Placutele de la Tartaria nu mint!
zamolxis | Oct 06, 2010 | Comments 1
http://www.dacii.info/2010/10/06/pla...taria-nu-mint/
- See more at: http://www.dacii.info/2010/10/06/pla....oJUeyX3h.dpuf
Capacitatea de a lamuri propria istorie constituie pentru fiecare popor piatra de încercare a maturitatii sale” – (Alexander von Humboldt)
Un sat numit Tartaria
Dupa ce parasesti Sebesul, pe soseaua spre Orastie, la 6-7 km, printre colnicele dulci ale Podisului Transilvan, în depresiunea râului Strei, un drum secundar, spre stânga, te duce într-o localitate cu nume ciudat, desprins din legenda si mit, Tartaria (com. Saliste).
O bruma de case nu foarte aratoase, de-a lungul ulitei principale, si alte câteva raspândite printre lanuri de porumb si fânete, strajuite de pomi fructiferi, nu spun mai nimic în plus despre aceasta asezare, satul Tartaria fiind asemenea altor sute de localitati rurale românesti. “Satul nost, asta pe care îl vedeti, este vatra mai noua, vechea Tartarie – dupa cum povesteau mosii – aflându-se dincolo de sosea si de calea ferata, unde e santierul arheologic” – ne spune, cu voce calda si plina de miere, Ioan Lupu, un batrân la 80 de ani, drept ca bradul si mândru ca stejarul în costumu-i taranesc dominat de alb si negru, asa cum sta bine vârstei si omului cumpanit. “Pe-acolo, prin vale, si pâna aici, unde începi sa urci dealul, era o mândrete de asezare, care – zice-se – colcaia de viata, mosii si stramosii nostri, Dumnezeu stie pâna la ce vita, poate pâna la Adam, ocupându-se cu olaritul si cu fieraritul… Asa spuneam mosii, care stiau de la mosii lor, ca aici erau multe cuptoare si ateliere pentru ars pamântul si pentru topit si prelucrat metalele, si era asa o caldura în hangaralele alea ca gândeai ca te afli în Iad, în Tartar, de unde ar veni si numele satului nost… Sigur, ocupatia asta cu lucrul fierului si a teracotelor era a bastinasilor, la noi în sat nefiind niciodata tigani, decât de-astia, cu cersitul”…
Ca Tartaria este o asezare straveche, cu radacini preistorice, o demonstreaza si descoperirile arheologului Nicolae Vlassa, care atesta o continuitate de locuire, aici, databila între anii 4500-200 î.d.H., si o cultura puternica, de tip Turdas.
O descoperire senzationala
Poate, niciodata, Tartaria n-ar fi atras atentia asupra ei, eventual prin interesul iscat de numele atât de straniu, invitând la fel de fel de speculatii lingvistice, daca…
Da, exista un mare daca în istoria acestei localitati!
În anul 1961, în ultima zi a cercetarilor sale arheologice în aceasta asezare (începute în 1942), Nicolae Vlassa face o descoperire care avea sa produca senzatie în lumea stiintifica. El scoate la lumina un mare complex de cult si un depozit unitar de resturi ale unor schelete omenesti, între care si trei tablite de lut, de mici dimensiuni, din vatra culturala neolitica Vincea-Turdas (sec. VII-VI î.d.H.), pe care, doi ani mai târziu, le reproduce si le comenteaza într-o revista de specialitate, care aparea în mai multe limbi straine, fapt ce, indubitabil, salveaza de la “înmormântare” senzationala descoperire, pentru care vor arata un interes de-a dreptul surprinzator specialisti din Ungaria, fosta Iugoslavie, Bulgaria, SUA si fosta URSS, care au încercat descifrarea si datarea lor, pe baza ultimelor cuceriri stiintifice în domeniu (Carbon 14 etc.). Modestele tablite (teracota) neolitice de la Tartaria fac sa treaca în plan secund “o teza si o carte care facusera înconjurul lumii: Civilizatia începe la Sumer”! Academicianul bulgar Vladimir I. Gheorghiev afirma ca “tablitele de la Tartaria sunt (…) mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene” si ca “scrierea, sub forma pictogramelor, a aparut în sud-estul Europei si nu în Mesopotamia, cum se credea pâna atunci, desenele si semnele de pe cele trei tablite reprezentând “cea mai veche scriere din lume”, mai ales ca scrierea sumeriana, din sec. IV î.d.H., “a aparut cu totul pe neasteptate si într-o forma dezvoltata”, ceea ce înseamna ca ea a fost ori adusa acolo, ori a fost ameliorata în scriere cuneiforma. La fel, orientalistul si poetul din Leningrad, Andrei Nadirov, se entuziasma în fata minunii de pe tablitele de la Tartaria, care transmiteau, peste vremuri, “solia fratilor pre-daci”, pentru ca Marija Gimbutas, o eminenta cercetatoare americana, sa încadreze scrierea acestor tablite într-o straveche scriere sacra, venind înca din paleolitic, cu manifestari mai bogate în neolitic, si apartinând civilizatiei Vechii Europe. Cam la aceleasi concluzii ajung si investigatiile unor cercetatori maghiari (Makkay Janos, Erzen Nustupny), iugoslavi (Jovan Todorovici), americani (S. Hood, David Whipp), sovietici (T.S. Passek, V. Titov, Boris Perlov) etc.
Daca nu sunt respinse ca falsuri sau pur si simplu ignorate, tablitele de la Tartaria nu trezesc aproape deloc interesul cercetatatorilor (istorici, arheologi, lingvisti) români, cu exceptia lingvistului Ariton Vraciu si a etnologului Romulus Vulcanescu, o uitare suspecta asternându-se peste ele si peste discutiile cercetatorilor straini, situatia ramânând aceeasi si dupa 1989, chiar daca, pentru prima data, tratatul de Istoria Românilor (Ed. Enciclopedica, 2001) consacra aproape 2 (doua) pagini Tartariei, discutabile si acestea prin concluziile cel putin nefericite pe care le propune. Deh, “complotul bubei” nu se stinge!…
A ramas pe umerii altor cercetatori, unii “nespecialisti”, abordarea fenomenului, ca si formularea celor mai îndraznete întrebari pentru elucidarea lui, în vederea alcatuirii unui corpus al textelor stravechi pastrate pe stânci, morminte, statui, vase de cult etc.
“Oare nu credeti ca a sosit timpul sa ne respectam patria, istoria, neamul?”
În perioada 23-29 octombrie 2000, la Milano, are loc simpozionul stiintific international ORIGINILE SCRIERII, în cadrul caruia cercetatorul Haral Harmann, de la Research Centre on Multilingualism din Bruxelles, reia, pe noi baze documentare, aparitia inciziilor scrieriforme pe diferitele obiecte descoperite în arealul carpato-balcanic. Concluzia dizertatiei sale este aceea ca tablitele de la Tartaria sunt primele semne de scriere incizata, care preced pictogramele mesopotamiene (3500-3300 î.d.H.), hieroglifele egiptene (3200-3000 î.d.H.), pictogramele cu inscriptii de pe Valea Indului (2500 î.d.H.) sau pe cele din China (1500-1200 î.d.H.), ca si enigmaticele mesaje ale zapotecilor mexicani (600 î.d.H.), ceea ce-l va determina pe Marco Merlini, câtiva ani mai târziu, sa rasuceasca teorema clasica “Ex Oriente Lux” în “Ex Occidente Lux”. Este vorba aici, în fond, despre statuarea teoriei, rezultata din cercetarile arheologice, potrivit careia spatiul carpato-danubiano-pontic avea, în neolitic, cea mai densa populatie, care a generat culturile Cris-Starcevo, Vincea-Turdas, Petresti, Pre-Cucuteni, Cucuteni, Boian, Gumelnita etc.
În fata acestor realitati, istoricii si oficialitatile române ramân oarbe, surde si mute. Se trezeste, însa, un american de origine româna, dr. Napoleon Savescu, care arunca – din dragoste pentru neamul sau si dintr-o pasiune devoranta pentru cercetarea preistorica si istorica – “manusa”: “Oare nu credeti ca a sosit timpul sa ne respectam patria, istoria, neamul?” Domnia-sa înfiinteaza fundatia “Reînvierea Daciei”, publicatia “Dacia Magazin”, “Dacia TV”, la New York, si, la Bucuresti, congresele de Dacologie: Sarmizegetusa-2000, Burebista-2001, N. Densusianu-2002 si Tartaria-2003. Pe un ton polemic, cu argumente de o simplitate si adâncime dezarmante, interventiile publice ale domniei-sale, inclusiv volumul Noi nu suntem urmasii Romei, încearca sa implementeze tezele potrivit carora “noi, dacii, nu am pierit”, ca “poporul carpato-pontico-danubian constituie poporul-matca al Europei”, ca acest popor “poarta în el cele mai vechi vestigii ale existentei si activitatii omului în Europa, indicând apartanenta lui la marea arie a antropogenezei”.
“Cum, ei, pre-dacii, sa scrie înaintea tuturor? Cum sa scrie daca nu stiau sa citeasca?”
“Nu putem trece prin viata mergând cu ochii închisi si astupându-ne urechile la un adevar evident – spune dr. Napoleon Savescu. Nu putem sa refuzam sa auzim comentariile celor ce refuza sa accepte dogma: crede si nu cerceta, eu sunt profesorul, pe mine trebuie sa ma asculti! Nu putem accepta faptul ca pâna în anul 106 d.Hr. n-am existat, pentru ca asa învatam la scoala sau la facultate. Nu putem accepta faptul ca legiunile romane au patruns în Dacia, au cucerit 14% din teritoriul ei pentru o perioada istorica de neglijat, 165 de ani, si, peste noapte, toata populatia Daciei, ocupata sau neocupata de romani, a început sa vorbeasca o alta limba, romanica (fara ca în 86% din teritoriul Daciei sa fi calcat picior de soldat roman)… Ce or fi avut dacii atât de special ca romanii sa-i învete numai pe ei limba latina, în 165 de ani, si “au refuzat” sa-i învete pe maltezi în 1088 de ani, pe greci în 641 de ani, pe egipteni în 425 de ani, pe britanici în 450 de ani sau pe evrei în 325 de ani?”… “Rasfoind publicatiile lumii, îl gasim pe sumerologul american John A. Halloran întrebându-se: Cum se poate explica faptul ca într-o regiune din vestul României, înconjurata cu nume sumeriene ca: URASTIE, SIMERIA, KUGIR, s-au gasit trei tablite din lut local cu pictograme sumeriene, dar mai vechi cu 1.000 de ani decât cele din Mesopotamia?! (…) “Asumându-ne o origine triviala, recenta, romana, sigur ca acestea nu ne mai apartin”…
Si, totusi, lectiile arheologiei, chiar daca nu sunt asumate oficial, ramân si, mai devreme sau mai târziu, triumfa. Descoperirile arheologice de la Turdas, realizate de cercetatoarea arheolog Sofia Turma (Sophia Torma), în a doua jumatate a sec. XIX, desi neglijate si “date uitarii”, atesta, cu peste 1500 de ani înaintea semnelor pictografice de pe tablitele de la Tartaria, semne ideografice devenite litere si cifre cu caracter latin (C mare, D mare si d mic, I, L, O, S, T, U, V, X, precum si cifrele III, V, VI, X), printre acestea fiind descoperite si semnul crucii si cel al zvasticii.
Ca traco-geto-dacii cunosteau scrisul, o confirma si autorii antici: Aristofan (450-385 î.d.H.) mentioneaza ca “tracii cunosteau scrisul”, iar Cato cel Batrân (234-149 î.d.H.), în Originile Romei, apreciaza ca “Getii, cu mult înainte de întemeierea Romei, au proslavit în Ode scrise faptele de vitejie ale eroilor lor, acompaniati de flaut, ceea ce la romani, acest lucru a avut loc mult mai târziu”; Berosus (sec. III î.d.H.) spune ca si-a adunat Istoriile din cartile caldeenilor si ale celtilor (tracilor), pentru ca Ovidiu, exilat la Tomis, sa declare ca “am învatat sa vorbesc limba getica si sarmatica”, ca “am scris o cartulie în limba getica”, ca fiul si mostenitorul tronului trac, Cotys, i-a citit poeme scrise în limba geta etc.
Cum sa acrediteze, atunci, circumspectii istorici români, tablitele de la Tartaria altfel decât un fals? Precis, “niste negustori sumerieni au trecut pe la noi si le-au pierdut (asta, înainte cu 1000 de ani ca Sumerul sa existe)! Cum, adica, ei, pre-dacii, sa scrie înaintea tuturor? Cum sa scrie daca nu stiau sa citeasca?”
“Vom întelege importanta acestei zile doar peste câtiva ani”
Incet, dar sigur, aceste pamânturi îsi recupereaza istoria, continuitatea de locuire, fondul uman. Demnitatea si locul între popoarele si neamurile lumii. Dupa secole si secole de agresiune. Cu rare sclipiri. Dar auguste. Cu uriase rezerve de potentialitate.
Un moment, în aceste recuperari, îl reprezinta si ziua de 22 iunie 2003, zi în care, prin eforturile dr.-ului Napoleon Savescu si ale prietenilor sai, între care si marele arheolog si cercetator Gh. Lazarovici, satul Tartaria intra si în constiinta româneasca, dupa ce a facut înconjurul lumii! Un monument impresionant, din granit de Baia Mare, care marcheaza primul mesaj scris, cunoscut pâna acum, din istoria omenirii, a fost dezvelit – pentru eterna aducere-aminte si pentru un mereu recurs la vechime, la faptele celor dinaintea noastra, atunci când sufletul, mintea si mâinile noastre rostuiesc si faptuiesc.
Ceremonialul de la Tartaria, programat pentru ora 11, a adunat circa 2000 de poporeni, de la taranii locuitori ai celebrei asezari, pâna la oameni politici, istorici, ziaristi si scriitori, ca si pe participantii la cel de-al 4-lea Congres International de Dacologie, care au fost sufletul si motorul acestei extraordinare manifestari. Cuvântul scurt, marcând evenimentul si cursul festivitatilor, rostit de primarul comunei Saliste de Alba, Ioan Scutaru, sfintirea monumentului de catre un sobor de preoti si diaconi au prefatat adevaratele comunicari stiintifice prezentate multimii de dr. Napoleon Savescu si Marco Merlini (Italia), dar si de prefectul de Alba, Ioan Rus, si de presedintele Consiliului Judetean Hunedoara, dr. Mihail Rudeanu. Au fost momente emotionante, traite plenar de participanti, între care si vreo 10-15 bihoreni atrasi de magia cuvântului scris, ale caror suflet si gând sunt în consonanta cu ideile consacrate de N. Densusianu.
Ce s-ar putea spune mai mult despre esenta acestei manifestari, decât cuvintele lui N. Savescu? “Le place, nu le place unora dintre noi, despre Tartaria se vorbeste în lume din 1961 si pâna azi, continuu. Nu exista o întâlnire stiintifica internationala în care sa se aminteasca despre scris, despre civilizatie, si cuvântul Tartaria sa nu apara”… Sau ale italianului Marco Merlini: “Domnilor, peste tot în lume se stie ca romanii au plecat de aicea, si nu invers” (…) Vom întelege importranta acestei zile doar peste câtiva ani. Veti putea spune ca ati participat la un eveniment nu important numai pentru acest loc, nu numai important pentru România, ci pentru întreaga Europa. Pentru ca recunoasterea unui scris vechi de 7.000 de ani înseamna recunoasterea ca aici nu traiau oameni primitivi, preocupati numai de existenta, de supravietuire (…) Scrierea din Tartaria nu este rezultatul unei singure persoane, geniale, ci al unei întregi culturi. Vreau sa va spun, apoi, ca alaturi de cultura egipteana, mesopotamiana, era si cultura danubiana, si din multe puncte de vedere se poate spune ca aceasta cultura danubiana este cea dintâi… În acesti urmatori ani, România va intra în Uniunea Europeana. Eu cred ca este important ca România sa faca o buna prezenta culturala si politica, pentru ca toata Europa sa recunoasca cultura danubiana, una dintre mamele identitatii Europei”…
Pentru un Muzeu al Scrierii Europene
Înaltat pe un soclu de beton si marmura, monumentul de la Tartaria, închinat primei scrieri atestate din lume, a fost realizat de sculptorul Ioan Seu si ridicat, dupa cum retine si placa de pe partea nordica, cu sprijinul Dr. Napoleon Savescu, presedintele Fundatiei “Dacia Reviav International”, av. Ioan Rus, ec. Eugen Popa, dr. Mihail Nicolae Rudeanu, Dr. Nick Stoian, prof. Dumitru Malin, preot dr. Ioan Rudeanu, av. Lazar Cutus, Vladimir Brilinsky, si cu un aport material remarcabil al lui George Constantin Paunescu.
Pentru noi, bihorenii, prezenta eminentului avocat oradean, dl Lazar Cutus, pe “placa nemuritorilor”, este prilej de reala bucurie si mândrie. Si, ca fapt divers, trebuie spus ca domnia-sa este socrul Dr.-ului Napoleon Savescu si omul care, în ultimul moment, a adus granitul de Baia Mare, dupa ce andezitul initial pentru realizarea monumentului cazuse din ghearele unei macarale si se sparsese.
Nu putem încheia aceasta sumara prezentare a unei manifestari de o importanta capitala si speciala pentru istoria si cultura acestor pamânturi fara a pleda, alaturi de Marco Merlini: “Cred ca acest loc minunat de la Tartaria, un loc unic în lume, ar trebui sa posede si un muzeu, un muzeu al scrierii europene, un muzeu unic în toata România. Si daca dumneavoastra decideti sa construiti acest muzeu, veti gasi un sprijin deosebit la universitatile din Roma, din Londra, din New York, chiar si din Australia, de unde veti dobândi si prieteni de o inestimabila valoare stiintifica si sufleteasca”…
sursa: www.dacii.ro
- See more at: http://www.dacii.info/2010/10/06/pla....oJUeyX3h.dpuf
Răspunde cu citat
Marcaje