Marturii si invataturi Arsenie Boca - 8 ore lectura - 2 carti - audiobook

[Adrian Pop]

Marturii si invataturi Arsenie Boca - 8 ore lectura - 2 carti - audiobook


http://www.youtube.com/watch?v=z5Bcb3LipiE


https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-frc1/1000853_519567161445691_738545619_n.jpg


Invatamintele Sfantului Arsenie Boca, sunt de departe cele mai profunde din tot ce-am studiat eu pana in acest moment. (http://www.youtube.com/watch?v=z5Bcb3LipiE)

[Adrian Pop]

Vamile vazduhului

7h08min.

https://www.google.ro/#q=vamile+vazduhului+pdf

http://sfantulefremcelnou.files.wordpress.com/2012/09/nicodim-mandita-vamile-vazduhului-si-marturii-despre-existenta-lor.pdf











ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Vamile%20vazduhului%20si%20tainele%20vietii%20viit oare.pdf
















ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Nicodim%20Mandita%20-%20Calea%20sufletelor%20in%20vesnicie.%2024%20de%2 0vami%20ale%20vazduhului%20%281%29.pdf












http://www.sfantamaria.ca/content/view/298/128/






http://www.sfantamaria.ca/images/banners/banner_teo6.png (http://www.sfantamaria.ca/component/option,com_banners/task,click/bid,8/)






Nicodim Mandita - Vamile Vazduhului
http://www.sfantamaria.ca/templates/rt_equinox/images/pdf_button.png (http://www.sfantamaria.ca/index2.php?option=com_content&do_pdf=1&id=298)
http://www.sfantamaria.ca/templates/rt_equinox/images/printButton.png (http://www.sfantamaria.ca/index2.php?option=com_content&task=view&id=298&pop=1&page=0&Itemid=128)
http://www.sfantamaria.ca/templates/rt_equinox/images/emailButton.png (http://www.sfantamaria.ca/index2.php?option=com_content&task=emailform&id=298&itemid=128)




Activitatea religioasa (http://www.sfantamaria.ca/content/section/5/42/) - Biblioteca ortodoxa online (http://www.sfantamaria.ca/content/category/5/50/128/)


http://www.sfantamaria.ca/images/biblioteca/nicodim_mandita/vamile_vazduhului.jpgSufletul omenesc despartindu-se de corpul sau, urmeaza calea catre cer si intalneste necontenit spiritele cazute si Cuvantul lui Dumnezeu intareste, ca spatial aerian este plin de spirite rele raspandite prin aer (Efeseni 2, 2; 6, 12); ca principele lor este principele puterilor aeriene si ca prin urmare, sufletul abia iesit din corp intra negresit in stapanirea lor. Dupa invatatura aceasta reiese ca, niste vamesi cercetatori opresc la deosebite vami sufletul omenesc in zborul sau catre cer si-i aduc aminte pe rand de felurite pacate si cauta in tot chipul a-l condamna.
Cartea contine un buchet de marturii privind existenta reala a judecatii particulare si infatisarea trecerii noastre prin infricosatoarele vami ale vazduhului, la care avem sa dam seama de toate pacatele noastre, vine ca un dangat puternic de clopot sa ne trezeasca din nepasare si din nelucrare.

[Adrian Pop]

CAPITOLUL VI Vămile văzduhului LOCUL în care sălăsluiesc dracii în această lume căzută, si locul în care sufletele de curând plecate ale oamenilor îi întâlnesc pe acestia, este aerul. Episcopul Ignatie descrie acest loc, care trebuie lămurit limpede, pentru a se înţelege corect experienţele care au loc „după moarte” în zilele noastre.
„Cuvântul lui Dumnezeu, împreună lucrător cu Duhul, ne descoperă prin vasele Sale cele alese, că locul dintre cer si pământ, întreaga întindere azurie a văzduhului, care ni se face nouă văzută sub ceruri, slujeste drept sălas pentru îngerii căzuţi, care au fost izgoniţi din cer …. Sf. Apostol Pavel îi numeste pe îngerii cei căzuţi duhurile răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12), si pe căpetenia lor o numeste stăpânitorul puterii văzduhului (Efeseni 2, 2). Îngerii căzuţi sunt răspândiţi în mulţime mare în văzduhul pe care îl vedem deasupra noastră. Ei tulbură pururea toate lumea si pe fiecare om în parte. Pentru fiecare faptă rea, ori ucidere, ei s-au făcut aţâţători si împreună lucrători cu făptasul. Ei îi apleacă pe oameni spre păcat, si îi învaţă cum să-l săvârsească în toate chipurile cu putinţă. Sf. Apostol Petru zice: Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8), atât în timpul vieţii noastre pământesti, cât si după iesirea sufletului din trup. Când sufletul unui crestin lasă sălasul său pământesc, si porneste urcusul prin văzduh, către sălasul lui din cer, dracii îl opresc, ostenindu-se să afle în acela vreo asemuire de vreun chip cu ei, cu păcosenia lor, cu căderea lor, si să-l tragă în jos către iad, care este gătit diavolului si îngerilor lui (Mat. 25, 41). Ei lucrează în chipul acesta prin dreptul pe care l-au dobândit” (Episcopul Ignatie, Opere complete, vol. III, pag. 132-133).
După căderea lui Adam, continuă episcopul Ignatie, când raiul a fost închis pentru om si un heruvim cu sabie de foc a fost pus să-l păzească (Facerea 3, 24), mai-marele îngerilor căzuţi, satana, dimpreună cu hoardele de duhuri stăpânite de el, ”s-a sălăsluit în locul dintre pământ si rai, si din ceasul acela si până la jertfa mântuitoare si moartea de viaţă dătătoare a lui Hristos, acela nu a îngăduit nici măcar unui singur suflet, după iesirea lui din trup, să treacă pe calea aceea. Porţile raiului au fost închise oamenilor. Atât cei drepţi cât si cei păcătosi coborau în iad (după moarte). Porţile vesniciei si calea de netrecut erau deschise (numai) pentru Domnul nostru Iisus Hristos” (pag. 134135). După răscumpărarea noastră de către Iisus Hristos, „toţi cei care L-au prigonit pe faţă pe Mântuitorul au primit mostenirea lui satan: după iesirea din trup, sufletele lor coboară drept în iad. Iar crestinii care sunt aplecaţi spre păcat sunt la fel de nevrednici ca să fie ridicaţi de la viaţa pământească la slăvita vesnicie. Dreptatea cere ca aceste aplecări spre păcat, aceste vinderi ale Mântuitorului să fie cântărite. Sunt de trebuinţă dreapta socoteală si dreapta judecată pentru cunoasterea măsurii aplecării spre păcat a sufletului crestinului, pentru a hotărî ce covârseste în el -viaţa vesnică ori moartea vesnică. Dreapta judecată a lui Dumnezeu asteaptă sufletul fiecărui crestin după iesirea lui din trup, după cum a spus Sf. Apostol Pavel: Şi precum este rânduit oamenilor, o datăsămoară, iar dupăaceea săfie judecata (Evrei 9, 27).
Pentru cercetarea sufletelor care străbat văzduhul, puterile întunericului au statornicit locuri anume de judecată si păzitori într-o aleasă rânduială. În sălasurile de sub rai, de la pământ până la cer, stau pururea de pază legiuni de duhuri căzute. Fiecare sălas având cunoscători ai vreunui oarecare chip al păcatului, caută cu multă grijă păcatul acela în sufletul care ajunge în acel loc. Străjile dracilor văzduhului si sălasurile de judecată sunt numite în scrierile patristice vămi, iar duhurile care slujesc în acelea sunt numiţi vamesi” (vol. III, pag 136).

1. Cum săînţelegem vămile Poate că nici un chip al eshatologiei ortodoxe nu a fost atât de gresit înţeles ca acest fenomen al vămilor văzduhului. Mulţi absolvenţi ai seminariilor ortodoxe moderne de astăzi sunt aplecaţi să ignore această realitate, ca pe vreo „adăugire mai târzie” la învăţătura ortodoxă, sau ca pe vreun tărâm „închipuit”, fără temelie în textele scripturistice, ori patristice, ori în realitatea duhovnicească. Astfel de studenţi sunt victimele unei educaţii raţionaliste, căreia îi lipseste înţelegerea subtilităţilor despre lumea de dincolo, descrise adesea în scrierile scripturistice si patristice. Întărirea prea raţionalistă a înţelesului „neabătut” al textelor si socotirea „realistă”, sau în sens lumesc, a întâmplărilor înfăţisate în Scriptură si în Vieţile sfinţilor au dus la amestecarea si chiar la pierderea completă a înţelesurilor si a experienţelor duhovnicesti care sunt adesea de cea mai mare însemnătate în izvoarele ortodoxe. De aceea, episcopul Ignatie care, pe de o parte a fost un intelectual modern „de mare subţirime”, iar pe de altă parte un fiu simplu si adevărat al Bisericii -poate sluji cu dreptate ca punte pe care intelectualii ortodocsi de astăzi si-ar putea afla calea înapoi, către adevărata predanie a ortodoxiei.
Înainte de a continua prezentarea învăţăturii episcopului Ignatie, să luăm aminte la atenţionările a doi cugetători ortodocsi, unul modern iar altul din vechime, pentru cei care pornesc la cercetarea adevărului lumii celeilalte.
În sec. al XIX-lea, Mitropolitul Macarie al Moscovei, în cuvântul său despre starea sufletelor după moarte, scrie: „Trebuie să luăm aminte că, asa cum în general în înfăţisarea lucrurilor lumii spirituale, pentru noi cei care suntem îmbrăcaţi în trup, sunt de neocolit unele caracteristici care sunt mai mult sau mai puţin antropomorfice si legate de simţuri -tot asa, în chip deosebit, aceste însusiri sunt aplicabile si în învăţătura despre vămile prin care trece sufletul omului după iesirea din trup. Şi de aceea omul trebuie să-si aducă aminte cu hotărâre ce l-a învăţat îngerul pe Sf. Macarie al Alexandriei, când acesta începuse să-i povestească despre vămi: ’Socoteste lucrurile pământesti de aici ca pe cea mai împuţinată arătare a lucrurilor celor ceresti.’ Nu trebuie să înţelegem vămile în vreun chip material, ori să le cunoastem prin simţuri, ci -pe cât ne stă nouă în putinţă -în sens duhovnicesc si fără amănunte care, la feluriţi autori si la felurite relatări ale Bisericii însăsi, sunt înfăţisate în chipuri diferite, desi înţelesul vămilor este neschimbat, în esenţa ei.”8
Unele exemple cu astfel de amănunte care nu trebuie socotite în chip „material si prin simţuri”, sunt date de către Sf. Grigorie Dialogul în cartea a patra a Dialogurilor sale care, înfăţisează mai ales problema vieţii după moarte.
Astfel, istorisind vedenia de după moarte a unui oarecare Reparatus, care a văzut un preot păcătos ce ardea în vârful unui rug urias, Sf. Grigorie spune: „Rugul de lemn pe care l-a văzut Reparatus nu înseamnă că lemnul arde în iad. Asta s-a întâmplat, mai degrabă, ca să-i arate aceluia chipul viu al flăcărilor iadului, astfel încât, povestind oamenilor, să capete frică de focul cel vesnic prin asemănarea cu focul cel material cunoscut de ei” (Dialoguri, IV, 32, pag. 229-230).
Şi iarăsi, după ce Sf. Grigorie povesteste cum un om a fost trimis înapoi după moarte din pricina unei „greseli” -altcineva cu acelasi nume fiind de fapt cel care fusese chemat din viaţă (asemenea cazuri sunt cunoscute si în experienţele de „după moarte” de astăzi) -adaugă Sf. Grigorie, „Oricând se întâmplă aceasta, dreapta socotinţă va arăta că nu a fost o greseală, ci o atenţionare. În marea Sa milostivire, Bunul Dumnezeu îngăduie
8 Mitropolitul Macarie al Moscovei, Teologie dogmatică ortodoxă (în lb. rusă), St. Petersburg, 1883, vol. 2, pag. 538.
unor suflete să se întoarcă în trupurile lor îndată după moarte, astfel încât privelistea iadului să-i înveţe în cele din urmă să se înfricoseze de pedepsele vesnice. Numai cuvintele singure nu i-ar putea face să creadă în ele” (Dialoguri, IV, 37, pag. 237).
Şi când cineva a văzut sălasuri de aur în rai, în vedenii care au avut loc după moarte, Sf. Grigorie spune: „De bună seamă, nici un om cu bun simţ nu va socoti această vorbire în mod literal …. Întrucât răsplata slavei vesnice se câstigă prin milostenii, se pare că este cu putinţă zidirea unui sălas vesnic din aur” (Dialoguri, IV, 37, pag. 241).
Mai târziu vom spune mai multe despre deosebirea dintre vedeniile din altă lume si experienţele adevărate „din afara trupului” (experienţele vămilor si multe dintre experienţele de „după moarte” de astăzi ţin de cele adevărate, în chip limpede); dar pentru noi este destul acum să socotim cu luare aminte si cu dreaptă judecată toate experienţele din lumea cealaltă. Nici un om adâncit în învăţătura ortodoxă nu ar spune că vămile nu sunt „adevărate”, că nu sunt trăite cu adevărat de suflet după moarte. Dar trebuie să nu uităm că aceste experienţe nu au loc în lumea materială învârtosată în care trăim noi. Cu toate că există cu adevărat, atât timpul cât si spaţiul, sunt foarte deosebite de înţelegerile noastre pământesti despre timp si spaţiu. Povestirile acestor experienţe în limbaj pământesc nu pot exprima întru totul realitatea de dincolo. Oricine citeste în chip obisnuit literatură ortodoxă, care înfăţisează cele ce se află după moarte, va cunoaste cum să socotească cu dreptate cele duhovnicesti arătate acolo si amănuntele întâmplătoare care se pot spune uneori în limbaj simbolic ori imaginar. Astfel, de bună seamă, nu se află „case” ori „căsuţe” în aer, unde să se plătească „vamă”, sau unde se află „zapisuri” si liste cu toate păcatele, ori „cântare” pentru măsurarea faptelor celor bune, si nici „aur” cu care să se plătească „datoriile” -în toate aceste împrejurări, trebuie să înţelegem cu dreptate că aceste privelisti sunt folosite ca mijloace vii si pilduitoare pentru a arăta cele ce trebuie să rabde sufletul în ceasul acela (al morţii n. t.). Dacă sufletul vede cu adevărat aceste privelisti în ceasul acela, din pricina obiceiului dintru toată lungimea zilelor lui de a cunoaste adevărul duhovnicesc numai prin chipuri materiale, sau mai târziu îsi poate aduce aminte de întâmplare numai cu ajutorul acestor privelisti, sau îi este de-a dreptul cu neputinţă să spună în vreun alt chip despre cele ce s-au întâmplat -toată această problemă este de mai mică însemnătate, pe care nu au socotit-o de preţ cei ce au scris despre aceste experienţe: nici Sfinţii Părinţi, si nici cei ce au scris Vieţile sfinţilor. Existăcu adevărat
o cercetare făcută de către draci, care se arată cu chip de om, dar foarte înfricosător, care îi osândesc pentru păcate pe cei de curând plecaţi si caută numaidecât să pună stăpânire pe trupul nematerial al sufletului, care este apucat cu hotărâre de către îngeri. Toate acestea se petrec în văzduh, deasupra noastră si pot fi văzute de aceia ai căror ochi sunt deschisi spre lumea duhovnicească.
Să ne întoarcem acum la prezentarea învăţăturii ortodoxe despre vămile văzduhului, făcută de episcopul Ignatie.

2. Mărturia Patristicădespre vămi „Învăţătura despre vămi este învăţătura Bisericii. Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeste despre ele atunci când zice despre crestini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri (Efeseni 6, 12). Găsim această învăţătură în întreaga predanie a Bisericii din primele veacuri si în rugăciunile bisericesti” (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 138).
Episcopul Ignatie citează mulţi Sfinţi Părinţi care ne învaţă despre vămi. Vom pomeni numai câţiva dintre ei.
În Viaţa Sfântului Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare scrie cum, odată, la apropierea ceasului al nouălea, după ce Sf. Antonie a început să se roage înainte de a mânca, a fost numaidecât răpit de Duhul, si ridicat de îngeri la cer. Dracii
văzduhului s-au împotrivit urcusului lui: îngerii, opunându-se, au cerut să le facă cunoscute pricinile împotrivirii lor, căci Sf. Antonie nu avea nici un păcat. Dracii s-au străduit să facă cunoscute păcatele săvârsite de el chiar de la nastere; dar îngerii au închis gurile defăimătorilor, spunându-le că nu trebuie să numere păcatele de la nastere, care fuseseră deja sterse prin harul lui Hristos; ci să spună ei -dacă cunosc vreunul - păcatele pe care le-a săvârsit el după ce a intrat în monahism si si-a închinat viaţa lui Dumnezeu. În osândirile pe care le-au făcut, dracii au rostit multe minciuni nerusinate; dar fiindcă defăimătorilor le-a lipsit temeiul, cale liberă s-a deschis înaintea lui Antonie. Îndată ce si-a venit în sine, a văzut că se afla în acelasi loc unde stătuse pentru rugăciune. Uitând de mâncare, a petrecut întreaga noapte în lacrimi si suspine, cugetând la mulţimea de vrăjmasi ai omului, la războiul împotriva unei osti ca aceea, la greutatea drumului prin văzduh, către rai, si la cuvintele Apostolului care zice: Lupta noastră nu este împotriva trupului siasângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12; Efeseni 2, 2). Ştiind că puterile văzduhului caută doar un singur lucru, că se apleacă asupra lui cu toată râvna, că se ostenesc si se străduiesc să ne lipsească de o cale liberă către cer, Apostolul ne sfătuieste: Luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea (Efeseni 6, 13), pentru ca cel potrivnic să se rusineze, neavând de zis nimic rău despre noi
(Tit 2, 8)”.9
Făcându-ne cunoscute cele se întâmplă în ceasul morţii, Sf. Ioan Gură de Aur ne învaţă: „În ceasul acela vom avea nevoie de multe rugăciuni, de multe ajutoare, de multe fapte bune, de mare mijlocire de la îngeri, în călătoria prin sălasurile văzduhului. Dacă atunci când călătorim într-o ţară străină sau într-un oras
9 Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 138-139; Viaţa Sf. Antonie, ed. Eastern Orthodox Books, pag. 41.
necunoscut, avem nevoie de o călăuză, cu atât mai mult avem nevoie de călăuze si ajutoare care să ne îndrume în cealaltă lume, nevăzută, printre stăpâniile si puterile si stăpânitorii lumii, din sălasurile văzduhului, care sunt numiţi prigonitori si strângători de dajdii si vamesi.”10
Sf. Macarie cel Mare scrie: „Când auziţi că există mulţimi de balauri, si guri de lei, si puteri întunecate sub ceruri, si focuri care ard si pocnesc în mădulare, voi nu credeţi nimic din toate astea, fiindcă nu stiţi că dacă nu primiţi arvuna Duhului Sfânt (II Cor. 1, 22), acelea îţi cuprind sufletul când iese din trup, pentru că nu rabdă să-l vadă că se ridică la cer.”11
Sf. Isaia Pustnicul, un Părinte al Filocaliei din sec. al VI-lea, ne învaţă că noi crestinii trebuie „zilnic să avem moartea înaintea ochilor si să purtăm de grijă cum vom săvârsi iesirea din trup si cum vom trece de duhurile cele rele, care ne vor întâmpina în văzduh” (Omilia 5, 22). „Când sufletul iese din trup, îngerii îl însoţesc; însă puterile întunericului ies în întâmpinarea lui, dorind să-l oprească si să-l cerceteze, ca să vadă dacă ar putea găsi în acel suflet ceva asemenea lor” (Omilia 17).
Sf. Isihie, preot din Ierusalimului (sec. al V-lea), ne învaţă: „Ceasul morţii ne va afla, acesta va veni, si va fi cu neputinţă să scăpăm de moarte. O, numai dacă stăpânul lumii si al văzduhului care trebuie să ne întâmpine la ceasul acela, ne-ar putea socoti nedreptăţile noastre mici si neînsemnate, si de nu ne-ar putea osândi cu dreptate!” (Omilie despre cumpătare în Filocalia).
Sf. Grigorie Dialogul († 604), în omiliile sale la Evanghelie, scrie: „Omul trebuie să cugete adânc la cât de înfricosător va fi pentru noi ceasul morţii, ce chinuire cumplită va răbda sufletul la vremea aceea, ce aducere aminte a tuturor păcatelor, ce uitare
10 Omilie despre răbdare si recunostinţă, care se citeste la slujbele Bisericii Ortodoxe în sâmbăta a saptea a Pastelui si la slujbele de înmormântare. 11 Cincizeci de omilii duhovnicesti, 16:13, A. J. Mason tr., Eastern Orthodox Books, Willits, Ca., 1974, pag. 141.
a fericirii trecute, ce frică si ce teamă de Judecată. În ceasul acela, duhurile cele rele vor cerceta faptele sufletului care pleacă. În ceasul acela, duhurile vor înfăţisa privelistile păcatelor spre care l-au împins aceia (diavolii) pentru a-l trage pe el la împreună chinuire cu ei. Dar de ce vorbim numai de sufletul păcătos, când duhurile vin în aceeasi măsură si la muribunzii cei alesi, si caută în ei păcate asemenea cu ale lor, dacă au izbutit să-i ispitească? Dintre oameni a fost numai Cel Unul Care înainte de patima Sa, a zis fără frică: Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine si stăpânitorul acestei lumi si el nu are nimic în Mine (Ioan 14, 30)”, (Omilii la Evanghelii, 39, la Luca 19, 42-47; Episcopul Ignatie, op. cit. III, pag. 278).
Sf. Efrem Sirul († 373 ) înfăţisează ceasul morţii si judecata în chipul acesta: „Când vin duhurile cele înfricosătoare, când puterile cele dumnezeiesti poruncesc sufletului să iasă din trup, când acelea ne îndepărtează cu sila si ne duc la locul de judecată cu neputinţă de ocolit - văzându-i în ceasul acela, sărmanul om ... se cutremură cu totul ca din pricina unui cutremur ... puterile ceresti, luând sufletul, porneste urcusul prin văzduh, unde stau căpeteniile, puterile si stăpâniile lumii. Acestia sunt osânditorii nostri, vamesii înspăimântători, registratorii, perceptorii; toţi acestia întâlnesc sufletul în calea lor, iau zapisul la socoteală, îl cercetează, numără păcatele si datoriile acestui om -păcatele tinereţii si ale vărstei celei adunate cu anii, cele de voie si cele fără de voie, săvârsite cu fapta, cuvântul sau cu gândul. Mare este teama aici, mare este cutremurul sărmanului suflet, de nepovestit este rusinea pe care o rabdă în ceasul acela de la mulţimea fără de număr de vrăjmasi care îl împresoară cu mii si mii, ocărându-l, ca să-i oprească urcusul către cer, ca să nu se sălăsluiască în lumina celor vii, si ca să nu intre în împărăţia vieţii. Dar sfinţii îngeri, luând sufletul, îl duc mai departe.”12
Sfintele sfujbe ale Bisericii Ortodoxe au de asemenea multe pomeniri ale vămilor. Astfel, în Octoih, lucrarea Sfântului Ioan
12 Sf. Efrem Sirul, Opere complete, (în lb. rusă), 1882, vol. 3, pag. 383-385.
Damaschin (sec. al VIII-lea), citim: „O, Preasfântă Fecioară, la ceasul morţii mele, slobozeste-mă din mâinile dracilor si de judecată si de osândire si de cercarea cea înfricosătoare, si de vămile cele chinuitoare, si de căpetenia cea cumplită si de osânda vesnică, o, Maică a lui Dumnezeu” (Glas 4, vineri, cântarea a 8-a, canonul utreniei). Iarăsi: „Când se va despărţi sufletul meu cu sila din mădularele trupului, dumnezeiască mireasă stai lângă mine .... ca să pot trece neoprit de stăpânitorii întunericului, care stau în văzduh.”13 Episcopul Ignatie citează alte 17 astfel de exemple din cărţile de cult, care, de bună seamă, nu reprezintă o listă întreagă.
Cea mai desăvârsită înfăţisare a învăţăturii despre vămile văzduhului, a Părinţilor Bisericii din primele veacuri, este prezentată în omilia despre iesirea sufletului din trup a Sf. Chiril al Alexandriei († 444) care se află întotdeauna în ediţiile Psaltirii slavone alcătuită din catisme (adică, Psaltirea rânduită pentru folosirea în Sfintele Slujbe). Printre multe alte lucruri care se află în această omilie, Sf. Chiril spune: „Ce frică si cutremur te asteaptă, o, suflete, în ziua morţii! Vei vedea draci înfricosători, fiorosi, nemilostivi si urâciosi, ca întunecosii etiopieni, stând înaintea ta. Chiar numai privelistea lor este mai rea decât orice chinuire. Văzându-i, sufletul se tulbură, se nelinisteste, caută să se ascundă, se grăbeste către îngerii lui Dumnezeu. Sfinţii îngeri iau sufletul; trecând împreună cu ei prin văzduh, sufletul se ridică, si ajunge la vămile care păzesc drumul de la pământ la cer, care opresc sufletul, împiedicându-i suisul la cer. Fiecare vamă cercetează păcatele de care răspunde; fiecare păcat, fiecare patimă îsi are vamesii si socotitorii săi.”
Mulţi alţi Sfinţi Părinţi, de dinainte si de după Sf. Chiril, vorbesc sau pomenesc despre vămi. După pomenirea multora, istoricul dogmelor bisericesti, din sec. al XIX-lea, despre care s-a spus mai sus, concluzionează: „O punere în lucrare a
13 Octoih, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bis. Ort. Rom., 1912, glas 2, vineri, cântarea 9, p. 155.
învăţăturii despre vămi în Biserică, atât de permanentă, de neschimbatăsi de cuprinzătoare, mai ales printre dascălii veacului al IV-lea, mărturiseste fără putinţă de tăgadă, că o primiseră ca predanie de la învăţătorii veacurilor de dinainte si se întemeiază pe tradiţia apostolică.”14

3. Vămile în Vieţile sfinţilor În Vieţile sfinţilor ortodocsi se află multe relatări -unele dintre ele foarte vii - despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte. Cea mai amănunţită înfăţisare se află în Viaţa Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseste trecerea prin vămi a Sfintei Teodora, asa cum o povesteste într-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfântului, pe nume Grigorie. În această relatare sunt pomenite douăzeci de vămi, fiecare dintre ele cercetând câte un păcat oarecare. Episcopul Ignatie se referă la această povestire din destul (vol. III, pag. 151-158). Această istorisire se mai află într-o traducere engleză (Tainele vesnice de dincolo de mormânt, pag. 69-87), si nu cuprinde nimic semnificativ, care să nu se mai afle si în alte izvoare ortodoxe despre vămi, drept pentru care vom trece peste aceasta, dând alte izvoare care desi cuprind mai puţine amănunte, urmează aceeasi istorisire de bază a faptelor.
În relatarea soldatului Taxiot, de pildă (Vieţile sfinţilor, 28 martie), se povesteste că el s-a întors la viaţă după sase ore petrecute în mormânt si a povestit despre următoarea experienţă trăită:
„Când am murit, am văzut arătându-se înaintea mea niste etiopieni. Înfăţisarea lor era înfricosătoare; când îi vedeam, sufletul meu se tulbura. Atunci am văzut doi tineri minunaţi, si sufletul meu a sărit în braţele lor. Am început să urcăm încet spre înălţimi, ca într-un zbor, si am ajuns la vămile care păzesc urcusul si opresc sufletul fiecărui om. Fiecare vamă cerceta un păcat: o vamă cerceta minciuna, alta pizmuirea, alta mândria;
14 Mitropolitul Macarie al Moscovei, Teologie dogmatică ortodoxă, vol. 2, pag. 535.
fiecare păcat îsi are vamesii săi în văzduh. Şi am văzut că îngerii ţineau toate faptele mele bune într-un cufăr mic; scoţându-le afară, le cântăreau cu faptele mele cele rele. Asa am trecut de toate vămile. Iar când ne apropiam de porţile raiului, am ajuns la vama păcatului trupesc. Cei care păzesc calea acolo, m-au oprit si mi-au arătat toate păcatele trupesti, săvârsite din copilăria mea până acum. Îngerii care mă duceau, au zis: ’Toate păcatele pe care le-ai săvârsit în cetate au fost iertate de Dumnezeu, pentru că te-ai pocăit pentru ele.’ La aceasta, potrivnicii mei au răspuns: ’Dar când ai plecat din cetate, în sat, ai săvârsit adulter cu femeia unui ţăran.’ Îngerii, auzind aceasta si neaflând nici o faptă bună care ar fi putut ierta păcatul meu, m-au lăsat si au plecat de la mine. Atunci, duhurile cele rele m-au apucat, si suflând peste măsură asupra mea, m-au aruncat jos, la pământ. Pământul s-a crăpat si am fost azvârlit acolo jos, prin povârnisuri strâmte, cu duhori spurcate, către temniţa iadului, de sub pământ.” (Sfârsitul acestei Vieţi, îl puteţi citi în limba engleză, în Tainele vesnice de dincolo de mormânt , pag. 169171. Vezi si Vietile sfinţilor, luna martie, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, pag. 402 – 404.).
Episcopul Ignatie mai dă si alte experienţe ale vămilor din Vieţile altor sfinţi: Sf. Mare Mucenic Eustratie (sec. al IV-lea, 13 decembrie), Sf. Nifon de Constantia (Cipru), care a văzut multe suflete urcând-se prin vămi (sec. al IV-lea, 23 decembrie), Sf. Simeon cel Nebun pentru Hristos al Emesei (sec. al VI-lea, 21 iulie), Sf. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (sec. al VII-lea, Prolog, 19 decembrie), Sf. Simeon al Muntelui Minunat (sec. al VII-lea, Prolog, 13 martie), si Sf. Macarie cel Mare (19 ianuarie).
Episcopul Ignatie nu cunostea multe dintre izvoarele ortodoxe timpurii din apus, care nu au fost traduse niciodată în limba greacă sau rusă; si acestea cuprind multe descrieri ale vămilor. Numele de „vămi” se pare că se mărgineste la izvoarele răsăritene, dar cele ce sunt înfăţisate în izvoarele apusene sunt asemenea.
Sfântul Columba, de pildă, întemeietorul mânăstirii de pe insula Iona din Scoţia († 597), a văzut de multe ori în viaţa sa războiul diavolilor din văzduh, pentru sufletele de curând plecate. Sf. Adamnan († 704) povesteste despre acestea în Viaţa Sf. Columba; iată o întâmplare:
Sf. Columba si-a chemat într-o zi călugării si le-a spus: „Să-i ajutăm acum prin rugăciune pe călugării Stareţului Comgell, care se îneacă în lacul Calf, în ceasul acesta; căci iată, chiar acum ei se luptă în văzduh cu puterile vrăjmase care încearcă să însface si să ducă departe sufletul unui străin care se îneacă împreună cu ei.” Apoi, după rugăciune, a spus: „Mulţumiţi-I lui Hristos, pentru că acum sfinţii îngeri au întâmpinat aceste suflete curate si l-au slobozit pe acel străin si l-au mântuit întru slavă, de dracii fiorosi.”15
Sf. Bonifatie, „apostol anglo-saxon al germanilor” din sec. al VIII-lea, prezintă într-una dintre scrisorile sale, istorisirea pe care i-a dat-o un călugăr al Mânăstirii Wenlock, care a murit si apoi a venit din nou la viaţă, după câteva ore. „Îngerii de o strălucire atât de minunată l-au purtat în sus, pe când pleca din trup, că el nici nu putea să se uite la ei ... M-au dus în sus, sus de tot, în înaltul văzduhului ..., a continuat el. Mai târziu, a povestit că în locul si în vremea cât s-a aflat în afara trupului, s-a adunat în locul unde era el, o mare mulţime de suflete, care si-au părăsit trupurile, si se gândise că era o mulţime cu mult mai mare de suflete decât socotea el că alcătuia întreaga suflare omenească de pe pământ. A mai zis că era o mulţime de duhuri diavolesti, dimpreună cu un cor slăvit de îngeri mai înalţi. Şi a zis că duhurile cele ticăloase si sfinţii îngeri au avut război aprig pentru sufletele iesite din trupuri, dracii aducând asupra lor povara păcatelor lor, îngerii usurând povara si aducând îndreptăţiri pentru acelea.
Sf. Adamnan, Viaţa Sfântului Columba, trad. De Wentworth Huyshe, London, George Routlege & Sons, Ltd. 1939, Partea a III-a, cap. 13, pag. 207.
Şi-a auzit toate păcatele pe care le săvârsise din copilărie si scăpase din vedere să le spună la spovedanie, ori le uitase, ori nu le cunoscuse ca păcate. Duhurile rele strigau la el, osândindu-l necruţător ... Toate cele câte le făcuse în toate zilele vieţii lui si nu purtase de grijă să le mărturisească si multe câte nu le cunoscuse că sunt păcate, toate acelea erau acum rostite cu strigăt mare către el, cu cuvinte înfricosătoare. În acelasi chip, duhurile cele rele adevereau patimile, osândind si purtând mărturie, numind ceasul si locul pentru fiecare păcat, au adus mărturiile pentru faptele cele rele ... Şi astfel, pentru toate păcatele lui adunate si socotite, vrăjmasii aceia de demult au hotărât că este vinovat si l-au tras fără milă la judecata lor.
Pe de altă parte,” a zis el, „puţinele fapte bune, lipsite de însemnătate, pe care le-am spus, au vorbit cu nevrednicie si neputincios în apărarea mea ... Iar îngerii, în iubirea lor fără de margini, m-au apărat si m-au sprijinit, în vreme ce faptele cele bune, mult sporite, mi s-au părut cu mult mai mari si mai minunate decât dacă s-ar fi săvârsit numai cu puterile mele.”16

4. O experienţă a vămilor din zilele noastre Răspunsul obisnuit al unui om „luminat” din vremurile moderne, atunci când a întâlnit vămile după „moartea clinică” (care a durat 36 de ore), poate fi văzut în cartea pomenită mai sus, „De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată”. Luându-mă de braţe, îngerii m-au dus în stradă, chiar prin peretele salonului de la spital. Se întunecase deja. Zăpada cădea linistit în fulgi mari. Vedeam tot ce era în jurul meu dar nu puteam simţi frigul, si în general diferenţa dintre temperatura din cameră si cea de afară. Era limpede că aceste lucruri nu mai aveau nici o însemnătate pentru trupul meu care era schimbat. Am început să urcăm repede. Şi din înălţimea la care ne ridicaserăm, cuprinsul se lărgea tot mai mult si se arăta
16 Scrisorile Sf. Bonifatie, tr. De Ephraim Emerton, Octogon Books, New York, 1973, pag. 25-27.
înaintea ochilor nostri, făcându-se necuprins, aducându-mi înfricosare, dându-mi seama că eram un nimic în acel pustiu nesfârsit ...
Mintea mea nu pricepea atunci ce este timpul, si nu stiu cât a durat urcusul nostru, că la un moment dat am auzit, ca venind de undeva, la început o gălăgie nedeslusită, mai apoi ţipete si un râs zgomotos al unor fiinţe urâcioase, care se apropiau de noi grabnic.
Duhurile rele! -am înţeles îndată si am socotit aceasta neobisnuit de repede, iuţime ce venea din spaima pe care o trăiam în ceasul acela, pe care nu o mai cunoscusem niciodată, mai înainte. Duhurile rele! O, ce dureros era! Cât de mult as fi râs din toată inima la toate astea, doar cu puţine zile în urmă! Chiar acum câteva ore, povestirea cuiva ar fi stârnit în mine aceeasi purtare, nu pentru că acela ar fi văzut duhuri rele cu ochii săi, ci doar pentru că credea în existenţa acelor duhuri ca fiind ceva foarte adevărat! Asa cum era potrivit pentru un om ’învăţat’ de la sfârsitul sec. al XIX-lea, am socotit că astfel de credinţe erau aplecări nebunesti, patimi în fiinţa omenească, si de aceea nici măcar cuvântul nu avea pentru mine semnificaţia vreunui nume, ci a unui termen care definea o noţiune abstractă oarecare. Şi îndată această ’noţiune’ de până acum, mi s-a arătat ca ceva foarte viu! ...
Împresurându-ne din toate părţile, cu ţipete si cu gălăgie mare, duhurile cele rele au cerut să le fiu dat lor. Au încercat să mă apuce si să mă scoată de la îngeri, dar n-au izbutit să facă asta. În mijlocul urletelor lor de neînchipuit si la fel de potrivnice auzului, cum era si privelistea aceea pentru mine, au ajuns uneori la urechile mele cuvinte si grăiri de ale lor. ’Este al nostru: s-a lepădat de Dumnezeu’ -au strigat îndată cu toţii, si ne-au lovit cu o asemenea îndrăzneală că pentru o clipă frica mi-a îngheţat curgerea gândurilor. ’E minciună! Nu este adevărat!’ -am vrut să strig, venindu-mi în sine; dar o aducere aminte binevoitoare mi-a legat limba. Într-un chip necunoscut mie, mi-am amintit îndată de o întâmplare scurtă si lipsită de însemnătate, care făcea parte dintr-o perioadă îndepărtată a tinereţii mele care, se pare că eu n-as fi fost în stare cu nici un chip să mi-o amintesc singur.”
Aici autorul istoriseste o întâmplare din anii de scoală: Odată, într-o discuţie filosofică, asa cum obisnuiesc studenţii, unul dintre camarazi si-a spus părerea: „De ce trebuie să cred? Şi, este imposibil ca Dumnezeu să existe?” La aceasta autorul a răspuns: „Poate că nu există.” Acum, vădit de dracii care-l acuzau, autorul îsi aminteste:
„Această grăire era în deplinul înţeles al cuvântului o ’afirmaţie neîntemeiată’: părerea fără judecată a prietenului meu n-ar fi putut stârni în mine îndoiala cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Nu ascultasem în chip deosebit ce spusese el -si acum mi-a atras atenţia că această afirmaţie neîntemeiată a mea nu dispăruse fără să lase o urmă în văzduh. A trebuit să mă îndreptăţesc, să mă apăr de acuza care fusese îndreptată împotriva mea, si în chipul acesta, cele ce sunt spuse în Noul Testament s-au adeverit: Cu adevărat trebuie să dăm socoteală pentru toate cuvintele noastre nesocotite, dacă nu prin voia lui Dumnezeu, care vede ascunzisurile din inima omului, atunci prin mânia vrăjmasului mântuirii.
Acuza aceasta a fost de bună seamă, mărturia cea mai temeinică pe care au adus-o duhurile cele rele spre pierzarea mea. Acelea păreau să prindă puteri noi pentru a mă lovi, si acum s-au îndreptat spre noi cu strigăte mânioase, împiedicându-ne să mergem mai departe.
Mi-am amintit o rugăciune si am început să mă rog, chemând în ajutor pe sfinţii ai căror nume le cunosteam si care îmi veneau în minte. Dar aceasta nu i-a înfricosat pe vrăjmasii mei. Crestin numai cu numele, sărman nestiutor, se pare că pentru prima oară în viaţa mea, mi-am adus aminte de cea care este numită Mijlocitoarea crestinilor.
Şi este limpede că strigarea mea a fost atât de aprinsă, atunci când sufletul meu era cuprins de spaimă, căci, numai ce mi-am amintit si am rostit numele ei, când, deodată, s-a ivit o ceaţă albă între noi si duhuri, care, îndată a început să cuprindă laolaltă mulţimea cea urâcioasă a duhurilor rele. Ceaţa le-a ascuns de la ochii mei mai înainte ca ele să fugă dinaintea feţei noastre. Vorbirea lor gălăgioasă s-a mai auzit multă vreme, dar cu cât auzirea lor scădea treptat, mi-am putut da seama că urmărirea cea cumplită fusese dată uitării.”17

5. Experienţele vămilor trăite înainte de moarte Astfel, se poate vedea din numeroase exemple, cât este de nelipsită pentru suflet experienţa întâlnirii cu dracii vămilor văzduhului după moarte. Totusi, această experienţă trăită nu se mărgineste numai la cele ce se petrec după moarte. Am văzut mai sus că experienţa vămilor pe care a avut-o Sf. Antonie cel Mare a fost o experienţă „în afara trupului”, pe când se afla la rugăciune. La fel si Sf. Ioan Scărarul povesteste o întâmplare petrecută cu un călugăr înainte de moartea sa.
„Cu o zi înainte de moarte, a intrat în extaz si, cu ochii deschisi, a privit în stânga si în dreapta patului său si, ca si cum ar fi fost chemat de cineva să dea socoteală, a strigat în auzul tuturor celor de faţă si a zis: ’Da, este adevărat; dar pentru aceea am postit mulţi ani.’ Şi apoi iarăsi: ’Da, este foarte adevărat, dar am vărsat lacrimi pentru aceea si le-am slujit fraţilor.’ Şi iarăsi: ’Nu, voi mă defăimaţi.’ Şi uneori mai spunea: ’Da, este adevărat. Da, nu stiu ce să spun despre asta. Dar Dumnezeu este milostiv.’ Şi era cu adevărat o priveliste cumplităsi înfricosătoare -această chinuire nevăzută si nemiloasă. Dar cel mai cumplit a fost că era osândit pentru cele ce nu le făcuse. Ce uimitor! Despre câteva dintre păcatele sale, pustnicul a zis: ’Nu stiu ce să spun despre asta’, desi fusese călugăr vreme de aproape patruzeci de ani si avusese darul lacrimilor ... Şi în
17 “De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată”, în Orthodox Life, iulie-august, 1976.
vreme ce era astfel chemat să dea socoteală, era scos din trup, lăsându-ne fără să cunoastem cum a fost judecata, ori sfârsitul, ori osânda, ori cum s-a sfârsit judecata.”18
Într-adevăr, întâlnirea cu vămile după moarte este doar partea hotărâtoare si ultima, a războiului întreg, purtat de sufletul fiecărui crestin de-a lungul tuturor zilelor vieţii sale. Episcopul Ignatie scrie: „Asa cum învierea sufletului crestin din moartea păcatului se săvârseste pe tot parcursul vieţii, tot asa se săvârseste în chip mistic, aici pe pământ, cercetarea sufletului de către puterile văzduhului, să vadă de s-a înrobit lor, ori de s-a slobozit de ele; la călătoria prin văzduh (după moarte) această slobozire ori înrobire se pune doar întru lucrare (vol. III, pag. 159). Unii sfinţi, cum ar fi Sf. Macarie cel Mare -a cărui trecere prin vămi a fost văzută de câţiva ucenici ai săi -trec printre vamesii draci fără să fie opriţi pe cale, pentru că deja s-au luptat cu ei si au câstigat războiul din timpul vieţii. Iată întâmplarea din viaţa sa:
„Când Sfântului Macarie i s-a apropiat sfârsitul, heruvimul care era îngerul său păzitor, însoţit de o mulţime de sălăsluitori ai cerului, au venit să-i întâmpine sufletul. Împreună cu cetele de îngeri au mai coborât grupuri de apostoli, prooroci, mucenici, ierarhi, călugări si cei drepţi. Dracii s-au asezat în siruri si grupuri în vămi pentru a vedea trecerea sufletului celui purtător de Dumnezeu. Sufletul său a pornit suisul. Stând departe de el, duhurile întunericului au strigat din vămile lor: ’O, Macarie, de câtă slavă te-ai învrednicit!’ Smeritul bărbat le-a răspuns: ’Nu! Încă mă tem, fiindcă nu stiu dacă toate cele ce am făcut sunt bune.’ Între timp, el urca cu repeziciune spre cer. De la vămile asezate pe suisuri mai înalte, puterile văzduhului au strigat iarăsi: ’Chiar asa! Ne-ai scăpat, Macarie.’ ’Nu, a răspuns el. Mai am de străbătut o cale.’ Când el ajunsese deja la porţile raiului, aceia au strigat tânguindu-se de răutate si de pizmă: ’Chiar asa!
Scara urcusului dumnezeiesc, trad. De Arhimandrit Lazarus Moore, Eastern Orthodox Books, 1977, pag. 120-121.
Ne-ai scăpat, Macarie!’ El a răspuns: ’Fiind păzit de puterea lui Hristos al meu, am scăpat de vicleniile voastre!’” (Pateric).
„Marii sfinţi ai lui Dumnezeu trec cu mare usurinţă printre străjile văzduhului care sunt în paza puterilor întunericului, pentru că de-a lungul vieţii lor pământesti ei intră în luptă neîntinată cu ele, si câstigând biruinţa asupra lor, agonisesc în adâncul inimii lor slobozenie desăvârsită faţă de păcat, ajung templu si locas al Duhului Sfânt, făcând sălasul minţii lor nepotrivit pentru îngerii căzuţi” (Episcopul Ignatie op. cit. Vol. III, pag. 158-159).

6. Judecata particulară În teologia dogmatică ortodoxă, trecerea prin vămile văzduhului este o parte a judecăţii particulare, prin mijlocirea căreia se hotărăste soarta sufletului până la judecata cea de obste. Atât judecata particulară, cât si judecata cea de obste sunt săvârsite de către îngeri, care slujesc drept lucrători ai dreptăţii lui Dumnezeu: La sfârsitul veacurilor vor iesi îngerii si vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi si îi vor arunca în cuptorul cel de foc (Matei 13, 49).
Crestinii ortodocsi au o sansă bună prin învăţătura despre vămile văzduhului si judecata particulară care este înfăţisată limpede în numeroase scrieri Patristice si în Vieţile sfinţilor, dar de fapt orice om care va cugeta cu atenţie numai la Sf. Scriptură, va ajunge la aceeasi socotinţă. Astfel, evanghelistul protestant Billy Graham, scrie în cartea sa cu privire la îngeri: „În clipa morţii, sufletul iese din trup si umblă prin aer. Dar Scriptura ne învaţă că acolo stă la pândă diavolul. Este ’stăpânitorul puterii văzduhului’ (Efeseni 2, 2). Dacă ochii înţelegerii noastre s-ar deschide, probabil că am vedea văzduhul plin de draci, vrăjmasii lui Hristos. Dacă satan a putut să-l facă pe îngerul lui Daniel să zăbovească trei săptămâni ca să-si împlinească menirea sa pe pământ, ne putem închipui împotrivirea pe care o poate întâmpina un crestin la moarte ... Clipa morţii este ultimul prilej al lui satan în care să-l lovească pe adevăratul credincios; dar Dumnezeu Şi-a trimis îngerii ca să ne păzească la vremea aceea.”19
7. Vămile: o piatrăde încercare a adevăratei experienţe de dupămoarte
Tot ce s-a arătat în acest capitol este, de bună seamă, altceva decât „revederile rapide ale faptelor trecute” (flashbacks) ale vieţii, care sunt povestite astăzi atât de des în experienţele trăite „după moarte”. Acestea din urmă - care se arată adesea si înainte de moarte -nu au nimic de la Dumnezeu, nu au nici o legătură cu judecata. Se pare că acestea sunt mai degrabă o experienţă psihologică, o revedere a vieţii cuiva dimpreună cu cercetarea constiinţei proprii. Lipsa judecăţii si chiar „simţul umorului” pe care mulţi au observat-o în fiinţa nevăzută, care stă de faţă la „revederile rapide ale faptelor trecute”, reprezintă, mai înainte de toate, o oglindire a cumplitei lipse de preţuire pe care o au majoritatea oamenilor din lumea apuseană, cu privire la viaţă si moarte. Şi de aceea chiar si hindusii din India cea „înapoiată” au experienţe ale morţii mai înfricosătoare decât majoritatea celor din apus: chiar fără luminarea adevărată a crestinismului, ei au păstrat o purtare mai curată faţă de viaţă decât o au majoritatea oamenilor din apusul usor „post-crestin”.
Trecerea prin vămi -care este un fel de piatră de încercare a experienţei adevărate de după moarte - nu este deloc înfăţisată în experienţele trăite astăzi, si pricina pentru această situaţie nu trebuie să o căutăm departe. Din multe semne -lipsa îngerilor care vin să ia sufletul, lipsa judecăţii, usurătatea multor istorisiri, chiar si scurtimea timpului în care are loc experienţa (de obicei cinci până la zece minute, în comparaţie cu o vreme de câteva ceasuri până la câteva zile, în întâmplările Vieţilor sfinţilor si în alte izvoare ortodoxe) -este limpede că experienţele de astăzi,
19 Billy Graham, Îngerii vestitori tainici ai lui Dumnezeu, Doubleday, New York, 1975, pag. 150-151.
desi uneori sunt foarte uimitoare si nu se pot deslusi prin nici o lege firească cunoscută de stiinţa medicală, nu sunt foarte adânci. Dacă acestea sunt experienţe adevărate ale morţii, atunci ele presupun doar începutul călătoriei sufletului după moarte. Ele au loc înaintea morţii, cum ar fi, înaintea hotărârii lui Dumnezeu pentru ca sufletul să rămână dezlegat de trup (care se arată prin venirea îngerilor după suflet), în vreme ce, în experienţele de astăzi, mai există o cale pentru suflet de a se întoarce în trup prin mijloace firesti.
Oricum, ne mai rămâne să lămurim bine experienţele care sunt trăite astăzi. Ce sunt aceste privelisti frumoase care se văd adesea? Unde se află această cetate „cerească” care se vede? Ce este tot acest sălas „din afara trupului” cu care se intră în legătură astăzi fără nici o tăgadă?
Răspunsul la aceste întrebări se poate găsi prin cercetarea literaturii care se deosebeste de izvoarele ortodoxe pomenite mai sus -literatură care se bazează si pe experienţă personală, si este cu mult mai complexă în observaţii si concluzii decât experienţele de astăzi de „după moarte”. Către această literatură se îndreaptă Dr. Moody si alţi cercetători, si în aceasta găsesc ei într-adevăr asemănări importante cu acele cazuri clinice care au aprins în zilele noastre interesul pentru viaţa de după moarte.

8. Învăţătura episcopului Teofan Zăvorâtul despre vămile văzduhului Episcopul Ignatie Brianceaninov a fost apărătorul de frunte al învăţăturii ortodoxe despre vămile văzduhului, din Rusia secolului al XIX-lea, când necredinciosii si modernistii începeau deja să o ia în râs. Dar nici Episcopul Teofan Zăvorâtul nu a fost un apărător mai puţin hotărât al acestei învăţături, pe care a socotit-o ca parte a învăţăturii ortodoxe despre războiul nevăzut sau a luptei duhovnicesti împotriva dracilor. Iată ce spune el despre vămi, în comentariul său la versetul 80 al Psalmului 118:
Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mărusinez.
„Proorocul nu spune cum si unde ’să nu se facă omul de rusine’. Cel mai bine ’să nu se facă de rusine’ la vremea războaielor lăuntrice ...
Cel de al doilea moment când nu trebuie să se facă de rusine este în ceasul morţii si la trecerea prin vămi. Oricât de nesocotită poate să li pară ’oamenilor informaţi’ ideea vămilor, nu-i va scăpa de trecerea prin ele. Ce caută vamesii la cei care trec prin vămi? Ei caută să vadă dacă oamenii au ceva din cele ce sunt ale lor. Care sunt lucrurile lor? Patimile. De aceea, în omul a cărui inimă este curată si este străină de patimi, vamesii nu pot afla nimic pentru care să pornească războiul; dimpotrivă, însusirile potrivnice îi vor lovi ca săgeţile fulgerului. La aceasta, cel care are mai puţină învăţătură ar spune următoarele: Vămile sunt înfricosătoare. Dar este posibil ca dracii, în loc să arate ceva înfricosător, să arate ceva atrăgător. În trecerea prin vămi, una după alta, dracii ar putea arăta ceva înselător si atrăgător, potrivit feluritelor feluri de patimi. Când, de-a lungul vieţii pământesti, patimile au fost alungate din inimă, si faptele cele bune au fost sădite si li s-au împotrivit acelora, atunci nu mai are nici o însemnătate ce lucru atrăgător i se arată sufletului, căci el nu va arăta nici o slăbiciune faţă de lucrul acela, si îsi întoarce faţa de la el cu scârbă. Dar, atunci când inima nu s-a curăţat, sufletul va alerga către patima pentru care inima are cea mai mare slăbiciune; si dracii îl vor lua ca pe un prieten, si după aceea ei stiu unde să îl aseze. De aceea, este foarte problematic, ca un suflet, atâta vreme cât mai rămân în el slăbiciuni pentru lucrurile vreunei patimi, să nu se facă de rusine la vămi. Fiind făcut de rusine aici, înseamnă că sufletul este aruncat în iad.
Dar hotărârea definitivă de a fi rusinat se va da la Judecata de Apoi, înaintea Judecătorului Atoatevăzător ...”20
20 Psalm 118, tâlcuit de Episcopul Teofan, Moscova, 1891, retipărit la Jordanville, 1976, pag. 189-290; vezi rezumatul tipărit de New Diveevo Convent, Spring Valley,
N. Y., 1978, pag. 24.

[Adrian Pop]

CAPITOLUL VI Vămile văzduhului LOCUL în care sălăsluiesc dracii în această lume căzută, si locul în care sufletele de curând plecate ale oamenilor îi întâlnesc pe acestia, este aerul. Episcopul Ignatie descrie acest loc, care trebuie lămurit limpede, pentru a se înţelege corect experienţele care au loc „după moarte” în zilele noastre.
„Cuvântul lui Dumnezeu, împreună lucrător cu Duhul, ne descoperă prin vasele Sale cele alese, că locul dintre cer si pământ, întreaga întindere azurie a văzduhului, care ni se face nouă văzută sub ceruri, slujeste drept sălas pentru îngerii căzuţi, care au fost izgoniţi din cer …. Sf. Apostol Pavel îi numeste pe îngerii cei căzuţi duhurile răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12), si pe căpetenia lor o numeste stăpânitorul puterii văzduhului (Efeseni 2, 2). Îngerii căzuţi sunt răspândiţi în mulţime mare în văzduhul pe care îl vedem deasupra noastră. Ei tulbură pururea toate lumea si pe fiecare om în parte. Pentru fiecare faptă rea, ori ucidere, ei s-au făcut aţâţători si împreună lucrători cu făptasul. Ei îi apleacă pe oameni spre păcat, si îi învaţă cum să-l săvârsească în toate chipurile cu putinţă. Sf. Apostol Petru zice: Potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8), atât în timpul vieţii noastre pământesti, cât si după iesirea sufletului din trup. Când sufletul unui crestin lasă sălasul său pământesc, si porneste urcusul prin văzduh, către sălasul lui din cer, dracii îl opresc, ostenindu-se să afle în acela vreo asemuire de vreun chip cu ei, cu păcosenia lor, cu căderea lor, si să-l tragă în jos către iad, care este gătit diavolului si îngerilor lui (Mat. 25, 41). Ei lucrează în chipul acesta prin dreptul pe care l-au dobândit” (Episcopul Ignatie, Opere complete, vol. III, pag. 132-133).
După căderea lui Adam, continuă episcopul Ignatie, când raiul a fost închis pentru om si un heruvim cu sabie de foc a fost pus să-l păzească (Facerea 3, 24), mai-marele îngerilor căzuţi, satana, dimpreună cu hoardele de duhuri stăpânite de el, ”s-a sălăsluit în locul dintre pământ si rai, si din ceasul acela si până la jertfa mântuitoare si moartea de viaţă dătătoare a lui Hristos, acela nu a îngăduit nici măcar unui singur suflet, după iesirea lui din trup, să treacă pe calea aceea. Porţile raiului au fost închise oamenilor. Atât cei drepţi cât si cei păcătosi coborau în iad (după moarte). Porţile vesniciei si calea de netrecut erau deschise (numai) pentru Domnul nostru Iisus Hristos” (pag. 134135). După răscumpărarea noastră de către Iisus Hristos, „toţi cei care L-au prigonit pe faţă pe Mântuitorul au primit mostenirea lui satan: după iesirea din trup, sufletele lor coboară drept în iad. Iar crestinii care sunt aplecaţi spre păcat sunt la fel de nevrednici ca să fie ridicaţi de la viaţa pământească la slăvita vesnicie. Dreptatea cere ca aceste aplecări spre păcat, aceste vinderi ale Mântuitorului să fie cântărite. Sunt de trebuinţă dreapta socoteală si dreapta judecată pentru cunoasterea măsurii aplecării spre păcat a sufletului crestinului, pentru a hotărî ce covârseste în el -viaţa vesnică ori moartea vesnică. Dreapta judecată a lui Dumnezeu asteaptă sufletul fiecărui crestin după iesirea lui din trup, după cum a spus Sf. Apostol Pavel: Şi precum este rânduit oamenilor, o datăsămoară, iar dupăaceea săfie judecata (Evrei 9, 27).
Pentru cercetarea sufletelor care străbat văzduhul, puterile întunericului au statornicit locuri anume de judecată si păzitori într-o aleasă rânduială. În sălasurile de sub rai, de la pământ până la cer, stau pururea de pază legiuni de duhuri căzute. Fiecare sălas având cunoscători ai vreunui oarecare chip al păcatului, caută cu multă grijă păcatul acela în sufletul care ajunge în acel loc. Străjile dracilor văzduhului si sălasurile de judecată sunt numite în scrierile patristice vămi, iar duhurile care slujesc în acelea sunt numiţi vamesi” (vol. III, pag 136).

1. Cum săînţelegem vămile Poate că nici un chip al eshatologiei ortodoxe nu a fost atât de gresit înţeles ca acest fenomen al vămilor văzduhului. Mulţi absolvenţi ai seminariilor ortodoxe moderne de astăzi sunt aplecaţi să ignore această realitate, ca pe vreo „adăugire mai târzie” la învăţătura ortodoxă, sau ca pe vreun tărâm „închipuit”, fără temelie în textele scripturistice, ori patristice, ori în realitatea duhovnicească. Astfel de studenţi sunt victimele unei educaţii raţionaliste, căreia îi lipseste înţelegerea subtilităţilor despre lumea de dincolo, descrise adesea în scrierile scripturistice si patristice. Întărirea prea raţionalistă a înţelesului „neabătut” al textelor si socotirea „realistă”, sau în sens lumesc, a întâmplărilor înfăţisate în Scriptură si în Vieţile sfinţilor au dus la amestecarea si chiar la pierderea completă a înţelesurilor si a experienţelor duhovnicesti care sunt adesea de cea mai mare însemnătate în izvoarele ortodoxe. De aceea, episcopul Ignatie care, pe de o parte a fost un intelectual modern „de mare subţirime”, iar pe de altă parte un fiu simplu si adevărat al Bisericii -poate sluji cu dreptate ca punte pe care intelectualii ortodocsi de astăzi si-ar putea afla calea înapoi, către adevărata predanie a ortodoxiei.
Înainte de a continua prezentarea învăţăturii episcopului Ignatie, să luăm aminte la atenţionările a doi cugetători ortodocsi, unul modern iar altul din vechime, pentru cei care pornesc la cercetarea adevărului lumii celeilalte.
În sec. al XIX-lea, Mitropolitul Macarie al Moscovei, în cuvântul său despre starea sufletelor după moarte, scrie: „Trebuie să luăm aminte că, asa cum în general în înfăţisarea lucrurilor lumii spirituale, pentru noi cei care suntem îmbrăcaţi în trup, sunt de neocolit unele caracteristici care sunt mai mult sau mai puţin antropomorfice si legate de simţuri -tot asa, în chip deosebit, aceste însusiri sunt aplicabile si în învăţătura despre vămile prin care trece sufletul omului după iesirea din trup. Şi de aceea omul trebuie să-si aducă aminte cu hotărâre ce l-a învăţat îngerul pe Sf. Macarie al Alexandriei, când acesta începuse să-i povestească despre vămi: ’Socoteste lucrurile pământesti de aici ca pe cea mai împuţinată arătare a lucrurilor celor ceresti.’ Nu trebuie să înţelegem vămile în vreun chip material, ori să le cunoastem prin simţuri, ci -pe cât ne stă nouă în putinţă -în sens duhovnicesc si fără amănunte care, la feluriţi autori si la felurite relatări ale Bisericii însăsi, sunt înfăţisate în chipuri diferite, desi înţelesul vămilor este neschimbat, în esenţa ei.”8
Unele exemple cu astfel de amănunte care nu trebuie socotite în chip „material si prin simţuri”, sunt date de către Sf. Grigorie Dialogul în cartea a patra a Dialogurilor sale care, înfăţisează mai ales problema vieţii după moarte.
Astfel, istorisind vedenia de după moarte a unui oarecare Reparatus, care a văzut un preot păcătos ce ardea în vârful unui rug urias, Sf. Grigorie spune: „Rugul de lemn pe care l-a văzut Reparatus nu înseamnă că lemnul arde în iad. Asta s-a întâmplat, mai degrabă, ca să-i arate aceluia chipul viu al flăcărilor iadului, astfel încât, povestind oamenilor, să capete frică de focul cel vesnic prin asemănarea cu focul cel material cunoscut de ei” (Dialoguri, IV, 32, pag. 229-230).
Şi iarăsi, după ce Sf. Grigorie povesteste cum un om a fost trimis înapoi după moarte din pricina unei „greseli” -altcineva cu acelasi nume fiind de fapt cel care fusese chemat din viaţă (asemenea cazuri sunt cunoscute si în experienţele de „după moarte” de astăzi) -adaugă Sf. Grigorie, „Oricând se întâmplă aceasta, dreapta socotinţă va arăta că nu a fost o greseală, ci o atenţionare. În marea Sa milostivire, Bunul Dumnezeu îngăduie
8 Mitropolitul Macarie al Moscovei, Teologie dogmatică ortodoxă (în lb. rusă), St. Petersburg, 1883, vol. 2, pag. 538.
unor suflete să se întoarcă în trupurile lor îndată după moarte, astfel încât privelistea iadului să-i înveţe în cele din urmă să se înfricoseze de pedepsele vesnice. Numai cuvintele singure nu i-ar putea face să creadă în ele” (Dialoguri, IV, 37, pag. 237).
Şi când cineva a văzut sălasuri de aur în rai, în vedenii care au avut loc după moarte, Sf. Grigorie spune: „De bună seamă, nici un om cu bun simţ nu va socoti această vorbire în mod literal …. Întrucât răsplata slavei vesnice se câstigă prin milostenii, se pare că este cu putinţă zidirea unui sălas vesnic din aur” (Dialoguri, IV, 37, pag. 241).
Mai târziu vom spune mai multe despre deosebirea dintre vedeniile din altă lume si experienţele adevărate „din afara trupului” (experienţele vămilor si multe dintre experienţele de „după moarte” de astăzi ţin de cele adevărate, în chip limpede); dar pentru noi este destul acum să socotim cu luare aminte si cu dreaptă judecată toate experienţele din lumea cealaltă. Nici un om adâncit în învăţătura ortodoxă nu ar spune că vămile nu sunt „adevărate”, că nu sunt trăite cu adevărat de suflet după moarte. Dar trebuie să nu uităm că aceste experienţe nu au loc în lumea materială învârtosată în care trăim noi. Cu toate că există cu adevărat, atât timpul cât si spaţiul, sunt foarte deosebite de înţelegerile noastre pământesti despre timp si spaţiu. Povestirile acestor experienţe în limbaj pământesc nu pot exprima întru totul realitatea de dincolo. Oricine citeste în chip obisnuit literatură ortodoxă, care înfăţisează cele ce se află după moarte, va cunoaste cum să socotească cu dreptate cele duhovnicesti arătate acolo si amănuntele întâmplătoare care se pot spune uneori în limbaj simbolic ori imaginar. Astfel, de bună seamă, nu se află „case” ori „căsuţe” în aer, unde să se plătească „vamă”, sau unde se află „zapisuri” si liste cu toate păcatele, ori „cântare” pentru măsurarea faptelor celor bune, si nici „aur” cu care să se plătească „datoriile” -în toate aceste împrejurări, trebuie să înţelegem cu dreptate că aceste privelisti sunt folosite ca mijloace vii si pilduitoare pentru a arăta cele ce trebuie să rabde sufletul în ceasul acela (al morţii n. t.). Dacă sufletul vede cu adevărat aceste privelisti în ceasul acela, din pricina obiceiului dintru toată lungimea zilelor lui de a cunoaste adevărul duhovnicesc numai prin chipuri materiale, sau mai târziu îsi poate aduce aminte de întâmplare numai cu ajutorul acestor privelisti, sau îi este de-a dreptul cu neputinţă să spună în vreun alt chip despre cele ce s-au întâmplat -toată această problemă este de mai mică însemnătate, pe care nu au socotit-o de preţ cei ce au scris despre aceste experienţe: nici Sfinţii Părinţi, si nici cei ce au scris Vieţile sfinţilor. Existăcu adevărat
o cercetare făcută de către draci, care se arată cu chip de om, dar foarte înfricosător, care îi osândesc pentru păcate pe cei de curând plecaţi si caută numaidecât să pună stăpânire pe trupul nematerial al sufletului, care este apucat cu hotărâre de către îngeri. Toate acestea se petrec în văzduh, deasupra noastră si pot fi văzute de aceia ai căror ochi sunt deschisi spre lumea duhovnicească.
Să ne întoarcem acum la prezentarea învăţăturii ortodoxe despre vămile văzduhului, făcută de episcopul Ignatie.

2. Mărturia Patristicădespre vămi „Învăţătura despre vămi este învăţătura Bisericii. Nu-i nici o îndoială (subliniere în original) că Sf. Apostol Pavel vorbeste despre ele atunci când zice despre crestini, că ei trebuie să ia parte la războiul cu duhurile răutăţii de sub ceruri (Efeseni 6, 12). Găsim această învăţătură în întreaga predanie a Bisericii din primele veacuri si în rugăciunile bisericesti” (Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 138).
Episcopul Ignatie citează mulţi Sfinţi Părinţi care ne învaţă despre vămi. Vom pomeni numai câţiva dintre ei.
În Viaţa Sfântului Antonie cel Mare, Sf. Atanasie cel Mare scrie cum, odată, la apropierea ceasului al nouălea, după ce Sf. Antonie a început să se roage înainte de a mânca, a fost numaidecât răpit de Duhul, si ridicat de îngeri la cer. Dracii
văzduhului s-au împotrivit urcusului lui: îngerii, opunându-se, au cerut să le facă cunoscute pricinile împotrivirii lor, căci Sf. Antonie nu avea nici un păcat. Dracii s-au străduit să facă cunoscute păcatele săvârsite de el chiar de la nastere; dar îngerii au închis gurile defăimătorilor, spunându-le că nu trebuie să numere păcatele de la nastere, care fuseseră deja sterse prin harul lui Hristos; ci să spună ei -dacă cunosc vreunul - păcatele pe care le-a săvârsit el după ce a intrat în monahism si si-a închinat viaţa lui Dumnezeu. În osândirile pe care le-au făcut, dracii au rostit multe minciuni nerusinate; dar fiindcă defăimătorilor le-a lipsit temeiul, cale liberă s-a deschis înaintea lui Antonie. Îndată ce si-a venit în sine, a văzut că se afla în acelasi loc unde stătuse pentru rugăciune. Uitând de mâncare, a petrecut întreaga noapte în lacrimi si suspine, cugetând la mulţimea de vrăjmasi ai omului, la războiul împotriva unei osti ca aceea, la greutatea drumului prin văzduh, către rai, si la cuvintele Apostolului care zice: Lupta noastră nu este împotriva trupului siasângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduhuri (Efeseni 6, 12; Efeseni 2, 2). Ştiind că puterile văzduhului caută doar un singur lucru, că se apleacă asupra lui cu toată râvna, că se ostenesc si se străduiesc să ne lipsească de o cale liberă către cer, Apostolul ne sfătuieste: Luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea (Efeseni 6, 13), pentru ca cel potrivnic să se rusineze, neavând de zis nimic rău despre noi
(Tit 2, 8)”.9
Făcându-ne cunoscute cele se întâmplă în ceasul morţii, Sf. Ioan Gură de Aur ne învaţă: „În ceasul acela vom avea nevoie de multe rugăciuni, de multe ajutoare, de multe fapte bune, de mare mijlocire de la îngeri, în călătoria prin sălasurile văzduhului. Dacă atunci când călătorim într-o ţară străină sau într-un oras
9 Episcopul Ignatie, op. cit., vol. III, pag. 138-139; Viaţa Sf. Antonie, ed. Eastern Orthodox Books, pag. 41.
necunoscut, avem nevoie de o călăuză, cu atât mai mult avem nevoie de călăuze si ajutoare care să ne îndrume în cealaltă lume, nevăzută, printre stăpâniile si puterile si stăpânitorii lumii, din sălasurile văzduhului, care sunt numiţi prigonitori si strângători de dajdii si vamesi.”10
Sf. Macarie cel Mare scrie: „Când auziţi că există mulţimi de balauri, si guri de lei, si puteri întunecate sub ceruri, si focuri care ard si pocnesc în mădulare, voi nu credeţi nimic din toate astea, fiindcă nu stiţi că dacă nu primiţi arvuna Duhului Sfânt (II Cor. 1, 22), acelea îţi cuprind sufletul când iese din trup, pentru că nu rabdă să-l vadă că se ridică la cer.”11
Sf. Isaia Pustnicul, un Părinte al Filocaliei din sec. al VI-lea, ne învaţă că noi crestinii trebuie „zilnic să avem moartea înaintea ochilor si să purtăm de grijă cum vom săvârsi iesirea din trup si cum vom trece de duhurile cele rele, care ne vor întâmpina în văzduh” (Omilia 5, 22). „Când sufletul iese din trup, îngerii îl însoţesc; însă puterile întunericului ies în întâmpinarea lui, dorind să-l oprească si să-l cerceteze, ca să vadă dacă ar putea găsi în acel suflet ceva asemenea lor” (Omilia 17).
Sf. Isihie, preot din Ierusalimului (sec. al V-lea), ne învaţă: „Ceasul morţii ne va afla, acesta va veni, si va fi cu neputinţă să scăpăm de moarte. O, numai dacă stăpânul lumii si al văzduhului care trebuie să ne întâmpine la ceasul acela, ne-ar putea socoti nedreptăţile noastre mici si neînsemnate, si de nu ne-ar putea osândi cu dreptate!” (Omilie despre cumpătare în Filocalia).
Sf. Grigorie Dialogul († 604), în omiliile sale la Evanghelie, scrie: „Omul trebuie să cugete adânc la cât de înfricosător va fi pentru noi ceasul morţii, ce chinuire cumplită va răbda sufletul la vremea aceea, ce aducere aminte a tuturor păcatelor, ce uitare
10 Omilie despre răbdare si recunostinţă, care se citeste la slujbele Bisericii Ortodoxe în sâmbăta a saptea a Pastelui si la slujbele de înmormântare. 11 Cincizeci de omilii duhovnicesti, 16:13, A. J. Mason tr., Eastern Orthodox Books, Willits, Ca., 1974, pag. 141.
a fericirii trecute, ce frică si ce teamă de Judecată. În ceasul acela, duhurile cele rele vor cerceta faptele sufletului care pleacă. În ceasul acela, duhurile vor înfăţisa privelistile păcatelor spre care l-au împins aceia (diavolii) pentru a-l trage pe el la împreună chinuire cu ei. Dar de ce vorbim numai de sufletul păcătos, când duhurile vin în aceeasi măsură si la muribunzii cei alesi, si caută în ei păcate asemenea cu ale lor, dacă au izbutit să-i ispitească? Dintre oameni a fost numai Cel Unul Care înainte de patima Sa, a zis fără frică: Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine si stăpânitorul acestei lumi si el nu are nimic în Mine (Ioan 14, 30)”, (Omilii la Evanghelii, 39, la Luca 19, 42-47; Episcopul Ignatie, op. cit. III, pag. 278).
Sf. Efrem Sirul († 373 ) înfăţisează ceasul morţii si judecata în chipul acesta: „Când vin duhurile cele înfricosătoare, când puterile cele dumnezeiesti poruncesc sufletului să iasă din trup, când acelea ne îndepărtează cu sila si ne duc la locul de judecată cu neputinţă de ocolit - văzându-i în ceasul acela, sărmanul om ... se cutremură cu totul ca din pricina unui cutremur ... puterile ceresti, luând sufletul, porneste urcusul prin văzduh, unde stau căpeteniile, puterile si stăpâniile lumii. Acestia sunt osânditorii nostri, vamesii înspăimântători, registratorii, perceptorii; toţi acestia întâlnesc sufletul în calea lor, iau zapisul la socoteală, îl cercetează, numără păcatele si datoriile acestui om -păcatele tinereţii si ale vărstei celei adunate cu anii, cele de voie si cele fără de voie, săvârsite cu fapta, cuvântul sau cu gândul. Mare este teama aici, mare este cutremurul sărmanului suflet, de nepovestit este rusinea pe care o rabdă în ceasul acela de la mulţimea fără de număr de vrăjmasi care îl împresoară cu mii si mii, ocărându-l, ca să-i oprească urcusul către cer, ca să nu se sălăsluiască în lumina celor vii, si ca să nu intre în împărăţia vieţii. Dar sfinţii îngeri, luând sufletul, îl duc mai departe.”12
Sfintele sfujbe ale Bisericii Ortodoxe au de asemenea multe pomeniri ale vămilor. Astfel, în Octoih, lucrarea Sfântului Ioan
12 Sf. Efrem Sirul, Opere complete, (în lb. rusă), 1882, vol. 3, pag. 383-385.
Damaschin (sec. al VIII-lea), citim: „O, Preasfântă Fecioară, la ceasul morţii mele, slobozeste-mă din mâinile dracilor si de judecată si de osândire si de cercarea cea înfricosătoare, si de vămile cele chinuitoare, si de căpetenia cea cumplită si de osânda vesnică, o, Maică a lui Dumnezeu” (Glas 4, vineri, cântarea a 8-a, canonul utreniei). Iarăsi: „Când se va despărţi sufletul meu cu sila din mădularele trupului, dumnezeiască mireasă stai lângă mine .... ca să pot trece neoprit de stăpânitorii întunericului, care stau în văzduh.”13 Episcopul Ignatie citează alte 17 astfel de exemple din cărţile de cult, care, de bună seamă, nu reprezintă o listă întreagă.
Cea mai desăvârsită înfăţisare a învăţăturii despre vămile văzduhului, a Părinţilor Bisericii din primele veacuri, este prezentată în omilia despre iesirea sufletului din trup a Sf. Chiril al Alexandriei († 444) care se află întotdeauna în ediţiile Psaltirii slavone alcătuită din catisme (adică, Psaltirea rânduită pentru folosirea în Sfintele Slujbe). Printre multe alte lucruri care se află în această omilie, Sf. Chiril spune: „Ce frică si cutremur te asteaptă, o, suflete, în ziua morţii! Vei vedea draci înfricosători, fiorosi, nemilostivi si urâciosi, ca întunecosii etiopieni, stând înaintea ta. Chiar numai privelistea lor este mai rea decât orice chinuire. Văzându-i, sufletul se tulbură, se nelinisteste, caută să se ascundă, se grăbeste către îngerii lui Dumnezeu. Sfinţii îngeri iau sufletul; trecând împreună cu ei prin văzduh, sufletul se ridică, si ajunge la vămile care păzesc drumul de la pământ la cer, care opresc sufletul, împiedicându-i suisul la cer. Fiecare vamă cercetează păcatele de care răspunde; fiecare păcat, fiecare patimă îsi are vamesii si socotitorii săi.”
Mulţi alţi Sfinţi Părinţi, de dinainte si de după Sf. Chiril, vorbesc sau pomenesc despre vămi. După pomenirea multora, istoricul dogmelor bisericesti, din sec. al XIX-lea, despre care s-a spus mai sus, concluzionează: „O punere în lucrare a
13 Octoih, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bis. Ort. Rom., 1912, glas 2, vineri, cântarea 9, p. 155.
învăţăturii despre vămi în Biserică, atât de permanentă, de neschimbatăsi de cuprinzătoare, mai ales printre dascălii veacului al IV-lea, mărturiseste fără putinţă de tăgadă, că o primiseră ca predanie de la învăţătorii veacurilor de dinainte si se întemeiază pe tradiţia apostolică.”14

3. Vămile în Vieţile sfinţilor În Vieţile sfinţilor ortodocsi se află multe relatări -unele dintre ele foarte vii - despre felul în care trece sufletul prin vămi, după moarte. Cea mai amănunţită înfăţisare se află în Viaţa Sf. Vasile cel Nou (26 martie), care istoriseste trecerea prin vămi a Sfintei Teodora, asa cum o povesteste într-o vedenie chiar ea, unui ucenic al Sfântului, pe nume Grigorie. În această relatare sunt pomenite douăzeci de vămi, fiecare dintre ele cercetând câte un păcat oarecare. Episcopul Ignatie se referă la această povestire din destul (vol. III, pag. 151-158). Această istorisire se mai află într-o traducere engleză (Tainele vesnice de dincolo de mormânt, pag. 69-87), si nu cuprinde nimic semnificativ, care să nu se mai afle si în alte izvoare ortodoxe despre vămi, drept pentru care vom trece peste aceasta, dând alte izvoare care desi cuprind mai puţine amănunte, urmează aceeasi istorisire de bază a faptelor.
În relatarea soldatului Taxiot, de pildă (Vieţile sfinţilor, 28 martie), se povesteste că el s-a întors la viaţă după sase ore petrecute în mormânt si a povestit despre următoarea experienţă trăită:
„Când am murit, am văzut arătându-se înaintea mea niste etiopieni. Înfăţisarea lor era înfricosătoare; când îi vedeam, sufletul meu se tulbura. Atunci am văzut doi tineri minunaţi, si sufletul meu a sărit în braţele lor. Am început să urcăm încet spre înălţimi, ca într-un zbor, si am ajuns la vămile care păzesc urcusul si opresc sufletul fiecărui om. Fiecare vamă cerceta un păcat: o vamă cerceta minciuna, alta pizmuirea, alta mândria;
14 Mitropolitul Macarie al Moscovei, Teologie dogmatică ortodoxă, vol. 2, pag. 535.
fiecare păcat îsi are vamesii săi în văzduh. Şi am văzut că îngerii ţineau toate faptele mele bune într-un cufăr mic; scoţându-le afară, le cântăreau cu faptele mele cele rele. Asa am trecut de toate vămile. Iar când ne apropiam de porţile raiului, am ajuns la vama păcatului trupesc. Cei care păzesc calea acolo, m-au oprit si mi-au arătat toate păcatele trupesti, săvârsite din copilăria mea până acum. Îngerii care mă duceau, au zis: ’Toate păcatele pe care le-ai săvârsit în cetate au fost iertate de Dumnezeu, pentru că te-ai pocăit pentru ele.’ La aceasta, potrivnicii mei au răspuns: ’Dar când ai plecat din cetate, în sat, ai săvârsit adulter cu femeia unui ţăran.’ Îngerii, auzind aceasta si neaflând nici o faptă bună care ar fi putut ierta păcatul meu, m-au lăsat si au plecat de la mine. Atunci, duhurile cele rele m-au apucat, si suflând peste măsură asupra mea, m-au aruncat jos, la pământ. Pământul s-a crăpat si am fost azvârlit acolo jos, prin povârnisuri strâmte, cu duhori spurcate, către temniţa iadului, de sub pământ.” (Sfârsitul acestei Vieţi, îl puteţi citi în limba engleză, în Tainele vesnice de dincolo de mormânt , pag. 169171. Vezi si Vietile sfinţilor, luna martie, Editura Episcopiei Romanului si Husilor, 1995, pag. 402 – 404.).
Episcopul Ignatie mai dă si alte experienţe ale vămilor din Vieţile altor sfinţi: Sf. Mare Mucenic Eustratie (sec. al IV-lea, 13 decembrie), Sf. Nifon de Constantia (Cipru), care a văzut multe suflete urcând-se prin vămi (sec. al IV-lea, 23 decembrie), Sf. Simeon cel Nebun pentru Hristos al Emesei (sec. al VI-lea, 21 iulie), Sf. Ioan cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei (sec. al VII-lea, Prolog, 19 decembrie), Sf. Simeon al Muntelui Minunat (sec. al VII-lea, Prolog, 13 martie), si Sf. Macarie cel Mare (19 ianuarie).
Episcopul Ignatie nu cunostea multe dintre izvoarele ortodoxe timpurii din apus, care nu au fost traduse niciodată în limba greacă sau rusă; si acestea cuprind multe descrieri ale vămilor. Numele de „vămi” se pare că se mărgineste la izvoarele răsăritene, dar cele ce sunt înfăţisate în izvoarele apusene sunt asemenea.
Sfântul Columba, de pildă, întemeietorul mânăstirii de pe insula Iona din Scoţia († 597), a văzut de multe ori în viaţa sa războiul diavolilor din văzduh, pentru sufletele de curând plecate. Sf. Adamnan († 704) povesteste despre acestea în Viaţa Sf. Columba; iată o întâmplare:
Sf. Columba si-a chemat într-o zi călugării si le-a spus: „Să-i ajutăm acum prin rugăciune pe călugării Stareţului Comgell, care se îneacă în lacul Calf, în ceasul acesta; căci iată, chiar acum ei se luptă în văzduh cu puterile vrăjmase care încearcă să însface si să ducă departe sufletul unui străin care se îneacă împreună cu ei.” Apoi, după rugăciune, a spus: „Mulţumiţi-I lui Hristos, pentru că acum sfinţii îngeri au întâmpinat aceste suflete curate si l-au slobozit pe acel străin si l-au mântuit întru slavă, de dracii fiorosi.”15
Sf. Bonifatie, „apostol anglo-saxon al germanilor” din sec. al VIII-lea, prezintă într-una dintre scrisorile sale, istorisirea pe care i-a dat-o un călugăr al Mânăstirii Wenlock, care a murit si apoi a venit din nou la viaţă, după câteva ore. „Îngerii de o strălucire atât de minunată l-au purtat în sus, pe când pleca din trup, că el nici nu putea să se uite la ei ... M-au dus în sus, sus de tot, în înaltul văzduhului ..., a continuat el. Mai târziu, a povestit că în locul si în vremea cât s-a aflat în afara trupului, s-a adunat în locul unde era el, o mare mulţime de suflete, care si-au părăsit trupurile, si se gândise că era o mulţime cu mult mai mare de suflete decât socotea el că alcătuia întreaga suflare omenească de pe pământ. A mai zis că era o mulţime de duhuri diavolesti, dimpreună cu un cor slăvit de îngeri mai înalţi. Şi a zis că duhurile cele ticăloase si sfinţii îngeri au avut război aprig pentru sufletele iesite din trupuri, dracii aducând asupra lor povara păcatelor lor, îngerii usurând povara si aducând îndreptăţiri pentru acelea.
Sf. Adamnan, Viaţa Sfântului Columba, trad. De Wentworth Huyshe, London, George Routlege & Sons, Ltd. 1939, Partea a III-a, cap. 13, pag. 207.
Şi-a auzit toate păcatele pe care le săvârsise din copilărie si scăpase din vedere să le spună la spovedanie, ori le uitase, ori nu le cunoscuse ca păcate. Duhurile rele strigau la el, osândindu-l necruţător ... Toate cele câte le făcuse în toate zilele vieţii lui si nu purtase de grijă să le mărturisească si multe câte nu le cunoscuse că sunt păcate, toate acelea erau acum rostite cu strigăt mare către el, cu cuvinte înfricosătoare. În acelasi chip, duhurile cele rele adevereau patimile, osândind si purtând mărturie, numind ceasul si locul pentru fiecare păcat, au adus mărturiile pentru faptele cele rele ... Şi astfel, pentru toate păcatele lui adunate si socotite, vrăjmasii aceia de demult au hotărât că este vinovat si l-au tras fără milă la judecata lor.
Pe de altă parte,” a zis el, „puţinele fapte bune, lipsite de însemnătate, pe care le-am spus, au vorbit cu nevrednicie si neputincios în apărarea mea ... Iar îngerii, în iubirea lor fără de margini, m-au apărat si m-au sprijinit, în vreme ce faptele cele bune, mult sporite, mi s-au părut cu mult mai mari si mai minunate decât dacă s-ar fi săvârsit numai cu puterile mele.”16

4. O experienţă a vămilor din zilele noastre Răspunsul obisnuit al unui om „luminat” din vremurile moderne, atunci când a întâlnit vămile după „moartea clinică” (care a durat 36 de ore), poate fi văzut în cartea pomenită mai sus, „De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată”. Luându-mă de braţe, îngerii m-au dus în stradă, chiar prin peretele salonului de la spital. Se întunecase deja. Zăpada cădea linistit în fulgi mari. Vedeam tot ce era în jurul meu dar nu puteam simţi frigul, si în general diferenţa dintre temperatura din cameră si cea de afară. Era limpede că aceste lucruri nu mai aveau nici o însemnătate pentru trupul meu care era schimbat. Am început să urcăm repede. Şi din înălţimea la care ne ridicaserăm, cuprinsul se lărgea tot mai mult si se arăta
16 Scrisorile Sf. Bonifatie, tr. De Ephraim Emerton, Octogon Books, New York, 1973, pag. 25-27.
înaintea ochilor nostri, făcându-se necuprins, aducându-mi înfricosare, dându-mi seama că eram un nimic în acel pustiu nesfârsit ...
Mintea mea nu pricepea atunci ce este timpul, si nu stiu cât a durat urcusul nostru, că la un moment dat am auzit, ca venind de undeva, la început o gălăgie nedeslusită, mai apoi ţipete si un râs zgomotos al unor fiinţe urâcioase, care se apropiau de noi grabnic.
Duhurile rele! -am înţeles îndată si am socotit aceasta neobisnuit de repede, iuţime ce venea din spaima pe care o trăiam în ceasul acela, pe care nu o mai cunoscusem niciodată, mai înainte. Duhurile rele! O, ce dureros era! Cât de mult as fi râs din toată inima la toate astea, doar cu puţine zile în urmă! Chiar acum câteva ore, povestirea cuiva ar fi stârnit în mine aceeasi purtare, nu pentru că acela ar fi văzut duhuri rele cu ochii săi, ci doar pentru că credea în existenţa acelor duhuri ca fiind ceva foarte adevărat! Asa cum era potrivit pentru un om ’învăţat’ de la sfârsitul sec. al XIX-lea, am socotit că astfel de credinţe erau aplecări nebunesti, patimi în fiinţa omenească, si de aceea nici măcar cuvântul nu avea pentru mine semnificaţia vreunui nume, ci a unui termen care definea o noţiune abstractă oarecare. Şi îndată această ’noţiune’ de până acum, mi s-a arătat ca ceva foarte viu! ...
Împresurându-ne din toate părţile, cu ţipete si cu gălăgie mare, duhurile cele rele au cerut să le fiu dat lor. Au încercat să mă apuce si să mă scoată de la îngeri, dar n-au izbutit să facă asta. În mijlocul urletelor lor de neînchipuit si la fel de potrivnice auzului, cum era si privelistea aceea pentru mine, au ajuns uneori la urechile mele cuvinte si grăiri de ale lor. ’Este al nostru: s-a lepădat de Dumnezeu’ -au strigat îndată cu toţii, si ne-au lovit cu o asemenea îndrăzneală că pentru o clipă frica mi-a îngheţat curgerea gândurilor. ’E minciună! Nu este adevărat!’ -am vrut să strig, venindu-mi în sine; dar o aducere aminte binevoitoare mi-a legat limba. Într-un chip necunoscut mie, mi-am amintit îndată de o întâmplare scurtă si lipsită de însemnătate, care făcea parte dintr-o perioadă îndepărtată a tinereţii mele care, se pare că eu n-as fi fost în stare cu nici un chip să mi-o amintesc singur.”
Aici autorul istoriseste o întâmplare din anii de scoală: Odată, într-o discuţie filosofică, asa cum obisnuiesc studenţii, unul dintre camarazi si-a spus părerea: „De ce trebuie să cred? Şi, este imposibil ca Dumnezeu să existe?” La aceasta autorul a răspuns: „Poate că nu există.” Acum, vădit de dracii care-l acuzau, autorul îsi aminteste:
„Această grăire era în deplinul înţeles al cuvântului o ’afirmaţie neîntemeiată’: părerea fără judecată a prietenului meu n-ar fi putut stârni în mine îndoiala cu privire la existenţa lui Dumnezeu. Nu ascultasem în chip deosebit ce spusese el -si acum mi-a atras atenţia că această afirmaţie neîntemeiată a mea nu dispăruse fără să lase o urmă în văzduh. A trebuit să mă îndreptăţesc, să mă apăr de acuza care fusese îndreptată împotriva mea, si în chipul acesta, cele ce sunt spuse în Noul Testament s-au adeverit: Cu adevărat trebuie să dăm socoteală pentru toate cuvintele noastre nesocotite, dacă nu prin voia lui Dumnezeu, care vede ascunzisurile din inima omului, atunci prin mânia vrăjmasului mântuirii.
Acuza aceasta a fost de bună seamă, mărturia cea mai temeinică pe care au adus-o duhurile cele rele spre pierzarea mea. Acelea păreau să prindă puteri noi pentru a mă lovi, si acum s-au îndreptat spre noi cu strigăte mânioase, împiedicându-ne să mergem mai departe.
Mi-am amintit o rugăciune si am început să mă rog, chemând în ajutor pe sfinţii ai căror nume le cunosteam si care îmi veneau în minte. Dar aceasta nu i-a înfricosat pe vrăjmasii mei. Crestin numai cu numele, sărman nestiutor, se pare că pentru prima oară în viaţa mea, mi-am adus aminte de cea care este numită Mijlocitoarea crestinilor.
Şi este limpede că strigarea mea a fost atât de aprinsă, atunci când sufletul meu era cuprins de spaimă, căci, numai ce mi-am amintit si am rostit numele ei, când, deodată, s-a ivit o ceaţă albă între noi si duhuri, care, îndată a început să cuprindă laolaltă mulţimea cea urâcioasă a duhurilor rele. Ceaţa le-a ascuns de la ochii mei mai înainte ca ele să fugă dinaintea feţei noastre. Vorbirea lor gălăgioasă s-a mai auzit multă vreme, dar cu cât auzirea lor scădea treptat, mi-am putut da seama că urmărirea cea cumplită fusese dată uitării.”17

5. Experienţele vămilor trăite înainte de moarte Astfel, se poate vedea din numeroase exemple, cât este de nelipsită pentru suflet experienţa întâlnirii cu dracii vămilor văzduhului după moarte. Totusi, această experienţă trăită nu se mărgineste numai la cele ce se petrec după moarte. Am văzut mai sus că experienţa vămilor pe care a avut-o Sf. Antonie cel Mare a fost o experienţă „în afara trupului”, pe când se afla la rugăciune. La fel si Sf. Ioan Scărarul povesteste o întâmplare petrecută cu un călugăr înainte de moartea sa.
„Cu o zi înainte de moarte, a intrat în extaz si, cu ochii deschisi, a privit în stânga si în dreapta patului său si, ca si cum ar fi fost chemat de cineva să dea socoteală, a strigat în auzul tuturor celor de faţă si a zis: ’Da, este adevărat; dar pentru aceea am postit mulţi ani.’ Şi apoi iarăsi: ’Da, este foarte adevărat, dar am vărsat lacrimi pentru aceea si le-am slujit fraţilor.’ Şi iarăsi: ’Nu, voi mă defăimaţi.’ Şi uneori mai spunea: ’Da, este adevărat. Da, nu stiu ce să spun despre asta. Dar Dumnezeu este milostiv.’ Şi era cu adevărat o priveliste cumplităsi înfricosătoare -această chinuire nevăzută si nemiloasă. Dar cel mai cumplit a fost că era osândit pentru cele ce nu le făcuse. Ce uimitor! Despre câteva dintre păcatele sale, pustnicul a zis: ’Nu stiu ce să spun despre asta’, desi fusese călugăr vreme de aproape patruzeci de ani si avusese darul lacrimilor ... Şi în
17 “De necrezut pentru mulţi dar de fapt o întâmplare adevărată”, în Orthodox Life, iulie-august, 1976.
vreme ce era astfel chemat să dea socoteală, era scos din trup, lăsându-ne fără să cunoastem cum a fost judecata, ori sfârsitul, ori osânda, ori cum s-a sfârsit judecata.”18
Într-adevăr, întâlnirea cu vămile după moarte este doar partea hotărâtoare si ultima, a războiului întreg, purtat de sufletul fiecărui crestin de-a lungul tuturor zilelor vieţii sale. Episcopul Ignatie scrie: „Asa cum învierea sufletului crestin din moartea păcatului se săvârseste pe tot parcursul vieţii, tot asa se săvârseste în chip mistic, aici pe pământ, cercetarea sufletului de către puterile văzduhului, să vadă de s-a înrobit lor, ori de s-a slobozit de ele; la călătoria prin văzduh (după moarte) această slobozire ori înrobire se pune doar întru lucrare (vol. III, pag. 159). Unii sfinţi, cum ar fi Sf. Macarie cel Mare -a cărui trecere prin vămi a fost văzută de câţiva ucenici ai săi -trec printre vamesii draci fără să fie opriţi pe cale, pentru că deja s-au luptat cu ei si au câstigat războiul din timpul vieţii. Iată întâmplarea din viaţa sa:
„Când Sfântului Macarie i s-a apropiat sfârsitul, heruvimul care era îngerul său păzitor, însoţit de o mulţime de sălăsluitori ai cerului, au venit să-i întâmpine sufletul. Împreună cu cetele de îngeri au mai coborât grupuri de apostoli, prooroci, mucenici, ierarhi, călugări si cei drepţi. Dracii s-au asezat în siruri si grupuri în vămi pentru a vedea trecerea sufletului celui purtător de Dumnezeu. Sufletul său a pornit suisul. Stând departe de el, duhurile întunericului au strigat din vămile lor: ’O, Macarie, de câtă slavă te-ai învrednicit!’ Smeritul bărbat le-a răspuns: ’Nu! Încă mă tem, fiindcă nu stiu dacă toate cele ce am făcut sunt bune.’ Între timp, el urca cu repeziciune spre cer. De la vămile asezate pe suisuri mai înalte, puterile văzduhului au strigat iarăsi: ’Chiar asa! Ne-ai scăpat, Macarie.’ ’Nu, a răspuns el. Mai am de străbătut o cale.’ Când el ajunsese deja la porţile raiului, aceia au strigat tânguindu-se de răutate si de pizmă: ’Chiar asa!
Scara urcusului dumnezeiesc, trad. De Arhimandrit Lazarus Moore, Eastern Orthodox Books, 1977, pag. 120-121.
Ne-ai scăpat, Macarie!’ El a răspuns: ’Fiind păzit de puterea lui Hristos al meu, am scăpat de vicleniile voastre!’” (Pateric).
„Marii sfinţi ai lui Dumnezeu trec cu mare usurinţă printre străjile văzduhului care sunt în paza puterilor întunericului, pentru că de-a lungul vieţii lor pământesti ei intră în luptă neîntinată cu ele, si câstigând biruinţa asupra lor, agonisesc în adâncul inimii lor slobozenie desăvârsită faţă de păcat, ajung templu si locas al Duhului Sfânt, făcând sălasul minţii lor nepotrivit pentru îngerii căzuţi” (Episcopul Ignatie op. cit. Vol. III, pag. 158-159).

6. Judecata particulară În teologia dogmatică ortodoxă, trecerea prin vămile văzduhului este o parte a judecăţii particulare, prin mijlocirea căreia se hotărăste soarta sufletului până la judecata cea de obste. Atât judecata particulară, cât si judecata cea de obste sunt săvârsite de către îngeri, care slujesc drept lucrători ai dreptăţii lui Dumnezeu: La sfârsitul veacurilor vor iesi îngerii si vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor drepţi si îi vor arunca în cuptorul cel de foc (Matei 13, 49).
Crestinii ortodocsi au o sansă bună prin învăţătura despre vămile văzduhului si judecata particulară care este înfăţisată limpede în numeroase scrieri Patristice si în Vieţile sfinţilor, dar de fapt orice om care va cugeta cu atenţie numai la Sf. Scriptură, va ajunge la aceeasi socotinţă. Astfel, evanghelistul protestant Billy Graham, scrie în cartea sa cu privire la îngeri: „În clipa morţii, sufletul iese din trup si umblă prin aer. Dar Scriptura ne învaţă că acolo stă la pândă diavolul. Este ’stăpânitorul puterii văzduhului’ (Efeseni 2, 2). Dacă ochii înţelegerii noastre s-ar deschide, probabil că am vedea văzduhul plin de draci, vrăjmasii lui Hristos. Dacă satan a putut să-l facă pe îngerul lui Daniel să zăbovească trei săptămâni ca să-si împlinească menirea sa pe pământ, ne putem închipui împotrivirea pe care o poate întâmpina un crestin la moarte ... Clipa morţii este ultimul prilej al lui satan în care să-l lovească pe adevăratul credincios; dar Dumnezeu Şi-a trimis îngerii ca să ne păzească la vremea aceea.”19
7. Vămile: o piatrăde încercare a adevăratei experienţe de dupămoarte
Tot ce s-a arătat în acest capitol este, de bună seamă, altceva decât „revederile rapide ale faptelor trecute” (flashbacks) ale vieţii, care sunt povestite astăzi atât de des în experienţele trăite „după moarte”. Acestea din urmă - care se arată adesea si înainte de moarte -nu au nimic de la Dumnezeu, nu au nici o legătură cu judecata. Se pare că acestea sunt mai degrabă o experienţă psihologică, o revedere a vieţii cuiva dimpreună cu cercetarea constiinţei proprii. Lipsa judecăţii si chiar „simţul umorului” pe care mulţi au observat-o în fiinţa nevăzută, care stă de faţă la „revederile rapide ale faptelor trecute”, reprezintă, mai înainte de toate, o oglindire a cumplitei lipse de preţuire pe care o au majoritatea oamenilor din lumea apuseană, cu privire la viaţă si moarte. Şi de aceea chiar si hindusii din India cea „înapoiată” au experienţe ale morţii mai înfricosătoare decât majoritatea celor din apus: chiar fără luminarea adevărată a crestinismului, ei au păstrat o purtare mai curată faţă de viaţă decât o au majoritatea oamenilor din apusul usor „post-crestin”.
Trecerea prin vămi -care este un fel de piatră de încercare a experienţei adevărate de după moarte - nu este deloc înfăţisată în experienţele trăite astăzi, si pricina pentru această situaţie nu trebuie să o căutăm departe. Din multe semne -lipsa îngerilor care vin să ia sufletul, lipsa judecăţii, usurătatea multor istorisiri, chiar si scurtimea timpului în care are loc experienţa (de obicei cinci până la zece minute, în comparaţie cu o vreme de câteva ceasuri până la câteva zile, în întâmplările Vieţilor sfinţilor si în alte izvoare ortodoxe) -este limpede că experienţele de astăzi,
19 Billy Graham, Îngerii vestitori tainici ai lui Dumnezeu, Doubleday, New York, 1975, pag. 150-151.
desi uneori sunt foarte uimitoare si nu se pot deslusi prin nici o lege firească cunoscută de stiinţa medicală, nu sunt foarte adânci. Dacă acestea sunt experienţe adevărate ale morţii, atunci ele presupun doar începutul călătoriei sufletului după moarte. Ele au loc înaintea morţii, cum ar fi, înaintea hotărârii lui Dumnezeu pentru ca sufletul să rămână dezlegat de trup (care se arată prin venirea îngerilor după suflet), în vreme ce, în experienţele de astăzi, mai există o cale pentru suflet de a se întoarce în trup prin mijloace firesti.
Oricum, ne mai rămâne să lămurim bine experienţele care sunt trăite astăzi. Ce sunt aceste privelisti frumoase care se văd adesea? Unde se află această cetate „cerească” care se vede? Ce este tot acest sălas „din afara trupului” cu care se intră în legătură astăzi fără nici o tăgadă?
Răspunsul la aceste întrebări se poate găsi prin cercetarea literaturii care se deosebeste de izvoarele ortodoxe pomenite mai sus -literatură care se bazează si pe experienţă personală, si este cu mult mai complexă în observaţii si concluzii decât experienţele de astăzi de „după moarte”. Către această literatură se îndreaptă Dr. Moody si alţi cercetători, si în aceasta găsesc ei într-adevăr asemănări importante cu acele cazuri clinice care au aprins în zilele noastre interesul pentru viaţa de după moarte.

8. Învăţătura episcopului Teofan Zăvorâtul despre vămile văzduhului Episcopul Ignatie Brianceaninov a fost apărătorul de frunte al învăţăturii ortodoxe despre vămile văzduhului, din Rusia secolului al XIX-lea, când necredinciosii si modernistii începeau deja să o ia în râs. Dar nici Episcopul Teofan Zăvorâtul nu a fost un apărător mai puţin hotărât al acestei învăţături, pe care a socotit-o ca parte a învăţăturii ortodoxe despre războiul nevăzut sau a luptei duhovnicesti împotriva dracilor. Iată ce spune el despre vămi, în comentariul său la versetul 80 al Psalmului 118:
Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mărusinez.
„Proorocul nu spune cum si unde ’să nu se facă omul de rusine’. Cel mai bine ’să nu se facă de rusine’ la vremea războaielor lăuntrice ...
Cel de al doilea moment când nu trebuie să se facă de rusine este în ceasul morţii si la trecerea prin vămi. Oricât de nesocotită poate să li pară ’oamenilor informaţi’ ideea vămilor, nu-i va scăpa de trecerea prin ele. Ce caută vamesii la cei care trec prin vămi? Ei caută să vadă dacă oamenii au ceva din cele ce sunt ale lor. Care sunt lucrurile lor? Patimile. De aceea, în omul a cărui inimă este curată si este străină de patimi, vamesii nu pot afla nimic pentru care să pornească războiul; dimpotrivă, însusirile potrivnice îi vor lovi ca săgeţile fulgerului. La aceasta, cel care are mai puţină învăţătură ar spune următoarele: Vămile sunt înfricosătoare. Dar este posibil ca dracii, în loc să arate ceva înfricosător, să arate ceva atrăgător. În trecerea prin vămi, una după alta, dracii ar putea arăta ceva înselător si atrăgător, potrivit feluritelor feluri de patimi. Când, de-a lungul vieţii pământesti, patimile au fost alungate din inimă, si faptele cele bune au fost sădite si li s-au împotrivit acelora, atunci nu mai are nici o însemnătate ce lucru atrăgător i se arată sufletului, căci el nu va arăta nici o slăbiciune faţă de lucrul acela, si îsi întoarce faţa de la el cu scârbă. Dar, atunci când inima nu s-a curăţat, sufletul va alerga către patima pentru care inima are cea mai mare slăbiciune; si dracii îl vor lua ca pe un prieten, si după aceea ei stiu unde să îl aseze. De aceea, este foarte problematic, ca un suflet, atâta vreme cât mai rămân în el slăbiciuni pentru lucrurile vreunei patimi, să nu se facă de rusine la vămi. Fiind făcut de rusine aici, înseamnă că sufletul este aruncat în iad.
Dar hotărârea definitivă de a fi rusinat se va da la Judecata de Apoi, înaintea Judecătorului Atoatevăzător ...”20
20 Psalm 118, tâlcuit de Episcopul Teofan, Moscova, 1891, retipărit la Jordanville, 1976, pag. 189-290; vezi rezumatul tipărit de New Diveevo Convent, Spring Valley,
N. Y., 1978, pag. 24.

[Adrian Pop]

Sfintii Martiri de la Aiud. (https://www.facebook.com/pages/Sfintii-Martiri-de-la-Aiud/553422618006331?hc_location=timeline)acum aproximativ o oră

https://fbcdn-sphotos-c-a.akamaihd.net/hphotos-ak-ash3/p480x480/625485_709034032445188_156477796_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=709034032445188&set=a.553423778006215.140766.553422618006331&type=1&relevant_count=1)

4 (https://www.facebook.com/shares/view?id=709034032445188)Îmi place (https://www.facebook.com/pages/Sfintii-Martiri-de-la-Aiud/553422618006331#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=2&appid=2305272732&p%5B0%5D=553422618006331&p%5B1%5D=1073741872&profile_id=553422618006331&share_source_type=unknown)

[Adrian Pop]

Cum sa faci din copilul tau un delicvent ?

http://www.youtube.com/watch?v=z5Bcb3LipiE
Marturii si invataturi Arsenie Boca - 8 ore lectura - 2 carti - audiobook
7h59min.10s



12 indemunri ce trebuie facute pe dos, adica ce nu trebuie facut.

1. Inca de mic dati-i copilului tot ce vrea ! In felul acesta va creste cu convingerea ca toata lumea ii va oferi ce are el nevoie.
2. Cand spune cuvinte urate radeti in fata lui. Asta-l va face sa creada ca este amuzant.
3. Nu-i asigurati nici o formare spirituala pana la varsta de 21 de ani si lasati-l atunci sa decida pentru sine.
4. Evitati sa-i spuneti ca nu este bine ca atunci puteti creea un complex de vinovatie. Mai tarziu cand va fi arestat de politie. Asta-l va face sa creada ca intreaga societate este impotriva lui si ca este un persecutat.
5. Strangeti ceea ce este aruncat pe jos. Faceti totul in locul lui astfel incat sa se obisnuiasca sa arunce responsabilitatea asupra altuia.
6. Fiti de partea lui in disputele cu vecinii, profesorii si politistii si asigurati-l ca toti s-au unit impotriva lui.
7. Certati-va des in prezenta copiilor. In felul acesta ei nu vor fi socati cand ,ai tarziu le va merge rau in familie.
8. Dati copilului cati bani de buzunar vrea. Nu lasati niciodata sa si-i castige singur.
9. Faceti-i pe plac si impiniti-i toate dorintele in materie de confort si de hrana, dar aveti grija sa i le satisfaceti cu varf si indesat, copesindu-l.
10. Lasati-l sa citeasca orice text si sa asculte orice muzica-i cade in mana.
11. Aveti grija sa sterilizati bine vesela si paharele dar lasati-i sipritul sa se hraneasca cu deseuri.
12.Cand are probleme serioase scuzati-va, spunand ca niciodata nu ati stiut ce sa faceti cu el.

Asteptati-va la o viata grea. Probabil, dar pentru asta trebuie sa fiti pregatit din timp.

[Adrian Pop]

https://fbcdn-photos-a-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/s75x225/541830_398896143569604_834479754_s.jpg (https://www.facebook.com/mirabela.daria)Mirabela Daria (https://www.facebook.com/mirabela.daria?hc_location=stream)
Alte invataturi
Noi suntem raspunzatori de darurile lui Dumnezeu.
(Noi nu le cunoastem si le tinem ca lumina sub obroc).
Avem raspunderea la Judecata din urma.
Foarte repede avem sa aflam lucrul acesta la moartea noastra;de aici dincolo,vom afla masura noastra,pana unde era sa ajungem,cu schimbarea noastra in bine.
Caci ne poarta ingerul nostru pazitor dupa ce trecem vamile vazduhului,unde cunoastem si recunoastem pacatele,ne duce in Rai si ni se arata masurile unde trebuia sa ajungem,dupa inzestrarea lui Dumnezeu.
Toti cei botezati au cinci,doi sau un talant.Si dupa acei talanti se cunoaste datoria(fiecaruia),unde trebuia sa ajunga cu sfintenia vietii pe pamant.
Daca n-a indeplinit masura aceasta,va fi trimis la judecata deosebi si va petrece dupa pacate,dupa tandaleala lor,pe care le-a iubit mai mult ca pe Dumnezeu(va petrece in iad).
Daca urmasii lui fac osteneala si milostenii,poate iesi la bine,iar daca nu,petrece in iad pana la Judecata din urma.
Viata de dincolo de mormant e si rai si iad.Si crestinii lenesi locuiesc acolo pana ce cunosc dreptatea lui Dumnezeu si datoria lor de a se fi facut mai buni.Pentru a se sili mai bine(tragere de inima spre bine).Aici putem alege,acolo suntem legati.
Cum vom pleca de pe pamant,cu porneala aceea vom fi si dincolo,chiar de vom petrece in iad pentru trezire prea tarziu.
Sa aducem pe suflet lui Dumnezeu la masura lui de desavarsire.
Sa lucram binele si in afara,si in launtrul lui.
E grea sarcina sufletului,daca pleci cu datoria de pe pamant.
Masura ta o stie preotul,sub purtarea lui de grija poti merge inainte,caci el stie cat de bine poate face fiecare dupa puterea lui.
Toti suntem chemati cu dragoste de Dumnezeu.
Lamuririle sunt dovada a dragostei lui Dumnezeu pentru darul acesta si celor ce vor auzi.
Intelegeti si petreceti potrivit cu dragostea parinteasca a Parintelui Ceresc.Tatal ,care ne trimite ajutoare,cunostinte si minuni,lucreaza cu alesii Sai.
Probat ca ne ajuta rugaciunea sa fim subtiri de obraz de a-I darui Lui viata,dragostea si sufletul nostru,caci ne ajuta.
Este posibila o schimbare a crestinatatii noastre:sa ne rugam,ca Dumnezeu este hotarat sa ne ajute.O stralucire din noi si a celorlalte popoare,care sa porneasca de la noi.
Rugati-va pentru aceasta!
Amin
Parintele Arsenie Boca
— împreună cu Iulian Balan (https://www.facebook.com/iulian.balan.796) şi cu alţi 35 (https://www.facebook.com/browse/participants/?q=AeKKNRGJO8_drpAB43CORAnhHcLt71V8zwP51_cUcg3g-Ea-mCWQ9TUrq4GAqRRqTQmAgdFkB0Bp48akrHhbQmaGwBn34SRuOm 0xFVddWMMUCjOYYnsjILV70fghWoIKhx2M1Z7cBhtNZt5SN1bX EpvNzwV1I6t75mdSr4eOOFJ5gtl5SPFoUhZ6JF4qJNGt6x-ynkZQmJ_8HeEN52nPiKRzNhOsTBLz8f4ealpBDw6DVN5an5AVz CbCCOLI0HzZPkMlk-VkPgUv-N0LlX-6t9snq85J3n4tx7pgVRKmEZK188R6rhd6xvLpNN5S3cRmtKkZz gQRDVcYtnVcKJ2j3Zi9CU5LIGlmnBk3emrMmnWWjUxIn5qt2Ml f-lscXXfSOYgQH6HMiq-OkmvJFpCI_qNaX-hG11px87H4KgieeILVk89mlicC9xRGxB3s2Zf1_jmHuwuolxLj jYx0kbepN4NrfjJbiFVY3VRqb1XoBH-jmfuyFnpE1ngVuQ88NS9fpI-mhvaG4ClzfoN-K8xOUXiGY5tQbg1pYqwuW1E87QvX9JINQr9Wz0J3VHKpf0SSTH DmsoycxRxeMOf_w3D6d2PQYMtfKO4zM1ueeUKYGE_CbbDnukax 6HIhUpiGDWUTwyOB-zPWSbngXvhi9PB6QIG7dqOWKJ1M4qgmHNpTuSocA91im8jDATC BSRl4pGLEYm3QSIuxqX7Z7MN8bWJgJts-AdQM26xBLZxu6tpXyivkfPLT-JOk9w_w8fB2vhvKDHg4YsQpCgLOzUIBIEjHsa7LdUMOgG9H45V CL1f4eJkNwonQQrHwzMLjj5n7WNkVFzewyzvH_04pg8h0XtI4L 5WzHDTbdfZn9O3EZF7NES8KeOari9S32X1EmNJGb0vWyU-jtBLtWW4qcSNpkdG9X9_B3vhdFM-S_M9kZTmcifzHTzMcB2TatKb9CYQgKCRWy-i4iWE9maeWIoAWjdr9oS5R).
https://fbcdn-sphotos-e-a.akamaihd.net/hphotos-ak-prn1/s403x403/559409_402154886577063_1456883042_n.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=402154886577063&set=a.153390888120132.30519.100003476649499&type=1&relevant_count=1&ref=nf)

Nu-mi mai place (https://www.facebook.com/?sk=nf#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=2&appid=2305272732&p%5B0%5D=100003476649499&p%5B1%5D=1073742154&profile_id=100002378853251&share_source_type=unknown) · acum 53 minute via mobil (https://www.facebook.com/mobile/?v=350685531728) ·


Ţie, Mirabelei Daria (https://www.facebook.com/mirabela.daria) şi altor 8 (https://www.facebook.com/browse/likes?id=402154886577063) vă place asta.

[Adrian Pop]

http://www.youtube.com/watch?v=z5Bcb3LipiE

Parintele Arsenie vorbea cu fiecare in parte in auzul tuturor, ca sa invatam unul de la altul a ne feri de rau si ne invata pe toti ce este bine. Cu fiecare in parte Parintele Arsenie vorbea putin, la subiect si concret. Nu-si pierdea Timpul.

30min.16 s

[Adrian Pop]

http://video.crestinortodox.ro/cL6x4L2zAKa/Marturii_despre_Parintele_Arsenie_Boca.html

[Adrian Pop]

http://str.crestin-ortodox.ro/foto/13/1229_sfantul_cuvios_antonie_cel_mare_w400.jpg

[Adrian Pop]

R Maria Alina (https://www.facebook.com/r.alina.7)
http://www.youtube.com/watch?v=anTM1w5ZjLU
https://fbexternal-a.akamaihd.net/safe_image.php?d=AQCQVuQpJthmny9p&w=130&h=130&url=http%3A%2F%2Fi1.ytimg.com%2Fvi%2FanTM1w5ZjLU%2 Fhqdefault.jpg&cfs=1



(http://www.youtube.com/watch?v=anTM1w5ZjLU)Filocaia audio - Sfantul Antonie cel Mare - partea a doua
youtube.com

(http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3 DanTM1w5ZjLU&h=-AQHQQgd6&enc=AZMq0WeS8dU3_qM0z4J8UYHju2ny7NvNn2xgf_gAGqyGKB ftf8sQBySxbIJAudOZlXWskEOFxWlRkCyen4xqy8cAyGODadlf ex24qgwc_bggXrGRLOxxjrWTFMipyLTKszjZusn6UG8NT_76ML 9qqd4iX4SR748ssWRFb3GjQyzvdA&s=1)



Nu-mi mai place (https://www.facebook.com/#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=99&appid=2309869772&p%5B0%5D=624453769&p%5B1%5D=10152131306673770&share_source_type=unknown) · acum 2 ore în Ploiesti (https://www.facebook.com/pages/Ploiesti-Romania/114992985184906) ·



Ţie, Elenei Maria (https://www.facebook.com/elena.maria.923), lui R Maria Alina (https://www.facebook.com/r.alina.7) şi altor 5 (https://www.facebook.com/browse/likes?id=10152131306673770) vă place asta.

[Adrian Pop]

Filocaia audio - Sfantul Antonie cel Mare - prima parte
http://www.youtube.com/watch?v=Lz3CbMaggeM





http://www.youtube.com/watch?v=anTM1w5ZjLU
https://fbexternal-a.akamaihd.net/safe_image.php?d=AQCQVuQpJthmny9p&w=130&h=130&url=http%3A%2F%2Fi1.ytimg.com%2Fvi%2FanTM1w5ZjLU%2 Fhqdefault.jpg&cfs=1



(http://www.youtube.com/watch?v=anTM1w5ZjLU)Filocaia audio - Sfantul Antonie cel Mare - partea a doua
youtube.com (http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fwww.youtube.com%2Fwatch%3Fv%3 DanTM1w5ZjLU&h=-AQHQQgd6&enc=AZMq0WeS8dU3_qM0z4J8UYHju2ny7NvNn2xgf_gAGqyGKB ftf8sQBySxbIJAudOZlXWskEOFxWlRkCyen4xqy8cAyGODadlf ex24qgwc_bggXrGRLOxxjrWTFMipyLTKszjZusn6UG8NT_76ML 9qqd4iX4SR748ssWRFb3GjQyzvdA&s=1)






Filocaia audio - Sfantul Antonie cel Mare - ultima parte

http://www.youtube.com/watch?v=DFXoP4RsVbY

[Adrian Pop]

Simona Andreea Banaru (https://www.facebook.com/simona.banaru?fref=nf) via Anghel Dumitriu (https://www.facebook.com/anghel.dumitriu?fref=nf)
8 ore

https://fbexternal-a.akamaihd.net/safe_image.php?d=AQDqvVdwZ5U1R50b&w=470&h=265&url=http%3A%2F%2Fi1.sndcdn.com%2Fartworks-000078355586-jwh1ms-t500x500.jpg%3F61e8f21&cfs=1&sx=0&sy=5&sw=500&sh=282&upscale=1
Primii paşi pe Cărarea Împărăţiei
SoundCloud|De carareaimparatiei

(https://soundcloud.com/carareaimparatiei/primiipasi1)



Nu-mi mai place (https://www.facebook.com/groups/193615130794282/?fref=ts#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=99&appid=2309869772&p%5B0%5D=100002869551949&p%5B1%5D=519586234813690&share_source_type=unknown)



Ţie şi altor 7 (https://www.facebook.com/browse/likes?id=305699892919138&actorid=100002869551949) vă place asta.




https://fbcdn-profile-a.akamaihd.net/hprofile-ak-frc3/t1.0-1/c0.0.48.48/p48x48/10305435_1466609566906069_9211349537712883373_t.jp g (https://www.facebook.com/liliana.rotaru.1694?fref=ufi)
Liliana Rotaru (https://www.facebook.com/liliana.rotaru.1694?fref=ufi) PARINTELE DRAG SUFLETULUI MEU