Catalin Berenghi.


MUNŢII BUZĂULUI ŞI DOSARELE X ALE ELENEI CEAUŞESCU
(Istoria si intamplările poporului nostru nu se cenzurează si nu se interzic.)

Cabinetul 1 înfiinţase o unitate pentru studierea fenomenelor paranormale şi pentru antrenarea „soldaţilor para” în Munţii Buzăului. Cabinetul 2 era invidios. Aşa a luat fiinţă, din ordinul Elenei Ceauşescu, o unitate de „paranormali”, care a primit de la tovarăşa misiuni dintre cele mai diverse, inclusiv de căutare a comorilor legendare. În primul rând, oamenii Elenei i-au spionat pe „soldaţii para” ai gen. Ilie Ceauşescu. Apoi, căpătând anumite „abilităţi”, au fost lansaţi în căutarea tezaurelor străvechi ascunse în misterioasele grote din Carpaţi, în special din Bucegi, unde se spunea că există o galerie uriaşă ticsită cu aur.


DEPARTAMENTUL ZERO AL SECURITĂŢII

La sfârşitul anului trecut, a apărut o carte stranie, intitulata „Viitor cu cap de mort”, de Radu Cinamar, care face referire la nişte descoperiri senzaţionale ale Departamentului Zero al Securităţii, un departament cu multe zerouri, ceea ce însemna că era foarte, foarte secret. Acesta ar fi fost înfiinţat în 1968 din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, pentru descoperirea, educarea şi dezvoltarea unor subiecţi umani care aveau capacităţi neobişnuite, după exemplul SUA, URSS şi China, ţări foarte avansate în domeniu. Cum la vremea aceea Ceauşescu nu se avea bine cu ruşii, refuzând Moscovei sprijin în ceea ce s-a numit „Primăvara de la Praga”, s-ar fi semnat, conform autorului cărţii, un protocol cu China, protocol ce prevedea ca un anume dr. Xien, maestru în parapsihologie, să organizeze şi să supervizeze activitatea acestui departament ultrasecret timp de 15 ani, iar România se obliga să acorde burse de studii la 100 de studenţi chinezi pe aceeaşi perioadă de timp. Autorul localizează bazele acestui Departament Zero, una în „apropiere de oraşul B”, iar alta în Munţii Retezat şi aminteşte de câteva misiuni semnificative, încadrate ca „evenimente K”, cum ar fi dispariţiile de persoane din Munţii Buzăului – fapt petrecut în 1981 pe care le-am relatat şi noi într-un număr trecut din gazetă. Se mai aminteşte şi de un sistem de detectare a „frecvenţei de vibraţie proprie fiecărei persoane, obiect sau fenomen bazat pe principiul rezonanţei”. De fapt, un aparat inventat de Carol Przybilla şi intrat sub „protecţia”absolută a „securităţii”Elenei Ceauşescu.


MEN IN BLACK în BOZIORU

Pornind de la aceste date concrete, dezvăluite şi de alte persoane implicate la vremea respectivă în astfel de activităţi, descoperim că „evenimentele K”ale misteriosului Departament Zero al Securităţii se confunda cu activităţile acelei unităţi de paranormali a Armatei, cu baza în Munţii Buzăului, subordonată generalului Ilie Ceauşescu. Cercetătorul Vasile Rudan, specialist în percepţie extrasenzorială, a lucrat sub contract strict pentru această unitate. A condus experimente extrasenzoriale cu copii superdotaţi, iar rapoartele, fotografiile şi negativele, precum şi filmele erau predate unităţii respective. Nu avea voie să oprească nimic. La începutul anilor ’80, Vasile Rudan s-a aflat într-o situaţie de-a dreptul jenantă. Tocmai terminase un experiment, pregătise raportul şi filmele, cum făcea de obicei, urmând să le predea. Dar, surpriză! Şi-a găsit camera unde se cazase în Bozioru – cătunul Nucu – devastată şi toate materialele dispărute, în mapă fiind pusă maculatură. Cine i le furase? Norocul lui a fost că şi cei din unitate observaseră nişte personaje foarte curioase, dotate cu jeep-uri Aro şi staţii de comunicaţie, dotări specifice Securităţii, care monitorizau activităţile din Bozioru. Cine erau aceşti „men in black”, de îşi permiteau să supravegheze o unitate ultrasecretă a Armatei, care raporta direct lui Ceauşescu?


CABINETUL 2 SPIONEAZĂ

L-am contactat pe gen. Nicolae Pleşiţă şi l-am întrebat de Departamentul Zero al Securităţii şi de preocupările paranormale ale acestuia. „N-am auzit de aşa ceva. De cei ai Armatei am auzit, dar la Securitate, nu”. Însă Elena Ceauşescu se ocupa cu chestii din astea, în cadrul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnică, al cărei preşedintă era. Iar prim-vicepreședinte era Ion Ursu. În CNST era un departament care avea în plan cercetarea unor astfel de fenomene şi experimentarea lor. Dar nu numai atât. O ispravă binecunoscută a acestui departament a fost monitorizarea transcendentalilor şi vânătoarea lor, condusă de Elena Ceauşescu, prin care aceasta şi-a reglat conturile cu intelectualii care făceau parte din această mişcare”. „Săpând” mai departe, am aflat de la un colonel în rezerva care a lucrat în DSS că, într-adevăr, în cadrul CNST existau oameni care aveau în program „monitorizarea cercetărilor din sfera paranormalului, rapoartele lor fiind sub Cod Zero, ajungând la Elena Ceauşescu. Ea le distribuia apoi la trei subordonaţi. Doi dintre aceştia lucrau în cadrul DSS. La unul ajungeau zonele cu zăcăminte strategice – uraniu, petrol – descoperite prin percepţie extrasenzorială, iar la celălalt ajungeau anumite invenţii, de care se ocupa apoi Institutul de Tehnologie Avansată. Al treilea se ocupa de cele de interes personal al tovarăşei”. Cu alte cuvinte, paranormalii lui Ceauşescu munceau, iar cei ai Cabinetului 2 îi spionau şi le furau rapoartele.


CĂUTĂTORII DE COMORI

„Oamenii Elenei”, ca să-i numim aşa, invitau la discuţii cercetători care se ocupau cu efectul de piramidă, inventatori, cărora le cerea să cedeze vreo invenţie, două, oameni despre care auziseră că au capacităţi deosebite, chiar şi astrologi. De la un astfel de astrolog, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, am aflat că li se oferea un ajutor material, care era binevenit, în schimbul muncii lor. Se cuvine să amintim cercetările întreprinse pentru a detecta, pe căi extrasenzoriale, comorile legendare ascunse în grotele din Carpaţii noştri, activitate pentru care Elena Ceauşescu căpătase o obsesie. Totul a pornit de la un raport care, printre alte calităţi ale extrasenzorialilor, o amintea şi pe cea de detectare a comorilor. Interesantă abilitate! Cel puţin, în prezent, meseria de căutător de comori este din ce în ce mai rentabilă, iar legendele abundă de relatări despre comori fabuloase. Tot prin anii ’80, tovarăşa şi-a reprofilat oamenii pe un astfel de obiectiv, care presupunea cercetarea legendelor şi recrutarea unor oameni cu abilităţi extrasenzoriale pentru „localizarea” comorilor, aceştia fiind mult mai eficienţi decât detectoarele de metale, pentru faptul că restrâng foarte mult zona de cercetare. Dar, din cauza „vânătorii de vrăjitoare” – transcendentalii nu mai îndrăzneau să-şi recunoască astfel de capacităţi – în disperare de cauză, s-a apelat şi la Vasile Rudan, care nu avea cum să nege că are astfel de abilităţi, „paranormalii”Elenei ştiind că, în Munţii Buzăului, copiii conduşi de el descoperiseră, prin percepţie extrasenzorială, vestigii străvechi. I s-a propus să localizeze tezaurul unui prinţ sârb despre care legenda spunea că ar fi fost îngropat undeva, într-o peşteră din Mehedinţi. Cercetătorul Vasile Rudan le-a sugerat că nu poate lucra la doi „stăpâni” şi că, dacă gen. Ilie Ceauşescu îi dă voie, îi va ajuta. Dar cum să-l ceară generalului fără să afle şi Nicolae Ceauşescu de preocupările consoartei?


LEGENDELE PELEŞULUI

Elena Ceauşescu a aflat de comorile din Bucegi datorită reginei Elisabeta – Carmen Sylva care, în „Poveştile Peleşului”, strânsese o mulţime de relatări de la localnici şi ciobani despre fabuloasele tezaure ascunse în „inima”muntelui. În „Cetatea Babei” se povesteşte despre o misterioasă cetate subterană în care se aflau depozitate cantităţi enorme de aur. Se pare că nici regele Carol I nu a ales întâmplător locul de amplasare a Castelului Peleş – inaugurat în 1883 – în Bucegi, existând multe publicaţii străine care semnalau ciudatul ansamblu de sculpturi megalitice în stânca Sfinx – Babele şi peşterile străjuite de schituri. Preoţii, deţinători şi păzitori de secrete privind tezaurele lăsate moştenire din moşi-strămoşi, construiseră o adevărată reţea de schituri ca nişte forturi de pază. Se pare că mult-controversatele plăcuţe de aur, cunoscute ca „Plăcuţele de la Sinaia”, conţinând o cronică apocrifă a regilor daci, au fost găsite în această regiune. Se spune că regele Carol ar fi topit plăcuţele pentru a da altă utilitate aurului, nu înainte de a le copia pe plumb. Căutarea comorilor legendare a fost întotdeauna presărată de blesteme şi morţi misterioase, aşa că oamenii Elenei Ceauşescu trebuiau să umble cu grijă prin acest labirint sacru.


GROTA SACRĂ DIN BUCEGI

În primul rând se monitorizau publicaţiile care făceau referiri la grote şi tezaure. În studiul „Dacia Hiperboreana”, publicat la Paris în 1936, republicat în Franţa şi Italia în anii ’80, când a făcut mare vâlvă, Vasile Lovinescu afirma că „muntele Om este traversat de o grotă imensă care este una dintre cele mai mari din lume, în sensul că nu i s-a dat de capăt, fiind exploatată doar pe vreo 20 de kilometri”. Cine o exploatase şi în ce scop nu se preciza. Între 1966 -1968, arhitectul peruan Daniel Ruzo a venit în România pentru a cerceta Sfinxul (denumire cu care nu era de acord) pe care îl văzuse pe o carte poştală. El a fost însoţit de o echipă de români care a realizat cu această ocazie un film pentru Studioul Alexandru Sahia, „Mistere în Piatră”. Ruzo observase că Sfinxul semăna cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat într-o stâncă de pe podişul Marcahuasi, Peru, denumit Monumentul Omenirii. De fapt, nici Sfinxul nu reprezintă doar un singur chip, după cum observa arheologul peruan, fiind înconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum şi capul unui câine. Din lunga sa experienţă, Daniel Ruzo trage concluzia că acel câine are rolul de păzitor al unei comori şi că „trebuie să existe şi o Peşteră a Tezaurului” în apropierea acestui magnific monument al Omului.


ÎN PRAGUL NEMURIRII

O altă cercetătoare care a efectuat un amplu studiu asupra masivului Bucegi – studiu care a ajuns pe biroul Cabinetului 2 – a fost Cristina Panculescu. Conform teoriei ei, dezvoltată pe larg în cartea „OZN – Universuri Paralele”, de col. dr. Emil Străinu, în Bucegi, în apropierea Vârfului Omu, se afla un centru energetic – informaţional natural al Terrei, semnalat de toate tradiţiile civilizaţiilor antice. Cristina Panculescu a remarcat, printr-o serie de analize ale mostrelor de rocă şi electronografie, o serie de proprietăţi cu totul speciale ale acestui Stâlp al Cerului – Arborele Vieţii, identificat cu Vârful Ocolit. În final, demonstra că Centrul reprezintă un loc geometric de conexiune cosmică, o poartă de ieşire din universul terestru, cu o activitate energetică măsurabilă, ce se manifesta ciclic, constatând că din 1986 intensitatea centrului a depăşit pragul de latenţă. Centrul era cunoscut şi pe vremea dacilor, aflându-se pe muntele sfânt Kogaion. „Chemaţi de Sfinx, dacii ştiau a se face nemuritori”, concluziona studiul, terminat în 1988 şi înaintat către C.C. al P.C.R.. De unde, pe căi misterioase, a ajuns pe biroul „oamenilor” tovarăşei. Şi poate că aceasta a cochetat cu ideea nemuririi, ca mulţi suverani ai istoriei, care aveau turma lor de alchimişti ce trebuia să găsească Piatra Filosofală, cu ajutorul căreia se obţinea elixirul vieţii şi se putea transforma orice metal în aur. Elena Ceauşescu era o „colecţionară „de tot felul de practici de întinerire şi revigorare apărute la noi sau la alţii. Dar evenimentele din decembrie ’89 băteau la uşă şi nu mai era timp pentru incursiuni în alte subterane decât cele ale puterii. Cu siguranţă însă, pe vremea ei, aceste teorii erau studiate mult mai asiduu, deşi în mare secret, decât astăzi, când se fac publice, dar autorităţile nu dau semne că ar fi interesate. Cât despre tezaurul fabulos din subteranele Bucegiului, el nu a fost găsit pentru că nu s-a găsit Poarta Comorii, care ar fi dus la marea galerie ticsită cu aur. Deşi, în cartea „Viitor cu cap de mort” se afirmă că această mare galerie a fost descoperită prin sateliţii NAŞA şi că acolo există un tezaur de nepreţuit pentru istoria omenirii. Dar poate că autorul a grăbit puţin lucrurile.


CEL MAI MONITORIZAT INVENTATOR

Cine a auzit de Carol Przybilla? Graţie monitorizării permanente a oamenilor Elenei Ceauşescu, aproape nimeni. Carol Przybilla a constituit omul de aur al noii ordini socialiste. Absolvent a două facultăţi în Germania, Carol Przybilla era trimis la toate şantierele muncitoreşti unde se întâmplau accidente grave de muncă, pentru ca în avântul socialist se înlăturaseră majoritatea inginerilor „burghezi” şi până la şcolirea altora era cale lungă. Minte inventiva, acesta a brevetat o grămadă de dispozitive pentru curent alternativ şi continuu, domeniu care făcea foarte multe victime. La început, i se acorda câte un premiu de stat, cu suma de bani aferenta, pe urmă, Elena Ceauşescu i-a băgat un om în „coaste”, care îi cerşea pur şi simplu câte o invenţie. Colonelul Badea a obţinut de la Carol Przybilla nu mai puţin de 147 de invenţii. în 1980 col. Badea i-a cerut să cedeze cea mai importantă invenţie, „Aparat pentru tratamente biologice”, bazat pe principiul rezonanţei, având rezultate uimitoare. A refuzat. Refuzând, aparatul nu a putut fi brevetat şi omologat. Surprinzător (sau nu), în 1990 când Carol Przybilla a depus cererea de brevetare la OSIM, a fost preluat imediat de SRI, iar Institutul de tehnologie Avansată i-a construit o frumuseţe de aparat de care s-a avut grijă să nu fie omologat nici tehnic, nici medical. Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie! Carol Przybilla a regretat până la moarte că nu-l cedase Elenei Ceauşescu, fiind convins că aceasta, în marele ei orgoliu, ar fi umplut lumea cu marea ei invenţie şi oamenii bolnavi ar fi putut beneficia de acest tratament miraculos.


POARTA COMORII

Oamenii Elenei Ceauşescu erau bine orientaţi. Unul dintre cei mai fervenţi cercetători ai geografiei sacre a României, Dan Corneliu Brăneanu, care a publicat numeroase articole despre centrul sacerdotal din Bucegi, confirma că în inima muntelui exista o reţea de galerii subterane care, este posibil să unească mai multe peşteri şi să aibă galerii de legătură cu alte centre sacre din lume. A studiat şi cartea lui Daniel Ruzo, „La historia fantastica de un descubrimiento”, publicată de Editura Diana, din Mexic, despre călătoria acestuia „prin munţii cei sfinţi” ai României, ce păstrează amintiri despre civilizaţia de dinainte de Potop. Ruzo a rămas fascinat de multitudinea reprezentărilor sacre de pe stâncile ce străjuiesc drumul către Omul, „sculpturi străvechi, anterioare Potopului, erodate de vechime”, care înfăţişează sacerdoţi şi lei, paznici ai tezaurelor. „Am studiat multe centre sacre protoistorice în lume, dar aici, în Carpaţi, am găsit Poarta Comorii”, scria Daniel Ruzo. Despre ce comoară poate fi vorba? Ne lămureşte Dan Corneliu Brăneanu: „Nu este vorba numai de o comoară materială, ci de una în special spirituală, care să transmită informaţii de la un ciclu la altul al civilizaţiilor care s-au dezvoltat pe Terra din timpuri ancestrale. Lobsang Rampa a lansat ideea unui depozit iniţiatic subteran în munţii Tibetului, von Danniken situa un altul în munţii Ecuadorului, iar Daniel Ruzo a simţit că triada sacră se închide în Bucegi, dacă nu cumva aici începe, dat fiind cuvântul OM, de o importantă spirituală deosebită, regăsit în multe toponime doar la noi în ţară”.


LA PIATRA TRĂSNITĂ

Corneliu Brăneanu, după multe cercetări, inclusiv prin mijloace radiestezice, presupune că o poartă de intrare în reţeaua subterană de sub Omu ar putea fi pe Valea Obârşiei Ialomiței, într-un loc dominat de o stâncă numită „Biserica Trăsnită” sau „Piatra Trăsnită”, ce se termină brusc, cu un perete vertical, ca un zid de sprijin. La baza acestui perete se găsesc stânci sfărâmate, rezultate, probabil, din excavarea unui culoar de intrare în reţeaua subterană (care uneşte mai multe peşteri din Bucegi), făcut cu peste 40000 de ani în urmă (datarea a fost făcută prin mijloace radiestezice), care acoperă intrarea. Figurile remarcate de Ruzo în timpul ascensiunii către Omu ar putea marca verticala pe care se află, la o adâncime de 12 metri, această poartă.


DE-ALE CARNAVALULUI

Oamenii „para” ai Elenei Ceauşescu nu lucrau într-un departament anume, ci erau împrăştiaţi prin „sistem”. Un tânăr din DSS, care avea abilităţi paranormale şi se antrena din greu să ajungă la performanţe, a rămas proverbial. Reuşise chiar să mişte cu privirea obiecte mici. Mulţi superiori de-ai lui veneau să vadă „minunea”. „la mişcă-mi şi mie pixu’ asta!”, i se cerea. Comandantul unităţii afla şi el într-un târziu ceva-ceva şi intră năvalnic în birou. „Măi, ia să te văd, mută fişetu’ ăsta!”, comandă el scurt. Tânărul, deja tracasat peste măsură, l-a privit lung şi i-a zis cu un glas alb: „la mai du-te-n p. mă-tii şi mută-l tu!”. A fost scos din sistem pe caz de boală şi a rămas şi-o vorbă: „Nu te baga la paranormali, că ajungi la Bălăceanca!”.