-
-
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=KugWct15MN8
https://i.etsystatic.com/17603345/r/...49679_2k19.jpg
Alexandru Philippide
Pastel pustiu
noapte senină, fără lună.
Drumul, adormit.
La marginea lui, Mesteacănul.
Printre frunze, departe, clipeşte Steaua albastră.
Parfumul, nedesluşit încă, rătăcitor.
Vântul.
VÂNTUL
(alunecând deasupra drumului)
Vin de departe.
În mâna mea aduc ecouri moarte.
Şi trupul meu fluid se desfăşoară
Ca o albastră mantie uşoară.
DRUMUL
(trezindu-se)
Tu zbori, şi niciodată pe pământ
Nu te scobori, fugarnic vânt!
Dar eu sunt drumul ostenit,
Din cine ştie ce ţinut pornit,
Ca un pârâu cu-ncremenite unde
Spre nu ştiu unde.
În sufletul meu mut, acum, ascult
Ecoul paşilor trecuţi demult.
De-atâta timp în spate port
Trecutul mort!
VÂNTUL
(nepăsător)
Pe urma paşilor alerg
Şi amintirea lor o şterg:
Şi paşii morţi şi moartele ecouri
Le-arunc în nouri!
(Parfumul care plutea ici şi colo, în neştire, se lămureşte din ce în ce. Si cântecul lui se înalţă, tremurător, spre steaua albastră.)
PARFUMUL
Ca un fior,
Din florile-adormite mă scobor
Şi rătăcesc… Dar viaţa mea de-o clipă,
Pe care vântul o-nfioară,
Ca praful care doarme pe-o aripă
De flutur, zboară.
Din leagănul de-argint al unei flori
M-am ridicat… şi paşii mei uşori
Înfiorau, în liniştea grădinii,
Crinii.
Ca un fluid arcuş pe flori s-aşterne
Fiorul zâmbetului tău senin,
Şi-n muzica privirilor eterne
E-o liră albă fiecare crin.
Din somnul florilor de visuri pline
Mă-nalţ spre tine.
(Dar vântul suflă; parfumul şovăie.)
VÂNTUL
(sarcastic)
Biet flutur care te-ai pornit
În infinit!
PARFUMUL
Nu pot să plâng, căci sunt surâs de floare;
Dar ca un plâns surâsul meu mă doare.
STEAUA
(clipind încet)
Spre tine în zadar m-aş îndrepta,
Căci prea îndepărtată sunt;
Dar zâmbetul meu trist spre fruntea ta
Coboară, nimb albastru, pe pământ.
PARFUMUL
(aproape stins)
În giulgiul zâmbetului meu eu mor;
Mormântul meu e vântul călător;
Şi-n cea din urmă clipă de iubire
Eu nu mai sunt decât o amintire.
(Dar parfumul moare. Vântul îl culege.)
VÂNTUL
E mult până la steaua de cristal,
Sărman parfum sentimental!
(Vântul pleacă. Mesteacănul, cu crengile întinse, îl opreşte.)
MESTEACĂNUL
Vânt care treci şi hohoteşti întruna,
Spune-mi şi mie, dacă ştii,
Când are să se-ntoarcă luna
În zările albastre şi pustii!
VÂNTUL
Nu ştiu, nu-mi pasă de nimic:
Pământul pentru mine-i mic!
Sentimentalele suspine
N-au nici un farmec pentru mine,
Mărturisesc… Rămâi cu bine!
(Vântul se îndepărtează. Drumul, o clipă, tresare.)
DRUMUL
Tăcere… Nici un pas, nici un ecou.
O clipă, ochii mei străbat departe.
Dar, pustnic obosit, adorm din nou,
În praful visurilor mele moarte.
https://i.pinimg.com/originals/f2/27...b90de34243.jpg
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=uVSKl0ceKPU
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...pg&w=815&h=500
15 însemnări din jurnalul unei poete: NinaCassian
M-am născut la Galați – dar tot ce rețin din scurtul timp petrecut acolo sunt butoaiele cu pește sărat sau calupurile de brânză albă cu „purici”, sau gheretele cu cilindri de limonadă, unul galben, altul roșu, statuia lui Costache Negri, Strada Domnească, grădina publică, lacul cu lebede și, evident, Dunărea.
Adolescența mi-a fost marcată de evenimente esențiale cu consecințe de lungă durată, unele mai dramatice decât altele: numerus clausus urmat de numerus nullus, un cutremur, rebeliunea legionară, intrarea mea în mișcarea ilegală comunistă, începutul unei mari iubiri, războiul, – toate comasate, chiar dacă nu epuizate, între unsprezece și șaptesprezece ani.
Cu mama am avut relații conflictuale încă de copil. Tot ce-mi spunea mă contraria. Odată, venind să mă ia de la școală, am scandat pe tot drumul spre casă: „Mama rea, mama rea”, și tot așa, până când, ajunsă la domiciliu, am mâncat, firește, bătaie. (Odată, m-a bătut și cu un umeraș.)
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...2019/03/17.jpg
L-am cunoscut pe Al. I. Ștefănescu la sfârșitul anului 1947. Mai lucram la „Rampa”, săptămânal de artă, unde semnam Cronica literaturii dramatice, Cronica coregrafică, Vitrina Cărții, cu diferite pseudonime: Maria Veniamin, Ana Varga, Nic etc. Și cronica umoristică semnată Hortensia (debutasem în această arie la revista „Pițigoiul”, unde am semnat succesiv Cezarina Pipotă, Haralambina Ficat și Clementina Maț, în veselă tradiție suprarealistă…). „Rampa” a fost, de asemenea, una din ultimele reviste relativ libere întru reflectarea fenomenului artistic. În ianuarie 1948, și-a încetat apariția.
Ali (…) nu era nici înalt, nici frumos, nu fusese ilegalist, nu-i plăcea poezia modernă, dar m-am îndrăgostit de el până peste cap și fără argumente. Cuplul nostru s-a edificat la revelionul acelui an 1947-1948, în casa Veronicăi Porumbacu.
Satul 2 Mai și Sinaia sunt fără îndoială localitățile providențiale pentru mine, în care a prins viață majoritatea lucrărilor mele. 2 Mai, sat de pescari, situat la 5 kilometri de granița bulgărească, a fost, timp de peste două decenii decorul vacanțelor mele de vară. (…) La 2 Mai, am locuit mereu în aceeași cameră de țară și am scris la aceeași masă (când nu scriam pe genunchi, la plajă), în treizeci de veri fericite și dramatice, sute de poezii, de la resurecția mea din 1956-1957, până la poeziile „postume” scrise după moartea lui Ali. (New York, 1987)
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...19/03/22-1.jpg
„Să cos, să gătesc, să spăl, să calc”… Toate activitățile de care, timp de șaizeci de ani am fost incapabilă (scutită), iată-mă executându-le acum, în singurătate, cu stângăcie și efort disproporționat, cu rezultate penibile și pierdere de demnitate (nu sunt obișnuită să lucrez greu, încet și prost). (New York, 1989)
Dosarul meu? Evident că trebuie să fi atins un volum considerabil – dar ceea ce e mai ciudat e că de abia în America am aflat că eram pusă sub urmărire și că locuiam într-o casă înțesată de microfoane, care fusese un sediu al Miliției (…). E drept că aveam în vedere o asemenea posibilitate, dar o anumită inconștiență și mai ales o încăpățânată „stare de liberate” mă făceau să „nu-mi țin gura”, să rostesc fraze provocatoare în prezența celor mai diferite persoane, într-un cuvânt să „mi-o caut cu lumânarea”. Experiența mea în perioada ceaușistă și indignarea mă făceau să escaladez barierele prudenței.
Demnitatea despărțirilor nu am avut-o niciodată. Chiar când evenimentele erau strălimpezi și anunțau sfârșitul, am continuat să rămân locului, cu oarecari împotriviri, și să beau paharul până la fund. Cu puține excepții (Jani Colin, A.D., poate alții mai puțin semnificativi), am așteptat ca ei să mă „părăsească”. Chiar în cazul spectaculosului L.B, dar, mai ales, în cazul lui Marin sau al lui Slavomir, eu n-am plecat până n-au apucat ei să plece. (…) Fie că se îndrăgosteau de o altă femeie, fie că li se termina „iubirea veșnică” pe care clamau că o aveau pentru mine – cert e că eu nu plecam când s-ar fi cuvenit s-o fac, cu demnitate. (…) Și așa, neplecând eu la timp, am avut parte de resentimente, de grosolănie, de indiferență, ba chiar de cruzime – și am rămas până astăzi contemplându-mi eșecurile (și scriind despre ele).
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...2019/03/08.jpg
La 4 martie (1977), a avut loc un cutremur îngrozitor!
Tocmai terminasem de compus „Pisica” și stăteam la televizor, urmărind un film bulgăresc.
Candelabrul de deasupra noastră a început să se clatine. Am fugit în chenarul unei uși, strângând-o în brațe pe Puica (n.r.: cumnata poetei), în timp ce Ali încerca să-l determine pe tata să se ridice din fotoliu, ceea ce el a refuzat, continuând să-și bea votca. Puica tremura ca varga, dar eu mărturisesc că eram foarte clamă, spunându-mi în gând: „Asta a fost”, referindu-mă adică la viața mea. Peste câteva clipe, am ieșit pe terasă și am auzit un uruit enorm, un urlet al pământului. Am crezut că explodase o bombă atomică.
În sfârșit, după șaptezeci și șase de secunde – ceva ce e un timp interminabil – cutremurul a încetat. A sunat la ușă Mihaela Constantin, spunându-ne că a alergat până la blocul unde locuia mătușa ei, Veronica Porumbacu, și că blocul e prăbușit. Peste încă vreun ceas, a venit familia lui Anatol Vieru. Pereții interiori ai locuinței lor se surpaseră. Au rămas peste noapte la noi.
A doua zi de dimineață, am ieșit și noi pe stradă, ne-am dus până la Cercul Militar și am văzut o parte din grozăviile întâmplate.
Au murit, deci: Veronica Porumbacu, Mihai Petroveanu, Anatol Baconsky și soția, Mihai Gafița și soția, toți aflați în vizită la primii, Al. Ivasiuc, Sorin Bratu, Toma Caragiu, Doina Badea și mulți alții.
Am stat unsprezece zile în frig. Toată oroarea mi se pare lipsită de noimă! (însemnare din 16 martie 1977)
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...2019/03/21.jpg
Iubirile mele. Cele două mari iubiri – Ioji și Ali, cele două iubiri importante – Marin Preda și Slavomir Popovici – le-aș aureola și prin imensa cantitate de suferință cu care le-am plătit. Nu i-am părăsit niciodată. Ei m-au părăsit, primii doi murind, ceilalți doi pentru fete tinere și frumoase. Am suferit enorm (aceștia din urmă n-au aflat-o niciodată, eu dorind să-mi păstrez orgoliul…), am suferit îndelung și fără remediu, n-am luptat să-i recuceresc pe cei care „m-au lăsat”, nu mi-am înfruntat rivalele, am lăsat doar timpul să treacă și, eventual, să-mi dea dreptate (ceea ce s-a cam întâmplat).
New York, 1985. 15 septembrie. După cinci zile de la sosire, notez doar că sunt atât de obosită, că amân pe mâine multe evenimente pe care totuși le trăiesc.
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...2019/03/29.jpg
L-am cunoscut pe Maurice Edwards prin poeta și fosta iubită a lui, Daniela Gioseffi. Știam că e directorul artistic al Filarmonicii din Brooklyn, că e actor și cântăreț, că știe franțuzește și nemțește, traducând chiar o piesă de Grabbe – și că e văduv (asta am aflat-o mai târziu). Dar, în 1987, nu aveam nici energia, nici dorința de a persevera în a-l cunoaște (dacă m-ar fi luat de nevastă atunci, fie și de formă, mi-ar fi salvat viața!).
Și astfel au trecut opt ani (opt ani!), eu având șaptezeci de ani (șaptezeci de ani!) când relația noastră a început cu adevărat. Iar astăzi, în 2004, suntem căsătoriți de șase ani.
Da, am iubit și am fost iubită, fără umbră de impudoare sau obscenitate. Indecente sunt doar articolele incriminatorii care mi s-au adresat pe această temă. Am visat și am vizat întotdeauna profunzimea comunicării umane și o aură de puritate pe care am și obținut-o adeseori – în acestea au constat aspirațiile mele spre iubire. Și spre fericire. Și spre libertate.
Libertatea mea… Aceea de a mă îndrăgosti, de a face nudism la 2 Mai, nu de „a trage cu pușca”, dar de a dărui în dreapta și-n stânga sentimente, idei, uneori opinii incendiare, netemându-mă, dintr-un soi de iresponsabilitate, de consecințe… Libertatea jocului adresând și agresând realitatea amenințătoare… Dar încă din copilărie, pe lângă joacă, jinduiam, visam la o mare iubire. (…) Și a venit. Nu numai una. Cu alaiul lor de extazuri și suferințe, și nu mi-e rușine de niciuna din ele, totul și toatele fiind îmbrățișate de acolada cunoașterii umane.
Firește că, mai presus de orice, fervoarea mea de căpetenie a fost în domeniul creației. Cea mai mare parte – și cea mai prețioasă – a energiei mele am investit-o în poezie, în muzică (ocazional în traduceri de poezie sau în desene). (…) Am scris și am publicat peste cincizeci de cărți în România și nouă în Anglia și America. (…) În mare măsură, volumele în limba engleză cuprind poezii scrise în românește, traduse de poeți de seamă englezi și americani sau de mine însămi: „Limba nu mi-a tăiat-o încă nimeni/ ca în închisorile barbare”, cum scriam într-o poezie…
Fragmente din „Memoria ca zestre” (volumele I-III), de Nina Cassian / Cărțile Tango
Fotografii din filmul „Distanța dintre mine și mine” (regia: Mona Nicoară și Dana Bunescu)
Sursa:https://www.ziarulmetropolis.ro/15-i...8oRV0WuH0bEqKg
Dosarul meu? Evident că trebuie să fi atins un volum considerabil – dar ceea ce e mai ciudat e că de abia în America am aflat că eram pusă sub urmărire și că locuiam într-o casă înțesată de microfoane, care fusese un sediu al Miliției. (Nina Cassian)
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...2019/03/43.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=UdBmp7DrOII
https://ak6.picdn.net/shutterstock/v...26/thumb/1.jpg
,,Am invatat atat de mult sa cerem, incat am uitat a multumi.
Ne-am ostenit atata amar sa devenim ceva, dar am uitat sa fim.
Am invatat totul cu mintea, fara a intreba sufletul.
Am cautat bogatia in exterior, insa am ramas saraci pe interior.
Astazi nu voi mai cere nimic, doar voi multumi..."
Gabriel Socaciu
https://i0.wp.com/scriudeciexist.com...fit=1200%2C750
-
https://www.youtube.com/watch?v=ojkTw4ZF3no
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...f3&oe=5EB347F7
,,Vinde-ţi inteligenţa şi cumpără nedumerire. Inteligenţa este o părere, nedumerirea este intuiţie."
Rumi
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...2b&oe=5EAA0150
”Natura pictează pentru noi, zi de zi, imagini de o infinită frumusețe, numai să avem ochi să le vedem.”
John Ruskin
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...01&oe=5E900C61
Iarna sunt cele mai frumoase lumini de stradă din toate timpurile. Se aprind devreme și au degete de lumină în întuneric. Dar oamenii au mâinile în buzunar și pasul rapid al celor care nu se uită.
Fabrizio Caramagna
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...ac&oe=5E97A3F6
PHOTO michelphotography.ch
-
https://www.youtube.com/watch?v=OfLW5hvAZ5c
https://cdnolympic.files.wordpress.c...lity=100&w=875
Dansu pe gheaţă nu ar trebui să fie văzut ca o formă conformistă rigidă a patinajului artistic. Există o mare libertate şi originalitate pe care o poţi avea.
Robin Cousins
https://img.thedailybeast.com/image/....cached_pmkxf7
Pentru mine, patinajul artistic este un sport de scufundări. Este un sport realizat de zei. Îi inspiră pe oameni să plângă, să aplaude, smulge emoţiile oamenilor.
Frank Carroll
https://cdn.britannica.com/20/118420...inter-1988.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=YMFcOu51sXs
https://media.giphy.com/media/dupQe7...3kzR/giphy.gif
''Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in continuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit(a) de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."
Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare"
https://images.saatchiart.com/saatch.../1524554-7.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=QwwZDTiho_g
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...72&oe=5E9F9975
"Nu trăim decât o singură dată şi numai o singură viaţă. A avea un ideal înseamnă a avea oglindă. Într-un ideal te speli ca-ntr-o apă curată. Într-o oglindă îţi speli chipul obosit, potrivindu-ţi-l până când accepţi să fii. Dacă nu eşti în stare să recunoşti iarba după verde şi apa după sete, nu-i va fi niciodată nimănui dor de tine."
Nichita Stănescu
http://artfucksme.com/wp-content/upl...03/ziqian5.jpg
http://artfucksme.com/wp-content/upl...03/ziqian6.jpg
https://i.pinimg.com/originals/97/f3...69258084fa.jpg
ziqian liu photography
-
https://www.youtube.com/watch?v=UStDXQVc-WI
https://media.mnn.com/assets/images/...snowflakes.jpg
Zapada,tineretea mea
Zăpada, tinereţea mea,
copilărie pală, mută,
tu, care eşti lumină, stea
ce piere surâzând tăcută
cazi lin pe mâinile aceste
şi luminează-le mereu,
pe tâmple aşterne-te şi peste
sprâncene, pe obrazul meu,
pe-ntregul trup aşterne-mi, clară,
aceste muzicale oşti
şi ocoleşte-mi ochii doară,
doar ochii – să mă recunoşti…
Eugen Jebeleanu
https://www.viralnovelty.net/wp-cont...igh-winter.jpg
https://i.pinimg.com/originals/2d/98...7290c703f5.jpg
https://cdn.homesthetics.net/wp-cont...cs-decor-1.jpg
photography children winter Elena Shumilova
-
https://www.youtube.com/watch?v=WqNeJZi-tcg
https://cdn140.picsart.com/261304125...png?r1024x1024
"Am descoperit în mijlocul urii mele o iubire care poate învinge orice, în mijlocul lacrimilor am descoperit zâmbetul, în mijlocul deznădejdii, liniştea... Aşa am descoperit că în mijlocul iernii este o vară. Şi acum sunt fericit. Pentru că am dovada că nu e important cât de dură e viaţa cu mine când în mine există ceva care mă apără încontinuu..."
Albert Camus
https://i.pinimg.com/originals/ce/f8...830cdb9ccf.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=6GVDoNS1wsA
http://2.bp.blogspot.com/-71OT8YmVLS...089055mbUh.jpg
Savatie Baștovoi- Cuvintele nespuse
Întotdeauna există o vorba nespusă,
Cuvintele pe care, atunci când se despart,
Oamenii nu îndrăznesc sau uită
Să și le spună.
Uneori vântul de toamnă
Rostogolește cuvintele ca pe niște semințe,
Le duce pană la marginea inimii
Si le lasă uitate pană la alt anotimp.
Nu te apleca peste marginea inimii,
Ca să nu se rupă brazda neagră a dorinței
Si să te acopere,
Iar tu să te rostogolești ca un bulgare în trecut.
Cuvintele nespuse sunt niște păsări albe
Care ciugulesc în zăpada sufletului.
Aripile nu și le desfac niciodată
Ca să nu se prefacă în strigăte și să doară..
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...bd&oe=5EB1BDEC
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=RpBVJYdT1HY
http://en.es-static.us/upl/2017/06/T...essive-800.gif
"Fiecare oră a zilei se află sub influența unei planete și a entităților care o locuiesc. Așadar, fiecare oră ce trece antrenează cu ea niște entități care vin să înfăptuiască o lucrare asupra plantelor, a mineralelor, a animalelor, a oamenilor. Iar cum fiecărei planete îi corespunde, nu numai o culoare, ci și un sunet specific, simfonia sunetelor variază la fiecare oră a zilei.
https://i.pinimg.com/originals/be/05...43c169e176.gif
Rotindu-se în jurul soarelui, planetele cântă, străbătând spațiul, iar noi ne scăldăm în această muzică pe care o numim „muzica sferelor”. Este un mare privilegiu dacă reușim să percepem câteva acorduri din această simfonie. Fiecărei dintre ele îi este atașată o ierarhie îngerească, iar universul se hrănește și respiră însuflețit tocmai din acest cântec al îngerilor."
Omraam Mikhaël Aïvanhov
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...21&oe=5EA9035C
-
https://www.youtube.com/watch?v=EgSD0hUxUBw
https://cf.ppt-online.org/files/slid...Oh/slide-2.jpg
Omul nu mai trăieşte într-un univers pur fizic, ci trăieşte într-un univers simbolic. Limbajul, mitul, arta şi religia sunt părţi ale acestui univers. Ele sunt firele diferite care ţes reţeaua simbolică, ţesătura încâlcită a experienţei umane.
Ernst Cassirer
http://1.bp.blogspot.com/-P0F1X3ZhOE...+100x81+cm.jpg
-
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=Kf_H6nxlXOQ
https://ego-alterego.com/wp-content/...aintings20.jpg
Savatie Baștovoi
Ca orice lucru din lumea aceasta, singurătatea poate fi bună sau rea. Așa cum există un plîns fericit și un plîns nefericit, un rîs bun și altul rău, o sărăcie care apropie de Dumnezeu și alta care îl transformă pe om în hoț, ucigaș sau în vînzător al propriului trup și suflet spre păcate, tot așa există o singurătate fericită și una nefericită. Diferența dintre cele două singurătăți ține de alegere. Singuraticii fericiți sînt cei care din proprie alegere au fugit de lume, deși lumea a continuat să-i caute și să-și dorească tovărășia lor ca pe o mare binecuvîntare, așa cum e cazul pustnicilor. Există însă și oameni care suferă de singurătate, și de ei e plină lumea, părăsiți, ocoliți, disprețuiți, folosiți doar pentru a umple un gol sau o nevoie, apoi iar uitați - aceștia au ajuns singuri nu din alegere, ci ca urmare a modului de viață, a caracterului, a felului în care ei înșiși s-au purtat cîndva cu prietenii lor. În sfîrșit, diferența dintre singurătăți o face fericirea: omul plin de trăire lăuntrică se ferește de viforul lumii pentru a nu stinge fericirea care arde în pieptul său, pe cînd omul pustiit pe dinlăuntru este aruncat de către lume ca un vas devenit nefolositor - suferința unei astfel de singurătăți este cea mai mare pedeapsă umană, pentru că este pregustarea iadului celui adevărat. Purtați-vă cu oamenii astfel încît în clipele de singurătate apăsătoare să aibă cine să vă întrebe cum vă simțiți.
https://66.media.tumblr.com/f77271bf...msh7o1_540.jpg
https://ego-alterego.com/wp-content/...aintings14.jpg
https://i.pinimg.com/originals/42/97...5f0851b32f.jpg
https://pbs.twimg.com/media/EEfmBzbWkAAJYfN.jpg
https://i.pinimg.com/originals/63/b9...fe401f862b.jpg
https://3.bp.blogspot.com/-IZzgg8bTd...;Art@+(18).jpg
http://pictify.saatchigallery.com/fi...89951701_b.jpg
http://www.artophilia.com/wp-content...acheco-910.jpg
https://markovart.files.wordpress.co...pg?w=700&h=994
https://markovart.files.wordpress.co...pg?w=700&h=991
https://markovart.wordpress.com/2014...briel-pacheco/
https://i.pinimg.com/originals/7f/63...3412dc3949.jpg
http://1.bp.blogspot.com/-_mT5g85pgb...582%25A4-9.jpg
https://i.ytimg.com/vi/gJtRAf4VBn8/maxresdefault.jpg
http://www.artonfix.com/files/images...-mermaid_0.jpg
gabriel pacheco paintings
https://www.photographize.co/articles/gabriel-pacheco/
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=-VC69kLoucw
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...fa&oe=5EAAF808
„Omul bun nu caută să păstreze adevărul pentru el însuşi, ci mai degrabă să-i reverse bogăţiile asupra semenilor lui, căci aceasta este realizarea adevărului. Voia lui DUMNEZEU cel Absolut este întotdeauna benefică şi niciodată distructivă; intenţia adevăratului credincios este să acţioneze întotdeauna, dar niciodată să constrângă.”
Lao Tse
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...39&oe=5EACD16D
https://citatemaxime.ro/wp-content/u...zile-bune1.jpg
http://www.citatepedia.ro/image_text...nic%C4%83ieri.
https://citatemotivationale.ro/wp-co...de-cel-rau.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=n2h2MSZbHTM
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...47&oe=5E9DC6DE
''Ai simțit vreodată că sunteți doi, poate chiar mai mult? Unul care există acum și unul care se ascunde, în căutarea unui motiv pentru a ieși din trecut? Nu ești singur , nici unul dintre noi nu trece prin viață fără să lăsăm o mică parte din noi undeva. Pe ce ne putem baza întotdeauna, este muzica noastră . Alegerea conștientă pe care am făcut-o, undeva pe parcurs, care a făcut un cântec special potrivit vieții noastre. Coloana sonoră a vieții noastre!''
Nicholas Gunn
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...04&oe=5E95E248
-
https://www.youtube.com/watch?v=sf6LD2B_kDQ&fbclid=IwAR3NFypsLs06D1UQZ c1x8 lb-34DVnNoCF4v4B-MtFC330WbU7ARf9j3ydKg&app=desktop
https://i.pinimg.com/originals/f7/0c...bd03060142.jpg
Viori aprinse, femeile
Lucian Blaga
Viori sunt femeile,
tremur în palme răsfrânt.
Le slăvesc şi le cânt
pentru sfârşitul de drum
ce-l au pe pământ.
Lemn moale, lemn sfânt!
Viori sunt femeile,
vibraţie fără cuvânt,
viori aprinse subt arc
în flăcări şi fum.
https://farm8.staticflickr.com/7087/...57d168f6_b.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=H0mnQX6-2ss
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...02&oe=5E9B0D1D
”Nu-i dimineaţă, seară nu-i, nu-i ora!
În ochi sclipirea, totuşi, ne păli.
Dar seara roşie-i ca aurora
Şi-uitarea noaptea-aduce peste zi!”
Gerard de Nerval
https://admin.cardinaltravel.ro/File...e-zei-3763.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=Nqhn0AnDROo
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...b0&oe=5EA040D5
„E cu putinţă oare ca omul să se simtă cu adevărat nefericit? Dar ce importanţă au necazurile şi nenorocirile mele dacă sunt în stare să fiu fericit? Ştiţi, nu înţeleg cum poate cineva trece pe lângă un copac şi să nu fie fericit că-l vede? Să stea de vorbă cu un om şi să nu fie fericit că-l iubeşte?... Dar există atâtea lucruri minunate pe care le întâlneşti la fiecare pas şi pe care până şi omul cel mai decăzut le găseşte minunate!”
Dostoievski, Idiotul
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...12&oe=5E95457C
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...d5&oe=5EB05CD6
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...2a&oe=5E9759EE
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=SsSALaDJuN4
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...pg&w=815&h=500
S-a născut în toamna anului 1925, la Moscova, într-o familie de evrei, care aveau multe legături cu lumea artistică a momentului. Mama ei, Rachela, a fost actriţă în filme mute. A trecut de-atunci aproape un secol, din care aproximativ 80 de ani au fost dedicaţi baletului, pentru că, la vârsta de 9 ani, Maia a început să studieze baletul, iar la 11 ani, deja urca prima dată pe scena de la Balşoi, unde, atunci când a împlinit 18 ani avea să devină solistă. La Balșoi, Maia Plisețkaia a rămas până în anul 1990.
Viaţa Maiei Pliseţkaia e un subiect de roman. În anii 1937-1938 ai Marii Terori staliniste, familia ei a căzut victimă represiunilor. Și-a petrecut copilăria într-o perioadă în care lumea se schimba din temelii. Mihail Plisețki, tatăl ei, a fost arestat la 30 aprilie 1937 și a fost executat la începutul anului 1938.
Amănunte despre soarta lui au ajuns în mâinile familiei însă de-abia în anul 1989. Mama ei, Rahil, a fost arestată curând şi trimisă în Kazahstan, împreună cu frăţiorul Maiei care avea atunci doar câteva luni. Deportată în lagărul de femei Alșir din regiunea Akmola, unde erau deportate soțiile „dușmanilor poporului”.
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...e_24362100.jpg
Maia a scăpat de celebrele orfelinate care au distrus vieţi, în care erau aruncaţi copiii „duşmanilor poporului”, pentru că a fost luată de mătuşa şi de unchiul ei, Sulamith şi Asaf Messerer, care erau solişti cunoscuţi la Teatrul Balşoi şi a căror influenţă în viaţa ei a fost covârşitoare. O viaţă care i-a adus un succes extraordinar, dar şi multe interdicţii într-o Uniune Sovietică în care numele ei a fost folosit intens şi prezentat ca una dintre marile realizări ale sistemului, o adevărată armă în timpul Războiului Rece. Asta în timp ce Maiei i s-a interzis timp de 16 ani să iasă din ţară, iar conducerea Teatrului Balşoi n-o trata tocmai frumos.
În 1949, când era deja un star, a fost trimisă să danseze la cea de-a 70-a aniversare a lui Stalin. Stalin care-i ucisese tatăl… Printre invitaţi se afla şi liderul comunist Mao Zedong. A dansat… dar mai târziu, peste ani, în autobiografia pe care a publicat-o, intitulată „Eu, Maia Pliseţkaia”, mărturiseşte: „După atâţia ani, da, o recunosc, eram pur şi simplu îngrozită de privirea lui Stalin”. Aşa că a evitat pe cât posibil să se uite în ochii lui, atunci când şi-a făcut reverenţele. Până în 1959, nu a avut voie să iasă din Uniunea Sovietică. De-abia atunci, lumea toată a putut s-o vadă pe scenă şi a devenit un star internaţional, pentru extraordinarul ei stil teatral, pentru acel talent unic pe care numai cei ce au văzut-o dansând pe scenă l-au putut simţi cu adevărat.
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c.../11/maia-4.jpg
Nikita Hruşciov, care spunea despre ea că e „cea mai bună balerină din lume”, i-a ridicat interdicţia şi a lăsat-o să zboare în America, la New York, într-un turneu al Teatrului Balşoi, iar la întoarcere, după ce a aflat cu mare plăcere despre toate cronicile entuziaste care au apărut în presa americană, a îmbrăţişat-o şi i-a spus: „Bravo! Te-ai întors. Nu m-ai făcut să par un caraghios în ochii lumii întregi. Nu m-ai dezamăgit!”. Maia Pliseţkaia a rămas pe scenă până târziu, până în anul 1990, iar după căderea comunismului a plecat din ţară împreună cu soţul ei, cel care i-a fost aproape până în clipa morţii, iar în ultimii ani a locuit în Germania. Însă numele Maiei Pliseţkaia rămâne aproape sinonim cu Teatrul Balşoi… Iar declaraţia ei de dragoste faţă de acest teatru este simplă şi extrem de puternică: „Teatrul este incredibil construit, dimensiunile scenei, înclinaţia podelei… Nu ştiu din ce lemn este făcută, dar e extraordinar. În alte teatre, podeaua e ori dreaptă, ori înclinaţia e prea mare. Am dansat pe toate marile scene ale lumii şi pot să spun cu mâna pe inimă că Balşoi e cel mai bun”.
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...a-1024x614.jpg
A fost adolescenta încăpățânată de la Academia de Balet de la Balșoi, la care a intrat la opt ani și unde uimea tot timpul: prin energie, prin talent, prin rezistență, prin încăpățânare și prin îndrăzneală. „Aș vrea să vorbesc despre Lecul lebedelor, despre Frumoasa din pădurea adormită și despre frumoșii mei parteneri. Dar, când vine vorba despre copilărie, oricum aș privi-o, totul se învârtește în jurul politicii și al terorii staliniste”, scria balerina în volumul de memorii „I, Maya Plisetskaia”, publicat în 1994. Învingându-și mereu frica, steaua în devenire a început să strălucească și nu s-a oprit din drum.
A fost, după aceea, artista iubită și mereu nemulțumită, steaua care privea dincolo de tehnici și strategii, dincolo de limitele cunoscutului. În 1959, i s-a dat voie să danseze în străinătate și să plece în turneu în America. Rigiditatea ideologică ce condiționa evoluția artistică, dar și rigiditatea baletului clasic în sine, așa cum îl înțelegeau artiștii și profesorii de la Balșoi, au fost două capcane importante pentru adolescenta care visa la mai mult, la mai departe și care avea să ajungă la mai mult, la mai departe. Gustul libertății, atât de dorit, îl va simți în străinătate, în exil, iar gustul libertății artistice, senzație mai mult decât necesară, îl va plăti mereu. „Dansam în toate baletele clasice, dar visam la ceva nou. Numai că era imposibil în vremea mea”, va povesti artista peste ani, amintind de deschiderea pe care i-a adus-o colaborarea cu Maurice Béjart și Roland Petit din anii 1970.
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c...skaya_2011.png
Maia Plisețkaia va dansa până la peste 60 de ani, sfidând norme, cutume, reguli, vârste. La 50 de ani a dansat „Bolero”-ul lui Béjart apăsând pedala erotismului, înconjurată de 30 de dansatori, iar la 60 de ani a fost „Doamna cu cățelul” într-un spectacol după povestirea omonimă a lui A.P. Cehov. În istoria baletului, spun specialiștii, n-a mai existat nicio altă prim-balerină care să rămână în centrul atenției 60 de ani. Teatralitatea mișcărilor ei, care și-a pus o amprentă inconfundabilă asupra identității sale artistice și a format un stil, fluiditatea, grația aceea etern invocată și evocată de balerini și etern imposibil de explicat au făcut din Maia Plisețkaia nu o artistă apreciată, ci o artistă venerată. În 1988 a fost numită director artistic la Baletul Național din Spania și au urmat ani în care a călătorit mult și a lucrat intens, susținând ateliere și master class-uri în contextul prăbușirii regimului sovietic.
O întâlnire cu totul aparte în cariera ei a fost cea cu coregraful și dansatorul Gigi Căciuleanu, al cărui destin artistic la marcat și alături de care a creat spectacole importante. Iată cum își amintește Gigi Căciuleanu întâlnirea cu ea: „În 1992, a venit la Rennes ca să lucreze cu mine. Dar eu am întârziat la întâlnire. Veneam în fugă. Pe peron era Maia, singură cu valiza. Ea, superbă, într-un mantou de leopard, cu părul ei roşu, de foc, în vânt (în Bretagna e întotdeauna vânt, e aproape de ocean…). Mă aşteptam să mă apostrofeze, dar primul lucru pe care mi l-a spus a fost: Arată-mi mişcările pe care le-ai inventat pentru mine! I-am dansat pe peron, în vânt… Cu Maia am lucrat cum aş fi lucrat cu un poet, nu cu o balerină. Nopţi întregi nu am putut dormi: eram ca în faţa pânzei albe care aşteaptă naşterea tabloului. Eram încă adolescent când am văzut-o pe Maia la Bucureşti în Lacul lebedelor, într-o seară de neuitat, după cum spunea Nureev : „Era un incendiu pe scenă”. A fost mereu ceva mai mult decât o balerină clasică.”
În anul 2005, balerina s-a întors la Kremlin să danseze într-o gală specială, la împlinirea a 80 de ani, și a dansat „Ave Maria”, o piesă pe care i-a dedicat-o faimosul coregraf Maurice Béjart: „Când dansează Maia Plisețkaia, ultima legendă în viață din lumea dansului, simt o forță enormă și o senzualitate uriașă, dar, mai presus de orice, o abordare modernă”, spunea coregraful.
A murit pe 2 mai 2015. Avea 89 de ani şi a murit în Germania în urma unui atac de cord. Maia Pliseţkaia a schimbat şi a marcat istoria baletului secolului 20, iar stilul ei pe scenă a rămas unic.
Sursa: https://www.ziarulmetropolis.ro/maia...cyJdYYJEKlWeXY
https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-c.../11/maia-3.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=NBWlCVNsnuY
https://images.freeimages.com/images...-1-1567504.jpg
„E greu să trăieşti printre oameni fiindcă-i greu să taci.”
Friedrich Nietzsche
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...59&oe=5E9F3396
Oamenii Melancolie nu au nimic de-a face cu tristetea; tristețea este la toată lumea, melancolia este de la cei aleși.
Luigi Mancini
https://images.fineartamerica.com/im...ally-white.jpg
„Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori.”
Sfântul Paisie Aghioritul
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...10&oe=5E8FC247
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=YcXm6YqsN5U
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...70&oe=5E9CE7F7
Ion Caraion - Logos
Ajung cei ce nu se grăbesc.
Biruie cine ştie s-aştepte.
Mereu e altfel. Cunoaşterea e suferinţă.
Viaţa îşi urmează cursul ca o apă curgătoare.
Ai adormit pe flori sălbatice,
Sângele vântului picură prin copaci.
Plecăm din nou din lucruri, din ceţuri şi din şoapte,
Am văzut răsărituri şi apusuri de soare, răsărituri şi apusuri de lună.
Totul e unic. Mereu e altfel.
Cunosc paloarea şi nebunia,
aşa cum îmi cunosc braţele acestea obosite de aduceri aminte.
Viaţa şi-a urmat ei însăşi ca o apă curgătoare...
Osemintele lunii întreabă de noi prin văzduh.
O gură s-a aplecat să bea apă din noapte..
Şi din clipa aceea ai aşteptat sfârşitul ca pe-o ademenire...
Ţi-au fost dragi păsările, apele şi arborii,
Dar n-ai avut nici păsări, nici arbori, nici ape...
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...37&oe=5E8F6DE1
-
https://www.youtube.com/watch?v=W3na4KIDEXE
https://c4.wallpaperflare.com/wallpa...er-preview.jpg
„Fericirea constă în a trăi ca toată lumea şi totuşi ca nimeni altul.”
Simone de Beauvoir
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...74&oe=5E1E9CFD
"Am văzut marea când este furtunoasă şi sălbatică; când este liniştită şi senină; când este întunecoasă şi capricioasă. Şi în toate stările sale, mă văd pe mine.."
Martin Buxbaum
https://www.outdoorrevival.com/wp-co...7/12/swim.jpeg
-
https://www.youtube.com/watch?v=ScOcK3q-u4U
https://rassouli.com/Available/Rasso...of_Heavens.jpg
Nostalgia Paradisului
- Întreaga creaţie omenească se naşte din nostalgia paradisului.
- În nostalgia paradisului noi vedem sentimentul adânc şi universal omenesc din a cărui substanţă îşi trag vigoarea toate operele de cultură şi de civilizaţie ale spiritului, aşa cum norii care înfloresc nemărginirea cerului şi negurile greoaie ce se târăsc pe faţă pământului se zămislesc din aceeaşi sărată şi amară respiraţie a mării.
- Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume şi totuşi nu-i aparţinem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca nişte rămaşi pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existenţă, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiţia mizeriei terestre, în care ne simţim ca exilaţi; şi că în sfârşit tot ceea ce în fiinţa noastră rimează în chip tainic cu veşnicia ne împinge la depăşirea modului actual de existenţă şi la cucerirea unui mod superior şi desăvârşit, conceput în antinomie cu cel de acum şi de aici.
https://rassouli.com/Available/Rasso...my_of_Love.jpg
- Nostalgia paradisului e astfel sentimentul antinomiei noastre existenţiale - de făpturi libere în spirit, dar contrazise de limitele ce ne par fatale; de făpturi sfâşiate de chin, dar care concepem o linişte cerească; de făpturi menite morţii, dar care ne cugetăm în nemurire, de făpturi nefericite, dar care ardem de setea fericirii absolute.
- Sentimentul amar al tuturor imperfecţiunilor din care e alcătuită viaţa noastră nu e decât umbra acelei conştiinţe religioase superioare despre realitatea transcendentă a perfecţiunii absolute, a cărei imagine divină şi a cărei viziune ne înverşunează să acceptăm condiţia mizeriei terestre numai ca un provizorat, din care suntem destinaţi să ieşim prin moarte.
- Nostalgia paradisului e dorul de-a înfrânge distanţa blestemată de la imperfecţiune la perfecţiune şi de la moarte la nemurire.
- Civilizaţia îşi are impulsul primar în memoria paradisului terestru; Cultura îşi are impulsul primar în aspiraţia către paradisul ceresc; Arta, cu rădăcini în spaţiu şi în timp, năzuie să înfrângă spaţiul şi timpul.
https://rassouli.com/Available/Rasso...al_of_Love.jpg
PARADISUL POSIBIL:
- Ce este oare copilăria decât imaginea vie a raiului pierdut şi sugestia fără prihană a raiului viitor?
- Nu e nevoie să fii artist, e de ajuns să fii om ca să-ţi aminteşti de copilărie ca de un rai pierdut, ca de o stare superioară de curăţenie, de frumuseţe şi de nevinovăţie, din care te-ai coborât în viaţă.
- Trista poveste a lui Adam se repetă cu fiecare din noi fiindcă toţi purtăm nostalgia personală a unui rai, pe care l-am pierdut. Copilăria ne apare astfel ca o tainică supravieţuire a paradisului terestru în fiinţa omenească şi totodată ca o indicaţie a posibilităţii de a-l recuceri în duh.
- Eu sunt şi iubesc- Dostoievski / Cogito ergo sum – Descartes
- Conştiinţa vieţii e superioară vieţii; cunoaşterea legilor fericirii e superioară fericirii – iată împotriva a ce este însemnat să luptăm.
- Arta intuieşte cu ochi nespus de vii fărâmiturile frumuseţii edenice din lume, le adună cum ai aduna cioburile unui vas de mare preţ ce s-a spart şi încheagă din ele imagine perfecţiunii care e obiectul nostalgiei paradisiace.
Nechifor Crainic
https://rassouli.com/Available/Rasso...urney_Home.jpg
https://rassouli.com/Sold/Rassouli-Minstrels.jpg
https://rassouli.com/Available/Rassouli_Dreamweaver.jpg
https://rassouli.com/Available/Rasso...ent_Echoes.jpg
https://rassouli.com/Available/Rassouli-Heaven_Gate.jpg
https://rassouli.com/Available/Rasso...f_Wayfarer.jpg
https://rassouli.com/Available/Rassouli-Exaltation.jpg
Freydoon Rassouli - Wikipedia
Art galleries spiritual surrealism, mystical abstract paintings
-
https://www.youtube.com/watch?v=NZVUuq0Birc
https://4.bp.blogspot.com/-QHl4KF7Ey...25281%2529.gif
Aripile-Virgil Carianopol
Nu-mi pune aripi! - am strigat
spre îngerul ce mă ţinea
când îmi vâra aripi cu sila
şi-n umeri mi le îndesa.
Nu vreau!
Dar el, cu o răbdare
pe care numai îngerii o au
Nu mă lăsa, deşi din ele,
Spuneam că nu ştiu cum să dau...
N-auzi??? - strigam.
Tocmai cu mine?
Nu fi aşa ne-ndurător!
Nu le strica, le pui zadarnic.
Eu niciodată n-am să zbor!
Eşti surd?? l-am zguduit lovindu-l.
Dar el tot mai aprins lucra.
Ştia că voi avea nevoie
Ştia c-odată voi zbura! .....
http://home.bt.com/images/mysterious...1218113103.jpg
-