https://www.youtube.com/watch?v=J1c_rNbZlhs
https://external.ftsr1-2.fna.fbcdn.n...AznFglD_uTcZfd
„Aş fi putut scrie mai mult? Poate. Dar nu mi-am programat cantitatea.”
Renée Annie Cassian, cunoscută în lumea literară ca Nina Cassian, e una dintre cele mai sensibile poete ale iubirii din literatura noastră. O stare perpetuă a mirării în fața acestui sentiment întemeietor însoțește versurile ei de dragoste, dând cititorului senzația că asistă la începutul lumii, când cele două jumătăți, regăsindu-se, aruncă lumină de curcubeu peste univers, însuflețind totul prin puterea luminii și a căldurii. Spiritul iubirii plutește peste lucruri, iar lumea se animă prin înfioratele atingeri dintre îndrăgostiți, perpetuu fericiți, chiar dacă între ei timpul, destinul sau forțe obscure, nenumite, ridică zăgazuri înalte. Un sentiment tonic al recuperării stării paradisiace domină periplul poetei prin emoția cuvintelor și totul curge firesc, până și așteptarea, pentru că ea garantează eternitatea fericirii. O poezie a iubirii ca stare extatică, de citit cu ochii închiși, cu sufletul la vedere, atunci când se lasă seara.
Iubirii
Cad în genunchi și-ți mulțumesc, iubire,
Pentru aceste zilnice semnale
Și voci ale mărinimiei tale
Cu care-mi umpli sufletu-n neștire.
Cad în genunchi și-ți mulțumesc, iubire,
Pentru înaltul pact ce ne unește,
Timbrat de-a fericirii stea subțire
– Și-ți mulțumesc și pentru deznădejde.
„Documentarul „Distanţa dintre mine şi mine”, despre poeta Nina Cassian, un film de Mona Nicoară şi Dana Bunescu, după o idee a Adei Solomon, va avea premiera în cadrul celei de-a noua ediţii a festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, iar din 8 martie 2019 va rula în cinematografele româneşti, distribuit de ROLLERCOASTER PR.”, aflăm din Ziarul Metropolis. Un tribut uneia dintre cele mai sensibile poete ale literaturii române, al cărei nume va răsuna în conștiința iubitorilor de poeme de dragoste – și nu numai- va persista pentru multă vreme de acum înainte…
Mai mult:Nina Cassian: Există și-ndrăgostiți fericiți | Bel Esprit
https://bel-esprit.ro/wp-content/upl...3330999332.jpg