PDA

Arată versiune întreagă : Monahul de la Frăsinei



Adrian Pop
26.10.2011, 23:44
monahul de la Frăsinei
Actorul Dragoş Pâslaru - monahul de la Frăsinei

Data publicarii: 05.11.2009 19:54:00
I
Pe 29 octombrie, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice, a avut loc, sub auspiciile Centrului de Documentare Europeană, prima ediţie a Colocviului Naţional “Spiritualitatea Creştină în spaţiul Noii Europe”, dedicat părintelui Ghelasie Isihastul de la mănăstirea Frăsinei. Moderatori ai evenimentului au fost Florin Caragiu, directorul editurii Platytera, şi monahul Valerian. Acesta din urmă este nimeni altul decât fostul actor Dragoş Pâslaru.


Avva Valerian
Scriitor şi monah de înaltă spiritualitate, mare duhovnic şi purtător de Taină al Sfintei Tradiţii a Moşilor-Pustnici Carpatini, părintele Ghelasie poate părea, în ochii unui occidental, un personaj misterios, extras din cărţile lui Umberto Ecco. Şi poate că chiar aşa este, dacă e să reducem unghiul de cunoaştere la o nişă literar-beletristică. Într-o altă perspectivă, mai largă şi mai înaltă, misterul personalităţii sale vine din rădăcinile profunde ale cunoaşterii mistice.
Am avut bucuria de a-l fi întâlnit şi de a-l fi avut duhovnic în urmă cu zece ani când, printr-o conjunctură complicată şi aventuroasă, am ajuns la mănăstirea Frăsinei, unde era monah. Tot atunci aveam să-l revăd, într-o ipostază care m-a şocat, pe actorul - pe fostul actor, mai bine zis - Dragoş Pâslaru. Am fost martor al ceremoniei de închinovire a sa ca monah deplin, fratele Vasile devenind pentru totdeauna Avva Valerian…




Cărţile cuviosului Ghelasie
După zece ani, fostul actor revine, iată, în Bucureşti ca monah, pentru a-şi cinsti duhovnicul care i-a netezit drumul spre cele sfinte. În calitate de moderator al Colocviului Naţional dedicat Părintelui Ghelasie, a ţinut, evident, şi un discurs evocator. Cuvintele lui aşezate, pioase, nu mai aveau nimic din dantelăria impostaţiilor specifice rolurilor din filme. Nici măcar din tensiunea dramatică a rostirii scenice din “Karamazovii”, de pildă, unde a jucat, la Nottara, rolul lui Alioşa Karamazov (rol premonitoriu, de mare încărcătură mistică)… În pauza evenimentului, părintele Valerian a împărţit în sală medalii comemorative cu chipul Cuviosului Ghelasie Isihastul. “Să le purtaţi la gât, sunt sfinţite” - ne-a recomandat, cu blândeţe, fostul actor…
Cuviosul Ghelasie Isihastul a scris, din 1990 până în 2003, când s-a săvârşit din viaţă, 60 de lucrări. Editura Platytera a publicat 12 dintre ele, reunite în volumele: “Scrieri isihaste”, “Memoriile unui isihast”, “Medicina isihastă”, “Dialog în Absolut” şi “Trăirea Mistică a Liturghiei”, aceasta din urmă fiind lansată chiar cu prilejul colocviului de la ASE. În 2009 a apărut şi volumul “Moşul din Carpaţi. Mistica Iconică”, reeditare sub în grijirea Pr. Neofit.




II

“Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot”
Opera impresionantă, ca întindere şi valoare, a părintelui Ghelasie Isihastul necesită o altă aplecare şi o altă abordare decât expunerea online. Voi reveni totuşi asupra personalităţii acestui mare mistic din Carpaţi, chiar pe acest site, prin - măcar – o parte a textele sale…
Până atunci, mai zăbovesc o clipă asupra celui care a fost actorul Dragoş Pâslaru. S-a născut în 1951. A jucat în 23 de filme, dar rolul său cel mai cunoscut este acela al lui Horia Sima din “Drumeţ în calea lupilor” (1988), în regia lui Constantin Vaeni. După Revoluţia din decembrie 1989, a protestat, în zilele de13-15 iunie 1990, în Piaţa Universităţii, împotriva noii nomenclaturi instalate după înlăturarea regimului comunist. A fost bătut cu bestialitate de mineri, fiind dus, în stare de moarte clinică, la Spitalul de Urgenţă. Mai târziu în faţa anchetatorilor care doreau să obţină de la el declaraţii care să ducă la arestarea celor vivovaţi, Dragoş Pâslaru a dat un răspuns stupefiant: “Am luat coarnele plugului Dumnezeiesc şi sufletul meu a iertat tot”. Se întâmplase ceva, între timp: Dragoş Pâslaru luase contact cu Dumnezeu, prin călugării de la Mănăstirea Frăsinei. A mai jucat în câteva filme după care, în 1990, a îmbrăcat rasa călugărească… Am găsit pe LiterNet, sub semnătura lui Marian Rădulescu, un text emoţionant care-l evocă, în termeni de nostalgie şi de mare iubire pe cel care a fost actorul Dragoş Pâslaru, dar şi pe cel care este Avva Valerian. E un text mai cuprinzător şi mai potrivit decât aş fi putut face eu, aşa că-l public integral ca atare, cu mulţumiri respectuoase adresate autorului:

Cu moartea pe moarte călcând
O vorbă din popor spune: Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus. O înregistrare video neprofesionistă a unuia din cele mai izbutite spectacole de teatru din anii 80 – Karamazovii, în regia lui Dan Micu – mă face să cred, o dată mai mult, că omul poartă cu sine mereu ceea ce va deveni. Că, în chip tainic, întâmplările (cel mai adesea dramatice şi violente) îl pot ajuta să se descopere în chip nebănuit. M-aş opri acum la o singură secvenţă din acest spectacol. Karamazov-tatăl (George Constantin) îi întreabă pe doi dintre fiii săi dacă există nemurire. Îl întreabă mai întâi pe nihilistul Ivan (Alexandru Repan), care-i răspunde sec: „Nu!” „Dar diavolul?” „Nici el”. Se întoarce atunci asupra fiului său mai mic, neprihănitul Alioşa (Dragoş Pâslaru), care, drept răspuns, strigă: „Există! Există!”.



Nici prin cap nu-mi trecea că îl voi întâlni cândva in the flesh pe interpretul miliţianului din O lacrimă de fată (1980) – debutul în regia de film al operatorului Iosif Demian (Nunta de piatră, Duhul aurului) – şi că vom ţine apoi legătura pentru mulţi ani. N-am mai revăzut acest opus de referinţă (pentru cinematograful românesc de avangardă al anilor 80) până nu de mult, însă gesturile de gazdă ale personajului jucat acolo de Dragoş Păslaru mi-au rămas întipărite-n memorie. În primele minute ale filmului avea menirea să ghideze (de pe o bicicletă, asemenea Puştiului din Concurs) echipa de procurori sosiţi undeva la ţară să investigheze decesul unei fete. Eram astfel invitaţi şi noi, spectatorii, să pătrundem în poveste. L-am revăzut apoi în 1981, în Pruncul, petrolul şi ardelenii (regia Dan Piţa), unde era un bandit (Collins) antipatic, purtător de cercel în ureche. În acei ani asta nu se putea trece uşor cu vederea şi detaliul avea să-i asigure popularitatea. L-am revăzut apoi în rolul unui tânăr stingher, tocmai externat dintr-un spital, care caută cu disperare (şi zadarnic) să petreacă Revelionul cu un prieten. Este o secvenţă din Secvenţe – tripticul lui Alexandru Tatos din 1982. Când filmarea încetează, îl vedem pe interpretul acestui tânăr cum încearcă să smulgă o apreciere pozitivă de la regizor (era de fapt o filmare cu camera ascunsă pentru un plus de ciné vérité): „Cum a fost? A fost mişto?” În Concurs Dragoş Pâslaru era şeful Echipei de Intervenţie, care avertiza participanţii la concursul de orientare turistică să părăsească pădurea înainte de lăsarea serii. Toţi membrii acelei Echipe erau îmbrăcaţi în negru şi aveau imprimat un I mare, alb, pe piept. Într-un cadru îl vedem cum mimează dirijarea unei arii de operă ce se aude la tranzistorul Puştiului jucat de Claudiu Bleonţ. Toţi concurenţii stăteau cuminţi şi ascultau fără să crâcnească. Aluzia la mecanismele statului poliţienesc era evidentă.




Din familia personajelor singuratice interpretate de Dragoş Pâslaru face parte şi Pavel (din Singur de cart al lui Tudor Mărăscu), tânărul ce încearcă să pună punct trecutului său (făcuse – ca şofer - un grav accident de maşină, în care şi-au pierdut viaţa chiar părinţii săi) şi s-o ia de la capăt. Tineri surprinşi în plin proces de recuperare morală sunt şi Culi din Ochi de urs (regia Stere Gulea, 1983) şi Veanu din Umbrele soarelui (regia Mircea Veroiu, 1986). Amândoi şi-au pierdut soţiile şi, pentru că încă le iubeau, traversau clipe de nostalgie proustiană.
Rolul din Să mori rănit din dragoste de viaţă (1983) – un legionar – avea să-l pregătească pentru întâlnirea crucială cu personajul Horia Sima din Drumeţ în calea lupilor (1988). Filmul lui Constantin Vaeni a ieşit pe ecrane abia în primăvara lui 1990, în preajma primelor alegeri de după 1989.



Era perioada mitingurilor de protest din Piaţa Universităţii, iar Dragoş Pâslaru juca un rol important în acele manifestaţii. Era una din figurile cele mai respectate. A urmat celebra mineriadă, în 13-15 iunie 1990. Apariţia sa în rolul lui Horia Sima avea să fie transformată în capital politic. Ceea ce s-a întâmplat apoi a fost o experienţă-limită, o coborăre în infern. În documentarul lui Stere Gulea (produs de Lucian Pintilie), Piaţa Universităţii (1991) actorul avea să spună că nu şi-a putut imagina niciodată că oamenii pot înmagazina atâta ură şi barbarie. Deja circulau peste tot afişe cu actorul îmbrăcat (pentru rolul din filmul lui Vaeni) în Horia Sima. Se referea la un bătrân (aprig apărător al acalmiei la care făcea apel noul regim) care îl lovea până la desfigurare pentru vina, imaginară, de a fi...legionar. „A fost prins şi bătut cu bestialitate de mineri în dimineaţa zilei de 14 iunie. Atunci, în acele momente – scrie Răzvan Bucuroiu în Lumea credinţei - a văzut moartea cu ochii, fiind adus în moarte clinică în urma loviturilor de ciomag primite în faţa Universităţii. După ce a ieşit de la Spitalul de Urgenţă, întrebat fiind de un jurnalist despre suferinţa şi jertfa sa civică, Dragoş Pâslaru a răspuns din toată sinceritatea inimii: Erou, eu?! Adevăraţii eroi sunt doar cei de sub iarbă...” Zguduitoarea experienţă din acea vară fierbinte a fost urmată de o înviere. A fost preţul pe care actorul l-a plătit pentru a lăsa să se nască în el „făptura cea nouă”.



Oscar Wilde (citat de Nicolae Steinhardt în Primejdia mărturisirii) spunea că „iureşul vieţii cotidiene ne împiedică să intrăm în contact cu realitatea” şi că „i-au fost necesari ani de închisoare, de izolare si singurătate pentru a putea să stea faţă către faţă cu realitatea. Se întâmplă în relaţia dintre ins şi realitate ceea ce se întâmplă cu oricare dintre noi când într-o mulţime de oameni zărim figura unui prieten. Îmbulzeala cea mare ne împiedică să ne apropiem de el şi piere din raza noastră vizuală, se pierde în mulţime, ni se ascunde”. Pentru actorul Dragoş Pâslaru vara anului 1990 a fost, poate, adevăratul contact „faţă către faţă” (atât cât e omeneşte posibil în această viaţă) cu realitatea. A mai jucat în câteva filme (A unsprezecea poruncă de Mircea Daneliuc, Balanţa şi O vară de neuitat de Lucian Pintilie, Şobolanii roşii de Florin Codre, Femeia în roşu de Mircea Veroiu) şi piese de teatru (...au pus cătuşe florilor în regia lui Alexander Hausvater, Teatrul seminar în regia lui Dragoş Galgoţiu), iar apoi – cu filmul lui Alexandru Maftei, Fii cu ochii pe fericire - şi-a luat adio (adică ŕ Dieu) de la platourile de filmare şi de la scenă pentru a răscumpăra timpul prin rugăciune la mănăstire şi, mai recent, la schit. Într-un fel, a aplicat soluţia lui Soljeniţân (citat de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii) pentru ieşirea dintr-un spaţiu totalitar: individul se salvează prin „moartea consimţită”, prin „luarea unei hotărâri ce implică ruperea definitivă cu trecutul”.
Culi Ursache, personajul pe care Dragoş Pâslaru l-a jucat în filmul lui Stere Gulea, a ales izolarea la o cabană. Acolo îşi înţelegea, ierta şi – prin înduhovnicirea sa progresivă - exorciza viaţa. Atunci şi acolo, la porunca Pustnicului, răul („ochiul de urs = dracul” – spune Monahul) era biruit. Schitul unde vieţuieşte acum Dragoş Pâslaru/Avva Valerian este în mijlocul naturii. Codrii care cândva erau platou de filmare (la Ochi de urs) i-au devenit casă şi prieten nedespărţit. Aici, în chilia sa izolată din Munţii Căpăţânii, a ales să se cureţe de păcate prin post şi rugăciune, să caute comoara cea mai de preţ pentru un om: împăcarea cu sine. (Marian Rădulescu)

Wed Apr 28, 2010 View user's profile Send private message Send e-mail Visit poster's website MSN Messenger
Adrian Pop

Joined: 03 Sep 2009
Posts: 10559
Location: Craiova


Reply with quote Edit/Delete this post
Post
----- Original Message -----
From: adipop
To: sanda romosan ; GOIA ELENA ; ogarceag@gmail.com ; administrator@cab.ro ; eu_sunt9910@yahoo.com
Sent: Monday, May 17, 2010 11:27 AM
Subject: Fw: Cuvantul lui Dumnezeu pentru neamul roman



----- Original Message -----
From: viorel333@gmail.com
To: adipop@popservice.ro
Sent: Sunday, May 16, 2010 9:03 PM
Subject: Cuvantul lui Dumnezeu pentru neamul roman


Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a sasea dupa Pasti‚ a orbului din nastere


Duhul Sfânt Se face cuvânt pe pamânt si Se face povatuitorul oamenilor. Eu, Domnul Iisus Hristos, sunt Cuvântul Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh si în acest nume Se slaveste Dumnezeu prin cuvântul Sau din zilele acestea, si Tatal Ma trimite sa graiesc pe pamânt, caci pe pamânt nu mai este cuvântul lui Dumnezeu pe nicaieri, ci este numai cuvântul omului, fiindca omul nu s-a deprins sa ia de la Dumnezeu povata pentru toate câte lucreaza el pe pamânt. Înca de la începutul lui cel din Eden omul a zis el si nu a zis ca Dumnezeu, Care l-a facut pe el. Pacatul nerecunostintei s-a încuibat în om înca din rai, si din aceasta pricina a pierdut omul raiul, iar raiul l-a pierdut pe om, pe cel pentru care raiul a fost facut de Dumnezeu, si iata, «boul îsi cunoaste ieslea sa si pe stapânul sau, dar omul nu-L cunoaste pe Dumnezeu», asa cum este scris în prooroci.

Vin pe pamânt cuvânt sa-l fac pe om sa Ma cunoasca în cuvântul Meu si apoi sa Ma astepte si sa-Mi ceara povata. Sa se întrebe cu Mine omul, iar Eu sa Ma întreb cu el, caci Eu pentru aceasta l-am zidit, si asa l-am zidit când l-am plamadit din pamânt si i-am dat apoi suflare de viata si l-am facut pe el om cu suflet viu. Vin pe pamânt cuvânt acum, la sfârsit de timp, ca sa-i fac sa vada pe cei ce nu vad si sa le iau vederea lor, a celor ce zic ca vad, caci omul M-a dispretuit înca de la începutul sau cel de la Mine. Acum doua mii de ani M-am facut cunoscut Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, asa cum era scris sa vin si sa platesc cu viata Mea pusa pe cruce rascumpararea omului cazut din rai si din viata, si M-au cunoscut cei bolnavi, dar cei sanatosi n-au voit sa se aplece. M-a cunoscut orbul cel din nastere orb, dar cei ce s-au nascut cu ochi sanatosi n-au voit sa vada ca sa creada ca Eu sunt Hristosul Tatalui, trimisul Lui dupa om pe pamânt. Am luat pamânt cu mâna, scuipând în el ca sa-l pot muia, ca sa-l pot plamadi, si am facut din el ochi pentru cel ce s-a nascut orb si i-am pus lui ochi la locul lor si l-am trimis apoi sa-si spele fata si pamântul din jurul ochilor ca sa vada apoi limpede pe Dumnezeu si pe oameni si pe sine sa se vada, dupa o viata fara de vedere cum a trait el pâna atunci. Le-ar fi fost de ajuns aceasta ca sa creada oamenii ca Eu eram Dumnezeu venit la ei de la Tatal, precum era scris sa vina Mesia din cer pe pamânt, dar ei erau deprinsi unii cu altii între ei si n-au voit sa se deprinda cu Dumnezeu în mijlocul lor, si M-au stârpit apoi, iar Eu M-am întors apoi iarasi întru Tatal si M-am întors suspinând si asteptând de atunci si pâna azi. Astept si iar astept. Îl astept pe om sa Ma cunoasca în lucrarile Mele si îl rog sa deschida ochii si sa vada. Pot Eu sa-i deschid lui ochii, asa cum si fac de atâtea ori cu omul, dar îl rog pe el sa si-i deschida, ca sa nu-l doara daca umblu Eu la el si la îndaratnicia lui si la nevederea atât de bolnava a trupului si a sufletului si a duhului lui.

O, neam român, Îmi apropii iarasi de tine cuvântul Meu, cuvântul Duhului Sfânt. De o bucata de vreme te strig pe tine la masa Mea de cuvânt prin izvorul cuvântului Meu cel din mijlocul tau, masa Mea cu poporul Meu cel luat din români, si-ti tot dau povata cereasca, tata. Voiesc ca tu sa nu fii nevazator si surd la glasul Meu, care te cheama ca sa vezi si ca sa auzi si ca sa bei din fântâna Mea spre viata ta. De când am plamadit Eu cu cuvântul cerul si pamântul, de atunci te-am ales sa-Mi fii masa si casa acum, la sfârsit de timp. O, tu esti acum în strâmtorare mare, tata, si ia bine de la Mine ca sa faci tu ochii mari, caci tie nu-ti lipseste pâinea sau haina, ci îti lipseste împacarea cu Mine, tata. O, împaca-te cu Mine, iar Eu, Domnul, te-am învatat cum sa faci ca sa ne împacam si ti-am spus ca nu e buna nedreptatea, caci cei ce se numesc în mijlocul tau biserica lui Dumnezeu, aceia nu-Mi deschid ca sa le dau Eu pentru tine, ba Mi-au facut si Îmi fac nedreptate, tata.

O, tara Mea de azi, o, neam român, dau sa te povatuiesc, iar si iar dau sa te calauzesc si sa-ti spun ce sa faci. Dumnezeu-Cuvântul este în mijlocul tau cuvântând de mai bine de cincizeci de ani, si cu maiestrita taina lucreaza El în mijlocul tau. O, cum sa fac sa pot sa fac sfat cu tine pentru izbavirea ta de orbire si pentru slava ta cu Mine apoi înaintea popoarelor? O, cum sa fac sa Ma asculti? Cum sa fac sa-Mi cunoasca adevarul si glasul Meu cel de azi mai-marii tai care stau pe scaune de slujitori de biserica si de legea lui Dumnezeu pe pamânt cu oamenii? O, cum sa fac cu voi sa fiti credinciosi glasului Meu cel de la sfârsit de timp pe vatra voastra, fii români? O, de atâtea ori Mi-am îndreptat cu duiosie spre voi cuvântul Meu cel de azi. N-aveti putere de credinta, dar va pot da Eu, fiilor, caci turma româna are lipsa mare de Dumnezeu pe pamântul ei când Eu, iata, sunt în mijlocul ei plângând la picioarele ei ca sa-si deschida inima si camara cunostintei si ca sa-L cunoasca pe Dumnezeu. V-as întreba pe voi ca sa-Mi raspundeti apoi, aveti ceva de câstigat ca nu Ma primiti cu povata slavei cuvântului Meu, care curge râu al vietii în mijlocul acestui pamânt binecuvântat din vecii, aparte binecuvântat pentru vremea Mea cea de acum ca sa vin cuvânt pe pamânt în casa aceasta si sa cârmuiesc cu glasul Meu de Pastor blând si smerit corabia aceasta prin valurile de pe pamânt?

O, Eu nu vreau sa-ti fie tie rau, tara Mea de azi, dar cu cine sa Ma pot întelege pentru tine în mijlocul tau? Nu te teme de zile grele, ci teme-te de departarea ta de Mine, tata. Te povatuiesc spre legea Mea, ca vreau sa te asezi întru ea, iar daca tu nu vrei, Eu vreau asa si te aduc la voia Mea, caci în mâna Mea sta toata vointa. O, nu dispretui certarea când ea te încearca cu toate greutatile ei! Învata-te sa te întorci la strabunii tai cei sfinti! Ei nu spurcau cu nimic, cu nimic zilele de post si de sarbatori si ziua odihnei Mele. O, nu te teme ca-ti va fi greu, ci teme-te de greul si de durerea care se urca la Mine de la tine când vad ca în neamul Meu român se calca peste legea cea sfânta, cea din parinti, si scris este ca cei ce calca legea sunt pedepsiti de ea. Îndeletniceste-te sa fii cuminte si sa postesti cele trei zile din saptamâna, luni, miercuri si vineri, caci aceste zile sunt fiinte în cer si sunt lovite de pe pamânt si sunt numai si numai rani pe ele, cele mai ranite fiinte dintre cele din cer. O, nu trebuie neamul crestinesc sa manânce pe cele oprite pentru zilele acestea, nu trebuie. Nici macar untdelemn nu trebuie în bucate în zilele pentru postire, daramite altfel de hrana oprita pentru zilele în care sfintii si parintii au scris post de bucate! O, nu te teme ca mori de foame, fiu român! Tu de neascultare mori daca mori. Mâncarea cea fara de socoteala sfânta îti aduce boli si durere în trup si în viata, caci sfintii si îngerii se razbuna pentru ranele Mele de la om, iar tu stii aceasta, dar nu mai vrei sa asculti, tata.

O, neam român, te aduce Domnul din spate la voia Lui, dar nu ridica glas de cârtire, nu te ridica cu cârtire peste cei ce stau sus la cârma, care ar fi sa se îndatoreze pentru tine la neamuri straine, ca sa te robeasca ele apoi la voia lor. O, fii întelept, neam român, caci nimeni, nimeni nu e bun pentru tine, nimeni decât Dumnezeu. Hai, tata, sa ne sprijinim noi între noi prin greu si prin lipsuri, si sa nu-ti fie greu sa te asezi în legile Mele sfinte, caci ele te vor scoate din toate strâmtorarile care vin. O, te-as voi cu mare dor sa nu mai cheltui bani pe pacat si as voi sa fugi de otrava de la tutun si de la bautura, caci Eu, Domnul, am binecuvântat numai apa si vinul, tata. O, te-as voi cu mare dor sa nu mai manânci carne, caci carnea te îmbolnaveste si cu trupul si cu sufletul si îti aduce bube în trup si în duh si te umple de teama trupului ucis de tine ca sa-l manânci apoi. Zadarnic, zadarnic am spus Eu omului porunca mare: «Sa nu ucizi, omule!». O, zadarnica a fost porunca aceasta a Mea pentru om. M-a atras omul tot la voile lui ca sa-l las sa manânce carne, dar mai bine îi este lui sa se traga el în voile Mele, si, fie de voie, fie de nevoie, se va trage omul în voile Mele pe pamânt, caci scris este ca va veni cerul cel nou si pamântul cel nou si dreptatea a toate, si asa va fi, si îngerii Mei vor împlini asa. Amin.

O, daca tu, neam român, vei vrea si Ma vei asculta, vei fi tu cel mai slavit neam de pe pamânt, caci harul Meu si Duhul Meu Se va coborî peste tine si te va umbri si vor veni spre tine neamuri, precum este scris, si vor lua din slava Mea cu tine si te vor darui cu daruri, tata, asa cum este scris de cea aleasa pentru slava Mea, si iata, de aceea te povatuiesc sa te împaci cu Mine si sa te înveti sa faci voia Mea, o, tara Mea de azi. Fii cuminte, tata! Cauta sa vezi bine în povata Mea si fugi de gustul si de fapta pacatului. Posteste zilele de post, cinsteste zilele de sarbatoare si ziua odihnei Domnului, iubeste fratia si umilinta, rabdarea si sfintenia, tata, si vei vedea iubirea Mea si slava Mea cu tine, ca este scris de tine sa ai viata cu Dumnezeu pe pamânt si sa vezi apoi cu ochi limpezi pe Domnul tau, pe Stapânul tau Iisus Hristos, Care, iata-L, graieste cu tine pe vatra ta. O, nu te teme de saracie, ci teme-te de bogatie, tata, caci bogatia piere! O, nu te teme de lipsuri, ci teme-te de toate cele stricate si vinovate, ca multa, multa hrana din care tu iei si manânci are boala pusa în ea pentru tine si are duhul ratacirii de Dumnezeu în neorânduiala cu care ea este facuta de omul cel fara Dumnezeu în el. Si te rog, fiu român, te roaga Dumnezeu, închina cu semnul sfintei cruci când bei apa si când manânci, si închina-te si te roaga când te culci si când te scoli si când te trezesti din somn noaptea, si ia de ajutor între Mine si tine pe mama Mea Fecioara ca sa ai mama si tata, dar ca sa ai, trebuie sa-i asculti ca un copil, caci scris este: «De nu veti fi ca pruncii nu veti fi cu Dumnezeu si cu împaratia Sa».

Stau în sfat cu voi, fii români, si va rog pe voi sa deschideti cartea istoriei si sa stati o clipa fata în fata cu strabunii acestui neam si întrebati-va apoi daca aratati ca ei, ca fii ai lor, ca urmasi ai lor. O, frumos si crestinesc si iubit de Dumnezeu a fost portul românului! De ce, de ce, tata, l-ati parasit si n-ati iubit sa fiti frumosii Mei? Iata cum va luati dupa straini! Ati pierdut mândria aceea sfânta de a fi frumosi ca sfintii, ca strabunii, o, fiilor. Eu, Domnul, v-as vrea pe toti împodobiti cu strai placut lui Dumnezeu, v-as vrea printi si printese dupa port si n-ar mai fi nici un neam mai frumos pe pamânt ca si neamul Meu român, pe care Tatal l-a harazit al Meu acum, la sfârsit de timp, si iata, Eu vin în mijlocul lui cuvânt si îl povatuiesc pe el spre iubirea Mea cea de sus pentru el. O, trezeste-te, tata, si arata-te întru toate neam al lui Dumnezeu, caci Eu sunt Împaratul fapturii si te vreau întâiul pe pamânt înaintea Mea, ca sa se închine Mie si tie neamurile, tata, dar asculta-Ma si nu te teme de saracie si de lipsuri daca Ma asculti!

Eu, Domnul Dumnezeul tau, voiesc sa te pregatesc frumos pentru masa Mea cu tine, popor român. Tu, tata, esti otravit de vremea cea de azi, vreme rea cum n-a mai fost pe pamânt, vreme ascunsa de ochii tai, iar Eu sunt plin de durere pentru tine, caci tu esti sortit de Tatal Savaot sa porti slava lui Dumnezeu pe pamânt, dar tu esti tare, tare bolnavior. Voiesc sa-ti dau din costita Mea viata, dar viata ta ar fi apoi sa semene cu viata Mea si a sfintilor Mei, nu cum te-ai învatat tu sa faci cu viata ta si cu viata Mea. O, nu asa, tata, nu asa vreau Eu, nu asa pot Eu cu omul pentru puterea Mea pe pamânt cu el, pentru statul Meu cu el pe pamânt.

O, Mi-e tare mila de tine când te vad întepat de vrajmas si de otrava lui, si as vrea sa te înviorez, neam român, si în chip curat sa am ucenici de la Mine pentru tine ca sa-ti fac bine prin ei din partea Mea, dar vrea-vor cei ce stau pastori peste tine, vrea-vor ei sa Ma creada si sa Ma asculte ei pentru viata ta, pentru mila Mea de tine? Tu esti cuibutul Meu cel de azi. Vin în mijlocul tau cu cuvântul Meu cel de azi si te gasesc tare bolnavior. Stau înaintea ta cuvânt prin fiii cuvântului Meu cel din zilele acestea. Gasesc în mijlocul tau pe vrajmasul Meu si al tau, care se teme de glasul Meu de peste tine, asa cum se teme sarpele care intra în cuibul cu bobocei ai pasarii din pustie, si cu care Eu, Domnul, M-am asemanat prin jertfa Mea cea pentru om, iar când pasarea aceasta îsi gaseste boboceii otraviti în cuib, gata de moarte, o, ce face ea? Ea îsi strapunge coasta cu ciocul si îsi ia boboceii la sân si le da lor din sângele ei, din viata ei, si nu le mai da atunci din hrana pe care o strânge ea în traistuta din apa, ci le da sângele ei ca sa-i aduca la viata, ca sa scoata cu el din ei otrava sarpelui pitit în lipsa ei în cuibul boboceilor ei. O, asa dau Eu sa lucrez în mijlocul tau, neam român, dar tu, tata, nu mai esti învatat sa stai în cuib si sa primesti viata, si cum sa fac Eu cu tine, oare, sa te aduc la viata, sa te scot din primejdie si sa te aduc la iubire, la credinta si la ascultare pentru acestea, o, neamul Meu cel de azi?

Sunt în mijlocul tau cuvânt de Duh Sfânt, neam român. Te povatuiesc si te îndemn sa nu faci pacat împotriva Duhului Sfânt, caci Eu voiesc sa te iert si sa te vindec cu cuvântul Meu de peste tine, cu Duhul Sfânt, Care curge din gura Mea cuvântul râului vietii în mijlocul tau, tara Mea cea de azi. O, am grait cu tine în mijlocul poporului cuvântului Meu de pe vatra ta. Chem îngerii si sfintii sa-Mi slujeasca în mijlocul tau împlinirea cuvântului Meu de peste tine. Vreau ca tu sa înviezi înaintea Mea si sa traiesti în Domnul pe pamânt. Pace tie! Asculta povata Mea! Citeste-o si învata s-o împlinesti! O, aseaza-te cu credinta înaintea Mea si da-Mi, o, da-Mi inima ta, neam român, tara Mea cea de azi! Amin.

Am grait în ziua aceasta cuvântul Meu cel blând peste neamul român, peste preoti si peste conducatori si peste vrajmasul neamului Meu cel de azi, slavit de Mine prin lucrarea Mea în mijlocul lui. Ati stat înaintea Mea pentru cuvântul Meu cel de azi peste neamul român, o, fii din porti. Acum sfârsim cuvântul zilei si ne asezam sa cerem Tatalui împlinirea cuvântului Meu peste neamul român. Pace voua! Stati înaintea Mea când Eu vin cuvânt pe pamânt, caci durerea Mea Ma aduce la voi ca sa-Mi faceti voi cale acolo unde trimite cuvântul Meu. Amin.

Ma apropii, fiilor, cu praznicul Înaltarii Mele la cer dupa patima si învierea Mea, si vom sta la masa de cuvânt pentru pregatirea praznicului Pogorârii Duhului Sfânt si pentru calea poporului care se va aduna la izvor. Sa cerem Tatalui vreme calda si lina si sa cerem pace multa si duh de lucru sfânt pentru numele Meu cel sfânt, care se slaveste între voi, fiilor. O, cercetati, cercetati mereu, mereu cuvântul Meu de peste voi si faceti-va rodul lui, caci Eu, Domnul, trebuie sa pot cu voi în vremea aceasta cu necredinta mare în ea si trebuie sa pot prin iubirea voastra, prin jertfirea voastra pentru lucrarile Mele si prin credinta voastra, credinta fiilor lui Dumnezeu, care poate totul, totul prin voi, prin fiii cuvântului Meu cel de azi, o, fiilor. Amin, amin, amin.

09-05-2010
Link audio http://www.noul-ierusalim.ro/php/look.php?cheie=1016


Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înaltarii Domnului


(S-a vernisat la Centrul Cultural Metropoitan pentru tineret al Primariei sectorului 1 Bucuresti, expozitia de arta sacra PAINE SI SARE, a Atelierului de creatie Cetatea Sfânta Noul Ierusalim, deschisa în perioada 13 mai - 30 iunie 2010)


O, neam român, ies înaintea ta cu pâine si cu sare, tata. E mare taina ceea ce fac Eu înaintea ta în ziua aceasta prin fiii cuvântului Meu cel de azi pe vatra ta! O, e mare taina lucrarea Mea cea de azi în mijlocul tau! Îti dau ajutor ca sa întelegi pe cele de sus pentru soarta ta cu Dumnezeu si te cuprind în întelepciunea Mea, pe care am pus-o în mijlocul poporului Meu cel din mijlocul tau, masa de cuvânt în vremea aceasta pe pamânt, ca sa-Mi scriu cartea Mea cea de azi, cartea venirii Mele a doua oara de la Tatal la om, o, tara Mea cea de azi! Vreau, tata, sa Ma împac cu tine, si lucrez tainic, pentru ca tu nu dai sa întelegi, si împlinesc tainic, pentru ca sunt tari la cerbice cei ce domnesc peste tine, dar Eu te iubesc si te învaluiesc în mila Mea si tainic îti dau ceea ce am sa-ti dau pâna când Ma voi putea face înteles ca am stat asteptând ani la rând ca sa aduc împaratia Mea peste neamul român si sa-l arat pe el cu ea, cu slava Mea cea de azi în mijlocul lui.
O, sa nu-i dispretuiesti pe cei prea mici ai Mei din mijlocul tau! Eu îti fac bine prin ei si îti tes tie camasuta slavita, si tainic îti fac din cuvântul Meu tesut cu dor si cu rabdare vesmântul tau cel de mâine, o, tara Mea cea de azi, ca vreau ca tu sa ai înviere, tata. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau si Ma fac râu de cuvânt în mijlocul tau si te mângâi si te astept sa întelegi lucrarea Mea cea pentru tine, caci tie îti trebuie Pastor din cer, tara Mea. Îi cer Tatalui cu ruga înlacrimata sa-ti dea întelepciunea tainelor lui Dumnezeu si sa te destepti cât mai curând si sa stai cu credinta si cu biruinta pentru tine înaintea Lui, o, tara Mea. Binecuvântare în taina îti dau în ziua aceasta si Îl rog pe Tatal sa te ridice, sa te înalte spre cele de sus coborâte în mijlocul tau pentru viata ta cea de la Dumnezeu între neamuri, dar roaga-te si tu si nu da la spate povata Mea, caci Eu sunt bogatia ta, si vor întelege curând, curând neamurile de pe pamânt ca tu Îl ai pe Domnul slavindu-Se în cuvânt în mijlocul tau si te vor iubi pentru Mine si-ti vor da iubirea lor, dar ia de la Mine si fii credincioasa si scoala-te frumos întru întâmpinarea Mea, o, tara Mea cea de azi, tara Domnului Iisus Hristos întru a doua Sa venire de la Tatal pe pamânt. Amin.
13-05-2010

Link audio http://www.noul-ierusalim.ro/php/look.php?cheie=1017

Te rugam sa nu consideri spam acest mesaj al Domnului pentru romani. Daca nu te superi, citeste si da mai departe spre mantuirea ta!

admin
18.01.2018, 23:22
Cuviosul Ghelasie Isihastul a scris, din 1990 până în 2003, când s-a săvârşit din viaţă, 60 de lucrări. Editura Platytera a publicat 12 dintre ele, reunite în volumele: “Scrieri isihaste”, “Memoriile unui isihast”, “Medicina isihastă”, “Dialog în Absolut” şi “Trăirea Mistică a Liturghiei”, aceasta din urmă fiind lansată chiar cu prilejul colocviului de la ASE. În 2009 a apărut şi volumul “Moşul din Carpaţi. Mistica Iconică”, reeditare sub în grijirea Pr. Neofit.

Adrian Pop
18.01.2018, 23:23
http://www.chipuliconic.ro/foto/

admin
18.01.2018, 23:23
Ieromonahul Ghelasie de la Frăsinei – botezat Gheorghe Teodor (Popescu) – (18 martie 1944, †2 iulie 2003) s-a născut în satul Şerbăneşti (comuna Sălătrucel, Vâlcea), în apropierea schitului Berislăveşti, ctitorie boierească de sec. XVIII, şi a vetrelor monahale şi pustniceşti de la Turnu, Cozia şi Stănişoara, nu departe de ctitoria Sf. Calinic, Mănăstirea Frăsinei, în obştea căreia a intrat (1973) şi unde a vieţuit timp de treizeci de ani.
Despre Mănăstirea Frăsinei părintele Ghelasie avea să scrie că e un „Mic Munte Athos-Carpatin”. Iar această adăugire „carpatină” nu era o asociere întâmplătoare pentru isihastul, iscusit în „deosebirea duhurilor”, care sesiza că de la Sf. Calinic de la Cernica, în care recunoştea un „duh” carpatin, se poate vorbi şi de un caracter carpatin-athonit, nu doar de unul athonit-carpatin. Trebuie amintit că aceste distincţii erau văzute de duhovnicul de la Frăsinei ca fiind de mare importanţă pentru înţelegerea spiritualităţii monahale de la noi, pentru că, spunea isihastul, „acest specific carpatin este caracterul nostru, pe care de nu-l luăm în seamă intrăm adesea în contradicţie cu noi înşine”.
Părintele Ghelasie descindea dintr-o familie în care stră-moşii săi, atât pe linie paternă cât şi pe cea maternă, se regăsesc, de câteva generaţii, ca slujitori ai altarului. Tatăl său, preotul Gheorghe, absolvise, în perioada interbelică, Facultatea de Teologie din Bucureşti − bunicul său, Iancu, care a luptat în primul război mondial, a fost învăţător, stră-bunicul şi stră-străbunicul au fost preoţi în acelaşi sat Şerbăneşti −, iar mama sa, Marcela, al cărei frate, Aurel, a fost preot, era fiică a preotului Iosif Bălteanu, pe care-l regăsim în pisania unei biserici, astăzi un monument istoric a cărui salvare se pare că i se datorează:
„Această Sfântă şi Dumnezăiască biserică ce se prăznueşte cu hramul Cuvioasa Paraschiva din satul Dămţeni, fiind aprobată spre dărâmare, a fost scoasă din ruină de către preotul Iosif Bălteanu paroh, cu toţi fiii săi duhovniceşti din Turceşti, judeţul Vâlcea spre veşnica pomenire, între anii 1913-1922. 30 august 1922”.
Ar fi de consemnat şi că, pe linia paternă a strămoşilor, numele de familie a fost iniţial Şerbeanu şi nu Popescu. Preotul Gheorghe, tatăl părintelui Ghelasie, student fiind, în perioada interbelică, încă purta, conform mărturiei fiului Ştefan, care a văzut scris în carnetul său de student teolog, numele de Şerbeanu. Schimbarea numelui de Şerbeanu în Popescu se pare că survine în condiţiile istorice vitrege ale deceniilor cinci sau şase ale secolului trecut, fără a se şti astăzi detalii ce privesc circumstanţele concrete în care această schimbare s-a petrecut.
Sigur este că, la un moment dat, iermonahul Ghelasie avea să renunţe la numele Popescu, ajungând să figureze, chiar şi în sensul civil înscris în buletinul de identitate, doar sub numele Ghelasie Gheorghe, numele sub care semnează, de altfel, scrierile ce se tipăresc începând cu anii ’90. Se poate crede că, cel atât de preocupat de paternitate şi filiaţie, de identitate şi asemănare, de chipul unirii cerului cu pământul, nu întâmplător a reţinut aceste două nume, unul al filiaţiei cereşti, Ghelasie, şi, altul, Gheorghe, al filiaţiei pământeşti, fiindcă, ne amintim, Gheorghe era (pre)numele tatălui său.
Urmând şcoala primară în satul natal şi apoi liceul în Rm. Vâlcea, tânărul Gheorghe Teodor, sau Doru, cum îi spuneau apropiaţii, având gândul de a urma Facultatea de Medicină din Cluj frecventează între 1962-1964 cursurile unei şcoli tehnico-sanitare din acelaşi oraş. Datorită mediei bune de absolvire primeşte un post în Cluj. Însă, conform propriei mărturii, la rugămintea unei colege, care primise repartiţie în Abrud, dar care, căsătorindu-se, dorea să rămână în Cluj, îi cedează postul din Cluj pentru a merge la Abrud.
Acest act binevoitor îl amintea peste ani ca pe un gest semnificativ, deschizător de cale, care avea să-i călăuzească paşii către întâlnirea cu avva-pustnicul Arsenie (Praja), cunoscut ca “pustnicul de pe Cheile Râmeţului”, înmormântat, în 1973, la mănăstirea Crasna (Prahova), şi alături de care a vieţuit, în Munţii Râmeţului, timp de câţiva ani, începând de la vârsta de 23 de ani.
În pandant cu acest gest semnificativ, ar fi de evocat şi că, în chilia în care părintele Ghelasie avea să-şi petreacă ultimii ani de viaţă pământească, pe peretele pe care era şi o poză a pustnicului Arsenie mai era, ca pentru a fi păstrată într-o atenţie cinstitoare, în viul unui memorial al veşniciei, încă o fotografie veche, alb-negru, a unui bătrânel uscaţiv. Era fotografia unui consătean, a celui care, ca o smerită călăuză, îl adusese cu sine, la Frăsinei, pentru prima dată, încă din fragedă copilărie pe fiul preotului Gheorghe din Şerbăneşti. Avva Ghelasie îi purta acestuia o recunoştinţă care, iată, străbătea neîmpuţinată deceniile, pentru că stră-vedea în acel credincios ce se încumetase să-l ia cu sine − într-un parcurs nu cu mijloace de transport, ci pe jos, pas cu pas, pe o distanţă nu chiar mică −, pe omul lui Dumnezeu care i-a deschis calea spre a-şi împlini menirea, nu oriunde, ci în acest loc binecuvântat al Frăsineiului, în care a ajuns mai apoi să-şi trăiască plinătatea duhovnicească, și de unde şi-a împărtăşit generos roadele ei.
Înclinaţia şi preocuparea sa faţă de medicină − fireşti, dacă ne amintim de un gând al isihastului: „medicina ca origine este în ordinea esenţială a existenţei” − vor rămâne o constantă de-a lungul vieţii sale, atât prin faptul că în obştea mănăstirii era „sanitarul” priceput, ce ieşea în întâmpinarea celor în suferinţă, discret disponibil şi preocupat atent de îngrijirea dedicată a acestora, dar şi în sensul aprofundării, al lărgirii şi al precizării medicinii ca sacro-terapie, din perspectiva experienţei isihaste, şi a promovării medicinei isihaste şi a reţetelor medicinii isihaste, prin care străbate aceeaşi grijă a „deosebirii duhurilor” în prezentarea modelului terapeutic integrativ, într-o unire neamestecată: sacroterapie, psihoterapie, mobiloterapie, dietoterapie.
Călugărit şi hirotonit încă înainte de a ajunge în lavra Frăsineiului, dar, în mod interesant, pentru biografia sa spirituală, după ce se închinoviază la Frăsinei, rămâne în obşte cu statutul de simplu frate de mănăstire, aproape 20 de ani, fiind cunoscut îndeobşte ca fratele Gheorghiţă până spre începutul anilor 90 când actualul Mitropolit al Olteniei, IPS Irineu Popa, pe atunci arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului, îl reaşază în lucrarea preoţească pe cel ce era ieromonahul Ghelasie.
Este de amintit, privitor la perioada de înainte de ’89, când era cunoscut ca fratele Gheorghiţă deşi era deja ieromonahul Ghelasie, o vizită pe care a făcut-o, împreună cu ieromonahul Ioanichie de la Frăsinei, care pe atunci nu era hirotonit, la biserica din Drăgănescu, unde l-a întâlnit pe părintele Arsenie (Boca), despre care povestea că a străvăzut că unul dintre ei era preot atunci când, imediat ce i-a întâlnit, i-a întrebat: “Mă! Care dintre voi e preot?”.
Tot despre părintele Arsenie (Boca) îşi amintea că i-a spus: “Tu vei întărâta multe duhuri”. Şi, peste ani, după ce a început să-şi publice din scrierile sale, şi a simţit reacţiile pe care le-au stârnit, îl pomenea pe părintele Arsenie care nu se înşelase în prevestirea sa cu privire la “întărâtarea duhurilor”, de către cel care primise de la Dumnezeu un dar aparte, tocmai cel al “deosebirii duhurilor”.
Era conştient de aceste posibile reacţii, pe care şi le asuma, întrucât încă din prefaţa primului volum publicat (Memoriile unui isihast, februarie 1991) prevenea: “…îndrăznim să publicăm această lucrare care multora va părea ceva nou, sau o invenţie, sau, celor şi mai dogmatici, o aberaţie”, dar şi îndemna: “Cine are răbdarea să parcurgă această modestă încercare, nu va fi dezamăgit. Este un text cam greoi, mai ales la început, dar nu vă împiedicaţi, treceţi mai departe până la sfârşit şi apoi spuneţi-vă părerea. (…) Am dori să se treacă de la început peste unele contrarii, mai mult presupuse decât reale. (…) Desigur se pot găsi obiecţii la tot pasul, noi însă ne adresăm celor cu adevărat sinceri şi doritori, nu de vânătoare de greşeli, ci de deschideri în tainele realităţii”.
De fapt, părintele Ghelasie înţelegea să expună isihasmul în contextul lărgit al misticii ca deschidere către taina realităţii. Însă, după cum mistica nu mai poate fi, astăzi, o cale ascunsă, un apanaj al iniţiaţilor, ci se deschide tuturor, se “popularizează”, tot astfel, în viziunea isihastului de la Frăsinei, “isihasmul nu poate fi închis în proprii realităţi de netradus altora”.
Astfel, în aceste vremuri ale deşertării deşertăciunilor, ale revărsării uscăciunii şi ale aparentei retrageri a apelor duhului, isihastul aduce în atenţie amintirile din viitor ale unui “tradiţional testament al pustnicului Neofit”, care vorbeşte în prezent de o trezire, de o reînviere, cu tărie neclătinată, a duhului de viaţă duhovnicească, ce nu se va restrânge doar la cei retraşi în mănăstiri şi pustnicie, ci va “coborî” în lume, ce pare că trage să moară, spre a încălzi şi a aprinde dorul multor inimi către un răspuns la chemarea trăirii tainei isihaste ca deplinătate, descoperită, a vieţii celei adevărate, veşnice, nesfârşite în Hristos.
Dar această încercare de traducere şi deschidere a isihasmului către “întâlnire şi prietenie cu toţi care aspiră sincer spre divin şi puritate” nu are la duhovnicul de la Frăsinei nimic sincretic, nimic confuz. Dimpotrivă. Strădania sa, deşi e asociată cu un demers dialogal, profund şi pătrunzător, prezervă caracterul distinctiv, unic al isihasmului, şi realizează “o prezentare a sensurilor specifice isihaste, ca o învăţătură şi totodată o stabilire de termeni isihaşti, ca limbaj propriu isihast”.
De altfel, în evidenţierea limbajului specific isihast, susţine nu doar caracterul fundamental hristocentric, ecleziologic, liturgic, euharistic al isihasmului, ci şi fondul său dialogic, iconic-personalist. “Prima noţiune şi nucleul celorlalte este conceptul de Persoană-Chip de Dumnezeu şi Chip de Suflet în Creaţie, care de nu este înţeles în sens isihast, nu se va putea vorbi de o mistică specific isihastă” − este precizarea ce survine încă din primele rânduri ale întâiului volum, prin care isihastul distinge fără echivoc mistica isihastă de mistici ale fuziunii şi ale contopirii, ale anihilării şi ale identificării impersonale, ale auto-divinizării, în mare parte de sorginte extrem-orientală.
Grija sa spre “deosebirea duhurilor” o regăsim lucrătoare în acestă rafinată şi totodată dificilă strădanie de a păstra şi de a evidenţia “puritatea neamestecată” a tradiţiilor − ce inevitabil, astăzi, mai mult ca oricând, se întâlnesc nu ca să se confrunte, ci ca să se cunoască reciproc, fără falsificări şi denaturări −, pentru că avea conştiinţa că “a păstra un fapt în puritatea sa este cea mai mare garanţie că îl poţi avea”.
În acest orizont al prezervării înscria “caracterul unei spiritualităţi”, evidenţiind specificul unei tradiţii, specificul mistic carpatin, pe care a căutat să-l străvadă în unicitatea sa unitar-distinctă de cea specific sinaitică, athonită sau slavă.
Aşadar, în actualul context, al unui paradoxal reviriment mistic isihast, părintele Ghelasie a adus în atenţie mai largă, actualizând şi continuând, o tradiţie mistică isihastă de “specific carpatin” − ce s-a păstrat de-a lungul secolelor, în chip tainic, în acest spaţiu − identificată prin chipul său propriu, pe care l-a numit iconic. Atrag însă atenţia nu doar reperele ce trasează specificul acestui caracter carpatin şi puterea acestui memorial tradiţional isihast ci, mai ales, chipul personal şi anvergura acestei iconări ce descoperă taina unui chip de paternitate/filiaţie, conturat împlinitor, într-un mod cu totul aparte, prin darurile isihastului de la Frăsinei, care, şi în cadrul acestei lavre, de excepţie în monahismul românesc, poate fi recunoscut prin inconfundabilul său specific carpatin.
Prin cuviosul Ghelasie Frăsineiul îşi află însă o plinire în plus pentru că primeşte această cunună-pecete carpatină personalizată, de amprentă unică. De altfel, din întreaga icoană a vieţii moş-avvei Ghelasie străbate cu acurateţe tuşa acestui caracter carpatin; după cum se poate spune, fără exagerare, că, din scrierile sale, se poate constitui o veritabilă filocalie carpatină, ce îi descoperă, autentic şi deplin, chipul de moş-pustnic carpatin, şi îl arată drept reper tare, fundamental, de neocolit, oricând, astăzi, într-un fel sau altul, se evocă fie isihasmul în general, fie cel carpatin în particular.
Această filocalie carpatină e, într-un fel, o primă, clară şi densă arătare la faţă a tainei chipului isihast carpatin, şi în ceea ce înseamnă, coordonatele unei aşezări într-o practică specifică, cea a rugăciunii iconice; vorbim de o arătare la faţă ce încape, se reflectă, se articulează în/pe măsura tainei chipului, o arătare la faţă care se desenează prin gestul iconic ce întrupează prezenţa iconică.
Atrag de asemenea atenţia, pentru profunzimea lor mistico-teologică, volume precum Mystagogia Icoanei, Vederea prin Lumina Harică, Trăirea mistică a Liturghiei. Aşa cum nu trebuie trecut cu vederea că, în complexitatea sa, opera ghelasiană tratează la modul adânc şi fertil apologetic o largă tematică hristologică, mariologică, ecleziologică, antropologică şi cosmogonică.
Nu în ultimul rand este de văzut că din scrierile ghelasiene şi din orizontul acestui specific carpatin evidenţiat − ce, deschis, primitor, generos, profund, dialogic, păstrează memoria-darul “deosebirii duhurilor” − se arată astăzi fertile şi prolifice încercări infra/inter/multi disciplinare care deschid calea (re)pătrunderii luminii hristice în spectrul contextului cultural de început de sec. XXI, fie în drept, fie în estetică, fie în semiotică, fie în psihologie, în antropologie sau în medicină, etc.
Viaţa şi opera părintelui Ghelasie este o moştenire vie ce cheamă la asumarea personală şi comunitară a “darului deosebirii duhurilor” pe calea “dialogului în absolut” a isihasmului iconic carpatin.

http://www.chipuliconic.ro/biografie/

admin
18.01.2018, 23:41
http://www.chipuliconic.ro/wp-content/uploads/2017/06/foto25.jpghttp://www.chipuliconic.ro/wp-content/uploads/2017/06/foto24.jpg

admin
18.01.2018, 23:42
http://www.chipuliconic.ro/wp-content/uploads/2017/06/foto27.jpghttp://www.chipuliconic.ro/wp-content/uploads/2017/06/foto29.jpg

admin
18.01.2018, 23:43
http://www.chipuliconic.ro/2017/08/04/audio-sfanta-impartasanie-taina-maicii-domnului-judecarea-aproapelui/

admin
19.01.2018, 00:22
https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=l9Sx-Wtpe7M

admin
19.01.2018, 00:37
[AUDIO] Muzica, Arta, Perioade istorice

http://www.chipuliconic.ro/2017/08/04/audio-muzica-arta-perioade-istorice/

admin
19.01.2018, 00:37
[AUDIO] Creația. Chip-Arhechip. Creștinism


http://www.chipuliconic.ro/2017/08/04/audio-creatia-chip-arhechip-crestinism/

admin
19.01.2018, 00:39
[AUDIO] Specificul Neofitic. Recomandări
http://www.chipuliconic.ro/2017/08/04/audio-specificul-neofitic-recomandari/

admin
19.01.2018, 00:40
[AUDIO] Creștinismul și alte mistici
http://www.chipuliconic.ro/2017/08/04/audio-crestinismul-si-alte-mistici/

admin
19.01.2018, 00:40
[AUDIO] Limbaj; Chip și Icoană
http://www.chipuliconic.ro/2017/08/03/audio-limbaj-chip-si-icoana/

admin
19.01.2018, 00:41
[AUDIO] Dialogul Iconichttp://www.chipuliconic.ro/2017/08/03/audio-dialogul-iconic/

admin
19.01.2018, 00:41
[AUDIO] Ritualul Iconic
http://www.chipuliconic.ro/2017/08/03/audio-ritualul-iconic/

admin
19.01.2018, 00:42
[AUDIO] Frăsinei și Isihasmul Carpatin




http://www.chipuliconic.ro/2017/08/03/audio-frasinei-si-isihasmul-carpatin/

admin
19.01.2018, 00:43
[AUDIO] Numire, chemare, venire
http://www.chipuliconic.ro/2017/08/03/audio-numire-chemare-venire/

admin
19.01.2018, 00:44
[AUDIO] Practica rugăciunii (http://www.chipuliconic.ro/2017/08/03/audio-practica-rugaciunii/)
http://www.chipuliconic.ro/2017/08/03/audio-practica-rugaciunii/

admin
19.01.2018, 00:44
[AUDIO] Despre triființialitate
http://www.chipuliconic.ro/2017/06/30/despre-trifiintialitate/

admin
19.01.2018, 00:45
[AUDIO] Despre împărtășire
http://www.chipuliconic.ro/2017/06/30/despre-impartasire/

admin
19.01.2018, 00:45
[AUDIO] Personalitatea trăitorului creștin
http://www.chipuliconic.ro/2017/06/30/personalitatea-traitorului-crestin/

admin
19.01.2018, 00:46
[AUDIO] Despre yoga

http://www.chipuliconic.ro/2017/06/30/despre-yoga/

admin
19.01.2018, 00:46
[AUDIO] Geneza sau Actul Creaţiei

http://www.chipuliconic.ro/2017/06/30/geneza-sau-actul-creatiei/

admin
19.01.2018, 00:47
[AUDIO] Despre Isihasm
http://www.chipuliconic.ro/2017/06/29/despre-isihasm/

admin
19.01.2018, 00:47
[AUDIO] Chip-Fire-Ipostas. Sf. Liturghie
http://www.chipuliconic.ro/2017/06/29/chip-fire-ipostas-sf-liturghie/