https://www.youtube.com/watch?v=fJyq...Jyq9hUfSfo#t=9
Versiune printabilă
Totul a început în 1938, la Paris, unde Dimitrie Gusti organizase o expoziție de artă populară. În Paris s-au văzut pentru întâia oară. Și s-au îndrăgostit, nebunește, încă din prima clipă. Ea abia începuse să bată la porțile afirmării, el era un sculptor de renume internațional, aflat în plină maturitate artistică. Maria Tănase avea, pe atunci, 25 de ani. Iar Constantin Brâncuși 62.Două zile și tot atâtea nopți
Maria Tănase venise în Paris pentru a ajuta la promovarea expoziției, urmând a susține un recital într-un restaurant parizian unde Dimitrie Gusti pusese la punct detaliile. “Gusti auzise de neica Costică (astfel îi spuneau lui Constantin Brâncuși prietenii) și ne-am dus să-i facem o vizită”, avea să-și amintească, peste ani, Maria Tănase. Admiratoare înfocată a lui Brâncuși, ea a acceptat, firește, cu mare bucurie. După un timp, văzând atracția dintre cei doi, Gusti a plecat, însă nici nu îi trecea prin cap ce avea să urmeze: Maria nu a mai părăsit atelierul lui Brâncuși vreme de două zile și două nopți. Și a uitat cu totul de recitalul pe care trebuia să îl susțină.Dimitrie Gusti s-a făcut foc și pară: i-a luat bilet de întoarcere în țară și i-a dat pașaportul, lăsând-o să se descurce singură. Mariei, însă, nici că i-a păsat. Era îndrăgostită până peste cap de bărbatul pe care îl admira. Și, se spune, singurul bărbat pe care l-a iubit cu adevărat întreaga sa viață.“Aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră!”
El îi declara dragostea așa cum doar Constantin Brâncuși ar fi putut să o facă:“Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înțelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nțelegi?”Iar ea îi răspundea prin cântecul său, în care, potrivit celor ce au cunoscut-o, a început să se reflecte mai mult din esența românismul pe care și Brâncuși o îngloba în sculpturile sale.De aici au pornit și primele lor neînțelegeri: foarte posesiv, Brâncuși, cel pentru care vocea umană era cea mai înaltă și mai curată minune a expresiei muzicale, își doare ca Maria să lase în urmă bocetul și tânguitul melodiilor populare și să ajungă la esența acestuia, la bocetul antic și cânt, pentru ca vocea să îi răsune în recitaluri la operă și nu prin restaurantele pline de cheflii.“Eu cu noul meu vin din ceva foarte vechi. Am eliminat din sculptura mea tot ce nu este esențial. Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însușirea în sine, zborul, elanul ei. Cocoșul meu nu e cocoș. Pasărea mea nu este pasăre. Sunt simboluri. Vreau să înalț totul dincolo de pământ. Cocoșul sunt eu.”, spunea Brâncuși.Marea neita pasăre măiastră
În primăvara anul 1939 au fost împreuna la faimoasa Expoziție Internațională din New York. Aici, Maria Tănase avea să cunoască un succes fulminant, mai ales după ce i-a cântat lui Franklin Roosevelt, președintele SUA, piesa “Ține, Leano, Roosevelt!”. Un prilej de teribile ironii pentru presa din țară care a titrat că Maria îi cântase președintelui american melodia “Ține, Leano, curu zvelt!”. Și un prilej de amărăciune pentru Brâncuși: cunoscând succesul cu bocetele de crâșmă, Maria avea să renunțe definitiv la căutarea esenței bocetului antic.
http://webcultura.ro/wp-content/uplo...ncusi-1939.jpgÎn același an, Maria îl va părăsi pe Brâncuși: nu mai putea să îi suporte ironiile, nu mai putea să audă mereu că nu-i place cântecul ei și că acesta îl obosește, nu mai putea să i se spună mereu “bocitoare” și “plângătoare profesionistă, ajunsă bună pentru zaiafeturi de trântori”.“Nu-i o cântăreață, bă, ci o bocitoare! Locul ei predestinat se află la înmormântări, iar nu la ospețe. Să încerce să cânte la Opera cea Mare din Paris sau la Opera din București”, se confesa Brâncuși cunoscuților. Ea, însă, marea și neșlefuita lui pasăre măiastră, a continuat să-l iubească. Pentru tot restul vieții.Nepieritoarele contururi ale cântecului
“Un artist nu trebuie să se însoare, fiindcă poate fi masacrat de femeia lui, care se lăbărțează, încearcă să-l subjuge și să-l transforme în eroul papucului. Bărbatul pleacă în bătălii, moare ca ostaș, se ia de piept cu viața. Femeia lui trebuie să aștepte, ca Penelopa, întoarcerea lui Ulysse”, spunea Brâncuși unor cunoscuți, în anul în care Maria l-a părăsit. Probabil și din această cauză a și considerat că iubirea lor “a venit la momentul oportun și a durat exact cât trebuia, până când ne-am plictisit definitiv unul de celălalt”.Cinci ani mai târziu, Maria Tănase a încercat să renunțe la a mai cânta prin marile localuri bucureștene și să cânte operetă. Prestația ei a fost însă sub așteptări și, când a realizat că Brâncuși avea dreptate a suferit cumplit. Nu a apucat să îi mai spună însă acest lucru: în 1957, Brâncuși s-a stins din viață, iar ea “l-a plâns cu lacrimi fierbinți și în bocete adevărate”.După ce l-a jelit câteva luni în șir, s-a dus la arhitectul Octav Doicescu și l-a implorat să-i facă planurile pentru o școală de muzică folclorică la Târgu-Jiu. Dorea să se așeze acolo, pentru a-și petrece ultimii ani ai vieții între sculpturile lui, crescând noi generații de cântărețe. Își dorea să aducă la școala ei, eleve de pe plaiurile natale, dar și din toate colțurile pământului, pentru a le învăța muzicalitatea folclorului românesc. Nu a apucat însă, nici ea, să-și îndeplinească “măiastrul vis”: în primăvara lui 1963, într-un turneu la Hunedoara, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Avea să se stingă din viață la Spitalul Fundeni, pe 22 iunie 1963, la ora 14:10. O pasăre măiastră încremenind în liniște, lăsând să zboare, în urma sa, nepieritoarele contururi ale cântecului.
http://webcultura.ro/maria-tanase-si...sare-maiastra/
http://webcultura.ro/wp-content/uplo...a-Tanase-2.jpg
http://www.ziarulmetropolis.ro/wp-co...ncu%C5%9Fi.jpg
Am incercat sa-ti spun ca cine esti tu, este cu mult mai maret decat toate acestea. Ti-am spus ca legile si obiceiurile barbatilor si femeilor sunt limitate de conditiile experientelor lor. Ei nu pot vedea dincolo de ele.. dar exista o Realitate care se afla dincolo de acea realitate subiectiva ingusta. Tu o poti gasi, pornind din interior catre exterior, pentru ca ea insasi este temelia fiintei tale. Ea este cine esti tu, atunci cand dai la o parte toate acele false credinte pe care le-ai acceptat de la societate.
Ti-am cerut sa pleci de acasa pentru ca, intr-o zi, sa te intorci, stiind ce inseamna cu adevarat "Acasa".
Ti-am cerut sa mergi intr-un pelerinaj in care sa te desprinzi de identitatea ta exterioara, pentru a descoperi care este adevarata ta identitate. Ti-am cerut sa-i asculti pe ceilalti cu respect, dar niciodata sa nu le accepti ideile si opiniile ca pe o autoritate care sa-ti conduca viata.
Ti-am cerut sa gasesti acea autoritate in interior, chiar daca nimeni altcineva nu este de acord cu ea - si ti-am cerut sa urmezi acea autoritate launtrica, chiar si in fata criticilor venite din partea prietenilor tai, a rasei, a partidului tau politic si a tarii tale.
Ti-am cerut sa iei atitudine de unul singur, nu pentru ca vreau sa te izolez, ci pentru ca sa poti cunoaste Adevarul si sa te ancorezi in el. Asta, deoarece vor veni vremuri cand va trebui sa stai neclintit, sustinand acel Adevar in mijlocul unei multimi de oameni care ar vrea sa-l ignore, gasind tapi ispasitori si condamnandu-si fratii si surorile - asa cum o data m-au condamnat pe Mine.
Vor veni vremuri, prietene, cand tu vei fi vocea din pustiu, care-i ajuta pe oameni sa-si gaseasca inapoi drumul spre casa. Si nu ai putea deveni acea voce, daca n-ai pleca de acasa, daca n-ai invata sa ramai singur cu Adevarul. Atunci cand stii cum sa stai singur si neclintit, e usor sa stai impreuna cu altii care-si sustin propriul Adevar. Nu esti amenintat de ceea ce cred ei sau de experienta lor. Tu respecti toate aceste lucruri. Respecti fiecare drum autentic catre intelepciune si iubire Divina. Si te incanta foarte mult sa fii cu oamenii care se simt bine, fiind ei insisi.
Paul Ferrini (Miracolul Iubirii)
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net...53&oe=5619BA0A
“Nimeni nu are dreptul să aleagă pentru altul, oricât l-ar iubi.”http://webcultura.ro/wp-content/uplo...9/Amaral-2.jpg
“Într-o bună zi ai să-nțelegi că omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieți.”
“Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat și o femeie, judecata își situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Acest moment nu poate fi evitat. Nici pasiunea cea mai mare nu absolvă pe nimeni de această poziție esențial umană.”
“Ceea ce îți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi, într-o zi, că numai spiritualitatea rămâne dintr-o iubire.”
“Între doi oameni care alcătuiesc un cuplu sau vor să alcătuiască un cuplu trebuie să se potrivească mai multe lucruri. Dacă la unele dintre potrivirile acestea se mai poate lua de ici și pune colo, una este însă indispensabilă și fără tocmeală: concepția despre lume.”
“Când într-o căsnicie unul din soți își găsește pe cineva, cel/cea de acasă dintr-o dată se umple de toate defectele, ca de bube dulci. Totul este să ai răbdare și lucrurile se reechilibrează: vezi că și «zeul» mai are defecte, vezi că și «vechitura» de acasă are calități și, una peste alta, ajungi de multe ori la concluzia că «vechitura» e mai bună decât «prospătura».”
“Depinde ce te desparte de omul cu care vrei să te împaci. Faptul că partenerul tău, la un moment dat, ți-a preferat pe altcineva nu este un motiv să te oprească să te împaci. Aici nu ai de înfrânt decât un orgoliu de natură mai mult socială.”“Dacă însă omului cu care vrei să te-mpaci îi găsești uman niște defecte pe care nu i le poți tolera, e mai bine să nu mai încerci să peticești oala.”
“Dacă vrei să păstrezi indiferent ce relație cu un om, trebuie să-l consideri ca pe o rudă apropiată și să-i ierți, să-i tot ierți, cum le ierți copiilor, părinților, fraților tăi. Dacă ai orgolii, nici o relație nu e posibilă.”
“Iertarea nu schimbă și nu șterge faptele. Cred că oamenii fac o confuzie: iau acceptarea drept iertare.”
http://webcultura.ro/wp-content/uplo...9/Amaral-8.jpg
Câteva dintre gândurile exprimate de Ileana Vulpescu ei însoțite de picturi ale artistei Maria Amaral.
http://webcultura.ro/fericirea-nu-ti...oate-doar-lua/
http://i5.tagstat.com/p1/0/C6IAQONi6...F0vidqJw==.jpg
Dacă tu îți amintești de mine, nu-mi pasă că ceilalți m-au uitat.
Inima fiecărui om e ca o fântână adâncă. Și nimeni nu știe ce zace pe fundul ei. Nu ne putem decât imagina, judecând după lucrurile care ies din când în când la suprafață.Oricine se îndrăgostește caută piesele lipsă din el însuși.Cu trecerea timpului, vei înțelege… Ce durează, durează, ce nu e de făcut, nu e de făcut. Timpul rezolvă cele mai multe dintre lucruri, și ceea ce timpul nu rezolvă, va trebui să rezolvăm singuri.Nici adevărul, nici sinceritatea, nici forța, nici blândețea, nimic, absolut nimic nu poate atenua durerea, tot ce ne rămâne de făcut este să luăm lucrurile până la capăt și să încercăm să învățăm ceva, chiar dacă știm că ceea ce învățăm nu ne va fi de niciun folos.Nu trăiești decât pe jumătate… Cealaltă jumătate așteaptă undeva, încă neatinsă.Am închis ochii și mi-am cercetat străfundurile sufletului. Când am făcut asta, liniștea din jur s-a așternut peste mine ca niște firicele de praf.Singurătatea nu e un sentiment atât de rău. E ca liniștea în care se cufundă un copac după ce păsările și-au luat zborul de pe ramurile lui.Cu cât trec anii, parcă se lungește timpul, asemenea unei umbre la amurg. Într-o zi întunericul va înghiți umbra cu totul.Dacă tu îți amintești de mine, nu-mi pasă că ceilalți m-au uitat.
--https://reasheeshablog.files.wordpre...706-022319.jpg
http://webcultura.ro/daca-tu-iti-ami...ti-m-au-uitat/
Efectul lui Kirlian desoperă sufletul obiectelor (Foto)
Efectul Kirlian - apariţia pe suprafaţa unui obiect, plasat în câmpul electric de înaltă frecvenţă, a strălucirii de plasmă la o descărcare electrică. Şi dacă mai simplu, este un efect, care stă la baza fotografiei de aură şi a biocâmpului. Efectul a fost descoperit încă în 1939 de fizioterapeutul Semion Davidovici Kirlian si soţia lui din Krasnodar.
O utilizare reuşită a efectului Kirlian a găsit fotograful din California Robert Bueltman. Datorită lui, el face poze care atârnă pe pereţii Muzeului de Artă de la Universitatea Yale, Universităţii Stanford, companiilor Adobe Systems, Bank of America, Xerox şi Nikon.Robert lucrează în întuneric complet. Dlui lasă să treacă prin plantă, introdusă pe peliculă diapozitivă, o descărcare electrică de 80 000 de volţi, care provoacă efectul Kirlian, fixat pe fotografie. Câteva haşurări de lumină cu cabluri din fibră optică adăugă o aureolă albă fermecătoare. Fotograful poate face o sută de încercări înainte de a atinge rezultatul dorit. Acest proces este atât de complicat ca în zece ani au fost făcute doar 80 de picturi.
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian02.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian03.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian04.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian05.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian06.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian07.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian08.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian09.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian10.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian11.jpg
http://www.ecology.md/pics/2010/10/media_kirlian12.jpg
Sursa cu linkuri 1, 2
http://www.ecology.md/md/section.php...9#.VOhVANKUcqM
http://www.kulturologia.ru/blogs/190709/11308/
http://www.revistaclipa.com/wp-conte..._moldovita.jpg m_cepeha@yahoo.com (Own work) [CC-BY-SA-3.0-ro (http://creativecommons.org/licenses/...0/ro/deed.en)], via Wikimedia Commons">
Fântâna Mănăstirii Moldovița.Foto: Mihaela CepehaFântânile – ochii pământului
Unde sunt „fântânile - ochii pământului, în care cerul își oglindește fața”? (Ernst Bernea)
http://www.revistaclipa.com/9145/201...hii-pamantului
Unde sunt „fântânile - ochii pământului, în care cerul își oglindește fața”? (Ernst Bernea)
https://olgutza01.files.wordpress.co...37176278_n.jpg
De multe ori se intampla ca o clipa de tandrete devenita scrisoare de dragoste sa reprezinte debutul literar al cuiva. Iata o mostra de acest gen. Anii s-au asternut peste ea, dar aroma ei s-a pastrat.
http://jurnalul.ro/campaniile-jurnal...ata-1835.html#
http://reverietwo.r.e.pic.centerblog.net/59f67bf7.gif
Se întâmplă ceva când puteam să judecăm şi nu am făcut-o, când puteam să ne răzbunăm şi nu am făcut-o, când ego-ul moare şi învie. Atunci răsare un Adevăr, o prezenţă, o linişte. Canalul spre revelaţie. Conştiinţa nu s-a urcat la cer, ci a adus cerul în ea. Sau nu. Logica lui Iisus Hristos, privirea lui Hristos, iertarea lui Hristos. Bunătate. Dragoste. Liră. Deplină armonie. Nimic nu este mai dulce ca dragostea. Şi pe pământ, şi în cer. Ajutorul lui Dumnezeu vine acolo unde este dragoste, nădejde şi credinţă.
Suflet frumos, fii cuminte! Prietenia este leacul vieţii. Îmi jertfesc dreptatea, de dragul păcii, de dragul liniştii şi al comuniunii…
Fac pace cu tot ce se întâmplă şi accept mesajul, lecţia. Orice greutate din viaţa noastră are dreptul să vină, dar nu are dreptul să rămână. Risipiţi norul tristeţii şi alungaţi teama!
Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul sau mintea, ei nu pot ucide sufletul! Bucuraţi-vă şi vă veseliţi în Domnul! Fiţi curajoşi, fiţi tari în credinţă! Sufletele noastre se îmbrăţişează în Iubire Sfântă. Ne întâlnim în rugăciune.
Cea mai mare furtună este cea a tulburărilor dintre suflet şi minte. Buimăceală. Cu mintea veche judecăm, dar cu mintea nouă iertăm şi binecuvântăm pe cei ce încă nu simt „metaforele negustate” ale vieţii. Mulţumesc! Te iubesc! Iartă-mă! Alfa şi Omega. Mai sunt multe de văzut, mai sunt multe de trăit.
Mâinile îmi sunt reci, dar inima e caldă. O inimă deschisă ştie ce are de făcut şi deschide şi alte inimi. Aleg să rămân în pace şi să binecuvântez experienţa, persoana. Aici, în inima mea, nimeni nu mă mai prigonește, nici nu mă supără… Am o bucăţică de iubire în buzunar. O împart cu voi, cu toţi.
http://bleuchalou.b.l.pic.centerblog.net/o/12f68559.jpg
http://4.bp.blogspot.com/_VYcVxSlvN3.../fundalKGD.JPG
21 februarie 2015
Ştim astăzi că o mare parte din bolile fizice sunt înrădăcinate în psihic, şi de asemenea că ele pot fi tratate prin mijloace psihologice.
A trebuit să se facă un mare pas înainte
pentru a nu mai considera boala numai pe planul fizic
şi a ne orienta spre o terapie psihosomatică;
tot la fel, astăzi, rămâne de îndeplinit drumul care va conduce
de la o terapie pragmatică – doar în slujba eului existenţial –
la o terapie iniţiatică în slujba eliberării Fiinţei.
Terapia iniţiatică îi deschide omului calea spre o Realitate metafizică şi metapsihică din el însuşi,
care nu este rezultatul unei speculaţii
şi nici al unei credinţe religioase,
ci este rodul unei experienţe,
experienţa cea mai profundă care îi este dat omului să o trăiască.
Când se vorbeşte despre terapie ne gândim în mod foarte natural la restabilirea sănătăţii. A fi terapeut înseamnă a vindeca, a vindeca un bolnav, fie că acesta este fizic bolnav sau în sufletul său. Medicul ca terapeut înseamnă că vindecă un bolnav. Fie că este vorba de un medic internist sau de un chirurg, de un psihiatru sau de un vindecător, întotdeauna este vorba de acelaşi lucru: a elimina o maladie şi a-i reda omului sănătatea.
Formelor tradiţionale de terapie li se adaugă astăzi una nouă: terapia iniţiatică. Şi în cazul ei este vorba de vindecare, dar pe un cu totul alt plan. Aici, terapeutul nu este cel care vă redă sănătatea, capacităţile voastre adică, ci el este mai degrabă în sensul original al termenului: însoţitorul pe calea vindecării, pe Calea Salvării. Cuvântul german Heil îşi are aici sensul profund, un sens religios în fond. Este vorba de a-l scoate pe om din suferinţa sa (Heil-losigkeit) şi de a-l conduce spre vindecare sa, spre salvarea sa. Suferinţa (Heillosigkeit) despre care este vorba aici este cea a situaţiei fundamentale a omului: deplorabil pentru că este dominat de eu său, rătăcit în lume, separat de Fiinţa sa supra-naturală, captiv în limitele sale spaţiale şi temporale, sclav al facultăţilor sale raţionale, separat de această Realitate: Natura care este dincolo de spaţiu, de timp şi de înţelegere. Astăzi, treptat, se recunoaşte că, alături de medicina pragmatică care vizează restabilirea stării de sănătate naturală şi de eficacitate, există şi trebuie să existe o terapie iniţiatică care are în vedere restaurarea Unităţii originare cu Fiinţa supra-umană. Pentru prima dată în istoria umanităţii, lumea occidentală acceptă astăzi să ia în serios experienţele în care Cealaltă Dimensiune, Realitatea supranaturală ne atinge. Este vorba de această Realitate mai mare care s-a deturnat de la om, care s-a separat de el în copilăria lui în momentul în care s-a trezit la conştiinţa obiectivă. Pentru a vorbi în termeni religioşi: când a comis păcatul originar, „mâncând din fructul din pomul cunoaşterii”. Este de înţeles aşadar ca astăzi să se nască o terapie care să ia în serios omul în suferinţă, când acesta simte asfixia Fiinţa sale supranaturale.
Terapiile iniţiatice şi pragmatice reflectă doi versanţi ai suferinţei umane. Terapia pragmatică are în vedere omul în existenţa sa spaţio-temporală, care se învârte în fond în jurul aceleiaşi teme: a reuşi în viaţă, a se simţi în siguranţă pe cât posibil în ea, a fi integrat şi recunoscut de colectivitate. A fi bolnav înseamnă în acest caz că sunt puse în pericol forţele fizice, spirituale şi intelectuale aflate în slujba reuşitei în lume şi a valorilor ei. Alături de eul natural, preocupat mereu de reuşita sa, există în om un „Altul”, un „Mai profund”. Noi îl numim Fiinţa sa şi înţelegem aici modul prin care este prezentă în el, în mod individual, o viaţă supra-naturală, care în el şi prin el, ar vrea să se facă „vizibilă”, să se manifeste în universul lui personal, să se manifeste în cunoaştere, formare, structurare şi iubire. Fiinţa - care este maniera în care Supra-terestrul, Divinul, este prezent în om – este cea căreia omul îi întoarce spatele din cauza dezvoltării conştiinţei sale obiective.
Cu toate acestea, dacă opunem Fiinţa eului profan nu ne cantonăm, oare, atunci, într-o sferă, să spunem, de fantezie religioasă? Sau, mai exact, într-un univers de credinţă, în definitiv, exclusiv subiectiv, în timp ce eul existenţial se află în raport cu o realitate tangibilă, obiectivă, concretă, după nişte modalităţi care permit dezvoltarea ştiinţei şi a tehnicii? În acest fel a putut lumea să gândească până nu demult. Dar în zilele noastre vedem trezindu-se sensibilitatea în privinţa Realităţii Transcendente a Fiinţei, a Supra-naturalului. Şi vedem din ce în ce mai limpede astăzi că existenţa umană, mai exact viaţa omului, nu este inteligibilă, în posibilităţile ei de fericire şi de suferinţă, decât în tensiunea dintre cei doi poli: eul său existenţial, natural, condiţionat de spaţiu şi timp, şi Esenţa sa care este dincolo de spaţio-temporal.
Dar cum să ştim ceva din această Esenţă? Ajungem la aceasta prin experienţe ale Supra-naturalului care îl fac pe om să ia cunoştinţă de prezenţa unei Dimensiuni mai înalte în el. Există o diversitate de astfel de experienţe: mici sau mari, fugace, trecătoare sau durabile. Efectele acestor experienţe atestă indubitabila realitate a acestei Dimensiuni. Forţa activă şi transformatoare a acestor experienţe este o dovadă suficientă că nu este vorba de iluzie, de simplă emoţie, ci de o Realitate.
Toate religiile sunt fondate pe astfel de experienţe. Chiar dacă aceste experienţe iniţiale se fixează în sisteme raţionale, experienţa însăşi, mereu şi mereu reînnoită, rămâne sursa inepuizabilă a vieţii religioase. După o perioadă stearpă asistăm astăzi la o nouă emergenţă din fondul originar. A culege roadele acestei experienţe originare şi a-i canaliza efectele către Devenirea omului, iată sarcina ghidului pe calea iniţiatică.
Nu e prea departe epoca în care le-a fost dat unor oameni să trăiască astfel de experienţe, numite în mod peiorativ „mistice”, pentru că ei trăiau într-o realitate incomprehensibilă, avându-şi locul doar în „suflet”, în sentiment. Devine tot mai clar astăzi că această sursă este tocmai aceea în care omul îşi are originea, şi prin care poate realmente să existe şi să se reînnoiască, mai ales atunci când forţele de a rezista provocării şi suferinţei din lume nu mai sunt de ajuns sau încep să dispară.
update sâmbătă orele 19
Astăzi, cu cât luăm cunoştinţă şi experimentăm această Dimensiune mai înaltă în care se află rădăcinile forţei, ale sensului şi ale fericirii din viaţa umană, cu atât ni se înfăţişează o viaţă despre care nu ştim încă nimic, separată de aceasta de aici, care în fond este deplorabilă, nenorocită, nu întreagă încă. Se constată că, acolo unde se deschide o poartă spre acest Cu-totul-Altul, eliberarea din strâmtorare şi din suferinţă este posibilă, când înţelegerea obişnuită cu capacităţile ei raţionale ajunge la capăt şi când o terapie exclusiv pozitivă eşuează.
Aici intervine terapia iniţiatică. Nu numai la omul pe care un mare strâmtorare, o boală sau o suferinţă îl conduc la o limită pe care se teme că nu o mai poate suporta, ci şi la cel care, percepând într-un mod privilegiat Cealaltă Dimensiune, doreşte să fie condus spre o formă mai înaltă a existenţei lui, cu condiţia să găsească pe cineva care să vrea să fie terapeutul său, adică un însoţitor pe calea salvării.
Initiare înseamnă a deschide calea spre mister. Care este acest mister? Suntem tocmai noi înşine în această Altă Dimensiune, cea care stă disimulată sub realitatea eului existenţial. Irupţia ei în domeniul experienţelor umane ne antrenează dincolo de limitele spaţio-temporale, de comprehensiunea raţională şi de ceea ce tehnic poate fi stăpânit pentru a ne face să descoperim o Realitate care nu are nici un raport cu toate acestea.
Plecând de la acest mister care este el în Fiinţa sa, omul poate să dezvolte cu suferinţa raporturi cu totul noi. Pentru ce care încă se identifică în totalitate cu eul său profan suferinţa are un caracter negativ. De o manieră naturală, încercăm să o evităm şi atunci când apare vom încerca să o suprimăm pe cât este posibil, fie că este fizică sau psihică. Căci a suferi implică o diminuare a forţei şi a bucuriei de a trăi, şi absenţa durerii este o dorinţă legitimă a eului profan.
Cu toate acestea, mulţi oameni identificaţi cu eul lor existenţial au făcut experienţe ale suferinţei care nu au avut numai efecte negative, ci şi efecte pozitive. Astfel, poate fi vorba de cineva care este gratificat cu ceva mai bun pentru că a acceptat boala. El va spune atunci: „Eu am devenit un altul prin această boală. Odinioară eram superficial şi pe patul meu de spital am dobândit o cunoaştere care îmi era străină. Suferinţa m-a făcut mai profund. Durerea, boala, care m-au ţintuit la pat atâta timp m-au forţat să pătrund în mine însumi. În prezent iau în considerare viaţa cu un plus de seriozitate.” Astfel deci, chiar şi la cel care este dominat de eul său existenţial, experienţa suferinţei poate declanşa un proces care să-l oblige să se întoarcă spre propriile adâncuri. Abia atunci va descoperi el tensiunea dintre aparenţă şi, sub aceasta, Dimensiunea profundă şi activă.
Până nu cu multã vreme în urmã, erau recunoscute doar suferinţele şi bolile care aveau un caracter obiectiv recognoscibil şi comprehensibil: doar ceea ce era vizibil, palpabil, sensibil pentru placa fotografică; în timp ce durerile care nu puteau fi reduce la ceva concret sesizabil erau considerate ca imaginare. De atunci un nou capitol a venit să se adauge la „marea carte a terapiilor”: terapia psihosomatică. Ea se bazează pe descoperirea că există maladii fizice care au origine psihică. Arthur Jores, celebrul medic şi terapeut, constată că toate bolile pe care animalele nu le contractează au o origine psihică. În consecinţă, nu numai diagnosticul, ci şi tratamentul bolii vor trebui să adopte o nouă direcţie.
Ştim astăzi că o mare parte din bolile fizice sunt înrădăcinate în psihic, şi de asemenea că ele pot fi tratate prin mijloace psihologice. A trebuit să se facă un mare pas înainte pentru a nu mai considera boala numai pe planul fizic şi a ne orienta spre o terapie psihosomatică; tot la fel, astăzi, rămâne de îndeplinit drumul care va conduce de la o terapie pragmatică – doar în slujba eului existenţial – la o terapie iniţiatică în slujba eliberării Fiinţei. Terapia iniţiatică îi deschide omului calea spre o Realitate metafizică şi metapsihică din el însuşi, care nu este rezultatul unei speculaţii şi nici al unei credinţe religioase, ci este rodul unei experienţe, experienţa cea mai profundă care îi este dat omului să o trăiască. Realitatea experimentală despre care este vorba aici nu a fost recunoscută până acum, căci ea se situează în afara câmpului de experienţe naturale şi inteligibile. Totuşi, este vorba, prin aceste experienţe, de a atinge Realităţi pe care se bazează orice religie vie.
Când vorbim despre religie, două lucruri sunt de separat: credinţa care este întemeiată pe o învăţătură, şi credinţa provenită dintr-o experienţă. Pentru unii, religia este doar credinţa într-o învăţătură dogmatică distribuită de către o instituţie cultuală, precum Biserica; alţii, în schimb, cred că ea se bazează pe experienţe, experienţe profunde, experienţe bulversante.
Dacă distingem omul natural axat pe eficacitate, care se străduieşte predominant să construiască o existenţă în siguranţă, plină de bucurie şi de afecţiune de cel care se înrădăcinează în profunzimile Realităţii supra-naturale, putem să ne punem întrebarea:”Nu există, între omul egocentric, dominat de eul său profan şi cel care se fondează pe Transcendenţă, un al treilea om pe care am putea să-l numim spiritual, şi care se pune în slujba Binelui, Frumosului şi Adevărului? Şi acesta nu este deja un om iniţiatic?” În fapt, nu este aşa căci toate aceste calităţi se situează în câmpul de cunoştinţe şi de acţiune a omului natural; cu toate acestea, atunci când omul natural simte necesitatea de a trăi după aceste valori este deja un prim semn al irupţiei Transcendenţei în viaţa omului natural egocentric. A spune despre un om că este plin de abnegaţie, serviabil şi bun, nu permite în nici un caz să prezumăm înrădăcinarea lui iniţiatică.
update duminică orele 19
Diferenţa între omul natural şi omul iniţiatic este deosebit de evidentă în atitudinea lor faţă de suferinţă, în special atunci când limitele suportabilului sunt depăşite, când situaţia este omeneşte intolerabilă, deşi ineluctabilă. Pentru omul natural, o asemenea suferinţă este sursă de groază, dar omul deschis iniţiatic va găsi acolo şansa, înseşi calea şi nu va percepe în suferinţă şi decădere un negativum, ci în acceptarea a ceea ce pare inacceptabil, el va putea să afle posibilitatea de a ajunge la o Realitate mai profundă. Cu toate acestea, calea iniţiatică nu înţelege desigur să ignore lupta împotriva suferinţei umane, sau să o neglijeze pe cea a semenilor noştri. Ceea ce este de ordin „inţiatic” devine deosebit de sensibil atunci când este vorba pentru eu de o suferinţă intolerabilă de la care este imposibil să ne sustragem. Văzută sub acest unghi, suferinţa nu mai este esenţialmente o situaţia care să ducă a disperare, ci o posibilitate de a accede la o altă Forţă Activă (Wirkkraft) a spiritului nostru şi care permite nu numai să purtăm, ci şi să traversăm şi să depăşim această suferinţă; mai mult: ne permite, ca prin toate acestea, să ne deschidem unei Realităţi care debuşează spre salvarea care ne este intrinsec destinată, legându-ne din nou la „datul nostru fundamental” supranatural.
Primejdiile fundamentale ale vieţii umane se transformă în şanse fundamentale de a cunoaşte o nouă viaţă. Trei dintre ele pot face viaţa umană intolerabilă: frica în faţa aneantizării, disperarea în faţa absurdului şi dezolarea în faţa singurătăţii. Omul caută siguranţa, iubirea şi înţelegerea, şi când una din aceste date lipseşte complet, viaţa lui se află în faţa unui zid de netrecut prin mijloace naturale. În momentul în care se „sparge” omul natural poate să se nască un om nou. Şi când omul natural consideră suferinţa, boala şi moartea simţite ca pe un neant, ca pe marele Duşman pe care medicul le combate, tocmai atunci ele pot să devină o trambulină spre viaţa iniţiatică, spre o Realitate în sânul căreia începe o nouă existenţă; o viaţă care îşi găseşte sensul nu numai în stăpânirea, plăcerea şi reuşita din lume, ci în experienţă şi mărturia Adevărului supranatural. Omul ameninţat de una din aceste trei suferinţe fundamentale învaţă să accepte inacceptabilul şi aici îşi are locul terapia iniţiatică pentru a-l conduce pe om spre o nouă existenţă. Terapeutul iniţiatic îl conduce oarecum prin tenebrele suferinţei la Lumina unei noi Vieţi.
Orice terapie iniţiatică începe prin a-i face cunoscut celui care solicită asistenţa experienţele prin care Fiinţa esenţială îl atinge şi îl învaţă pe om să le ia în serios, adică să ia în considerare valoarea lor iniţiatică. Omul este făcut atent cu privire la semnificaţia acestor momente în care Numinosul, acest calitativ Cu-totul-Altul care exprimă Fiinţa, îl atinge. Dar experienţa iniţiatică, prin care ceva de această Natură este perceput pentru prima dată şi luat în serios, nu este decât un pol al terapiei iniţiatice. Celălalt aspect al acestei experienţe este acela de a deschide o cale pentru transformarea spre un om tot mai transparent faţă de Cealaltă Dimensiune, un om care îşi incorporează această Altă Dimensiune şi o exprimă în lume.
Opozantul vieţii iniţiatice este eul pentru că el tinde să adopte calea pragmatică a satisfacţiei şi a siguranţei în lume. Chiar dacă există o dorinţă naturală de a urma la început această cale, totuşi sarcinile propriu-zise sunt şi rămân metanoia[4] şi întoarcerea Acasă (Umkehr und Heimkehr) la Sursa Divină. Şi terapeutul iniţiatic ia în serios originea cerească a omului, consideră existenţa noastră obişnuită ca o viaţă în exil – ceea ce creştinii numesc păcatul originar. Ele consideră că este de datoria omului să regăsească drumul spre origine, nu ca o regresie, ci ca sensul şi scopul drumului, ceea ce implică o deturnarea eului existenţial ca şi condiţie esenţială. Fără sentimentul de culpabilitate faţă de originea divină, datorat identificării eului cu cunoaşterea raţională şi a înrădăcinării lui în aceasta – pentru că eul este separat de sursa sa, în mod natural independent, pentru că vrea „să-şi trăiască viaţa” şi să se bucure că există – fără acest eu şi păcatul lui, şi sentimentul de suferinţă care decurge de aici, (această asfixie a Fiinţei care nu se poate dezvolta în simpla sferă de realizare a eului), noi nu am putea cunoaşte nostalgia şi nu am putea fi pregătiţi pentru această Întoarcere spre realitatea de origine a Sinelui nostru, în care este stipulată dintotdeauna adevărata Salvare[5] .
A regăsi o viaţă care se împlineşte plenar pe planul terestru fără a pierde firul de aur care o leagă de Fiinţa sa esenţială, a regăsi această viaţă care este laborioasă în a depune în lume „mărturie” despre această Fiinţă şi despre efectul Ei, înseamnă a „produce” (ausmachen) Omul aşa cum a fost conceput în planul divin, înseamnă a–i permite Marii Fiinţe să răsune prin el.
Terapia iniţiatică înseamnă însoţirea (asistarea) pe Cale. Aceasta debutează printr-un prim contact cu Cel-cu-totul-Altul şi, în această experienţă, omul află o promisiune şi primeşte drept misiune o nouă viaţă ancorată în Divin, în care se străduieşte, fidel chemării Fiinţei, să progreseze pe calea Transformării, într-un progres fără sfârşit spre Salvare. Această salvare nu este o salvare pe care o putem atinge, ci o Cale a Devenirii fără sfârşit: este ceea ce îi este dat omului să trăiască ca cel mai înalt. Iniţierea pe care a primit-o în această primă experienţă îşi va aduce roadele într-o individuaţie progresivă.
Terapia iniţiatică are în vedere Marea Permeabilitate, Transparenţa pentru Transcendenţa care ne este imanentă.
Omul nu poate să „afle” „ce” este Fiinţa. Nu este nici un „acesta” , nici o „aceasta”, Ea este dincolo de orice concept. Şi, totuşi, un lucru este sigur: ea este „Viaţă”, Marea Viaţă, Transformarea permanentă, Metamorfoza creatoare de fiecare clipă. Drumul ei este barat de tot ceea ce se opune metamorfozei, de tot ceea ce este static, vrea să rămână, să se stabilească, de ceea ce este fixat şi mai ales de orice realitate care apare ca solid dobândită. Toate acestea sunt tocmai ceea ce este eul existenţial în principiu. Conştiinţa noastră obiectivă, subordonată acestui eu, constată, creează obiecte, fixează. Întotdeauna ea gravitează în jurul a ceea ce este bine stabilit: orice ordine statică, orice formă de posesie, structura unei comunităţi, ierarhia valorilor, etica care reglează comportamentele, fără de care o comunitate nu ar putea să trăiască în această lume. Şi conştiinţa care îl „cheamă la ordine” este expresia ordinii care menţine coeziunea unei comunităţi, care, ce-i drept, în zilele noastre abia dacă mai există. Dacă este sigur că o colectivitate este, conştient sau inconştient, fondată pe valori interioare, este sigur şi că aceste valori pot fi, pentru că sunt statice, un obstacol în faţa metamorfozelor cerute de Fiinţă în momentele în care omului i se cere neobişnuitul: mărturia (exprimarea) Celui-cu-totul-Altul. Astfel, calea iniţiatică îl duce uneori pe om în situaţii omeneşti teribil de dificile în care trebuie să ignore vocea conştiinţei colective pentru a o asculta pe cea a Fiinţei. Aici acordarea de suport din partea terapeutului iniţiatic poate fi de un real ajutor.
Dacă este vorba de a pleca urechea la Fiinţă, de a da întâietate Divinului care ne locuieşte, dacă este vorba de a-l urma pe Christos, atunci se vor prezenta situaţii în care vom avea datoria să acţionăm într-un mod incomprehensibil pentru conştiinţa colectivă. O astfel se situaţie este cea în care Isus îi spune tânărului care îşi exprimă dorinţa de a-l urma, dar care mai întâi ar vrea să-şi înmormânteze tatăl: „Urmează-mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii.” (Mt. 8,22) sau „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, dar tu du-te şi vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu” (Lc. 9,6) Sau când Christos spune: „Dacă cineva mă urmează şi nu-şi urăşte tatăl, mama, nevasta, copilul, fratele, sora, şi chiar şi viaţa sa, nu poate fi ucenicul meu.” (Lc. 14,26)
Sunt palme pe obrazul oamenilor oneşti, dar este tocmai ceea ce poate fi cerut din partea omului în anumite circumstanţe pe calea iniţiatică. Ştim astăzi că separarea, adesea dureroasă, de fascinaţia autorităţii parentale, desprinderea de mama iubitoare, de „modelul” paternal, este condiţia necesară pentru ajungerea la autonomie (Eigenständigwerden) a eului existenţial. Dar detaşarea legitimă necesară trimite şi mai departe şi anume: separarea dureroasă de orice angajament (Bindung) faţă de lume este condiţia pentru a ajunge liber în Fiinţă. În supunerea faţă de conştiinţa absolută se poate efectua metamorfoza spre omul pentru care - aşa cum spune înţelepciunea orientală: „Fiecare situaţie este cea mai bună dintre ocazii” – fiecare situaţie este cea mai bună dintre ocazii pentru a exprima Fiinţa, pentru a face să se manifeste Fiinţa latentă (vom Wesen zu zeugen).
...
...
... update final marţi orele 10:30
Acesta a fost, dintotdeauna, scenariul riturilor iniţiatice. Era vorba întotdeauna de o „murire” care făcea parte dintr-o metamorfoză. Din timpurile cele mai vechi şi până în zilele noastre nu a fost niciunul din riturile acestea iniţiatice care să nu ceară „ceva” care părea imposibil Eului normal. Exerciţiile japoneze, de exemplu, tirul cu arcul, lupta cu sabia, Za-Zenul practicat riguros, conduc, printr-o practică întinsă pe ani de zile, la un prag, într-un fel o încercare limită. În mod obişnuit, pentru a reuşi această încercare, trebuie să nu iasă deloc zdrobit de acolo. Dar pentru ceea ce ne interesează pe noi, această încercare este reuşită atunci când se acceptă ruptura şi când se supravieţuieşte acestui fapt, adică atunci când lăsăm să se rupă legătura care ne uneşte cu lumea, oricât de terifiantă poate fi traversarea acestei încercări. Dar aceasta implică o nouă naştere: în cel mai bun caz există – aşa cum spune Magistrul Eckhart – o renaştere a lui Dumnezeu în sufletul omului.
În cursul experienţei iniţiatice, înţeleasă ca scânteie iniţială, legătura care îl reuneşte pe om cu vechea lume este ruptă, el este de-portat din punctul lui de vedere obişnuit şi poate părea deranjat. El nu mai este acelaşi. Această clipă, în care se simte transportat, poate, într-o stare „divină”, este pentru el cea a unei mutaţii radicale. Pentru un timp, mai lung sau mai scurt, este sustras din lumea obişnuită şi, în ochii anturajului de multe ori nu mai este inteligibil, este declarat schizofren. În aceste cazuri, este de dorit ca el să întâlnească un terapeut care să înţeleagă că el se află în miezul unei experienţe numinoase, că este sesizat de „ceva” imens, care îl bulversează, în care îi este dezvăluit un viitor care îi fusese ocultat atât timp cât era un om „încă normal”. Un om căruia îi este dat să trăiască un astfel de moment, şi care revine de acolo, rămâne marcat. El are un secret, el ŞTIE ceva. El aparţine de acum altei familii. Rareori va avea ocazia să întâlnească pe cineva „înrudit”, un frate. Atunci, ei îşi fac semn cu mâna, salutându-se, schimbă poate doar câteva cuvinte; se înţeleg fără multe cuvinte, ei aparţin unui alt plan. El poate, ce-i drept, din nou, să evolueze în lume şi să practice o meserie ca toată lumea, dar în secret el trăieşte dintr-o nouă dimensiune şi nu va trăi cu adevărat de o manieră valabilă decât atunci când va dezvolta mai amplu, în deplină cunoştinţă, angajându-şi acolo propria responsabilitate, Starea nou dobândită.
Omul care are nevoie de o terapie iniţiatică este de fapt fiecare dintre noi. Dar noi nu suntem conştienţi de boala noastră, de lipsa noastră, pentru că noi nu simţim ce suntem în fond cu adevărat, la „ce” suntem destinaţi şi chemaţi. Aici, terapeutul ne va servi de ghid pe cale, ne va învăţa să cunoaştem semnificaţia clipelor în care suntem atinşi de Transcendenţa Imanentă, ne va ajuta să le luăm în serios, să acceptăm misiunea pe care acestea le implică, şi să integrăm calea transformării. Dacă ne îndeplinim această datorie, atunci şi relaţia noastră cu suferinţa se va transforma. A asuma aceasta înseamnă a dobândi dreptul de acces spre Celălalt Ţărm.
[1] Potrivit teologiei creştine, şi experienţa mistică este inclusă în credinţă, ca maniera în care omul poate să-şi interiorizeze relaţia, participarea la Dumnezeu.
[2] Tot aşa, diferenţierea din teologia creştină dintre mistica naturală şi cea supranaturală nu neagă faptul că o experienţă inefabilă a lui Christos este posibilă la baza misticii naturale, cu condiţia ca omul să nu limiteze transcendenţa la experienţa individuală a Sinelui şi a realizării Sinelui.
[3] Cuvântul Yoga derivă etimologic din rădăcina yuj care înseamnă a lega împreună, a şine strâns, a înhăma, a pune sub jug. Vocabula Yoga serveşte în general pentru a desemna orice tehnică de asceză sau orice metodă de meditaţie.
[4] Umkehr – tradus aici în sensul de bulversare totală, schimbarea modului de a gândi (înnoirea minţii, creştineşte vorbind), o cotitură, o schimbare de direcţie a vieţii n.t.
[5] Termenul german Heil utilizat de autor în această carte are sensul : Vindecare, Salvare, Mântuire, Scăpare, Întregire. Potrivit viziunii autorului toate aceste sensuri sunt la fel de valabile, exprimă acelaşi conţinut. Chiar dacă traducerea în româneşte a termenului Heil s-a făcut în mare parte prin termenul Salvare, sensurile acoperite de acest cuvânt sunt cele de mai sus. N.T.
Sursa: traducere din volumul Karlfried Graf Durckheim - Von der Erfahrung der Transzendenz, Verlag HERDER, Freiburg im Breisgau
Traducerea îmi aparţine, V.J.
Poate va mai fi încă o carte în româneşte din cărţile lui K.G. Durckheim, Despre Experienţa Transcendenţei (aceasta din care am tradus textul de mai sus).
Pentru alte texte traduse din aceeaşi carte consultaţi după eticheta "experienţa Transcendenţei".
Publicat de Viorica Juncan
K.G. Durckheim – Experienţa Transcendenţei
Mai mult aici:
i
http://karlfriedgrafdurckheim.blogsp...nitiatice.html
http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei.htm
24 februarie 2015
Suferinta în lumina terapiei initiatice
Acesta a fost, dintotdeauna, scenariul riturilor iniţiatice. Era vorba întotdeauna de o „murire” care făcea parte dintr-o metamorfoză. Din timpurile cele mai vechi şi până în zilele noastre nu a fost niciunul din riturile acestea iniţiatice care să nu ceară „ceva” care părea imposibil Eului normal. Exerciţiile japoneze, de exemplu, tirul cu arcul, lupta cu sabia, Za-Zenul practicat riguros, conduc, printr-o practică întinsă pe ani de zile, la un prag, într-un fel o încercare limită. În mod obişnuit, pentru a reuşi această încercare, trebuie să nu iasă deloc zdrobit de acolo. Dar pentru ceea ce ne interesează pe noi, această încercare este reuşită atunci când se acceptă ruptura şi când se supravieţuieşte acestui fapt, adică atunci când lăsăm să se rupă legătura care ne uneşte cu lumea, oricât de terifiantă poate fi traversarea acestei încercări. Dar aceasta implică o nouă naştere: în cel mai bun caz există – aşa cum spune Magistrul Eckhart – o renaştere a lui Dumnezeu în sufletul omului.
În cursul experienţei iniţiatice, înţeleasă ca scânteie iniţială, legătura care îl reuneşte pe om cu vechea lume este ruptă, el este de-portat din punctul lui de vedere obişnuit şi poate părea deranjat. El nu mai este acelaşi. Această clipă, în care se simte transportat, poate, într-o stare „divină”, este pentru el cea a unei mutaţii radicale. Pentru un timp, mai lung sau mai scurt, este sustras din lumea obişnuită şi, în ochii anturajului de multe ori nu mai este inteligibil, este declarat schizofren. În aceste cazuri, este de dorit ca el să întâlnească un terapeut care să înţeleagă că el se află în miezul unei experienţe numinoase, că este sesizat de „ceva” imens, care îl bulversează, în care îi este dezvăluit un viitor care îi fusese ocultat atât timp cât era un om „încă normal”. Un om căruia îi este dat să trăiască un astfel de moment, şi care revine de acolo, rămâne marcat. El are un secret, el ŞTIE ceva. El aparţine de acum altei familii. Rareori va avea ocazia să întâlnească pe cineva „înrudit”, un frate. Atunci, ei îşi fac semn, salutându-se, schimbînd poate doar câteva cuvinte; cãci se înţeleg fără multe cuvinte, ei aparţin unui alt plan. El poate, ce-i drept, din nou, să evolueze în lume şi să practice o meserie ca toată lumea, dar în secret el trăieşte dintr-o nouă dimensiune şi nu va trăi cu adevărat de o manieră valabilă decât atunci când va dezvolta mai amplu, în deplină cunoştinţă, angajându-şi acolo propria responsabilitate, Starea nou dobândită.
Omul care are nevoie de o terapie iniţiatică este de fapt fiecare dintre noi. Dar noi nu suntem conştienţi de boala noastră, de lipsa noastră, pentru că noi nu simţim ce suntem în fond cu adevărat, la „ce” suntem destinaţi şi chemaţi. Aici, terapeutul ne va servi de ghid pe cale, ne va învăţa să cunoaştem semnificaţia clipelor în care suntem atinşi de Transcendenţa Imanentă, ne va ajuta să le luăm în serios, să acceptăm misiunea pe care acestea le implică, şi să integrăm calea transformării. Dacă ne îndeplinim această datorie, atunci şi relaţia noastră cu suferinţa se va transforma. A asuma aceasta înseamnă a dobândi dreptul de acces spre Celălalt Ţărm.
K.G. Durckheim - Despre EXPERIENTA TRANSCENDENTEI
Mai mult pe blogul destinat lui KGD, în linkul de mai jos:
http://karlfriedgrafdurckheim.blogsp...nitiatice.html
http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei.htm
https://www.youtube.com/watch?v=zkG1vrnuxFA
Condiţii fundamentale pentru evoluţia interioară
Condiţia oricărui exerciţiu care favorizează evoluţia interioară este presentimentul sau experienţa propriei Fiinţe. Fără contactul cu ea, orice exerciţiu deviază sau ajunge la un impas, adică la o disciplină impusă care suprimă, în favoarea unei concepţii exclusiv exterioare de „sănătate şi virtute”, Adevărul Fiinţei autentice. Omul care rămâne insensibil la ritmul Fiinţei sale nu înţelege suferinţa decât exterior. El va atribui unor cauze exterioare tot ceea ce aduce atingere facultăţii sale de lucru. Se va strădui să găsească explicaţia suferinţelor sale interioare într-o greşeală comisă în privinţa unui imperativ de ordin existenţial, al unei doctrine religioase sau al unei autorităţi oarecare. Dar supraîncărcarea cu o aparenţă „virtuoasă” a „eului”său existenţial ratat îl îndepărtează şi mai mult de Fiinţa lui esenţială.
Orice tentativă care vizează realizarea proiecţiei unei personalităţi idealizate, fără o decantare a inconştientului şi fără un contact cu Fiinţa esenţială este condamnată la eşec. Pentru că numai la acest contact învaţă omul să simtă şi să discearnă ceea ce este autentic şi constituie premisele unei realizări personale esenţialmente adevărate. Numai făcând experienţa Fiinţei lui, şi nu altfel, omul se va simţi „mişcat” de către FIINŢĂ şi deschis dezvoltării „formei” corespunzătoare Fiinţei lui esenţiale care îl eliberează de orice formă de adaptare.
Karlfried Graf Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Pag. 41-42, Editura HERALD, AICI
A fi centrat în mod just
A fi centrat în mod just semnifică mult mai mult decât o ancorare în centru, care să ne permită să "facem faţă" în existenţă.
http://2.bp.blogspot.com/-onTZooyhf7...all-forest.jpg Paul Cezanne- Small Forest
Sursa foto:www.paul-cezanne.org
Centrul just al omului este "acolo" unde el corespunde Fiinţei sale autentice.
K.G. Durckheim - Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu,
http://4.bp.blogspot.com/_VYcVxSlvN3.../fundalKGD.JPG
Despre "atitudinile incomode" ale omului aflat pe Cale...
Când un om,
pe care vrem să-l ajutăm,
este la capătul puterilor din cauza separării de Fiinţa lui,
trebuie, uneori, să găsim forţa
de a renunţa la un fel de încurajare consolatoare,
pentru a-l ghida în funcţie de adevărul său profund,
acest adevăr al Fiinţei a cărui non-manifestare este cauza suferinţei sale. Trebuie să avem curajul de a fi „noi înşine”, adică un om pe cale, şi să-l chemăm şi pe celălalt pe cale. Nu se pune problema de „a-l chema la ordine”, ceea ce l-ar întări şi mai mult în eul lui; ci de a-l apela spre imaginea lui esenţială, spre „sine însuşi”, spre Fiinţa lui; Omul adevărat va prefera mai degrabă să suporte suferinţa din fidelitate faţă de Fiinţa lui autentică, decât să cumpere eliberarea din această suferinţă printr-o trădare faţă de Ea. O stare de sănătate contrară Fiinţei, „facultăţi productive” care sufocă sentimentul Fiinţei, o adaptare la existenţă care voalează Fiinţa, devin nefaste pe termen lung. Chemarea Fiinţei, dacă este ascultată, degajează o forţă care transformă toată suferinţa într-un mod miraculos. Putem avea întotdeauna încredere în această forţă binefăcătoare a Fiinţei; ea dizolvă rigiditatea atât de dureroasă cauzată de răspunsurile eronate ce au fost date în diferitele circumstanţe ale vieţii noastre şi condiţionate de ele. Şi, în plus, această forţă eliberează în noi puterea creatoare a „fondului”.
K.G. Durckheim – Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu, Editura HERALD
Graţie şi experienţa Fiinţei
Graţia,
care este considerată de către omul natural
ca un dar care îi vine de la un Dumnezeu exterior,
este pentru omul iniţiatic accesul la conştiinţa Dumnezeului interior,
din propria sa fiinţă şi din cea a oricărei realităţi naturale date ca obiectivă.
În timp ce pentru omul natural Exerciţiul este redus la o performanţă
fizică, psihică sau morală, suscitată de dorinţele
şi de voinţa unui eu natural plin de bune intenţii,
şi care, în consecinţă, nu dă niciodată acces la Graţia divină,
el înseamnă pentru omul iniţiatic a deveni conştient de Graţia specifică fiinţei lui proprii pentru a i se conforma. A i se conforma, adică a lăsa să se exprime dorinţa ei de deschidere, a se strădui la transparenţă pentru a putea să O primească şi să-i permită să se manifeste în existenţa lui, în el şi prin intermediul lui.
În timp ce conştiinţa omului natural,
din cauza tendinţei ei spontane de a menţine, a prelungi şi a viza „echilibrul static”,
se opune dinamismului unei Vieţi care tinde la o permanentă transformare,
Elanul provenit din Fiinţă spre realizare, eliberare şi transformare
este pentru omul iniţiatic principiul* acţiunii şi cunoaşterii sale. Şi astfel, Ceea ce este cunoscut şi cel care cunoaşte se întâlnesc şi se descoperă reciproc în Fiinţă, adică în Christos.
Pentru omul iniţiatic, raportul dintre travaliul** spiritual şi Graţie
nu se mai defineşte prin opoziţia dintre ceea ce face şi ceea ce primeşte,
ci prin ceea ce este el însuşi în mod inconştient prin raport cu Fiinţa,
şi ceea ce poate să devină datorită exerciţiilor specifice care îl fac
să ia cunoştinţă de Principiul de Viaţă,
ceea ce debuşează spre o autentică Realizare de sine.
Karlfried Graf Durckheim – L’expérience de la Transcendance,
A trăi sub semnul Transcendenţei Imanente
A trăi sub semnul Transcendenţei Imanente înseamnă a te adăpa la o abundentă Sursă de Forţă, dar înseamnă şi a avea forţa de a fi autentic, forţa de a-ţi recunoaşte propria slăbiciune. Omul trebuie în continuu să se depăşească, în fond, el trebuie mereu să ştie şi să facă mai mult decât poate prin sine însuşi. Aceasta înseamnă a fi uman. Transcendenţa Imanentă poate să-l ajute pe om să ceară de la el eforturi de care ar fi incapabil dacă nu ar avea în el această legătură cu Supra-umanul. Căci există în fiecare om mult mai mult decât forţele eului terestru ordinar, în fiecare există "un potenţial de forţe supra-umane” în slujba unor sentimente particulare, a anumitor acţiuni de care el nu este capabil decât pentru că există în el „ceva” care depăşeşte forţele lui naturale. Singur, omul care nu stă într-o atitudine absolut depărtată de Imaginea înnăscută pe care o poartă în el, de Imaginea a ceea ce trebuie să devină el, poate, în anumite circumstanţe, să-şi depăşească forţele sale naturale. Căci Imaginea a ceea ce trebuie să devină un om conform Fiinţei lui esenţiale conţine totdeauna partea supra-umană a acestui om. Singur cel care îşi depăşeşte capacităţile naturale poate să devină Cel care este destinat să devină potrivit Fiinţei lui esenţiale. Aceasta nu înseamnă că trebuie să ne comportăm de o manieră contrară adevărului nostru interior, dar este posibil să ni se ceară, în anumite cazuri, să depăşim capacităţile de care natura ne face capabili.
Karlfried Graf Durckheim – L'expérience de la Transcendance, Ed. Albin Michel, pag 170
Din capitolul EXPERIENTA TRANSCENDENTEI tradus partial aici
Experienta Transcendentei - update
Epoca noastră este pe cale să descopere această lege fundamentală:
ceea ce este necesar sunt mai puţin actele specific religioase
cât o stare de suflet,
o dispoziţie de spirit, care să facă din om
un cineva pe care „prezenţa lui Dumnezeu” să nu-l părăsească niciodată.
Karlfried Graf Durckheim – L'expérience de la Transcendance,
Citeşte mai departe...
Sensul practicii
K.G. Durckheim - Cotidianul ca exerciţiu pe calea metamorfozei
Sensul practicii este acela de a-l conduce pe omul, separat de Fiinţa lui autentică, la integralitatea lui, la sănătatea lui (Wieder-Heil-Werden).
Sănătos nu este omul care s-a adaptat pur şi simplu lumii, stăpânindu-şi cu succes existenţa, arătându-se sociabil, eficace în lume, în timp ce rămâne surd la apelurile Fiinţei lui.
Este sănătos, dimpotrivă, numai omul care se deschide energiilor izvorâte din propriul său „fond”, care devine apt să le primească, să acţioneze în funcţie de aceste forţe care îl regenerează şi îl orientează.
Este sănătos doar omul care, în mijlocul unei lumi aride, dezordonate şi sfâşiate de conflicte este capabil să manifeste abundenţa supranaturală, autenticitatea sensului şi unitatea salvatoare a FIINŢEI supranaturale. Dar niciodată omul nu realizează definitiv aceasta. El este întotdeauna pe cale.
De aceea este sănătos doar omul care trăieşte printr-o „formulă de viaţă” pe care contactul cu FIINŢA i-a permis să o degajeze şi datorită căreia el se poate menţine pe Calea metamorfozei.
[1] Heil poate însemna: sănătos, întreg, vindecat, scăpat, salvat, mântuit. Toate sensurile pot fi la fel de valabile aici. (n.t.)
SURSA: http://karlfriedgrafdurckheim.blogspot.ro/search?updated-max=2014-10-14T20:59:00%2B03:00&max-results=7
https://www.youtube.com/watch?v=zmktyxjbbGQ
Priviţi imensa fremătare care trece în goană,
de la un orizont la altul,
prin oraşe şi păduri.
Priviţi cu atenţie, din susul până în josul Vieţii,
efervescenţa umană prin care fermentează Lumea, -
cântecul şi podoaba păsărilor, -
zumzetul nebun al insectelor, -
înflorirea neobosită a florilor, -
activitatea perseverentă a celulelor, -
truda fără margini a germinărilor…
Eu sunt raza unică prin care sunt provocate,
şi în sânul căreia vibrează
toate acestea.
Omul, sinteză a Naturii, face multe lucruri,
cu focul care arde în inima lui.
El acumulează Puterea,
urmăreşte Gloria,
creează Frumuseţea,
se devotează Ştiinţei.
Şi nu-şi dă seama, de multe ori, că
sub atâtea forme diferite,
cea care îl însufleţeşte este mereu aceeaşi pasiune, -
epurată, transformată, dar vie -,
atracţia Femininului. (Cerul din noi)
http://nikita932-fees.kazeo.com/site...2_316490-L.jpg
Design Fanpage
https://www.youtube.com/watch?t=170&v=K6rGIt04LJA
Realitate dincolo de iluzie
Realitatea pe care o traim, o suma a perceptiilor, definita de mintea umana si societate, de trairi si emotii.
Dar dincolo de acestea se afla o realitate in care totul devine unificat si viata pe care o stim prinde contur intr-un univers infinit, dar perfect definit.
Cand constientizam aceasta realitate se deschid orizonturi noi, trepte spre o alta lume, libera si unita, in care schimbarea incepe cu un simplu gand si totul este conectat.
Prin acceptarea a ceea ce suntem si deschiderea spre Unime, ne recunoastem ca parte din Creatia Lui Dumnezeu ce salasuieste in in inima noastra si ne da viata.
Dumnezeu este Lumina, este Iubire, este viata si fiecare fir de iarba sau fiinta din univers.
Suntem co-creatori ai acestei lumi-univers, participam prin fiecare actiune a noastra, suntem responsabili pentru ceea ce dam viata.
Indiferent de religie sau credinte, sufletul este liber si nu trebuie influentat cu nimic.
Fiecare om alege liber, dar sa nu uitam ca exista cauza si efect, urmari ale alegerilor noastre.
A fi spiritual inseamna sa accepti totul asa cum este, sa aduci la un numitor comun si sa alegi cu sufletul, sa vezi binele in cel mai intunecat colt si sa il hranesti.
Cand faci totul din inima si neconditionat, cand iti pasa de intreaga lume nu doar de tine.
Cand simti durerea celui care sufera si vrei sa dai o mana de ajutor.
Cand sufletul este mai presus decat ego-ul.
Cand simti bucurie in ceea ce faci, in ceea ce daruiesti fara conditii.
Cand omul devine OM.
http://spre-infinit.blogspot.ro/
http://2.bp.blogspot.com/-5STIyyiTWN...background.jpg
Viata si moartea, suferinta si bucuria, bãsicile picioarelor învinetite,
iasomia din spatele casei, persecutiile, atrocitatile nenumarate,
totul, totul este în mine si formeaza un ansamblu puternic,
îl accept ca pe o totalitate indivizibila si încep sa înteleg din ce în ce mai bine –
pentru propriul meu folos, fara a o putea explica înca altora –
logica acestei totalitati. (…)
Viata este frumoasa si plina de sens în absurditatea ei,
cu conditia sa stim sa înlesnim un loc pentru tot
si sã o purtãm întreagã în noi în unitatea ei;
atunci viata, de o maniera sau alta, formeaza un ansamblu perfect.
De îndata ce refuzam sau vrem sa eliminam anumite elemente,
de îndata ce ne urmãm bunul nostru plac si capriciul nostru
pentru a admite un aspect al vietii si a-l respinge pe altul,
atunci viata devine într-adevar absurda:
de îndata ce ansamblul este pierdut, totul devine arbitrar.
(E. HILLESUM, Une vie bouleversée, Paris, Seuil, 1985)
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net...dd&oe=560DEC65
https://www.youtube.com/watch?v=LznzANsZ4JI
Darul Speranţei
http://3.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r...eart_away2.jpg
"Aruncă-ţi inima, şi aleargă apoi, s-o prinzi." (proverb arab)
"Dacă arcul ţi s-a frânt, şi nu mai ai nici o săgeata, trage, trage
cu inima." (cugetare zen)
http://4.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r...brace+wind.jpg
"Speranţa vede nevăzutul, simte nemirosul şi face posibil imposibilul." (anonim)
"De pe culmile disperării se vede orizontul bucuriei." (anonim)
http://1.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r...00/in_volo.jpg
"Când inima plânge pentru ce a pierdut, spiritul se bucură
pentru ce a găsit." (aforism sufit)
"Dă-mi, Doamne, puterea să văd în orice trandafir, eternitatea,
în orice mugur, o nouă zi; în orice fulg de nea, făgăduita primăvara; în orice ploaie, curcubeul râzând în soare!" (Virginia Wuerfel)
http://2.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r...ra_Rainbow.jpg
"Când crezi ca poţi sau că nu poţi, aşa este!" (anonim)
"Când nimic nu e sigur, totul este posibil!" (Margaret Drable)
http://2.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r...happinessa.jpg
"O, vânt al iernii, vei pieri la adierea primăverii!" (Percy Bysshe)
"Păstrează în inimă un pom înverzit. Vei auzi cântând privighetoarea."
(proverb chinezesc)
http://4.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r.../imgtw0BU7.jpg
"Un om cu o speranţă face cât 99 de oameni cu interese!" (anonim)
"Speranţa este visul în trezie." (Plinius cel Batrân)
http://3.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r...appermelon.bmp
"Viaţa este o flacără pură, iar în noi străluceşte un soare invizibil."
(Sir Thomas Browne)
"Există în mine un loc, numai al meu, unde musteşte seva primăverii veşnice." (Pearl S. Buck)
http://3.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r...reen+field.jpg
"În toiul iernii am aflat, în sfârşit, că în mine este veşnic vară."
(Albert Camus)
"Fiecare zi, un început. Fiecare zi, o viaţă."
http://2.bp.blogspot.com/_0j0tv24Z3r...llpaper_06.jpg
SURSA: http://beauty-love-wisdom.blogspot.r...sperantei.html
http://www.ceruldinnoi.ro/Pict_Art/Marc_de_Smedt2.jpgDalai-Lama povesteşte, într-una din cărţile sale apărute în Statele Unite[1], că a asistat într-o zi la o ceremonie de deschidere a unui nou templu budhist în regiunea Bihar, una dintre cele mai dezmoştenite ale Indiei, în compania unui vechi prieten, guvernatorul acelei provincii. Acesta, cu prilejul discursului său, a insistat cu tremolouri asupra faptului că acest nou templu urma să răspândească binecuvântările lui Buddha peste întregul ţinut şi că Biharul putea astfel să prospere. Când a venit rândul său să vorbească, Dalai-Lama a precizat, pe un ton de glumă pentru a nu şifona pe nimeni, că dacă prosperitatea Biharului ar depinde de binecuvântările lui Buddha, atunci încă demult această regiune ar fi trebuit să cunoască opulenţa întrucât ea adăposteşte, printre altele, Colline des Vautours unde el a trăit ca sihastru, şi mai ales valea Bodh Gaya unde s-a produs marea Trezire.
Marc de Smedt
Nu este suficient doar să ne rugăm
Marc de Smedt, editor, fondator al revistei „Nouvelles Clés”, a publicat în special „Petit Cahier d’exercices de méditation au quotidien” (Jouvenence, 2010) şi „Eloge du silence” (Albin Michel, reed. 2012).
În româneste vãd cã s-a tradus si publicat, Univers Enciclopedic, 1998, TEHNICI DE MEDITATIE SI PRACTICI ALE TREZIRII SPIRITUALE.
Este postatã pe SCRIBD, aici:
http://ro.scribd.com/doc/21555288/Marc-de-Smedt-Tehnici-de-Meditatie-Si-Practici-a-Trezirii-Spirituale
Pentru a crea o reală schimbare într-o societate, binecuvântările şi rugăciunile, oricât de puternice ar fi, nu sunt de ajuns: e nevoie de iniţiative inteligente, concrete, ştiinţifice… Pentru a merge dincolo de beneficiile psihologice ale credinţelor şi ale rugăciunilor, e nevoie de acţiune eficace.
Mai departe, Dalai-Lama detaliază propriul lui mod de a lua decizii dificile: e nevoie mai întâi de un control (check-up) al propriilor motivaţii. Are el în vedere binele (bien-être) celuilalt în inima lui? Este el cumva jucăria unor emoţii perturbatoare ca mânia, nerăbdarea şi ostilitatea? Apoi el ia în considerare situaţia în contextul ei: care sunt cauzele ei, aparente şi ascunse? Ce soluţii pot fi aduse, care sunt efectele lor colaterale pe termen scurt, mediu şi lung? A avansa astfel într-un proces de decizie, spune el, permite evitarea regretelor şi respectarea unei conduite etice.
La sfârşitul acestei cărţi revigorante, Dalai-Lama notează că este întrebat adesea dacă este optimist cu privire la viitorul umanităţii. Răspunsul lui, simplu şi direct, este: da. De ce? Ca om al secolului al XX-lea şi în pofida dezastrelor şi a conflictelor, Dalai-Lama a văzut o avansare semnificativă în lentul proces de conştientizare a drepturilor omului şi a umanităţii percepute ca un tot. O viaţă de om, reaminteşte el, nu este decât un scurt moment de trăit: de ce să nu-l facem în conexiune, dialog şi servire a ansamblului mai degrabă decât în egoism, solitudine şi conflict? Este rugăciunea lui pentru secolul nostru. Jos pălăria, domnule călugăr!
Sursa: Articol apărut în numărul actual, 132, juin-juillet 2013,
al revistei CLES.
Site-ul revistei aici:http://www.cles.com/
Traducerea îmi aparţine, V.J.
SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Marc_Smedt_Prier_ne_suffit_pas.htm
http://2.bp.blogspot.com/-v3AoTQJK5_...Dalai_Lama.jpg
http://auto.img.v4.skyrock.net/0115/...13_small_1.jpg
” Viata e o chestiune de nervi, de fibre, de celule alcatuite incet, in care gandul se ascunde si pasiunea are visele ei.
Poate iti inchipui ca esti la adapost si crezi ca esti puternic. Dar o nuanta de culoare intalnita intamplator intr-o camera, sau cerul de dimineata, un parfum anume pe care l-ai adorat candva si care-ti aduce amintiri suave cu el, un vers dintr-un poem uitat peste care ai dat din nou, un ritm dintr-o bucata muzicala pe care ai incetat sa o mai interpretezi…de lucruri ca acestea depind vietile noastre.”
Robert Browning
https://www.youtube.com/watch?v=4orCar3G9mo
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.n...42&oe=57E025D8
https://cufarulmonicai.files.wordpre...pg?w=640&h=923
Cerul din noi
”..oamenii care izbutesc sa raspandeasca lumina peste cei din jur trebuie sa se fi aflat, candva, intr-un tunel intunecat. Intr-o bezna atat de densa si de grea, incat singura lumina pe care o puteau gasi era cea dinauntrul lor. O lumina care, chiar si dupa iesirea din intuneric, ramane suficient de puternica pentru a-i calauzi si pe altii.”
http://parvizeftekhari.ir/wp-content...4_n_thumb1.jpg
” Cand pastrezi in suflet un crang inverzit, o pasare cantatoare tot isi va face cuib pana la urma.” Proverb chinezesc
http://webcultura.ro/wp-content/uplo...a-Simion-2.jpg
http://1.bp.blogspot.com/_gsdWO9kigd...delta-lena.jpg
Toata suferinta se datoreaza ignorantei
Ignoranta inseamna ca noi nu stim cine suntem intr-adevar. Noi nu ne stim rolurile in viata, nu constientizam puterile noastre creative autentice si nici nu suntem întotdeauna constienti de instrumentele pe care la avem la dispozitie. Suferinta este un rezultat direct al utilizarii mintii fizice de a rezolva atat modul prin care putem face ca ceva sa se intample cat si de a-l crea propriu-zis, functii pentru care mintea fizica nu a fost desemnata vreodata sa le indeplineasca! Atunci cand supraincarcam mintea fizica, manifestarea fizica nu apare asa cum s-a intentionat, conform intentiei initiale. Atunci înseamna ca nu utilizam instrumentele corespunzator, motiv pentru care suferim. Retineti, rolul mintii fizice nu este de a controla realitatea exterioara. Anumiti oameni vor sustine ca “Legea Atractiei nu functioneaza pentru mine! Universul nu-mi raspunde iar alegerile mele nu se manifesta.” Nu… Oamenii nu actioneaza întotdeauna in mod corespunzator. Universul functioneaza EXACT cum se cuvine. Legea Atractiei intotdeauna functioneaza. De fiecare data. Este o lege universala. Noi nu am fost desemnati vreodata sa lasam intreaga greutate a vietii pe umerii mintii fizice. Nu nu nu, nu acesta a fost vreodata planul. Totusi, atunci cand nu ne utilizam INTREGUL Sine, suferim. Experimentam aceasta suferinta simtindu-ne singuri, separati, marginalizati, plini de teama, dezgustati de noi insine, coplesiti, tristi si asa mai departe
Bashar
http://eulinterior.blogspot.ro/2010_12_01_archive.html
http://3.bp.blogspot.com/-4BPENN33VE...55063216_n.jpg
http://str.crestin-ortodox.ro/foto/1...anatorului.jpg
PILDA SEMĂNĂTORULUI
Isus a început din nou să dea învăţătură lângă mare. Se adunase o mulţime aşa de mare în jurul Lui, încât El a trebuit să se suie şi să stea într-o barcă, pe mare, în timp ce întreaga mulţime se afla lângă mare, pe ţărm. El îi învăţa multe lucruri în pilde şi în învăţătura Lui le spunea:
„Ascultaţi! Iată, semănătorul a ieşit să semene! În timp ce semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum şi au venit păsările şi au mâncat-o. O altă parte a căzut în locuri stâncoase, unde nu avea pământ mult. A răsărit repede, pentru că nu avea pământ adânc, dar când a răsărit soarele, s-a ofilit şi, fiindcă nu avea rădăcină, s-a uscat. O altă parte a căzut între spini, iar spinii au crescut şi au sufocat-o, aşa că nu a dat rod. Alta însă a căzut în pământ bun şi a dat rod care s-a înălţat şi a crescut: un grăunte a rodit treizeci, altul – şaizeci şi altul – o sută.“
Apoi le zicea: „Cine are urechi de auzit, să audă!“
Când a fost singur, cei din jurul Lui împreună cu cei doisprezece L-au întrebat despre pilde. El le-a zis: „Vouă v-a fost dată taina[a] Împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară toate li se spun în pilde, pentru ca
«Să privească mereu, dar să nu priceapă şi să asculte întruna, dar să nu înţeleagă,
ca nu cumva să se întoarcă la Mine şi să fie iertaţi!»“
Apoi le-a zis:
„Dacă nu înţelegeţi această pildă, cum veţi înţelege toate celelalte pilde?
Semănătorul seamănă Cuvântul. - Sămânţa de lângă drum, unde este semănat Cuvântul, sunt cei care aud Cuvântul, dar vine imediat ispita lui Satan şi ia Cuvântul care a fost semănat în ei. - Sămânţa semănată în locuri stâncoase sunt cei care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc imediat cu bucurie, dar nu au rădăcină în ei, ci durează doar pentru o vreme. Şi când vine necazul sau persecuţia din pricina Cuvântului, ei se poticnesc imediat. - O altă sămânţă, care este cea semănată între spini, sunt cei care aud Cuvântul, dar îngrijorările vieţii, înşelăciunea bogăţiei şi poftele pentru alte lucruri intră în ei, sufocă Cuvântul şi acesta devine neroditor. - Sămânţa semănată în pământul cel bun sunt cei care aud Cuvântul, îl primesc şi aduc rod: unul – treizeci, altul – şaizeci şi altul – o sută.“
Marcu 4 - Noul Testament
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/93094e33.gif
ALEG IUBIREA …
… pentru că ea nu este trecătoare.
… pentru că ea îmbogăţeşte şi face frumos pe oricine.
… pentru că ea scoate la lumină bunătatea şi frumosul.
… pentru că ea nu-mi cere nimic în schimb.
… pentru că ea mă acceptă aşa cum sunt.
… pentru că oricâtă iubire aş dărui am din ce în ce mai multă.
… pentru că ea dă valoare şi lucrurilor mici.
… pentru că ea vindecă orice rană.
… pentru că ea este răspunsul la orice întrebare.
… pentru că ea este cheia oricărei inimi.
… pentru că ea schimbă suflete şi reface vieţi.
… pentru că prin ea trăiesc, prin ea respir.
… pentru că ea îmi dă putere să renasc, să mă ridic, să iert.
… pentru că ea îmi luminează calea.
… pentru că frumuseţea fizică nu va putea niciodată să o compenseze.
… pentru că ea mă înalţă sus, mai sus de ce este pământesc.
… pentru că prin ea voi birui mereu.
… pentru că ea deschide cerul şi veşnicia.
… pentru că ea mă sfinţeşte.
… pentru că numai prin ea Îl câştig pe Dumnezeu.
… pentru că ea este Dumnezeu.
… pentru că ea nu cade niciodată.
… pentru că niciun lucru pământesc nu oferă atâta fericire cât oferă iubirea.
… pentru că fără dragoste viaţa nu are sens.
http://www.crestinortodox.ro/comunitate/group_discussion_view.php?group_id=902&grouptopic_ id=7744
http://www.picgifs.com/graphics/a/an...els-903370.gif
http://2.bp.blogspot.com/-P4PzZhocJr...s-Vulpescu.jpg
"Clipele tinere şi idolatre.
Încă mi-e sete - plină e cana?
Părul tău flutură prin amfiteatre...
Timpul reţine-l: scade, Ileana." (Romulus Vulpescu - Evocare)
http://4.bp.blogspot.com/-B_I1zKqUG8...Y/s1600/as.jpg
https://www.youtube.com/watch?v=o61BwWM5V3U
În fiecare zi (Romulus Vulpescu)
În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.
Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem într-un cerc închis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne rasucim pe-un asternut posac,
Însingurati în doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
În zgura sarutarile uzate;
Ne pomenim prea goi într-un tîrziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista:
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.
În fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, în loc,
Ramîne un desert de disperare.
"Clipele tinere şi idolatre.
Încă mi-e sete - plină e cana?
Părul tău flutură prin amfiteatre...
Timpul reţine-l: scade, Ileana." (Romulus Vulpescu - Evocare)
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/153b1fbb.gif
Dumnezeu nu dã nimãnui.
El este oferit
tuturor,
si,
dacã-L vrei numai pe El,
poate fi bunul tãu.
(Angelus Silesius)
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/c3243958.gif
Dorintele si tendintele mele
sunt temple ale Infinitului,
nimic altceva nu le va putea satisface vreodatã.
...
În fond nu am decât o singurã dorintã,
aceea de a întâlni Infinitul...
(Alphonse Goettmann - Dincolo, în adâncul nostru)
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/universo_2.gif
Cerul din noi
Nu e niciodata prea tarziu...
" Nu e niciodată prea târziu să înlocuiești o lacrimă cu un zâmbet, o dezamăgire cu o lecție, lașitatea prin curaj, ura cu iubirea, singurătatea cu împlinirea.
Nu e niciodată prea târziu să-ți învingi propriile regrete cu noi țeluri.
Nu e niciodată prea târziu pentru a deveni omul care vrei să fii.
Nu e niciodată prea târziu pentru o schimbare în bine.
Învață să râzi, să cânți, să îți placă ploaia, să nu mai ai așteptări și să iei totul așa cum vine, să nu te dai bătut, să lupți, să devii un om mai bun, să uiți, să mulțumești, să iubești.
Iar dacă nu îți iese din prima, încearcă din nou!"
In această zi din viața ta, cred că Dumnezeu vrea ca tu să știi ...
că ciclurile de viață sunt infinite,
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/66ee8564.gif
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/a90fe632.gif
Interioritate şi angajare
A-i vorbi lui Dumnezeu
înseamnă a-şi vorbi sieşi cu cuvinte adevărate.
A-L auzi pe Dumnezeu
înseamnă a se auzi pe sine spunând cuvinte adevărate.
Cuvântul
Care se străduieşte să spună exact
ceea ce ating din Dumnezeu
în pofida ignoranţei invincibile
de natură;
ceea ce sper din el
în pofida ordinului transcendent care
îl separă de mine;
ceea ce aspir să fiu
prin ceea ce este cel mai autentic
în mine însumi;
ceea ce ating din mine
când sunt cu mine însumi în
luciditate,
este singura rugăciune
în limbajul omului
care să fie limbaj pentru Dumnezeu.
Adresând-o mie însumi
în reculegere
eu stau înaintea lui Dumnezeu.
Adresând-o lui Dumnezeu
eu mă fac prezent
atât cât mi-este dat.
Când îmi vorbesc astfel
Dumnezeu mă ascultă.
Când mă ascult astfel
Dumnezeu îmi vorbeşte.
[ Marcel Légaut (1900-1990) ]
http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2008_3.htm
http://armoniefeminina.files.wordpre...beautiful1.jpg
https://oaripadeinger.files.wordpres...8e97d3b336.jpg
... A cunoaşte. A iubi înc-o dată, iar şi iară
a cunoaşte-nseamnă Iarnă ... a iubi e Primăvară.
... A iubi - aceasta vine tare de departe-n mine.
A iubi - aceasta vine tare de departe-n tine.
A cunoaşte. A iubi. Care-i drumul? Ce te-ndeamnă?
A cunoaşte - ce înseamnă? A iubi - de ce ţi-e teamă?
... Printre flori şi-n mare iarbă?
Printre flori şi-n mare iarbă, patimă fără păcate
ne răstoarnă-n infinit, cu rumoare şi ardoare
de albine re-ncarnate.
... Înc-odată, iar şi iară, a iubi e Primavară ...
Primăvară - poezie de Lucian Blaga
https://www.youtube.com/watch?v=UhFIIgRM9kM
http://quinousse.q.u.pic.centerblog.net/5eaae1b5.gif
Doamne, nu ştiu ca să cer de la Tine.
Tu singur ştii ce-mi trebuie.
Tu mă iubeşti mai mult decât mă pot iubi eu.
Dă-mi să-mi văd nevoile mele
care sunt ascunse de mine.
Nu îndrăznesc a cere nici cruce, nici mângâiere,
numai să stau în faţa Ta,
Inima mea îţi este deschisă.
Pun toată nădejdea mea spre Tine.
Tu vezi nevoile mele pe care eu nu le ştiu,
vezi şi fă cu mine după mila Ta.
Zdrobeşte-mă şi mă vindecă.
Loveşte-mă şi mă vindecă.
Mă cuceresc şi tac înaintea voii Tale celei sfinte
prin judecăţile Tale cele nepătrunse de mine.
Mă duc pe mine spre jertfă Ţie.
N-am dorinţă afară de a împlini voia Ta.
Învaţă-mă să mă rog,
Însuşi Te roagă întru mine.
Amin.
Antonie, Mitropolit de Suroj
(Antonie de Suroj - Scoala rugaciunii, trad. Irineu Slãtineanu;
pe site: (aici) )
http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2008_3.htm
http://www.vip-blog.com/photos/media...29352lotus.gif
http://www.lumeaspirituala.ro/pictur...let-spirit.jpg
'' Vorbeste despre tine cu smerenie, ca nu cumva cel mai inalt adevar al tau sa fie interpretat in mod gresit, ca o laudarosenie.
Vorbeste bland, ca nu cumva sa se creada ca incerci doar sa captezi atentia.
Vorbeste cu bunatate, pentru ca toti sa poata cunoaste dragostea.
Vorbeste deschis, ca nu cumva sa se creada ca ai ceva de ascuns.
Vorbeste sincer, ca sa nu fii inteles gresit.
Vorbeste adesea, astfel incat cuvantul tau sa nu fie uitat.
Vorbeste cu respect, ca nimeni să nu fie jignit.
Vorbeste cu dragoste, astfel incat fiecare silaba sa vindece.''
''Fa din viata ta un dar! Aminteste-ti mereu că tu esti darul ! Fii un dar pentru oricine care-ti intră in viata si pentru oricine in a carui viata intri. Fii atent sa nu intri în viata altuia daca nu poti sa fii un dar. (Tu poti fi intotdeauna un dar, pentru ca intotdeauna esti un dar - desi uneori nu iti dai voie să stii acest lucru).
Cand cineva intra pe neasteptate in viata ta, afla ce dar trebuie sa primeasca acea persoana de la tine. De ce altceva crezi ca vine cineva la tine? Fiecare persoana care a venit vreodata la tine a venit sa primeasca un dar.
Primindu-l, el iti dă tie un dar – darul de a trai experienta si implinirea lui Cine Esti.
Cand vezi acest adevar simplu, cand il întelegi, vezi cel mai mare adevar dintre toate ! "
Neale Donald Walsch – "Conversatii cu Dumnezeu"
https://ioan17.files.wordpress.com/2...77110591_n.jpg
http://www.artar.ro/wp-content/uploa...4/IMG_2069.jpg
PRIMAVARA SUFLETULUI – Elena Birhala
https://www.youtube.com/watch?v=YHwncCYubvk
Din înțelepciunea lui Lao Tzu
http://www.dianechinn.com/wp-content...08/Lao-Tzu.jpg
Nu încerca să te adaptezi, realitatea are o problemă.
Omul înţelept nu-şi calculează şansele. El îşi fixează ţelul şi apoi îl atinge.
În cetatea în care se vorbeşte despre virtute înseamnă că virtutea nu există.
A-i cunoaşte pe ceilalţi înseamnă înţelepciune. A te cunoaşte pe sine însuşi înseamnă înţelepciune su*perioară.
Nu trebuie să ieşi afară ca să vezi mai bine, nici să priveşti de la fereastră. Mai bine zăboveşte înlăuntrul fiinţei tale. Cu cât te îndepărtezi mai mult, cu atât vei cunoaşte mai puţin.
Ţine gura închisă şi astupă uşa privirii şi sunetului şi cât vei trăi, nu vei avea nici o neplăcere. Dar deschide-ţi gura sau fii prea curios şi vei fi toată viaţa în tulburări.
Cine se îndoieşte de victorie pierde singur.
Când voi renunţa la ceea ce sunt, voi deveni ceea ce aş putea fi.
A şti, arătându-te neştiutor, înseamnă a fi desăvârşit. A nu şti, socotindu-te ştiutor, înseamnă a fi suferind.
Secretul pentru a fi clarvăzător este să fii receptiv la cea ce este mic. Secretul pentru a fi puternic este să aperi ceea ce este moale şi plăpând.
Cum poate fi percepută Entitatea divină? În forme minunate, minuni care ne taie respiraţia, miracole care ne inspiră teamă? Tao nu trebuie să ni se prezinte asfel. Dacă vreţi să îl percepeţi, îl veţi vedea pretutindeni, chiar şi în cele mai banale lucruri.
Adevărata măreţie este aidoma apei. Apa este aceea care scaldă toate lucrurile. Ea alege locurile cele mai joase, dispreţuite de oameni.
Numai dacă eşti neîntregit te vei împlini, numai dacă eşti îndoit te vei îndrepta, numai dacă eşti scobit te vei umple, numai dacă eşti învechit te vei înnoi.
Eu am cu mine trei comori şi le păzesc cu străşnicie; cea dintâi se cheamă blândeţea, a doua se cheamă cumpătarea, iar cea de-a treia – modestia.
Virtutea superioară este asemenea apei. Apa şi virtutea dăruiesc detaşate binefacerile lor tuturor fiinţelor şi lucrează fără luptă. Ambele se menţin în locurile pe care omul ignorant le dispreţuieşte: locuri joase, ranguri modeste. Când virtutea există iubeşte tot Pământul. În inima omului virtutea este vidul beatific. În binefacere, virtutea este fermecătoarea omenie. În vorbă este sinceritate. În administraţie este conducerea bună. În activitate este puterea realizatoare. În acţiune este timpul, stăruinţa, clipa cea mai prielnică. Singură virtutea lucrează fără luptă, astfel nu-şi face duşmani.
Nu preaslăviţi decât pe oamenii cu adevărat aleşi şi poporul nu va lupta pentru măriri deşarte. Nu preţuiţi ceea ce este greu de câştigat dar efemer şi poporul nu va fura. Nu-i arătaţi nimic ce i-ar îmboldi excesiv dorinţa, şi inima nu i se va tulbura. Deci, iată principalele sfaturi ale înţelepciunii: golirea inimii de dorinţă, umplerea cu Tao, potolirea patimilor, amplificarea iubirii pure, sporirea puterilor. Să caute să aducă mereu poporul dincolo de ştiinţă, dincolo de dorinţe, către nepieritoarea înţelepciune. Să împiedice pe cei ce ştiu, care sunt geniali, să lucreze numai din vanitate. De procedează aşa constant, fără să acţioneze, poporul va fi bine cârmuit.
Cerul se întinde la nesfârşit. Pământul dăinuie la nesfârşit. Ele trăiesc etern pentru că nu fac din fiinţarea lor un lucru care să le fie propriu. Iată pentru ce înţeleptul îşi depăşeşte în totalitate personalitatea şi prin aceasta chiar îi dă valoare. Îşi transcende trupul şi chiar prin aceasta îl ocroteşte. El caută să nu aibe dorinţe şi prin aceasta chiar mai repede ajunge la Adevărul Ultim care este de fapt ţelul dorinţelor sale.
Căutarea avidă a bogăţiilor nu are valoarea inestimabilă a moderaţiei. Mânuirea şi ascuţirea fără încetare a uneltei o face în final nefolositoare. Un palat plin cu aur şi pietre nestemate expune la pierderea totului. A avea onoruri, bogăţie şi a fi mândru de ele înseamnă a chema nenorocirea. Dimpotrivă, dacă se adună merite nepieritoare, rămâne renumele chiar şi atunci când corpul fizic piere. Aceasta este Calea Supremă a Cerului care conduce la libertate şi înţelepciune.
În vârful picioarelor nu se poate sta neclintit. Cu picioarele încrucişate nu se poate merge. Atribuindu-şi valoare, nimeni nu străluceşte. Mulţumitul de sine ce stagnează nu este stimat. Prin laudă de sine nimeni nu are merite. Saturând ambiţia, se scurtează traiul. Ca schilodirea şi dejecţiile trupului sunt pentru Tao toate aceste lucruri.
Bunul călător nu lasă urme. Bunul orator nu are ce discuta. Calculatorul bun nu se slujeşte de instrument de calcul. Paznicul bun nu se foloseşte de încuietori şi totuşi nu se poate deschide ceea ce el a închis. Cel ce ştie să lege nu se foloseşte de funii, dar nu se poate desface ceea ce el a legat. În felul acesta înţeleptul e ajutor şi sprijin pentru toţi oamenii care merită să fie îndrumaţi. El este ajutor şi sprijin pentru toate lucrurile, care au nevoie, fără a dispreţui pe vreunul. Se poate spune că mintea lui e de două ori luminată. Omul superior e un bun îndrumător pentru cel ce încă nu este. Omul obişnuit este unealta modelabilă a înţeleptului. Cel ce nu-şi cinsteşte pe îndrumătorul său şi cel ce nu iubeşte unealta de care se foloseşte, cu toate că se poate numi el însuşi “înţelept”, este de fapt adâncit în eroare. Acest adevăr este tot atât de însemnat pe cât este de subtil.
http://justme0791-love-is-life.blogs...i-lao-tzu.html
http://3.bp.blogspot.com/-cIK50hX6Jw...82528684_n.jpg
http://4.bp.blogspot.com/-XPjvQpARdW...ClRKV9yAG4.png
Parintele Teofil Paraian
"Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva?
Să-l aduci în tine.
Să nu-l laşi lângă tine.
Să nu-l laşi departe de tine.
Să-l aduci aproape de tine.
Să-l îmbrăţişezi.
Să-l transferi din afară înlăuntru.
Să-l aduci în suflet.
Să poţi zice:
„Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”.
Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti.
Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti.
Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi.
Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi.
Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.”
https://www.youtube.com/watch?v=IIPoM3Tkn00#t=27
Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru ca sa urce pana la El. - Michelangelo -
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/ae744a89.gif
Iubirea ne deschide calea spre spiritualitate, spre armonia sufletelor si frumusetea universului, caci doar iubirea se daruie neconditionat, fara teama de sacrificiu si fara a pretinde nimic in schimb. Si astfel il inalta si il innobileaza pe om. „Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire” spune apostolul Ioan
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/02sc053x9_d.gif
"Iubirea este inrudirea omului cu Dumnezeu.Ea uneste la maxim persoanele umane fara sa le confunde.In iubire se arata plenitudinea existentei."Dumitru Staniloae
http://fantazia.f.a.pic.centerblog.net/ab0f30c9.gif
http://www.boredpanda.com/blog/wp-co...-belgium-7.jpg
"Încurajat să intru în mine însumi, călăuzit de Tine,
am intrat în adâncul inimii mele...
O, Adevăr veşnic şi Iubire adevărată şi scumpă Veşnicie!
Tu eşti Dumnezeul meu,
după tine suspin ziua şi noaptea...
Târziu de tot Te-am iubit,
O, Frumuseţe atât de veche şi atât de nouă,
târziu de tot Te-am iubit!
Şi iată, Tu erai înăuntrul meu şi eu eram afară,
şi acolo Te căutam...
Tu erai cu mine şi eu nu eram cu Tine.
Mă ţineau departe de Tine acele creaturi care,
dacă nu ar fi în Tine, nici măcar nu ar exista.
M-ai chemat, ai strigat, ai spart surzenia mea.
M-ai luminat, m-ai străfulgerat şi, în cele din urmă,
ai vindecat orbirea mea.
Ai suflat peste mine parfumul Tău
şi eu l-am respirat şi acum mă topesc după Tine.
Te-am gustat şi acum mi-e foame şi sete de Tine!".
Sf. Augustin
http://media.feminis.ro/media/image/...b082_67084.jpg
Dacă cele create sunt atât de frumoase, cu atât mai frumos va fi Creatorul lor.(Sf. Augustin )
http://jurnalul.ro/pictures/2012/02/...ffd003644f.jpg
Sf. Augustin i-a spus o povestire inteleapta si minunata, unui barbat care l-a infruntat cu privire la logica cerului. „De ce nu ma face Dumnezeu un om bogat? M-am rugat de nenumarate ori pentru bani si Dumnezeu nu-mi raspunde la rugaciuni.”Sf. Augustin l-a intrebat ce ar face daca ar deveni bogat. Barbatul a raspuns:„As avea pamant si as avea oameni care sa lucreze pentru mine. Eu as fi cel care conduce.”„Si cum e viata ta de om sarac?”, l-a intrebat Sf. Augustin.„Am familia mea. Am prietenii mei. Muncim cu totii din greu. Dar toti suntem saraci.”„Pai, pot intelege de ce Dumnezeu ti-a raspuns la rugaciuni, cu o intelepciune atat de mare”, i-a spus Sf. Augustin.„Dumnezeu nu mi-a raspuns deloc la rugaciuni. Sunt în continuare un om sarac.”„Nicidecum. Esti un om foarte bogat. Doar ca Dumnezeu nu ti-a daruit aur. Dar, refuzand sa-ti dea aur, El te-a impiedicat sa devii lacom, abuziv si arogant. De ce ti-ar da Dumnezeu ceva care sa te ajute sa le faci rau oamenilor pe care ii iubesti? Refuzand sa-ti dea aur – si numai aur – Dumnezeu ti-a ingaduit sa fii bogat în spirit. Esti bun, generos, iubitor si iubit”.Barbatul s-a uitat la Sf. Augustin, apoi a izbucnit în lacrimi.
https://www.youtube.com/watch?v=fIenkRdiN1U
https://putereaprezentului.files.wor...58514368_n.jpg
O poveste turceasca spune ca a fost odata o vrabiuta care, atunci cand tunetul vestea furtuna, se culca pe pamant si-si ridica piciorusele spre cer.- De ce faci asta, a intrebat-o vulpea?
– Ca sa ocrotesc pamantul, care adaposteste atatea vietuitoare! a raspuns vrabiuta. Iti dai seama ce s-ar intampla daca s-ar prabusi cerul? Asa ca ridic picioarele ca sa-l sprijin.
– Si crezi ca poti sa sprijini cerul asta urias cu piciorusele tale prapadite?!- Fiecare cu cerul lui, a spus vrabiuta
https://putereaprezentului.files.wor...ment.jpg?w=610