Adrian Pop
01.11.2011, 00:02
Invataturi pentru Neamul meu -Tudor Diaconu
.. Limba noastră din vecie a rostit cum se cuvine:
tot ce’i greu e’n începuturi, urma vine de la sine
toată lauda’i ocara din contrarii ce se’mpung
fiindcă drumul pân’ la uşă este drumul cel mai lung
pasul mare din gândire trece sigur peste prag
după care CUTEZANŢA şi STATORNICIA-i: STEAG
OMU, tot poporul bine când se’ncumetă în zare
peste pragul necredinţei este ROMÂNIA MARE
readună’n el puterea măreţei, roua frunţii
către NEŞTIUT e pasul mai înalt decât toţi munţii
fiindcă PERMANENŢA NOASTRĂ prin milenii sfânt Pegas
a pornit în zorii vieţii tocmai cu întâiul pas
a’l urma se cheamă poate dâra SFINŢILOR PĂRINŢI
permanenţa nemuririi’n doina lacrimei fierbinţi
de când lumea preamărit e în Cazanii de’nceput.
Când porneşti cu dreptul totul jumătate e FĂCUT!
îi urmează preştiinţa mai presus de-a morţii carte
CINE ŞTIE ÎNCPUTUL MERGE SIGUR MAI DEPARTE.
Fii la fel cu toată lumea, şi nu da mâniei zor
ia în spate greutatea la’nceput, nu ce’i usor
cum ESOP ne spune’n carte luă’n spinare coş cu pâine
şi hrănind eternitatea croi drumul către mâine
nu-ţi începe tinereţea uşuratic, prea deşartă
este LENEA NEPUTINŢEI, STĂRUINŢA’i marea artă
într’o exprimare simplă cheamă-se sfârşit zadarnic
fiindcă biruie furtuna totdeauna cel mai harnic.
Eşti la coasă aduni hrana, iată primul pas POLOCUL
mai pe urmă’n AMINTIRE de la vârf începe stogul
şaptele simbol în coasă Duminica să-l păstrezi
îndoiala fără milă ca pe-un şarpe s’o retezi
în uitare’i LAŞITATEA spune vorba înteleaptă
te alătură luminii urcând lin, treaptă cu treaptă
şi observă la tot pasul cum pe albul nenufar
cum ne-aduse trândăvia comunismul ovipar
nu poţi da’napoi fiind OMU început de A, B, C!
Cine-a spus întâiul A-ul, trebuie să spună B!!!
admirând în devenirea lutului încremenit
că tot Răul OMENIRII are sigur un sfârşit!”
Tudor Diaconu
.. Limba noastră din vecie a rostit cum se cuvine:
tot ce’i greu e’n începuturi, urma vine de la sine
toată lauda’i ocara din contrarii ce se’mpung
fiindcă drumul pân’ la uşă este drumul cel mai lung
pasul mare din gândire trece sigur peste prag
după care CUTEZANŢA şi STATORNICIA-i: STEAG
OMU, tot poporul bine când se’ncumetă în zare
peste pragul necredinţei este ROMÂNIA MARE
readună’n el puterea măreţei, roua frunţii
către NEŞTIUT e pasul mai înalt decât toţi munţii
fiindcă PERMANENŢA NOASTRĂ prin milenii sfânt Pegas
a pornit în zorii vieţii tocmai cu întâiul pas
a’l urma se cheamă poate dâra SFINŢILOR PĂRINŢI
permanenţa nemuririi’n doina lacrimei fierbinţi
de când lumea preamărit e în Cazanii de’nceput.
Când porneşti cu dreptul totul jumătate e FĂCUT!
îi urmează preştiinţa mai presus de-a morţii carte
CINE ŞTIE ÎNCPUTUL MERGE SIGUR MAI DEPARTE.
Fii la fel cu toată lumea, şi nu da mâniei zor
ia în spate greutatea la’nceput, nu ce’i usor
cum ESOP ne spune’n carte luă’n spinare coş cu pâine
şi hrănind eternitatea croi drumul către mâine
nu-ţi începe tinereţea uşuratic, prea deşartă
este LENEA NEPUTINŢEI, STĂRUINŢA’i marea artă
într’o exprimare simplă cheamă-se sfârşit zadarnic
fiindcă biruie furtuna totdeauna cel mai harnic.
Eşti la coasă aduni hrana, iată primul pas POLOCUL
mai pe urmă’n AMINTIRE de la vârf începe stogul
şaptele simbol în coasă Duminica să-l păstrezi
îndoiala fără milă ca pe-un şarpe s’o retezi
în uitare’i LAŞITATEA spune vorba înteleaptă
te alătură luminii urcând lin, treaptă cu treaptă
şi observă la tot pasul cum pe albul nenufar
cum ne-aduse trândăvia comunismul ovipar
nu poţi da’napoi fiind OMU început de A, B, C!
Cine-a spus întâiul A-ul, trebuie să spună B!!!
admirând în devenirea lutului încremenit
că tot Răul OMENIRII are sigur un sfârşit!”
Tudor Diaconu