-
-
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=QV5Fq9PnH-0
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...b5&oe=5E99D0B9
"Cu bulgări de zăpadă-n mâini
azvârl în focul veşnic.
O zână, ninsă săptămâni,
îmi ţine luna sfeşnic
când, aplecat şi încordat,
în focul veşnic bulgări reci
azvârl, mai alb, mai nepătat
decât au fost în veci.
Se stinge? Nu se stinge, nu!
El arde-n flame lungi şi iată
sprânceana mea-i de fum acu
şi fruntea încordată.
Apă şi foc, gheaţă şi fum, -
azvârl şi strig, azvârl şi strig:
Priviţi-mă, trăiesc şi sunt acum,
şi mă las nins şi nu mi-e frig."
Nichita Stănescu
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...64&oe=5EAEDE97
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=J2TFSE1Scx0
https://4.bp.blogspot.com/-1p8hb37Eb...a,com+(90).JPG
Dormi !
De ce te temi? au nu esti tu cu mine?
Las' ploaia doar sa bata in feresti
Las' vantul trist prin arbori sa suspine
Fii linistita tu! Cu mine esti
Ce te-ai sculat si te uiti in podele?
Uimita pari si pari a astepta
Nu poti vedea cu ochii printre ele
Vrei sa-ti aduci aminte de ceva?
Lasa-te-n perini-eu iti voi da pace
Dormi tu-si lasa sa raman destept
Pe cand citesc intotdeauna-mi place
Din cand in cand sa cat la tine drept
Sa vad cum dormi
Sa te admir cu drag
Cu gura-abia deschis-ncet respiri
De pe condei eu man-atunci retrag
Patrunde pacea tristele-mi gandiri
Frumoasa esti...o prea frumoasa fata
Ca marmura de alba-i a ta fata
Imi vine sa alerg la tine-ndata
S-astfel cum dormi sa te cuprind in brata
Dar te-ai trezit...pacat! si nu ma-ndur
Dormi linistit c-un brat pe dupa cap
Din cand in cand cu ochiul eu te fur
Din cand in cand din mana cartea scap
Si-s fericit...Pulseaza lunga vreme
In orologi cu pasii uniformi
De ce te temi? Cu mine nu te teme!
De nu te culci, te culc cu sila...Dormi!
Mihai Eminescu
https://www.sargentsfineart.com/img/...and-pearls.jpg
https://3.bp.blogspot.com/-EctQaeu2G...a,com+(81).jpg
https://2.bp.blogspot.com/-QBR_Qp0oT...a,com+(78).jpg
https://1.bp.blogspot.com/-8mZgLzdP7...a,com+(85).jpg
https://artapentruoamenisimpli.com/w...3-1024x517.jpg
Richard S.Johnson - paintings
-
https://www.youtube.com/watch?v=QgvPtps34wM
https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.n...fe&oe=5E9CD04C
Clipa magica
În fiecare zi - împreună cu soarele - Dumnezeu ne oferă o clipă în care e posibil să schimbăm tot ce ne face nefericiţi. Iar în fiecare zi pretindem că nu realizăm momentul, ne străduim să credem că această clipă nu există, că ziua de azi e la fel cu aceea de ieri şi va fi identică cu cea de mâine. Dacă am fi atenţi, am putea descoperi clipa magică.
S-ar putea ascunde în momentul în care băgăm cheia în uşă, dimineaţa, în tăcerea de după cină, într-o mie şi unul de lucruri ce ni se par identice. Această clipă există - atunci, toată puterea stelelor ne pătrunde pentru un moment şi ne permite să înfăptuim miracole.
Uneori, fericirea e o binecuvântare, dar de cele mai multe ori e o cucerire. Clipa magică ne ajută să ne schimbăm, ne ajută să ne urmăm mai departe visele. Vom suferi, vom traversa multe momente dificile şi ne vom confrunta cu multe dezamăgiri, dar toate sunt pe cât de tranzitorii, pe atât de inevitabile, iar la final vom fi mândri de ce am lăsat în spatele obstacolelor. Cândva, în viitor, vom putea privi înapoi cu mândrie şi credinţă.
Nefericiţi sunt cei care se tem să-şi asume riscuri. Poate că nu sunt niciodată dezamăgiţi, niciodată deziluzionaţi, niciodată în suferinţă, precum aceia care au un vis de urmat. Dar, când privesc înapoi - pentru că întotdeauna privim înapoi - îşi vor auzi inima şoptind: „Ce ai făcut cu miracolele pe care Dumnezeu le-a semănat pentru zilele tale? Ce s-a ales de talentul pe care Cel Sfânt ţi l-a încredinţat? L-ai îngropat adânc, într-un mormânt, de teamă că-l vei pierde. Aceasta îţi este moştenirea: certitudinea că ţi-ai risipit viaţa“.
Nefericiţi sunt cei care aud astfel de vorbe. Pentru că atunci când, poate, vor crede în miracole, aceste clipe magice ale vieţii se vor fi scurs deja. Trebuie să ascultăm copilul care am fost, care încă trăieşte în noi. Acest copil cunoaşte înţelesul clipelor magice. Îi putem înăbuşi oftatul, dar nu-l putem reduce la tăcere.
Dacă nu vom renaşte, dacă nu vom privi din nou viaţa cu inocenţa şi entuziasmul copilăriei, nu are sens să mai trăim. Te poţi sinucide în multe feluri. Aceia care încearcă să-şi ucidă trupul încalcă legea lui Dumnezeu. Dar şi aceia care încearcă să-şi ucidă sufletul încalcă legea lui Dumnezeu, chiar dacă crima lor este mai puţin vizibilă în ochii omului.
Să fim atenţi la ceea ce copilul din noi încearcă să ne spună. Să nu ne ruşinăm şi să nu-l înfricoşăm, deoarece se simte singur şi abia dacă se face auzit. Să-l lăsăm să ia din când în când frâiele existenţei noastre. Acest copil din noi spune că nicio zi nu seamănă cu cealaltă.
Să-l facem să se simtă iubit din nou. Să-i facem pe plac - chiar dacă asta ar însemna să acţionăm într-un fel neobişnuit, chiar dacă ne-ar face să părem nebuni în ochii altora. Amintiţi-vă că înţelepciunea oamenilor este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Dacă ascultăm copilul pe care îl purtăm în suflet, ochii ne vor străluci încă o dată. Dacă nu pierdem legătura cu acest copil, nu vom pierde nici contactul cu viaţa.
Paulo Coelho
https://scontent.ftsr1-1.fna.fbcdn.n...41&oe=5EAF69E0
-
https://www.youtube.com/watch?v=Ai1kHhkxqqM
https://upload.wikimedia.org/wikiped...on_%281%29.jpg
Mihai Eminescu - Scrisoarea I
(fragment)
Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare,
Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare,
Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, şi în odaie
Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate
De dureri, pe care însă le simţim ca-n vis pe toate.
Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
https://astralguru.net/wp-content/up...017-januar.png
https://www.starzip.de/wp-content/up...tmond-2018.jpg
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=-Qo_o7sYeDI
https://i.pinimg.com/originals/85/86...c33b997821.jpg
Există un cuvânt care pare uzat ca o veche monedă, dar care e la fel de valoros ca ea: ”mulțumesc!”
Pablo Naruda
http://1.bp.blogspot.com/-YMIoWMOdEF...ultumire_1.jpg
https://www.literaturadeazi.ro/wp-co...4125926824.jpg
Avocatul lui „mulțumesc”
M-am uitat în calendarul evenimentelor de azi și, văzând ce se sărbătorește (internațional), m-am gândit că multora li se poate părea ciudată această alegere. Cum să dedici o zi unui cuvânt?!
Da, azi este Ziua Internațională a unui cuvânt. Nu a oricărui cuvânt, ci a unuia care ar trebui, în opinia mea, să facă obligatoriu parte din vocabularul oamenilor. Ar trebui, poate, să fie învățat înainte de „mamă” sau „tată”, înainte de numele din certificatul de naștere, înainte de orice.
Iar el este cuvântul „mulțumesc”. În forma lui prelungă, serioasă, fără schimonoseli, ironii sau duble înțelesuri.
Există multe teorii privind etimologia acestui cuvânt, majoritatea susțin, însă, că este un derivat din „la mulți ani”, prin tot felul de modificări ulterioare care au dus la forma actuală. Și asta este și povestea care-mi place – parcă ascunde gentil faptul că, prin fiecare mulțumire, îl facem pe celălalt să trăiască mai mult. Și mai frumos. Prin recunoașterea valorii a ceea ce a făcut îi (re)dai unui om puterea de a zâmbi, de a zbura mai departe, de a vibra, de a spera că oamenii sunt generoși. Și astfel va fi capabil să înțeleagă că nimic din ceea ce el dăruiește sufletului sau minții unui om nu este inutil.
Am auzit de multe ori că e artificial să (tot) spui „mulțumesc”, că nu e nevoie să-ți subliniezi prea des gratitudinea – zici o dată, eventual, și apoi îți vezi de treabă. S-o prinde și adrisantul că, dacă nu ai avea o părere bună despre el sau despre activitatea lui, nu ar mai fi acolo – în firma sau în viața ta.
Cu ani în urmă, participând la un training pentru „șefi”, am învățat importanța cuvintelor de apreciere pentru cei care lucrează alături de tine. Există tipuri umane cărora li se întreține elanul și li se trezește inspirația mai degrabă prin mulțumiri, decât prin bani, mașină sau alte „materialități”. Sunt mai fericiți dacă primesc un „mulțumesc”, cu explicații detaliate ale motivelor, decât dacă li se dă sec „prima de Crăciun”, eventual și garnisită cu un zâmbet acru-superior. De multe ori am auzit la interviurile de angajare candidați care, atunci când erau întrebați de ce pleacă de la fostul loc de muncă, răspundeau că nu sunt apreciați suficient. Cei de la „resurse umane” erau sceptici – spuneau că, de fapt, „fugarii” voiau să fie avansați sau să li se mărească salariul, dar, ulterior, în majoritatea cazurilor era vorba chiar despre apreciere, mai exact despre lipsa ei. De acel „mulțumesc” pe care-l așteptau și nu venea niciodată. Sau mult prea rar…
Iar ceea ce se întâmplă în viața profesională este, din păcate, și mai frecvent în relațiile personale. De câte ori nu sperăm la un „mulțumesc” care nu mai vine? Sau de câte ori noi suntem cei care îl rostim, poate, doar în gând, pentru a nu părea caraghioși sau oficiali? Dacă suntem onești, vom recunoaște că de mult prea multe ori am fost în situațiile de mai sus. Și nu e bine. Deloc. Pentru nici una dintre părțile implicate.
Cineva îmi șoptește că ar fi trebuit să scriu ceva sentimental de ziua lui „mulțumesc”. Cu inimioare, cuvinte dulci, floricele și versuri patetice. Problema este, însă, că mi se pare un subiect mult prea serios și dureros, uneori, pentru a-l trata în acest fel. Și a-l minimaliza. De aceea, m-am erijat, într-un fel, în avocatul lui „mulțumesc”. Cred că e mai bine să-l folosiți în exces și să fiți întrebați pentru ce mulțumiți, decât să lăsați un zâmbet trist în urma voastră.
Odilia Roşianu
Sursa:https://www.literaturadeazi.ro/panor...-lui-multumesc
http://www.sibiunews.net//images/fot...MESCedited.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=VqVnUv-dYxQ
https://media1.giphy.com/media/jAkiYRCAPGb1S/giphy.gif
Nu insista, floarea nu înflorește înainte de momentul potrivit. Nici dacă o rogi, nici măcar dacă încerci să-i deschizi petalele, chiar dacă o faci. nerăbdarea ta te împinge să te uiți după primăvară ,atunci când trebuie doar să-ți îmbrățișeze iarna.
Ada Luz Marquez
https://i.pinimg.com/originals/e9/33...dfaf7ddf20.gif
-
-
https://www.youtube.com/watch?time_continue=5&v=E1iX14d7MZk&featur e=emb_lo go
http://www.citatemaximecugetari.com/...tes_5_1237.png
1. Fiecare popor si fiecare epoca sta pe umerii vremilor trecute.
2. A exista inseamna a suferi.
3. Uitasem insa ca tot ce nu e posibil obiectiv e cu putinta in mintea noastra si ca, in urma, toate cate vedem, auzim, cugetam, judecam nu sunt decat creatiuni prea arbitrare a propriei noastre subiectivitati, iar nu lucruri reale. Viata-i vis. (Mihai Eminescu in Geniu Pustiu)
4. Umanitatea incepe in noi odata cu dezinteresul.
5. Geniul, in zdreanta sau in vesminte aurite, tot geniu ramane!
6. Esti in tara...
Esti in tara berei mandre si-a carnatilor cu piele,
Esti in sanul maslinoasei si brigandei d-azi Elade;
La muscal vii si la turcul ce domneste multe neamuri,
Esti in patria mustetii iubitoare de pomade.
Ba, tu esti in Romania, capataiul de venituri
Unde-a fi calmuc, iubite, e frumos si ti se sade.
Unde cel venit scutitu-i de-orice greu si datorie
S-unde vita cea straveche de roman ce-l sudui, bade,
Poarta-n spatele natange pe-orisicare-i vine-n minte
Sa clocească-a lui seminte pe-ast popor ce-i duce-n spate.
Unde prazi fara de mila, far' sa-ti pese, spre-a te-ntoarce
Instarit in a ta tara, sa traiesti din aste prade.
Unde fiii proprii tari ii sug maduva din oase
Spre-a o da-n Paris, Viena pe nimicuri si parade,
Numai limba stramoseasca s-o vorbesti nici nu se cade,
Unde-a oamenilor fala si mandrie nu consista
Decat c-au stiut mai bine s-uite limba tarii toate,
Unde chiar numirea tarii este doar o ironie,
Caci roman nu e nimica nici in case, nici pe strade.
7. A te tavali pe jos de ras este o expresie foarte adevarata. Cine rade din toata inima, aceluia-i vine gustul sa se tavaleasca pe jos.
8. Un amor care se sfarseste cu amicitie, nu a fost amor.
9. Multi lucreaza, dar putini gandesc.
10. Citeste! Citind mereu, creierul tau va deveni un laborator de idei si imagini, din care vei intocmi intelesul si filosofia vietii.
11. Am inteles ca un om poate avea totul neavand nimic si nimic avand totul.
12. S-au zidit fara indoiala multe palate in Bucuresti, s-a inmultit numarul acelora care traiesc numai in capitala sau numai in strainatate; tara munceste inzecit pentru a intretine absenteismul si luxul, precum si patura numeroasa de oameni care si-au făcut din politica o profesie lucrativa.
13. Cand te lauda lumea, ascult-o, numai lauda ce ti-o aduci tu singur n-o asculta. Vei vedea ce frumos se reduc laudele lumii la nimic si cum inveti a pretui exact valoarea propriilor tale acte.
14. Cand iubirea este, si ea este numai cand e reciproca absoluta, va sa zica universala; cand iubirea e, aceasta e cu neputinta si de e cu neputinta, ea nu e decat cauza unei iubiri preinnoite si mai adanci inca de cum fusese-nainte.
15. Un om intelept cunoaste pe un nerod, caci nerod a fost fiecare-n viata-i; dar un nerod nu cunoaste pe un intelept, caci n-a fost niciodata intelept.
http://fs66.trilulilu.ro/imgs/xfy105...82d079a625.jpg
Sursa foto
16. Azi, adeseori femeia, ca si lumea, e o scoala.
17. Oamenii se impart in doua categorii: unii cauta toata viata si nu gasesc, altii gasesc si nu sunt multumiti.
18. Fiti fericiti
Atat de fericiti cat viata toata;
Un chin s-aveti:
De-a nu muri deodata.
19. Egalitatea nu exista decat in matematica.
20. Daca nu pricepem ceva, sa zicem mai bine ca nu pricepem decat sa-i dam o explicatie falsa.
21. Nu explicarile ce se dau faptelor, ci faptele insusi sunt adevarul.
22. Cel mai mare pacat al oamenilor e frica, spaima de a privi in fata si-a recunoaste adevarul.
23. Prostii se insoara totdeauna, nebunii cateodata, inteleptul nicicand.
24. Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie
[...] Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie
Tanara mireasa, mama cu amor!
Fiii tai traiasca numai in fratie
Ca a noptii stele, ca a zilei zori,
Viata in vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tarie, suflet romanesc,
Vis de vitejie, fala si mandrie,
Dulce Romanie, asta ti-o doresc!
25. Dupa bucurie nemasurata vine neaparat intristarea. Bucuria face sangele sa fiarba, si aceasta produce o simtire neplacuta si dureroasa care trebuie sa nasca intristarea. Cine-i accesibil de patimi puternice, stie ca-n mijlocul bucuriei mari se amesteca un fel de rea-dispunere. Acelasi lucru se intampla la toate pasiunile vehemente. Leacul: moderatia - cine poate.
Sursa:http://metropotam.ro/La-zi/25-de-cit...art7017739366/
http://danielagumann.eu/wp-content/u...1/Eminescu.jpg
https://66.media.tumblr.com/d9305bfa...w4sv6x_540.png
http://www.citatemaximecugetari.com/...tes_32_628.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../33786p132.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...k/32520p61.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../32657p243.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...k/38174p77.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=QwwZDTiho_g
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...95&oe=5EABF8D1
Ceea ce cauţi cu adevărat, te caută pe tine. Ceea ce nu cauţi cu adevărat, va pleca destul de repede. Mişcarea în lume are loc nu din punctul unde lipseşte ceva, ci din punctul prezenţei, încrederii şi unde nu există grabă. Relaxează-te, respiră, deschide larg braţele vieţii, azi, acum. Fii blând, compătimitor, iar îndoielile ţine-le undeva alături. Totul va veni la tine. Vei simţi la gust şi succesul, si eşecul, şi plăcerea, şi durerea, bucuria enormă şi suferinţa profundă.
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...b4&oe=5E9AE311
Creează un cuib pentru toate aceste fragmente pierdute a infinitului şi vechiului tu. Ai încredere în ceea ce vine şi pleacă de la tine. Ai încredere în ceea ce ramâne şi nu te lăsa. Ai încredere chiar si în îndoieli. Ceea ce cauţi cu adevărat, te caută la fel cum cauţi si tu pentru ca tu cauţi doar în oglindă. Îti cauţi prezenţa si niciodată nu ai fost separat de ea. De îndată ce vei găsi eşti găsit. De îndată ce afli eşti cunoscător. Accepţi acest lucru atât de profund, cât de profund eşti tu însuţi.
Abundenţa este toată a ta, obţinuta fără mari eforturi. Este minunea fiecarei respiraţii, fiecărei bătăi de inimă. Este fiecare senzaţie ce pulsează si fiecare furnicătura în corp. Este bucurie, tristeţe, explozie de creaţie. Este o reuniune neaşteptată sau o pierdere bruscă. Este o noua şansă să te întâlneşti. O nouă zi din viaţă, care îti propune să încerci totul. Este prospeţimea momentului, dăruit absolut gratis. Este un dar nepreţuit oferit tie. Plin, liniştit te joci cu dorinţele apărute şi dispărute, cum se joacă oceanul pe propriile întinderi cu valurile iubite.
Jeff Foster
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...40&oe=5EA82720
-
https://www.youtube.com/watch?v=dziNHrjzKIU
https://scontent.ftsr1-2.fna.fbcdn.n...92&oe=5EA5F876
"Căutăm pietre. Căutăm flori. Căutăm fluturi. Căutăm adevăruri. Dar întotdeauna trebuie să ne amintim că important e ce căutăm, nu ce găsim. Ce găsim e numai o scuză…
Adevărata savoare a vieții se găsește înlăuntrul vostru."
Osho
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...10&oe=5E8F73D7
-
https://www.youtube.com/watch?v=ni0a760LqzE
https://scontent.ftsr1-1.fna.fbcdn.n...ab&oe=5EB40B35
„Câte focuri, câte lumânări şi câte văpaiţe n-ai ars, poveste, şi toate s-au stins, şi multe se vor aprinde ca să se stingă iarăşi, numai tu, poveste, nu te vei stinge decât cu cel din urmă om... şi numai acela va şti bine că lumea asta a fost o lungă şi aceeaşi poveste.”
Barbu Ştefănescu Delavrancea, în Basme
https://r1.ilikewallpaper.net/pic/20...4x1024_640.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=9sLHj4-M3f8
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...d2&oe=5E6AB66A
''Totul este dinainte stabilit, începutul ca şi sfârşitul, prin forţe asupra cărora nu avem nici o putere. Este prestabilit pentru o insectă, la fel ca pentru o stea. Fiinţele umane, plantele sau praful, noi toţi dansăm după o melodie tainică, pe care o fredonează un cântăreţ nevăzut din îndepărtatul Univers.''
Albert Einstein
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...c0&oe=5EA986B2
https://i.pinimg.com/originals/6f/f0...657dff0db8.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?time_continue=7&v=HjJehS6NkNY&featur e=emb_lo go
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...ad&oe=5EB491B0
Buna dimineata,Soare,buna dimineata,Viata !https://static.xx.fbcdn.net/images/e.../1/16/2764.png
https://c4.wallpaperflare.com/wallpa...er-preview.jpg
"Tu eşti lumina lumii, dar nu o ştii, pentru că nu ai privit suficient de adânc în propria ta inimă. Opreşte-te o clipă şi priveşte. Opreşte-te o clipă, ca să găseşti lumina ce dansează în noaptea întunecată dinăuntru. Vezi acele culori intense ce străpung norii negri, mâinile de lumină care vor să atingă orizontul. Până când nu poti vedea lumina lumii în tine însati, nu o poti aduce lumii."
Paul Ferrini
https://ardconsultancy.co.uk/wp-cont...winter-sun.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=N5RIfTn5WU0
http://ebloguri.ro/wp-content/upload...31-850-621.jpg
Felul in care ma vad ceilalti e lipsit de orice importanta. Ceea ce conteaza este felul in care ma va eu. Noi insa ne-am obisnuit sa ne vedem prin ochii celorlalti si uitam ca exista o cale directa si imediata de a ne vedea. Deci mai intai cream niste imagini false ale noastre, purtam masti ca sa ii pacalim pe ceilalti, dupa care ne formam impresia despre noi insine pe baza felului in care ne vad ceilalti!
Osho
https://webcultura.ro/wp-content/upl...06/iertare.jpg
Ia un caiet și scrie numele persoanei sau situația și dedesubt:
"De ce te folosesc pe tine ca pretext pentru a fi nefericit?"
Când zici: "De ce mă faci să fiu nefericit?", le dai lor toată puterea...
Esther Hicks
https://prietenulmeuvirtual.ro/wp-co...Prietenie7.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=2BUtVc882mQ
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...-15621p117.jpg
„Dumnezeu este intervalul dintre două bătăi ale inimii.”
Emil Cioran
http://www.citatepedia.ro/image_text...C4%83+spatele.
Emil Cioran - Wikipedia
http://www.citatepedia.ro/image_text...ntr-o+bucurie.
Dreapta Măsură
Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.
Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.
C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.
C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate
Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.
https://i.pinimg.com/originals/55/62...ebb01aed79.jpg
http://www.citatepedia.ro/image_text...unicitatea+ei.
https://i.pinimg.com/originals/95/7d...7fac6616f3.jpg
https://www.mesaje-dragoste.com/wp-c...ta-lacrimi.jpg
https://i.pinimg.com/originals/9e/20...2d0a0f06e5.jpg
https://lumeacitatelor.com/wp-conten...citat-4140.jpg
https://www.citate-alese.ro/image-ci...-cioran-10.png
https://googu.ro/citate/image-citate...ancolie-07.png
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../15751p262.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...k/15555p91.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../15693p229.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...k/9769p228.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=HUR5BvVtVWw
https://i.pinimg.com/originals/e1/ad...d27152a128.jpg
Ea nu era de aici.....
N-am întâlnit-o decât de două ori. E puţin. Dar extraordinarul nu se măsoară cu măsurile timpului. M-a cucerit din prima clipă cu aerul ei absent şi înstrăinat, cu şoaptele ei (căci nu vorbea), cu gesturile şovăielnice, cu privirile ce lunecau peste fiinţe şi lucruri, cu fiinţa ei de spectru adorabil. „Cine eşti ? De unde vii ?”, iată întrebarea care îţi venea să i-o pui fără să stai pe gânduri. N-ar fi putut răspunde, într-atât se confunda cu misterul ei(...)
Emil Cioran
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...85&oe=5EA6831A
-
https://www.youtube.com/watch?time_continue=15&v=ye5wDSX6iVg&featu re=emb_l ogo
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...4e&oe=5E9C6814
Bunatatea si mangaierea
A fi bun este în firea omeneasca; bunatatea nu este dincolo de noi, ci în noi ca fiinta spirituala, este odata cu omul faptura a lui Dumnezeu. Omul o poate pierde sau câstiga, adica se poate înrai sau deveni mereu mai bun; omul o poate pierde sau câstiga, dupa calea pe care umbla.
Bunatatea nu poate veni din nimic si nici din întunericul fapturii noastre cazute. Bunatatea este expresia fiintei renascute, a prezentei duhului viu în noi, semn al originii noastre nepmântene.
Întrucât omul este al lui Dumnezeu, întru atât are în sine bunatatea. Dumnezeu viu în sufletele noastre îndreptateste si face posibila bunatatea. Omul cunoaste aceasta stare interioara numai mergând pe caile adevarului. Prin bunatate, omul este mai om si culege urma pasilor lui Iisus.
Bunatatea nu poate fi aparenta, adica nu poate fiinta în anumite gesturi ale noastre. Bunatatea nu poate fi o stare a omului politic, a omului social, ci a omului duh.
Bunatatea vine ca un val care ne inunda fiinta noastra, ca un prisos de omenie. Ce face ca omul prin ea sa aiba un cuprins atât de mare?
La temelia bunatatii sta dragostea; ea are un izvor în dragoste. Centrul de radiere, sâmburele de crestere este dragostea. Nu poate fi cineva bun fara dragoste, pentru ca ea este izvorul tuturor creatiilor si puterea întregii existente.
Plinatatea pe care o gasim în bunatate vine în primul rând din dragoste.
Bunatatea încheaga, într-un manunchi, dragostea, blândetea, mila, mângâierea; toate sunt topite aci si alcatuiesc o stare morala unitara. În bunatate gasim blândetea. Omul bun este blând, adica are sufletul catifelat. Mai putin activa decât dragostea, blândetea, în calmul ei, nu este lipsita de puterea creatoare, ci dimpotriva. Într-o lume de potrivnicie, blândetea vine ca un întaritor, ca o înseninare, lacrima luminata
Mângâierea este acea stare launtrica legata de setea de mai bine în întelesul luptei pentru alungarea raului si durerii, lupta fara frângere si fara asprime. Mângâierea este o stare creatoare de bine, peste întunericul care inunda. Mângâierea este un leac al carui izvor sta în sufletul nostru si prin care se savarseste un act exterior de binefacere.
Mângâierea este prezenta în bunatate, o alcatuieste partial. Omul bun simte permanent nevoia de a înlatura durerea care seaca sufletul si madularele omului, de a-i curataa fiinta de poveri, de a-l face sa cunoasca bucuria luminii.
Viata ne face sa sângeram pentru ca este colturoasa si cu drumuri întoarse. Acela care traieste bunatatea, care simte vibratia si caldura ei, are darul de a îndruma si de a împaca contradictiile, are darul de a rotunji si usura durerile. Omul bun nu numai ca nu le aduce la viata, dar firea lui este facuta sa le înlature. Omul bun modeleaza viata dupa frumusetea ce a pus-o mâna lui Dumnezeu în inima fiintei sale.
Omul, asa cum l-a lasat Dumnezeu, închide în el frumuseti nebanuite. Numai sa le stie lucra pâna ce urâtul nu-l îneaca.
Ernest Bernea – Îndemn la simplitate
http://www.citatepedia.ro/image_text...+crea%C5%A3ie.
http://www.citatepedia.ro/image_text...frumoas%C4%83.
http://www.citatepedia.ro/image_text...C4%83+aurul%21
http://www.citatepedia.ro/image_text...lor+de+destin.
http://fs65.trilulilu.ro/imgs/AlDiA/...?size=original
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...64&oe=5EA30D5C
-
https://www.youtube.com/watch?v=Hvcpei2f1LQ
https://www.museum-of-art.net/img/pi...8831644416.jpg
Când auziți cuvântul „sculptură”, vă imaginați neintenționat ceva care stă nemișcat. Dacă nu merge cu numele acestui sculptor polonez Malgorzata Chodakowska, care creează aceste frumoase sculpturi cu fântână din bronz, unde apa joacă un rol esențial în întreaga structură.
Erupând din statui în locuri improbabile, apa creează o mișcare care oferă sculpturilor lui Chodakowska o prezență asemănătoare omului și se simte într-un fel un fel de magic. „Îmi ia până la 2-6 luni să completez o sculptură, în funcție de complexitatea acesteia”, a declarat pentru Bored Panda Malgorzata, care sculpează deja de 30 de ani. „Fântânile mele răspândesc bucuria pură a vieții, combinând elementul apei cu materia primă - bronzul.” Crearea acestei lucrări de artă uimitoare începe prin modelarea ei din lut. Apoi, pentru a o transforma în fântână, sculptorul turnă aceste sculpturi în bronz. Fluxurile nesfârșite de apă completează perfect fiecare figură cu o poveste, pe care acum sunteți invitați să o consultați.
More info: skulptur-chodakowska.de
http://www.skulptur-chodakowska.de/w..._Ballerina.jpg
https://static.boredpanda.com/blog/w...87e80__700.jpg
https://static.boredpanda.com/blog/w...90bf5__700.jpg
https://static.boredpanda.com/blog/w...1e11a__700.jpg
http://ekladata.com/bfh0hrtpv3pzaRZm...jQ@640x480.jpg
https://images.curiator.com/images/t...ueberfluss.jpg
https://steemitimages.com/640x0/http...7NG1UCcH76cxX1
https://digitalsynopsis.com/wp-conte...dakowska-1.jpg
http://www.skulptur-chodakowska.de/w.../008_14_21.jpg
https://static.boredpanda.com/blog/w...e6dc6__700.jpg
https://3.bp.blogspot.com/-sCAU-9G_r...52827%2529.jpg
malgorzata chodakowska sculpture
-
https://www.youtube.com/watch?v=7maJOI3QMu0
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../28319p123.jpg
Trăiesc într-o lume în care lucrurile se năruie, inimile se schimbă la nesfârşit, iar timpul trece fără încetare.
Peste 100 de ani, probabil că toţi oamenii de aici vor fi dispărut de pe suprafaţa pământului şi se vor fi transformat în cenuşă sau praf. Mă cuprinde un sentiment straniu la acest gând. Încep să văd totul ca pe nişte fantasme efemere, gata să se destrame la prima suflare de vânt. Îmi întind mâinile şi le privesc. La ce mă zbat atâta? De ce mă agăţ de viaţă cu atâta disperare?
Şi totuşi, dacă aş fi putut s-o iau de la capăt, eram sigur că aş fi făcut exact la fel, pentru că acela eram eu: omul care pierde totul. Nu aş fi putut fi altul, ale cărui vise frumoase să nu se mai prăbuşească. Cândva mă iluzionam că aş putea face să fiu altcineva, dar întotdeauna sfârşeam prin a mă întoarce la mine. Acesta sunt eu: aşteptând mereu o plecare.
Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniştea în care se cufundă un copac după ce păsările şi-au luat zborul de pe ramurile lui.
Am închis ochii şi mi-am cercetat străfundurile sufletului. Când am făcut asta, liniştea din jur s-a aşternut peste mine ca nişte firicele de praf.
Aproape totul cade pradă uitării. Şi acest mare război, şi morţii care nu se vor mai întoarce niciodată, toate ajung să aparţină unui trecut îndepărtat. Viaţa de zi cu zi pune stăpânire pe noi şi multe lucruri importante sunt împinse înafara minţii noastre ca nişte stele vechi şi îngheţate. Sunt prea multe amănunte care ne frământă gândurile cotidiene, prea multe lucruri pe care le avem de învăţat. Deprinderi noi, cunoştinţe noi, tehnici noi, cuvinte noi. Şi totuşi, oricât timp am lăsa să treacă, orice s-ar întâmpla pe parcurs, sunt evenimente care nu se uită niciodată. Sunt amintiri care rămân neclintite înlăuntrul nostru, ca o piatră de temelie.
Poate că nu toată lumea vrea libertate, ci doar îşi închipuie că asta vrea. Totul este o iluzie. Dacă ar şi primi cu adevărat libertatea, majoritatea oamenilor n-ar şti ce să facă... de fapt oamenilor le place să nu fie liberi.
Deci ce-am pierdut? O mulţime de lucruri. Dacă ar fi să le aştern pe hârtie, aş umple probabil un caiet studenţesc. Lucruri care la vremea respectivă nu mi s-au părut importante, care mi-au adus necazuri, dar şi reversul lor. Am pierdut oameni, obiecte, sentimente. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aş spune că existenţa mea a fost o gaură simbolică într-un buzunar, pe care nu ştiu cum aş putea-o drege cu acul şi aţa.
Toate se întâmplă la vremea lor, precum fluxul și refluxul, nimic nu poate fi schimbat atunci când așteptarea e singura soluție, nimic...
Haruki Murakami
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...k/28315p95.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../28314p197.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../28322p123.jpg
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...k/28313p21.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=3N47XMITr7Y
https://scontent.ftsr1-1.fna.fbcdn.n...4b&oe=5E98AA59
Atât de fragedă de Mihai Eminescu
Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireș,
Și ca un înger dintre oameni
În calea vieții mele ieși.
Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Și de la creștet pân-în poale
Plutești ca visul de ușor.
Din încrețirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi și noroc.
O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din povești,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce ești,
Cât poți cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde șoapte,
Cu-mbrățișări de brațe reci.
Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinți:
E-ntunecoasa renunțare,
E umbra dulcilor dorinți.
Te duci, ș-am înțeles prea bine
Să nu mă țin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!
Că te-am zărit e a mea vină
Și vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăși-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deșert.
Și să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să vii?
https://fleursdupoems.files.wordpres...-wallpaper.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=i79eJfmGr28
https://lucibrezaiu.files.wordpress..../07/bargan.jpg
Mihai Eminescu - Sara pe deal
Sara pe deal
Buciumul suna cu jale
Turmele urc'
Stelele scapara-n cale
Apele plang
Clar izvorand in fantane
Sub un salcam
Sub un salcam
Draga m-astepti tu pe mine (bis)
Luna pe cer
Trece-asa sfanta si clara
Ochii tai mari
Cauta-n frunza cea rara
Stele nasc
Umeri spre bolta senina
Pieptul de dor
Pieptul de dor
Fruntea de ganduri ti-e plina (bis)
Nourii curg
Razea lor siruri despica
Stresine vechi
Casele-n luna ridica
Scartaie-n vant
Cumpana de la fantana
Valea-i in fum
Valea-i in fum
Fluiere murmura-n stana (bis)
Si osteniti
Oameni cu coasa-n spinare
Vin de la camp
Toaca rasuna mai tare
Clopotul vechi
Umple cu glasul lui sara
Sufletul meu
Sufletul meu
Arde-n iubire ca para (bis)
Ah in curand
Satul in vale-amuteste
Ah in curand
Pasul spre tine grabeste
Langa salcam
Sta-vom noi noaptea intreaga
Ore intregi
Ore intregi
Spune-ti-voi cat imi esti draga (bis)
Ne-om razima
Capetele-unul de altul
Si surazand
Vom adormi sub inaltul
Vechiul salcam.
Astfel de noapte bogata
Cine pe ea
N-ar da viata lui toata!
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...c0&oe=5EA986B2
https://cdn.pixabay.com/photo/2017/0...59_960_720.jpg
https://wadv-prod-1f0120db-46d2-4038...018-07/sky.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=05hyDYVwPRo
https://img.garbo.ro/images/thumbs/a...c5c3213.jpg?v=
Mihai Eminescu: Când crivățul cu iarna...
Când crivățul cu iarna din nord vine în spate
Și mătură cu-aripa-i câmpii întinse late,
Când lanuri de-argint luciu pe țară se aștern,
Vânturi scutur aripe, zăpadă norii cern...
https://img.garbo.ro/images/article_...45317193_2-jpg
Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,
S-aud cânii sub garduri că scheaună și latră,
Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge clești,
Să cuget basme mândre, poetice povești.
Pe jos să șadă fete pe țolul așternut,
Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume,
Iar eu s-ascult pe gânduri și să mă uit de lume,
Cu mintea s-umblu drumul poveștilor ce-aud.
Orlogiul să sune un greier amorțit
Și cald să treacă focul prin vinele-mi distinse,
Să văd roze de aur și sărutări aprinse
În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit,
Ca vorba unei babe măruntă, țănduroasă.
Atuncea focu-mi spune povestea-a mai frumoasă.
Din el o aud astfel cum voi să o aud
Ș-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit.
Și mândru-acest amestec gândirea-mi o descoasă,
O-nșiră apoi iarăși cum dânsa a voit.
Astfel gândirea-nșiră o mie de mărgele
Un șir întins și luciu dar fără de sfârșit;
Somnul m-apucă-n brațe prin gândurile mele
Și-n somn mă mai urmează a lor blând glas uimit.
Prin șirul lor ce sună, orlogiul cu jele
L-aud sunând ca greier bătrân și răgușit;
În urmă tace chiar și a mamei rugăciune
La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune.
Ajung la ea și noaptea umbririle-i și-ntinse,
Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări,
Amorul lin își moaie aripele lui stinse,
Pe ochii ei eu caut profunde sărutări
Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse
Și glasul ei e cântec în line tremurări,
Pe sâni rotunzi, albi, netezi, ea fruntea mea așează
Adorm și ea la capu-mi surâde și veghează.
Dar toate-acele basme în somnu-mi mă urmează,
Se-mbină, se-nfășoară, se luptă, se desfac,
Copilele din basmu, cu ochii cu dulci raze,
Cu părul negru coade, cu chipul dulce drag,
Și feți-frumoși cu plete în haine luminoase,
Cu ochi căprii, nalți, mândri ca arborii de fag
În visele din somnu-mi s-adun și se îmbină,
Fac nunți de patru zile și de patru nopți pline.
Îmi-pare atunci că mândră Ileană Cosânzeană,
Cu ochi, albastre stele, blondă, un spic de grâu,
În mine se-ndrăgește și-ușoară-aeriană
S-așază pe genunchii-mi, cunjură gâtul meu,
Eu netezesc cu mâna arcata ei sprânceană,
Ea ochii și-i închide, zâmbind în visul său
Ochii i-s plini de lacrimi ce nu le înțelege,
Cu buze-abia deschise îmi spune blânde șege.
https://img.garbo.ro/images/article_...45316977_1-jpg
Îmi pare că e vară, că noaptea-i dulce brună,
Că lanuri undoiază, că apele lin plâng,
Că nourii îi sparge-o armonioasă lună,
Că stelele din ceruri se scutură și ning
Prin lanuri înflorite noi mergem împreună
Și mândre flori câmpene eu pentru dânsa strâng
Și ea la îngrijirea-mi cea dulce îmi zâmbește,
Iar sufletul îmi râde, și inima îmi crește.
Luna prin nouri înger pe lume blând veghează.
Somnul aduce-n lume copiii lui nătângi.
Pe râu fiece undă se-mbracă cu o rază,
Copacii se cutremur în frunțile de stânci,
Lumina se-mprăștie în pânză luminoasă
Pe merii plini cu floare-n grădinele adânci
Și eu, la trunchiul unui, visez la ea deștept,
În ploaia de flori roze pe dânsa o aștept.
https://ak8.picdn.net/shutterstock/v...68/thumb/1.jpg
Ea vine și pe sânu-mi când dulce ea se lasă
În pletele-mi și-ncurcă micuță mâna ei,
Și umeda-i suflare, pură, copilăroasă,
Adie blând pe frunte-mi și peste ochii mei,
Apoi fața-i uimită de pieptu-mi ea apasă
Și lacrimi de iubire i-nundă ochii săi,
Iar eu pe mâni, pe gură, pe ochi, pe albu-i gât
Încet, beat de iubire, o mângâi, o sărut.
Și sărutări o mie trezesc în ea mii vise
Și fruntea-i turburată s-apleacă ca un crin;
În ochii ei cei limpezi, sub genele-i închise,
O lume e de visuri, o lume de senin;
Ea fără șir vorbește, și dulcile-i surâse
Cu lacrimi se amestec, și buzele-i suspin
Ea doarme astfel trează, din somn când se trezește
Cu buzele mă cată, cu ochii îmi zâmbește.
În vis mă arde soare și cerul e văpaie,
Pe lac barca e-mpinsă de valuri care merg,
Iar undele-i uimite, profunde și bălaie
Reflectă-n ele țărmii se-ntunecă, se șterg...
În barcă șed ș-ascult eu a inimii-mi bătaie
Căci eu ca rândunica la dânsa iar alerg
Pe-a malurilor arbori și frunza este mută
Misterul lin surâde pe lumea cea tăcută.
https://i.pinimg.com/originals/d8/89...79acbb2d15.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=oB3TuZFY_gc
https://upload.wikimedia.org/wikiped...minescu_27.jpg
“Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc” – Tudor Arghezi. AUDIO din Arhiva Radio România la 170 de ani de la nașterea Românului Absolut
“A vorbi despre poet este ca şi cum ai striga într-o peşteră vastă: nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere pe ceilalţi. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harfă şi să legene din depărtare delicata lui singurăteca slavă. În toate veciile străbătute de atleții și bicicliștii filosofiei, el își are vecia lui deosebită, închisă; trebuie vorbit pe șoptite. Într-un fel, Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc. Din tumultul dramatic al vieţii lui s-a ales un crucificat. Pentru pietatea noastră depăşită, dimensiunile lui trec peste noi, sus, şi peste văzduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte. Cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine… Eminescu este în el numai în românește. Poezia nu poate să fie tălmăcită, ea poate fi numai apropiată. Poezia aparţine limbii mai bine decât proza. Sufletul secret al limbii, jocul de irizări din interiorul ei face vocabulele neputincioase, muntele începe de jur împrejur şi nu are poteci. Unde nu te poţi urca, te uiţi şi te mulţumeşti cu câteva imagini vaporoase. Dacă aş râvni să agăţ de constelaţia lui Eminescu o lumină, ar fi o neinchipuită îndrăzneală: constelaţia fuge mereu, se depărtează, cine ar putea să o ajungă? Aş fi încercat un portret de aspecte, dar cum s-ar putea reda portretul umbrei şi al timpului neistrăvit? Câteva refexe, e tot ce se poate aduna pe oglinda unei lentile. Slovele de faţă sunt numai o laudă de seară…“
Extrase dintr-o înregistrare realizată în 1955 la aniversarea a 105 ani de la naşterea lui Mihai Eminescu [via Rador]
Înregistrarea integrală, pe care vă îndemnăm să o ascultați, aici:
https://www.youtube.com/watch?time_c...ature=emb_logo
http://www.mihai-eminescu.ro/wp-cont...a-Nichitus.jpgMihai-Eminescu.Ro
http://stiri.botosani.ro/media/image...estuia-rm1.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=U6CVjclc5FA&fbclid=IwAR05lOjo0fx8mAdaQ xqJ6 7ZKnx4pcyHQArwBfY5ngoVaj5_DpjloF9ZLENc
https://i.ytimg.com/vi/b6HvJYkP3Sk/hqdefault.jpg
Mihai Eminescu
Pe langa plopii fără soț
Pe lângă plopii fără soț
Adesea am trecut;
Mă cunoșteau vecinii toti-
Tu nu m -ai cunoscut.
La geamul tău ce strălucea
Privii atât de des;
O lume toata-ntelegea-
Tu nu mai inteles.
De cate ori am așteptat
O șoaptă de răspuns!
O zi din viața să-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O ora să fi fost amici,
Să ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O ora, si să mor.
Dandu-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trait în veci de veci
Si randuri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai măreț,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zane ce strabat
Din timpurile vechi.
Căci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Părintii din părinti.
Azi nici macar îmi pare rău
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umbra si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pământ.
https://i0.wp.com/lorenalupu.com/blo...40%2C405&ssl=1
-
https://www.youtube.com/watch?v=9AtQE_UdeXk
https://olgalady.files.wordpress.com...escu.jpg?w=640
Eminescu
Atâta să nu uitaţi:
că el a fost un om viu,
viu,
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui, -
că avea piele
îmbrăcată în ştofă.
Atât să nu uitaţi, -
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină
Atât să uitaţi! Numai atât, -
că El a trăit,
înaintea noastră...
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!
Nichita Stănescu
http://4.bp.blogspot.com/-OY0WGDMggA...2BEminescu.jpg
Eminescu
de Grigore Vieru
La zidirea Soarelui, se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie,
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră –
Eminescu.
Suntem în cuvânt şi-n toate,
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!
Mi-l fură, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri.
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul,
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa Ţară –
Eminescu.
Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbrăţişa măiastra-ţi carte,
Ştiu că frate-mi eşti şi-mi eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floare mea albastră –
Eminescu.
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate,
Sub un cer cu stele sudice!
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece!
Mihai Eminescu în viziunea scriitorilor și a criticilor literari
Criticul literar Titu Maiorescu, mentorul ''Junimii'', spunea despre marele poet: ''Pe cât se poate omenește prevedea, literatura poetică română va începe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui și forma limbei naționale, care și-a găsit în poetul Eminescu cea mai frumoasă înfăptuire până astăzi, va fi punctul de plecare pentru toată dezvoltarea viitoare a veșmântului cugetării românești''.
În cartea dedicată vieții lui Mihai Eminescu, George Călinescu a scris: ''Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale''.
Iar Tudor Vianu aprecia: ''Eminescu n-a trebuit să lupte cu limba, i-a fost de ajuns să se așeze în curentul limbii și să-și înalțe pânzele în direcția în care sufla duhul ei''.
Lucian Blaga vorbea, în ''Spațiul mioritic'', despre ''Ideea Eminescu'': ''Ea este pentru noi, pentru neamul nostru, o idee forță. Nu știu în ce măsură izbutim să o facem să devină idee forță. Pentru creșterea noastră intelectuală, pentru devenirea noastră spirituală, este o idee esențială''. Sadoveanu exprima foarte limpede această idee: ''Să ne aducem pururi aminte de Eminescu, cel mai ales dintre toți scriitorii acestui neam.(...) Sigur, el, care era veșnic obsedat de durată și de continuitate, care a gândit necontenit cum ar putea salva din cele trecătoare ceea ce este românesc, a încercat să salveze ordinea istorică proiectând-o într-o ordine mitică. Numărându-se printre cei înverșunați dușmani ai timpului ucigător de forme, Eminescu a găsit un aliat prețios pentru înlăturarea celor două categorii îngrăditoare ale libertății de gândire, timpul și spațiul''.
Poetul Tudor Arghezi spunea, referindu-se la Eminescu: ''A vorbi de poet este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă... Nu poate să ajungă vorba până la el, fără să-i supere tăcerea. Numai graiul coardelor ar putea să povestească pe harpă și să legene, din depărtare, delicata lui singurateca slavă''. Tot el, în poezia ''Inscripție pe amfora LUI'', scria: ''Pășiți încet cu grijă tăcută, feții mei,/ Să nu-i călcați nici umbra, nici florile de tei,/ Cel mai chemat s-aline, din toți, și cel mai teafăr/ Și-a înmuiat condeiul de-a dreptul în luceafăr''.
Cum îl definea Geo Bogza? ''El e cel care a spus că teiul e sfânt. El e cel al cărui nume nu se cade să fie luat în deșert. (...) El e cel care oricâte desnădejdi ne-ar încerca ne dă temeiuri ca totuși să nu desnădăjduim''.
Pentru Constantin Noica, Eminescu reprezenta ''omul deplin al culturii românești''. El adăuga: ''Cu numele lui magic deschidem toate porțile spiritului. Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice reținute sau sistemele de filozofie posibile e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ți-l dă o conștiință de cultură deschisă către tot''.
Prof.dr. Zoe Dumitrescu-Bușulenga spunea: ''Ca o stea fixă, opera eminesciană luminează acum întregul cer al nației dându-i glorioasele ei raze, arătând participarea ei la algoritmurile geniilor universale''. Tot ea afirma: ''Lumina Lui, a Poetului, este veșnică pentru că actualitatea 'marilor' este eternă. Dacă noi nu o vedem, este din pricina cecității noastre... (...) Îmi plac deopotrivă Sonetele eminesciene, unele pornind de la Shakespeare, ca acel 'Când însuși glasul gândurilor tace/ Mă-ngână cântul unei dulci evalvii/ Atunci te chem, Chemarea-mi asculta-vei?/ Din neguri reci plutind te vei desface', dar care la Eminescu a devenit, iată, cu totul altceva. Cuvântul își regăsește și aici, ca în întreaga poezie eminesciană, valorile magice originale''.
Într-un portret inedit făcut lui Eminescu, criticul literar Dan C. Mihăilescu spunea': ''Pentru a fi onești și autentici, când vorbim despre Eminescu, trebuie mai întâi să-l recitim. (...) Un student român la Viena și Berlin, care știa germana și franceza, voia să absoarbă istoria religiilor, astronomie, filosofie, fizică, etnopsihologie, geopolitică, să facă simultan metafizică și gazetărie angajată. Un suflet romantic dedat armoniei universale, dar pe care malaxorul politicianismului valah l-a spulberat întru nimicnicia firii sale. Ce lecție mai sublimă și mai tristă, totodată, de românitate se poate închipui?''.
Marele poet Adrian Păunescu l-a descris pe Eminescu într-o poezie care a fost pusă pe muzică de Alexandru Zărnescu, devenind foarte cunoscută: ''Într-o lume relativă/ Ce-a făcut și-a desfăcut/ Eminescu-i remușcarea/ Dorului de absolut/ Dacă unu și cu unu/ Nu mai vor să facă doi/ Eminescu este chipul/ Infinitului din noi./ Fără el oricare lucru/ Și-ar urma cărarea sa/ Fără el chiar steaua noastră/ Dintre stele ar cădea/ Pe pământul vechii Dacii/ Când mai mare, când mai mic/ Dacă n-ar fi Eminescu/ Viața nu ne-ar fi nimic./ El Moldovei îi e fiul/ Și Munteniei nepot/ L-a-nfiat întreg Ardealul/
Eminescu-i peste tot/ Într-o lume relativă/ Mai avem un nume sfânt/ Eminescu-i România/ Tăinuită în cuvânt'' (''Dor de Eminescu'').
https://www.timpul.md/uploads/module...escu-front.jpg
Asemenea lui Păunescu, și poetul Grigore Vieru, care spunea ''Așa cum îl iubesc pe Eminescu, iubesc și lacrima lui'', i-a dedicat o poezie, care pusă pe muzică de Ioan Aldea Teodorovici a devenit foarte cunoscută și îndrăgită: ''La zidirea Soarelui, se știe,/ Cerul a muncit o veșnicie,/ Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu/ Ne-am ales cu domnul Eminescu./ Domnul cel de pasăre măiastră,/ Domnul cel de nemurirea noastră — Eminescu''.
Academicianul Eugen Simion declara: "Ne întoarcem mereu la Eminescu, pentru că poezia lui nu s-a învechit. (...) Cred că se înșală cei care judecă poezia și proza lui Eminescu în funcție de tendințele lui naționaliste și tradiționaliste (...) cei care văd în Eminescu strămoșul xenofobiei românești ori nu știu să citească, ori nu citesc ce trebuie".
Bunul prieten al lui Eminescu, scriitorul Ioan Slavici, nota, în scrierile lui despre marele poet: '' Eu rostiam la început vorbele cum se obicinuiește prin Podgoria de la Arad. Eminescu se enerva adeseori și zicea că-i sfărâm timpanul pocind vorbele, dar nu se supăra (...) ca mulți dintre gramaticii de atunci. După părerea lui, cea mai dulce și mai bogată în sunete era rostirea moldovenească. Ea însă nu poate să fie reprodusă prin literele pe care le avem. El stăruia dar pentru rostirea bucureșteană și îndeosebi pentru cea din mahalaua Lucacilor, care e mai simplă și poate să fie fixată cu destulă preciziune. (...) Eminescu și-a petrecut toate clipele vieții lui lucrând, fiindcă nu se socotea îndeajuns pregătit pentru ceea ce vroia să facă, și e foarte puțin ceea ce ne-a rămas de la dânsul, iar din puținul acesta partea cea mare sunt lucrări după părerea lui încă neisprăvite, pe care le-a publicat cu inima îndoită, cedând stăruințelor puse de alții. Numai rar de tot se întâmpla, ca să fie mulțumit și el însuși de ceea ce a scris, și nemulțumit era nu de ceea ce a zis, ci de forma în care îi era reprodusă gândirea. (...) Exigențele lui în ceea ce privește forma erau atât de mari, încât nu se mulțumea, ca limba, ritmul și rimele să-i fie de o corectitate desăvârșită și să se potrivească cu simțământul reprodus, ci ținea ca muzica limbii să fie și ea astfel alcătuită, încât să simtă ceea ce voiește el și cel ce nu înțelege vorbele''.
Referindu-se la relația de prietenie cu Mihai Eminescu, Ioan Slavici mărturisea: ''Eram în multe privințe foarte deosebiți unul de altul și am fost, cu toate aceste, buni, în mai multe rânduri chiar nedespărțți prieteni; de aceea mi-a fost totdeauna greu să vorbesc despre dânsul, căci nu puteam s-o fac aceasta fără ca să vorbesc și despre mine însumi. (...) Mie nu mi-a fost Mihail Eminescu poet, nici, în genere, scriitor, ci om sufletește apropiat, pe urma căruia am avut multe zile de mulțumire senină, și povățuitor în cele literare. Ani de zile de-a rândul nu am publicat nimic mai înainte de a-i fi citit și lui ceea ce am scris, căci mulțumirea mea era să-l văd pe el citind cu mulțumire cele scrise de mine. (...) Eminescu și eu ne-am împrietenit în iarna anului 1869 la Viena, unde ne urmam studiile universitare. Cu deosebire largi îi erau cunoștințele în ceea ce privește literatura tuturor popoarelor, istoria universală și cea română îndeosebi, filosofia tuturor timpurilor și limbile clasice și cea română. (...) Eminescu era înscris la facultatea de filosofie, dar îl vedeam regulat la interesantul curs de economie națională a lui Lorenz Stein, precum și la cel de drept roman al lui Ihering — un tânăr oacheș, cu fața curată și rasă peste tot, cu pletele negre, cu ochi mărunți și visători și totdeauna cu un zâmbet oarecum batjocoritor pe buze — un albanez, îmi ziceam, poate chiar un persian.(...) Mi-a rămas viu întipărită bucuria de a mă fi încredințat că albanezul meu nu era persian, ci român de ai noștri, și-n timpul mesei am avut o vie discuțiune cu Eminescu, încât aș fi stat până seara''.
Despre perioada de la ''Timpul'', Slavici își amintește: ''Eminescu, om avântat, de o fire impulsivă, cu mintea luminată, cu sufletul plin de duioșie și cu o extraordinară cultură generală, era nesecat în gândire. (...) Adevărul e că el era un om care trăiește mai mult pentru alții decât pentru sine, vede toate cele ce se petrec în jurul lui, judecă drept, se bucură de cele bune și stăruie cu îndărătnicie pentru înlăturarea celor rele, deci nu numai poet și cugetător cu vederi bine lămurite, ci totodată și om de acțiune înzestrat cu simț practic, care știe să-și aleagă mijloacele și e totdeauna gata să înfrunte greutățile de orișice fel. Doi dușmani primejdioși avem în fața noastră, zicea el, răutatea și prostia omenească. În luptă cu acești n-avem să discutăm, ci să lucrăm și mergem înainte''.
Un alt bun prieten al lui Eminescu, scriitorul Ion Creangă, spunea, într-o scrisoare adresată poetului: ''Bădie Mihai,
Această epistolie ți-o scriu în cerdacul unde de atâtea ori am stat împreună, unde mata, uitându-te pe cerul plin cu minunății, îmi povesteai atâtea lucruri frumoase... frumoase... Dar coșcogemite om ca mine, gândindu-se la acele vremuri, a început să plângă... Bădie Mihai, nu pot să uit acele nopți albe când hoinăream prin Ciric si Aroneanu, fără pic de gânduri rele, dar din dragostea cea mare pentru Ieșul nostru uitat și părăsit de toți. Și dimineața când ne întorceam la cuibar, blagosloviți de aghiazma cea fără de prihană și atât iertătoare a Tincăi (...)''.
AGERPRES.RO
Sursa:https://www.timpul.md/articol/docume...ri-103139.html
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...70&oe=5EA2F0FD
https://cdn.stirimondene.fanatik.ro/...erea-sa-20.jpg
https://cdn.stirimondene.fanatik.ro/...l-ii-lea-3.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=KTB_vkRLOCA&feature=emb_logo
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...01&oe=5EA227A1
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...51&oe=5EA5EBEE
Prin nopţi tăcute
(de Mihai Eminescu)
„Prin nopţi tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glass
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Văd un obraz.
Lumea senină,
Luna cea plină
Şi marea lină
Icoană-i sânt;
Ochiu-mi o cată
In lumea lată,
Cu mintea beată
Eu plâng şi cânt.”
https://haihuiprinsufletulfolkului.f...e-albastra.jpg
Când însuşi glasul
Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Resai din umbra vremilor încoace
Ca să te văd venind ... ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet... aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c'um suspin arat-o,
Cu geana ta m-antinge pe pleope
Să simt fiorii stringerii în braţe,
Pe veci perduto, vecinic adorato!
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...15&oe=5E9136BC
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...88&oe=5EA24B76
Şi dacă de cu ziuă...
Şi dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz
Desigur că la noapte un tei o să visez,
Iar dacă de cu ziuă eu întâlnesc un tei
În somnu-mi toată noaptea te uiti în ochii mei.
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...e9&oe=5EA61E4C
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...2d&oe=5E9F3B98
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...61&oe=5EA0B641
Dragoste adevărată de Mihai Eminescu
Dragoste adevărată
De fecioară prea curată;
Tânără-ntineritoare,
Dragoste de fată mare;
Însă plină-i de durere
Dragostea cea de muiere,
De durere și de haz,
De dulceață și necaz;
Îndărătnică și dragă
Cată ceartă ziua-ntreagă,
Iară sara se împacă,
Că tot ție va să-ți placă;
Dragostea de la muieri
E cu sare și piperi,
Nu-i lihnită și dulceagă,
Zi cu zi în foc te bagă,
E războinică, fierbinte
Și cu capul fără minte;
Dragostea de la muiere
E ca fagurul de miere,
Dar un fagur pipărat,
Dulce când e supărat,
Că-i răstită și cu toane,
Nedusă pe la icoane;
Ochii negri amândoi
Îți dau pururea război,
Gura cea cu zâmbetele,
Tare-ți poartă sâmbetele
Ș-acel drac cu mâni subțiri
Cu mânie în priviri
Tot mai scump pe zi ce merge...
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...c4&oe=5E9E5566
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...fd&oe=5E99A87B
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...53&oe=5EDA25B4
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...d4&oe=5EA6C1F7
https://ecouri.ro/wp-content/uploads...i-1068x712.jpg
Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle - Wikisource
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p.../24596p232.jpg
Mihai Eminescu
Cine ești
Nici luna plutitoare, nici stelele din ceri
N-or să pătrunză-n umbra trecutelor dureri,
N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereți,
Chiar de-aș avea de-acuma ș-o sută de vieți,
Căci sufletu-mi e-atâta de-ntunecat de-atunci...
Tu numai o privire în visul meu arunci.
Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad
Iluzii ca și frunza pe undele de vad
Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg,
Nimic de care-n lume iubirea mea să leg,
Ca pe bătrânul Cain, pustiuri mă cuprind...
Doar brațele-ți de marmur în visul meu se-ntind.
Aș vrea a mea viață să aib-un înțeles,
Să apăr adevăruri, minciună ori eres,
Pentr-un nimic oricare, cu lumea să mă lupt
De-ar fi să mă strivească puterea-i dedesupt,
Dar nu țin la nimica, căci nu mai cred nimic...
Doar genele-ți umbroase în visu-mi se ridic.
Puțin îmi pasă dacă cu mine voi spori
Mulțimea care numai se naște spre-a muri,
Din leagănul acelor sicriu nu s-a făcut
Ce-avură fericirea de-a nu se fi născut
Și să ajung ca dânșii atâta am visat...
Ci doar de nemurire în vis mi-ai revărsat.
Precum corăbii negre mânate sunt de vânt
Cu pânzele umflate departe de pământ,
Cum între cer și mare trec paserile-n stol,
Plutesc a mele gânduri pe-a sufletului gol
Și-ntind a lor aripe spre negre depărtări,
Tu nu treci, cum nu trece luceafărul pe mări.
Am blăstămat în haos întâiul vieții colț...
Pe care se-nălțară a cerurilor bolți,
El fu începătorul eternelor dureri,
El e eternul astăzi, și-a fost eternul ieri,
Am blăstămat viața în însuși al ei miez...
Ci tu, intrând în visu-mi, te binecuvintez.
De noaptea cugetări-mi, de gânduri ce gândesc,
Pustiul se întinde, păduri îmbătrânesc
De aspra viscolire sălbatecului cânt
Își scutură copacii frunzișul la pământ,
Căci sufletu-mi copil e al viscolelor reci...
Tu, ramură-nflorită, pe visul meu te pleci.
Mai e încă în mine ceva de amăgit?
Au moartea ca s-o merit destul n-am suferit,
Trecutu-mi de durere prea este uniform
Ca să am drept de somnul pământului s-adorm?
N-am izbutit de mine destul a-mi bate joc
De mai apari în visu-mi... o rază de noroc?
Dar cine ești tu oare cu ochii de mă minți,
Ai căror raze lucii sunt dulci făgăduinți
De-amor fără de margini, de drage fericiri
Cari nu sunt în lumea aceasta nicăiri?
De ce cu arătarea-ți îngreui al meu gând,
Cu farmecul în visul vieți-mi străbătând?
De ce? E iarăși umbra iubirii cei de veci
Ce trece cu întregul ei farmec pe când treci
Căci e biruitorul amor atât de trist
Ce-au luminat în umbra durerilor lui Crist
Oriunde fug a tale priviri tot mă ajung;
Din cadrul de-ntunerec nu pot să te alung.
https://rightwords.ro/imgupl/quote-p...k/12423p35.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=i79eJfmGr28
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...32&oe=5E9235D1
Îngere palid...
Îngere palid, îți e mister
Cum că a lumei valuri și șoapte
Este durere și neagră noapte
Pe lângă cer?
Nu știi tu, înger, oare să zbori,
Să lași pământul, trista ruină?
De-ți place cerul, a lui lumină,
De ce nu mori?
O, dar pământul încă te ține
În niște lanțuri țesute-n rai.
Demult zburai tu în lumi senine ¬
De nu iubeai.
Mihai Eminescu
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...76&oe=5EA2AB2D
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...28&oe=5EA5128C
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...cf&oe=5E8FD1F0
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...7a&oe=5E8D9FCB
Viaţa - Mihai Eminescu
Când aud vreodată un rotund egumen,
Cu foalele-ncinse şi obrazul rumen,
Povestind că viaţa e calea durerii
Şi că pocăinţa urmează plăcerii,
Mă întreb: „Acesta poate ca să ştie
Cum este viaţa, cum cată să fie?.”
Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele,
Varsă raze slabe pasurilor mele,
Ulicioara-i strâmtă şi, din ziduri vechi,
Vorbe, râs şi plânset sună în urechi;
Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte
Şi prin uşi închise, prin zidiri deşarte.
Colo, lângă lampă, într-un mic ietac,
Vezi o fată care pune aţă-n ac;
Faţa ei e slabă de-o paloare crudă,
Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă,
Degetele repezi poartă acul fin:
Ea îşi coase ochii într-un tort de in;
Vânătă-i e buza, lipsită de sânge,
Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge.
La ce oare dânsa s-a născut pe lume,
O sărmană frunză pe oceanu-n spume,
O sărmană umbră, orfană şi slabă,
De care-n mulţime nimenea nu-ntreabă?
Din zori până-n noaptea neagră şi târzie
O vezi printr-o albă perdea străvezie
Cum mereu lucrează… ş-abia pâine goală,
Frig şi insomnie, lacrimi şi boală.
Tot ce-n astă lume mai poate pricepe
E că de-ncetează lucrul… foamea-ncepe.
Negustoru-şi pune pânzele-nainte,
Lucrul scump şi harnic unor ceasuri sfinte,
El are briliante pe degete groase
Din nopţile celor care pânza-i coase;
Desface ducesei, c-o galantă grabă,
In cusut în lacrimi de o mână slabă:
Pânze moi în care se ţesură zile,
Vederea şi somnul sărmanei copile,
Albe ca zăpada ce cade în fulgi;
Dar, cum sunt cusute, sunt bune de giulgi.
Când îţi trec prin minte acestea, copilă,
Te uiţi în oglindă şi îţi plângi de milă:
Vrei s-o vezi chiar bine, s-o ţii bine minte
Pe nefericita, dulce şi cuminte,
Fără nici un reazem, care nu aşteaptă
Decât moartea care singură e dreaptă…
În această viaţă de mizerii plină
Singura-i amică este o albină,
Rătăcită – ce ştii cum – în strada veche.
Glasul îi pătrunse la a ei ureche,
Deschizând fereastra, să intre o lasă
Între flori să doarmă şi să-i stea în casă.
Se iubiră cele două proletare:
O insectă-umană, una zburătoare.
Fata stând pe gânduri, vesela albină
Cu galanterie de buze-i s-anină,
Ca şi când i-ar zice: „Au nu ştii tu oare
Cum că a ta gură-i cea mai dulce floare?
Căci tu eşti frumoasă, chiar ca şi o sfântă,
Ochiul tău cel dulce şi umbrit mă-ncântă”.
Într-o zi, copila moare: se-nţelege,
Moartea numai ştie mâinile să lege.
În sicriu au pus-o. Faţa ei cea trasă
Era adâncită, însă tot frumoasă.
I-au pus flori pe frunte… Corpul ei cel fin
Ce nobil transpare din giulgiul de in!
Fereastra-i deschisă: primăvara plină
Pătrunde printr-însa; dar biata albină
În câmp nu mai fuge, ci-mprejur se poartă,
Încunjură capul şi guriţa moartă;
Ea zboară aproape şi tot mai aproape,
Şi vrea cu amica-i deodată s-o îngroape…
Deci când se întâmplă s-aud vreun egumen,
Cu foalele-nchise şi obrazul rumen,
Povestind că viaţa e calea durerii
Şi că pocăinţa urmează plăcerii,
Mă întreb: „Acesta poate ca să ştie
Cum este viaţa, cum cată să fie?”
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...3b&oe=5E9020FC
STELELE-N CER
Deasupra mărilor
Ard depărtărilor
Până ce pier.
După un semn
Clătind catargele
Tremură largile
Vase de lemn:
Nişte cetăţi
Veghind întinsele
Si necuprinsele
Singurătăţi.
Orice noroc
Şi’ntinde-aripele
Gonit de clipele
Stării pe loc.
Până nu mor,
Pleacă-te îngere
La trista-mi plângere
Plină de-amor.
Nu e păcat?
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...9c&oe=5E933825
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...2b&oe=5E92C8ED
-
https://www.youtube.com/watch?v=QvEQ8pw84mg
https://images-na.ssl-images-amazon....rL._SY679_.jpg
RĂSAI ASUPRA MEA...
MIHAI EMINESCU
Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc d-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.
Speranța mea tu n-o lăsa să moară
Deși al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.
Străin de toți, pierdut în suferința
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic și n-am tărie.
Dă-mi tinereța mea, redă-mi credința
Și reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!
https://upload.wikimedia.org/wikiped...rugino_075.jpg
Pietro Perugino, Madonna
-
https://www.youtube.com/watch?v=6PeadlzLWAM
https://respectsiprietenie.ro/wp-con...ecranizare.jpg
CGI Animated Short Film HD "Luceafărul" by Cebotari Ion
https://www.youtube.com/watch?v=5X_COpZg01Q
https://www.ziuaconstanta.ro/images/...bin-balasa.jpg
Galeria de Fresce Sabin Bălaşa
,,În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu - ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă."
Mihai Eminescu
https://i.pinimg.com/originals/c5/d7...81992adb08.jpg
Fiecare om e o intrebare pusa din nou spiritului Universului.
Mihai Eminescu
https://www.stihi.ru/pics/2015/08/23/1240.jpg
“Câţi oameni sunt într-un singur om?
Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi, dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu ţări şi popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea — un univers într-o picătură trecătoare.”
Mihai Eminescu
http://dorotcaia.com/wp-content/uplo...audiothumb.jpg
In aceste atome de spatiu si timp,cat infinit !
Mihai Eminescu
https://cdn.wallpapersafari.com/28/75/m4IqnN.jpg