Adrian Pop
11.06.2013, 02:18
Planul ocuparii Romaniei de catre evrei? (http://www.ioncoja.ro/textele-altora/planul-ocuparii-romaniei-de-catre-evrei/) Publicat de admin in Textele altora (http://www.ioncoja.ro/cat/textele-altora/) pe 01.11.2010 | 117 comentarii (http://www.ioncoja.ro/textele-altora/planul-ocuparii-romaniei-de-catre-evrei/#comments)
UN PLAN DIABOLIC: OCUPAREA ROMĀNIEI DE CĂTRE EVREI 7 iulie 2010
Surse din Serviciile Secrete romāneşti ne-au avertizat că, la reuşita loviturii de Stat din decembrie 1989, un rol deosebit – l-au avut şi Serviciile Secrete israeliene, īn speţă Mossadul, care a acţionat īn principal pe linia războiului psihologic, respectiv crearea diversiunilor legate de numărul mare al victimelor generate de aparatul de represiune, de atacul teroriştilor īn diferite puncte din ţară, de otrăvirea surselor de apă, de iniţierea de incidente armate prin lansarea telefonică a unor ţinte false chiar īn unităţile militare ce aparţineau atīt de Ministerul Apărării Naţionale, cīt şi de Ministerul de Interne etc.
Īn acest context, strategii evreimii mondiale au īnceput să pună īn aplicare un plan, conceput anterior, de īncetăţenire şi strămutare īn Romānia a unui milion de evrei, fără ştirea şi fără acordul Poporului Romān. Deja, īn momentul de faţă, peste 500.000 (cinci sute de mii) de evrei au devenit cetăţeni romāni, cu toate drepturile acordate de acest statut, inclusiv dreptul la proprietate. Planul intitulat “Israel īn Romānia” s-a făcut cu concursul guvernelor de după 1990 şi al principalelor mijloace de informare īn massă (ziare, posturi Radio-TV), care cenzurează toate ştirile şi informaţiile tangente acestui subiect. Scopul final al planului “Israel īn Romānia” este instituirea unui control deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, īn fapt, a romānilor de teritoriul lor naţional.
Pe baza acestor considerente putem afirma, fără teama de a greşi, că scopul pentru care s-a produs răsturnarea regimului politic īn decembrie 1989 a fost de a se obţine īn acest mod condiţiile propice pentru īndeplinirea acestui plan. Aşa se explică şi faptul că īn fruntea loviturii de stat şi a ceea ce a urmat s-au aflat Ion Iliescu (bunic evreu, soţie evreică), Silviu Brucan (evreu), Petre Roman (evreu), iar ceilalţi doi presedinţi – Emil Constantinescu şi Traian Băsescu – au, la rīndul lor, şi ei origine evreiască. De asemenea, depopularea Romāniei (prin: plecarea īn străinătate a cītorva milioane de şomeri romāni; īncurajarea tinerilor să emigreze definitiv din Romānia, guvernanţii noştri nefiind deloc preocupaţi să le ofere vreo speranţă că s-ar putea realiza īn această ţară; descurajarea familiei şi a natalităţii, īn mod vizibil cei vizaţi fiind romānii majoritari; prăbuşirea sistemului de sănătate, a asistenţei medicale pentru copii īn mod special; declinul sever al nivelului de trai; propaganda anti-romānească, antinaţională, la care este angrenată mass-media aservită, urmărindu-se descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile romāneşti, la viitorul Neamului Romānesc) – toate acestea au făcut din Romānia o ţară vulnerabilă, al cărei potenţial de apărare se diminuează simţitor cu trecerea anilor, ducīnd īn acest mod la reuşita deplină a planului sionismului mondial.
Un factor agravant a fost şi aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al Romāniei prin distrugerea sau īnstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut īn beneficiul celor care, prin truda lor, au acumulat imensele bogăţii deţinute de Statul Romān īn 1990, ci al unor firme străine, cele mai multe aflate īn proprietatea, de facto, a unor evrei. Īmprumuturile externe īnrobitoare pe care le-au făcut conducătorii actuali ai Romāniei īn numele Poporului Romān, chipurile, pentru salvarea acestuia, tocmai la acele organisme financiare care reprezintă sionismul mondial, constituie un alt factor de distrugere a ţării. Scăderea dramatică a populaţiei Romāniei, pe fondul migraţiei tot mai accentuate, al creşterii mortalităţii şi al scăderii natalităţii, constituie argumentul cel mai puternic cu privire la acţiunea deliberată de distrugerere a Poporului Romān şi īnlocuirea acestuia cu elementele străine. Menţinerea valorilor actuale ale fertilităţii şi ale duratei medii a vieţii va duce la o accelerare catastrofală a declinului demografic. Acest declin s-a instalat īn ultimii 15 ani şi nu are perspective de a fi stopat īn anii următori, astfel īncīt, după anul 2025, viteza declinului ar putea deveni dezastruoasă, iar populaţia ar urma să fie de aproximativ 14 milioane īn 2050 (īn condiţiile conservării actualelor valori ale natalităţii şi mortalităţii).
Ilie Bădescu, preşedintele Asociaţiei Sociologilor din Romānia, afirmă: “După ştiinţa mea, nu există nici o ţară care, aflată īn criză economică, să fi reuşit relansarea cu ajutorul FMI şi Băncii Mondiale! Īn condiţiile īn care Guvernul va face, cum a anunţat, o privatizare prin vīnzare necondiţionată de īntreprinderi, se va produce īn momentul respectiv o foarte rapidă şi primejdioasă īnstrăinare a unei părţi din averea naţională, fără posibilitatea ca vreodată să se mai poată interveni pentru recuperarea acestei părţi īnstrăinate. Noi vom fi debitori pentru că īmprumutăm, căutăm capitaluri şi şi al principalelor alţii vor fi creditorii noştri. Deci, se creează o situaţie de dependenţă prin decalaj, sīntem din nou la periferia metropolei”.
Profesorul Gheorghe Ciulbea, specialist īn gīndire politică şi istorie a gīndirii economice, afirma cu cīţiva ani īn urmă: “FMI, Banca Mondială şi BERD vor să transforme Romānia īntr-o neocolonie. Actuala conducere a ţării nu are habar de doctrinele economice, decide şi acţionează după cum o taie capul, după interesul zilei şi al forţei sociale pe care o reprezintă. USD-iştii lui Petre Roman şi UDMR-iştii aşteaptă ordinele străinătăţii pentru a le aplica īn Romānia, iar Romānia se īndreaptă irevocabil spre economia de piaţă tipică unei ţări arabe sau africane. Cu alte cuvinte, o neocolonie a Occidentului. Economia liberă de piaţă este astăzi un nonsens īn America şi aiurea, pentru că cei care grăbesc fără discernămīnt reīntoarcerea la piaţa liberă de tip Smith greşesc īn aşa măsură, īncīt starea lor mintală dovedeşte un caz clinic. Ei vor ceva ce nu mai există īn Occident, ceva ce nici nu ar putea fi tolerat şi care nu are puterea de a supravieţui. Aceste orientări se transpun la noi īn ţară īn domeniul privatizării, politicii industriale, agrare şi terminīnd cu acelea ale inflaţiei şi ale nivelului de trai. Este vorba de «reforma» romānească!”.
Chiar şi Dinu Patriciu nu crede īn politicile FMI şi ale Băncii Mondiale: “Peste tot pe unde au fost aplicate, aceste politici au fost falimentare şi au īmpiedicat dezvoltarea capitalului autohton. Ele nu sīnt o soluţie pentru Romānia. Un program de guvernare bazat pe politicile impuse de aceste organisme internaţionale nu poate da rezultate īn Romānia. Potenţialul ţării, precum şi politica autohtonă orientată spre a deveni parteneră a capitalului străin pot fi mult mai eficiente decīt o astfel de abordare. Romānia nu se poate descurca fără infuzia de capital străin, dar se poate descurca fără semnalul dat de FMI şi Banca Mondială”.
Este evident că se urmăreşte ca, prin condiţiile aberante impuse de FMI, Banca Mondială, Uniunea Europeană şi NATO, să se creeze haos īn această ţară. Ne īntrebăm: de ce sīnt acceptate aceste condiţii de către cei care au jurat că vor apăra interesele şi integritatea Romāniei? Pentru că trebuie ştiut că acest scenariu apocaliptic pentru Poporul Romān este cunoscut si acceptat de marile cancelarii ale lumii, de guvernele din Uniunea Europeană şi NATO, care, de 20 de ani, tolerează şi acceptă ca Romānia să fie guvernată alternativ de aceeaşi bandă, īn fond, de indivizi taraţi sufleteşte, cinici şi corupţi, vīnzători de Neam şi Ţară, vinovaţi de uriaşe delapidări şi chiar de crime propriu-zise, infractori uşor de şantajat şi de manipulat de către cei care deţin probele acestor fărădelegi.
Cīrdăşia Occidentului “democratic” s-a văzut şi acum, recent, cīnd nu a avut nimic de obiectat faţă de felul scandalos şi neruşinat īn care guvernanţii de la Bucureşti au īncălcat legile cele mai elementare ale democraţiei, ale statului de drept, iar protestele romānilor nu au avut nici un ecou īn Vest. De ani de zile, clasa noastră politică, indiferent de “culoarea” care s-a succedat le guvernare, se află la ordinul celor care au pus la cale acest program de de-romānizare a Romāniei.
Aflat astăzi īn plină desfăşurare, acest plan se apropie de momentul īn care nu va mai putea fi īmpiedicat, iar efectele catastrofale care vor rezulta vor fi chiar cele dorite de iniţiatorii săi. Īn felul acesta, s-ar putea ajunge iarăşi la situaţia din 1939, cīnd circa 2 milioane de evrei alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai īnstărită din Romānia, care domina şi controla comerţul, finanţele şi industria din ţară. Să ne reamintim şi faptul că procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut privilegiat creaseră īn rīndul populaţiei o percepţie negativă, extinsă la adresa īntregii minorităţi evreieşti, considerată ca fiind cea mai antipatică, ba chiar cea mai primejdioasă minoritate etnică din Romānia.
Un plan ocult de strămutare a Israelului īn… Romānia? 7 iulie 2010
Preşedintele iranian s-ar putea să nu fie atīt de departe de adevăr. Un apel lansat recent de prof. Ion Coja, īn numele Uniunii Vatra Romānească şi al Ligii pentru Combaterea Antiromānismului (LICAR), denunţă existenţa unui “proiect de īncetăţenire şi strămutare īn Romānia a unui milion de evrei, fără ştirea şi fără acordul Poporului Romān”.
Apelul, adresat oamenilor de bună-credinţă din lumea īntreagă, guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, dezvăluie şi strategia acestui proiect, care ar urma să se desfăşoare potrivit următorului plan:
1) Cu concursul guvernelor de după 1990 mijloace de informare īn massă (ziare, posturi Radio-TV) din Romānia, care cenzurează toate ştirile şi informaţiile referitoare la acest subiect, īncetăţenirea evreilor se face īn cel mai mare secret.
2) Īn prima fază, evreii īncetăteniţi nu se grăbesc să se instaleze īn Romānia, dar au grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spaţii comerciale, de producţie etc.) accesibile. De cīţiva ani buni, piaţa imobiliară din Romānia a devenit monopolul unor firme evreieşti.
3) La īnceput, se vor stabili īn Romānia evreii īn vīrstă, motivīnd că vin să-şi trăiască aici ultimii ani de viaţă, să-şi cheltuiască pensia, ceea ce pentru mulţi romāni naivi va face credibilă şi chiar tentantă ideea “revenirii” evreilor pe meleagurile noastre.
4) Ulterior, cīnd se va ajunge la 1 milion de evrei care şi-au luat a doua sau a treia cetăţenie īn Romānia, iar controlul lor asupra instituţiilor publice de la noi va fi deplin, evreii vor veni cu toţii “acasă”, pe proprietăţile lor, fără să existe nici un temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă īntregii societăţi romāneşti. Aşa-zisul “stat de drept” va considera că invazia evreilor este perfect legală.
5) Īn felul acesta, se ajunge la situaţia din 1939, cīnd circa 2 milioane de evrei alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă şi mai īnstărită din Romānia, care domina şi controla Comerţul, Finanţele şi Industria de la noi. Procedeele necinstite folosite de cei mai mulţi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiaţi īi făcuseră să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă şi mai greu de suportat, mai antipatizată pentru toţi ceilalţi locuitori ai Romāniei.
6) Scopul final al Proiectului Israel īn Romānia īl constituie instituirea unui control deplin asupra ţării noastre şi deposedarea, īn fapt, a romānilor de teritoriul lor naţional. Beneficiind de experienţa căpătată īn Palestina, liderii evrei au adoptat pentru Romānia o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelaşi ţel: uzurparea drepturilor pe care romānii le au īn ţara lor şi asupra ţării lor.
Cam toate evenimentele şi fenomenele petrecute īn Romānia după 1990 au contribuit la desfăşurarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor romānilor, afirmă documentul lansat de prof. Ion Coja. Īntre acestea:
1) Depopularea Romāniei prin:
a) plecarea īn străinătate a cītorva milioane de şomeri romāni; prin legi şi măsuri aberante, aceştia sīnt determinaţi să nu se mai īntoarcă īn Romānia;
b) īncurajarea tinerilor să emigreze definitiv din Romānia, guvernanţii de la Bucureşti nefiind deloc preocupaţi să le ofere tinerilor vreo speranţă că s-ar putea realiza la ei acasă;
c) descurajarea familiei şi a natalităţii; īn mod vizibil, cei vizaţi sīnt romānii majoritari;
d) prăbuşirea sistemului de Sănătate, a asistenţei medicale pentru copii īn mod special;
e) declinul sever al nivelului de trai;
f) propaganda anti-romānească, antinaţională, la care este angrenată toată mass-media, urmărind descurajarea şi deprecierea sentimentului naţional, a ataşamentului la valorile autohtone, la viitorul neamului romānesc.
2) Aşa-zisa democratizare a Romāniei şi aşa-zisul pluralism politic instituit după 1990, prin care asupra Parlamentului Romāniei şi a vieţii politice s-a instaurat un veritabil monopol exercitat de cīteva partide, toate provenite din grupul de conspiratori care au organizat aşa-zisa Revoluţie din Decembrie 1989.
3) Aşa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potenţialul economic al Romāniei prin distrugerea sau īnstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut īn beneficiul celor care, prin truda şi talentul lor, au acumulat imensele bogăţii deţinute de Statul Romān īn 1990. Economia Romāniei s-a privatizat īn beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate īn proprietatea de facto a unor evrei.
4) Acuzaţia de Holocaust adusă romānilor. Intens susţinută mediatic, această acuzaţie urmăreşte inducerea īn mintea romānilor, īn mentalul comunitar, a unui sentiment de vinovăţie naţională faţă de evrei, sentiment care să-i determine pe romāni să accepte imigrarea īn ţara lor a sute de mii de evrei ca pe o şansă de a-şi răscumpăra astfel greşelile trecutului, crimele săvīrşite de părinţii lor… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvīrşite de romāni.
Īn aşteptarea unor dovezi concrete privind existenţa (sau inexistenţa) acestui complot diabolic la adresa Romāniei, nu ne rămīne decīt să constatăm că multe dintre lucrurile semnalate īn Apelul mai sus-citat se potrivesc foarte bine cu elemente din realitatea romānească a ultimilor 20 ani…
Ce se ascunde īn spatele crizei planetare 7 aprilie 2010 de de Colonel (r) DAN ZAMFIRESCU
Coincidenţă sau nu, mai toate organismele financiare mondiale sīnt conduse de evrei. Dorinţa evreilor de a conduce finanţele lumii se poate regăsi īn ambiţia de a conduce finanţele fiecărui popor īn parte, ale fiecărei naţiuni sau ale fiecărui stat, astfel īncīt să se constituie īntr-o oligarhie dominantă, īntr-o aristocraţie a banului sau, mai nou, a tuturor valorilor mobile. Este un fapt cunoscut că Banca Federală a Statelor Unite ale Americii, care are rolul de bancă de emisie a monedei naţionale, dolarul american, este formată din bănci evreieşti, precum Băncile Rothschild din Londra sau Paris.
Să fie oare atīt de capabili aceşti fii ai lui Israel ca să īşi aroge rolul de conducători mondiali? Pīnă acum se pare că da, pentru că īn lipsa unei riposte ferme din partea celor care s-au aflat vremelnic la conducerea unor ţări puternice din punct de vedere economic, precum SUA, Germania sau Franţa, aceştia au reuşit, prin politici bine ticluite, să-şi strecoare oamenii, astfel īncīt să ajungă ei la putere. Pentru acest lucru, serviciile lor specializate īn jocuri operative merg pe cel puţin două linii, astfel īncīt, la final, să aibă cīştig de cauză cu una din ele. Iată numai un exemplu de acest gen, pe care īl oferă chiar Franţa la alegerile prezidenţiale din anul 2007. Īn ianuarie, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP) īl desemnează pe Nicolas Sarkozy, pe numele său adevărat Nicolas Paul Stéphane Sįrközy Nagy Bócsa, evreu după mamă, drept candidat oficial la alegerile prezidenţiale. Mama sa este Andrée Sįrközy, născută Mallah, fiica unui medic evreu sefard originar din Salonic. Īn Partidul Socialist, īn schimb, au loc lupte grele īntre franţuzoaica Segolene Royale şi Dominique Strauss-Kahn. Acesta din urmă s-a născut pe 25 aprilie 1949 din părinţi evrei – Gilbert Strauss-Kahn şi Jacqueline Fellus – īn Neuilly-sur-Seine, o suburbie bogată a Parisului. Aici, francezii din Partidul Socialist au fost foarte bine orientaţi şi au dejucat un plan care se configura īn perspectiva alegerii noului şef al statului īntre doi evrei, numai că īn final efortul acestora s-a dovedit neeficient. Este foarte posibil ca victoria īn alegerile prezidenţiale din Franţa să fi fost substanţial influenţată de evreii stabiliţi aici, pentru că aceştia, după cum se cunoaşte, răspund apelului serviciilor lor de informaţii oriunde s-ar afla pe mapamond. Īn acest fel se explică şi de ce, la puţin timp după confirmarea sa ca preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy l-a propus chiar pe rivalul său politic Dominique Stauss-Kahn să preia conducerea uneia din cele mai importante instituţii ale Noii Ordini Mondiale, şi anume Fondul Monetar Internaţional, īncepīnd cu 1 noiembrie 2007. Şi astfel este numit īn funcţia de director un militant al Noii Ordini Mondiale, un propagandist al teoriilor Grupului Bilderberg de reformare a lumii financiare mondiale după regulile stabilite de ei. Se completează astfel, după caz, activitatea mondială a clanurilor evreieşti Rothschild şi Rockefeller, implicate īn tutelarea organismelor mondialiste, precum Comisia Trilaterală şi Council on Foreign Relations (S.U.A.), precum şi īn The Round Table.
Romānia, din păcate, din cauza politicilor antinaţionale duse de actuala putere, īn frunte cu Traian Băsescu, a căzut şi ea īn capcana acestei oligarhii mondiale evreieşti, pierzīndu-şi astfel independenţa. De pe vremea lui Cuza nu s-a mai īntīmplat ca finanţele ţării să fie controlate aşa cum sīnt controlate īn prezent de oamenii marii finanţe mondiale. Īn cazul Ţărilor Romāne, crearea unei bănci centrale sub controlul “fiilor lui Israel” a reprezentat o preocupare permanentă a organizaţiilor evreieşti. Īncepīnd cu anul 1866, la Bucureşti, īn urma actului de concesiune semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, s-a īnfiinţat de către evreii englezi şi francezi Banca Romāniei. Concesiunea era valabilă pīnă īn 1903, dar, din raţiuni de stat, după cucerirea Independenţei, la 1877, romānii au avut curajul să creeze o alternativă, prin īnfiinţarea unei bănci naţionale centrale, care să sprijine efectiv dezvoltarea economică a ţării. Banca Romāniei, creată la 1866, conform concesiunii acordate de Cuza, avea īn componenţa sa, ca principali acţionari, pe E. Grenfell, asociat al celebrului bancher evreu londonez Morgan, precum şi pe evreul francez Isaac Pereire, creatorul cartelului bancar francez Société Generale. Aceştia ţineau sub control şi Banque Imperiale Ottomane din Istanbul, motiv pentru care Banca Romāniei apărea ca afiliată (sau “filială”) a băncii de la Istanbul. Obţinerea Independenţei Romāniei la 1877 şi ieşirea de sub tutela Imperiului Otoman, constituirea sa ca stat modern s-au lovit de o acerbă opoziţie a Alianţei Israelite, organizaţie evreiască mondială cu sediul īn Franţa. Alianţa Israelită invoca la toate Marile Puteri abuzurile la care ar fi supuşi evreii de către romāni. Nu este lipsit de semnificaţie faptul că tocmai un israelit francez, evreul Isaac Pereire, deţinea banca centrală a Romāniei, instituţie ce avea atribuţii de bancă de emisiune şi de scont, iar Independenţa Romāniei īl putea face să piardă privilegiul emiterii de monedă romānească, ceea ce s-a şi īntīmplat, pīnă la urmă, romānii văzīnd cīt de puţin le-au vrut binele evreii. Chiar după cīştigarea, cu jertfe grele, a Independenţei de către romāni, evreii şi-au folosit toată influenţa pentru a impune politicienilor noştri ideea că banca naţională, avīnd prerogativa de emitent al bancnotei, trebuie să fie creată de instituţii financiare străine, iar capitalul său să rămīnă preponderent sau total străin. “Un punct de vedere total opus, care a triumfat, aparţine oamenilor politici patrioţi şi constă īn folosirea exclusivă a capitalului autohton, pentru evitarea controlului străin asupra pivotului īntregii activităţi băneşti din ţară”, scrie Radu Negrea (“Banul şi Puterea”, Bucureşti 1990, Ed. Humanitas). Astfel, Parlamentul Romān a votat, la 17 aprilie 1880, Legea privind “instituirea unei bănci de scont şi circulaţiune, sub denumirea de Banca Naţională a Romāniei, cu dreptul exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”. Aceasta a fost o lovitură puternică dată israeliţilor lui Morgan. Banca Naţională a Romāniei, deţinută de stat (33%) şi de fruntaşii liberali (67%), a īnsemnat pasul emancipării financiare a ţării, al obţinerii de credite neīmpovărătoare pentru romāni. Ea mai există şi astăzi, avīnd (īncă!) un capital integral de stat, şi ar trebui să mai fie (īncă!) un simbol al suveranităţii naţionale. După 1989, īnsă, guvernator al Băncii Naţionale a Romāniei a fost, aproape fără īntrerupere, Mugur Isărescu, un agent al mondialismului sionist.
Despre acesta s-a afirmat că are legătură cu comenzile ocultei financiare internaţionale. Mugur Isărescu ar fi fost recrutat de către Council on Foreign Relations (C.F.R.) īn 1990, la New York. Recrutarea s-ar fi produs la Institutul pentru Studiul Economiei Mondiale din New York, pe cīnd Isărescu se afla la post. Conducerea C.F.R. (organizaţie controlată de familiile bancherilor evrei Rockefeller şi Rothschild, susţinuţi de J.P. Morgan) a recrutat destui specialişti, potenţiali īnlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectivă īn ţările est-europene. Pasul cel mai important făcut de Mugur Isărescu, īn conformitate cu dispoziţiile C.F.R., a fost devalorizarea masivă a monedei naţionale ca politică monetară şi īmprăştierea la o rată derizorie a tuturor creanţelor Romāniei (ex.: Egipt, Irak), pas susţinut şi de prim-ministrul momentului, impus, de fapt, de oculta financiară, Theodor Stolojan, răsplătit ulterior cu un post la Banca Mondială. Pentru īndepărtarea eventualilor investitori necontrolaţi de C.F.R., īn 1991, Th. Stolojan a naţionalizat valuta aflată īn bănci, ceea ce a dus la un adevărat recul pentru investiţiile străine scăpate de sub controlul şi manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de menţionat l-au constituit jocurile interbancare “permise şi īncurajate” de Mugur Isărescu, derulate prin băncile aflate sub tutela C.F.R. (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul cărora importante fonduri valutare au părăsit Romānia. Faptul că el este singurul romān membru al Comisiei Trilaterale, dar şi cea mai “longevivă” personalitate īntr-o funcţie importantă din Romānia dovedeşte multe īn acest sens. De altfel, el s-a şi pronunţat la sesiunea organizată de Academia Romānă, īn 2009, despre actuala criză cu care se confuntă SUA, īn sensul celor susţinute de stăpīnii săi din America: “Există ceva ce va schimba definitiv lumea īn această criză”.
Da, aşa este, ELITELE au creat, de mai bine de 200 de ani, crize majore de fiecare dată cīnd doreau pentru ca mai apoi să vină cu “soluţii” salvatoare. Şi de fiecare dată astfel de soluţii s-au dovedit a fi etape īn crearea GUVERNULUI MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE. Acum asistăm la faza finală a planului lor şi, prin urmare, şi megacriza de curīnd declanşată va fi cea mai mare din istoria omenirii, reprezentīnd un cumul de crize: economică, foamete, ample mişcări de stradă, războaie cumplite. Dacă se urmăreşte cu atenţie evoluţia economiei mondiale se va constata că are o singură direcţie, spre dezastru, iar soluţia oferită este GUVERNUL MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE.
Nivelul datoriei mondiale urmează să atingă 49.500 de miliarde de dolari pīnă la sfīrşitul acestui an, īn creştere cu 45% faţă de anul 2007, fapt ce a marcat īnceputul crizei, estimează agenţia de evaluare financiară Moody’s Investors Service, citată de “Les Echos”. Potrivit Moody’s, creşterea īnregistrată de datoria mondială īn acest an, de 15.300 de miliarde de dolari, este de 100 de ori mai mare decīt planul Marshall, ajustat la inflaţie. Creşterea datoriei mondiale se explică prin planurile masive de relansare aplicate de guvernele din īntreaga lume, pentru a depăşi criza financiară. “Fără nici o surpriză, ţările din cadrul G7 au contribuit cu 78% la această creştere, bugetele lor fiind atinse cel mai grav de criza financiară”, a precizat Jaime Reusche, analist īn cadrul Moody’s. Datoria mondială va reprezenta 80% din Produsul Intern Brut (PIB mondial īn 2010, faţă de 63% īn 2008. SUA sīnt ţara cu cea mai mare datorie externă, de 13.454 miliarde de dolari, adică 94,3% din PIB. Ţara cu cea mai mare datorie externă raportată la Produsul Intern Brut este, la ora actuală, Irlanda, cu o datorie de peste 12 ori mai mare decīt PIB-ul, adică 2.386 de miliarde de dolari. După ce au creat-o, au īnceput să lanseze semnale de alarmă. Astfel, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a avertizat la Davos, pe 30 ianuarie 2009, că datoria publică va fi “una dintre cele mai mari probleme, poate cea mai mare din anii următori”. Acesta a reafirmat pe 23 martie 2009, la Geneva, că “dacă nu vor fi luate măsuri suplimentare, criza va duce milioane de oameni īn sărăcie, riscīnd tulburări sociale şi chiar război”.
Īntr-un interviu acordat ziarului “Financial Times”, un alt evreu, Lawrence Henry (“Larry”) Summers, şeful National Economic Council al preşedintelui Barack Obama, a sugerat liderilor Planetei să pompeze mult mai mulţi bani publici īn economie, īn ceea ce zice el că ar fi un efort coordonat de ieşire din recesiune. Acesta este economist şi a fost Secretarul Trezoreriei şi economist şef la Banca Mondială īntre 1991-1993. Este membru al Council on Foreign Relations şi participant la īntruniri ale Bilderberg Group.
Gaşca este īntregită de Paul Volcker, evreu, numit de preşedintele Barack Obama īn fruntea Economic Recovery Advisory Board, după ce acesta i-a fost consilier economic īn campania electorală. El a afirmat că economia globală s-ar putea deterioara chiar mai rapid decīt īn cazul Marii Depresiuni din anii ‘30. Volcker a remarcat că producţia industrială la nivel mondial se află īntr-o scădere mai accelerată decīt īn SUA, care are, oricum, probleme grave. “Nu ţin minte nici o perioadă, poate nici măcar īn timpul Marii Crize, īn care economia scade īntr-un ritm atīt de alert şi atīt de uniform īn lume”, a declarat Volcker. Născut īn 1927, Paul Adolph Volcker a fost Chairman of the Federal Reserve sub Jimmy Carter şi Ronald Reagan. A mai fost Director of Financial al U.S., Department Treasury, unde a jucat un rol determinant pentru decizia de suspendare a gold convertibility īn 1971, vicepreşedinte şi Director of Planning la Chase Manhattan Bank, preşedinte al Băncii de Investiţii J. Rothschild, Wolfensohn & Co. (James D.Wolfensohn va deveni mai tīrziu preşedinte al World Bank)” Chairman of the Board of Trustees, al Group of Thirty. L-a ajutat pe David Rockefeller la crearea īn 1973 a Trilateral Commission, avīnd o lungă asociere cu familia Rockefeller, inclusiv īn calitate de membership of the Trust Comic al Rockefeller Group Inc.
Un alt evreu component de frunte al finanţei mondiale este Robert Zoellick, membru al Council on Foreign Relations şi Bohemian Grove, numit pe 1 iulie 2007 de către George W. Bush preşedinte al Băncii Mondiale, unde l-a īnlocuit pe un alt evreu, Paul Wolfowitz. Īntr-un interviu acordat “Daily Mail”, fiind īn concordanţă cu cei menţionaţi anterior, estimează că economia globală va suferi o contracţie de la 1% la 2% īn acest an, nivel nemaiīntīlnit din 1930, adăugīnd că schimburile comerciale internaţionale vor īnregistra la rīndul lor o scădere dramatică. Acest pronostic vine īn completarea declaraţiei preşedintelui FMI, Dominique Strauss-Kahn, care susţinea că economia globală va īnregistra prima sa contracţie după 60 de ani. “Prin urmare, acestea sīnt timpuri grave şi periculoase”, a spus la final preşedintele Băncii Mondiale.
Participant la Bilderberg Group, Robert Zoellick a fost Deputy (Adjunct) Secretary of State, Senior International Advisor Goldman Sachs. Provenind dintr-o familie de evrei din Germania, a fost membru Phi Beta Kappa, reprezentantul personal al lui Bush-senior la G7 (1991, 1992), fost şef al Center for Strategic and International Studies, fost membru al German Marshall Fund, World Wildlife Fund, membru īn Comisia Trilaterală. A semnat īn 1998, alături de Donald Rumsfeld, Paul Wolfowitz, Richard Pearl, Elliot Abrams, Zalmay Khalilzad, John R. Bolton, Richard Armitage şi Bill Kristol, documentul Projet for the New American Century pentru īnlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein.
Lista este continuată de Ben Shalom Bernanke, născut īn 1953, evreu, preşedintele consiliului guvernatorilor, Federal Reserve, funcţie īn care l-a succedat pe Alan Greenspan. Īn cadrul unei Conferinţe de Presă ţinută la Council on Foreign Relations, fiind īn concordanţă cu colegii săi, a afirmat referitor la Marea Depresiune următoarele: “Aveti dreptate, noi am făcut-o”, adăugīnd că īn prea multe ţări există prea multe reguli şi pentru a putea rezolva criza şi a evita o alta viitoare este nevoie de un set de reguli unitare. Personajul figurează a fi un specialist īn crize, scriind inclusiv despre Great Depression.
Potrivit specialiştilor, cel mai tare dintre toţi este īnsă la ora actuală evreul George Sörös. Īn vīrstă de 80 de ani, se afirmă că este principalul păpuşar al preşedintelui Barack Obama. Potrivit “Wall Street Journal” (WSJ), acesta este unul dintre marii opozanţi ai monedei unice europene, īmpotriva acestuia mobilizīndu-se de cīteva săptămīni īntreaga Uniune Europeană, ambiţia sa şi a celorlalte fonduri care mizează pe căderea euro fiind să aducă paritatea euro-dolar la 1:1, faţă de 1:1,36, cīt este īn prezent. Decizia de a ataca moneda unică europeană s-ar fi luat īn cadrul unei cine de afaceri la sediul unei instituţii financiare din Manhattan. Tot potrivit aceloraşi ziarişti, după “lovitura” dată monedei euro de criza din Grecia, atacurile speculative adaugă presiuni suplimentare asupra monedei unice, care trebuie să facă faţă celei mai mari crize din istoria sa. Atacul asupra euro nu vine oricīnd, ci vine, ca din īntīmplare, la scurt timp după ce miliardarul american şi-a făcut publice opiniile sale cu privire la criza prin care trece spaţiul european, īncepīnd cu Grecia. Sörös merge pe aceeaşi idee cu cei menţionaţi mai sus, din care rezultă că zona euro are o serie de lipsuri fundamentale: absenţa unor politici economice şi bugetare comune şi a unor mecanisme instituţionale de răspuns la criză. Iată, de exemplu, ce a afirmat şi directorul FMI cu ocazia vizitei de acum cīteve zile īn Romānia: liderii UE nu fac eforturi suficiente pentru introducerea unor măsuri de management şi rezolvare a viitoarelor crize financiare, fiind necesară o autoritate europeană de intervenţie pentru bănci. “UE face eforturi īn domeniul reglementărilor trans-frontaliere şi de supraveghere, dar nu īn aceeaşi măsură şi īn cazul managementului crizelor şi al rezolvării acestora”, a declarat Strauss-Kahn. “Soluţiile actuale s-au dovedit nepotrivite, iar UE ar trebui să analizeze crearea unei autorităţi care să rezolve problema falimentului unei bănci, care poate avea impact asupra mai multor ţări”, a mai spus şeful FMI. Obiectivul unui astfel de sistem trebuie să fie eficienţa costului, minimizarea contagiunii, a daunelor colaterale asupra economiei, a pierderilor deponenţilor şi a costurilor bugetare, a arătat el. “Pentru a fi solid, un astfel de sistem are nevoie de acces la finanţare şi de un mecanism de susţinere de la buget”, a adăugat Strauss-Kahn. Potrivit acestuia, liderii UE trebuie să ajungă la timp la un compromis referitor la propunerile de īmbunătăţire a reglementării şi supravegherii, astfel īncīt să prevină declanşarea unor crize. De altfel, Sörös este cunoscut pentru propunerile sale de “reformare” īn economia mondială. Similar celor pentru spaţiul european, propunerile sale merg spre īntărirea rolului FMI, cīt mai multă reglementare şi cīt mai strictă supraveghere centrală şi chiar “stabilizarea fluctuaţiilor de preţ ale mărfurilor”. Sīnt de menţionat aici afirmaţiile de un cinism absolut, cu care a şocat opinia publică īn 2009: ” Actuala criză este punctul culminant al muncii mele de o viaţă” şi “Am parte de o criză foarte bună (excelentă)”, recunoscīnd că a cīştigat 2,9 miliarde de dolari de la declanşarea recesiunii. “Este finalul unei ere. Cei care se aşteaptă să īşi reia afacerile ca pīnă acum este clar că nu īnţeleg ce se īntīmplă”. Īn februarie 2009 declara pentru Reuters: “Sīntem martorii colapsului sistemului financiar şi nu e nici un semn că s-ar vedea capătul acestei crize”. Aşadar, observăm un model comun al acestor lovituri. Ele nu sīnt luate īntr-un context de “junglă” a pieţei, unde animalul mai şiret şi mai puternic īl doboară pe cel mai slab. Ele sīnt luate după “pīndirea” acelor decizii pe care vīrfurile sistemului globalist financiar le iau, anticipīndu-se consecinţele induse īn pieţe de aceste decizii. Cu alte cuvinte, ceea ce nu putem obţine īn condiţii de libertate, adică certitudine şi predictibilitate a acţiunii umane, putem obţine īn condiţii de coerciţie, deoarece este evident că īn condiţii de libertate nu putem avea certitudinea viitorului, acesta depinzīnd īn totalitate de acţiunile persoanelor, greu de prevăzut īn mod normal. Tocmai această imposibilitate a certitudinii, tocmai această imprevizibilitate – relativă – a acţiunii umane este pusă īn discuţie de Sörös şi de susţinătorii structurilor globale de guvernare. Mai trebuie amintit şi că tot el este cel care, īncă de la Forumul Economic de la Davos din ianuarie 1995, spunea: “Lumea are nevoie de o Nouă Ordine Mondială şi vă avertizez că urmează o perioadă de puternică dezordine īn īntreaga lume”. Sörös a făcut parte din boardul director al Council on Foreign Relations şi este afiliat īn continuare acestei structuri de maximă influenţă asupra direcţiilor politicilor internaţionale.
Analizīnd aceste date şi informaţii, este incredibil cīt tupeu au cei ce au băgat Planeta īn criză şi nu se lasă pīnă nu o afundă cu totul, cu un sigur scop: să aducă omenirea īn pragul disperării, pentru ca mai apoi să vină cu “soluţia salvatoare”: Guvernul Mondial al Noii Ordini Mondiale.
Un fost senator vorbeşte: pentru cine este depopulată Romānia !2 septembrie 2010
Arătam maideunăzi că aşa-zisul guvern al Romāniei, duce o politică de de-romānizare bazată pe 3 puncte:
1. Īncurajarea emigrării romānilor īnafara ţării prin măsurile aberante luate (taxe de autor acum ??), lipsa de verticalitate īn faţa organismelor străine (UE/FMI/NATO), lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat şi nu īn ultimul rand, prin tolerarea corupţiei. Decāt să īndure batjocură şi foame, oamenii pleacă. Că īşi fac rău pe termen lung atāt lor cāt şi ţării e altceva, dar rezultatul concret este de-popularea Romāniei de romāni.
2. Īncurajarea romānilor din diasporă să rămānă acolo unde sunt, cu condiţia să continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai balanţa cāt-de-cāt, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar īntoarce īnapoi ca să cerşească – ce rusine!
3. Demararea īn trombă a unui program de aducere īn ţară a străinilor, avānd ca rezultat doar anul acesta, īncetăţenirea a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu.
Toate sunt īngrijorătoare căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a Romāniei, una aplicată prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de absorbirea a 50,000 + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul, credinţa, valorile şi tradiţiile noastre, anual şi īncă ar fi rău destul. Se pare īnsă că prin amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atāt:
Ce-ar fi dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc cāteva sute de mii de euro fiecare, doar pentru a se stabili īn Romānia? Mai vin ei ca şi contributori in societatea romānească, sau ca şi stăpāni de-a gata ? Aparţin ei īn casa noastră ?
E deci romānul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a trimite bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau mai avem noi un cuvānt de spus īn ţara noastră? A cui e Romānia pān’ la urmă domnilor guvernanţi, ei ?
E timpul deci să aflăm care sunt planurile de colonizare a Romāniei, de cānd există ele şi mai ales cine sunt şi care va fi numărul coloniştilor-viitori-stăpāni (sau poate prezenţi după cum se laudă?)- ai noştri; Nu īi putem blama că jinduiesc să pună māna pe Romānia, căci o ţară atāt de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar dacă vrem să mai avem ce lăsa copiilor noştri, īnafara unor acte de īndatorare către bănci, e obligatoriu să deschidem ochii, apoi să acţionăm:
Īn ultimii 20 de ani, romānul doritor să se simtă īn largul său ca romān se īmpiedică cel mai tare īn ideea că părinţii săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a re-instalării cominterniştilor la guvernarea Romāniei īn decembrie 1989, după 1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial īnsușită, inclusiv la nivelul manualelor şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi īn conformitate cu legile emanate de guvernarea acestuia, romānii au ucis aproape 300 000 (trei sute de mii) de evrei.
Ne angajăm īntreaga noastră credibilitate afirmānd că niciun document serios nu probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă romānilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis, conform legilor sau uzanţelor romāneşti, pentru motivul că era evreu!
Dimpotrivă, cānd avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că īn Romānia nu a fost niciodată vreun genocid, īmpotriva evreilor sau a altor etnii. Nici „măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc mereu ceea ce ştiam cu toţii pānă īn 1990, anume că īn Romānia regimul mareşalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care Romānia acelor ani a reprezentat „o oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un „colac de salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă confirmare ne-a oferit-o recent īnsuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care le-a mulţumit romānilor că i-am protejat pe evrei īn timpul celui de al 2-lea război mondial, făcānd astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol extrem de important īn edificarea statului Israel. După cum se ştie, declarația lui Shimon Peres, atāt de conformă adevărului, a stārnit reacţia unor oficiali ai minciunii despre Holocaustul din Romānia… Ce să īnţelegem din această neconcordanţă īntre preşedintele Israelului şi activiştii Holocaustului?
După părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care īşi dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei īnşişi, evreii, să dea tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu are nici urmă de ADN uman īn el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe umane?!”, se zice că ar fi exclamat un evreu mai hātru, comentānd dezvăluirea oficializată de Yad Vashem…)
Dacă īn Romānia s-a practicat vreodată genocidul, acela a fost un genocid anti-romānesc! Īn propria lor ţară, adeseori romānii, pentru că erau romāni, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari colaboraţionişti. Perioada cominternistă (1945-1960) a īncercat să īmpingă antiromānismul spre genocid, dar nu a reuşit. Amintesc īn acest sens unul din motivele pentru care Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară: deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai etnici romāni. „Numai romānii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite, maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai īn calitate de gardieni, anchetatori, procurori etc…
După 1990, discret şi cu scheme mult mai subtile, insesizabile pentru omul de rānd, pentru omul normal, odată cu revenirea cominterniştilor la guvernarea Romāniei s-a reluat genocidul antiromānesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le provoacă conştiinţa că avem de trăit īntr-o asemenea epocă, guvernaţi cu un astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi īn faţa cui?!
Īncerc de aproape 20 de ani să īnțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe nedrept de holocaust, o crimă atāt de urītă, incalificabilă īntre oameni normali, crimă pentru care nu există īn limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă aşteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele din care este alcătuită istoria noastră, a romānilor. La vremea respectivă i-am şi avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să găsim argumente īn favoarea nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente să sfārşească prin a vă incrimina pe voi, care ne acuzaţi īntr-o manieră atāt de cinică şi de iresponsabilă.
Īn principiu, istoria din ultimii 170 de ani a Romāniei nu poate fi analizată şi īnţeleasă fără a introduce īn relatarea noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariția evreilor īn număr mare pe meleagurile noastre. Īn prezentul rezumat al contenciosului romāno-evreiesc, al confruntării dintre romāni şi evrei, al colaborării dintre noi şi evrei, vom orienta toată povestea īn funcţie de o singură problemă, care i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare: problema unei patrii, a unui Israel īn care să-şi făurească rāvnitul cămin naţional, evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde īn negura secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor īn lume.
Cert este că după Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare al evreilor rătăcitori pentru ţinuturile romāneşti, īndeosebi pentru Moldova şi Maramureş, unde vin să se aciueze īntr-un număr tot mai mare. Iar cānd spunem Moldova, īn termeni mai expliciţi avem īn vedere şi Basarabia, cu Bucovina toată.
Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”, trei etape istorice:
Prima: Īn a doua jumătate a secolului al XIX-lea, majoritatea oraşelor şi tārgurilor moldoveneşti se transformă īn localităţi cu populaţie mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează şi īn sate, ca arendaşi sau cārciumari. Prin tehnici comerciale oneroase şi acţionānd īn mod evident „īn haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de īnşelăciune ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung curānd să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri economice, comerciale şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici şi spirituali din Romānia care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de o īntāmplare, de simpla goană după cāştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie, din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat evreiesc īn Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins Galiţia, Maramureş şi Moldova.
Reacţia noastră de apărare, de legitimă apărare, nu a īntārziat să apară, producānd atitudini, idei, texte care vor deveni o bază teoretică a romānismului. Puţini sunt intelectualii romāni de marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine critică faţă de invazia evreiască. Īi pomenim pe cāţiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Paulescu etc. Această reacţie ne-a atras īnsă ostilitatea presei internaţionale, atāt de bine controlată de evrei. O ostilitate īmpinsă pānă la minciună, calomnie, denigrare, mistificare etc.
Menţionăm un detaliu edificator: cānd s-au stabilit primele relaţii diplomatice dintre Romānia şi Statele Unite, de peste ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca consul, īnsuşi şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel mai asiduu al proiectului Israel īn Estul Romāniei. Ce căuta un personaj politic atāt de impotant īntr-o funcţie diplomatică atāt de măruntă, de consul?! Nu funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea funcţie: Romānia, programată să devină, īn partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui Peixoto īn Romānia, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este o dovadă īn plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei evreieşti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect paranoic: Israel īn Romānia!
Se impune o īntrebare: īn ce măsură evreii de rānd din Romānia cunoşteau acest proiect? Proiect care, ca să rămānă secret şi neştiut de romāni, trebuia să rămānă secret şi pentru majoritatea evreilor…
Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare de evrei care īn mod deliberat şi deschis au sabotat īn fapt proiectul sionist şi şi-au afirmat loialitatea faţă de romāni şi disponibilitatea de a duce o viaţă normală, statornicită īn acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de normalitate īn relaţiile dintre oameni şi popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi numele de evrei pămānteni, au avut şi un partid care a trimis reprezentanţi īn Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din …manualele de istorie, sub presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomeneşte. Şi doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care īşi merită recunoştinţa noastră şi numele de romāni. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt, un Edgar Papu, un Alexandru Graur…
Din păcate, printre aceşti evrei de treabă, oneşti şi loiali poporului romān care le era gazdă, nu-i putem număra şi pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile romāneşti i-au obligat să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai proiectului Israel īn Romānia… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura īnzestrării lor intelectuale deosebite… Mare păcat!
Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ĪN ROMĀNIA? A rezultat multă suferinţă pentru romāni, sub diverse forme. Multă energie consumată īn van, de-o parte şi de alta! Multe resentimente adunate īntr-un secol şi ceva de confruntare īntre naţionalismul romānesc şi paranoia sionistă! Istoricii romāni, prea grijulii să nu-şi compromită relaţiile sociale şi interesele personale, īntārzie să facă un inventar riguros al suferinţelor noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă informaţie orală, deseori mai importantă decāt toate arhivele.
Au suferit şi evreii din pricina acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei impuse de Cahal, de exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă de a se asimila a evreilor. Īn mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadīr… Ca romāni, nu avem ce ne reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul proiect. Cu atāt mai mult cu cāt, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!…
O variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca republică socialistă sovietică evreiască… Īncercarea s-a produs īn anul primei ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul „reprezentanţilor” poporului din Basarabia, s-a şi īntrunit acesta, sub preşedinţia evreului Lazar Kaganovici, dar īn ultima clipă acordul lui Stalin a fost retras… Păcat. Ar fi īncheiat definitiv orice discuţie īn contradictoriu, vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi criminală deopotrivă a proiectului (de tip) sionist!
Cărei instanţe evreieşti īi putem cere socoteală azi pentru proiectul ISRAEL ĪN ROMĀNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru a pretinde reparaţii materiale, cāt mai ales pentru a cere ridicarea embargoului mediatic asupra acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea acuzaţiilor iresponsabile la adresa romānilor, deschiderea arhivelor şi tot ce se mai cuvine a dobāndi īn numele Adevărului!
Al doilea episod semnificativ al contenciosului romāno-iudaic s-a consumat īn timpul celui de al II-lea Război Mondial, şi include trei momente mereu invocate de evrei: (1) Pogromul de la București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul de la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul din Transnistria, din septembrie 1941-martie 1944.
Īn discuţia noastră lămuritoare, trebuie introdus un reper nou şi extrem de important, decisiv pentru istoria lumii (sic!): hotărīrea evreilor sionişti, luată la īnceputul secolului al XX-lea, de a-şi construi o ţară īn Palestina, pe locul Israelului biblic. Trebuie spus şi subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea internaţională. Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că īntreaga comunitate internaţională a privit cu īnţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a evreilor, oferindu-le acestora, īn completare, şi alte teritorii: Madagascar, Uganda sau Rhodesia, īn diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui stat-metropolă Israel īn Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a primului, īn Africa, pentru a putea aduna la un loc un număr cāt mai mare de evrei.
Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hārtie”. Cānd s-a trecut la realizarea Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte voluntar să-şi părăsească casa şi ţara īn care trăiseră pānă atunci, s-a constatat că evreii nu se prea īnghesuiau. Reacţia lor la ciudatul proiect sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era īnsă o reacţie cu totul normală: evreii au fost puşi să aleagă īntre viaţa pe care o duceau, uneori de cāteva generaţii, īntr-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat, resimţit ca propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea īn necunoscut, īntr-un climat străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre misiunea sfīntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi: refacerea Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au făcut-o cu generozitate, dar cānd a fost vorba să facă pasul, atāt de şocant, de traumatizant, al emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de gāndire şi de răzgāndire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze īn Palestina au fost liderii sionişti, autorii proiectului!
Acesta este un moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL CĀND EVREII SIONIŞTI CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU SE OFEREAU EVREII, CĀTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA… Consecinţele acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei īn primul rānd! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi anume:
Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care īnsemna abandonarea proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, īntre oameni normali, că se născuse mort… Evreii sionişti nu s-au īmpăcat īnsă cu evidenţa faptului că, īn afară de cāteva sute de tineri entuziaşti şi săraci, alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul riscant al unei schimbări atāt de radicale īn viaţa lor. Decāt cel mult, pentru evreii īn vārstă, Palestina era un loc tentant īn care să vii să mori şi să fii acolo īngropat, īn pămīntul străbun… Īn rest, īn mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de viaţă după parametrii evreieşti tradiţionali, īndătinaţi… Ci numai din pur idealism cineva se putea lansa īntr-o asemenea aventură! Dar de unde atāta idealism, la milioane de persoane?!…
Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat faza a doua a proiectului, soluţia de „avarie”: constrāngerea evreilor de a-şi părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta īn Palestina, īn Eretz Israel!
Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau…
Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre ţinutul inospitalier al Palestinei? Cu ce īi puteau constrānge evreii sionişti pe ceilalţi evrei? Cu nimic! Īn niciun chip! Singurii care īi puteau constrānge pe evrei erau …neevreii, autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar instrumentul care i-a şi constrāns pe evrei să plece au fost …două: holocaustul şi comunismul.
Ce au īn comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru: rolul benefic, decisiv, pe care l-au jucat īn apariţia şi consolidarea statului Israel. Suferinţele evreieşti īndurate īn al doilea război mondial, mediatizate bine, chiar īn exces şi cu exagerări fără precedent, au sensibilizat lumea īntreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui un stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atāt de urgisiţi, s-a impus aproape de la sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale acesteia a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi īn Palestina, īn viitorul Israel. Īn plus, după constituirea sa, statul Israel a īnceput să beneficieze de sume impresionante percepute ca reparaţii pentru suferinţele evreilor loviţi de Holocaust.
Dar nici pe departe evreii astfel ajunşi īn Palestina de teama naziştilor, deci pānă īn 1945, nu erau suficient de mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a contra-balansa numărul relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei, mult mai mulţi. Aceştia au venit din ţările de curānd intrate sub regim comunist. Evreii din aceste ţări au luat calea emigraţiei, īn număr tot mai mare, pe măsură ce regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate, mai abuziv, criminal propriu zis. Īn ţările obligate să treacă la comunism a crescut brusc numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului regim. S-a creat o adevărată psihoză a plecării, bine īntreţinută de propaganda occidentală. Dar o dată lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți alege ţara īn care să trăieşti, dreptul de a părăsi ţara īn care te afli. Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu o singură excepţie: numai evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră comunismul şi, ca beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de comunism…
Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii, inclusiv amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat īnsă este unul dramatic: aşadar, simplificānd lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis, avem motive să credem că instaurarea comunismului de către evreii cominternişti īn Europa de Est a avut drept scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă, ale tuturor, īn aşa măsură īncāt să-i determine pe evrei să emigreze īn Palestina, īn Israel.
Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau părăsi legal regimul comunist. Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal. Mulți ne-evrei, dorind să plece cu orice preț din lagărul comunist, au plătit cu viaţa sau cu libertatea această īncercare. Ne-evreilor care au rămas īn lagărul comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi pauperizaţi, foarte mulţi marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici, mulţi arestaţi şi condamnaţi pe nedrept, se poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din aceste ţări viaţa s-a schimbat radical īn rău, devenind insuportabilă īn multe privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la īntrebarea de ce, cui a folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Īntrebăm acum: īn ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească aceste ţări īn care trăiau de cāteva generaţii şi să emigreze īn Israel?
Nota bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece īn Israel pe vremea cānd ţările respective nu erau īncă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc dispuşi să le părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea plecării īn Israel a fost īn mod clar cauzată de schimbarea regimului social-politic īn ţara de baştină… Īn privinţa asta nu poate exista nicio īndoială! Cererea de plecare a evreilor din Romānia a fost, sub comunişti, mult mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu… Comunismul a fost mai greu de suportat decāt aşa zisul regim de exterminare!
Mi se pare evident că e mult adevăr īn această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi alte cauze şi scopuri pentru experimentul comunist, ipoteza subordonării experimentului bolşevic la proiectul sionist de comasare īn Israel a unui număr cāt mai mare de evrei nu poate fi respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz īn care, īn mod evident, avem datoria să ne īntrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele suferinţe pricinuite de instalarea comunismului īn Europa de Est! Să nu ne sfiim să arătăm acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face īn continuare multe victime şi printre evrei! Cu atāt mai mult avem dreptul să cerem liderilor şi organizaţiilor sioniste, īnseşi ideii sioniste (sic!), să dea socoteală īn faţa tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi distruse ori batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit ca niciodată īn istorie! O mai spun o dată: eu şi oricare dintre cititorii acestor rānduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai frumoasă, mai īndestulată dacă sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul Israel īn Palestina, prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca romāni, ca europeni, ca oameni! Īn nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs īnsă, cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi, victimele, am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi īnfăptuite de ei, de sionişti şi de evreii cominternişti!…
…Acesta ar fi al treilea moment de tensiune – eufemistic vorbind, din istoria relațiilor dintre romāni și evrei. Momentul cel mai dureros…
*
Romānul se ferește īn ultima vreme să mai spună că „mai rău nu se poate”. A spus-o de atātea ori īnainte de 1990, pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să constate, cu perplexitate și amărăciune, că se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba asta se potrivește și pentru necazurile noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment, cāt va fi fost el de dureros, n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea …moment, īncă neīncheiat, īn care trăim și evoluăm noi, cei de azi!…
Dacă īn 1944, evreii comuniști, cominterniști, au ajuns să pună māna pe guvernarea Romāniei și să-și facă de cap sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 Romānia a ajuns din nou sub controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca acestea să se bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. Īn mod semnficativ, principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) īn fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și Petre Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur ca agenți sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului cominternist abătut asupra Romāniei după august 1944. Petre Roman și Silviu Brucan evrei cu acte īn regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai …complexă, amestec de bulgar, evreu și, probabil, ceva romān. Ion Iliescu nu a dat niciodată dovadă că ar simți romānește. De ceilalți doi, ce să mai vorbim?!…
Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și Traian Băsescu, nu au o apartenență etnică cert romānească și s-au ferit s-o lămurească. După știința mea, mama lui Emil Constantinescu este evreică și se trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți īn Rusia īnainte de 1918, īn Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu circulă două variante: tată evreu, plecat īn Israel, unde ar mai fi și azi īn viață; mama evreică, tata evreu…
Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este tabu pentru mass media. Īn mod semnificativ, nici una dintre aceste biete femei nu a apărut public să-și arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice presă sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit interesant pentru noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan cel Mare a zilelor noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se rușinează să spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară īn public cu propria lor mamă. Nici nu-și pomenesc părinții īn CV-ul de pe internet! Ce au de ascuns?
Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet biografia celor trei președinți romāni de după 1990, și s-o compare cu biografia, tot oficială, a lui Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu, dar evreu normal, care nu uneltește īmpotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și ascunde ascendenții. Nu există nicio legătură īntre originea sa evreiască și politica pe care o duce ca președinte al Franței īn folosul Franței, al francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre președinții cu care ne-a pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște…
Mă consider un om normal. Mă străduiesc să fiu, īn orice caz. Nu resping nicicum ideea ca īn fruntea statului sau guvernului romān să ajungă un alogen. Am mai avut regi și domnitori străini. Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu o blamăm sau incriminăm īn vreun fel. Dar īn asemenea cazuri cred că starea de normalitate impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu poate fi trecută cu vederea īn numele toleranței și al combaterii gesturilor de discriminare etnică. Iată, pe această temă, cāteva considerente și observații:
Persoana īn cauză, adică alogenul ajuns īn funcții publice īnalte, se cuvine să nu-și ascundă originea etnică, ci s-o asume cu seninătate și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de urmat, exemplu de normalitate, Varujan Vozganian, māndru de stirpea sa armenească.