Tweet
Unirea Basarabiei cu România, 107 ani.
26.03.20205
Intrarea României în Primul Război Mondial, sacrificiile armatei române, contribuţia la victoria Antantei au avut ca principal obiectiv
participarera sa la Conferinţa de pace de după încheierea acestuia. Sacrificiile armatei române, jertfa ostașilor români în bătăliile din 1916–1919 au permis delegaţiei României să se prezinte cu demnitate la Conferinţa păcii de la Paris.
Procesul unirii Basarabiei cu România s-a desfășurat în trei etape succesive derulate între primăvara anilor 1917 și 1918, fiind profund influențat de situația politică internă a Rusiei și a guberniei ei moldovenești, de evoluția frontului de est, de atitudinea guvernului român de la Iași și de activitatea națională a unor fruntași români ardeleni, bucovineni și regățeni refugiați la Chișinău între 1917–1918. Pe fondul revoluției din Rusia, a disoluției autorităților țariste și a dreptului popoarelor la autodeterminare lansat de Alexander Kerensky și de Vladimir Lenin, s-a derulat prima etapă a procesului unirii, concretizată prin declararea autonomiei și alegerea unei adunări legislative a Basarabiei. Pasul efectiv în această direcție s-a
făcut în 3 aprilie 1917 prin constituirea la Chișinău a Partidului Național Moldovenesc, în frunte cu marele mecenat și latifundiar Vasile Stroescu, asistat de Pan Halippa, Paul Gore și Onisifor Ghibu.
La 3 aprilie 1917 s-a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc care avea înscrisă în programul său autonomia Basarabiei.
În Basarabia, alegerile pentru Sfatul Ţării s-au desfășurat într-o atmosferă revoluţionară. După mai mult de un secol, populaţia avea
posibilitatea să se exprime liber și să deseneze deputaţi care să-i reprezinte interesele.
Sfatul Țării și-a deschis lucrările la 21 noiembrie 1917 în Chișinău pe acordurile imnului „Deșteaptă-te române”.
Președinte al sfatului a fost ales în unanimitate Ion Inculeț. La 2 decembrie, Sfatul Țării a proclamat oficial „Republica Democratică Moldovenească Autonomă în cadrul Federației Ruse”.
A doua etapă marchează desprinderea totală de Rusia prin adoptarea și afirmarea independenței republicii.
Dupa incheierea primului razboi mondial guvernul a hotărât, iar regele a aprobat, să se dea un ultimatum militarilor ruși, cerându-le să depună armeleși să părăsească România. Ultimatumul a fost
transmis în dimineaţa zilei de 9 decembrie 1917.
Pe teritoriul Moldovei se aflau circa un milion demilitari ruși. Unii dintre ei au acceptat să plece liniștiţi, dar alţii au refuzat, recurgând la jafuri și omoruri împotriva populţiei civile. Armata română a intervenit, inregistrându-se altercaţii și chiar confruntări violente. O bună parte dintre trupele rusești care părăsea frontul românesc s-a oprit în Basarabia, procurându-și cele necesare existenţei prin jafuri și chiar omoruri.
Conducerea Republicii Democratice Moldovenești nu și-a putut constitui o forţă de ordine internă (poliţie, jandarmerie) și nici o armată proprie, cu care să asigure averea și viaţa cetăţenilor. Ca urmare, o delegaţie a acestuia s-a deplasat la Iași, unde în zilele de 13–14 decembrie a avut discuţii cu membrii guvernului și cu miniștrii Antantei acreditaţi în România, solicitând ajutor pentru restabilirea ordinei.
Problema cea mai presantă era paza depozitelor de armament și de alimente ale României aflate în Basarabia încă de la sfârșitul anului 1916 de teama ocupaţiei germane.
Sovieticii nu ţineau seama de hotărârea Sfatului Ţării din 2 decembrie 1917 și considerau Basarabia ca teritoriu aparţinând Rusiei.
În ziua de 3 ianuarie, guvernul sovietic a transmis o notă ultimativă guvernului României în care afirma că „autorităţile române au săvârșit acte dușmănoase la adresa soldaţilor ruși”
Refuzul de a da răspuns la aceste solicitări până în 24 de ore „va fi socotită ruptură de relaţii”, iar guvernul sovietic va lua „măsurile militare cele mai energice”.
Între timp, la Chișinău s-a instalat Front-Otdelul, un fel de comandament bolșevic, care se declara autoritate supremă, ale cărui ordine trebuiau executate. În dimineaţa zilei de 6 ianuarie1918
bolșevicii au dorit sa desfiinţeze Sfatul Ţării, dar deputaţii aflând despre această acţiune au reușit să se ascundă pentru a nu fi arestaţi.
Guvernului Brătianu a hotărât să acţioneze.
Divizia 11 comandată de generalul Ernest Broșteanu a trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918. La vestea înaintării trupelor române,
bolșevicii au părăsit Chișinăul. La 13 ianuarie armata română a intrat în capitala Basarabiei fără incidente, fiind întâmpinată cu bucurie de
primul ministru Petre Erhan și de un numeros public.
Guvernul sovietic a reacţionat promt: la13 ianuarie 1918 a anunţat oficial ruperea relaţiile diplomatice cu România. În notă se preciza: „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică își asumă răspunderea
de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român” .
Luptând cu fermitate, în decurs de o lună armata română a restabilit ordinea în Basarabia.
În confruntarea cu grupările bolșevice, a dat jertfe importante: 3 ofiţeri și 309 ostași morţi, 12 ofiţeri și 309 militari răniţi.
Pe acest fond, la 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldovenești.
Proclamarea independenţei Basarabiei reprezenta cel de-al doilea pas spre desprinderea definitivă de Rusia.
După proclamarea independenței, ritmul evenimentelor derulate în scopul unirii cu România s-a accelerat, această a treia etapă pe drumul unirii fiind cea mai scurtă.
România se afla – la rândul său – sub ameninţarea Puterilor Centrale, în special a Germaniei și Austro-Ungariei care cereau guvernului
de la Iași să semneze pacea separată, de fapt capitularea, deși România nu fusese înfrântă în război.
Supus unui ultimatul din partea mareșalului Mackensen de a încheia pace separată cu Puterile Centrale, guvernul Ion I.C. Brătianu a demisionat, fiind înlocuit la 29 ianuarie 1918 cu un cabinet prezidat de generalul Alexandru Averescu.
Noul guvern a obţinut prelungirea armistiţiului cu Puterile Centrale. În timpul discuţiilor a apărut ideea ca România să renunţe la Dobrogea, având în schimb „mână liberă” în Basarabia.
Situaţia României devenise extrem de critică, astfel, După trei Consilii de Coroană, desfășurate în zilele de 17, 18 și 19 februarie 1918 s-a hotărât acceptarea condiţiilor puse de Puterile Centrale, la 20 februarie 1918, C. Argetoianu a semnat, în numele României,
preliminariile Tratatului de pace.
În ziua de 26 februarie Alexandru Averescu a demisionat iar regele a cerut să formeze noul guvern lui Alexandru Marghiloman.
Guvernul Alexandru Marghiloman, care a depus jurământul în ziua de 5/18 martie 1918, a acţionat pentru detensionarea relaţiilor cu
Puterile Centrale, intrând în tratative care să pregătească semnarea păcii și a reușit să ducă la bun sfărșit relaţiile cu Sfatul Ţării, netezind
calea unirii Basarabiei cu România.
Aflând despre negocierile de pace separată între România și Puterile Centrale, președintele Consiliului de Miniștri și ministru de externe
al Republicii Ucraina adresa, la 16 martie1918, telegrame guvernelor german, austro-ungar, turc, bulgar și român prin care susţinea că
„Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic și politic formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei” și afirma că orice discuţie privind schimbare, a graniţelor româno-ruse „poate avea loc numai cu participarea și consinţământul reprezentanţilor guvernului ucrainean”
În aceeași zi de 16 martie 1918, Sfatul Ţării a adoptat o declaraţie prin care respingea pretenţiile ucrainenilor.
În zilele de 20–23 martie 1918, Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu și Pan Halippa s-au aflat din nou la Iași, unde au discutat cu Alexandru Marghiloman, Ion I.C Brătianu și cu reprezentanţii Antantei modalităţile concrete de proclamare a Unirii Basarabiei cu România.
Istorica ședinţă a Sfatului Ţării din 27 martie 1918 a fost deschisă de Ion Inculeţ la ora 16,15. Acesta a salutat prezenţa în sală a președintelui Consiliului de Miniștri al României, Alexandru Marghilomam, și a celorlalte oficialităţi venite de la Iași, precum și pe
Constantin Stere. A ţinut să sublinieze semnificaţia deosebită a momentului: „Ședinţa de astăzi, domnilor deputaţi, va fi o ședinţă istorică pentru naţiunea noastră, pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să ieșim cu cinste în acest moment istoric.
După citirea declaraţiei, Marghiloman a spus că se retrage din sală, împreună cu colaboratorii săi, pentru ca Sfatul Ţării „să poată discuta
în toată libertatea”.
Deputatul Ion Buzdugan în numele Blocului Moldovenesc – „care de astăzi înainte va fi Blocul Românesc, care va apăra drepturile întregului neam românesc” – a dat citire Declaraţiei privind Unirea Basarabiei cu România.
Apoi a luat cuvântul Alexandru Marghiloman, care a declarat că acceptă Declaraţia atât în spirit, cât și în literă. Subliniind semnificaţia acelui moment istoric, Marghiloman spus:
„să ne închinăm în faţa geniului rase noastre, care după o despărţire de un veac întreg găsește singur calea firească, care să-l ducă la mântuire, calea firescă arătată de istorie”.
A încheiat cu cuvintele: „În numele poporului român și a regelui său, Majestatea Sa Ferdinand I, iau act cu mândrie de declarația
domniilor voastre pentru unire și declar că Basarabia este de acum unită pe vecie cu România una și indivizibilă.”
telegrama regelui Ferdinad: „Cu adâncă emoţie și cu inima plină de bucurie am primit știrea despre importantul act ce s-a săvârșit la
Chișinău. Sentimentul naţional ce se deșteptase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut au primit, prin votul înălţător al Sfatului Ţării, o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restriște, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăși la Patria Mamă. Aduc prinosul meu de călduroase mulţumiri domniilor voastre și Sfatului Ţării, ale cărui patriotice sforţări au fost încoronate de succes.
I.C. Inculeţ a fost ales în unanimitate preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia, după unirea din 27 martie 1918 el devenind ministru al Basarabiei, ministru al sănătăţii publice, ministru de interne, ministru al comunicaţiilor şi vice-preşedinte al Consiliului de miniştri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca. După ce rostește câteva cuvinte în fața adunării, Inculeț supune la vot rezoluția de unire cu România și anunță rezultatele votului.
„Cu adâncă emoțiune vă duc la cunoștință rezultatul votării. Domnia voastră cu un unanimitate de voturi m-ați pus în capul Sfatului Țării și în mod cinstit, ca un revoluționar adevărat și democrat, am muncit pentru binele poporului.
În fracțiunea țărănească s-a spus astăzi, că eu nu fac ceea ce s-ar cuveni și n-am muncit cât a trebuit.
Eu, Domnilor, până la vârsta de 15 ani am fost țăran și interesele țărănimii îmi sunt scumpe. Fiecare pas al meu este pătruns de iubire față de țărani și fiecare pas al meu a fost dictat de interesele și nevoile țărănimii; eu întotdeauna am fost pentru ea și niciodată nu m-am lepădat de ea, nu mă lepăd nici în acest moment grav. Domniile voastre cunoașteți bine părerile mele și evoluția lor, și iată vă spun, că tot ce se face acum se face în interesele țărănimii noastre. Aici se spunea că se poate sta la o parte.
Poate, dar nu țăranii, care în afară de pământ nu se pot aștepta la nimic. Și eu cu conștiința curată vă spun, că actul unirii, care se săvârșește astăzi, se face pentru binele țărănimii și conștiința mea, a alesului lor, este curată.
Și acum, domnilor deputați, să-mi dați voie să vă duc la cunoștință rezultatul votării. Pentru rezoluția Blocului moldovenesc au votat 86 deputați, împotrivă 3; s-au abținut 36; absenți 13.
Cu majoritate de 86 voturi împotrivă a 3 rezoluția pentru unirea Basarabiei cu România a Blocului moldovenesc este primită (aplauze furtunoase). Trăiască unirea cu România mamă!”
La 9 aprilie 1918, printr-un decret-lege, regele Ferdinand I și guvernul
român au ratificat actul unirii Basarabiei cu România. La Iași s-au
desfășurat apoi ample manifestații care au exprimat bucuria reîntregirii Moldovei lui Ştefan cel Mare. În ședința din 29 decembrie 1919, Parlamentul României întregite a adoptat, într-o atmosferă de mare entuziasm, „Legea asupra unirii Basarabiei cu vechiul Regat al României”, publicată în Monitorul Oficial, nr. 206 din 1 ianuarie 1920. Prin această ratificare, caracterul larg democratic, reprezentativ, al Actului de unire primea o confirmare deplină.
În timpul Conferinței de pace de la Paris și în urma acesteia, diplomația românească s-a străduit să obțină recunoașterea, prin tratate, a unirii Basarabiei cu România. Aplicând principiul naționalităților, Consiliul Suprem al Conferinței păcii de la Paris a recunoscut legitimitatea unirii la 3 martie 1920. Şase luni mai târziu, pe 28 octombrie 1920, România a semnat cu Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia „tratatul privind recunoașterea unirii Basarabiei cu România”.
26.03.20205
Intrarea României în Primul Război Mondial, sacrificiile armatei române, contribuţia la victoria Antantei au avut ca principal obiectiv
participarera sa la Conferinţa de pace de după încheierea acestuia. Sacrificiile armatei române, jertfa ostașilor români în bătăliile din 1916–1919 au permis delegaţiei României să se prezinte cu demnitate la Conferinţa păcii de la Paris.
Procesul unirii Basarabiei cu România s-a desfășurat în trei etape succesive derulate între primăvara anilor 1917 și 1918, fiind profund influențat de situația politică internă a Rusiei și a guberniei ei moldovenești, de evoluția frontului de est, de atitudinea guvernului român de la Iași și de activitatea națională a unor fruntași români ardeleni, bucovineni și regățeni refugiați la Chișinău între 1917–1918. Pe fondul revoluției din Rusia, a disoluției autorităților țariste și a dreptului popoarelor la autodeterminare lansat de Alexander Kerensky și de Vladimir Lenin, s-a derulat prima etapă a procesului unirii, concretizată prin declararea autonomiei și alegerea unei adunări legislative a Basarabiei. Pasul efectiv în această direcție s-a
făcut în 3 aprilie 1917 prin constituirea la Chișinău a Partidului Național Moldovenesc, în frunte cu marele mecenat și latifundiar Vasile Stroescu, asistat de Pan Halippa, Paul Gore și Onisifor Ghibu.
La 3 aprilie 1917 s-a înfiinţat Partidul Naţional Moldovenesc care avea înscrisă în programul său autonomia Basarabiei.
În Basarabia, alegerile pentru Sfatul Ţării s-au desfășurat într-o atmosferă revoluţionară. După mai mult de un secol, populaţia avea
posibilitatea să se exprime liber și să deseneze deputaţi care să-i reprezinte interesele.
Sfatul Țării și-a deschis lucrările la 21 noiembrie 1917 în Chișinău pe acordurile imnului „Deșteaptă-te române”.
Președinte al sfatului a fost ales în unanimitate Ion Inculeț. La 2 decembrie, Sfatul Țării a proclamat oficial „Republica Democratică Moldovenească Autonomă în cadrul Federației Ruse”.
A doua etapă marchează desprinderea totală de Rusia prin adoptarea și afirmarea independenței republicii.
Dupa incheierea primului razboi mondial guvernul a hotărât, iar regele a aprobat, să se dea un ultimatum militarilor ruși, cerându-le să depună armeleși să părăsească România. Ultimatumul a fost
transmis în dimineaţa zilei de 9 decembrie 1917.
Pe teritoriul Moldovei se aflau circa un milion demilitari ruși. Unii dintre ei au acceptat să plece liniștiţi, dar alţii au refuzat, recurgând la jafuri și omoruri împotriva populţiei civile. Armata română a intervenit, inregistrându-se altercaţii și chiar confruntări violente. O bună parte dintre trupele rusești care părăsea frontul românesc s-a oprit în Basarabia, procurându-și cele necesare existenţei prin jafuri și chiar omoruri.
Conducerea Republicii Democratice Moldovenești nu și-a putut constitui o forţă de ordine internă (poliţie, jandarmerie) și nici o armată proprie, cu care să asigure averea și viaţa cetăţenilor. Ca urmare, o delegaţie a acestuia s-a deplasat la Iași, unde în zilele de 13–14 decembrie a avut discuţii cu membrii guvernului și cu miniștrii Antantei acreditaţi în România, solicitând ajutor pentru restabilirea ordinei.
Problema cea mai presantă era paza depozitelor de armament și de alimente ale României aflate în Basarabia încă de la sfârșitul anului 1916 de teama ocupaţiei germane.
Sovieticii nu ţineau seama de hotărârea Sfatului Ţării din 2 decembrie 1917 și considerau Basarabia ca teritoriu aparţinând Rusiei.
În ziua de 3 ianuarie, guvernul sovietic a transmis o notă ultimativă guvernului României în care afirma că „autorităţile române au săvârșit acte dușmănoase la adresa soldaţilor ruși”
Refuzul de a da răspuns la aceste solicitări până în 24 de ore „va fi socotită ruptură de relaţii”, iar guvernul sovietic va lua „măsurile militare cele mai energice”.
Între timp, la Chișinău s-a instalat Front-Otdelul, un fel de comandament bolșevic, care se declara autoritate supremă, ale cărui ordine trebuiau executate. În dimineaţa zilei de 6 ianuarie1918
bolșevicii au dorit sa desfiinţeze Sfatul Ţării, dar deputaţii aflând despre această acţiune au reușit să se ascundă pentru a nu fi arestaţi.
Guvernului Brătianu a hotărât să acţioneze.
Divizia 11 comandată de generalul Ernest Broșteanu a trecut Prutul în ziua de 10 ianuarie 1918. La vestea înaintării trupelor române,
bolșevicii au părăsit Chișinăul. La 13 ianuarie armata română a intrat în capitala Basarabiei fără incidente, fiind întâmpinată cu bucurie de
primul ministru Petre Erhan și de un numeros public.
Guvernul sovietic a reacţionat promt: la13 ianuarie 1918 a anunţat oficial ruperea relaţiile diplomatice cu România. În notă se preciza: „Tezaurul României, aflat în păstrare la Moscova, se declară intangibil pentru oligarhia română. Puterea sovietică își asumă răspunderea
de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român” .
Luptând cu fermitate, în decurs de o lună armata română a restabilit ordinea în Basarabia.
În confruntarea cu grupările bolșevice, a dat jertfe importante: 3 ofiţeri și 309 ostași morţi, 12 ofiţeri și 309 militari răniţi.
Pe acest fond, la 24 ianuarie 1918, Sfatul Ţării a proclamat independenţa Republicii Democratice Moldovenești.
Proclamarea independenţei Basarabiei reprezenta cel de-al doilea pas spre desprinderea definitivă de Rusia.
După proclamarea independenței, ritmul evenimentelor derulate în scopul unirii cu România s-a accelerat, această a treia etapă pe drumul unirii fiind cea mai scurtă.
România se afla – la rândul său – sub ameninţarea Puterilor Centrale, în special a Germaniei și Austro-Ungariei care cereau guvernului
de la Iași să semneze pacea separată, de fapt capitularea, deși România nu fusese înfrântă în război.
Supus unui ultimatul din partea mareșalului Mackensen de a încheia pace separată cu Puterile Centrale, guvernul Ion I.C. Brătianu a demisionat, fiind înlocuit la 29 ianuarie 1918 cu un cabinet prezidat de generalul Alexandru Averescu.
Noul guvern a obţinut prelungirea armistiţiului cu Puterile Centrale. În timpul discuţiilor a apărut ideea ca România să renunţe la Dobrogea, având în schimb „mână liberă” în Basarabia.
Situaţia României devenise extrem de critică, astfel, După trei Consilii de Coroană, desfășurate în zilele de 17, 18 și 19 februarie 1918 s-a hotărât acceptarea condiţiilor puse de Puterile Centrale, la 20 februarie 1918, C. Argetoianu a semnat, în numele României,
preliminariile Tratatului de pace.
În ziua de 26 februarie Alexandru Averescu a demisionat iar regele a cerut să formeze noul guvern lui Alexandru Marghiloman.
Guvernul Alexandru Marghiloman, care a depus jurământul în ziua de 5/18 martie 1918, a acţionat pentru detensionarea relaţiilor cu
Puterile Centrale, intrând în tratative care să pregătească semnarea păcii și a reușit să ducă la bun sfărșit relaţiile cu Sfatul Ţării, netezind
calea unirii Basarabiei cu România.
Aflând despre negocierile de pace separată între România și Puterile Centrale, președintele Consiliului de Miniștri și ministru de externe
al Republicii Ucraina adresa, la 16 martie1918, telegrame guvernelor german, austro-ungar, turc, bulgar și român prin care susţinea că
„Basarabia, din punct de vedere etnografic, economic și politic formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei” și afirma că orice discuţie privind schimbare, a graniţelor româno-ruse „poate avea loc numai cu participarea și consinţământul reprezentanţilor guvernului ucrainean”
În aceeași zi de 16 martie 1918, Sfatul Ţării a adoptat o declaraţie prin care respingea pretenţiile ucrainenilor.
În zilele de 20–23 martie 1918, Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu și Pan Halippa s-au aflat din nou la Iași, unde au discutat cu Alexandru Marghiloman, Ion I.C Brătianu și cu reprezentanţii Antantei modalităţile concrete de proclamare a Unirii Basarabiei cu România.
Istorica ședinţă a Sfatului Ţării din 27 martie 1918 a fost deschisă de Ion Inculeţ la ora 16,15. Acesta a salutat prezenţa în sală a președintelui Consiliului de Miniștri al României, Alexandru Marghilomam, și a celorlalte oficialităţi venite de la Iași, precum și pe
Constantin Stere. A ţinut să sublinieze semnificaţia deosebită a momentului: „Ședinţa de astăzi, domnilor deputaţi, va fi o ședinţă istorică pentru naţiunea noastră, pentru poporul nostru. Noi trebuie să depunem toate silinţele ca să ieșim cu cinste în acest moment istoric.
După citirea declaraţiei, Marghiloman a spus că se retrage din sală, împreună cu colaboratorii săi, pentru ca Sfatul Ţării „să poată discuta
în toată libertatea”.
Deputatul Ion Buzdugan în numele Blocului Moldovenesc – „care de astăzi înainte va fi Blocul Românesc, care va apăra drepturile întregului neam românesc” – a dat citire Declaraţiei privind Unirea Basarabiei cu România.
Apoi a luat cuvântul Alexandru Marghiloman, care a declarat că acceptă Declaraţia atât în spirit, cât și în literă. Subliniind semnificaţia acelui moment istoric, Marghiloman spus:
„să ne închinăm în faţa geniului rase noastre, care după o despărţire de un veac întreg găsește singur calea firească, care să-l ducă la mântuire, calea firescă arătată de istorie”.
A încheiat cu cuvintele: „În numele poporului român și a regelui său, Majestatea Sa Ferdinand I, iau act cu mândrie de declarația
domniilor voastre pentru unire și declar că Basarabia este de acum unită pe vecie cu România una și indivizibilă.”
telegrama regelui Ferdinad: „Cu adâncă emoţie și cu inima plină de bucurie am primit știrea despre importantul act ce s-a săvârșit la
Chișinău. Sentimentul naţional ce se deșteptase atât de puternic în timpurile din urmă în inimile moldovenilor de dincolo de Prut au primit, prin votul înălţător al Sfatului Ţării, o solemnă afirmare. Un vis frumos s-a înfăptuit. Din suflet mulţumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat, în zile de restriște, ca o dulce mângâiere, să văd după o sută de ani pe fraţii basarabeni revenind iarăși la Patria Mamă. Aduc prinosul meu de călduroase mulţumiri domniilor voastre și Sfatului Ţării, ale cărui patriotice sforţări au fost încoronate de succes.
I.C. Inculeţ a fost ales în unanimitate preşedinte al Sfatului Ţării din Basarabia, după unirea din 27 martie 1918 el devenind ministru al Basarabiei, ministru al sănătăţii publice, ministru de interne, ministru al comunicaţiilor şi vice-preşedinte al Consiliului de miniştri în Guvernul României, condus de Ion Gh. Duca. După ce rostește câteva cuvinte în fața adunării, Inculeț supune la vot rezoluția de unire cu România și anunță rezultatele votului.
„Cu adâncă emoțiune vă duc la cunoștință rezultatul votării. Domnia voastră cu un unanimitate de voturi m-ați pus în capul Sfatului Țării și în mod cinstit, ca un revoluționar adevărat și democrat, am muncit pentru binele poporului.
În fracțiunea țărănească s-a spus astăzi, că eu nu fac ceea ce s-ar cuveni și n-am muncit cât a trebuit.
Eu, Domnilor, până la vârsta de 15 ani am fost țăran și interesele țărănimii îmi sunt scumpe. Fiecare pas al meu este pătruns de iubire față de țărani și fiecare pas al meu a fost dictat de interesele și nevoile țărănimii; eu întotdeauna am fost pentru ea și niciodată nu m-am lepădat de ea, nu mă lepăd nici în acest moment grav. Domniile voastre cunoașteți bine părerile mele și evoluția lor, și iată vă spun, că tot ce se face acum se face în interesele țărănimii noastre. Aici se spunea că se poate sta la o parte.
Poate, dar nu țăranii, care în afară de pământ nu se pot aștepta la nimic. Și eu cu conștiința curată vă spun, că actul unirii, care se săvârșește astăzi, se face pentru binele țărănimii și conștiința mea, a alesului lor, este curată.
Și acum, domnilor deputați, să-mi dați voie să vă duc la cunoștință rezultatul votării. Pentru rezoluția Blocului moldovenesc au votat 86 deputați, împotrivă 3; s-au abținut 36; absenți 13.
Cu majoritate de 86 voturi împotrivă a 3 rezoluția pentru unirea Basarabiei cu România a Blocului moldovenesc este primită (aplauze furtunoase). Trăiască unirea cu România mamă!”
La 9 aprilie 1918, printr-un decret-lege, regele Ferdinand I și guvernul
român au ratificat actul unirii Basarabiei cu România. La Iași s-au
desfășurat apoi ample manifestații care au exprimat bucuria reîntregirii Moldovei lui Ştefan cel Mare. În ședința din 29 decembrie 1919, Parlamentul României întregite a adoptat, într-o atmosferă de mare entuziasm, „Legea asupra unirii Basarabiei cu vechiul Regat al României”, publicată în Monitorul Oficial, nr. 206 din 1 ianuarie 1920. Prin această ratificare, caracterul larg democratic, reprezentativ, al Actului de unire primea o confirmare deplină.
În timpul Conferinței de pace de la Paris și în urma acesteia, diplomația românească s-a străduit să obțină recunoașterea, prin tratate, a unirii Basarabiei cu România. Aplicând principiul naționalităților, Consiliul Suprem al Conferinței păcii de la Paris a recunoscut legitimitatea unirii la 3 martie 1920. Şase luni mai târziu, pe 28 octombrie 1920, România a semnat cu Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia „tratatul privind recunoașterea unirii Basarabiei cu România”.