-
https://i.ytimg.com/vi/rbsyKWEcHLM/maxresdefault.jpg
RUGACIUNE CĂTRE MINE ÎNSUMI
- Îngeri ai lui Dumnezeu, Îngeri ai Luminii, Îngeri ai Păcii , Îngeri ai Iubirii , Îngeri ai Adevarului, Îngeri ai Blândeții, Îngeri Păzitori
- Ajutați-mi ….
- Să îmi permit să văd , să ascult şi să visez mai mult
- Să vorbesc mai puţin, să plâng mai puţin
- Să văd în ochii celor care mă privesc,
- Admiraţia pe care mi-o poartă
- Nu invidia pe care îmi imaginez eu că o simt
- Să ascult cu urechile atente şi cu gura nemişcatâ
- Cuvintele care se transformă în gesturi
- Și gesturile care devin cuvinte .
- Să îmi permit să ascult întodeauna ceea ce nu mi-am permis să ascult.
- Să ştiu să împlinesc visele care se nasc în mine şi pentru mine
- Şi care mor cu mine, pentru că nu am ştiut că sunt vise.
- Atunci pot trăi visele posibile şi cele imposibile,
- Acelea care mor şi reînvie cu fiecare nou frunct,
- Cu fiecare floare , cu fiecare căldură nouă,
- Cu fiecare nouă picătură de rouă, cu fiecare nouă zi.
- Fie să pot visa aerul, să pot visa marea, să pot visa iubirea
- Să îmi permit liniştea formelor, a mişcărilor,
- A imposibilului şi a imensităţii, cu toată profunzimea .
- Să-mi pot înlocui cuvintele cu o atingere, cu un sentiment,
- Cu înţelegerea, cu secretul lucrurilor celor mai rare şi preţioase.
- Să pot da măsura potrivită afecţiunii,
- Să experimentez forma, să zăresc curbele, să desenez linii drepte
- Şi să învăţ savoarea exuberanţei
- Care se arată în micile întâmplări ale vieţii.
- Să pot reproduce în suflet imaginea care pătrunde prin ochii mei,
- Creîndu-mă şi recreîndu-mă în fiecare moment .
- Să pot plânge mai puţin de tristeţe şi mai mult de bucurie.
- Lacrimile mele să nu fie în van
- Şi nici îndoielile mele să nu fie zadarnice.
- Să ştiu să rătăcesc calea, dar să pot să-mi recuperez destinul cu demnitate. Să nu-mi fie teamă de nimic, mai ales de mine însumi să nu mă tem,
- Să nu-mi fie frică de fricile mele!
- Să adorm atunci când vine timpul să vărs lacrimi inutile
- Şi să mă trezesc cu inima plină de speranţe.
- Să pot face din mine o persoană calmă,
- În mijlocul propriei mele nelinişti.
- Înţelept în propriile mele limite, mici şi inexacte.
- Să fiu umil în faţa măreţiei, a gafelor, a naivităţii.
- Să pot realiza cât de neînsemnate sunt măreţiile mele
- Şi cât de preţioasă este micimea mea.
- Să-mi permit să fiu mamă, să fiu tată
- Şi, dacă va fi necesar, să fiu orfan.
- Să-mi permit să-I învăţ pe ceilalţi putinul pe care îl ştiu
- Şi să învăţ eu însumi nenumăratele lucruri pe care nu le ştiu.
- Să împărtăşesc ceea ce imi vor arăta maeştrii,
- Şi să înţeleg bucurie cu care cei simpli îsi împărtăşesc experienţele.
- Să respect necondiționat ființa, ființa în sine,
- Fără nimic altceva ce ar putea avea dincolo de existenta ei.
- Să acompaniez singurătatea celui care a sosit,
- Să mă predau motivului celui care a plecat
- Și să accept bucuria celui care a rămas.
- Să pot iubi și să fiu iubit
- Să pot iubi chiar dacă nu sunt iubit.
- Să fiu blând atunci când primesc mângâieri;
- Să mângâi chiar și atunci când nu am parte de blândețe.
- Să nu fiu nicodata singur,
- Nici măcar când îmi doresc să fiu singur.
Oswaldo Antônio Begiato
https://i0.wp.com/fs66.trilulilu.ro/...893dc10434.jpg
-
Nu mă lăsa să te ucid, Doamne
http://www.frumusete-fara-limite.ro/...02818105_n.jpg
Există momente în viață – cruciale – când vezi limpede cât de mult egoism există în fiecare ființă umană, dar și în tine. Toți vrem ceva… chiar și cei care nu doresc ceva material, vor ceva: poate recunoaștere, poate iluminare. Aceasta este ființa umană. Aceasta este lumea unde și noi am pus o cărămidă la o nedreptate când am închis ochii, sau am zdrobit un suflet din egoism.
Ne naștem și murim singuri, așa că…
În acest abis al egoismului, Doamne, nu mă lăsa să te ucid cu necredința și neimplicările mele. Doamne, nu muri în mine!
Nu mă lăsa să mă rostogolesc într-un abis al gândurilor rele. Nu mă lăsa să-mi încui inima, căci ea este biletul de ”zbor ușor” spre Casă, pe care nu trebuie să îl pierdem.
Nu mă lăsa să uit de oameni, căci ei, doar ei, mă pot urca la Tine. Iubindu-i la nesfârșit. Iar și iar. Cu răbdare. Iertând și cerând iertare.
Nu mă lăsa să te ucid, Doamne! Căci în lumea aceasta învățăm cum să ne dezbrăcăm zilnic de fapte bune, de puritate și generozitate. Ne rănim ușor unii pe alții din orgoliu și vanitate. Apoi ne este teamă și rușine să ne mai deschidem sufletul. Paradoxal este faptul că nu ne sfiim deloc să ne arătăm desuurile. Încotro și spre ce pornim? Ce fel de lume am început să construim? Ce fel de oameni am mai rămas?
Lasă-mă să mă prind cu ultimele rămășițe de iubire de Tine. Iubirea Ta mă mai ține și prin EA respir Viață.
Doamne, îți spun șoptit, cu inima lipită de picioarele Tale… nu pleca. Știu, Doamne, că orice ai pierde și oricât ai pierde, Nimic nu este pierdut cât timp rămâi TU în inima mea.
Tu, prietene, care citești aceste rânduri, te-ai gândit vreodată că drama noastră nu este că trăim într-o lume rea, ci că nu am găsit în noi puterea de a ne desăvărși în bunătate?
Sunt ani buni de când văd știri apocaliptice peste tot în media. Știri care generează conflict, teamă, panică. Eu cred, însă, că adevărata noastră problemă nu este că ”va veni sfârșitul lumii”, nici că ”suntem sabotați pentru a se instaura un guvern mondial”, nici că va veni Antichristul, etc. Ceea ce nu mai vedem, în această societate de consum, este faptul că noi devenim Antichriști… prin egoism exacerbat, prin atenție centrată excesiv pe sine, prin dorința de a avea mai mult.
Individualismul exacerbat naște monștri. Așa că dacă trebuie să ne ferim cu adevărat de ceva… trebuie doar să privim în oglindă.
În liniște.
Te-am căutat în Tot, în Toți și în Toate și Te-am găsit răstignit și lovit de egoismul meu, dar totuși Viu în inima mea. Iartă-mă, Doamne!
SURSA: http://www.frumusete-fara-limite.ro/...e-ucid-doamne/
-
http://f1.pepst.com/c/AA238B/719476/...4000_0_1_0.jpg
„Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un izvor de adâncă tristeţe.
Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc, înseamnă pentru mine un pas spre moarte.
Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.
Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă să nu mă ucideţi.” Geo Bogza
http://1.bp.blogspot.com/-nqGgC-RcVF...e-1024x936.jpg
-
Poruncile paradoxale- Kent M. Keith
http://4.bp.blogspot.com/-dTmvlv3CjE...l%2Bcartea.jpg
Oamenii sunt adesea ilogici, iraţionali şi egoişti.
Iubeşte-i, oricum.
Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse.
Fii bun, oricum.
Dacă ai succes, poţi câştiga prieteni falşi şi duşmani adevăraţi.
Caută succesul, oricum.
Binele pe care îl faci astăzi, va fi uitat mâine.
Fă binele, oricum.
Onestitatea şi sinceritatea te fac vulnerabil.
Fii onest şi sincer, oricum.
Marii bărbaţi şi marile femei cu cele mai mari idei pot fi doborâţi de bărbaţi mărunţi şi femei mărunte cu minţi mărunte.
Gândeşte în stil mare, oricum.
Oamenii îi favorizează pe perdanţi, dar îi urmează numai pe învingători.
Luptă pentru câţiva perdanţi, oricum.
Ceea ce construieşti în ani, alţii pot dărâma într-o zi.
Construieşte, oricum.
Oamenii chiar au nevoie de ajutor, dar te pot ataca dacă îi ajuţi.
Ajută-i pe oameni, oricum.
Dă-i lumii tot ce ai mai bun şi vei primi un pumn în gură.
SURSA: http://ddm-daniela.blogspot.ro/2014/...t-m-keith.html
-
-
https://scontent.xx.fbcdn.net/hphoto...d0&oe=56FC04FB
Cristina Apetroaie
„Nu credinţa în existenţa istorică a Iui Isus Christos este cea care are puterea să salveze omenirea de rău, ci cre*dinţa în Puterea Supremă prin care omul Isus a putut să acţioneze, o credinţă ce ţine de natura omului. Christos nu spune că dacă vom crede în puterea Lui personală de a săvârşi minuni, noi vom fi în stare să prăvălim munţii în mare. El vorbeşte despre propria noastră credinţa, care înseamnă puterea lui Dumnezeu, lucrând prin noi înşine la fel de puternic cum a lucrat prin Christos, dar numai dacă vom deveni asemenea Lui. Această putere vine de la Dumnezeu şi se întoarce la Dumnezeu“. Paracelsus
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net...a4&oe=57462FD7
https://www.youtube.com/watch?v=r2x0VpA3wJQ
-
-
https://www.youtube.com/watch?v=6Dakd7EIgBE
NICHITA STĂNESCU
VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ
Apărea în stele dințate
chipul tău de atunci, numai contur.
Nopțile mele, în nopțile mele,
Stam lungit pe zăpadă, privirea
îmi hoinărea printre cetini, în jur,
și nu-mi era frig. Dimpotrivă,
abuream tot ca o pâine albă.
Stelele mă priveau curioase.
O, tu, carne a mea, visătoare,
o, voi, fosforescentelor oase !
Tot viitorul călătorea, călătorea,
de sus, de sub norii cei nevăzuți,
pe fulgii cei albi, căci ningea,
dragostea mea i-apăsa, apăsa,
și ei mi se topeau în răsuflare.
Pân'la genunchi mi s-ar fi scufundat piciorul,
dac-aș fi vrut să calc peste gheață,
pân'la cot mi-ar fi intrat mâna,
de-aș fi voit să mă sprijin mai bine
de trunchiul bradului de lângă mine.
Dar eu aburea trântit în zăpada
ce se topea, mi se topea sub trup,
Apoi se topeau pământul și piatra
șo m-aș fi agățat de cer
dar mi-era teamă că-l rup.
Astfel ajungeam în fundul pământului
tăind cu trupul un con de vulcan.
Stelele, capete fără trupuri,
mă iubeau, lunecând simultan
pe-o secundă cât ora, pe-o oră de-un an.
E iarnă, și eu stau întins, pe sub cetini,
și miezul de lavă îl iau i îl pun
sub creștet, și tot nu adorm.
Și într-una,
din mine spre tine răsar și apun.
http://i031.radikal.ru/1106/76/698a70930ff3.jpg
Picturile aparțin artistului plastic David Silva (Dasil)SURSA: http://doinab.blogspot.ro/2011/12/nichita-stanescu-poezii-volo-viziune.h
-
http://3.bp.blogspot.com/-fhe4UCaSEI.../s1600/ang.jpg
''Sa fie azi pace inlauntru tau. Ai incredere ca esti acolo unde este locul tau, unde e nevoie de tine. Nu uita de posibilitatile infinite care se nasc din credinta in tine si in ceilalti. Foloseste darurile pe care le primesti, care iti sunt date, si da in continuare altora dragostea pe care o primesti. Fii multumit(a) de felul in care esti tu, asa cum esti. Lasa aceasta intelepciune sa patrunda adinc, pana in maduva oaselor si daruieste sufletului tau cantec, muzica, dans, rugaciune si libertatea de a iubi. Asta exista pentru noi toti."
Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa
"Doisprezece Paşi de Transformare" (Twelve Steps of Transformation)
https://scontent.fomr1-1.fna.fbcdn.n...87&oe=57034EE0
-
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net...25&oe=5746E15B
"Gandul, cuvantul si fapta trebuie sa lucreze in chip vrednic de numele de crestin."
Sfantul Grigorie de Nyssa
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net...9d&oe=57445590
Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereste; cel ce se smereste, se îmblânzeste; cel blând, pazeste poruncile; cel ce pazeste poruncile se lumineaza; cel luminat se împartaseste de tainele Cuvântului dumnezeiesc. (Sfântul Maxim Marturisitorul)
https://scontent-fra3-1.xx.fbcdn.net...46&oe=57471D48