-
https://www.youtube.com/watch?v=vDFLl-tnib8
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...4e&oe=5BD8872D
Dacă ne-am observa cu atenţie,
am deveni conştienţi de tensiunile şi obiceiurile noastre.
Dacă am deveni conştienţi de tensiunile şi obiceiurile noastre,
ne-am detaşa şi relaxa.
Dacă ne-am detaşa şi relaxa,
am conştientiza senzaţii.
Dacă am conştientiza senzaţii,
am recepţiona impresii.
Dacă am recepţiona impresii,
ne-am trezi şi ne-am deschide momentului.
Dacă ne-am trezi şi ne-am deschide momentului,
am simţi experienţa realităţii.
Dacă am simţi experienţa realităţii,
am vedea că nu suntem personalitatea proprie.
Dacă am vedea că nu suntem personalitatea proprie,
ne-am aminti cine suntem.
Dacă ne-am aminti cine suntem,
Am renunţa la temeri şi poveri.
Dacă am renunţa la temeri şi poveri,
am simţi atingerea lui Dumnezeu.
Dacă am simţi atingerea lui Dumnezeu,
am căuta uniunea cu Dumnezeu.
Dacă am căuta uniunea cu Dumnezeu,
am dori ce îşi doreşte Dumnezeu.
Dacă am dori ce îşi doreşte Dumnezeu,
ne-am transforma.
Dacă ne-am transforma,
s-ar transforma lumea întreagă.
Dacă s-ar transforma lumea întreagă,
Totul s-ar întoarce la Dumnezeu.
Don Richard Riso şi Russ Hudson – Înţelepciunea Eneagramei
https://drumuricatretine.files.wordp...esia.jpg?w=720
-
https://www.youtube.com/watch?v=i-tElXtF6tk
http://thumbor.unica.ro/unsafe/x/sma...in-oglinda.jpg
Cu toţii avem un sine bolnav şi unul sănătos.
Nu contează cât de nevrotici sau chiar psihotici am putea fi, chiar dacă părem a fi total înspăimântaţi şi complet rigizi, încă există o parte din noi, oricât de mică, ce vrea ca noi să creştem, căreia îi place schimbarea şi dezvoltarea, care e atrasă de nou şi de necunoscut şi care este gata să muncească şi să-şi asume riscurile implicate în dezvoltarea spirituală.
Şi nu contează cât părem de sănătoşi şi evoluaţi spiritual, există încăo parte în noi, oricât de mică, ce nu vrea ca noi să ne încordăm, care se cramponează de ceea ce este vechi şi familiar, care este înspăimântată de orice schimbare sau efort, dorind confortul cu orice preţ şi absenţa durerii cu orice cost, chiar dacă pedeapsa va consta în ineficacitate, stagnare sau regresie.
În unii dintre noi sinele sănătos pare patetic mai mic, complet dominat de lene şi de frica monumentalului sine bolnav. Alţii dintre noi pot să se dezvolte rapid, sinele lor sănătos dominant fiind nerăbdător să se înalţe în strădania de a evolua către divinitate; sinele sănătos trebuie totuşi să fie întotdeauna vigilent împotriva lenei sinelui bolnav, care încă bântuie în interiorul nostru. Sub un aspect, noi, fiinţele umane, suntem toate egale. În fiecare şi în toţi există un sine dublu, unul bolnav şi unul sănătos – o pulsiune de viaţă şi o pulsiune de moarte, dacă vreţi. Fiecare dintre noi reprezintă întreaga rasă umană; în fiecare dintre noi există instinctul pentru divinitate şi speranţa pentru omenire şi în fiecare dintre noi există păcatul originar al lenei, forţa entropică mereu prezentă trăgându-ne în jos încă din copilărie spre mormânt si spre mlaştinile sau smârcurile din care am evoluat.
M. Scott Peck – Drumul către tine însuţi
https://i2.wp.com/inimafericita.ro/w...ea-in-sine.jpg
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=Woj3orKWMMs
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...54&oe=5BD8C254
''Nu toate inchisorile au zabrele: exista multe altele mai putin evidente din care este greu de evadat, pentru ca nu stim ca suntem prizonieri. Sunt inchisorile automatismelor noastre culturale care castreaza imaginatia, sursa de creativitate.''
Henri Laborit
https://i.ytimg.com/vi/CpGWieJ0AsQ/maxresdefault.jpg
https://c1.staticflickr.com/3/2548/3...bd7145e6_b.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=ygIsY6osKuw
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...d4&oe=5BCEFC3A
Numai o clipă- Nichita Stanescu
Numai o clipă, spuse aerul
păsării care zbura,
Numai o clipă, lasă-mă numai o clipă
să nu fiu de faţă cu dumneata.
Numai o clipă, numai o clipă,
spuse inima sângelui care venea
Numai o clipă, numai o clipă
lasă-mă singură de dumneata.
Numai o clipă, numai o clipă,
i-am spus morţii care rânjea
cu roşii buze, cu albă dantură,
cu tu şi cu A.
Lasă-mă numai o clipă
întârzie numai o clipă
i-am spus celei care venea.
Dar ea nici o clipă
n-avu vedere
nici pentru mine
nici pentru putere
căci se grăbea
se foarte grăbea...
http://3.bp.blogspot.com/-miRzQMfTR9...00960073_n.jpg
-
-
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=0fGvtcPS8E0
http://mirelapete.dexign.ro/wp-conte...462c5b9ad1.jpg
"Când a fugit către zori
Noaptea a lăsat pe flori
Câte trei rânduri de salbe
De mărgăritare albe.
Soarele cum s-a ivit,
Razelor a poruncit
Salbele de i-a adus
Şi la gâtu-i şi le-a pus
De-atunci orişicare floare
Plânge scumpele odoare...
Iar de vreţi cătaţi în zori:
Veţi găsi lacrămi pe flori.."
Duiliu Zamfirescu - Salbele
https://scontent.fomr1-1.fna.fbcdn.n...5b&oe=5BDC8251
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=VtKA7U16WnE
https://scontent.fomr1-1.fna.fbcdn.n...ec&oe=5BC63603
Absurdul si Gratia
A ieşi din somn, a reveni din uitare,
înseamnă a-l descoperi pe „Cel care Este” în noi dintotdeauna
şi nu cere decât să cunoască şi să iubească prin noi.
Jean-Yves Leloup – L’absurd et la Grâce
https://scontent.fomr1-1.fna.fbcdn.n...9e&oe=5BD51B8B
-
https://www.youtube.com/watch?v=T7lSPdDCiZs
https://lh3.googleusercontent.com/Hz...280-h960-rw-no
Virgil Carianopol -În faţa mării
poetului Tiberiu Utan
Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.
Mă zbat adânc, fără cruţare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.
E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.
Izbesc mereu, mereu mai aprig
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.
Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.
Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot sa mai ies din el...
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...9c&oe=5BD6BBA1
-
https://www.youtube.com/watch?v=nrwvO4glWpg
https://static1.squarespace.com/stat...1452207024904/
“Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place aceasta îndeletnicire.”
“Iubesc oamenii și îi privesc cu interes prin geamul din fața casei mele. Cred că fiecare duce ceva bun cu sine și dacă nu sunt toți la fel de vină sunt împrejurările care diferă de la individ la individ.”
“Oamenii sunt înclinați în anumite situații să-și reînvie trecutul pentru a face comparații în detrimentul prezentului. Putem, oare, să ne amintim de vremurile de odinioară fără a le arunca peste goliciune haina mincinoasă a fantaziei? Îmi amintesc de ceata prietenilor mei, cu care ne adunam de multe ori într-o bojdeucă din mahalalele Iașilor, pentru a citi versuri, a fuma țigări și a clădi castele care nu s-au ridicat niciodată, nici măcar în Spania.”
“Nu am niciun crez poetic. Scriu precum vorbesc cu cineva, pentru că îmi place aceasta îndeletnicire. Trăind izolat, neputând comunica prea mult cu oamenii, stau de vorbă adesea cu mine însumi, fac muzica și, când găsesc ceva interesant, iau note pentru a mi le reciti mai târziu. Nu-i vina mea dacă aceste simple notițe sunt în formă de versuri și câteodată par vaiete. Nu sunt decât pentru mine.”
“Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influență colorantă. Întâi am făcut muzică și după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului, acest instrument m-a însoțit cu credință, până azi.”
George Bacovia
https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.n...6a&oe=5BC557E5
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=--A8-Utkr7s
https://www.youtube.com/watch?v=g8mr0R3ibPU
http://bestanimations.com/Nature/Flo...imated-gif.gif
''Zâna soarelui, floarea-soarelui, cea care fură din bucuria şi lumina iubirii veşnice şi le împrăştie în jurul lumii. Şi-o însotesc câmpurile în zâmbetul ei şi ne luminează şi pe noi pe dinăuntru petalele aurii tresărind în lumina zorilor ca nişte ochi mari de îndrăgostită fără drept de apel, legănându-şi cântecul de sirenă în adierea vântului de vară. Nu cere, nu se plânge că nu primeşte, nu disperă. Doar dăruieşte. Fără calcule, fără matematici imposibile, fără cuvinte. Doar zâmbeşte clătinându-se prin aerul moale, fericită că fiecare răsărit îi aduce aproape iubirea cea mare - soarele - pierdut în fiecare apus, regăsit în fiecare dimineată, într-o frumoasă poveste fără final, într-un veşnic început fără sfârşit. Şi aşa se naşte eternitatea.''
https://2.bp.blogspot.com/-s3-ZCr1RS...ada-de-luz.jpg
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=nVZtuvws76w
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/....jpg?width=934
Rugă pentru părinţi
Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.
Chiamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.
Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.
Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.
Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.
Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.
E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.
Rămas bun, băiatul meu,
Rămas bun, fetiţa mea,
Tatăl meu, băiatul meu,
Mama mea, fetiţa mea.
Poetul
Aş sta, aşa cu faţa-n sus,
Lovit pieziş de vreme
Şi-ncet ca un izvor supus
Ţi-aş murmura poeme.
Şi patul de sub şira mea,
Podeaua care-l ţine,
Cu timpul s-ar dărăpăna
Şi-n casă-ar fi ruine
Şi peste molcomul prăpăd
Peste privirea-mi oarbă
Cu gura începând să vad
Eu, năpădit de iarbă,
Din somnul ca un trist magnet
Ce ştie doar să cheme,
Ţi-aş mai încredinţa încet
Mistere şi poeme.
Albitul firii mele os,
Schiloada chipăroasă,
Lovit de pietre dureros
Şi mărunţit de-o coasă.
Ar face gura şi-ar sopti
Despre ce e şi nu mi-i
În veacul de schizofrenii
Pân-la sfârsitul lumii
Şi dacă varul cel nestins,
Ce-i una cu folosul,
Cu cinic urlet dinadins
Mi-ar înghiţi şi osul,
Eu, tainic, blând şi tutelar,
Călcând tăceri postume,
Din toţi pereţii daţi cu var
M-aş reîntoarce-n lume,
Către o casă, unde-acum
Şi moartea mai aşteaptă,
Până să-nceapă tristul drum
De dincolo de şoaptă.
Să-ţi spun că încă nu-i târziu.
Ruina e departe,
Iar eu cu inima te ştiu
Pe viaţă şi pe moarte.
Aş sta aici, pe-acest prundiş
Pe care-mi este bine,
Ca vremii, pus hotar pieziş,
Să-mbătrânesc de tine.
Să-mi sugă oasele-n pământ
De parcă oase-aş plânge,
Să fiu doar calcar şi cuvânt
Şi-un ultim strop de sânge.
Totuşi, iubirea
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Şi totuşi e stare de veghe
Şi totuşi murim repetat
Şi totuşi mai cred în pereche
Şi totuşi ceva sa-ntâmplat.
Pretenţii nici n-am de la lume
Un pat, întuneric şi tu
Intrăm în amor fără nume
Fiorul ca fulger căzu.
Motoarele lumii sunt stinse
Reţele pe căi au căzut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeşte-le tu c-un sărut.
Acum te declar Dumnezee
Eu însumi mă simt Dumnezeu
Continuă lumea femeie
Cu plozi scrişi în numele meu.
Afară roiesc întunerici
Aici suntem noi luminoşi
Se ceartă-ntre ele biserici
Făcându-şi acelaşi reproş.
Şi tu şi iubirea există
Şi moartea există în ea
Îmi place mai mult când eşti tristă
Tristeţea, de fapt, e a ta.
Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul mă sprijin de cer,
Tu eşti în puterile mele,
Deşi închiziţii te cer.
Ce spun se aude aiurea,
Mă-ntorc la silaba dintâi,
Prăval peste tine pădurea:
Adio, adică rămâi.
Şi totuşi există iubire
Şi totuşi există blestem
Dau lumii, dau lumii de ştire
Iubesc, am curaj şi mă tem.
Pastel de toamnă
Pe muntele negru de frunza de vară
Te chem cu accent brumariu să te sperii
Când spicul de toamnă dă-n spicele verii
Şi cade lumina şi trage să moară.
Şi sunt întrebări prin natura puzderii
Şi sfârâie ploaia dintâi ca o ceară
Şi vara ne-nchide în toamna afară
Femeie, bărbat sub pecetea tăcerii.
Aicea la munte mai poate să spere
Şi cel care moare că moartea-i departe
Şi noi să fugim şi să scriem o carte
În ea cuprinzând ale toamnei mistere.
Că suntem în lume pe-acolo prin partea
Pe unde întârzie poşta şi moartea.
Dumnezeul salvării
Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-aşez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii şi-al tainelor cântec,
Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.
Eu las adevărul acesta să steie,
Eşti cea mai fierbinte şi dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.
Dă marea afară din casă şi vino,
Nestinso, neblândo şi iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că eşti slăbiciune,
Că inima-mi pica din piept şi mă cheamă,
Că sufletul meu te consideră mamă,
Că norii se-adună şi vremea se strică
Şi eu, stând sub grijă, te ţin ca pe-o fiică,
Dar tu dintre toate mai nouă, mai vechea,
Îmi eşti dulcea umbra, împasul, perechea,
Tu, drama cu mii de soluţii greşite,
Te plâng până ochii îmi ies din orbite.
Fii azi râzătoare, fii azi optimistă,
Soluţia buna e-n noi şi există
Şi dacă, iubito, femeie visată,
Ar fi să ne stingem curând, nu odată,
Din dragostea noastră nebună şi bună,
Cu marea în casă, şi-n pat arşi de lună,
Eu ştiu că s-or naşte sub cinice astre
Alţi doi să repete-ntrebările noastre.
Ţi-ai naşte copilul, ţi-aş naşte copila,
În pumni de olar ar surâde argila
Şi daca nu e Dumnezeu să audă
Ce luptă dăm astăzi cu moartea cea crudă,
Din dragostea noastră, prin timpul prea greu
S-ar naşte el, vindecător Dumnezeuul,
Pe tronuri sărace suindu-şi fiinţa
Ar face să cânte prin noi suferinţa.
Iubito, amână secunda fatală,
Să dăm alor noştri şi dramă şi boală,
Copiilor noştri să dăm să învingă
Prin ei tragedia cu chip de seringă.
Dă zgomotul mării afară din casă,
Vreau linişte, linişte, marea m-apasă.
Vreau moartea să vină să lupte cu mine,
Eu sunt cineva, moartea e oarecine.
Şi mută din tine în mine durerea,
Că tot ţi-o voi lua folosind mângâierea
Te-nchină şi crede, în mine te mută,
Cu jale cu tot şi cu clipa temută.
Şi daca se-ngăduie fapta aceasta,
Cu pumnii aprinşi mergi şi sparge fereastra,
Să intre barbara şi tulburea mare
Prin noi în pământul pe care nu-l doare,
Să intre săratele zbateri şi unde
Sub toţi cei ce n-au simţăminte profunde,
Să-mi spele armura, sa-ţi treacă de coapsă,
Căci marea e singura lumii pedeapsă,
Să rupa, în val, şantinele de veghe,
Căci marea e singura morţii pereche,
Să vina fatal, consfinţând cu toţi solii
Mutarea în mine a dramei şi bolii,
Să vina să stingă cu tot vicleşugul
Şi lampa din casă şi ochii şi rugul
Şi-apoi să mă ducă departe, departe,
Sătulul de viaţă, bolnavul de moarte,
Să-ţi scriu cărţi poştale pe piele de cegă
Din Marea Niponă, din Marea Norvegă,
Din Marea de Flăcări ce plânge sub mare,
Iubito, pedeapsa, iubito, mirare,
Iubito de neguri, iubito de lună,
Iubito de taină şi jale-mpreună,
Iubito de carne, iubito de şoapte,
Suav miazăzi şi brutal miazănoapte,
Dar ăstea sunt simple şi bune cuvinte,
Şint legile care fac vieţi şi morminte,
Dar ăstea nimic nu înseamnă când vine
O grijă la mine şi moartea la tine.
Apleaca-ţi fiinţa prin ceaţa albastră
Să naştem salvarea din dragostea noastră
Şi roagă-te fiului tău ce e-n tine,
Să vină mai repede, să-ţi fie bine.
Să vina să urle ca mama şi tatăl
Îi sunt duşi la moarte; el şovăie, iată-l,
Da sângele tău, pur şi tânăr, să-l crească
În ritm fără pauză neomenească,
Dă pantecul tău, rodniciei, seminţei,
Fii gazdă nu bolii, ci vietii, fiinţei,
Tu meriţi pământul să-ti stea sub picioare,
Regină prea blândă şi nemuritoare,
Din mare să-ţi bată mătănii catargul,
Cum buzele tale îşi tânguie arcul,
Cum inima mea te-a găsit şi te ştie
Şi eşti bucurie, şi eşti tragedie.
Hai, vino, în liniştea mea neguroasă,
Dă zgomotul mării afară din casă
Şi-n larmele lumii şi-n templele mării
Să naşti Dumnezeul cinstit al salvării.
https://www.mesaje-dragoste.com/wp-c...paunescu-1.jpg
Leagăn pentru toată copilăria
Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Te-asteaptă vise, prunc adormit,
În vise viaţa este eternă,
Cu ceruri blânde şi fără sfârşit.
Ce ştii tu-n lume câte se-ntâmplă,
Nici nu e bine tu să le şti,
Lumea-ngenunche la a ta tâmplă,
Şi, lângă tine suflet, cor de copii.
Astăzi, copile, eu îţi dau pâine,
Tu pâinea asta o muşti firesc,
Ce-ţi dau eu astăzi tu-mi vei da mâine,
Eu, legănându-te, îmbătrânesc.
Trupul tau fraged ca un mesteacăn
Să se îndoaie galeş în somn,
Ca să creşti mare, plâng şi te leagan,
Copile dulce, prea tinere domn.
La geam lumina lunii ţi-o scapăr
Luminii tale să-i dau ecou,
Dormi, fericitule, că eu te apăr,
Că eu în tine mă nasc din nou.
Capu-l pe perna pune-l, copile,
Totul e bine, ai tai sunt vii
Şi mai au viaţă şi mai au zile,
Să crezi că pururea ei vor trăi.
Mama şi tata ţie-ţi vor face
Leagăn de stele şi de ninsori,
Să-ţi fie bine, să dormi în pace,
Să ai lumina la ursitori.
Pune-ţi, copile, capul pe pernă,
Dormi şi viseaza bunul tău vis,
Că-n vise viaţa este eternă,
Visul e lumea ce eu ţi-am promis.
Pat de rachită mirositoare,
Leagăn albastru şi-ncondeiat,
Pentru copilul care răsare
Şi-ai cărui ochi ritmul lumii îl bat.
Mama te leagană, veghează tata,
Somnul ţi-l apară ochi părinteşti,
Dormi şi visează că lumea-i gata
Şi te asteaptă numai să creşti.
Mie-mi trec anii, ţie-ţi vin anii,
Poate că mâine îţi va fi greu,
S-accepti ca astăzi eu ţi-am spus nani,
Dar nani-nani, frumosul meu.
Făt-Frumos
Oameni, oameni, fraţii mei,
Disperaţii, fericiţii,
V-aţi spălat de superstiţii,
De demoni şi dumnezei.
Însă-i nu-i destul folos
Dacă peste tot ce este
V-aţi spălat şi de poveste,
L-aţi pierdut pe Făt-Frumos.
Vin la voi acum plângând,
Gura-mi sângeră ca rana,
Unde este Consânzeana,
În ce bolţi, pe ce pământ?
Mă ridic plângând de jos,
Ca la un pierdut examen,
Unde vă e basmul, oameni.
Ce-aţi făcut cu Făt-Frumos?
Făt-Frumos n-a existat,
N-a stat nimănui în cale,
Era numai visul moale
Al vreunui trist băiat.
Mai visaţi de vreţi să fiţi
Fericiţi cu capu-n pernă,
Feriţi epoca modernă
De rigizi şi scofâlciţi.
Din prea mult entuziasm
Să nu spargeţi Voroneţul,
Daţi-i voi mai mare preţul,
Oameni, mai râvniţi la basm.
Voi, care aveţi copii,
Nu-i lăsati sub gând satanic,
Să respire sterp, mecanic,
Ca şi când nu ar fi.
Doborâţi himera jos,
Oameni, reveniţi în lume,
Pe umana noastra culme
Regăsiţi pe Făt-Frumos.
Făt-Frumos şi toţi ai lui,
Fiincă unde nu-i poveste
Lume nu-i şi om nu este
Şi, de fapt, nimica nu-i.
El venea la noi pe jos
Şi ni l-au răpit piraţii,
Vameşi vigilenţi, redaţi-i
Actele lui Făt-Frumos.
Daţi-i viaţa înapoi,
Ochii mari, mişcarea buzii,
Făt-Frumosul din iluzii
Şi frumos numai prin voi.
Descântec de viaţă şi moarte
Să fie de dulce, să fie de vară,
Să fie de iarbă ajunsă la brâu,
Să fie de dragoste ultima oară,
Să fie de pietre spălate de-un râu.
Să fie de mine, să fie de tine,
Să fie cumva şi de noi amândoi,
Să fie de rău şi să fie de bine,
Să fie de mierea ascunsă-ntr-un roi.
Să fie de cer şi să fie de munte,
Să fie de mâine, să fie de azi,
Să fie de tâmplele mele cărunte,
Să fie de ceaţa ieşită din brazi.
Să fie de zi şi să fie de noapte,
Să fie de clipa când vrei să şi mori,
Să fie de gustul cireşelor coapte,
Să fie de drumul spre Malu cu flori.
Să fie de calul ce mânzu-şi învaţă,
Să pască în voie, s-alerge constrâns,
Să fie de ziua schimbării la faţă,
Să fie de purificare prin plâns.
Să fie de pas şi să fie de pernă,
Să fie de toată intrarea-n destin,
Să fie de ţara asta eternă,
Pe când o femeie îţi iese cu plin.
Să fie de-a-nvinge, să fie de-a pierde,
Să fie de brazdă, să fie de spic,
Să fie de treflă, să fie de verde,
Să fie de mare, să fie de mic.
Să fie de viaţă, să fie de moarte,
Să fie de gustul de măr pădureţ,
Fecioara muşcându-l cu buzele sparte,
Să fie de sângele ei fără preţ.
Să fie de salcia plânsului veşnic,
Când teatrele lacrimi confiscă din ochi,
Să fie de ornic, să fie de sfeşnic,
Să fie de drag, spre a fi de deochi.
Să fie de toate în devălmăşie,
Plătind consecvent cel din urmă pariu,
Să fie, să fie, dar cine să fie?
O ştiţi fiecare. Eu asta n-o ştiu.
Ce frumoasă eşti
Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.
Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.
Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.
Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.
Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.
Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi că via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.
Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.
Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?
Îndrăgostit de Bucureşti
Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă
mă simt atras de fleacuri omeneşti,
şi-mi place-n anotimpul de vacanşă
să-ntârzii, să rămân în Bucureşti.
De el ne-am săturat, dar el ne place,
el e un prag lovit să vezi alt prag,
şi-acum, când sunt sătul de locul zilnic
mă simt golit şi-mi e deodata drag.
Pe piatra lui am tot bătut cadenşa
şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,
spre un Olimp ascuns pe orice stradă
în cautarea marii poezii.
Aici m-au sufocat cu dulce teii
şi au trecut aiurea anii mei
aici copiii mi-au venit la viaţă
şi am născut şi-am îngropat idei.
La Bucureşti, copilăria toată,
visam s-ajung să pot şi eu vedea
celebrii câini ce au covrigi în coadă
şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.
Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,
dar simt că toamna-i anotimpul meu,
când frunze şi lumini pe bulevarde
mai dau halou părerilor de rău.
Când pe terase se mai bea o bere
şi oamenii romanţe triste vor,
şi-n curţi se face vin din must de struguri
şi toţi bucureştenii au umor.
L-am părăsit destul, ca azi să-l caut
şi să-l găsesc întodeauna treaz,
nu este el cel mai frumos din lume,
dar cel mai drag ne e în orice caz.
Mă pregătesc să fug din nou în ţară
şi să ciştig aripi dumnezeieşti,
să pot gusta melancolia toamnei
în fiecare colţ de Bucureşti.
Probă olimpică
Mintea mea obosită
nu e mai proastă
decât mintea voastră odihnită,
hai să gândim împreună,
hai gândiţi şi voi,
încordaţi-vă minţile odihnite
şi produceţi gânduri.
Ce cânt acele broboane de sudoare
de pe frunţile voastre?
Străduiţi-vă,
concentraţi-vă,
gândiţi-vă,
aveţi minţile odihnite,
dormiţi de 2.000.000 de ani,
aţi avut scutire,
aţi avut permisie,
aţi avut concediu mental,
ce dracu!
Vă depăşeşte în viteză broasca ţestoasă,
melcul, de-a cărui trecere
vă ţiuie urechile,
e un melc mort,
ariciul v-apare ca un ideal imposibil,
vă mişcaţi ca prin corpuri solide,
ca prin undelemn îngheţat
ca prin ochi de sticlă,
ce dracu!
Gândiţi,
nu mai amânaţi aceasta,
gândiţi, ar fi trist pentru voi
şi vaţi fi pus mintea la uscat
pe gardurile în care închideţi,
cu depline sentimente
de posesiune şi protecţie,
mintea mea obosită.
Prea târziu, la Paris
Prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
n-am avut nici noroc, nici chemări, nici curaj,
unde sunt, mă trezesc doritor să rămân
şi, cu grele picioare, m-ating de pavaj.
Nu-i de mine nimic din infernul modern,
eu în peşteri, acum, aş avea locul meu,
pe o piatră de râu mi-ar fi dor să-mi aştern,
orice drum la Paris mi se pare prea greu.
E trei sferturi sub ierbi generaţia mea,
ce să caut aici, fără nimeni din toţi?
invalizi glorioşi, lângă voi aş cădea,
dar mă cheamă absurd nebunia pe roţi.
Prea târziu am ajuns, prea bătrân, la Paris,
amintirea s-a şters, în memorie-i gol,
era bine să-l gust, cât mi-a fost inetrzis,
de pe oricare loc, azi, abia mă mai scol.
Şi mi-e dor de Brâncuşi, cel mai mult de Brâncuşi,
dacă nu-ntârziam, într-un straniu pariu,
îi umblam la fereşti, îi dormeam pe la uşi,
pentru opera lui, măcar piatră să-i fiu.
Condamnat, pentru veci, să fiu numai român,
noapte bună, oraş al eternei lumini,
prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
hai acasă, eu plec, n-are rost să rămân,
e prea scump pentru mine să mor în străini.
Orfani
A fi om e mai greu decât plumbul pe lume,
Noi nici nume n-avem. Dar câţi oameni au nume?
Ne-aţi uitat în cămin şi ni-i greu şi ruşine,
Mai cumplită, oricum, e uitarea de sine.
Suntem răi între noi, tot ce-i rău ne-răieşte,
Cei mai răi sunt acei ce urăsc omeneşte.
Noi - parinţi nu avem, cum destinul ne arată,
Pe pământ, cei mai mulţi n-au nici mamă, nici tată.
Poate că, între noi, peste traiul de câine,
Sunt cei supradotaţi pentru lumea de mâine.
Şi mai mare ca noi e, oricum, altă rană,
Un popor de orfani, într-o lume orfană.
Sursa poeziilor:www.romanianvoice.com
https://image.slidesharecdn.com/adri...?cb=1416193928
https://farm9.staticflickr.com/8226/...94d93a68_b.jpg
https://www.mesaje-dragoste.com/wp-c...pre-iubire.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=GPq6eGCXXP8&feature=share
https://scontent.ftsr1-1.fna.fbcdn.n...da&oe=5B73EE1B
„Aş fi vrut să opresc anumite momente, să le dau adevăr. […] Mi se părea, adică, tocmai că clipele pe care le trăiam uneori – totdeauna? – nu aveau realitate, riscau să treacă fără urmă, să se «răstoarne în uitare», tocmai pentru că erau prea asemenea clipelor din literatură, când subiectul nu simte, nu trăieşte, nu face decât să reacţioneze ca în cărţi. Şi atunci – dar parcă nu înţelegeam că şi dorinţa asta tot livrescă era – aş fi vrut să le opresc, să le dau formula scrisă «în care să rămână».
Mircea Ivănescu
https://scontent.ftsr1-1.fna.fbcdn.n...eb&oe=5BE3B2C9
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=svwgmf7DPgw
http://media.tvrinfo.ro/media-tvr/im...a_41559800.jpg
''De câte ori se naște un gând frumos,sufletul cântă. Știi cum se aude cântecul sufletului? Auzi întâi ritmul plăcut al inimii, apoi totul se umple de lumină…
Oamenii sunt puternici mai ales atunci când sunt iubiți. Răutatea se naște din durere…''
Hrisostom Filipescu
http://3.bp.blogspot.com/-AvI7gVCfaN...4048289753.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=q7UAK2bGJXg
http://fs66.trilulilu.ro/imgs/TATIAN...?size=original
Vorbele pline de vorbe nu ating inimile…
Aroma cuvintelor poartă parfumul inimii sau mirosul minții.
Scrisul este condamnarea la nemurire, iar uneori poezia devine rugăciunea inimii.
Simt, simți, simţim.
Amintirile sunt popasuri binecuvântate pentru veșnicie.
Gândurile, rugăciunile, inima, brațele, sentimentele, privirile calde ale cuiva sunt cele mai frumoase locuri din lumea aceasta.
Naturalețea și gingășia oamenilor este dată de sufletele lor.
Numai iubirea îl apropie pe om de Dumnezeu.
Măsura iubirii oferă calitatea, pofta vieții.
Icoana propune un dialog interior al inimilor.
Icoana din inima ta contemplă icoana din inima mea.
Ne sărutăm icoanele sufletelor unul altuia şi lăcrimăm de minunea, de fericirea de a fi.
Pace întru netrecătoare pomenire.
Unele lucruri nu se explică.
Tăcere…
Cerul nu minte.
Bucurie sfântă în lumina din inimi!
HRISOSTOM FILIPESCU
http://s1.fotokto.ru/concurs/photo/full/9/99192.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=rjv0OtKX4GU
https://images3.alphacoders.com/224/...920-224569.jpg
Aş spune că realul este ceea ce durează puţină vreme, e împrejurarea. Fantasticul este ceea ce durează mereu. Prin urmare, dacă interpretăm lucrurile din punct de vedere al timpului, irealul, fantasticul sunt mult mai reale.
Jorge Luis Borges
https://images3.alphacoders.com/232/...920-232507.jpg
https://images.alphacoders.com/288/t...920-288281.jpg
Legenda unicornului
-
https://www.youtube.com/watch?v=FKRLjdAtdLY
http://www.carmenvoinearaducanu.ro/w...gn-d821oib.png
"Lumea este plina de lucruri magice, care asteapta cu rabdare ca simturile noastre sa devina mai ascutite."
W.B. Yeats
https://4.bp.blogspot.com/-RWhF5bPaV...03j053If6i.jpg
„Începe şi termină fiecare zi cu recunoştinţă şi mult mai multe binecuvântări vor curge în viata ta.”
Damien Thomas
http://2.bp.blogspot.com/-MenspU1Dh8...00/october.jpg
-
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=ZdignI3OYgo
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...7f&oe=5BD313AD
Nichita Stanescu
Ce noroc să dormi şi să nu visezi
Ce justificare este oboseala de după muncă! Cazi, mă, direct în somn şi nu tu înger peste creier fâlfâindu-şi aripa ca să ţi-l ocrotească, nu tu cer cu stele, nimic, mă!
A dormi dus e ca sudoarea. Iţi asudă moartea peste timp cu împlinire. Să-l fi văzut pe taică-miu dormind! Nici de sforăit n-avea treabă. S-o fi văzut pe maică-mea veghindu-l! Respirarea ei lângă el, doamne, ce muzică de Johann Sebastian Bach! Si pe mine, copilul lor, născut din dragostea lor, ce singuratic, ce derbedeu, ce alungat!
S-au iubit ai mei, bineînţeles că s-au iubit ai mei. Din această pricină, acuma la patruzeci şi patru de ani, şchioapăt puţin.
Am găsit o toantă care ţine la mine. Si ştiţi de unde ştiu că ţine la mine? Mi-a spălat cămaşa.
Ei, despre mine nu prea este vorba.
Dar despre cuvânt, ce scriitură!
1982
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...f5&oe=5BCDBFEF
Desen - Jiquidi, Aurel. Femeie dormind/ Aurel Jiquidi | artne
-
https://www.youtube.com/watch?v=w_eoZEnS3M0&index=7&list=PLmM7yDsB Aez9ngiu fZT1vSQkuYoC6VRpL
https://scontent.ftsr1-2.fna.fbcdn.n...97&oe=5BD2515D
„Există trei metode pentru a deveni înțelept:
Rugăciunea, care este cea mai nobilă.
Imitația, care este cea mai simplă.
Experiența, care este cea mai amară.”
(Confucius (sau Kong Fu Zi, n. 550 î.Hr.; d. 478 î.Hr.) a fost un filozof chinez, născut în regiunea Lu, filozof care a influențat decisiv gândirea asiatică.)
http://edtalkqsip.org/wp/wp-content/...2094913940.jpg
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=LlxC6qfVuxE
https://scontent.ftsr1-2.fna.fbcdn.n...ef&oe=5BDA185C
''În ceea ce mă priveşte, visele fac parte din natură, care nu are nici o intenţie să înşele, ci exprimă ceva pe măsura posibilităţilor sale.''
Carl Gustav Jung
https://scontent.ftsr1-2.fna.fbcdn.n...22&oe=5BDD2697
-
https://www.youtube.com/watch?v=hSewAdkIc0c
https://i.imgur.com/vCrTA0V.jpg?1
Nichita Stănescu -Omul fanta
Se inchina lui
Georg Wilhelm Friedrich Hegel
Omul-fanta are indepartate origini.
El vine din afara:
din afara frunzelor,
din afara luminii protectoare
si chiar
din afara lui insusi.
Ia fiinta venind.
Astfel, el se umple
cu imaginile diforme
atarnand latoase de marginile
existentei,
sau, pur si simplu,
el adulmeca existenta
si ia nastere lasandu-se
devorat de ea.
Nu se stie cine mananca pe cine.
Omul-fanta azvarle mari piramide
de vid
peste mari deserturi.
El se apropie, se apropie.
Intalneste sfera
si are vederea aerului
si a simunurilor.
El mananca o frunza,
dar o mananca pe dinlauntru.
El este in afara pantec
si inlauntru gura cu dinti.
Nu se stie cine il mananca pe cine.
Omul-fanta face inconjurul lumii
si exista numai cat sa ia cunostinta
de existenta.
Sufletele mortilor
sunt atmosfera terestra.
Respiram sufletele lor;
sufletele lor isi infig cate un deget
adanc in respiratia noastra.
Omul-fanta moare
ca sa ia cunostinta de moarte.
El se lasa respirat
si la randul lui
respira
obiecte insufletite si neinsufletite
ca si cum ar fi aer.
Nu se stie cine respira pe cine.
Istoria coaguleaza in cuvinte solemne;
viitorul ni se infatiseaza sub forma unei
vorbiri
pronuntate de niste guri
cu mult mai perfecte decat ale noastre.
Pamantul lui a fi
isi trage aerul din pamantul
lui a nu fi
Nu se stie cine il respira pe cine.
Omul-fanta vine si vede.
Nu se stie daca intre ochiul lui
si ochiul lucrurilor
exista vreun spatiu pentru vedere.
Retina omului-fanta e lipita
de retina lucrurilor.
Se vad impreuna, deodata,
unul pe celalalt,
unii pe ceilalti,
ceilalti pe ceilalti,
Nu se stie cine il vede pe cine.
Nu e loc pentru semne,
pentru directii.
Totul e lipit de tot.
Omul-fanta vine din afara,
el vine de dincolo
si inca de mai departe de dincolo.
Odata venit,
nu se mai stie cine-a venit
si cine intr-adevar e de dincolo
si inca de mai departe de dincolo
este.
Totul e lipit de tot;
pantecul de pantec,
respiratia de respiratie,
retina de retina.
https://i.ytimg.com/vi/hSewAdkIc0c/maxresdefault.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=_kKLR7Llujg
https://i.pinimg.com/originals/f3/db...6e584348bf.jpg
''La inceput a fost cuvantul. La inceput a fost vidul. La inceput a fost vastitatea universului care urma sa fie impanzit de stele. La inceput a fost o nostalgie. La inceput a fost o singuratate. A fost un Dumnezeu care se juca cu lumina si cu umbrele, cu presiunile si cu absentele, dar apoi a descoperit care era mai amuzant sa se ocupe de traiectorii si compozitii chimice. Explozia primordiala, generarea, procreatia. Si astfel s-au format stelele, galaxiile, gaurile negre, cometele, inelele, lunile si centura de asteroizi, anii lumina, pulsarii si toate minunatiile universului. Pe o planeta putin mai mare decat o gamalie de ac a luat nastere o forma de existenta, care a evoluat, s-a extins, a generat un bipede cu un creier suficient de mare incat sa inteleaga ca exista, ca gandeste si sa incerce sa traseze niste semne, niste culori, cu degetele, pentru a uni stelele pe care le admira in noaptea infioratoare, pe cer, sau pentru a descrie ceea ce ochii vedeau, sau doreau sa vada...
Ce este corpul acesta care merge? Ce este mintea aceasta care elaboreaza? Ce este viata aceasta care ne inconjoara?''
Tiziano Fratus, "Uriasii tacuti"
http://mohsenelhamian.com/wp-content...8%A7%D9%86.jpg
http://acidcow.com/pics/20100621/bea...ace_art_11.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=3xwyZvcViE0
http://petroart.ru/art/a/aivazovsky/img/59.jpg
"... Tu, pasare alba,
Alina-ma, du-ma departe
Spre tarmul melanj,
Unde flori infloresc in stomac,
Unde-s cerbi zburatori, copaci vorbitori,
Si motanul ce sta incaltat pe un nor
Vagabond...
Si m-aduce-n povesti... "
Alexandrina Hristov
http://petroart.ru/art/a/aivazovsky/img/56.jpg
paintings of Ivan Aivazovsky
-
https://www.youtube.com/watch?v=5ETl3qCbVG0
http://www.michaeljohngrist.com/wp-c...e-rassouli.jpg
"Nu ridica vălul pictat pe care, trăitorii
Viaţă îl numesc; chiar dacă forme ireale pot fi pe el pictate
Nu fac decât să mimeze tot ce am crede
În culori întinse la întâmplare – în dosul lui stă ascunsă Teama
Şi Speranţa, Destine gemene care îşi împletesc mereu
Umbrele, deasupra haosului orb şi ameninţător.
Ştiam pe cineva care l-a ridicat – căuta,
Pentru că inima-i rătăcită era miloasă, lucruri pe care să le iubească
Dar nu le-a găsit, vai!, nici măcar nu erau acolo
Ceea ce există în lume, lucruri pe care le-ar fi aprobat.
Prin multele lucruri fără direcţie, el a mers,
O minune printre umbre, un spot de lumină
Pe scena întunecată, un Duh care se chinuie căutând
Adevărul. Dar nici el, nici Propovăduitorul nu l-au găsit"
(Nu ridica vălul pictat pe care trăitorii viaţă îl numesc de Percy Bysshe Shelley)
https://i.pinimg.com/736x/04/cf/5a/0...modern-art.jpg