PDA

Arată versiune întreagă : O stranie întâmplare cu părintele Arsenie şi Maica Domnului în muntele Athos



Adrian Pop
18.08.2013, 01:50
O stranie întâmplare cu părintele Arsenie şi Maica Domnului în muntele Athos



Mie, 08/07/2013 - 09:04



prof.Vasile Găurean


Cei care l-au cunoscut pe marele duhovnic spun că era de o mare smerenie, ”o prăpastie de smerenie”-cum spunea regretatul mitropolit Antonie Plămădeală despre sfinţii cei adevărati şi bineplăcuţi lui Dumnezeu. Astfel fiind, n-a vorbit niciodată desluşit sau complet despre o ciudată întâmplare pe care a trăit-o în Sfântul Munte Athos la mijlocul anului 1939. Era cu câtiva ani înaintea celui de al doilea Mare Război Mondial. Mai mult crâmpeie fost-au relatate de bunul părinte si duhovnic, lăsând multe sub pecetea tainei. Plecase acolo, în nordul Eladei, la Sfântul Munte, spre a cunoaste marile nevoinţe ale părintilor trăitori aici, despre a căror curată vieţuire se umpluse lumea. Spuneau ucenicii bunului părinte Arsenie că acesta se dusese într-o pădure deasă pentru a se ruga Domnului HRISTOS, cu deosebire spre a afla un duhovnic spre călăuzirea paşilor pe căile mântuirii. Mult şi fierbinte s-a rugat Măntuitorului binecuvântat. Apoi cu si mai multă osârdie s-a rugat Maicii Preacurate acolo, în singurătate, si -după cum spunea însusi bunul părinte- i s-a arătat lui Maica Domnului coborând din nori strălucitori şi l-a luat de mână, ducându-l pe un vârf de munte semeţ, Inalt foarte, încât te-ai fi spăimântatat să priveşti spre văi .
Acolo l-a lăsat în seama unui sfânt, pe care l-a recunoscut -Sfăntul Serafim de Sarov- ce vieţuise cu circa două sute de ani în urmă(mutat la Domnul în 1833), glorie a monahismului si ortodoxiei slave. Si...vreme de patruzeci de zile, suitu-s-a părintele în muntele acela semeţ, cu creste înalte, ca un alt Moise al acestor vremuri, primind învătătură de la marele duhovnic al pravoslavnicilor, întru post negru, umilinţă şi tăcere mare, fiindcă-l întărea pentru aceasta Maica Domnului. Apoi, după patru luni se întoarse părintele Arsenie la Mănăstirea Sâmbăta, dar parcă nu mai era el, ci altul. ”Te cutremurai să-l privesti si te umileai pe loc -spune cineva din cei ce-l vizitau atunci. Iti ştia pe dată toate gândurile si numele, fără să te cunoască, toate faptele bune sau păcătoase, că nu puteai să te ascunzi.”
Astfel schimbatu-s-a viaţa părintelui duhovnic Arsenie Boca, punându-se mare început schimbării sale sufleteşti, dar şi pentru mulţimile de credinciosi care îl căutau cu mare dragoste. Cuvine-se astfel să dăm necontenit slavă bunului Dumnezeu, Preasfintei si milostivei Sale Maici, ce revarsă ajutor si daruri mari celor care au inimă curată, Şi iar cuvine-se ca şi noi să ne curăţim gândurile
şi viaţa de patimile acestui veac neguros, în care smintelile bântuie mai cumplit decât viforniţele iernii, spre a fi şi noi bineplăcuţi lui Dumnezeu în toate zilele călătoriei noastre prin această lume.

Adrian Pop
18.08.2013, 01:53
Apoi cu si mai multă osârdie s-a rugat Maicii Preacurate acolo, în singurătate, si -după cum spunea însusi bunul părinte- i s-a arătat lui Maica Domnului coborând din nori strălucitori şi l-a luat de mână, ducându-l pe un vârf de munte semeţ, Inalt foarte, încât te-ai fi spăimântatat să priveşti spre văi .
Acolo l-a lăsat în seama unui sfânt, pe care l-a recunoscut -Sfăntul Serafim de Sarov- ce vieţuise cu circa două sute de ani în urmă(mutat la Domnul în 1833), glorie a monahismului si ortodoxiei slave. Si...vreme de patruzeci de zile, suitu-s-a părintele în muntele acela semeţ, cu creste înalte, ca un alt Moise al acestor vremuri, primind învătătură de la marele duhovnic al pravoslavnicilor, întru post negru, umilinţă şi tăcere mare, fiindcă-l întărea pentru aceasta Maica Domnului. Apoi, după patru luni se întoarse părintele Arsenie la Mănăstirea Sâmbăta, dar parcă nu mai era el, ci altul. ”Te cutremurai să-l privesti si te umileai pe loc -spune cineva din cei ce-l vizitau atunci. Iti ştia pe dată toate gândurile si numele, fără să te cunoască, toate faptele bune sau păcătoase, că nu puteai să te ascunzi.”

Adrian Pop
18.08.2013, 01:53
Si...vreme de patruzeci de zile, suitu-s-a părintele în muntele acela semeţ, cu creste înalte, ca un alt Moise al acestor vremuri, primind învătătură de la marele duhovnic al pravoslavnicilor, întru post negru, umilinţă şi tăcere mare, fiindcă-l întărea pentru aceasta Maica Domnului. Apoi, după patru luni se întoarse părintele Arsenie la Mănăstirea Sâmbăta, dar parcă nu mai era el, ci altul. ”Te cutremurai să-l privesti si te umileai pe loc -spune cineva din cei ce-l vizitau atunci. Iti ştia pe dată toate gândurile si numele, fără să te cunoască, toate faptele bune sau păcătoase, că nu puteai să te ascunzi.

Adrian Pop
19.09.2014, 21:15
Parintele Arsenie Papacioc & Parintele Arsenie Boca (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506?hc_location=timeline)acum 52 minute (https://www.facebook.com/281816922005506/photos/a.281822678671597.1073741828.281816922005506/307186279468570/?type=1) · editat (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506?ref=hl#)


http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/11/21/imi-cam-pare-rau-ca-n-am-ramas-si-eu-acolo-parintele-arsenie-boca-si-dorul-dupa-muntele-athos-gradina-maicii-domnului/

“Îmi cam pare rău că n-am rămas şi eu acolo”. Părintele Arsenie Boca şi dorul după Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului

(...) Părintele Arsenie fără îndoială a rămas toată viaţa legat sufleteşte de Grădina Maicii Domnului şi de experienţele deosebite trăite acolo. Mărturie stă şi o scrisoare trimisă unui frate călugăr din Athos căruia îi spune printre altele: “(…) dacă însă preţuiţi grădina Maicii Domnului mai mult decît orice altă ocrotire, mai răbdaţi puţin pe loc, şi rămâneţi în Sfântul Munte, – că eu unul în locul vostru n-aş ieşi deacolo – îmi cam pare rău că (de ce) n-am rămas şi eu acolo (…)”.

https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506?ref=hl


https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xfp1/v/t1.0-9/995088_307186279468570_1509960473755972735_n.jpg?o h=3bfe5f000e82bc181f6019bdd450139d&oe=5484949B&__gda__=1418126234_f1ff2a7b50aeedfae1e2974b2bc9bd2 e

(https://www.facebook.com/281816922005506/photos/a.281822678671597.1073741828.281816922005506/307186279468570/?type=1&relevant_count=1)
https://fbstatic-a.akamaihd.net/rsrc.php/v2/y_/r/ybG64RP279R.pngAdrian Pop (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506?ref=hl#)



2 distribuiri (https://www.facebook.com/shares/view?id=307186279468570)Îmi place (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506?ref=hl#)Îmi place (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506?ref=hl#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=2&appid=2305272732&p%5B0%5D=281816922005506&p%5B1%5D=1073742110&profile_id=281816922005506&share_source_type=unknown)






28 de persoane (https://www.facebook.com/browse/likes?id=307186279468570&actorid=281816922005506) apreciază asta.




https://fbcdn-profile-a.akamaihd.net/hprofile-ak-xfp1/v/t1.0-1/c13.4.48.48/p56x56/229470_100879536668008_8227306_n.jpg?oh=b52f846270 f770ac14cfaee91efe32c7&oe=54C3C7F9&__gda__=1419044033_fefdc2d56611e0bcc2fab5f6e21dcaf c















https://fbcdn-profile-a.akamaihd.net/hprofile-ak-xpa1/v/t1.0-1/c0.2.48.48/p48x48/10628289_299831770204021_51063616365140723_n.jpg?o h=09ddaca5fbf56897808944f72d9068ff&oe=54D0E0F6&__gda__=1418062204_426e38ee6f818c31554653316093f0c 5 (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506)

Parintele Arsenie Papacioc & Parintele Arsenie Boca (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506)http://sfantulmunteathos.wordpress.com/.../imi-cam-pare.../ (http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/11/21/imi-cam-pare-rau-ca-n-am-ramas-si-eu-acolo-parintele-arsenie-boca-si-dorul-dupa-muntele-athos-gradina-maicii-domnului/)https://fbexternal-a.akamaihd.net/safe_image.php?d=AQAO-XLwzi9A3QgQ&w=90&h=90&url=http%3A%2F%2Fsfantulmunteathos.files.wordpress .com%2F2013%2F11%2Fcoperta-filocaliei-arsenie.jpg&cfs=1&upscale

(http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/11/21/imi-cam-pare-rau-ca-n-am-ramas-si-eu-acolo-parintele-arsenie-boca-si-dorul-dupa-muntele-athos-gradina-maicii-domnului/)

"Îmi cam pare rău că n-am rămas şi eu acolo". Părintele Arsenie Boca şi dorul după... (http://l.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fsfantulmunteathos.wordpress.c om%2F2013%2F11%2F21%2Fimi-cam-pare-rau-ca-n-am-ramas-si-eu-acolo-parintele-arsenie-boca-si-dorul-dupa-muntele-athos-gradina-maicii-domnului%2F&h=hAQFZvllw&s=1)
SFANTULMUNTEATHOS.WORDPRESS.COM









Îmi place (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506?ref=hl#) · Răspunde (https://www.facebook.com/pages/Parintele-Arsenie-Papacioc-Parintele-Arsenie-Boca/281816922005506?ref=hl#) · 2 (https://www.facebook.com/browse/likes?id=307186369468561) · acum 52 minute (https://www.facebook.com/281816922005506/photos/a.281822678671597.1073741828.281816922005506/307186279468570/?type=1&comment_id=307186369468561&offset=0&total_comments=1)

Adrian Pop
20.09.2014, 22:21
Pr. Arsenie Boca (https://www.facebook.com/pages/Pr-Arsenie-Boca/747241025288351?ref=stream) a adăugat 2 fotografii noi.







“Îmi cam pare rău că n-am rămas şi eu acolo”. Părintele Arsenie Boca şi dorul după Muntele Athos, Grădina Maicii Domnului
Se spune în Viaţa Părintelui Arsenie că în cele trei luni pe care le-a petrecut cu mare folos duhovnicesc în Muntele Athos a deprins rugăciunea cea adevărată, mai ales după o experienţă minunată petrecută în pustia athonită, prin mijlocirea Maicii Domnului şi a Cuviosului Serafim de Sarov. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care tânărul Zian Boca fusese trimis la Muntele Athos de către Mitropolitul Nicolae Bălan, după spusele Părintelui Arsenie: “ca să deprind călugăria de acolo”. Se întâmpla în anul 1939 (martie-mai), pe când era doar diacon celib, înainte de tunderea în monahism de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus.
Se ştie că Părintele Arsenie a lucrat la treptele ce coboară spre Chilia şi Peştera Sf. Athanasie Athonitul din apropierea Schitului nostru românesc Prodromu. Dar de mare folos duhovnicesc pentru românii ortodocşi este faptul că Părintele Arsenie Boca a adus manuscrisele copiate de el pentru primele patru volume ale Filocaliei care s-au tipărit la Sibiu ceva mai târziu.
Împreună cu Părintele Dumitru Stăniloae, duhovnicul şi profesorul său de Istorie bisericească de la Sibiu, va aduna o echipa editorială şi-l va sprijini pe acesta în titanica muncă de traducere şi redactare a Filocaliei, realizând şi coperta colecţiei. În prefaţa volumului din 1947, Părintele Stăniloae aduce un “cald cuvânt de mulţumire” Părintelui Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, care “prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa ce-a pus-o pe lângă mine de-a face această traducere, mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aşi fi săvârşit-o”. Mai mult, în prefaţa volumului II, Părintele Stăniloae îl numeşte pe Părintele Arsenie: “Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”. Este drept însă că relaţiile între cei doi se răcesc în timp, iar după Revoluţia din ’89, când Părintele Stăniloae îşi dă acordul pentru reeditarea volumelor din Filocalie, acesta nu mai pomeneşte nimic de aportul Părintelui Arsenie.
Consemnările despre activitatea Părintelui Arsenie pe Muntele Athos, “spre ştiinţa şi întărirea în dreapta credinţă ortodoxă a creştinilor”, s-au publicat de către Pr. Streza Nicolae Zian în cartea cu titlul “Catisme ale Părintelui Arsenie Boca pe Muntele Athos”.
Părintele Arsenie fără îndoială a rămas toată viaţa legat sufleteşte de Grădina Maicii Domnului şi de experienţele deosebite trăite acolo. Mărturie stă şi o scrisoare trimisă unui frate călugăr din Athos căruia îi spune printre altele: “(…) dacă însă preţuiţi grădina Maicii Domnului mai mult decît orice altă ocrotire, mai răbdaţi puţin pe loc, şi rămâneţi în Sfântul Munte, – că eu unul în locul vostru n-aş ieşi deacolo – îmi cam pare rău că (de ce) n-am rămas şi eu acolo (…)”

https://fbcdn-sphotos-f-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xfp1/v/t1.0-9/s720x720/10665772_842336765778776_7991145454590395004_n.jpg ?oh=58eeb07bfcf0251845d2070da735a9c1&oe=54926075&__gda__=1423006021_607788ef910a493b85413dca833346c 5
(https://www.facebook.com/747241025288351/photos/pcb.842336792445440/842336765778776/?type=1)https://scontent-b-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xap1/v/t1.0-9/16377_842336779112108_2032663251458315825_n.jpg?oh =b888fdc298e36fafdd8677f3613b318e&oe=54893304
(https://www.facebook.com/747241025288351/photos/pcb.842336792445440/842336779112108/?type=1)



https://fbstatic-a.akamaihd.net/rsrc.php/v2/y_/r/ybG64RP279R.pngAdrian Pop (https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=842336792445440&id=747241025288351&notif_t=notify_me#)

Adrian Pop
21.09.2014, 06:34
Ieromonah Arsenie Boca (https://www.facebook.com/pages/Ieromonah-Arsenie-Boca/280846225419958?hc_location=timeline)acum 8 ore (https://www.facebook.com/280846225419958/photos/a.280846798753234.1073741828.280846225419958/313146315523282/?type=1)


Se ştie că Părintele Arsenie a lucrat la treptele ce coboară spre Chilia şi Peştera Sf. Athanasie Athonitul din apropierea Schitului nostru românesc Prodromu.

Dar de mare folos duhovnicesc pentru românii ortodocşi este faptul că Părintele Arsenie Boca a adus manuscrisele copiate de el pentru primele patru volume ale Filocaliei care s-au tipărit la Sibiu ceva mai târziu.

Împreună cu Părintele Dumitru Stăniloae, duhovnicul şi profesorul său de Istorie bisericească de la Sibiu, va aduna o echipa editorială şi-l va sprijini pe acesta în titanica muncă de traducere şi redactare a Filocaliei, realizând şi coperta colecţiei. În prefaţa volumului din 1947, Părintele Stăniloae aduce un “cald cuvânt de mulţumire” Părintelui Ieromonah Arsenie de la Mănăstirea Brâncoveanu, care “prin prezenţa aproape necontenită şi prin stăruinţa ce-a pus-o pe lângă mine de-a face această traducere, mi-a alimentat curajul în mod considerabil ca să pot duce la capăt o muncă atât de ostenitoare, pe care altfel nu cred că aşi fi săvârşit-o”. Mai mult, în prefaţa volumului II, Părintele Stăniloae îl numeşte pe Părintele Arsenie: “Ctitor de frunte al Filocaliei româneşti”.


https://fbcdn-sphotos-b-a.akamaihd.net/hphotos-ak-xfp1/v/t1.0-9/10702031_313146315523282_8128413036597932293_n.jpg ?oh=dfb32d9bb9402b0dfd1a48f0327174ef&oe=54CECD21&__gda__=1418622376_1da8772ceb89523513ea8a38cc56ebf 5

(https://www.facebook.com/280846225419958/photos/a.280846798753234.1073741828.280846225419958/313146315523282/?type=1&relevant_count=1)
https://fbstatic-a.akamaihd.net/rsrc.php/v2/y_/r/ybG64RP279R.pngAdrian Pop (https://www.facebook.com/pages/Ieromonah-Arsenie-Boca/280846225419958?fref=ts#)



19 distribuiri (https://www.facebook.com/shares/view?id=313146315523282)Îmi place (https://www.facebook.com/pages/Ieromonah-Arsenie-Boca/280846225419958?fref=ts#)Îmi place (https://www.facebook.com/pages/Ieromonah-Arsenie-Boca/280846225419958?fref=ts#) · · Distribuie (https://www.facebook.com/ajax/sharer/?s=2&appid=2305272732&p%5B0%5D=280846225419958&p%5B1%5D=1073742990&profile_id=280846225419958&share_source_type=unknown)

Adrian Pop
23.09.2014, 01:55
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/9446-O-%C3%AEnt%C3%A2mplare-minunat%C4%83-din-Sf%C3%A2ntul-Munte-Athos-povestit%C4%83-de-P%C4%83rintele-Arsenie-Boca

Se auzi o bubuitură ca atunci când s-a rostogolit un bolovan pe pietrele de jos. O voce tulburătoare rosti “Zian Boca, din România să-i scrii mamei tale scrisoare că, dacă nu, va muri si o ai pe suflet. Stiu ca esti fecior si că nu te-ai atins de femei dar eşti mândru ca eşti pictor şi că ai tăiat cadavre la facultatea de medicină din Bucureşti, va trebui să posteşti, să te rogi şi să tai 100 de beţe din castan ca şi canon de ispăsire”. Noi tocmai ne opinteam toti trei să impingem un bolovan mare pe două beţe de castan puse ca role. Dar să impingi la deal este neasemanat de greu. Am simtit deodata ca se usureaza povara si bolovanul merge la deal ca tras cu o funie de sus de către cineva sau de o maşinărie cerească!
Dometie sesiza si el ce se intampla si exclama: Nascatoare de Dumnezeu! A venit Sfantul. Intr-adevar langa noi era o faptura parca om, para fiara, cu barba pana la pamant si un par ca o coama de leu. Impingea cu noi la bolovan. El era cel care facea ca bolovanul sa mearga parca tras de cineva de sus. Rosti:
- Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu…

Adrian Pop
23.09.2014, 01:57
Eram ca in rai. Patru fapturi care pe buza unei prapastii o preacinsteam pe Maica Domnului. Mintea insa imi zbura in satul meu natal la Vata de Sus. O vedeam pe mama ingenunchiata la icoana Preacuratei Fecioarei Maria cum se roaga si cum plange cu poza mea in mana. Faptura de langa mine, cu barba lunga imi spuse:
- Pe mama ta o cheama Creştina si e vaduva! Cand te-a adus pe lume, te-a afierosit Domnului si bisericii.
M-am cutremurat, ca aveam langa mine un Sfant, un Prooroc care-mi stie trecutul si numele.

Adrian Pop
23.09.2014, 01:59
- Minunat este Dumnezeu intru Sfintii sai, vorbi si Dometie in psalmi। Frate Ziane, azi ai primit botezul cu foc si cu proorocie, caci ti s-a vorbit tie de sus.
Eu nu vorbeam nimic, eram cuprins de o sfanta emotie si de o caldura nemaitraita. Imi facea bine, caci din pricina frigului care se lasase la malul marii, eram inghetat.

Adrian Pop
23.09.2014, 02:01
Sufletul insa imi era luminat si fericit. Astazi pe Sfantul Munte al Athosului am trait prima minune, am intalnit un sfant. O para de foc.
Mi-am zis in gand “Tatal nostru”, si mi-am insemnat patul, facand cu mana dreapta semnul sfintei cruci! Apoi m-am cufundat intr-un somn adanc.