Tinerii nu sunt lăsați să cunoască adevărul istoric!

Data: 16 aprilie 2014 Radu Iacoboaie
Mărturisesc că după ani în care am reflectat pe marginea acestui subiect fierbinte sau delicat al reeducării tinerilor din societatea contemporană, noi putem rosti acum adevărul fără teama de a greși. După lovitura de stat neocomunistă din decembrie 1989 (a câta oară în istoria României?!), anumite teme foarte importante au constituit mereu subiecte tabu, altele au fost marginalizate ori falsificate cu bună știință atât în învățământul de stat sau particular, cât și cea mai mare parte din mass media. Este vorba de teme precum globalizarea, comunismul, Mișcarea Legionară din perioada interbelică, pan-ereziile ecumenismului și francmasoneriei, actele cu cip și adevăratele scopuri urmărite de oculta mondială. Nu îmi permite spațiul să sintetizez aici chiar și pe scurt toate acestea. Voi preciza doar că, la ordinul expres al evreilor sioniști (masoni), tinerii învață și astăzi aceeași istorie falsificată de către iudeo-comuniști. Anul acesta, datorită în primul rând a popularizării tot mai mari pe calea internetului accesibil tuturor a unor asemenea adevăruri și informații, care în mod evident au iritat cercurile masonice (cu peste patru milioane de membri în toată lumea), s-a trecut la utilizarea forței, adică la campania antilegionară în curs de derulare (cu schimbarea hotărârilor Comisiei juridice și Comisiei Apărării din Senat și votarea în unanimitate în Senat a incriminării și pedepsirii organizațiilor și simbolurilor legionare!), dar mai mult s-a supralicitat prin presiuni de la cel mai înalt nivel pentru ca noi, românii, să acceptăm teza complet falsă și absurdă a Holocaustului evreilor în România! Ne întrebăm firește de ce oare? Pentru culpabilizarea cu totul nedreaptă a poporului român tolerant și a ni se pretinde în consecință nouă, românilor, daune morale și materiale de zeci și zeci de miliarde de euro. Scopul scuză mijloacele, nu-i așa? Un principiu de bază al francmasoneriei… Cine este până la urmă autorul legii profund nedemocratice care s-a folosit de liberalul Crin Antonescu și cei doi colegi ai săi, care au depus proiectul legii antilegionare? Cine altcineva decât Institutul Național de studiere a Holocaustului „Ellie Wiesel”, cel care a mai implementat la noi și legea care îi pedepsește cu închisoare pe cei care neagă în public Holocaustul… Observăm în mass media tot mai multe reacții negative și nervoase în acest sens la adresa internetului, preludiu al unei viitoare cenzuri a acestuia. Ca exemple putem să dăm în primul rând pe directorul revistelor Lumea credinței și Lumea monahilor, Răzvan Bucuroiu, postul de televiziune al Patriarhiei Române Trinitas (unele emisiuni), pseudo-istoricul Adrian Cioroianu. Ei se tem ca masele pot să iasă din starea de ignoranță în care este menținută de zeci de ani, dar se mai tem și de reabilitarea adevărului istoric și de reînvierea naționalismului românesc…