-
https://www.youtube.com/watch?v=Ff_8oai9280
https://alba24.ro/wp-content/uploads...-semnatura.jpg
https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.n...c0&oe=5CC04B9E
Nașterea lui Eminescu - Adrian Păunescu
Ciudată noapte simt că o să fie
şi-o să trăznească în dicţionar,
la noapte, în Moldova mijlocie,
se naşte Eminescul nostru iar.
A fost sortit să vină-n cea mai dulce
şi-n cea mai sfâşiată dintre ţări,
pleca-vor toţi ai zilei să se culce
şi-l vor primi strămoşii lui călări.
Aşa firesc se-ntâmplă nefirescul,
pământul nostru suferă adânc,
la Ipoteşti se naşte Eminescu
şi-n toată România mame plâng.
La noapte, dintr-un pântec şi o slovă,
se naşte steaua celor ce-au tăcut,
îngenunchez, în faţa ta, Moldovă,
şi mâna mult lovită ţi-o sărut.
De-atâtea ori, în vremuri, sfâşiată
ai fost, Moldovă, cum să spun nu pot,
dar Eminescu ce se naşte, iată,
în Doina lui, o să cuprindă tot.
Ciudată noapte, noaptea noastră mare,
o noapte cum a fost la început,
şi, de la Cernăuţi şi pân’ la Mare,
pâraiele se-aud plângând în Prut.
În el tresare trist Moldova toată,
toţi fraţii-nstrăinaţi se regăsesc,
în el o inimă va şti să bată
acum şi veşnic, dorul românesc.
În Voroneţ s-a răsculat albastrul,
ca dintr-un cer fremătător de fraţi,
la noapte-n ţară va urca un astru,
se naşte El, Români, vă închinaţi!
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.n...7f&oe=5CC3380A
https://2.bp.blogspot.com/-dmTN_ADHO...inescu%2B5.jpg
Imensitate
Azi sărbătorim 169 de ani de la naşterea marelui poet naţional Mihai Eminescu.
Venit pe lume la Botoşani la 15 ianuarie 1850, Mihai Eminescu era al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Îşi petrece copilăria la Ipoteşti, zonă cu locuri mirifice care vor avea o influiență enormă asupra viitorului poet național.
Între 1858 şi 1866, urmează școala primară, în clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu. Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, "Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia "La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici. La 25 februarie / 9 martie pe stil nou debutează în revista "Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia "De-aş avea”. Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în "Familia” încă 5 poezii.
Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul. Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în "Familia", scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,
"Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.
Între 1869 şi 1862 este student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi. Activează în rîndul societăţilor studenţeşti, se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la "Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul "Albina” din Pesta.
Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. Urmează cu regularitate două semestre, dar nu se prezintă la examene.
Se întoarce în ţară la Iaşi între 1874-1877. E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul "Curierul de Iaşi “. Continuă să publice în "Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea. Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul "Timpul“. Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).
În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă Viena. În decembrie îi apare volumul "Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu). Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.
În anii 1883-1889 Eminescu scrie foarte puţin sau practic deloc.
Mihai Eminescu se stinge din viaţă în condiţii dubioase şi interpretate diferit în mai multe surse la 15 iunie 1889 (15 iunie, în zori - ora 3) în casa de sănătate a doctorului Şuţu. E înmormîntat la Bucureşti, în cimitirul Bellu; sicriul e dus pe umeri de patru elevi de la Şcoala Normală de Institutori.
În "Viaţa lui Mihai Eminescu” ( 1932), George Călinescu a scris aceste emoţionate cuvinte despre moartea poetului: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţa cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsării pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt sa-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".
https://img.digitalag.ro/?u=https%3A...28d1.jpg&w=800
https://cdn.stirimondene.fanatik.ro/...terea-sa-5.jpg
http://citatcelebru.ro/wp-content/up...celebru166.jpg
https://scvaleaseaca.files.wordpress...icture-004.jpg
https://cdn.stirimondene.fanatik.ro/...l-ii-lea-3.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=RZMZziF4Rgs&fbclid=IwAR1OT5zqP6gOsJA_u Tksx PgAxNbbPGZJiTOGr_n2IiBQJe06WCs3tCzbitQ
Răsărit fără apus – Eminescu
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.n...6a&oe=5CC375B5
" Eminescu era un român de tip carpatin dintre aceia care, trăind în preajma munților, mai cu seamă în Ardeal și Moldova de sus, sub greaua coroană habsburgică, cresc mai vânjoși și mai aprigi și arată pentru încercările de smulgere a lor din pământul străbun lungi rădăcini firoase, asemeni acelora ce apele curgătoare descoperă în malurile cu copaci bătrâni. El avea ca atare un suflet etic, simțitor în toate ideile și sentimentele care, alcătuind tradiția unei societăți, sunt ca grinzile afumate ce susțin acoperișul unei case, nefiind lipsit niciodată de viziunea unui viitor mai drept. Nu nutrea nici o aspirație pentru sine, ci numai pentru poporul din care făcea parte, fiind prin aceasta mai mult un exponent decât un individ. "
George Călinescu
http://www.citatepedia.ro/image_text...fletul+frumos.
„Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari-la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană.”
I.L.Caragiale
http://www.ziaristionline.ro/wp-cont...ti-Online1.jpg
https://www.ziaruldeiasi.ro/app/geth...39&w=800&h=600
„Cel mai frumos catren, de-as fi in stare sa-l scriu vreodata, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși”
Nichita Stanescu
https://i0.wp.com/luceafarul.net/wp-...7-1024x768.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=IB00P4-xlA4
https://www.literaturadeazi.ro/wp-co...7437091309.jpg
Trebuiau să poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o ţară frumoasă
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe,
Ca o barbă nepieptănată de crai
Şi nişte ape ca nişte copaci curgători
În care luna îşi avea cuibar rotit.
Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli
Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,
Sau mai simplu: ciobani şi plugari,
Cărora le plăcea să spună,
Seara, în jurul focului poezii:
„Mioriţa” şi „Luceafărul” şi „Scrisoarea III”.
Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bată cu tătarii
Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii
Şi cu turcii.
În timpul care le rămânea liber
Între două primejdii,
Aceşti oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioşate,
De curgeau doinele la vale
Pe toţi munţii Moldovei şi ai Munteniei
Şi ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Şi ai altor ţări româneşti.
Au mai existat şi nişte codri adânci
Şi un tânăr care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt.
Acest tânăr cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea chirilică în cartea vieţii,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii, ai iubirii,
Care îi ieşeau mereu fără soţ.
Au mai existat şi nişte tei,
Şi cei doi îndrăgostiţi
Care ştiau să le troienească toată floarea
Într-un sărut.
Şi nişte păsări ori nişte nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi şi mişcătoare şesuri.
Şi pentru că toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus Eminescu.
Marin Sorescu
https://imgv2-2-f.scribdassets.com/i...1545718381?v=1
-
https://www.youtube.com/watch?v=vP3An9Vrjh4
http://memowind.freevar.com/eminescu2.jpg
Glossă
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.
Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?...
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.
Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.
Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.
Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.
Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.
Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.
Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.
De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.
Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.
https://biblioart.files.wordpress.co.../eminescu1.jpg
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...42&oe=5CC362D7
-
https://www.youtube.com/watch?v=rLbQb3sxIqk
https://secretele.com/wp-content/upl...i-eminescu.jpg
Mihai Eminescu – “Rugaciune”
Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugându-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regina peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară.
O, Maică Preacurată
Și pururea Fecioară,Marie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te:
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire.
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Și pururea fecioară, Marie!
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.n...4d&oe=5CD1EB82
https://destepti.ro/wp-content/uploa...i-Eminescu.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=oBR1eEEAIjo&fbclid=IwAR3ghIc7m0XHTU6mF SYKF JQvJ67f2EEztSETKfo3f2is5aZcboLOmDCeDEo
https://adevarul.ro/assets/adevarul....90/318x425.jpg
„Eminescu este un fapt intim al sufletului nostru în tot ce are el mai curat şi mai nins. Nu trece zi şi nu trece noapte în care, firesc cum respirăm să nu-i zicem şi numele lui, ca pe ceva sigur al tuturora şi sigur al fiecăruia dintre noi. Pentru noi, Eminescu este o fiinţă asemănătoare mării care spală cu valuri arhipelagul homeric al lui Ulysse. Eminescu se mira înminunat că ar fi putut să creadă că ar putea să moară vreodată. Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată. Ce iarnă frumoasă la 15 ianuarie! O, tu fulg de zăpadă, râu şi coroană a purităţii sufletului nostru de copil! Eminescu este numele acestei ţări. România este numele lui Eminescu. El este atât de mult al nostru, încât noi din nebăgare de seamă am început să fim ai LUI.”
„… nimic altceva decât că, pentru a citi „Odă în metru antic”, trebuie să o fi scris mai întâi în tine, adică să fi primit măcar o părticică din sufletul lui Eminescu şi să-l laşi să locuiască la tine în suflet”
„Cel mai mare premiu pe care l-am primit în viaţa mea şi care a fost cel mai mare noroc personal al meu a fost acela de a putea vorbi la aniversarea a 100 de ani de la <> lui Eminescu, culmea intelectuală şi poetică şi spirituală a limbii române”
„Vorba şi scriitura ne rămân puţine în faţa lui, dar nu atât de puţine ca să nu-l înălţăm tot mai sus, generaţie de generaţie, an de an. Şi cu atât ţara ne e mai mândră, mai în lucrare şi mai împlinită, cu atât dorul şi dragul şi timpul nostru de Eminescu este mai mare”.
„Din plante simple, cea mai simplă – un fel de aer personal şi în acelaşi timp şi un fel de plămân al lui, este iarba. Eminescu poate fi comparat cu iarba. Când este, nimic mai firesc că este. Când nu este, nimic mai dureros. De Eminescu ţi se poate face dor şi foame”.
Nichita Stănescu
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.n...9e&oe=5CC82165
http://4.bp.blogspot.com/-OY0WGDMggA...2BEminescu.jpg
-
https://www.youtube.com/watch?v=2N57dAp4DB8
https://www.gcntv.net/var/upload/2016/01/b.jpg
Mihai Eminescu - Un cer pentru doi
De-aș afla că te-am pierdut,
Marea am să o ascult
Să-mi spună ce-am greșit,
Să-mi spună de-am greșit cândva...
De-aș vedea că ai plecat,
Valuri mari aș invoca
Să îmi poarte amintirea ta,
Ore-n șir să te privesc,
Când adormi eu mă trezesc.
Și nu vreau ochii să-i închid,
Iar depărtarea s-o cuprind.
Nici în somnul meu nu vreau ca să te uit
Și nu vreau ochii să-i închid,
Cu lacrimi obrazul tău ating
Să nu uit o clipă din iubirea ta.
Și de-ar fi ca să te pierd,
Eu atunci am să te chem,
Un cer senin aș vrea să fim,
Fără nori va fi mereu!
De-aș afla că te-am pierdut,
Marea am să o ascult
Să-mi aducă amintirea ta.
https://citatemaxime.ro/wp-content/u...icescSi-te.jpg
https://citatemaxime.ro/wp-content/u...lui-nostru.jpg
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...d2&oe=5CC8EA73
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.n...ec&oe=5CBBF0BC
Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci!
Și eu să-mi știu osânda... să te iubesc în veci,
În veci dup-a ta umbră eu brațele să-ntind,
De-a genelor mișcare nădejdea să mi-o prind,
Zâmbirea gurei crude să-mi fie al meu crez *
Purtând în suflet moarte, tu vesel să mă vezi.
Fii binecuvântată și fericită tu,
Copil cu păr de aur, ce mintea mi-o pierdu.
Veninu-amărăciunei și ani-mi pustiiți
În cumpănă ușori-s pe lâng-al tău capriț;
Și-n a mea socotință mă simt atât de mic *
Tu ești odorul lumii și eu mă simt nimic.
Da, da... numai natura dreptate are-n veci,
Copil cu gură caldă, cu mici picioare reci,
Căci ea-n înțelepciune-i creează-astfel de chip
Pe lângă care toate sunt pleavă și nisip.
Ironic pare-a zice: nemernici râmători,
Visat-ați vreodată asemenea comori?
Pe tine-apoi te-arată în drepata ei mândrie:
Turbând de-mpătimire, murind de gelozie,
Te văd cum al tău zâmbet voioasă multor dărui,
Că veselă și dulce vorbești apoi oricărui
Și rișipești privirea-ți * când eu pentr-un cuvânt
Din gura ta cea dulce, m-aș duce în mormânt.
Atâta de frumoasă... și tot numai femeie?
Ah, am crezut o clipă că ești poate o zeie,
Ca marmura de rece că treci pe lângă oameni,
Din ființe muritoare nici uneia nu-i sameni,
Ș-atuncea, ca în ceruri o steauă, să te-ador *
O, dulce chip de înger și totuși muritor!
Da, muritor... blestemul al lumei acesteia:
Crezi că te-nchini la soare ș-ai adorat scânteia *
Eu caut pe-nțeleptul cel mai nebun * arate-mi
O singură femeie lipsită ce-i de patemi
Și eu... eu îl voi crede, în stare tot să cred:
Numai a ei făptură de înger dac-o văd *
Că niciodată buza n-atinse-o altă buză,
Că niciodată-urechea de-amor nu vru s-auză,
Că niciodată ochii-i n-opri c-un blând repaos
Pe-o față bărbătească... că ea nu s-a adaos
În gându-i sau cu fapta în rândul altei vieți...
Le cred, le cred pe toate... de ce nu mi-o spuneți?
Spuneți că-i ca omătul din proaspăt abia nins,
Colanu-i nici o mână, ca noi, i l-a descins,
Că gura i-i fecioară, că ochiu-i e virgin
Și mâna asta dulce, ca floarea cea de crin,
Că nu a strâns-o nimeni, că n-a răspuns cu strâns *
Că setea de iubire pe ea n-o au atins.
Dar vai, e prea frumoasă! Putut-a sta-mprotivă
Plăcerea-ademenește, dorința-i guralivă *
Acelor vorbe calde, șoptite cu durere,
Ce aerul îl umplu și inima de miere?
Putut-a împotriva atâtora să steie
Când e așa frumoasă, când nu-i decât femeie?
Ca toți să fiu? ca dânșii să fiu viclean fățarnic?
Să cumpăr cu un zâmbet, un zâmbet iar zădarnic;
Viața adoratei și gingașei copile
Să o pătez cu umbra plăcerei unei zile
Și să iubesc ca dânșii... când partea cea mai bună
Din inima-mi și minte i-a ei pe totdeuna?
O, tu! tu dumnezeul și viața vieții mele,
Privește-amărăciunea-mi și spune, nu ți-i jele?
Nici astăzi al tău suflet de mine nu se-ndură?
Viața-mi se nutrește din acea dulce gură,
De-un zâmbet, de o vorbă ce mi-o arunci de milă *
Să te iubesc atâta, nu e păcat, copilă?
Pe maică-mea sărmana atâta n-am iubit-o,
Și totuși când pe dânsa cu țărnă-a coperit-o,
Părea că lumea-i neagră, că inima îmi crapă
Și aș fi vrut cu dânsa ca să mă puie-n groapă...
Când clopotul sunat-au, plângea a lui aramă
Și rătăcit la minte strigam: unde ești, mamă?
Priveam în fundul gropii și lacrimi curgeau râu
Din ochii mei nevrednici pe negrul ei sicriu;
Nu știam ce-i de mine și cum pot să rămân
În lume-atât de singur și-atâta de străin,
Și inima-mi se strânse și viața-mi sta în gât *
Dar ca de-a ta iubire tot nu am plâns atât.
O, demone! viața-mi și sufletu-mi de vrei,
De ce mai stai pe gânduri, de ce nu mi le cei?
De ce mă-nșală ochiu-ți cu zarea-i, cu seninu-i,
De ce cu ușurință, atât, atât mă chinui?
Ajungă-ți... mă omoară mai bine... și destul.
De vorbe și de zâmbet să nu mai fiu sătul?
A mamei amintire eu unu-n stare-am fost
Să ți-o sacrific ție și sunt atât de prost
Încât tot numai ție viața-ți mulțămesc,
În dar parcă mi-ai da-o... și parcă o primesc
Ca orbul, ca un câne, căci vezi în stare sunt
Pe praful urmei tale cu fruntea la pământ.
Și tu? îmi zâmbești mie, cum altora zâmbești,
Cum poate-ai spus-o altor tu-mi spui că mă iubești *
Și eu? eu sunt ca alții? Și tu vezi și în mine
Pe-amantul unei zile, pe-un Don Juan, pe-un câne
Ce-i dai și cu piciorul și după ce-l dezmierzi?
O, râde-mă, o , cască în față-mi... tu mă pierzi!
Cochetă, lunecoasă, lingușitoare, rece *
Cu viața-mi sfărâmată urâtul tău petrece;
Și să te vezi privită cu patimă, cu jind,
Să vezi că cel mai tare se face om de rând,
Cu gura numai spumă se pleacă în genunchi,
Priveliștea aceasta te bucură-n rărunchi *
Să-l vezi că la picioare-ți se târâie un vierme
Și recea-ți ironie mai mult încă să-l sferme.
O, cât de bine știi tu natura ce a vrut
Când a făcut zăpadă și diamant din lut,
Știi ce voiește dânsa cu ochi-ți străluciți *
Ea vrea prin o zâmbire să fim nefericiți.
Să văd a ta făptură să nu mai fi ajuns!
Ce demon oare-n cale-ți m-a pus ca să pătrunz *
Și de sub frunte ochii mai bine i-aș fi rupt
Decât că sorb din ochi-ți veninul ce l-am supt,
Decât să fiu un preot la un astfel de cult,
Mai bine-mi rupeam capul ș-aș fi pierit demult!
Și totuși, totuși, scumpo... de nu te-aș fi văzut,
Au astă bogăție de-amor aș fi avut?
Durerea-mi este dragă căci de la tine-mi vine
Și îmi iubesc turbarea căci te iubesc pe tine;
Urăște-mă, privește la mine cu dispreț,
Să te iubesc prin astea tu mai mult mă înveți.
Spune-mi cum că fața o mască e de ceară
Și mai mult o să crească iubirea mea amară!
Că-n lupanar văzut-o-ați jucând, bătând din palme,
Și o să-mi par-un înger, în gândul lui cu psalme!
Spuneți de ea tot răul de vreți să-nnebunesc:
Că-i heteră, un monstru, că-i Satan*, o iubesc!
https://1.bp.blogspot.com/-qX6nNld6R...ca-627x600.jpg
https://diversmedia.info/wp-content/...ics_526012.jpg
http://muhaz.org/poezia-lui-eminescu...micle/img1.jpg
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.n...2d&oe=5CB4E704
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.n...d7&oe=5CC2E359
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.n...86&oe=5CC32D4B
http://www.sfatulbatranilor.ro/forum...Mihai-Eminescu
-
https://www.youtube.com/watch?v=i79eJfmGr28&fbclid=IwAR267sBGiuLxVrBX3 op34 1GtbMQ6JATwU3rN8PS6j7ekPNCbFeQDYEyd5fc
https://www.literaturadeazi.ro/wp-co...4/eminescu.jpg
Basm
Pe vremea când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârbovi sprijiniţi în toiag şi cu sandale rupte, se întâmpla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii, iar de multe ori erau izgoniţi.
Odată i-a prins noaptea pe câmp şi odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. Şi, tot rătăcind ei, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat, unde abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câini mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:
– Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă, unde nevasta şi copiii se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe:
– Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc! Tudore, dă fuga la fântână după o doniţă cu apă proaspătă! Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!
Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat şi i-au pus să doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.
A doua zi dimineaţă, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.
Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage la Dumnezeu:
– Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre, că ai văzut că nu erau nevoiaşi?
– Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.
– Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?
– Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela, de acolo.
– Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.
Iar, după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.
Geo Bogza
Sursa: Să-și vadă sufletul - Literatura de azi
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.n...08&oe=5CD6637F
(Sursa fotografiei: Revista Cele trei Crisuri, 1930, septembrie-octombrie, p. 106.)
https://alba24.ro/wp-content/uploads...de-as-avea.jpg
"Va veni ziua în care şi pietrele vor vorbi adevărul, în care cartea faptelor petrecute va sta deschisă şi se va citi atât de lămurit, încât toată doctrina paralogismelor nu va fi în stare să-i întunece înţelesul.” ~ Mihail Eminescu
https://civitaspoliticsblog.files.wo...ata1.jpg?w=642
Cele mai frumoase citate de la Mihai Eminescu
Astăzi vreau să vă prezint cele mai frumoase citate de la Mihai Eminescu (n. 15 Ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 Iunie 1889). Acesta este considerat de către cititori și de critica literară cel mai important scriitor romantic din literatura română, supranumit și „luceafărul poeziei românești”. Eminescu este cel mai mare scriitor din istoria țării noastre. Copilăria a petrecut-o la Botoșani și Ipotești, în casa părintească și prin împrejurimi.
Marele poet a fost activ în societatea politico-literară „Junimea”, și a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul”. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Pentru a ne aminti cum se cuvine de marele poet, am pregătit pentru voi unele dintre cele mai frumoase citate ale acestuia.
1. „Egalitatea nu există decât în matematică.”
2. „Ocazia e iute la fugă şi leneşă la întors.”
3. „Menirea vieţii tale e să te cauţi pe tine însuţi.”
4. „Munca unui om se poate plăti. Caracterul, cultura lui, nicicând.”
5. „De aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâșiem.”
https://i0.wp.com/www.ganduriledintr...size=448%2C639
6. „Între caracter şi inteligenţă n-ar trebui să existe alegere…”
7. „Mulţi lucrează, dar puţini gândesc.”
8. „Dacă nu pricepem ceva, să zicem mai bine că nu pricepem decât să-i dăm o explicaţie falsă.”
9. „Am înţeles că un om poate avea totul neavând nimic şi nimic având totul.”
10. „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii.”
https://i1.wp.com/www.ganduriledintr...size=670%2C509Teiul lui Mihai Eminescu din Iași
11. „Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.”
12. „Oamenii se împart în două categorii: unii caută și nu găsesc, alții găsesc și nu sunt mulțumiți.”
13. „Copiii români sunt încărcaţi cu materii atât de multe şi atât de diverse, încât nici profesorii, nici şcolarii nu se pot orienta în capetele lor. Aceşti copii nu învaţă nimic, pentru că memoria nu păstrează nimic nepriceput, nerumegat, unde interesul viu şi judecata copilului n-au jucat nici un rol. Singurul efect al încărcării memoriei cu lucruri pe care nu le poate mistui e sila şi scârba copilului de carte. La acest rezultat au ajuns aproape toate şcoalele la noi. Vezi tineri care au învăţat latineşte, greceşte, istoria universală, logică şi psihologie, ştiinţe naturale, geografie în toate clasele, drept administrativ, economie politică, au trecut bacalaureatul şi… cu toate astea, nu ştiu a scrie o frază corectă, iar a doua zi după ce au părăsit şcoala au uitat tot…”
14. „Greşalele în politică sunt crime; căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se-mpiedică dezvoltarea unei ţări întregi şi se-mpiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.”
15. „Ca să-ţi dai seama de nivelul culturii generale a unei naţii, trebuie să vezi ce idoli are.”
16. „Toate numirile în funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rândul lor, atârnă de comitetele de politicieni de profesie, formate în fiece centru de judeţ. Aceste comitete îşi împart toate în familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi în străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au câte un petec de moşie, încât toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, în buzunarul unui „patriot”.”
https://i0.wp.com/www.ganduriledintr...size=900%2C431
17. „Arta de a guverna în România este sinonimă cu arta de a amăgi poporul, de a-l cloroformiza cu utopii demagogice.”
18. „Omul are atâta libertate şi egalitate pe câtă avere are. Iar cel sărac e totdeauna sclav.”
19. „Geniul, în zdreanţă sau în veşminte aurite, tot geniu rămâne!”
20. „Dă-mă uitării precum te-am mai rugat, căci numai uitarea face viaţa suportabilă.”
21. „Toate sunt mărginite, durerea nu…”
22. „Presiunea înjoseşte, pasiunea înalţă.”
23. „Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pământ; Dumnezeu e în inima noastră.”
24. „Mita e-n stare să pătrundă orişiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele maide sus ale administraţiei vând sângele şi averea unei generaţii.”
25. „Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.”
26. „Totul ia timp… și timpul ia tot.”
SURSA:https://www.ganduriledintrepagini.co...ai-eminescu-1/
https://i1.wp.com/www.ganduriledintr...24%2C503&ssl=1
-
https://www.youtube.com/watch?v=KTB_vkRLOCA&fbclid=IwAR0FwLPloqrXChK54wF-5yAStgyzXkax6MARH7ZgO2vLUeybMzRByBuzGY8
https://www.youtube.com/watch?v=ka201LuIMEo
https://1.bp.blogspot.com/-ik5sZQXe_...s/s1600/10.jpg
Mihai Eminescu - Ochiul tau iubit
Ochiul tau iubit
Plin de mangaieri,
Dulce mi-au lucit
Pana ieri.
Oare te pierdui
Pe acest pamant
Fara ca sa-mi spui
Un cuvant?
Oare te induri,
Tu, ca sa ma lasi,
Geniu de paduri
Dragalas?
Luna in zadar
Bate in feresti
Si ma-ntreaba iar
Unde esti?
Ar luci pe zid
Pana ce te culci,
Pana ti se-nchid
Ochii dulci.
Si ar tremura
Tainic in frunzis
Si te-ar saruta
Pe furis.
Dar ea zi cu zi
E in orice loc
Si te va gasi
Cu noroc.
Eu nu pot sa plec
Peste nori si vant
Si sa te petrec
De-unde sunt.
Cum nu sunt ca ea,
Ca sa ma strecor,
Drept oglinda ta
Sa cobor!
Chipul tau frumos
Sa-l privesc intreg,
Cu atat folos
Sa m-aleg.
Sa apar ca-n vis
Acelei vederi
Care mi-au suras
Pana ieri.
https://citatemaxime.ro/wp-content/u...i-Eminescu.jpg
Dragoste adevărată de Mihai Eminescu
Dragoste adevărată
De fecioară prea curată;
Tânără-ntineritoare,
Dragoste de fată mare;
Însă plină-i de durere
Dragostea cea de muiere,
De durere și de haz,
De dulceață și necaz;
Îndărătnică și dragă
Cată ceartă ziua-ntreagă,
Iară sara se împacă,
Că tot ție va să-ți placă;
Dragostea de la muieri
E cu sare și piperi,
Nu-i lihnită și dulceagă,
Zi cu zi în foc te bagă,
E războinică, fierbinte
Și cu capul fără minte;
Dragostea de la muiere
E ca fagurul de miere,
Dar un fagur pipărat,
Dulce când e supărat,
Că-i răstită și cu toane,
Nedusă pe la icoane;
Ochii negri amândoi
Îți dau pururea război,
Gura cea cu zâmbetele,
Tare-ți poartă sâmbetele
Ș-acel drac cu mâni subțiri
Cu mânie în priviri
Tot mai scump pe zi ce merge...
https://media.rtv.net/image/201401/f...n_94969100.jpg
-