Este cel care s-a pus chezășie pentru învierea Neamului din care el s-a ivit, din care a fost chemat.

Către Acela care binecuvântează MUNCA CINSTITĂ.
O SINTEZĂ A GÂNDIRII PĂRINTELUI ARSENIE BOCA ÎN 800 DE CAPETE
IUBIREA (320)
320. Iubirea e însuşirea lui Dumnezeu prin care a creat lumea văzută şi nevăzută şi toată făptura care-L cunoaşte de Tată e străbătută de iubire. Dacă am stărui cum trebuie în iubirea aceasta fără margini, s-ar răsfrânge şi în noi obârşia noastră divină, chipul şi asemănarea fiilor cu Tatăl, am avea şi noi mulţime de însuşiri dumnezeieşti, prin har nu prin natură, în primul rând n-am fi aşa de mărginiţi într-o mulţime de privinţe.
Comment