Sfântul Alexandru din Svir (1448-1533) – sfântul care s-a învrednicit să vadă Sfânta Treime
Aprilie 30, 2009 Categoria: Articole, Vieţile Sfinţilor, Minunile Ortodoxiei

„Iar noi, minunându-ne de această preaminunată arătare a Treimii în chip îngeresc, ţie îţi cântăm: Bucură-te, slujitor tainic al Preasfintei şi Celei de o fiinţă Treimi; Bucură-te, părtaş al strălucirii treimice, celei în chipul focului; Bucură-te, închinător al Dumnezeirii Celei în Trei străluciri!”
(Icosul 7 din Acatistul sfântului Alexandru din Svir)

Ţelul duhovnicesc spre care se îndreaptă orice creştin este vederea lui Dumnezeu, aşa cum Hristos adevereşte prin cuvintele «Fericiţi sunt cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu». În aghiografia rusă există sfinţi care s-au învrednicit să o vadă pe Maica Domnului – Sfântul Serafim din Sarov, pe Hristos – Sfântul Siluan Atonitul şi pe Sfânta Treime – Sfântul Alexandru din Svir. În Biserica Rusă credinţa în Sfânta Treime a fost exprimată diferit de către sfinţi: Sfântul Serghie de Radonej este numit “teologul Sfintei Treimi”, Sfântul Andrei Rubliov este iconograful Sfintei Treimi, Sfântul Pavel Florenski este numit mărturisitorul Sfintei Treimi prin mucenicie, iar Sfântul Alexandru din Svir este cel care s-a învrednicit să vadă Sfânta Treime, asemenea lui Avraam, prin arătarea a trei bărbaţi.


Începutul sfinţeniei – localitatea Mander din ţinutul Marele Novgorod. Părinţii după trup ai sfântului Alexandru se numeau Ştefan şi Vassa. Vieţuiau în apropiere de regiunea Marele Novgorod, care în prezent se numeşte ţinutul Oloveţ. Nu erau bogaţi material, dar erau foarte credincioşi şi aveau mulţi copii. După ce a trecut vreme îndelungată, părinţii erau mâhniţi că nu li se mai născuse niciun copil. După ce s-au rugat şi au postit, au avut o vedenie prin care erau înştiinţaţi că vor avea un fiu. Acesta s-a născut în 15 iunie 1449 şi i-au pus numele Amos. Părinţii au fost încredinţaţi că acea vedenie a fost una adevărată şi drept mulţumire au hotărât de comun acord să ducă o viaţă curată până la moarte, fără legături trupeşti.
În vremea când era copil, Sfântul Alexandru nu reuşea să înveţe la şcoală. De aceea, s-a rugat Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu să îl ajute şi a primit darul înţelepciunii şi al priceperii, încât a reuşit să ajungă un bun cunoscător al Sfintei Scripturi. Încă din copilărie se ostenea foarte mult, postea, priveghea, citea din Sfânta Scriptură, cultivând în sufletul lui vocaţia spre sfinţenie, „căci în trup fiind, cu viaţa s-a asemănat celor fără de trup”. Chiar dacă nu vieţuia în mănăstire, el trăia ca un monah, dovedind prin asceză slujirea ce o va împlini mai târziu.

Mănăstirea Valaam. Nemaiputând vieţui în această lume, a hotărât să plece la Mănăstirea Valaam. A luat blagoslovenie de la părinţi, dar nu le-a spus unde pleacă. În drum spre mănăstire a făcut un popas chiar în locul situat pe râul Svir, unde peste câţiva ani va construi mănăstirea închinată Sfintei Treimi. În timp ce se ruga, locul s-a umplut de lumină şi a auzit un glas care îi spunea că va deveni monah la Mănăstirea Valaam şi că se va reîntoarce în acest loc, unde va ridica mănăstirea. La Valaam, Sfântul Alexandru a petrecut mulţi ani în ascultare neclintită faţă de stareţ şi în rugăciune neîncetată către Sfânta Treime. Între timp, după căutări îndelungate, tatăl sfântului l-a aflat şi după ce s-au întâlnit, la îndemnul fiului, a luat hotărârea de a vinde toată averea, de a o împărţi săracilor şi de a se călugări. Ambii părinţi au luat calea monahismului; tatăl Sfântului Alexandru a primit numele de Serghie, iar mama lui s-a retras la o mănăstire de monahii, primind numele de Varvara.

Vieţuirea pustnicească în ţinutul Svirului. În anul 1484, în timp ce se ruga Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, a auzit un glas care i-a spus să plece din Mănăstirea Valaam şi să mearg㠄în locul care ţi-a fost arătat mai înainte, căci în el te poţi mântui”. A luat blagoslovenie de la stareţ şi a plecat în pustia din apropierea râului Svir. Aici a vieţuit şapte ani fără să vadă niciun chip de om, s-a hrănit doar cu ierburi şi nu a mâncat deloc pâine. Prin rânduială dumnezeiască, a fost descoperit de nobilul Andrei Zavalişin, care l-a făcut cunoscut în tot ţinutul. Din acel moment, sfinţenia şi petrecerea duhovnicească a cuviosului Alexandru au fost făcute cunoscute pravoslavnicilor ruşi. Unii dintre aceştia au venit să vieţuiască împreună cu el în sihăstria Svirului.
Sfântul Alexandru s-a învrednicit de revelarea Sfintei Treimi în timp ce se ruga în chilia lui, în anul 1507. La început a văzut o lumină mai puternică decât soarele, iar în lumină a văzut trei bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, luminoase, fiecare ţinând în mână un toiag. Aceştia i-au poruncit să adune obşte, să zidească biserica şi să întemeieze mănăstirea în numele lui Dumnezeu, adică în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Mănăstirea s-a întemeiat, s-a zidit şi biserică din piatră, dar Sfântul Alexandru, chiar dacă a primit darul preoţiei, a rămas să facă ascultări la fel ca şi ceilalţi vieţuitori, cu smerenie şi cu dragoste faţă de toţi. După ce a dus o viaţă de răbdare şi înfrânare, de război împotriva slăbiciunii trupului (pielea ajunsese să-i fie atât de aspră încât dacă era lovit cu pietre nu simţea nicio durere), la 30 august (12 septembrie) 1533, sfântul Alexandru a plecat în împărăţia Sfintei Treimi, pe care a cinstit-o şi a iubit-o cu întreaga fiinţă. Atât în vremea în care a trăit, cât şi după adormire, trupul şi moaştele lui au fost şi sunt făcătoare de minuni.

Prima aflare a cinstitelor moaşte s-a petrecut în anul 1641 (17/30 aprilie), în săptămâna Floriilor, când un fulger a căzut pe pământ, în apropierea mormântului său. Pe acel loc se desfăşurau lucrări de construcţie a unei noi biserici şi muncitorii au descoperit mormântul, care adăpostea trupul întreg şi neatins de trecerea vremii. Moaştele, care izvorau bună mireasmă, au rămas în mănăstire până în 1918, când bolşevicii comunişti i-au împuşcat pe monahi şi au profanat mănăstirea. De atunci, nu s-a mai ştiut ce s-a întâmplat cu moaştele sfântului, iar mănăstirea a fost transformată în spital de psihiatrie.

A doua aflare a sfintelor moaşte. Abia în anul 1997 Mănăstirea Sfântului Alexandru a fost redeschisă oficial. După un an de căutări, cinstitele moaşte au fost găsite în depozitul Muzeului Academiei Militare de Medicină. În prezent, ele se găsesc în mănăstirea pe care Sfântul Alexandru a zidit-o, sunt venerate cu dragoste şi evlavie pentru darurile şi facerea de minuni pe care le revarsă asupra pelerinilor ortodocşi din Rusia pravoslavnică şi din toată lumea creştin-ortodoxă.

Eufemia Toma
“Apostolat în Ţara Făgăraşului”
/apostolatintarafagarasului.blogspot.com/