Oda nucului - dr. Alexandru Jolondcovschi

[Adrian Pop]

Oda nucului - dr. Alexandru Jolondcovschi

[Dragos]

[Dragos]

Ţie, nucule!
Eşti suflet din sufletul meu,
Sol trimis de Dumnezeu,
Să ţii dealurile-n cleşte
Şi să freamăţi o poveste,
Să-mi umbreşti nepoţii mei
Din Badragi şi din Orhei,
Să fii ofranda zilelor de mîine,
Universul să te caute ca pe o pîine,
Să se ducă vestea din om în om
Că pe frunze ţi-a pus mîna
Însuşi Sfîntul Domn
Şi-ai fost creat anume pentru Om.

[Dragos]

Cuvînt de laudă
„Odă nucului”, cartea dlui Dr. Alexandru Jolondcovschi, este
un fel de „biografie romanţată a nucului” şi se citeşte cu mare
plăcere, chiar specialist în nucifere fiind, pentru că găseşti în ea
tot ce se poate spune „de bine” despre această specie pomicolă
şi există o corespondenţă perfectă între titlu şi conţinut.
Oda este un gen de poezie închinată fiinţelor vii, în speţă
omului, înzestrate cu însuşiri deosebite, cum sînt: vitejia, curajul,
demnitatea, bunătatea şi dărnicia, însuşiri care provoacă oamenilor
obişnuiţi admiraţie, bucurie, preţuire, dragoste deosebită
şi alte sentimente asemănătoare.
Citind cartea constaţi că nucul îndeplineşte multe din atributele
oamenilor deosebiţi şi stîrneşte sentimentele menţionate
mai sus, învăluite de uşoară melancolie pentru trecutul acestei
valoroase plante şi de vădită îngrijorare pentru prezentul său.
Remarc faptul că, fără a uita nimic din ceea ce trebuie să ştie
cultivatorul despre nuc, autorul s-a ferit de „tehnicitate”. Găsesc
că este un mare merit şi o dovadă de mult bun simţ din partea
dlui Dr. Jolondcovschi că nu oferă tehnici de lucru în nume propriu,
ci doar sentimentele sale de admiraţie, întărindu-le, unde
e cazul, cu cunoştinţele sale vaste, corecte şi corespunzătoare
fiecărei acţiuni, care trebuie făcută în practică.
Pentru cei care doresc informaţii tehnice mai ample, autorul
îi orientează spre marii specialişti pe care Moldova i-a avut
şi-i are încă: P. P. Dorofeev, Ion Ţurcan, Ion Comanici, Maria
Pîntea şi alţii.
Pentru nespecialişti, autorul oferă adevărate buchete de re-
ţete, sugestii şi posibilităţi de folosire a fiecărui organ sau parte
a pomului: frunze, flori, fructe, scoarţă, lemn etc., cum nu se
mai găseşte la cei care au scris despre nuc.
Reţin, de asemenea, sugestiile dlui Jolondcovschi privind
aportul pe care nucul îl poate aduce la bunăstarea populaţiei,
prin sporirea recoltelor, prin valorificarea superioară a fructelor,
prin înfrumuseţarea zonelor turistice etc. Pe drept cuvînt se
poate spune că „nucul este mina de aur a Moldovei”.
Adresîndu-se unui larg cerc de cititori, indiferent de preocuparea
lor de bază, cartea dlui Dr. Alexandru Jolondcovschi
poate fi considerată un bun cultural, astfel că autorul merită
toate felicitările pentru realizarea ei.
Prof. dr. doc. Vasile COCIU,
Membru titular al
Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Bucureşti,
Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei

[Dragos]

Arborele belşugului şi al dăinuirii noastre
Să aduni între coperţile unei singure cărţi povestea şi biografia
Nucului – ce idee minunată venită dintr-o dragoste pentru
un arbore care de milenii înfrumuseţează pămîntul Moldovei
şi viaţa oamenilor de la ţară! Să răsfoieşti biblioteci, să ştergi
colbul de pe manuscrise din arhive, să răscoleşti folclorul şi
operele marilor creatori ai neamului românesc pentru a descoperi
şi redescoperi Nucul – iată o lucrare neordinară dăruită
nouă pentru a îngriji cu veneraţie un arbore drag strămoşilor,
bunicilor, părinţilor noştri, dar neîndoielnic şi copiilor, şi nepoţilor
noştri. Orice s-ar spune, Nucul face parte integrantă din
viaţa şi fiinţa noastră naţională şi a-l lăsa să se ofilească sau,
Doamne fereşte! – să se piardă, ar însemna să ne pierdem pe
noi înşine la toate cele trei timpuri – trecut, prezent şi viitor.
Nucul ne-a însoţit existenţa de-a lungul secolelor, ne-a păzit
şi înnobilat casele, ne-a ajutat cu hrană, lemn şi umbră, nea
ţinut prietenie la botez, cununie şi adormire veşnică. Cînd
am văzut manuscrisul despre Nuc, am avut aceeaşi tresărire şi
bucurie ca şi în ziua cînd inimosul Alexandru Jolondcovschi
m-a vizitat la Parlament cu năstruşnica idee şi propunere de
a-l susţine să elaboreze o... Lege a Nucului. Îmi sînt cunoscute
zbaterile şi căutările Domniei Sale, pledoariile convingătoare
pentru ca Republica Moldova să ocrotească şi să îngrijească
prin lege cel mai rentabil şi frumos pom care ajută deopotrivă
omul şi pămîntul, satul şi oraşul, tradiţia şi veşnicia. Cei care
au ironizat ideea unei legi, pînă la urmă au conştientizat că
Nucul înseamnă bogăţie, frumuseţe şi... ecologie. Căci cine mai
poate ţine dealurile Moldovei să nu lunece la vale, dacă nu un
gigant ca Nucul? Prin revista „Natura” şi prin toţi sufletiştii de
la Mişcarea Ecologistă am susţinut strădaniile lui Alexandru
Jolondcovschi de a reîntoarce în inima şi sufletul oamenilor,
în curtea şi grădina părintească Nucul, prietenul şi fratele de
totdeauna care ne-a acoperit cu drag şi casa, şi viaţa, şi vatra
strămoşească.
Şi dacă astăzi uriaşul verde revine acasă, să le fim recunoscători
ţăranilor noştri şi unor oameni ca Alexandru Jolondcovschi.
Fie ca freamătul Nucului să-l auzim de-a pururea pe
pămîntul Moldovei.
Alecu RENIŢĂ,
Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova

[Dragos]

Introducere
În lume există mai multe specii de nuc: nucul obişnuit,
nucul negru, nucul de Manciuria, nucul cenuşiu,
nucul ziboldian, nucul cordiform, nucul de stîncă, nucul
nord-californian, nucul major – în total, după cum
consideră unii specialişti în domeniu, aproape 40 de
specii. Cel mai răspîndit şi mai preţios din mai multe
puncte de vedere este primul – nucul obişnuit sau cum
i se mai zice în regiunea carpato-dunăreană nucar cu
denumirea botanică Juglans regia, adică nuc împărătesc.
Aşa a fost numit de către vestitul naturalist, primul
preşedinte al Academiei de Ştiinţe din Suedia, Carl
Linne (1707-1778), care a formulat clasificarea ştiinţifică
a speciilor de plante şi animale de pe Terra, adoptînd
nomenclatura binominală. Denumirea latină a nucului
Juglans regia provine de la Jovis glans, ceea ce ar
însemna “ghinda lui Jupiter”. Grecii antici îl numeau
carion basalion („ghindă împărătească”). O asemenea
cinstire a nucului din partea grecilor şi romanilor nu
este ocazională.
Din timpuri străvechi nucul a fost cel mai apreciat
dintre toate speciile Juglans, deoarece randamentul
economic şi social al acestui arbore, respectiv folosi-
rea tuturor părţilor lui vegetative – fructele, lemnul,
frunzele etc. este cel mai înalt comparativ cu alte specii
nucifere. Unele popoare considerau nucul un simbol
al belşugului, avuţiei şi longevităţii. Grecii antici îşi
ofereau unul altuia fructul de nuc în timpul festivităţilor
solemne, iar romanii îl prezentau la ceremoniile
matrimoniale. În antichitate nucile erau folosite în
calitate de bani.
Nucul ocupă un loc deosebit în viaţa noastră. Ca
şi florile cultivate, el creşte mai aproape de om – la
o margine de curte, lîngă fîntînă, la poartă. În afara
localităţilor mai frecvent este întîlnit în preajma izvoarelor,
lîngă casa pădurarului sau a prisăcarului, la
margine de drum, păstrînd răcoare şi răspîndind un
miros puternic şi plăcut. În multe localităţi din Moldova
(ca şi la unele popoare din Caucaz) nucul era sădit pe
lîngă casă la consemnarea unui astfel de eveniment
cum este venirea pe lume a unui copil. Acest pom, a
cărui roadă alimenta familia ţăranului anul întreg, era
şi un semn al belşugului. Nucile se dăruiau urătorilor
de Anul Nou, la Crăciun şi Bobotează, erau agăţate
pe pomul de pomenire al răposatului în drum spre
locul veşnic.
Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun a venit
la romani din nordul Europei. Deşi posibilităţile de
ornare a pomului practic sînt nelimitate, cu jucării sau
ghirlande, totuşi, la ţară oamenii preferă şi astăzi ornamentele
tradiţionale, neindustriale (nuci poleite, alune
şi migdale, turte dulci). Anume ele conferă bradului
un aer vesel, sărbătoresc şi totodată maiestuos.
După datina străbună, bradul împodobit cu mere
şi nuci se leagă de stîlpul porţii în faţa căruia se dansează
la nunţi. La înmormîntări, bradul se fixează pe
mormînt, încărcat cu fructe şi haine de pomană.
Nucul este prezent în cadrul multor sărbători populare,
credinţe şi obiceiuri. Astfel, de Rusalii femeile
duc la biserică frunze de nuc. După ce sînt sfinţite,
acestea se pun la streşinile caselor sau la icoane. Se
spune că frunzele sfinţite în ziua de Rusalii vindecă
surzenia.
În Duminica Rusaliilor, enoriaşii stau, participînd la
Sfînta Liturghie, în genunchi, pe frunze de nuc, ştiind
că 19 iunie este, în realitate, ziua în care Răscumpărătorului
nostru îi sînt adresate mulţumiri şi cînd
este adorat pentru că a împlinit făgăduinţele făcute
înainte de Înălţarea Sa la Dreapta Tatălui Ceresc. De
asemenea, la Rusalii, femeile vin să ia frunze de nuc
pentru a le aşeza la cimitir, pe mormintele celor dragi.
Tradiţia spune ca în ajun, gospodarii îşi ornează casa
şi ograda cu frunze de nuc. Ramurile verzi sînt puse
şi la fîntîni.
În trecut, în ziua de Duminica Teiului, la porţile
gospodarilor erau prinse crengi de tei aduse din pădure,
iar de Înălţare, la geamuri erau agăţate crenguţe
de nuc. Frunze de nuc se prindeau şi în brîu. Credinţa
populară că aceste crengi, în special cele de nuc, ar avea
un rol benefic se baza şi pe faptul că iodul conţinut în
frunze era un bun dezinfectant şi tămăduitor.
În cadrul Sărbătorii Rusaliilor exista ritualul Căluşarilor
care puteau să vindece “luatul din Rusalii” – boală
identificată ca fiind o depresie pe care o făceau mai
ales fetele înainte de căsătorie. De fapt, acest ritual
este în principal unul de magie curativă, Căluşarii
efectuînd vindecări ale unor boli psihologice, utilizînd
cunoscutele bîte magice şi un steag special: un băţ de
nuc, la care se legau usturoi, pelin şi alte plante de leac
în vîrf. Căluşarii aveau prinse la brîu frunze de nuc,
pe care le foloseau în timpul procesiunii. Celebrul lor
dans masculin, în cerc, este doar una din metodele
de vindecare. Tratamentul lor se baza pe principiile
psihoterapiei, fitoterapiei, chinoterapiei şi meloterapiei.
Un Vătaf era ales pe mai mulţi ani, de multe ori pe
viaţă, fiind legat să nu destăinuie secretele vindecărilor
decît celui care-l urma în funcţie.
Nucul şi-a găsit loc în însăşi viaţa şi gîndirea poporului,
care l-a legat de numeroase legende. El era cîntat la
sărbători şi petreceri, la o întîlnire de suflet cu rudele,
prietenii, oaspeţii. Cîteva informaţii aduce domnitorul
cărturar Dimitrie Cantemir în „Descrierea Moldovei”
amintind despre procesiunea cununiei, cînd părinţii
şi rudele mirilor îi presărau pe însurăţei cu monede
mărunte şi cu nuci, demonstrînd prin aceasta că le
doresc prosperitate şi belşug, dăinuirea neamului.
Poporul nostru întotdeauna a preţuit rolul nucului
în viaţa de zi cu zi. De la el avem să învăţăm cele mai
alese însuşiri şi anume:
Independenţă şi responsabilitate: Cînd creşte de
la sine, nucul nu răsare niciodată în pădure sau
alături de alţi copaci. E pururea singur şi suveran,
într-un mijloc de cîmp, într-un ochi de grădină sau
pe marginea unui drum. Independenţa lui seamănă
cu aceea a zeilor: cine îi încalcă teritoriul piere. De
aici şi credinţa, confirmată cîteodată, că nu e bine
să dormi sub un nuc. Adevărul este că nucul emite
o energie copleşitoare, pe care o emană din trunchi
şi din ramuri, din frunzele sale care au un miros
ce nu poate fi comparat cu nimic. Fructul lui, nuca,
verde şi amară pe dinafară, este dulce pe dinăuntru,
iar miezul ei are formă de creier: organul care îi
permite omului să se diferenţieze de grup, pentru
a-şi cîştiga autonomia.
Virtuţi tămăduitoare: Nucul este copacul care ne încurajează
să ne urmăm ritmul propriu de viaţă şi necesităţile
intime, pentru a ne dezvolta simţul independenţei
şi al responsabilităţii. Adevărata independenţă provine
din interior, din clipa în care ne confruntăm într-o
manieră responsabilă cu ceea ce sîntem cu adevărat.
Această capacitate de a şti cine sîntem şi ce putem ne
deschide porţile libertăţii interioare. De acolo şi pînă
la asumarea destinului e doar un pas.
Schimbarea perspectivei asupra muncii: pentru majoritatea
oamenilor, munca este o cazna pe care trebuie
s-o suporte pentru a-şi putea satisface nevoile materiale.
Nucul ne ajută să înţelegem relaţia aceasta pe un plan
mai larg. La ce foloseşte munca pe care o fac? Îmi e de
folos numai mie sau şi celor-lalţi? Ocupaţiile noastre
profesionale sînt expresia participării la mersul înainte
al lumii. Din perspectiva aceasta, munca are un înţeles
mai demn şi mai nobil decît acela că aduce o bucată
de pîine, ne dă un rost. Ei bine, nici un alt arbore,
precum nucul, nu ne poate ajuta să ne eliberăm energiile
necesare pentru a ne schimba perspectiva asupra
muncii şi pentru a fi pregătiţi în faţa schimbărilor.
Asumarea emoţiilor: emoţiile care ne parazitează,
adesea, relaţiile cu ceilalţi oameni printre care trăim
provin, de multe ori, din situaţii care se repetă invariabil.
Emoţii la examene (deşi am mai susţinut), emoţii
în faţa şefului (deşi am mai vorbit cu el, nu o dată),
emoţii în faţa unei relaţii sentimentale (deşi nu suntem
prima oară îndrăgostiţi). Independenţa înseamnă să
ne asumăm conştient aceste emoţii şi la fiecare nouă
împrejurare să ne amintim că le-am mai depăşit: e
ceva trecător, vasăzică! Nucul, copacul cel mîndru şi
autonom, ne va ajuta să ne asumăm responsabilitatea
unor evenimente, în ciuda emoţiilor pe care le plătim
drept tribut.
Motivare: îmbogăţiţi şi întăriţi prin calităţile energetice
ale nucului, ne vom îmbogăţi spaţiul interior,
iar relaţiile noastre cu ceilalţi vor progresa. Schimbările
nu vor veni cu brutalitatea unui cutremur de
pămînt, ci vom aborda realitatea cu un nou elan.
Discernerea realităţii de iluzie: contactul cu nucul
ne ajută să regăsim urma realităţii. El se va dovedi
util atunci cînd sîntem nedecişi, cînd viaţa ni se
pare confuză. Distanţa pe care o vom lua faţă de
evenimente, adesea inconştient, nu e uşoară. Ieşirea
din ceaţă se face greu. Chiar şi fizic, efortul de
distanţare faţă de evenimente se traduce prin accidente
ale sistemului respirator sau cardiac, precum
şi probleme de ordin psihic. În toate astea, nucul
ne poate fi de mare ajutor.
Imaginea nucului este prezentă în cîntece populare,
romanţe, zicale, ghicitori, obiceiuri ceremoniale menţionate
în creaţiile folcloriştilor basarabeni N. Băieşu,
G. Botezatu, I. Buruiană, V. Cirimpei, L. Curuci, C.
Dragomir, E. Junghietu, A. Hîncu, S. Moraru ş. a.
Exemple pot fi aduse mai multe.
Astfel, într-o poveste se spune cum bunătatea omenească,
ajutată de nuc, învinge forţele răului: fata moşneagului,
harnică şi frumoasă, asuprită şi batjocorită de
baba haină şi de fiica ei, dar ajutată de forţele binelui
(de nucul sădit şi îngrijit de ea în grădină, de hulub şi
vrăbii), învinge toate pornirile lor rele, fiind răsplătită
pentru hărnicie să devină mireasa feciorului de crai
(Povestea “Fata moşneagului şi nucul din grădină” din
cartea “La izvoare”, Chişinău, 1991).
Numeroase sînt rugile către nuc în speranţa de a
obţine libertate în lupta cu invadatorii străini şi contra
oprimării sociale.
Frunzuleana nucului,
Înspre apa Prutului,
Tot oştire mi se lasă
Şi în codru mi se-ndeasă.
Iar pe drum, pe cea cărare
Se zăreşte-o pată mare,
Turcii vin şi prăpădesc
Tot ce-n cale întîlnesc.
Ştefan Vodă, domn cel mare,
Care-n lume seamăn n-are,
Stă mereu şi tot pîndeşte,
Apoi noaptea mi-i coseşte …
(Poezia “Frunzele nucului” din culegerea “Poezia
populară moldovenească”. Chişinău, 1957)
Foaie verde, foi de nuc,
Vine vremea să mă duc,
În codru să fiu haiduc,
În codru să haiducesc,
Pe boieri să-i tot ochesc,
Pe ciocoi să-i căsăpesc
Şi pe turci să mi-i stîrpesc …
(Poezia “Foaie verde, foi de nuc” din culegerea “La
poale de codru verde”. Chişinău, 1982)
Foaie verde, foi de nuci,
Plin îi codru de haiduci,
La tot pomul cîte cinci
Şi-s de-acei care-s voinici,
Şi se pun spate la spate,
Ca să poată bine bate …
(Culegerea “Folclor din nordul Moldovei”. Chişinău,
1983)
Tînărul îşi alină grijile adresîndu-se către nuc, ca
totul să fie bine plecînd la cătănie.
Ş-am zis verde, foi de nuc,
Veni ordin să mă duc …
(Culegerea “Folclor din stepa Bălţilor”, Chişinău,
1986)
Foarte frecvent nucul este menţionat în cîntece
lirice şi în romanţe.
Dragu-mi-i nucul cu nuci
Bădiţa cu vorbe dulci …
(Poezia “Dragu-mi-i nucul cu nuci” din culegerea
“Сine-a zis dorului dor”. Chişinău, 1989)
Amară-i frunza de nuc,
Mai amar – dorul ce-l duc …
(Poezia “Amară-i frunza de nuc” din culegerea “Сinea
zis doinu-doina”. Chişinău, 1981)
La umbra nucului bătrîn,
Pe banca învechită,
Tu mă rugai să mai rămîn,
Să te mîngîi o clipă!
………………....…
Acum aş vrea să mai rămîn,
Dar banca-i putrezită,
Iar frunza nucului bătrîn
De vînturi risipită …
(Romanţa “La umbra nucului bătrîn”)
Nucul în ghicitori:
Am un păun cu penele-n drum.
Înalt cît casa,
verde ca mătasa,
amar ca fierea,
dulce ca mierea.
Ce e înalt cît casa,
rotund cît masa,
dulce ca mierea
şi amar ca fierea?
Ce nu poţi da cu furca-n pod?
Patru fraţi de gemene născuţi,
toţi îmbrăţişaţi crescuţi,
întotdeauna îi vezi la un loc,
înveliţi într-un cojoc.
Sînt patru fraţi voinici,
stau grămădiţi într-un loc,
înveliţi într-un cojoc;
cine i-a ghici frumos,
să-i mănînce sănătos.
Patru fraţi îngemănaţi
prinşi în joc într-un cojoc.
(Culegerea “Ghicitori”. Chişinău, 1980)
Nucul ca sprijin la nevoi, simbol al speranţei, prieteniei
şi frăţiei:
O, nucule, bătrînule,
acoperişul nostru dintîi.
Pe aceste smerite dealuri,
părinte – rămîi.
(Poezia “Pomii copilăriei” din culegerea “Inima
alergînd”. Chişinău, 1980)
Un nuc, un salcîm şi-o răchită
crescut-au în mica ogradă,
de parcă-s trei fraţi de-o potrivă
se văd, se cunosc, se ajută.
Cînd vine furtuna să-aplece
răchita în iureşul ploii,
salcîmul şi nucul sub fulger
încearcă, cum pot, s-o susţină.
Un nuc, un salcîm şi-o răchită
alături o linie frîntă
şi-n apele ei ochii mamei
cu steaua din cer se-ntîlnesc.
Un nuc, un salcîm şi-o răchită –
o casă. Copiii toţi trei
plecat-au sădind ca într-o joacă
un nuc, un salcîm şi-o răchită.
(Liviu Damian, ”Poezii”, Chişinău, 1979)
Nucul – păstrător de viaţă, sursă sigură de belşug:
Avem un nuc şi-i verde,
Şi-n pragul casei creşte,
Cu nucul nu ne pierdem,
De moarte ne păzeşte...
(Din creaţia lui Dumitru Matcovschi)
Nucule, ostrov aurifier,
De şcolari cîntat şi de magiştri
De trudiţii de pe şantier,
Şi de podgoreni şi de miniştri.
Generos te-arăţi şi solidar
Cu tot omul; bucuriei – crainic;
Nostalgiei – piatră de hotar;
Faime noastre bune – reazem trainic.
Hai, nutreşte-ţi freamătul prelung
Din iubirea mea, s-o simtă ca un
Cald prinos voinicul de la strung,
Şoimul din al astronavei scaun.
Creşte-ţi visul – să se-anunţe rîu
Revărsatul rodniciei tale,
Nucule şi dulce, şi-amărîu,
Arbore – al izbînzilor totale!
(Poezia “Nucul” de Valentin Roşca din culegerea
“Pădure, verde pădure”. Chişinău, 1982)
Ca mărime, formă, fertilitate, printre alte specii nucifere
(arbori şi arbuşti) nucul este cel mai reprezentativ
şi mai apreciat din punct de vedere economic, social,
ecologic şi estetic.
Însă acest copac, rotat şi rămuros, cu un bogat veşmînt
de frunze mari, care oferă umbră sigură în timp
de vară, simbol nedeclarat al purităţii ineditului şi
belşugului, n-a devenit şi o plantă pomicolă de însemnătate
majoră. În condiţiile demografice, ecologice şi
economice actuale, statutul tradiţional al nucului necesită
a fi schimbat. Priorităţile economice, ecologice şi
estetice ale nucului sînt foarte însemnate şi ele trebuie
revalorificate la o altă etapă, mai avansată.
În lucrarea de faţă, accentul este pus pe însemnătatea
social-economică şi ecologică a nucului, aportul
lui în alimentaţie, profilaxia bolilor etc. Scopul cărţii
îl constituie nu atît descrierea însuşirilor biologice ale
nucului, cît reactualizarea unor importante probleme
de ordin ecologic şi economic, parţial menţionate în
lucrările mai multor autori. Acestea fiind completate
cu viziuni noi, sînt orientate să sporească interesul
oamenilor de afaceri faţă de această cultură strategică
pentru Republica Moldova, îndemnîndu-i să participe la
revigorarea culturii nucului, comercializarea producţiei
şi prelucrarea ei la un nivel superior, cu eficienţe sporite.
Activizarea acestora pe parcursul ultimului deceniu
permit să afirmăm că există toate şansele pentru a
obţine succese notabile în acest domeniu, mult mai
însemnate decît cele înregistrate pînă în prezent, ceea
ce ar contribui esenţial la prosperarea oamenilor de
afaceri, dar şi a ţării, societăţii în ansamblu.