şi de nu ştie, ştie că nu ştie, simte că e singur, că e slab; îşi dă seama de cuceririle sale şi de limitele impuse de natură.
Umilinţa e sentimentul profund al orizontului său.
Umilinţa este o stare de cuminţenie şi deplină supunere în faţa lucrurilor neschimbătoare; se naşte odată cu cunoştinţa propriei valori şi situaţii în faţa existenţei. Această virtute apărută în istoria vieţii morale odată cu Creştinismul are două întemeieri: cunoaşterea situaţiei noastre în lume şi tratarea confomă acestei cunoaşteri.
Umilinţa înţeleasă în această dimensiune cosmică şi metafizică a vieţii nu alungă frumuseţea şi puterea spirituală cu care sântem dăruiţi; ne dă doar o justă poziţie faţă de tot ceea ce avem şi ceea ce ne lipseşte.
Umilinţa alungă egoismul, evită dilatarea bolnăvicioasă a eului (stare atât de frecventă azi) şi deschide porţi noi către experienţe pozitive şi înălţătoare.
Omul nu a avut întotdeauna conştiinţa locului pe care îl ocupă în lume şi rostul desprins din această aşezare. Omul nu a avut întotdeauna simţul dimensiunilor existenţei sale şi al raportului dintre aceste dimensiuni. Epoca modernă şi contemporană ne stă în această privinţă drept mărturie. Pe măsură ce a crescut mândria sa de „fiinţă raţională şi liberă,” în aceeaşi măsură şi-a pierdut înţelegerea şi libertatea. Determinismul şi materialismul veacului sânt o consecinţă a falsei aşezări a omului faţă de lumea înconjurătoare şi de transcendenţă.
Puterea crescândă asupra lumii fizice l-a făcut să se socotească creatorul şi stapânul a tot ce este. Ştiinţa şi tehnica modernă, incontestabile cuceriri ale epocii moderne, au schimbat întreaga viziune de viaţă a omului. Trufia este una din cele mai de seamă consecinţe morale ale acestei viziuni.
Toată educaţia noastră, tot exemplul ce l-am avut ne-au îndemnat să mergem pe calea acestei încrederi fără măsură în însuşirile noastre.
Căci ce este altceva trufia decât o suprapreţuire a puterilor noastre şi o trăire în orizontul ei. Trufia este o atrofiere a măsurii şi a bunului simţ, este sentimentul preţuirii fără limită a fiinţei noastre. De aceea fiece ins în parte se simte deţinătorul adevărului şi se crede centrul lumii. Individul a ajuns un univers închis. Omul trufaş, necunoscând alt adevăr decât pe sine, nu a putut cunoaşte nici mila, nici dragostea, nu l-a cunoscut nici pe Dumnezeu.
Încrederea în atotputernicia raţiunii, a ştiinţei şi a tehnicii au mers mână în mână cu îndumnezeirea omului.
S-a crezut că înălţându-se neîntemeiat până dincolo de puterile sale, până dincolo de firea şi sensul existenţei sale, omul se poate mântui. Roadele acestei atitudini au început a fi culese. Materialismul şi egoismul vieţii moderne au închis omului porţile de ieşire. Omul nu a mai putut vedea nimic din cele ce cădeau dincolo de el, iar îndreptarea omului vine tocmai de aici; din puterea înţelegerii sale că este parte dintr-o realitate care-l depăşeşte şi din orientarea faptei sale către o viaţă organică şi firească.
Această aşezare înseamnă însă o recunoaştere sinceră a poziţiei noastre în lume.
Ce om, care mai are în el o fărâmă de omenie, nu şi-a dat seama cel puţin odată, de povara ce-i apasă umerii prin soarta ce i-a fost dată? Cine nu a trăit sentimentul mirării şi al minunilor care îl înconjoară? Cine nu s-a înspăimântat că poate fi singur în ceaţa acestor lumi pe care mintea nu le poate cuprinde şi inima le bănuie numai că există cumva? Cine nu a trăit în faţa fenomenelor neprevăzute şi nestăpânite, cosmice şi istorice, un sentiment de teamă?
De unde atunci trufia?
De unde gândul de stăpân al lumii când picioarele omului se clatină atât de uşor? Desigur dintr-o orbire, dintr-o deformare interioară, din falsa şi nefireasca aşezare a omului, din îngustarea orizontului său spiritual. Omul este mare abia atunci când se recunoaşte mic, când îşi recunoaşte slăbiciunile. Pascal spune într-un capitol din cugetările sale: „La grandeur de l’ homme est grande en ce qu-il se connaît misérable.”
Astăzi avem nevoe de o fierbere nouă a conştiinţei.
Ordonarea simţirii este şi ea necesară pentru îndreptarea omului. Una din căile care îl poate pune în stăpânirea luminii şi îl poate face mai bun şi mai pur, cale a mântuirei, este umilinţa. Lumea care îl înconjoară şi însuşirile sale interioare îl creează, dar îl duc totodată la pierzanie pe om. Totul ţine de conştiinţa noastră, de felul cum ştim să ne rânduim gândul şi fapta. Umilinţa, opusă trufiei, este virtutea care se naşte din senti-mentul fragilităţii noastre, a slăbiciunii naturii omeneşti; ea este legată de firea omului încărcat de misterul creaţiei.
Se crede de aici că umilinţa este ceva decadent, că exprimă o anumită lipsă, o slăbiciune interioară.
Acei care văd lucrurile în acest fel – şi se găsesc şi filosofi reputaţi printre ei – judecă umilinţa în contingent şi în temporal, o judecă exterior. De aceea o socotesc ca pe o stare interioară specifică sclavilor.
O deosebire trebuie să o facem încă de la început. Umilinţa nu trebuie văzută în latura ei socială, în apariţiile degradante ale lipsei de personalitate, – pe care această virtute o presupune dimpotrivă cu tărie -, ci trebuie văzută în înţelesul ei adevărat, în sens existenţial, aşa cum am încercat să-i desprindem noi înşine sensul în rândurile de mai sus.
Umilinţa nu înseamnă şi nu naşte din servilism, pentru că ea este forţă interioară, expresie a trăirii noastre pe treptele superioare ale lumii acesteia.
Umilinţa este una din căile prin care omul ia cunoştinţă de starea sa şi de sensul existenţei sale. Prin umilinţă, omul nu se înjoseşte, nu se năruie pe sine, ci se înaltă, se zideşte. Recunoaşterea condiţiei noastre înseamnă dovada unei adevărate forţe. Pentru ca cineva să meargă pe calea umilinţei, concepută în sens ontologic, trebuie să dispună de o mare forţă interioară. Această virtute reprezintă o forţă morală unică pe calea căreia omul se dovedeşte puternic, nu în lumea aceasta a contingenţelor, în lumea noastră înconjurătoare. Umilinţa ca forţă morală trebuie judecată în spiritual, nu în temporal.
De aici înţelegem natura ei, în acest fel străbatem adevăratul său cuprins.
Ceea ce socotesc obişnuit oamenii drept putere sânt numai lucruri efemere şi sentimente degradante. Poarta omului nu este în raport direct cu întinderea stăpânirii sale sociale sau materiale, nu înseamnă nici ambiţie, vrăjmăşie sau acte de dominaţie, ci cu mai multă dreptate, poate fi găsită alături de cumpătare şi asceză, poate fi găsită alături de bunătate, de dragoste şi de creaţie. Este mai puternic omul care se înfrânează decât acela care, cu toată aparenta sa tărie, se lasă purtat de elementele inferioare ale fiinţei sale morale. Este mai puternic omul care se stăpâneşte pe sine, decât acela care îi stăpâneşte pe alţii.
Omul care rezistă tendinţelor de mărire, acela care e corect situat în existenţă şi deplin stăpân pe însuşirile sale spirituale, omul care îşi împlineşte legea scrisă în firea şi destinul său şi care nu tremură în faţa morţii nu mai poate fi socotit un om slab.
Umilinţa este o cale a renunţării pe care numai „individul” poate fi distrus, dar omul, omul fiinţă spirituală, poate fi mântuit.
Umilinţa înseamnă depăşire, înseamnă creştere prin ceea ce este dincolo de existenţa noastră aparentă. De aceea ea nu înseamnă depresiune, decădere, moarte, ci dimpotrivă întărire, înălţare şi înviere. Judecată în roadele ei materiale şi formale, umilinţa poate însemna slăbiciune, poate să însemne retragere. Văzută însă în roadele ei spirituale ea este o cale ce duce către biruinţa luminii nestinse. De aceea poate fi socotită drept una din importantele căi de care dispune omul pentru formarea personalităţii sale şi câştigarea adevărului.
În viaţa noastră de astăzi umilinţa vine ca o reparaţie a omului descompus în întunerecul egoismului şi autodivinizării.
Umilinţa nu numai că întăreşte, dar şi luminează; ea ne poartă în sferele superioare ale existenţei şi ne pune în legătură cu marile izvoare de frumuseţe şi înţelepciune. Omul care străbate această cale nu numai că nu-şi îngustează orizontul vieţii, aşa cum ar putea să pară, dar se situează pe un plan din care lumea şi viaţa, existenţa întreagă iau o înfăţişare sublimă, poartă deschisă mântuirii. A fi umil în înţeles ontologic înseamnă a fi un iluminat.
O altă consecinţă ce se desprinde de aici este câştigarea deplinei libertăţi.
Omul ascultă şi înfăptuieşte numai după imperativele sale morale. Nimic nu-l atinge şi nimic nu-l forţează să acţioneze altfel decât în sensul voinţei şi legilor omeniei. Ieşiţi de sub domnia sentimentelor egoiste, decadente şi vrăjmaşe, calea umilinţei ne liberează, ne liberează nu în înţeles formal, ci în înţeles spiritual, în înţeles interior.
Bunătatea şi dragostea inundă întreaga noastră fiinţă. Sufletul este atunci ca o fereastră deschisă către luminile binefăcătoare ale înţelepciunii şi virtuţii.
Colina lacrimilor
Un om plânge. Stă aplecat sub povara destinului său omenesc, sub povara durerilor lumii. Prins primejdios de raza subţire a unei stele călătoare, simte mai adânc noroiul tălpilor sale, mai întristat negura neştiinţei sale.
Pe o colină, cu fruntea plecată în palma căutărilor neîndurătoare, un om plânge; acelaşi suflet încercat, povară a tuturor copiilor şi părinţilor, surorilor şi fraţilor trăieşte zădărnicia şi pustiul lucrurilor rătăcitoare. Nu mai vrea nimic: nici pâine, nici apă, nici laudă; el vrea mană cerească, înconjurat de singurătatea suferinţelor totale, omul plânge plânsul semenilor şi râsul lor, durerea ce le taie sufletul şi bucuria lor superficială.
Plânsul adevărat, plânsul adânc vine din sentimentul mărginirii noastre, din conştiinţa răului ce ne străbate, dar vine şi din sentimentul desăvârşirii din conştiinţa binelui care poate fi atins.
Plânsul aduce uşurare, depăşire a elementelor impure, aduce îndurare, putere şi încredere. Plânsul preface în rodnicie durerea căilor potrivnice. Lacrimile calde spală zările de întunericul neputinţei.
Omul adevărat, omul făptură a luminii, nu se teme de rău şi nu alungă suferinţa. El ştie că răul poate fi biruit de un suflet arzător şi că suferinţa este o cale a bucuriilor, cale a luminii şi puterii. Suferinţa este preţul valorilor nepieritoare: adevărul şi frumuseţea, cântecul şi îndemnul la desăvârşire. Prin ea omul se apropie de firea lucrurilor, de sensul vieţii, de Dumnezeu. Pe calea ei câştigăm lumina minţii şi a inimii. Suferinţa adevărată este înaltă, calmă, bogată şi purificatoare. "
Ernest Bernea, Preludii, Îndemn la simplitate
https://citatemotivationale.ro/wp-co...nezeu-vede.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=uFPxU2Vh4Fg
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...27&oe=605CC4EC
Grigore Leşe
ÎN CASA IUBIRII
Dragoste înseamnă să pui laolaltă suflu și trup, spirit și materie. Eternul și efemerul se unesc și devin legătura nemuritoare între cele două suflete, greu de descris și greu de înfăptuit, dar pe care o trăim profund. Iubirea este și o sărbătoare a abundenței. Însă, în forma ei cea mai înaltă, iubirea este o succesiune de morți și renașteri. Ieșim dintr-o etapă a iubirii și intrăm în alta. Pasiunea se stinge și se reaprinde. Durerea dispare, apare apoi iar. Să iubești înseamnă să îmbrățișezi și, în același timp, să reziști multor, multor începuturi și sfâșituri..toate în cadrul aceleiași relații de iubire.
În poveștile înțelepte, iubirea este rareori o întâlnire romantică a doi îndrăgostiți. Poveștile din regiunile circumpolare, de exemplu, descriu iubirea ca pe o unire între două ființe, ale căror forțe reunite îi permit uneia dintre ele, sau amândurora, să intre în contact cu lumea sufletului și să participe la destin ca la un dans cu viața și cu moartea. De altfel, în nordul înghețat, într-unul din cele mai aspre ținuturi de pe pământ, cu o cultură a vânătorii puternic înrădăcinată, iubirea nu e un flirt, nici urmărirea unei simple plăceri a eului, ci o legătură vizibilă, creată de mușchiul psihic al rezistenței, o unire ce se menține în perioadele de abundență, la fel ca în perioadele de austeritate, în nopțile senine, dar și în zilele de mari încercări.
Pentru a iubi, deci, trebuie sa fim puternici și înțelepți. Forța vine din spirit, iar înțelepciunea din experiență. Pasiunea nu trebuie "căutată": ea este periodic generată, și, deci, dăruită. A trăi împreună toate suișurile și coborâșurile, toate începuturile și sfârșiturile, dă naștere unei iubiri inegalabile, devotate.
Este adevărat că, în cadrul aceleiași relații de iubire, survin nenumărate finaluri. Dar, undeva, în straturile delicate ale ființei ce se creează atunci când doi oameni se iubesc, există o inimă și o respirație. Când o jumătate a inimii se golește, cealaltă se umple. Când o respirație se încheie, alta începe..
https://i1.wp.com/newsturism.ro/wp-c...00%2C409&ssl=1
https://cdn.statically.io/img/www.di...2/tineri-1.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=VTjayxQsil0
https://uploads6.wikiart.org/images/....jpg!Large.jpg
Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Magda Isanos
Ce dar să-ți fac acum că-i primăvară?
Din nori îți cos o rochie ușoară.
Din ghiocei îți fac o cingătoare.
La gât îți pun șirag de lăcrămioare.
Te-ncalț cu pantofiori de toporași.
Să fii cea mai frumoasă din oraș.
Vrei și brățări? Ba încă și cercei?
Îți fac un set complet din brebenei.
Și gata! Nu mai am, știi bine,
C-am cheltuit vreo trei poieni cu tine!
Mai vrei și pace, bucurii și sănătate?
Din astea n-am. La Dumnezeu sunt toate!
Și-atunci cu dragoste-oi îngenunchea,
Rugându-mă la El să ți le dea!
https://i.pinimg.com/originals/42/9e...736f49a850.jpg
https://i.etsystatic.com/6053089/r/i...55856_d6nv.jpg
https://i.pinimg.com/originals/9e/6a...ce4355c163.jpg
Spring, 1896 - Alphonse Mucha
-
https://www.youtube.com/watch?v=rzu2r2ibiQk
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...f4&oe=605CE692
Dragostea este singura floare care creste si infloreste fara ajutorul vreunui anotimp.
Kahlil Gibran
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...d4&oe=605B3964
Cred cu tărie că totul începe aici, cu bunătate.
Cât de diferită ar fi lumea dacă toți ar pune-o pe primul loc.
Audrey Hepburn
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...06&oe=605B351D
-
https://www.youtube.com/watch?v=6j_zL76cOi8
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...b0&oe=605AD69D
Vrei să ieși cu mine?
- Nu, vreau să intru...
Intră?
- Da, da. Ieșirea este o acțiune pe care oricine o poate face.
Vreau să fac ceva mult mai mare!
Vreau să intru cu tine în viață, în tunelurile ei, în peșterile ei, în adâncuri.
Cunosc bine suprafața și nu mi-a dat niciodată nimic!
Acum vreau să mă scufund în abis și să-i descopăr toate secretele alături de tine.
Este o călătorie periculoasă.
- Dacă ești speriat, totul este periculos. Chiar și suprafața.
- Și nu ți-e frică?
- Am o dorință imensă să te iau de mână și să mă scufund în acest ocean nedescoperit.
Nu fugi de noi, obișnuiți să ieșiți mereu la primul tsunami.
Mai jos vom întâmpina furtuni, negură de nisip, pește aprig.
Dar noi doi vom învăța mai multe despre vârtejurile noastre de mare.
Și vom deveni cei mai mari aliați ai noștri... Toate acestea se pot face doar prin intrare. Nu pe cale de ieșire!
- Vreau să intru cu tine.
Și nu mai ieși niciodată...
Autor necunoscut
Piața timpului
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...53&oe=605B5A6C
-
https://www.youtube.com/watch?v=6j_zL76cOi8
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...e4&oe=605BC9B2
Doar chipul tău prelung, iubito,
lasă-l aşa cum este, răzimat
între două bătăi ale inimii mele,
ca între Tigru
şi Eufrat.
Nichita Stanescu
https://cdn.pixabay.com/photo/2017/0...93_960_720.jpg
„Unicul lucru care ne aparţine e iubirea pe care o dăruim.”
Isabel Allende
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...09&oe=605AB719
-
https://www.youtube.com/watch?v=9RMsrS847e8&list=RD9RMsrS847e8&sta rt_radio =1
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...b6&oe=605C4E43
Numai Iubirea mişcă fiinţele.
Dumnezeu, aşadar, pentru a putea ieşi din Sine, a trebuit, în prealabil,
să arunce înaintea paşilor Lui o cale de Dorinţă,
să răspândească înaintea Lui un parfum de Frumuseţe.
Atunci m-a făcut să apar, abur luminos, deasupra abisului – dintre Pământ şi Cer –
pentru a veni în mine să locuiască printre voi.
Pierre Teilhard de Chardin - Eternul Feminin
https://s-media-cache-ak0.pinimg.com...a0fc84715c.gif
https://sd.keepcalm-o-matic.co.uk/i-...pte-de-vis.jpg
http://www.esa.int/var/esa/storage/i...ina_Nebula.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=OMrPBJui8w4
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...22&oe=605D14DE
… dragostea este un act al inimii, restul sunt păreri hormonale. Nu paria pe viitor, nu te mai întreba ce îți rezervă viitorul. Nu îmi spune că va fi pentru totdeauna, eu nici nu cred în ,,totdeauna”. Spune-mi doar ,,ne vedem mâine”. Dar spune-mi mereu. Nimeni nu îți este dator cu nimic, nici cu iubirea, nici cu atenția, nici cu timpul. Când ai înțeles asta, nu mai ții cu dinții de nimic. Ce este deci iubirea? Un act al inimii și inteligenței. Lasă jos toate orgoliile și vezi cuminte și cu minte de inima ta. Să luăm în dar ce ne aduce ziua, atât. – ,,Așa cum pleci, așa poți să rămâi.”
Giuseppe Ungaretti
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...37&oe=605FA7E9
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...45&oe=605F1F43
-
https://www.youtube.com/watch?v=Sii1E96El94
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...96&oe=6060C259
Viața ne învață că trebuie să zburăm mereu cat mai sus.
Mai sus de invidie, mai sus de durere, de răutate.
Mult mai înalt decât lacrimile, judecățile.
Întotdeauna trebuie să zburăm sus, acolo unde anumite cuvinte nu ne pot jigni,
unde anumite gesturi nu ne pot răni,
unde unii oameni nu pot ajunge niciodată...
Alda Merini
https://i.pinimg.com/originals/f2/ca...1388c7c31d.jpg
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...27&oe=605F6A68
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...e2&oe=605DA4B7
-
https://www.youtube.com/watch?fbclid=IwAR3TlU3xUBZ9WTicVUO1yTQW1IoB0_f5jrW hAeMcMz1QlIMcFbRfPoJ_A5U&v=JW79KiVtcJw&feature=you tu.be
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...14&oe=605E3E35
Modigliani, ucenicul vrăjitor al inegalabilului Constantin Brâncuși: „Tu ai în figura ta fațețe atât de felurite încât nu pot desena fizionomia esențială”
Marele pictor italian modernist Amedeo Modigliani a fost unul din ucenicii lui Constantin Brâncuși. Cei doi s-au cunoscut la Paris, „figura stranie a pictorului se intercalează, pe același nivel și înălțime, între Picasso și Brâncuși”, după cum scria Petre Pandrea în ampla monografie dedicată geniului sculpturii modern și intitulate „Brâncuși, amintiri și exegeze”. Amprenta sculptorului Constantin Brâncuși este considerabilă asupra lucrărilor lui Modigliani realizate între 1910 şi 1914, artitul Italian împlinindu-și, astfel, un vis: acela de a sculpta. Amedeo Modigliani a trăit între 1884 și 1920, fiind un pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al „Școlii Pariziene”.
Marele pictor italian modernist Amedeo Modigliani a fost unul din ucenicii lui Constantin Brâncuși. Cei doi s-au cunoscut la Paris, „figura stranie a pictorului se intercalează, pe același nivel și înălțime, între Picasso și Brâncuși”, după cum scria Petre Pandrea în ampla monografie dedicată geniului sculpturii modern și intitulate „Brâncuși, amintiri și exegeze”. Amprenta sculptorului Constantin Brâncuși este considerabilă asupra lucrărilor lui Modigliani realizate între 1910 şi 1914, artitul Italian împlinindu-și, astfel, un vis: acela de a sculpta. Amedeo Modigliani a trăit între 1884 și 1920, fiind un pictor și sculptor italian stabilit în Franța, reprezentant al „Școlii Pariziene”.
„Nu pot să termin portretul tău. Nu pot să te fixez și să te definesc. Ești viclean ca o vulpe. Dar nu te pot picta ca pe o vulpe, fiindcă ai o inimă bună de țăran. Nu te pot picta ca pe un om de știință, deși ești detașat ca orice savant. Ești un bucătar excelent. N-am mâncat nicăieri o friptură de berbec mai bună decât la tine. Cum o să te pictez ca bucătar? Te văd că postești zile întregi până la înfometare pentru a atinge stadiul iluminării. Dar cum să te pictez ca sfânt? Când îți licăre ochii de fiecare dată când aduc târfe pe aici? Tu ai în figura ta fațețe atât de felurite încât nu pot desena fizionomia esențială. Spune-mi ce fațetă preferi? În jurul tău este mai mult mister decât în jurul lui Rousseau-Vameșul". După câteva zile, pictorul a parasite atelierul lui Brâncuși. După plecarea „ucenicului vrăjitor”, Brâncuși a început să lucreze la „Măiastra”.
Continuare:
Modigliani, ucenicul vrăjitor al inegalabilului Constantin .
https://s3.eu-central-1.amazonaws.co...0cb1fmaxim.jpg
https://s3.eu-central-1.amazonaws.co...400edmaxim.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=L8bUNzltFRs
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...9a&oe=60600DBE
Maria Tănase și Constantin Brâncuși https://static.xx.fbcdn.net/images/e....5/16/2764.png
“"Ce condiţie credeţi că mi-a pus gorjanul meu?", ne-a întrebat doamna Maria în seara aceea.
"Să-i cânţi o melodie din plaiul Olteniei", a zis neica Oracescu râzând. "Exact. Şi m-am simţit uşurată să ne cunoaştem astfel. Doar că nu puteam să dau buzna în casa maestrului şi să-i zic: «Ia spune mătăluţă Măriei lui Ion Coandă Tănase din Mierea Birnicii care-ţi este viaţa şi să-mi arăţi acuşica toate sculpturile despre care vorbeşte o lume-ntreagă că ai ajuns celebru». L-am luat cu binişorul la început şi i-am spus că sunt mesagera gorjenilor şi-i aduc un salut din partea lor. Nu minţeam. Pe vară, avusesem un spectacol la Târgu Jiu, iar mulţi cunoscuţi mă rugaseră să-i spun neichii Costache că-l aşteaptă cu sarmale şi ţuică fiartă, de sărbătorile Crăciunului. Atunci mi-a cerut să-i îndeplinesc o singură condiţie, nu trei, cum făceau hapsânii de zmei şi împăraţi, mi-a zis să-i cânt o melodie din ţinuturile Pestişanilor, ca să-i treacă dorul de acasă. Am început să-i cânt şi, când i-am întâlnit privirea, arăta ca un copil fericit, întors în pragul casei lui părinteşti. Gândul şi sufletul lui erau deja în ţinutul Pestişanilor, unde a văzut pentru prima dată lumina zilei. I-am luat mâna şi i-am sărutat-o. Am înţeles că-l năpădiseră aducerile aminte, iar un gând fugar mi-a trecut prin minte ca un fulger: «Bat-o Dumnezeu s-o bată, soarta, soarta blestemată! Să trăieşti printre străini şi întruna să suspini, după casă şi părinţi, după anii irosiţi»".
Ce-a urmat nu putea să fie decât o poveste de dragoste. Doi oameni aşa de frumoşi şi puternici, şi pe deasupra şi olteni, faţă în faţă. Trei zile şi trei nopţi, Maria a fost dată dispărută din delegaţia română de la Paris. La început, Dimitrie Gusti, care conducea delegaţia, s-a supărat, dar cum era moldovean bun la inimă şi înţelept, a înţeles sentimentele ţesute între Brâncuşi şi Maria. Apoi ea a trebuit să se întoarcă în ţară, pentru că avea concerte programate.
- La inaugurarea Complexului de la Tg. Jiu, Constantin Brâncuşi a petrecut mai multe luni în ţară. S-a întâlnit şi atunci cu Maria Tănase?
- Doamna Maria ne-a povestit că l-a aşteptat nerăbdătoare în gara din Târgu Jiu. Venise de la ora cinci de dimineaţă şi-a stat nemişcată până la şapte, când trenul şi-a dat ultima suflare pe peronul gării. Încerc să-mi amintesc vorbele ei: "Ceasul de pe peron arăta ora şapte, când din primul vagon a coborât neicuţa Costache, ţinând în mâna stângă un buchet de trandafiri albi, pe care mi i-a dăruit şi mi-a spus dintr-o răsuflare: «Măriucă, ce frumoasă eşti!» apoi m-a sărutat că nu se mai oprea, ha-ha-ha!... ce mai, ca la cinema, că se uitau miraţi călătorii şi-şi făceau semne, că prea ne înfierbântasem, iar un bătrânel destul de simpatic îi spunea unei doamne: «Aşa e pe la noi, dragoste cu năbădăi!»".”
Poveste relatată de MARIN VOICAN-GHIOROIU. Continuarea aici:
http://www.formula-as.ro/.../o-romanta-uitata-maria...
Foto Maria Tănase - Willy Pragher
, colorizare Klimbim. Foto Constantin Brâncuși
- colorizareJecinci
.
https://i0.1616.ro/media/501/3001/37...ria-tanase.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=TXoqjCfxvoE
https://i.pinimg.com/originals/5e/63...d432ed6015.jpg
Bărbații care doresc să înfrumusețeze sufletul ... credeau că trebuie să-l împodobească cu credințe și principii ... așa cum sfinții diferitelor sanctuare împodobesc cu pietre prețioase și aur ... dar sufletul nu este frumos decât atunci când este gol .
Marguerite Yourcenar
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...29&oe=6061056F
-
https://www.youtube.com/watch?v=aLaUTVWAf2g
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...08&oe=605F4292
Fericire - Nina Cassian
Ei, da, ce să-i faci! Mi-e foame, mi-e sete,
ca sunetul umblu prin lumea cea vie.
Nu cunosc mersul pe-ndelete,
nici sărutul pe datorie.
Lacomă sunt. Și sorb și-nghit și zbor
și-s mândră că la reveru-mi subțire,
sclipind, mă decorează uneori
rozeta ta de aur, fericire!
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...78&oe=605E0546
Sølve Sundsbø Art
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=AL4_Sky68sw
https://static01.nyt.com/images/2020...SquareAt3X.jpg
Nu te îngrijora dacă faci valuri fiind tu însuți.
Luna face asta tot timpul.
Scott Stabile
https://quentcordair.files.wordpress...pg?w=685&h=458
Îmi place noaptea pentru că reduce lucrurile.
Privește spre cer,
Nesfârșit imens ce ne conține,
și crezi că în adâncul tău ai deja totul,
dacă ai respirație și stele.
Gabriela Pannia
http://www.fabricadefelicitari.onlin...es_906_660.jpg
https://i.pinimg.com/originals/94/10...0e22617dda.jpg