Category Archives: Manuscrisele de la Sinaia – Pr Arsenie Boca

[Adrian Pop]

Category Archives: Manuscrisele de la Sinaia – Pr Arsenie Boca

Inedit: Parintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric (II)

Insemnari din manuscrisele de la Sinaia

Adevărata creştere spirituală e să-ți cunoşti neputințele şi să te lupți cu ele.
Singura neputință pe care ți-o iartă Dumnezeu este aceea de a nu putea intra prin uşile închise.
În cartea vieții te scriu mai ales faptele pe care le-ai făcut plângând.
Fericit este acela care, zilnic fiind ocărât şi defăimat pentru Dumnezeu, se sileşte spre răbdare; el va dănțui cu mucenicii, cu îndrăzneală va vorbi şi cu îngerii.
Omul învață 6 ani ca să vorbească şi 60 de ani trebuie să învețe ca să tacă.
Ascultarea mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
Să cultivăm energia voinței.
Cuvintele noastre sunt ființe vii şi ne însoțesc până la judecata din urmă, cu calitatea cu care au fost spuse, cu valoarea creştină sau necreştină.
Să ne preocupe tăcerea. Pălmuirile întinăciunilor să ne mențină în stare de umilință şi smerenie.
Să-L iubim pe Mântuitorul mai mult decât orice.
Destinul nostru e colosal de înalt: îndumnezeirea.
Prin supărări, tulburări, ceartă, iuțeală, se pierde o energie bună din noi. Prin dragostea de Dumnezeu se adună o energie foarte binefăcătoare care înlătură şi bolile, iar când se pierde dragostea lui Dumnezeu (energia) apar bolile.
Îngerul păzitor de la botez este păzitorul legilor dumnezeieşti, pe care omul trebuie să le îndeplinească.
Nu împrumuta celui rău mintea, ochii, gândurile, nu da degetul că îți ia mâna toată.
Numai în Duhul Sfânt poate fi obşte unită. Duhurile au magnetism, cei ce se aseamănă se adună. Scopul creştinului este dobândirea Duhului Sfânt. Trebuie să stai în prezența chipului Domnului Hristos din tine, şi în mod sigur aveți ceva foarte bun în voi. Dați ajutor acestui element în care existăm, trăim şi suntem. Dacă nu iubeşti, urăşti, critici, tragi sforile. Satana luptă continuu cu legea lui Dumnezeu din inima ta şi îți îndreaptă iubirea către tine, iubirea de sine şi ajungem până a urî pe Dumnezeu, căci eu-l e ateu. Nu te poți lua „la trântă” cu el fără „Doamne Iisuse…”, şi nu poți zice „Doamne Iisuse…” câtă vreme nu eşti sub ascultarea cuiva.

Faceți măcar 100 de metanii pe zi, că vă dă sănătate sufletească şi trupească.
Când îți aduci aminte de Dumnezeu înmulțeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să-şi aducă aminte de tine.
Dacă uiți să zici „Doamne Iisuse…”, zi: „Doamne, nu uita de mine cum uit eu de Tine”.
Focul sfârşitului va arde totul, numai bunurile spirituale nu. Ce ai pus tu pe mintea ta, cunoştințele, îmbrăcămintea minții, nevoințele, ostenelile, te însoțesc dincolo.
Eu vă ajut cu smerenia, căci ea are toate darurile. Smerenia e dulama lui Dumnezeu.
Uscăciunea sufletească nu e deznădejde, ci e una din nevoințele cele fără de voie, care mai mult spală sufletul decât ostenelile cele de voie.
Prin nimic nu ne mâhnim mai mult cu mila lui Dumnezeu ca în rugăciunea făcută din durere pentru alții.
Cel mai frumos dar pe care-l putem face lui Dumnezeu e să ne dăruim Lui, pe noi înşine, pe viață. Dumnezeu primeşte şi îmbrățişează, apără şi întăreşte un asemenea dar.
Acela a cărui inimă s-a făcut una cu Dumnezeu, stă în fața oamenilor ca o floare supremă a umanității.
Răbdarea răului, iertarea fraților şi rugăciunea în ascuns, au putere înaintea lui Dumnezeu.
Dacă sufletele părăsesc râvna, atunci şi Duhul lui Dumnezeu care le-a fost dat se depărtează.
Patimile şi faptele [rele] nu scad decât numai când dobândeşti o atenție neîncetată la tot ce gândeşti. Gândul să ştim să-l măturăm, dacă e de măturat, dacă nu, să-l ajutăm.
Mare meşter e vicleanul, până şi în poruncile lui Dumnezeu se ascunde.
Gândirea călugărului e ca o albie între maluri, iar cele două maluri sunt ascultarea şi lepădarea de sine.
Ca să scapi de uriaşul minții (de uitare) trebuie să citeşti până la istovire.
Ori de câte ori ți se taie capul (căpos) eşti răstignit pe cruce şi aşa îți trebuie; prin aceasta urmează pe Domnul Hristos.
Nu primeşti ocara, pierzi mântuirea şi devii jucăria lui sarsailă.
Lucrul cel mai de folos începătorilor este ocara, că dacă eşti umilit, nu te mândreşti.
Pe Duhul Sfânt Îl dobândim prin câştigarea prilejurilor, iar când răspundem înapoi celui ce te ocărăşte eşti de partea celui rău şi nu a Duhului Sfânt.
Feriți-vă de limbajul vulgar, obişnuiți-vă cu limbajul cărților sfinte. Trebuie curățată mintea, că limba altfel nu se curățeşte.
Răbdând canonul şi zicând: „aşa îmi trebuie”, aşa mi se iartă păcatele.
Să nu răspunzi cu înțepături, coarne, copite, a nu te apăra, să-ți îmblânzeşti câinele.
Ori de câte ori te mândreşti, te aperi şi nu eşti smerit, te atacă şi te pedepseşte vrăjmaşul nocturn, dar cu voia lui Dumnezeu.
Cei ce ne critică sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. Îngăduie Dumnezeu să-ți auzi păcatele tale cele cu mintea. De o ocară nu te speli apărându-te, ci însuşindu-ți-o.
Pe vârful limbii călăreşte satana.
Prin unire se măresc lucrurile mici, prin vrajbă se prăpădesc şi cele mari.
Luați aminte: orânduiala de sine în mănăstirea de obşte e neorânduială.
Nu cedezi la voia ta şi aşa pierzi vremea şi cu ea mântuirea.
Aşa de atenți trebuie să fim cu sufletul nostru, ca şi când am locui în casă cu un şarpe, că aşa şi este.
Cine nu iubeşte certarea, n-are minte.
Când ai vreo ispită, nu sta posomorât, că nu e bine. Posomoreala adânceşte ispita şi gândul tot la ea. Fii senin şi nu te lăsa dus în ispită. Ispita nu vine la întâmplare, ci după pofta ta.
Formele in care se dezvolta si se inmulteste mandria in suflet

Viața duhovnicească are multe greutăți de învins, mai ales din partea mândriei. Patima importanței, boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrăzniciei, neascultarea, grăirea împotrivă, mutrele, posomorârea, groaza de umilință, toate acestea sunt forme în care se dezvoltă şi se înmulțeşte mândria în suflet. Mândria şi toți puii ei sunt pricini de conflicte, de nemulțumiri, de fățărnicii, de răcire a dragostei şi de umplere a sufletului de răutate. Sub influența acestei patimi mintea alunecă pe panta nebuniei.
Ce e de făcut?
În momente de limpezime de minte – că sunt – să ne dăm seama că la mijloc e o patimă, un duh rău care ne trage de minte cu o logică foarte strânsă, ca să ne scoată afară din ascultarea de Dumnezeu. Să ne dăm seama că mai avem ceva în noi neatins de logica aceasta: conştiința. Deci să ascultăm conştiința, nu dreptatea noastră. Să căutăm că mai este cineva care ne-ar putea ajuta să ajungem la linişte. Dacă întinzi mâinile către ajutor, vei fi ajutat. Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
articol apărut in nr. 4 al Revistei Atitudini

[Adrian Pop]

Inedit: Parintele Arsenie Boca – Comentariu la Pateric (I)

Însemnări din manuscrisele de la Sinaia

Despre ispite
Avva Antonie: Ridică ispitele şi nimeni nu este carele să se mântuiască.
Adică fără ispite nu te poți mântui.
Mântuirea înseamnă un alt mod de a trăi, dobândirea altei firi, nu aceasta care o avem. Pentru că aceasta trebuie toată topită, scărmănată, omorâtă prin tot felul de ciopleli, altfel nu e cu putință să crească firea după Dumnezeu. Mântuirea e imposibilă fără ispite pentru că numai cu prilejul lor ne cunoaştem; dându-ți seama de greşeli şi felul cum puteai să rezolvi, adică cunoscând ceva în vremea ispitei, tot e ceva, adică este un început spre creşterea duhovnicească (aceasta în cazul încercării când ți se face îndreptare).
Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:
1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.
2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.
3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.
4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.
În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.
Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.
La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

Alte cugetări duhovniceşti:
Să nu adormi cu mintea obosită, în duşmănie pe cineva.
Prilejurile sunt de mai multe feluri: de la diavol, de la fire şi îngăduite de Dumnezeu. Le deosebim:
Când sunt de la diavol, simți tulburare.
Când sunt de la fire, ne apărăm.
Când sunt îngăduite de Dumnezeu, simțim o pace, bucurie, mulțumire.
Să vă învățați să vorbiți puțin şi esențial.
Aşa să fie vorba între voi: ca la rugăciune.
Decât ceartă mai bine pagubă.
Ajungi la bătrânețe şi puterile scad şi te trezeşti că n-ai adunat nimic.
Pentru valoarea mântuirii nici o suferință nu e imposibilă aici pe pământ, numai şi numai să poți câştiga mântuirea.
Dumnezeu iubeşte Ţara Românească şi pe ea vrea să o spele întâi de păcate.
La mulți le-a zis: nu plecați din țară că țara noastră are destinul ei şi va da cei mai mulți mucenici.
Să vă rugați să nu vină şi peste voi necazurile care vin pe oameni, că vor veni vremuri foarte grele.
Să nu credeți că voi n-o să răbdați foame.
Să vă pregătiți pentru martiraj.
În rugăciunea „Tatăl nostru”, „şi nu ne duce pe noi în ispită”, se referă la ispita lepădării de Dumnezeu.
Prin încercări se spală menajarea de sine. Când eşti asuprit, răstignit pe nedrept, să te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim; unde-i mai greu, acolo te curățeşti mai sigur; acolo unde nu eşti cioplit, eşti un necioplit.
Să vă aşteptați la întâmplări venite din senin. Că nu tu întrebare, nu tu ascultare, nu tu nimic din cele ale căii acesteia.
Să nu ai nici un amestec cu ai tăi, ca să nu se răcească în inima ta dragostea de Dumnezeu.
Aşa cum ne purtăm cu aproapele, tot aşa se va purta Dumnezeu cu noi.
Nu greşelile altora ne scot din răbdări, ci puțina noastră răbdare; ne cheltuie şi răbdarea pe care o mai avem.
Pe călugări îi bagă în iad nimicurile.
De câte ori încetezi lucrarea cea bună a sufletului, seamănă a lene.
Ascultarea care mi se dă, aceasta este voia mea.
Rugăciunea e alimentată de citirea Sfintei Scripturi şi învățătura de credință.
Omul necurățat de patimi nu poate să priceapă adevărurile de credință.
Citirea cu socoteală a dumnezeieştilor Scripturi, aprinde şi hrăneşte sufletul cu gândurile lui Dumnezeu, care nu sunt ca gândurile omului.
Cine se leapădă de sine măcar de atâtea ori cât vin prilejurile pe zi, în chip sincer şi cu convingere, capătă nu numai sporire a puterilor sufleteşti, ci însuşirile lui sufleteşti încep să semene cu ale lui Iisus. Nu mai umblă cu candela stinsă.
Noi să ne îmbogățim în Dumnezeu, cugetându-L, iubindu-L, împărtăşindu-ne cu El,
silindu-ne a gândi şi a iubi ca El, în toate împrejurările vieții. Iată adevărată bogăție care nu se va lua de la noi.
articol apărut in nr. 4 al Revistei Atitudini (va urma)