Parintele Arsenie Boca - Primii pasi pe Cararea Imparatiei (complet)

[Adrian Pop]

Parintele Arsenie Boca - Primii pasi pe Cararea Imparatiei (complet)

http://www.youtube.com/watch?v=YutOgesVibU

Sufletul

min 11.

[Adrian Pop]

Post - paine, cartofi, ceapa, fasole, morcovi, ardei, rosii, mere.

La amiaza si seara se manaca !

Miercurea si Vinerea

[Adrian Pop]

Opţiuni
Sfantul Ardealului - Pr.Arsenie Boca · 17.121 apreciază asta
acum 31 de minute ·




DESTINUL TALANŢILOR -CARAREA IMPARATIEI-ARSENIE BOCA

Dacă rămânem înţeleşi despre faptul că în fiecare ins ce vine înlume, Dumnezeu ascunde un gând al Său, un plan pe care-1 urmăreşte între oameni, şi, potrivit cu el, tocmirea celui ce vine capătă însuşirilede a-1 putea îndeplini, ne aflăm în raza unei mari taine.Dumnezeu ocârmuieşte lucrurile în multe feluri. Dintre aceste multe feluri alegem două spre tălmăcire: cârmuirea cea peste ştirea şi putinţa minţii omeneşti, cârmuirea prin simpla atotputernicie a voinţeiSale. Iar a doua e ocârmuirea la care leagă şi slujirea omenească;ocârmuirea atârnătoare de om, iubitoare de om, hotărâtoare de om. Adică libertatea lui Dumnezeu făcută, din iubire, atârnătoare de libertatea omului. Astfel de libertate însă nu are decât dreptul, fiindcă el a câştigatiubirea lui Dumnezeu. Păcătosul e rob păcatului, n-are voinţă liberă.Ceea ce i se pare lui libertate, e un dezechilibru în creaţiunea lui Dumnezeu. Drept aceea, pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal, plin de iubire şi apropiat oamenilor, păcătosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, ameninţător, atotputernic şi tare departe. Dar sunt păcătoşi cu totul vrăjmaşi lui Dumnezeu, care nici nu îngăduie săli se zică păcătoşi. Aceştia nu sunt împreună lucrători cu Dumnezeu.Peste lucrul lor trebuie să vină corecturi divine. Aşa se face că simţim un Dumnezeu atotputernic, care restabileşte, peste voinţele oamenilor,echilibrul creaţiei şi echilibrul vieţii, stricat de fărădelegile oamenilor. Acţiunea aceasta a lui Dumnezeu, prin care constrânge fapteleoamenilor cu urmările lor, o numim ispăşire. Ispăşirea e un chip de veghe a lui Dumnezeu în destinul insului şi în destinul neamurilor. Dar cu toate că răul se pedepseşte prin sine însuşi, iubirea divină dă totuşi putinţă de ieşire din înfundătura răutăţii ce se pedepseşte pe sine însăşi: de se va găsi cineva să stea bun pentru fraţii săi înaintea lui
Dumnezeu.
Aceştia, prevăzuţi de Dumnezeu cu slujba aceasta încă mai înainte de-a se naşte
şi trimişi să o împlinească, sunt slugile Sale, cărora le-a dat avuţia Sa pe mână.
Luca 19:12. Un om de neam mare (Iisus) s-a dus într-oţară îndepărtată ca să-şi ia întărire crăiască şi să se înapoieze. (A doua venire ca împărat şi Judecător.)
13. Şi a chemat pe zece robi ai săi şi le-a datzece talanţi şi a zis către ei: Neguţătoriţi cu ei până vin.
14. Dar cetăţenii lui aveau ură pe el, şi au trimissolie în urma lui, zicând: Nu vrem ca acesta să fiecrai peste noi.
15. Când a venit înapoi, "după multă vreme",
cu întărire de crai, a poruncit să-i cheme pe aceirobi cărora le dăduse banii, ca să afle cine ceneguţătorie a făcut.Talanţii sunt talentele: înzestrări cu daruri, misiuni, slujbe duhovniceşti şi slujiri cetăţeneşti; meşteşugul artelor; meşteşugul ştiinţei,al oricărei ştiinţe, darul chivernisirii avuţiei; pe scurt valorile culturii: valoarea morală, politică, teoretică (ştiinţa), estetică, economică şireligioasă.
Iar slujitorii sunt oamenii înzestraţi cu toate aceste valorisau talente.Şi fără vorbă, s-ar pricepe, din felul cum e pusă problema, cătoate valorile, talentele, ar trebui să se negustorească între oameni, înfavoarea lui Dumnezeu, căci precum este o ierarhie a valorilor, tot aşaeste un Ierarh al lor.Dar, zice parabola, că unii din talentaţi, n-au vrut să-1 recunoască de stăpân, 80% au făcut rebeliune împotriva Stăpânului averii. Aceştia sunt cei ce socotesc că sunt ale lor darurile date de
Dumnezeu. Ei se umflă cu părerea de sine, îşi afumă mintea cu mândria şi scot afară pe Dumnezeu din negustoria lor. Toată zdroaba lor eegală cu îngroparea talantului în pământ. A nu lucra cu valorile, în sensul în care le-a rostuit Dumnezeu, înseamnă a ieşi din ierarhie şi a face anarhie. Deci 20% petrec în ierarhie şi 80% în anarhie: exact situaţia a 20 de oi în mijlocul a 80 de lupi.Dar minunea lui Dumnezeu e că oile biruie lupii! Avem mărturie istoria creştinismului. Când puterii politice, în persoana împăratului din Roma sau Bizanţ, i se suia mândria luciferică la minte,pretindea poporului, nu numai supunere, ci şi închinare. Se făcea pesine zeu, îşi comanda statuie, o ducea la Panteon şi cerea lumii
închinare.
Creştinii însă nu se închinau la idoli.Zeul împărat se ciocnea astfel de Dumnezeul creştinilor, şi,fiindcă nu-L putea înlătura din cale, ucidea pe creştini fără judecată, îiardea de vii, îi răstignea pe cruce; creştinii, fără să aibă vreo vină, curăbdarea lor, scoteau din minţi pe zeul mincinos. Se întâmpla vreonenorocire ? Creştinii sunt de vină! Nu plouă, creştinii sunt de vină;ieşeau apele, creştinii sunt de vină; încolţeau barbarii imperiul,creştinii sunt de vină, - creştinii la lei!...Iată valorile în conflict: puterea politică, umflată de trufie, înfigând ghearele în grumazul smereniei, şi totuşi, s-a văzut trufiacăzând frântă în faţa smereniei.Pavel învăţa pe creştini: "Supuneţi-vă stăpânirii, căci nu estestăpânire, fără numai de la Dumnezeu; iar cele ce sunt: de Dumnezeusunt rânduite".
Năravul ghearelor e cu rădăcini bătrâne. În istoria Egiptului,câtă vreme faraonii respectau religia, dinastiile lor dăinuiau multe miide ani. De îndată ce şi-au ridicat mâna asupra preoţilor, s-a isprăvit cuei; templele şi-au închis luminile ştiinţei, piramidele au rămasmonumente ale morţii şi dinastiile s-au stins. Unul dintre faraonisfârşeşte cu toată oastea în fundul Mării Roşii.Dezechilibrul mintal al trufiei a contaminat aproape toate valorile şi le-a pus în conflict. În valoarea politică trufia stârneştetirania, terorismul, dictatura; în religie, inchiziţia, despotismul, protestantismul; în ştiinţă şi economie, materialismul; în artă, senzualismul; în toate a băgat anarhia faţă de Dumnezeu, Ierarhul lor de drept. Deci,ce vor zice, când li se va cere socoteală ?







32Îmi place · · Distribuie

[Adrian Pop]

Deci, sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot


Articol
Fotografii
Comentarii



RSS
Tipăreşte
Trimite prin e-mail


Atunci, mâna care ţi-a umilit fruntea până în ţărână ridică pe cel pocăit şi glasul care a mustrat păcatul şi a făcut de ruşine îngâmfarea şi ambiţia întreabă cu cea mai duioasă iubire: „Ce doreşti să fac pentru tine?”








Dumnezeu nu trimite soli pentru a-i linguşi pe păcătoşi, soli de pace ca să-i legene pe oamenii răi într-o siguranţă de pace cu Dumnezeu. El pune poveri grele pe conştiinţa făcătorului de rele, şi-i străpunge sufletul cu săgeţile remuşcărilor. Trimişii lui Dumnezeu aduc la cunoştinţa păcătosului judecăţile Lui îngrozitoare, ca să adâncească simţul stării lor nevoiaşe, ca să le scoată din adâncul inimii strigătul: „Ce să facem să ne mântuim?". Atunci, mâna care ţi-a umilit fruntea până în ţărână ridică pe cel pocăit şi glasul care a mustrat păcatul şi a făcut de ruşine îngâmfarea şi ambiţia întreabă cu cea mai duioasă iubire: „Ce doreşti să fac pentru tine?”
Acum securea stă la rădăcina pomilor şi focul alăturea pentru toți pomii care nu aduc roadă bună. Valoarea unui pom o hotărăsc roadele ce le face, nicidecum numele pe care îl are.

Mărturisirea de credinţă fără îndreptarea vieţii nu are nici o valoare. Pentru păcat, Dumnezeu este foc mistuitor. Deci, sau te desfaci de păcat sau vei fi ars cu păcat cu tot
(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 22-24)