-
http://3.bp.blogspot.com/-erI_ebA63P...97310084_n.jpg
Poetul… puterea creatoare...
Mi-ai cerut părerea asupra poeţilor tăcuţi, adică aceia care au Poezia în suflet, dar nu pot s-o exprime. Cred că amândoi, cel care scrie poezie şi cel care o simte, amândoi pot avea aceeaşi cantitate de sensibilitate, dar talentul poetic constă în altceva. Stăpânirea limbii nu-i de ajuns pentru a scrie poezie, mai e nevoie şi de puterea creaţiei. În virtutea unei capacităţi deosebite, poetul poate să dea sentimentelor sale o anumită formă şi este posibil ca el să nici nu fie conştient de acea putere. Puterea creatoare este baza talentului poetic, pe când limbajul, sentimentele şi sensibilitatea nu sunt decât unelte. Să ne închipuim că dintre mai multe persoane unul are limbaj frumos, altul, sensibilitate şi al treilea le are pe amândouă. Dar altcineva poate să posede, pe lângă acestea, puterea creatoare. Numai cel din urmă poate fi numit Poet. Fie că scrie, fie că nu scrie, nici unul dintre primii trei nu este poet. Iar oamenii de acest fel pot fi numiţi „gânditori”. Ei sunt foarte rari: sufletul meu însetat îi caută mereu.
Rabindranath Tagore – Scrisori rupte
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2014_1.htm
http://2.bp.blogspot.com/-sdsa-GoT-h...12342865_n.jpg
-
https://lh3.googleusercontent.com/Qm...=w1280-h768-no
Când faci lucrurile din sufletul tău, simți un râu mișcându-se în tine, o bucurie.
Când acțiunile provin dintr-o altă parte, sentimentul dispare.
Nu îi lăsa pe alții să te conducă. Ei pot fi orbi sau, mai rău, vulturi.
Întinde-ți mâna spre funia lui Dumnezeu. Și ce este asta? Lăsând la o parte propria voință.
Din cauza încăpățânării de a vrea, oamenii stau în închisoare, aripile păsării prinse sunt legate,
peștele sfârâie în tigaie.
Mânia poliției este încăpățânarea voinței. Ai văzut un magistrat aplicând vizibil o pedeapsă.
Acum vezi invizibilul. Dacă ai putea părăsi egoismul,
ai putea vedea modul în care ți-ai torturat sufletul.
Ne-am născut și trăim în interiorul apei întunecate dintr-o fântână.
Cum am putea ști ce este un câmp deschis al luminii soarelui?
Nu mai insista să mergi în direcția în care crezi că vrei să mergi. Cere drumul spre izvor (sursă).
Părțile vieții tale vor forma o armonie.
Există un palat în mișcare care pluteste în aer cu balcoane și ape curate care curg prin el,
infinit atotcuprinzător și totuși conținut sub un singur cort.
RUMI
SURSA: http://eulinterior.blogspot.ro/2015_08_01_archive.html
http://1.bp.blogspot.com/-tP5wYiA7UC...96187257_n.jpg
-
http://bunaziua.weebly.com/uploads/7...69827_orig.gif
https://lh3.googleusercontent.com/wg...=w1280-h768-no
Dumnezeu este prezent nu în numele de Dumnezeu,
nu în lucrare magicã,
nu în puterea acestei lumi,
ci în orice fel de dreptate,
în adevãr, frumusete, iubire, libertate, act de eroism.
Nikolai Berdiaev
http://4.bp.blogspot.com/-3GL7RZ3q_K...per+spatiu.jpg
-
http://img.garbo.ro/images/article_p..._258844787.jpg
Cristina Apetroaie
''Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Sa-ti vina sa plangi atunci cand te gandesti la oameni, sa iubesti totul, intr-un sentiment de suprema responsabilitate, sa te apuce o invaluitoare melancolie cand te gandesti si la lacrimile ce inca nu le-ai varsat pentru oameni, iata ce inseamna a te salva prin iubire, singurul izvor al sperantelor. Oricît m-as lupta pe culmile disperarii, nu vreau si nu pot sa renunt si sa parasesc iubirea, chiar daca disperarile si tristetile ar intuneca izvorul luminos al fiintei mele, deplasat in cine stie ce colturi indepartate ale existentei mele. Prin orice poti cadea in lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cand iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau indiferenta, cand toti oamenii te-ar abandona si cand singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele iubirii tale ce n-au putut patrunde in altii ca sa-i lumineze sau sa le faca întunericul mai misterios se vor rasfrange si se vor reintoarce in tine, pentru ca in clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai lumina si vapaile lor numai caldura.
Dar ca sa ajungi la accesul Luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi scapat definitiv de dialectica intunericului, sa fi ajuns la autonomia absoluta a intaiului termen, a Luminii....''
E. Cioran
https://chakracenter.files.wordpress...ntasy-tree.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=Ygsa...;nohtml5=False
O clipă ai venit alături de mine şi m-ai atins cu
taina cea mare a femeii ce este în inima lumii.
Ea, care mereu întoarce la Dumnezeu şuvoiul dulceţii lui,
e frumuseţea şi tinereţea veşnic proaspătă a firii;
ea dănţuie în râul ce murmură
şi cântă în lumina dimineţii;
cu valuri ce cresc, alăptează pământul însetat;
în ea se dezbină, covârşit de bucurie,
Cel Veşnic Unul în două
şi se revarsă în durerea iubirii.
R. Tagore – din vol.Culesul roadelor
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2014_1.htm
https://lh3.googleusercontent.com/-q...587/16%2B-%2B1
-
http://s28.postimg.org/a117rv02l/72_apple_blooms.jpg
"Oboseala vine din lupta fiinţei cu viaţa. Când te opui vieţii, judecând, criticând, mâniindu-te, pierzi viaţa din tine şi oboseşti, şi este şi normal pentru că mergi contra curentului. Iubirea, este curgerea vieţii. Pacea, liniştea, se obţin când laşi viaţa să curgă prin tine şi nu mai opui rezistenţă la ceva... Ai obosit vreodată în timp ce te bucurai, în timp ce iubeai, în timp ce te rugai? Atunci te lăsai purtat de curgerea vieţii, nu opuneai rezistenţă. Atunci te deschideai prin inimă. Oboseşti când cauţi cu mintea, inima nu te oboseşte vreodată. Şi mintea caută neîncetat, mereu găseşte altceva de care să se agaţe, dar în esenţă mintea îşi caută liniştea. Deci lupta nu este între noi şi cei din jur, sau întâmplările din viaţă, ci este între noi şi noi, acea luptă interioară este cea care epuizează."
(Parintele Arsenie Boca)
http://static.tumblr.com/19f26637dea...wo4w00ggsk.jpg
-
-
http://www.toateanimalele.ro/Pasari/Ibis/Ibis3.jpg
Un mit: Maria Callas şi salturile faimoase ale scenei
Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea, şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.
http://www.vam.ac.uk/__data/assets/i...1495135369.jpg
Citiți în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/un-mi...se-ale-scenei/
https://www.youtube.com/watch?v=j8KL63r9Zcw&list=RDj8KL63r9Zcw&noh tml5=Fal se
-
http://3.bp.blogspot.com/_lkTZp6yZA1.../arta_copy.jpg
”Instinctul creativ este adânc înrădăcinat în toate ființele umane. Dar, în cazul în care nu s-au dezvoltat capacitățile care le permit să contacteze lumile superioare, lucrările lor vor fi simple copii, reproduceri, nu cu adevărat creații. La fel ca și când tații și mamele reproduc propriile lor slăbiciuni și deficiențe la copiii lor și numesc asta creație, atunci când, în realitate, este doar o reproducere, o replicare fără valoare.
Adevărata creație face apel la elemente de natură spirituală. Artiștii care doresc să creeze trebuie să se depășească, să exceleze într-un domeniu anume ales pentru ei Numai cu această condiție operele lor de artă vor poseda elemente care vor depăși nivelul obișnuit al conștiinței și care ;merită cu adevărat numele de "creații".
Omraam Mikhael Aivanhov
http://2.bp.blogspot.com/_lkTZp6yZA1...1600/a_127.jpg
-
http://stilfm.com/wp-content/uploads...ri_batrani.jpg
“Doamne, de ce ne-am născut tineri. N-ar fi fost mai bine să ne naştem bătrâni şi să întinerim an de an? Cât de bine am înţelege întâmplările din viaţă şi cât de îngăduitori am fi când am judeca pe alţii!”
- John Galsworthy
http://www.mobin-group.com/image/reg...6102A8ENY5.jpg