Adrian Pop
16.05.2013, 14:55
Epistolă catre ministrul ApărăriiPublicat în 16 mai 2013 (http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/05/16/epistola-catre-ministrul-apararii/) de Ion Coja (http://www.ziarulnatiunea.ro/author/ion-coja/)
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/05/745608_81880408-150x150.jpg (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/05/745608_81880408.jpg)Sunt convins că știți mult mai bine decât mine cât de important este să ai toate informațiile posibile despre inamic, dar și despre cel pe care îl consideri aliat. Oricât de mare este încrederea pe care se întemeiază o alianță și, în general, orice colaborare, totuși o completă informare despre Celălalt, aliat sau inamic, te ajută să nu greșești, să te păzești deopotrivă și de prieteni, și de dușmani. Experiența istorică a sintetizat extrem de exact această situație prin vorba, atât de actuală, apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur!Ați semnat deunăzi, domnule ministru, un acord cu o entitate, dacă nu mă înșel, privată: Muzeul Holocaustului din Washington. Prin semnătura dumneavoastră reprezentanții acestui O.N.G. au căpătat acces liber la Arhiva Ministerului Apărării Naționale, minister pe care vremelnic îl slujiți. Îmi permit să vă atrag atenția că serviciile din subordinea acestui minister au omis să vă dea informațiile de care aveați nevoie înainte de a da un răspuns pozitiv solicitării venite de peste Ocean.În aceste condiții, sublocotenentul de infanterie subsemnat, Ion Coja, respectuos vă aduce la cunoștință următoarele, cu privire la reaua credință (sic!) a celor pe care dumneavoastră, prin acordul încheiat, i-ați creditat, le-ați acordat toată încrederea. Nu o merită! Nu meritau nici să le întindeți mâna, mâna care n-a tremurat când a semnat acordul de abdicare a adevărului istoric dinaintea falsificatorilor istoriei! „Turtucaia Arhivelor Militare”, cum a numit un mare istoric gestul pe care l-ați făcut zilele trecute, domnule ministru…Așadar:
- Din dispoziția expresă a Mareșalului Ion Antonescu, predecesorul dumneavoastră la comanda Oștirii Române, s-a alcătuit la vremea respectivă o arhivă specială, privind relațiile autorităților române cu comunitatea evreiască din România. Menirea acestei arhive era ca, după încheierea Războiului, să se poată afla adevărul despre aceste realații. Mareșalul știa bine că propaganda sionistă, precum îi este obiceiul, va încerca să dezinformeze opinia publică mondială, inclusiv cea evreiască, cu privire la soarta evreilor aflați sub jurisdicție românească. S-au strâns astfel mai multe lăzi de documente care, din păcate, în urma gestului nesăbuit de capitulare de la 23 august 1944, au fost „rechiziționate” de sovietici și duse în U.R.S.S.. După 1990 istoricii români au încercat, în felurite chipuri, să capete acces la ceea ce le aparținea de fapt: documentele românești privind contenciosul româno-evreiesc. Fără succes, din păcate! În schimb, au avut un succes total „reprezentanții” statului sau altei entități evreiești, israelite, care au cumpărat de la ruși un lucru despre care se știa că a fost furat: arhiva specială de care am pomenit! Încercați, domnule ministru, ca, prin reciprocitate, să obțineți accesul specialiștilor români la această arhivă! Măcar atât, dacă de recuperarea arhivei nici nu poate fi vorba cu asemenea „prieteni”! Și vă veți convinge, din răspunsul pe care îl veți primi, cu cine ați semnat acordul de colaborare!…- Un grup de istorici militari, specialiști de primă clasă, sub conducerea domnilor lt.col. Alesandru Duțu și dr Constantin Botoran, a alcătuit o culegere de documente privind Situația evreilor din Români 1939-1941. Documentele respective au fost publicate fără niciun comentariu, lăsându-le să vorbească singure, fără intermediul vreunui comentariu care nu putea să nu fie cât de cât subiectiv. În aceste condiții devine și mai regretabil, de-a dreptul scandalos, faptul că la intervenția unor „reprezentanți” ai evreilor din România cartea, deși tipărită, a fost oprită de la difuzare, iar întreg tirajul a fost topit!… Distrus!Dar nu mor caii când le e foame câinilor!… Astfel că din tirajul trimis la topit s-au salvat câteva exemplare, iar unul dintre aceste exemplare a ajuns la sediul Uniunii Vatra Românească din București. A urmat gestul cel mai firesc: noi, cei din Vatra Românească, am re-tipărit cartea distrusă, într-un tiraj de 1000 de exmplare pe care l-am difuzat gratuit, din om (de încredere) în om (de încredere), spre a evita cumpărarea și (re)distrugrerea întregului tiraj!…În prefața la „noua” ediție se puteau citi și aceste rânduri: „Credem însă că gestul de a opri de la publicare aceste documente are o forță probatorie copleșitor mai mare decât a oricărui document! Este un gest mai elocvent decât toate dovezile istorice posibile. În mod normal, această fărădelege pune capăt disputei depre holocaustul din România. Căci gestul de a pune pumnul în gură adversarului de idei dovedește reaua credință a făptașului, grija nefericită de a ascunde adevărul, preocuparea sistematică și conștientă de a împiedica aflarea adevărului. O asemenea atitudine este caracteristică numai celor care știu că se înscriu în fals și în minciună prin ideile promovate.”Vă invit, domnule ministru, urgent să luați legătura cu grupul de istorici militari din cadrul M.Ap.N și să discutați cu aceștia în ce fel mai poate fi îndreptată greșeala pe care ați făcut-o semnând acordul de colaborare cu niște inamici ai adevărului istoric!…- În 1946, imediat după încheierea războiului, Congresul Mondial Evreiesc a avut ideea fericită și logică de a face un veritabil recensămînt al „suferințelor evreiești” îndurate de evreii din România pe teritoriul României sau în alte locuri. (Probabil că aceeași operațiune s-a desfășurat și în alte țări în care au funcționat legi și practici discriminatorii față de evrei.) Drept care fiecare familie de evrei din România a primit spre completare un vast chestionar cu circa 80 de întrebări judicios gândite, chestionar intitulat Dosarul suferințelor unei familii evreiești. În felul acesta s-a strâns o arhivă practic exhaustivă asupra suferințelor evreiești, provocate de români evreilor.Despre existența acestei arhive am luat cunoștință prin mai multe surse evreiești, scrise și orale. Cum la Uniunea Vatra Românească se constituise o comisie de istorici cu sarcina expresă de a studia temeinicia acuzației de holocaust ce s-a adus poporului român și Armatei noastre, ne-am adresat ONG-ului numit Federația Comunităților Evreiești din România, unde știam că se află în păstrare arhiva amintită, cerând să cercetăm acest fond de documente, cele câteva zeci de mii de Dosare ale suferințelor evreiești. Repet, în 1946 fiecare familie de evrei a completat un asemnea Dosar.Federația Comunităților Evreiești din România este o asociație/fundație, un ONG, care primește sprijin financiar masiv din partea statului român, este bugetată din banul public. În virtutea acestui fapt și în conformitate cu legea informației, FCER este obligată să pună la dispoziția publicului interesat arhiva de documente pe care o deține. În ciuda legii și în disprețul oricărui respect pentru adevărul istoric, cererea noastră, formulată în urmă cu șapte ani, nu a primit răspuns favorabil nici până azi. Ni s-a spus că fondul respectiv de documente este în reorganizare, proces care va dura câțiva ani.Adevărul, domnule ministru, este altul și l-am aflat de la compatrioți evrei de bună credință: fondul de arhivă Dosare ale suferințelor evreiești a fost literalmente distrus! Cu bună știință! Și asta pentru că din cercetarea acelor declarații, semnate de cvasi-totalitatea evreilor aflați în viață la sfârșitul războiului, rezulta clar că evreii în anii aceia nu s-au confruntat cu moartea, cu primejdia de a fi „holocaustizați” de români! Au avut de suferit, mai ales sub aspect financiar, dar nu au fost supuși unui regim de exterminare!Așadar, există unii „reprezentanți” evrei care se dedau la asemenea practici: distrug documentele istorice care nu convin anumitor cercuri evreiești și ne evreiești. Își distrug propria arhivă!…Vă dați seama, domnule ministru, că asemenea indivizi vor da iama prin arhivele Armatei?! Au făcut-o deja în diverse alte arhive, chiar dinainte de 1990, inclusiv fondul de carte și presă al Academiei având de suferit!…Închei, domnule ministru, cu recomandarea de a nu crede că evreii fac excepție de la regula generală: nu toți evreii sunt de luat în serios! Nu toți evreii merită să le dai bună ziua! Exact ca și românii, rușii, americanii, turcii, țiganii etc! În materie de istorie, în căutarea adevărului istoric, vă recomand să vă feriți de „reprezentanții” unor instituții create ad hoc, pentru a minți și falsifica, cum este și Muzeul Holocaustului din Washington sau Memorialul de la București! Rupeți orice relație cu acești poltroni nerușinați!Vi se potrivește mult mai bine să stabiliți relații de colaborare pe această linie cu Armata Israelului, cu autoritățile militare din Israel, care dețin importante documente istorice. După informațiile mele, instituțiile militare din Israel au cu totul altă percepție asupra „situației evreilor din România anilor 1939-1944″, nici pe departe nu merg pe linia dezonorantă a minciunii, a sperjurului, așa cum fac istoricii mercenari de la Muzeul Holocaustului din Washington și colegii lor, evrei și ne-evrei, din București..În sensul celor de mai sus vă atașez la această misivă trei documente:
Scrisoarea-cerere adresată de Uniunea Vatra Românească Federației Comunităților Evreiești din România textul Dosarul suferințelor evreiești, prezentat cu titlu de comunicare la simpozionul Românism și Anti-Românism organizat de Uniunea Vatra Românească. Un material despre evreii prizonieri de război în România acelor ani, material apărut pe site-ul oficial al Armatei Israelului.Anexa 1Uniunea VATRA ROMANEASCA – Filiala Bucureşti
Către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – cabinet -Stimaţi domni,
Bănuim că vă este cunoscută cât de cât activitatea pe care Uniunea VATRA ROMANEASCA o susţine, printr-o comisie proprie, de cercetare a crimelor săvârşite de regimul mareşalului Ion Antonescu împotriva evreilor. Aşa cum ne-am angajat de la bun început, documentarea poziţiei şi a concluziilor la care vom ajunge dorim s-o facem în proporţie cât mai mare bazându-ne pe surse evreieşti dintre cele mai autorizate. Cercetările noastre ne-au relevat faptul deosebit de important, decisiv pentru aflarea adevărului, că instituţia evreiască cea mai importantă, cea mai serioasă, mai autoritară şi mai credibilă, adică predecesorii dumneavoastră cei mai avizaţi pe plan atât intern, cât şi mondial – ne referim la Congresul Mondial Evreiesc, au avut în 1946, imediat după încheierea războiului, ideea fericită şi logică de a face un veritabil recensămînt al «suferinţelor evreieşti» îndurate de evreii din România pe teritoriul României sau în alte locuri. Drept care fiecare familie evreiască a primit în 1946 spre completare un chestionar cu circa 80 de întrebări judicios gândite, intitulatÎn felul acesta ştim că s-a strâns o arhivă, cea mai bogată, practic exhaustivă, asupra suferinţelor evreieşti, provocate de români evreilor. Despre existenţa acestei arhive ştim şi de la autori evrei importanţi, care au consultat-o şi au citat-o. Considerăm că ne-ar fi extrem de util dacă cercetători din comisia noastră ar putea consulta această arhivă. Aşadar, obiectul acestei adrese îl constituie rugămintea respectuoasă şi colegială de a ni se permite accesul la fondul Dosarul suferinţelor unei familii evreieşti, în care noi vedem în fapt Dosarul complet al suferinţelor evreilor din România.Sperăm că vom găsi înţelegerea Domniilor Voastre şi în cel mai scurt timp posibil ne veţi comunica în ce condiţii ne veţi îngădui accesul la preţiosul fond de documente. În acest context vă facem cunoscută disponibilitatea noastră de a susţine material publicarea integrală a acestui veritabil tezaur de informaţii «la prima mână», provenite de la sursa cea mai autorizată : înseşi victimele represiunii.Deşi considerăm că este inutil, vă amintim totuşi că prezenta cerere o facem în conformitate cu legile Ţării, cu Legea Informaţiei în mod deosebit, legi care asigură accesul liber la informaţiile de interes public. Or, cunoaşterea în cele mai mici detalii a răspunderii cu care societatea românescă trebuie să se simtă datoare faţă de comunitatea evreilor din România şi de pretutindeni, este nu numai un drept al publicului românesc, ci şi o obligaţie. Sperăm să avem toată înţelegerea Domniilor Voastre, sperăm să ne ajutaţi în strădania noastră de a conştientiza de-o manieră exhaustivă şi pe înţelesul tuturor românilor, inclusiv al acelora care neagă holocaustul sau scad dimensiunile catastrofice ale holocaustului din România, adevărul tragic despre «suferinţele evreieşti». Pentru a fi mai operativi, ataşăm prezentei cereri copia xerox a unui exemplar din fondul documentar amintit, exemplar parvenit nouă, prin împrumut, de la un membru distins şi onorabil al Comunităţii Evreieşti.Profităm de această ocazie pentru a reînnoi invitaţia de a organiza împreună, sub orice auspicii agreaţi, o întâlnire între specialiştii şi cercetătorii dumneavoastră şi ai noştri care s-au ocupat de subiectul amintit mai sus : suferinţele evreilor din România pricinuite de autorităţile româneşti, de români.Cu asigurări privind buna noastră credinţă şi cu urări de bine la tot neamul evreiesc, în numele colegilor mei şi al meu personal,Preşedintele filialei Bucureşti a Uniunii Vatra Românească
Ion Coja
Bucureşti, 7 mai 2006Anexa nr 2.
Dosarul suferinţelor evreieştiÎn ultimii ani m-am arătat interesat cu oarecare insistenţă de subiectul Holocaustul din România. Interes ajuns la cunoştinţa publicului prin câteva cărţi, articole şi intervenţii tv, ori prin conferinţele pe care le-am dedicat durerosului subiect. Ceea ce, fireşte, nu a rămas fără consecinţe pentru persoana mea. Una dintre consecinţe a fost aceeea că o mulţime de concetăţeni români şi evrei (mai ales) m-au căutat ca să-mi ofere serviciile lor, adică mărturia proprie, informaţii deţinute de la alţi martori şi participanţi la tragicele evenimente din România anilor 1938-1944, sau documente. Documente majoritatea inedite. Abia aştept deschiderea în România a unui „muzeu al Holocaustului” pentru a introduce aceste documente în circuitul public de informaţii. Din păcate, autorităţile româneşti se mişcă atât de încet în asemenea situaţii, încât n-am încotro şi încerc să public deja măcar o parte dintre aceste documente înainte de a se inaugura incinta în care ele să se salveze pentru eternitatea stupefacţiei, a ruşinii şi a oroarei noastre.Încep prin a publica documentul intitulat atât de semnificativ Dosarul suferinţelor unei familii evreieşti. În posesia noastră, a comisiei „alternative” de cercetare a Holocaustului, comisie înfiinţată de Uniunea Vatra Românească şi Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR, au ajuns mai multe exemplare, adică mai multe „dosare” de-acestea, fiecare purtând numele unei familii.Dosarul „nostru”, prezentat în continuare, aparţine familiei Keszt Isac, din Săpăuca, Maramureş. Dosarul este format A5 (14,5 per 20 cm) şi conţine 20 de pagini, la care se adaugă plicul pe ale cărui faţete pot fi citite următoarele înscrisuri, în ordine, de sus în jos:Congresul Mondial Evreesc – Secţiunea din România – Comisiunea de Studii. Dosarul Suferinţelor unei Familii Evreeşti – Congresul Mondial Evreesc garantează secretul declaraţiilor .
Pe cealaltă faţă a plicului, deasupra, scrie Nu se completează de declarant. Localitatea; Judeţul; şi sunt câteva rubrici, care urmau să fie completate de oficialităţi. În cazul de faţă sunt trecute, separat, două numere: 499 şi 1/4.
În continuare sunt înregistrate datele de identificare pentru Capul familiei. Numele de familie; Pronumele; Strada; Data naşterii; Anul; Luna; Ziua; Locul naşterii; Localitatea; Judeţul; Sexul; Starea civilă; Profesiunea principală actuală; Calificarea profesională; Studii; Totalul persoanelor în viaţă care alcătuesc familia… şi pentru Persoanele în viaţă care alcătuesc familia daclarantului (sic!) – Capul familiei.
Iar ultima frază din dosarul suferinţei evreieşti precizează: „Toţi evreii au datoria de a răspunde la acest chestionar”.Aşadar, dosarul este un chestionar.Pe prima filă a dosarului, fila de titlu, se pot citi următoarele: Congresul Mondial Evreesc – Secţiunea din România – Comisiunea de Studii – Dosarul Suferinţelor Evreeşti – Anchetă generală printre evreii din România – Material pentru Conferinţa de Pace – Chestionar pentru Ardealul de Nord. Localitatea; Judeţul; Numele de familie; Pronumele; Strada; Nr; Ultimul domiciliu; Anul naşterii; luna; ziua…; Locul naşterii; Sexul; Starea civilă; Profesiunea principală actuală; Calificarea profesională; Studii; Persoanele în viaţă alcătuind gospodăria declarantului.Pag. 2 avem două întrebări: „Persoanele în viaţă care alcătuesc gospodăria declarantului: Numele şi pronumele; Sexul; Gradul de rudenie; Anul naşteii; Starea civilă; Profesiunea. Întrebarea a doua este cea mai importantă din perspectiva noastră: „Victimele şi dispăruţii din familia declarantului şi solicită detaliile următoare: „Numele şi pronumele; Sexul şi anul naşterii sau vârsta; Gradul de rudenie; Locul naşteii; Ultima reşedinţă obişnuită; Soarta lor probabilă.
În continuare, de la pag. 3 până la pag. 19, întrebările sunt grupate pe probleme de interes.
Pag. 3: 1. Efectul regimului de teroare şi jaf asupra declarantului (întrebările se referă la revizuirea cetăţeniei şi cetăţenia actuală).
Pag. 4: 2. Teroarea antisemită. a. Arestări… b. Maltratări; c. Evacuări; d. Expulzări; e. Pagube.
Pag. 5: 3. Proprietate expropriată. a. Natura bunului; b. Exproprierea; c. Pagube suferite; d. Observaţiuni.
Pag. 6: 4. Lichidări de întreprinderi pe baza de legi sau măsuri. a. Pe baza situaţiei cauzate de regimul antisemit; b. Pe baza legii; c. Ce mărfuri i s-au confiscat sau a fost obligat să predea.
Pag. 7: 5. Regimul în detaşamentele de lucru. a. Cât timp şi în ce detaşament de lucru a prestat munca. În 1942, câte zile, Unde. În 1944 (sic!), câte zile; Unde; În 1944, câte zile; Unde; b. Regimul muncii; c. Natura muncii;
Pag. 8: d. Pedepse suferite; 6. Valoarea confiscărilor: Aparate medicale; Aparate radiofonice; Maşini de cusut; Automobile; Biciclete; Altele (ce anume).
Pag. 9: 7. Repercursiunile (sic!) acţiunii de arianizare asupra profesioniştilor a. Asupra salariaţilor: Concediat; Scăderea salariului; A lucrat nelegal; Altele; Pagube avute; b. Asupra liber-profesioniştilor: Radiat din Corpul profesional; Restrângerea activităţii profesionale; Altele; Pagube avute.
Pag. 10: c. Asupra patronilor: Din ce cauză a suferit industria sau comerţul patronului; Camuflajul; Altele; Pagube avute.
Pag. 11: d. Dacă a fost despăgubit şi în ce măsură; e. Pagube reală suferită; Observaţiuni…
Pag. 12: Asupra meseriaşilor: Retragerea dovezii de calificare profesională; Altele; Pagube avute; e. Asupra altor categorii de profesionişti cu indicarea pagubelor; Observaţiuni…
Pag. 13: 8. Ocupaţiunea şi mijloacele de trai în timpul prigoanei. a. Înainte de 1940; b. Între 1940-1944; c. Venitul mediu lunar înainte de 1940; d.Venitul mediu lunar între 1940-1944; d. Ajutor dat de Comunitate. Cât lunar.
Pag. 14: Cât anual; În total între 1940-1944; f. Dacă a fost nevoit spre a se întreţine să vândă obiectele casnice de strictă necesitate din pricina regimului antievreesc, la cât apreciază valoarea acestora. 9. Deportarea: a. Ultimul domiciliu; b. Localitatea în care a fost internat în ghetto;
Pag. 15: c. La ce dată a fost internat în ghetto; d. Regimul în ghetto; e. La ce dată şi în ce condiţii a fost deportat; f. Primul lagăr în deportare; g. Alte lagăre de deportare în care a mai fost declarantul.
La pag. 16: h. Data repatrierii; i. Împrejurările repatrierii şi prin cine a fost repatriat; j. Starea fizică actuală ca urmare la deportare.
Pag. 17: 10. Pagubele materiale pricinuite de deportare a. Bunuri predate înainte de deportare; Mobile; Inventar profesional; Valori de altă natură; b. Bunuri predate înainte de deportare (a), potrivit dispoziţiunilor oficiale La autorităţi; La bămci; La custozi.
Pag. 18: c. Bunuri predate înainte de deportare (a), particularilor consideraţi oameni de încredere; d. Bunuri predate înainte de deportare (a), rămase pe loc fără stăpân.
Pag. 19: e. Bunuri regăsite după venirea din deportare Din categoria (b); Din categoria (c); Din categoria (d); f. Totalul pagubeiÎncă o precizare: dosarul suferinţelor este bilingv. Toate însemnările de mai sus, cu excepţia celor de pe cele două feţe ale plicului, sunt în română şi în maghiară, probabil pentru că în 1947, anul Conferinţei de Pace de la Paris, în România mai erau mulţi evrei transilvăneni care vorbeau mai bine ungureşte decât româneşte. Prin ce stârneşte interesul nostru acest „dosar”? Enumerăm câteva motive care ne fac să credem în valoarea excepţională a acestor documente: Subsemnatul nefiind istoric şi cu atât mai puţin un cercetător de arhive, m-am înscris la cuvînt în chestiunea Holocaustului din România sub imboldul a două impulsuri:
- am cunoscut o sumedenie de martori, îndeosebi evrei, a căror mărturie orală infirmă teza Holocaustului, la fel cum o sumedenie de surse tot evreieşti, scrise, publice, conţin acelaşi mesaj;
- contradicţia în care se află foarte des autorii holocaustizanţi, contradicţia cu logica, cu bunul simţ şi faţă de documente şi informaţii pe deplin sigure. Am încercat să citesc cât mai mult pe acest subiect şi până acum nu am întâlnit, în nicio lucrare, vorbindu-se de acest imens fond documentar, de primă mână, care se va fi adunat în urma „anchetei generale printre evreii din România”, anchetă organizată de instituţia cea mai competentă şi mai interesată de efectuarera acestor anchete: însuşi Congresul Mondial Evreiesc. Altminteri, la nivelul meu de informaţie, destul de precar, cum spuneam, mereu m-am întrebat şi mirat de ce, imediat după război, nu s-a făcut o „anchetă generală” printre toţi evreii, deci şi printre cei din România, cu privire la suferinţele îndurate de fiecare familie evreiască, de fiecare evreu! O anchetă care să inventarieze exhaustiv „efectele regimului de teroare şi jaf”. Iată însă că ancheta, aşa cum era şi logic, s-a făcut, iar îndemnul „toţi evreii au datoria de a răspunde la acest chestionar” îşi va fi produs efectul dorit: alcătuirea acestui corpus de documente lămuritoare asupra Holocaustului.Ce s-a întâmplat cu acest corpus? Unde se află arhivat şi în ce măsură este cunoscut şi pus la dispoziţia publicului? Există două răspunsuri posibile:
- acest fond este public, la dispoziţia istoricilor, a publicului, mereu istoricii serioşi au făcut trimiteri la aceste „dosare ale suferinţei evreieşti”, despre care subsemnatul nu am cunoştinţă dată fiind ignoranţa mea în materie. În acest caz îmi fac mea culpa şi-i rog pe cei propriu-zis cunoscători să mă îndrume spre lucrurile de sinteză elaborate pe seama materialului adunat prin amintita anchetă.
- acest fond de documente într-adevăr nu este pomenit în lucrările holocaustologilor, ceea ce impune Congresului Mondial Evreiesc obligaţia de a da explicaţii publice, să răspundă întrebărilor de mai sus. Şi mai ales întrebării de ce?Ţinând seama de felul cum aceste dosare au ajuns în posesia noastră, a Comisiei Anti-Wiesel (aceasta este denumirea cea mai potrivită pentru comisia noastră), înclin să cred că ancheta publică la care toţi evreii au avut datoria să răspundă nu a prezentat niciodată publicului rezultatele la care a ajuns. Acestei atitudini ciudate nu îi pot găsi decât o singură explicaţie: ancheta nu a confirmat aşteptările celor care au organizat-o, nu a confirmat teza lui Matatias Carp şi a celorlalţi istorici holocaustizanţi care se trag din acesta. Cu alte cuvinte, ceea ce au declarat „toţi evreii” se pare că nu prea le-a convenit „unor evrei”, acelor lideri evrei care au lansat mai târziu teza celor 400.000 de evrei ucişi de români.Fireşte, în felul acesta construim ipoteze, facem presupuneri, toate cu un grad mare de risc, riscul de a bate câmpii şi de a greşi cu imensă vinovăţie faţă de cei ce au suferit în acei ani. Certitudinea deplină este una singură: realitatea acestei anchete generale din 1946-47 şi a chestionarului la care fiecare evreu a fost dator să răspundă. Această anchetă a fost dusă până la capăt şi în felul acesta s-a constituit un fond de documente cu o forţă probatorie fără egal printre documentele legate de soarta evreilor din România, inclusiv a celor deportaţi în Transnistria. Dacă din răspunsurile date de evreii implicaţi va fi rezultat ce ştiau evreii despre propria suferinţă, din întrebările chestionarului nu ne este greu să deducem ce credeau în 1946 liderii evrei despre Holocaustul din România. Aceste întrebări au fost formulate în funcţie de ceea ce se ştia că au fost în România „suferinţele unei familii evreeşti”. Analiza acestui chestionar mi se pare a fi partea cea mai interesantă a întâlnirii noastre cu aceste documente. Şi nu trebuie să fii mare specialist ca să-ţi dai seama că aceste întrebări nu prea „rimează” cu ceea ce susţin azi liderii evreilor, unii lideri, despre vestitul holocaust din Transnistria. Cum se face că nici o întrebare a chestionarului nu trimite la cumplita hecatombă?! Cu alte cuvinte, aceste dosare ale suferinţelor evreieşti dovedesc că în 1947 evreii şi liderii acestora, inclusiv liderii mondiali ai evreilor nu ştiau nimic despre cei 250.000 de evrei care fuseseră ucişi de români în Transnistria… Pas de mai înţelege ceva!
Ion CojaAnexa 3
Material apărut pe site-ul Armatei IsraeluluiPag 1 Parasutişti din chibuţuri, originari din România care au fost paraşutaţi în Europa in timpul Holocaustului 1944
Pag.2 Bombardarea campurilor petroliere si a rafinariilor din zona Ploiesti – România. (se poate intra prin you-tube pentru a vedea un filmuleţ)
Pag.3 Pe 1 august 1943 au iesit din Bengazi, în Libia, 178 de avioane de tip „Liberator” B-24 a forţelor aliate pentru a bombarda câmpurile petrolifere din zona Prahova şi rafinăriile de lângă Ploieşti. 162 au intrat în România şi celelalte au rămas pe drum. O altă expediţie a avut loc pe 17 august 1944 tot cu avioane „Liberator” B-17 şi B-24 şi tot în scopul de a distruge câmpurile petroliere şi rafinăriile din Valea Prahovei şi zona Ploieşti. Au avut loc 27 de bombardamente în care forţele alíate au pierdut 300 de avioane şi au murit circa 3.000 de aviatori şi luptători din echipajele de zbor. In plus au avut loc şi alte lupte aeriene şi bombardamente deasupra teritoriului României, în care au căzut un număr de avioane, iar echipele de zbor au căzut în mâna autorităţilor române, au fost luaţi prizonieri şi închişi în închisorile româneşti. Numărul aviatorilor şi al celor din echipele de zbor care au căzut pe teritoriul României a depăşit 1.000. Parte au fost prinşi şi închişi, iar alţii s-au ascuns, astfel încât era necesara salvarea lor. In ajutorul lor au fost trimişi parasutiltii evrei din Palestina care au reulit să salveze cca 150 de aviatori ai forţelor alíate şi să-i treacă graniţa. Numai la sfârşitul războiului, adică între 31 august şi 3 septembrie autorităţile române au eliberat şi ceilalti 1161 de prizonieri (aviatori şi luptători din forţele aeriene) dintre care: 1117 americani, 31 britanici, 12 olandezi şi un francez. De asemenea paraşutiştii israelieni au acţionat ca să-i organizeze pe evreii din România în a se apara şi apoi să poata emigra în Israel legal sau ilegal astfel încât 60.000 de evrei din România au emigrat cu ajutorul lor spre Israel.Pag. 4 In timpul celui de-Al Doilea Război mondial au fost trimişi în România 10 paraşutişti din chibutzuri din Palestina, toţi vorbitori de limba română: Aba Bardicev, Dov Bergher, Leova Gukovski, Baruh Camin, Mielu Kaner, Arie Fichman, Rico Lupescu, Itzhak Macarescu şi Shaike Dan (Ioshua Trahtenberg). Aba Bardicev a fost lansat la graniţa Iugoslavia – România, nu a reuşit să treacă în Romania. A fost prins în Ungaria şi trimis la Mauthausen unde a fost judecat şi condamnat la moarte. Arie Fichman şi Leova Gukovski au fost lansaţi într-un loc nesigur şi au fost prinşi imediat. Au fost închişi şi eliberaţi la sfârşitul războiului. Rico Lupescu împreuna cu Itzhak Macarescu au fost prinşi, închişi şi fost eliberaţi la sfârşitul războiului. Ceilalţi paraşutişti lansaţi nu au fost prinşi. Au reuşit să intre în contact cu comunitatea evreilor din Bucureşti. S-au ocupat cu organizarea autoapărării a evreilor, iar după război cu scoaterea legală sau ilegală a evreilor din România pentru a emigra în Palestina.Pag. 5 Arie (Leova) Gukovski din chibuţ Iagur, a fost lansat în România, a fost prins închis şi eliberat la sfârşitul războiuluiPag. 6 Leova Gukovski şi Arie Fichman au fost lansaţi în România în noaptea de Rosh Ha Shana (anul nou evreiesc) 1940. Din cauza unei greşeli a pilotului care trebuia să-i lanseze la 60 de km de Bucureşti, au aterizat undeva într-o suburbie a Bucureştiului. Intâi a fost lansat Arie Fichman şi apoi Leova Gukovski, în jurul lor explodand obuzele tunurilor antiaeriene. Ca să nu aterizeze în piaţă, Leova a tras de paraşută şi a căzut pe acoperişul unei case de unde s-a rostogolit într-o căruţă cu coceni de porumb. În cădere şi-a rupt piciorul stâng şi n-a mai putut să se mişte. A inghiţit hârtia cu planul de acţiune şi codurile secrete, după care a fost inconjurat de soldaţi români care l-au luat prizonier. Intâmplările din prizonierat şi din perioada de spitalizare sunt povestite în cartea „Pentru ce am fost chemat la datorie”. După 1944 Leova s-a întors în ţară, în chibuţul Iagur, de unde plecase
Pag.7. Arie Orni Fichman, din kibuţul Beit Oren, paraşutat în România, a fost prins şi eliberat la sfârşitul războiului
Pag.8. Arie Fichaman a căpătat gradul de capitan (pe nume Jacobson) iar Iehuda Ahisher pe cel de locotenent Hanani. Cei doi au fot transportaţi în Libia şi de acolo trebuiau să fie paraşutati în România, lângă Arad. Acţiunea a purtat denumirea „Mantilla” şi în cadrul ei, cei doi trebuiau să ia legătura cu prizonierii puterilor alíate, să incerce să-i organizeze în scopul evadării din detenţie. Trimişii mişcării sioniste trebuiau să se întâlnească cu cei doi fiind în legătură cu organizatorii actiunii.
Operaţiunea „Mantilla” era prima din seria de acţiuni ai serviciului MI 9 pentru crearea unei infrastructuri în Balcani. Paraşutiştii au fost antrenaţi intens,au trecut prin Cairo pentru a fi paraşutati în România. O greşeala de navigaţie a pilotului a făcut ca în noaptea de 1 octombrie 1943 să aterizeze departe de locul de întâlnire cu trimişii organizatiei sioniste. Cei doi au căzut prizonieri şi acţiunile de paraşutare din Balcani au fost oprite datorita venirii iernii.
Pag.9. Pe 1 octombrie la ora 02:15 noapte, cei doi paraşutişti erau în mana jandarmeriei române. Intâi cei doi au fost lăsaţi să doarmă şi numai după-amiază au fost preluaţi de serviciul de informaţii pentru a completa chestionare cu intrebări. Dovadă că nu au fost acuzaţi de terorism, au putut să poarte uniforme britanice, neavând nici un fel de haine civile şi paraşutandu-se fără arme, iar paraşutele erau de culoare albă, deci de salvare. Deobicei când acţiunea de paraşutare este în scop de spionaj, paraşutele sunt de culoare albastră sau gri ca să un fie văzute. Pe de altă parte, totuşi, s-au găsit la ei 123 de monezi de aur, 198 de bancnote străine şi 246 de bancnote în valoare de 173.000 lei; o sumă importante la vremea aceea. De asemenea, ei aveau pachete de mâncare concentrată şi truse medicale de prim ajutor. Cei care i-au cercetat n-au folosit metode de tortură pentru a scoate de la ei declaraţii. Dosarul de cercetare l-au transmis direct lui Ion Antonescu, conducătorul României, subliniind faptul că cei doi prizonieri le-au dat să inţeleaga că „viitorul României depinde de cum se vor purta cu evreii”. Antonescu a refuzat să-i predea pe paraşutişti GestapouluiStirea prinderii celor 2 paraşutişti a ajuns imediat la urechile ambasadorului Germaniei la Bucureşti Manfred von Kilinger, apoi la Herman Georing. Gestapoul a cerut imediat să le fie predati. Autorităţile române au reuşit să scape de presiunea nemţilor prin diferite păcăleli. Mareşalul Antonescu a dat ordin şefului statului major al Forţelor de Aviaţie să spuna nemţilor că paraşutiştii vor fi interogaţi de serviciile române şi rezultatele vor fi transmise forţelor aeriene germane. Nu se poate exclude posibilitatea – scrie istoricul Mihai Pelin – ca răspunsul autorităţilor române să se fi datorat faptului ca cei doi prizonieri erau evrei, motiv destul de intemeiat pentru ca cei doi sa nu fie interogaţi de nazişti. Cu toate acestea autorităţile româneşti nu au fost în stare să reziste în faţa presiunii germane şi pana la urmă au acceptat ca autorităţile germane să-l interogheze pe Arie Fichman în Germania. România a hotărât sa înfiinteze o comisie formată din ofiţeri români care să-l însoţeasca pe Arie Fichman (Ghideon Jacobson) şi să primească informaţii asupra tehnicii şi metodelor de interogare folosite de nemţi în interogarea prizonierilor de război ai Puterilor alíate.Pag. 9 Arie Fichman (Ghideon Jacobson) a plecat pe 9 octombrie 1943 în Germania împreuna cu ofiţerii români şi s-a întors la sfârşitul lui octombrie însoţit de aceeaşi ofiţeri români. Dosarul de cercetare german semnat de Von Killinger, ministrul lui Hitler la Bucureşti, nu conţinea nimic nou faţă de ceea ce ştiau românii. Iosef Hanani l-a întâlnit din nou pe Arie Fichman în lagarul de prizonieri ai Puterilor Aliate care se afla la Timişul de Jos (după ce a fost internat câteva săptămâni la spitalul din Sinaia şi Braşov). Cei doi prizonieri au fost eliberaţi pe 2 si 3 Septembrie 1944. Au fost urcaţi împreună cu alţi prizonieri ai Puterilor Aliate într-un avion care a decolat de pe aeroportul din Popeşti-Leordeni spre ItaliaPag. 10 Pe 29 iulie 1954 a avut loc o demonstraţie aviatică în memoria lui Peretz Goldstein unul din paraşutiştii care fuseseră paraşutati în Romania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un avion care zbura de-asupra celor care participau la ceremonie s-a prabuşit în mijlocul mulţimii. Atunci au murit Arie (Leova) Gucovski, Arie Fichman şi Dov Berger trei dintre paraşutiştii originari din Romania, care fusesera lansaţi în timpul războiului, în Romania. În ultima imagine se văd resturile avionului după prăbuşire. Primul ministru Moshe Sharet care a fost prezent la demonstraţia aviatica şi pe deasupra căruia a trecut avionul, la câţiva metri, a interzis până a doua zi difuzarea ştirii prabuşirii.
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/05/745608_81880408-150x150.jpg (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2013/05/745608_81880408.jpg)Sunt convins că știți mult mai bine decât mine cât de important este să ai toate informațiile posibile despre inamic, dar și despre cel pe care îl consideri aliat. Oricât de mare este încrederea pe care se întemeiază o alianță și, în general, orice colaborare, totuși o completă informare despre Celălalt, aliat sau inamic, te ajută să nu greșești, să te păzești deopotrivă și de prieteni, și de dușmani. Experiența istorică a sintetizat extrem de exact această situație prin vorba, atât de actuală, apără-mă, Doamne, de prieteni, că de dușmani mă apăr singur!Ați semnat deunăzi, domnule ministru, un acord cu o entitate, dacă nu mă înșel, privată: Muzeul Holocaustului din Washington. Prin semnătura dumneavoastră reprezentanții acestui O.N.G. au căpătat acces liber la Arhiva Ministerului Apărării Naționale, minister pe care vremelnic îl slujiți. Îmi permit să vă atrag atenția că serviciile din subordinea acestui minister au omis să vă dea informațiile de care aveați nevoie înainte de a da un răspuns pozitiv solicitării venite de peste Ocean.În aceste condiții, sublocotenentul de infanterie subsemnat, Ion Coja, respectuos vă aduce la cunoștință următoarele, cu privire la reaua credință (sic!) a celor pe care dumneavoastră, prin acordul încheiat, i-ați creditat, le-ați acordat toată încrederea. Nu o merită! Nu meritau nici să le întindeți mâna, mâna care n-a tremurat când a semnat acordul de abdicare a adevărului istoric dinaintea falsificatorilor istoriei! „Turtucaia Arhivelor Militare”, cum a numit un mare istoric gestul pe care l-ați făcut zilele trecute, domnule ministru…Așadar:
- Din dispoziția expresă a Mareșalului Ion Antonescu, predecesorul dumneavoastră la comanda Oștirii Române, s-a alcătuit la vremea respectivă o arhivă specială, privind relațiile autorităților române cu comunitatea evreiască din România. Menirea acestei arhive era ca, după încheierea Războiului, să se poată afla adevărul despre aceste realații. Mareșalul știa bine că propaganda sionistă, precum îi este obiceiul, va încerca să dezinformeze opinia publică mondială, inclusiv cea evreiască, cu privire la soarta evreilor aflați sub jurisdicție românească. S-au strâns astfel mai multe lăzi de documente care, din păcate, în urma gestului nesăbuit de capitulare de la 23 august 1944, au fost „rechiziționate” de sovietici și duse în U.R.S.S.. După 1990 istoricii români au încercat, în felurite chipuri, să capete acces la ceea ce le aparținea de fapt: documentele românești privind contenciosul româno-evreiesc. Fără succes, din păcate! În schimb, au avut un succes total „reprezentanții” statului sau altei entități evreiești, israelite, care au cumpărat de la ruși un lucru despre care se știa că a fost furat: arhiva specială de care am pomenit! Încercați, domnule ministru, ca, prin reciprocitate, să obțineți accesul specialiștilor români la această arhivă! Măcar atât, dacă de recuperarea arhivei nici nu poate fi vorba cu asemenea „prieteni”! Și vă veți convinge, din răspunsul pe care îl veți primi, cu cine ați semnat acordul de colaborare!…- Un grup de istorici militari, specialiști de primă clasă, sub conducerea domnilor lt.col. Alesandru Duțu și dr Constantin Botoran, a alcătuit o culegere de documente privind Situația evreilor din Români 1939-1941. Documentele respective au fost publicate fără niciun comentariu, lăsându-le să vorbească singure, fără intermediul vreunui comentariu care nu putea să nu fie cât de cât subiectiv. În aceste condiții devine și mai regretabil, de-a dreptul scandalos, faptul că la intervenția unor „reprezentanți” ai evreilor din România cartea, deși tipărită, a fost oprită de la difuzare, iar întreg tirajul a fost topit!… Distrus!Dar nu mor caii când le e foame câinilor!… Astfel că din tirajul trimis la topit s-au salvat câteva exemplare, iar unul dintre aceste exemplare a ajuns la sediul Uniunii Vatra Românească din București. A urmat gestul cel mai firesc: noi, cei din Vatra Românească, am re-tipărit cartea distrusă, într-un tiraj de 1000 de exmplare pe care l-am difuzat gratuit, din om (de încredere) în om (de încredere), spre a evita cumpărarea și (re)distrugrerea întregului tiraj!…În prefața la „noua” ediție se puteau citi și aceste rânduri: „Credem însă că gestul de a opri de la publicare aceste documente are o forță probatorie copleșitor mai mare decât a oricărui document! Este un gest mai elocvent decât toate dovezile istorice posibile. În mod normal, această fărădelege pune capăt disputei depre holocaustul din România. Căci gestul de a pune pumnul în gură adversarului de idei dovedește reaua credință a făptașului, grija nefericită de a ascunde adevărul, preocuparea sistematică și conștientă de a împiedica aflarea adevărului. O asemenea atitudine este caracteristică numai celor care știu că se înscriu în fals și în minciună prin ideile promovate.”Vă invit, domnule ministru, urgent să luați legătura cu grupul de istorici militari din cadrul M.Ap.N și să discutați cu aceștia în ce fel mai poate fi îndreptată greșeala pe care ați făcut-o semnând acordul de colaborare cu niște inamici ai adevărului istoric!…- În 1946, imediat după încheierea războiului, Congresul Mondial Evreiesc a avut ideea fericită și logică de a face un veritabil recensămînt al „suferințelor evreiești” îndurate de evreii din România pe teritoriul României sau în alte locuri. (Probabil că aceeași operațiune s-a desfășurat și în alte țări în care au funcționat legi și practici discriminatorii față de evrei.) Drept care fiecare familie de evrei din România a primit spre completare un vast chestionar cu circa 80 de întrebări judicios gândite, chestionar intitulat Dosarul suferințelor unei familii evreiești. În felul acesta s-a strâns o arhivă practic exhaustivă asupra suferințelor evreiești, provocate de români evreilor.Despre existența acestei arhive am luat cunoștință prin mai multe surse evreiești, scrise și orale. Cum la Uniunea Vatra Românească se constituise o comisie de istorici cu sarcina expresă de a studia temeinicia acuzației de holocaust ce s-a adus poporului român și Armatei noastre, ne-am adresat ONG-ului numit Federația Comunităților Evreiești din România, unde știam că se află în păstrare arhiva amintită, cerând să cercetăm acest fond de documente, cele câteva zeci de mii de Dosare ale suferințelor evreiești. Repet, în 1946 fiecare familie de evrei a completat un asemnea Dosar.Federația Comunităților Evreiești din România este o asociație/fundație, un ONG, care primește sprijin financiar masiv din partea statului român, este bugetată din banul public. În virtutea acestui fapt și în conformitate cu legea informației, FCER este obligată să pună la dispoziția publicului interesat arhiva de documente pe care o deține. În ciuda legii și în disprețul oricărui respect pentru adevărul istoric, cererea noastră, formulată în urmă cu șapte ani, nu a primit răspuns favorabil nici până azi. Ni s-a spus că fondul respectiv de documente este în reorganizare, proces care va dura câțiva ani.Adevărul, domnule ministru, este altul și l-am aflat de la compatrioți evrei de bună credință: fondul de arhivă Dosare ale suferințelor evreiești a fost literalmente distrus! Cu bună știință! Și asta pentru că din cercetarea acelor declarații, semnate de cvasi-totalitatea evreilor aflați în viață la sfârșitul războiului, rezulta clar că evreii în anii aceia nu s-au confruntat cu moartea, cu primejdia de a fi „holocaustizați” de români! Au avut de suferit, mai ales sub aspect financiar, dar nu au fost supuși unui regim de exterminare!Așadar, există unii „reprezentanți” evrei care se dedau la asemenea practici: distrug documentele istorice care nu convin anumitor cercuri evreiești și ne evreiești. Își distrug propria arhivă!…Vă dați seama, domnule ministru, că asemenea indivizi vor da iama prin arhivele Armatei?! Au făcut-o deja în diverse alte arhive, chiar dinainte de 1990, inclusiv fondul de carte și presă al Academiei având de suferit!…Închei, domnule ministru, cu recomandarea de a nu crede că evreii fac excepție de la regula generală: nu toți evreii sunt de luat în serios! Nu toți evreii merită să le dai bună ziua! Exact ca și românii, rușii, americanii, turcii, țiganii etc! În materie de istorie, în căutarea adevărului istoric, vă recomand să vă feriți de „reprezentanții” unor instituții create ad hoc, pentru a minți și falsifica, cum este și Muzeul Holocaustului din Washington sau Memorialul de la București! Rupeți orice relație cu acești poltroni nerușinați!Vi se potrivește mult mai bine să stabiliți relații de colaborare pe această linie cu Armata Israelului, cu autoritățile militare din Israel, care dețin importante documente istorice. După informațiile mele, instituțiile militare din Israel au cu totul altă percepție asupra „situației evreilor din România anilor 1939-1944″, nici pe departe nu merg pe linia dezonorantă a minciunii, a sperjurului, așa cum fac istoricii mercenari de la Muzeul Holocaustului din Washington și colegii lor, evrei și ne-evrei, din București..În sensul celor de mai sus vă atașez la această misivă trei documente:
Scrisoarea-cerere adresată de Uniunea Vatra Românească Federației Comunităților Evreiești din România textul Dosarul suferințelor evreiești, prezentat cu titlu de comunicare la simpozionul Românism și Anti-Românism organizat de Uniunea Vatra Românească. Un material despre evreii prizonieri de război în România acelor ani, material apărut pe site-ul oficial al Armatei Israelului.Anexa 1Uniunea VATRA ROMANEASCA – Filiala Bucureşti
Către Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – cabinet -Stimaţi domni,
Bănuim că vă este cunoscută cât de cât activitatea pe care Uniunea VATRA ROMANEASCA o susţine, printr-o comisie proprie, de cercetare a crimelor săvârşite de regimul mareşalului Ion Antonescu împotriva evreilor. Aşa cum ne-am angajat de la bun început, documentarea poziţiei şi a concluziilor la care vom ajunge dorim s-o facem în proporţie cât mai mare bazându-ne pe surse evreieşti dintre cele mai autorizate. Cercetările noastre ne-au relevat faptul deosebit de important, decisiv pentru aflarea adevărului, că instituţia evreiască cea mai importantă, cea mai serioasă, mai autoritară şi mai credibilă, adică predecesorii dumneavoastră cei mai avizaţi pe plan atât intern, cât şi mondial – ne referim la Congresul Mondial Evreiesc, au avut în 1946, imediat după încheierea războiului, ideea fericită şi logică de a face un veritabil recensămînt al «suferinţelor evreieşti» îndurate de evreii din România pe teritoriul României sau în alte locuri. Drept care fiecare familie evreiască a primit în 1946 spre completare un chestionar cu circa 80 de întrebări judicios gândite, intitulatÎn felul acesta ştim că s-a strâns o arhivă, cea mai bogată, practic exhaustivă, asupra suferinţelor evreieşti, provocate de români evreilor. Despre existenţa acestei arhive ştim şi de la autori evrei importanţi, care au consultat-o şi au citat-o. Considerăm că ne-ar fi extrem de util dacă cercetători din comisia noastră ar putea consulta această arhivă. Aşadar, obiectul acestei adrese îl constituie rugămintea respectuoasă şi colegială de a ni se permite accesul la fondul Dosarul suferinţelor unei familii evreieşti, în care noi vedem în fapt Dosarul complet al suferinţelor evreilor din România.Sperăm că vom găsi înţelegerea Domniilor Voastre şi în cel mai scurt timp posibil ne veţi comunica în ce condiţii ne veţi îngădui accesul la preţiosul fond de documente. În acest context vă facem cunoscută disponibilitatea noastră de a susţine material publicarea integrală a acestui veritabil tezaur de informaţii «la prima mână», provenite de la sursa cea mai autorizată : înseşi victimele represiunii.Deşi considerăm că este inutil, vă amintim totuşi că prezenta cerere o facem în conformitate cu legile Ţării, cu Legea Informaţiei în mod deosebit, legi care asigură accesul liber la informaţiile de interes public. Or, cunoaşterea în cele mai mici detalii a răspunderii cu care societatea românescă trebuie să se simtă datoare faţă de comunitatea evreilor din România şi de pretutindeni, este nu numai un drept al publicului românesc, ci şi o obligaţie. Sperăm să avem toată înţelegerea Domniilor Voastre, sperăm să ne ajutaţi în strădania noastră de a conştientiza de-o manieră exhaustivă şi pe înţelesul tuturor românilor, inclusiv al acelora care neagă holocaustul sau scad dimensiunile catastrofice ale holocaustului din România, adevărul tragic despre «suferinţele evreieşti». Pentru a fi mai operativi, ataşăm prezentei cereri copia xerox a unui exemplar din fondul documentar amintit, exemplar parvenit nouă, prin împrumut, de la un membru distins şi onorabil al Comunităţii Evreieşti.Profităm de această ocazie pentru a reînnoi invitaţia de a organiza împreună, sub orice auspicii agreaţi, o întâlnire între specialiştii şi cercetătorii dumneavoastră şi ai noştri care s-au ocupat de subiectul amintit mai sus : suferinţele evreilor din România pricinuite de autorităţile româneşti, de români.Cu asigurări privind buna noastră credinţă şi cu urări de bine la tot neamul evreiesc, în numele colegilor mei şi al meu personal,Preşedintele filialei Bucureşti a Uniunii Vatra Românească
Ion Coja
Bucureşti, 7 mai 2006Anexa nr 2.
Dosarul suferinţelor evreieştiÎn ultimii ani m-am arătat interesat cu oarecare insistenţă de subiectul Holocaustul din România. Interes ajuns la cunoştinţa publicului prin câteva cărţi, articole şi intervenţii tv, ori prin conferinţele pe care le-am dedicat durerosului subiect. Ceea ce, fireşte, nu a rămas fără consecinţe pentru persoana mea. Una dintre consecinţe a fost aceeea că o mulţime de concetăţeni români şi evrei (mai ales) m-au căutat ca să-mi ofere serviciile lor, adică mărturia proprie, informaţii deţinute de la alţi martori şi participanţi la tragicele evenimente din România anilor 1938-1944, sau documente. Documente majoritatea inedite. Abia aştept deschiderea în România a unui „muzeu al Holocaustului” pentru a introduce aceste documente în circuitul public de informaţii. Din păcate, autorităţile româneşti se mişcă atât de încet în asemenea situaţii, încât n-am încotro şi încerc să public deja măcar o parte dintre aceste documente înainte de a se inaugura incinta în care ele să se salveze pentru eternitatea stupefacţiei, a ruşinii şi a oroarei noastre.Încep prin a publica documentul intitulat atât de semnificativ Dosarul suferinţelor unei familii evreieşti. În posesia noastră, a comisiei „alternative” de cercetare a Holocaustului, comisie înfiinţată de Uniunea Vatra Românească şi Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR, au ajuns mai multe exemplare, adică mai multe „dosare” de-acestea, fiecare purtând numele unei familii.Dosarul „nostru”, prezentat în continuare, aparţine familiei Keszt Isac, din Săpăuca, Maramureş. Dosarul este format A5 (14,5 per 20 cm) şi conţine 20 de pagini, la care se adaugă plicul pe ale cărui faţete pot fi citite următoarele înscrisuri, în ordine, de sus în jos:Congresul Mondial Evreesc – Secţiunea din România – Comisiunea de Studii. Dosarul Suferinţelor unei Familii Evreeşti – Congresul Mondial Evreesc garantează secretul declaraţiilor .
Pe cealaltă faţă a plicului, deasupra, scrie Nu se completează de declarant. Localitatea; Judeţul; şi sunt câteva rubrici, care urmau să fie completate de oficialităţi. În cazul de faţă sunt trecute, separat, două numere: 499 şi 1/4.
În continuare sunt înregistrate datele de identificare pentru Capul familiei. Numele de familie; Pronumele; Strada; Data naşterii; Anul; Luna; Ziua; Locul naşterii; Localitatea; Judeţul; Sexul; Starea civilă; Profesiunea principală actuală; Calificarea profesională; Studii; Totalul persoanelor în viaţă care alcătuesc familia… şi pentru Persoanele în viaţă care alcătuesc familia daclarantului (sic!) – Capul familiei.
Iar ultima frază din dosarul suferinţei evreieşti precizează: „Toţi evreii au datoria de a răspunde la acest chestionar”.Aşadar, dosarul este un chestionar.Pe prima filă a dosarului, fila de titlu, se pot citi următoarele: Congresul Mondial Evreesc – Secţiunea din România – Comisiunea de Studii – Dosarul Suferinţelor Evreeşti – Anchetă generală printre evreii din România – Material pentru Conferinţa de Pace – Chestionar pentru Ardealul de Nord. Localitatea; Judeţul; Numele de familie; Pronumele; Strada; Nr; Ultimul domiciliu; Anul naşterii; luna; ziua…; Locul naşterii; Sexul; Starea civilă; Profesiunea principală actuală; Calificarea profesională; Studii; Persoanele în viaţă alcătuind gospodăria declarantului.Pag. 2 avem două întrebări: „Persoanele în viaţă care alcătuesc gospodăria declarantului: Numele şi pronumele; Sexul; Gradul de rudenie; Anul naşteii; Starea civilă; Profesiunea. Întrebarea a doua este cea mai importantă din perspectiva noastră: „Victimele şi dispăruţii din familia declarantului şi solicită detaliile următoare: „Numele şi pronumele; Sexul şi anul naşterii sau vârsta; Gradul de rudenie; Locul naşteii; Ultima reşedinţă obişnuită; Soarta lor probabilă.
În continuare, de la pag. 3 până la pag. 19, întrebările sunt grupate pe probleme de interes.
Pag. 3: 1. Efectul regimului de teroare şi jaf asupra declarantului (întrebările se referă la revizuirea cetăţeniei şi cetăţenia actuală).
Pag. 4: 2. Teroarea antisemită. a. Arestări… b. Maltratări; c. Evacuări; d. Expulzări; e. Pagube.
Pag. 5: 3. Proprietate expropriată. a. Natura bunului; b. Exproprierea; c. Pagube suferite; d. Observaţiuni.
Pag. 6: 4. Lichidări de întreprinderi pe baza de legi sau măsuri. a. Pe baza situaţiei cauzate de regimul antisemit; b. Pe baza legii; c. Ce mărfuri i s-au confiscat sau a fost obligat să predea.
Pag. 7: 5. Regimul în detaşamentele de lucru. a. Cât timp şi în ce detaşament de lucru a prestat munca. În 1942, câte zile, Unde. În 1944 (sic!), câte zile; Unde; În 1944, câte zile; Unde; b. Regimul muncii; c. Natura muncii;
Pag. 8: d. Pedepse suferite; 6. Valoarea confiscărilor: Aparate medicale; Aparate radiofonice; Maşini de cusut; Automobile; Biciclete; Altele (ce anume).
Pag. 9: 7. Repercursiunile (sic!) acţiunii de arianizare asupra profesioniştilor a. Asupra salariaţilor: Concediat; Scăderea salariului; A lucrat nelegal; Altele; Pagube avute; b. Asupra liber-profesioniştilor: Radiat din Corpul profesional; Restrângerea activităţii profesionale; Altele; Pagube avute.
Pag. 10: c. Asupra patronilor: Din ce cauză a suferit industria sau comerţul patronului; Camuflajul; Altele; Pagube avute.
Pag. 11: d. Dacă a fost despăgubit şi în ce măsură; e. Pagube reală suferită; Observaţiuni…
Pag. 12: Asupra meseriaşilor: Retragerea dovezii de calificare profesională; Altele; Pagube avute; e. Asupra altor categorii de profesionişti cu indicarea pagubelor; Observaţiuni…
Pag. 13: 8. Ocupaţiunea şi mijloacele de trai în timpul prigoanei. a. Înainte de 1940; b. Între 1940-1944; c. Venitul mediu lunar înainte de 1940; d.Venitul mediu lunar între 1940-1944; d. Ajutor dat de Comunitate. Cât lunar.
Pag. 14: Cât anual; În total între 1940-1944; f. Dacă a fost nevoit spre a se întreţine să vândă obiectele casnice de strictă necesitate din pricina regimului antievreesc, la cât apreciază valoarea acestora. 9. Deportarea: a. Ultimul domiciliu; b. Localitatea în care a fost internat în ghetto;
Pag. 15: c. La ce dată a fost internat în ghetto; d. Regimul în ghetto; e. La ce dată şi în ce condiţii a fost deportat; f. Primul lagăr în deportare; g. Alte lagăre de deportare în care a mai fost declarantul.
La pag. 16: h. Data repatrierii; i. Împrejurările repatrierii şi prin cine a fost repatriat; j. Starea fizică actuală ca urmare la deportare.
Pag. 17: 10. Pagubele materiale pricinuite de deportare a. Bunuri predate înainte de deportare; Mobile; Inventar profesional; Valori de altă natură; b. Bunuri predate înainte de deportare (a), potrivit dispoziţiunilor oficiale La autorităţi; La bămci; La custozi.
Pag. 18: c. Bunuri predate înainte de deportare (a), particularilor consideraţi oameni de încredere; d. Bunuri predate înainte de deportare (a), rămase pe loc fără stăpân.
Pag. 19: e. Bunuri regăsite după venirea din deportare Din categoria (b); Din categoria (c); Din categoria (d); f. Totalul pagubeiÎncă o precizare: dosarul suferinţelor este bilingv. Toate însemnările de mai sus, cu excepţia celor de pe cele două feţe ale plicului, sunt în română şi în maghiară, probabil pentru că în 1947, anul Conferinţei de Pace de la Paris, în România mai erau mulţi evrei transilvăneni care vorbeau mai bine ungureşte decât româneşte. Prin ce stârneşte interesul nostru acest „dosar”? Enumerăm câteva motive care ne fac să credem în valoarea excepţională a acestor documente: Subsemnatul nefiind istoric şi cu atât mai puţin un cercetător de arhive, m-am înscris la cuvînt în chestiunea Holocaustului din România sub imboldul a două impulsuri:
- am cunoscut o sumedenie de martori, îndeosebi evrei, a căror mărturie orală infirmă teza Holocaustului, la fel cum o sumedenie de surse tot evreieşti, scrise, publice, conţin acelaşi mesaj;
- contradicţia în care se află foarte des autorii holocaustizanţi, contradicţia cu logica, cu bunul simţ şi faţă de documente şi informaţii pe deplin sigure. Am încercat să citesc cât mai mult pe acest subiect şi până acum nu am întâlnit, în nicio lucrare, vorbindu-se de acest imens fond documentar, de primă mână, care se va fi adunat în urma „anchetei generale printre evreii din România”, anchetă organizată de instituţia cea mai competentă şi mai interesată de efectuarera acestor anchete: însuşi Congresul Mondial Evreiesc. Altminteri, la nivelul meu de informaţie, destul de precar, cum spuneam, mereu m-am întrebat şi mirat de ce, imediat după război, nu s-a făcut o „anchetă generală” printre toţi evreii, deci şi printre cei din România, cu privire la suferinţele îndurate de fiecare familie evreiască, de fiecare evreu! O anchetă care să inventarieze exhaustiv „efectele regimului de teroare şi jaf”. Iată însă că ancheta, aşa cum era şi logic, s-a făcut, iar îndemnul „toţi evreii au datoria de a răspunde la acest chestionar” îşi va fi produs efectul dorit: alcătuirea acestui corpus de documente lămuritoare asupra Holocaustului.Ce s-a întâmplat cu acest corpus? Unde se află arhivat şi în ce măsură este cunoscut şi pus la dispoziţia publicului? Există două răspunsuri posibile:
- acest fond este public, la dispoziţia istoricilor, a publicului, mereu istoricii serioşi au făcut trimiteri la aceste „dosare ale suferinţei evreieşti”, despre care subsemnatul nu am cunoştinţă dată fiind ignoranţa mea în materie. În acest caz îmi fac mea culpa şi-i rog pe cei propriu-zis cunoscători să mă îndrume spre lucrurile de sinteză elaborate pe seama materialului adunat prin amintita anchetă.
- acest fond de documente într-adevăr nu este pomenit în lucrările holocaustologilor, ceea ce impune Congresului Mondial Evreiesc obligaţia de a da explicaţii publice, să răspundă întrebărilor de mai sus. Şi mai ales întrebării de ce?Ţinând seama de felul cum aceste dosare au ajuns în posesia noastră, a Comisiei Anti-Wiesel (aceasta este denumirea cea mai potrivită pentru comisia noastră), înclin să cred că ancheta publică la care toţi evreii au avut datoria să răspundă nu a prezentat niciodată publicului rezultatele la care a ajuns. Acestei atitudini ciudate nu îi pot găsi decât o singură explicaţie: ancheta nu a confirmat aşteptările celor care au organizat-o, nu a confirmat teza lui Matatias Carp şi a celorlalţi istorici holocaustizanţi care se trag din acesta. Cu alte cuvinte, ceea ce au declarat „toţi evreii” se pare că nu prea le-a convenit „unor evrei”, acelor lideri evrei care au lansat mai târziu teza celor 400.000 de evrei ucişi de români.Fireşte, în felul acesta construim ipoteze, facem presupuneri, toate cu un grad mare de risc, riscul de a bate câmpii şi de a greşi cu imensă vinovăţie faţă de cei ce au suferit în acei ani. Certitudinea deplină este una singură: realitatea acestei anchete generale din 1946-47 şi a chestionarului la care fiecare evreu a fost dator să răspundă. Această anchetă a fost dusă până la capăt şi în felul acesta s-a constituit un fond de documente cu o forţă probatorie fără egal printre documentele legate de soarta evreilor din România, inclusiv a celor deportaţi în Transnistria. Dacă din răspunsurile date de evreii implicaţi va fi rezultat ce ştiau evreii despre propria suferinţă, din întrebările chestionarului nu ne este greu să deducem ce credeau în 1946 liderii evrei despre Holocaustul din România. Aceste întrebări au fost formulate în funcţie de ceea ce se ştia că au fost în România „suferinţele unei familii evreeşti”. Analiza acestui chestionar mi se pare a fi partea cea mai interesantă a întâlnirii noastre cu aceste documente. Şi nu trebuie să fii mare specialist ca să-ţi dai seama că aceste întrebări nu prea „rimează” cu ceea ce susţin azi liderii evreilor, unii lideri, despre vestitul holocaust din Transnistria. Cum se face că nici o întrebare a chestionarului nu trimite la cumplita hecatombă?! Cu alte cuvinte, aceste dosare ale suferinţelor evreieşti dovedesc că în 1947 evreii şi liderii acestora, inclusiv liderii mondiali ai evreilor nu ştiau nimic despre cei 250.000 de evrei care fuseseră ucişi de români în Transnistria… Pas de mai înţelege ceva!
Ion CojaAnexa 3
Material apărut pe site-ul Armatei IsraeluluiPag 1 Parasutişti din chibuţuri, originari din România care au fost paraşutaţi în Europa in timpul Holocaustului 1944
Pag.2 Bombardarea campurilor petroliere si a rafinariilor din zona Ploiesti – România. (se poate intra prin you-tube pentru a vedea un filmuleţ)
Pag.3 Pe 1 august 1943 au iesit din Bengazi, în Libia, 178 de avioane de tip „Liberator” B-24 a forţelor aliate pentru a bombarda câmpurile petrolifere din zona Prahova şi rafinăriile de lângă Ploieşti. 162 au intrat în România şi celelalte au rămas pe drum. O altă expediţie a avut loc pe 17 august 1944 tot cu avioane „Liberator” B-17 şi B-24 şi tot în scopul de a distruge câmpurile petroliere şi rafinăriile din Valea Prahovei şi zona Ploieşti. Au avut loc 27 de bombardamente în care forţele alíate au pierdut 300 de avioane şi au murit circa 3.000 de aviatori şi luptători din echipajele de zbor. In plus au avut loc şi alte lupte aeriene şi bombardamente deasupra teritoriului României, în care au căzut un număr de avioane, iar echipele de zbor au căzut în mâna autorităţilor române, au fost luaţi prizonieri şi închişi în închisorile româneşti. Numărul aviatorilor şi al celor din echipele de zbor care au căzut pe teritoriul României a depăşit 1.000. Parte au fost prinşi şi închişi, iar alţii s-au ascuns, astfel încât era necesara salvarea lor. In ajutorul lor au fost trimişi parasutiltii evrei din Palestina care au reulit să salveze cca 150 de aviatori ai forţelor alíate şi să-i treacă graniţa. Numai la sfârşitul războiului, adică între 31 august şi 3 septembrie autorităţile române au eliberat şi ceilalti 1161 de prizonieri (aviatori şi luptători din forţele aeriene) dintre care: 1117 americani, 31 britanici, 12 olandezi şi un francez. De asemenea paraşutiştii israelieni au acţionat ca să-i organizeze pe evreii din România în a se apara şi apoi să poata emigra în Israel legal sau ilegal astfel încât 60.000 de evrei din România au emigrat cu ajutorul lor spre Israel.Pag. 4 In timpul celui de-Al Doilea Război mondial au fost trimişi în România 10 paraşutişti din chibutzuri din Palestina, toţi vorbitori de limba română: Aba Bardicev, Dov Bergher, Leova Gukovski, Baruh Camin, Mielu Kaner, Arie Fichman, Rico Lupescu, Itzhak Macarescu şi Shaike Dan (Ioshua Trahtenberg). Aba Bardicev a fost lansat la graniţa Iugoslavia – România, nu a reuşit să treacă în Romania. A fost prins în Ungaria şi trimis la Mauthausen unde a fost judecat şi condamnat la moarte. Arie Fichman şi Leova Gukovski au fost lansaţi într-un loc nesigur şi au fost prinşi imediat. Au fost închişi şi eliberaţi la sfârşitul războiului. Rico Lupescu împreuna cu Itzhak Macarescu au fost prinşi, închişi şi fost eliberaţi la sfârşitul războiului. Ceilalţi paraşutişti lansaţi nu au fost prinşi. Au reuşit să intre în contact cu comunitatea evreilor din Bucureşti. S-au ocupat cu organizarea autoapărării a evreilor, iar după război cu scoaterea legală sau ilegală a evreilor din România pentru a emigra în Palestina.Pag. 5 Arie (Leova) Gukovski din chibuţ Iagur, a fost lansat în România, a fost prins închis şi eliberat la sfârşitul războiuluiPag. 6 Leova Gukovski şi Arie Fichman au fost lansaţi în România în noaptea de Rosh Ha Shana (anul nou evreiesc) 1940. Din cauza unei greşeli a pilotului care trebuia să-i lanseze la 60 de km de Bucureşti, au aterizat undeva într-o suburbie a Bucureştiului. Intâi a fost lansat Arie Fichman şi apoi Leova Gukovski, în jurul lor explodand obuzele tunurilor antiaeriene. Ca să nu aterizeze în piaţă, Leova a tras de paraşută şi a căzut pe acoperişul unei case de unde s-a rostogolit într-o căruţă cu coceni de porumb. În cădere şi-a rupt piciorul stâng şi n-a mai putut să se mişte. A inghiţit hârtia cu planul de acţiune şi codurile secrete, după care a fost inconjurat de soldaţi români care l-au luat prizonier. Intâmplările din prizonierat şi din perioada de spitalizare sunt povestite în cartea „Pentru ce am fost chemat la datorie”. După 1944 Leova s-a întors în ţară, în chibuţul Iagur, de unde plecase
Pag.7. Arie Orni Fichman, din kibuţul Beit Oren, paraşutat în România, a fost prins şi eliberat la sfârşitul războiului
Pag.8. Arie Fichaman a căpătat gradul de capitan (pe nume Jacobson) iar Iehuda Ahisher pe cel de locotenent Hanani. Cei doi au fot transportaţi în Libia şi de acolo trebuiau să fie paraşutati în România, lângă Arad. Acţiunea a purtat denumirea „Mantilla” şi în cadrul ei, cei doi trebuiau să ia legătura cu prizonierii puterilor alíate, să incerce să-i organizeze în scopul evadării din detenţie. Trimişii mişcării sioniste trebuiau să se întâlnească cu cei doi fiind în legătură cu organizatorii actiunii.
Operaţiunea „Mantilla” era prima din seria de acţiuni ai serviciului MI 9 pentru crearea unei infrastructuri în Balcani. Paraşutiştii au fost antrenaţi intens,au trecut prin Cairo pentru a fi paraşutati în România. O greşeala de navigaţie a pilotului a făcut ca în noaptea de 1 octombrie 1943 să aterizeze departe de locul de întâlnire cu trimişii organizatiei sioniste. Cei doi au căzut prizonieri şi acţiunile de paraşutare din Balcani au fost oprite datorita venirii iernii.
Pag.9. Pe 1 octombrie la ora 02:15 noapte, cei doi paraşutişti erau în mana jandarmeriei române. Intâi cei doi au fost lăsaţi să doarmă şi numai după-amiază au fost preluaţi de serviciul de informaţii pentru a completa chestionare cu intrebări. Dovadă că nu au fost acuzaţi de terorism, au putut să poarte uniforme britanice, neavând nici un fel de haine civile şi paraşutandu-se fără arme, iar paraşutele erau de culoare albă, deci de salvare. Deobicei când acţiunea de paraşutare este în scop de spionaj, paraşutele sunt de culoare albastră sau gri ca să un fie văzute. Pe de altă parte, totuşi, s-au găsit la ei 123 de monezi de aur, 198 de bancnote străine şi 246 de bancnote în valoare de 173.000 lei; o sumă importante la vremea aceea. De asemenea, ei aveau pachete de mâncare concentrată şi truse medicale de prim ajutor. Cei care i-au cercetat n-au folosit metode de tortură pentru a scoate de la ei declaraţii. Dosarul de cercetare l-au transmis direct lui Ion Antonescu, conducătorul României, subliniind faptul că cei doi prizonieri le-au dat să inţeleaga că „viitorul României depinde de cum se vor purta cu evreii”. Antonescu a refuzat să-i predea pe paraşutişti GestapouluiStirea prinderii celor 2 paraşutişti a ajuns imediat la urechile ambasadorului Germaniei la Bucureşti Manfred von Kilinger, apoi la Herman Georing. Gestapoul a cerut imediat să le fie predati. Autorităţile române au reuşit să scape de presiunea nemţilor prin diferite păcăleli. Mareşalul Antonescu a dat ordin şefului statului major al Forţelor de Aviaţie să spuna nemţilor că paraşutiştii vor fi interogaţi de serviciile române şi rezultatele vor fi transmise forţelor aeriene germane. Nu se poate exclude posibilitatea – scrie istoricul Mihai Pelin – ca răspunsul autorităţilor române să se fi datorat faptului ca cei doi prizonieri erau evrei, motiv destul de intemeiat pentru ca cei doi sa nu fie interogaţi de nazişti. Cu toate acestea autorităţile româneşti nu au fost în stare să reziste în faţa presiunii germane şi pana la urmă au acceptat ca autorităţile germane să-l interogheze pe Arie Fichman în Germania. România a hotărât sa înfiinteze o comisie formată din ofiţeri români care să-l însoţeasca pe Arie Fichman (Ghideon Jacobson) şi să primească informaţii asupra tehnicii şi metodelor de interogare folosite de nemţi în interogarea prizonierilor de război ai Puterilor alíate.Pag. 9 Arie Fichman (Ghideon Jacobson) a plecat pe 9 octombrie 1943 în Germania împreuna cu ofiţerii români şi s-a întors la sfârşitul lui octombrie însoţit de aceeaşi ofiţeri români. Dosarul de cercetare german semnat de Von Killinger, ministrul lui Hitler la Bucureşti, nu conţinea nimic nou faţă de ceea ce ştiau românii. Iosef Hanani l-a întâlnit din nou pe Arie Fichman în lagarul de prizonieri ai Puterilor Aliate care se afla la Timişul de Jos (după ce a fost internat câteva săptămâni la spitalul din Sinaia şi Braşov). Cei doi prizonieri au fost eliberaţi pe 2 si 3 Septembrie 1944. Au fost urcaţi împreună cu alţi prizonieri ai Puterilor Aliate într-un avion care a decolat de pe aeroportul din Popeşti-Leordeni spre ItaliaPag. 10 Pe 29 iulie 1954 a avut loc o demonstraţie aviatică în memoria lui Peretz Goldstein unul din paraşutiştii care fuseseră paraşutati în Romania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Un avion care zbura de-asupra celor care participau la ceremonie s-a prabuşit în mijlocul mulţimii. Atunci au murit Arie (Leova) Gucovski, Arie Fichman şi Dov Berger trei dintre paraşutiştii originari din Romania, care fusesera lansaţi în timpul războiului, în Romania. În ultima imagine se văd resturile avionului după prăbuşire. Primul ministru Moshe Sharet care a fost prezent la demonstraţia aviatica şi pe deasupra căruia a trecut avionul, la câţiva metri, a interzis până a doua zi difuzarea ştirii prabuşirii.