PDA

Arată versiune întreagă : Aria 51, varianta corporatista: Laboratoarele secrete ale marilor companii



Adrian Pop
21.02.2013, 05:09
Tags: aria 51 (http://www.manager.ro/tags/aria%2051/), companii (http://www.manager.ro/tags/companii/), google (http://www.manager.ro/tags/google/), google x (http://www.manager.ro/tags/google%20x/), laborator (http://www.manager.ro/tags/laborator/), secrete (http://www.manager.ro/tags/secrete/)

Termenul de "skunk works" provine de la un mic laborator al gigantului Lockheed Martin, condus de tehnicianul-sef Kelly Johnson in anii '40; amplasamentul s-a dezvoltat de la nivelul unui simplu cort, situat langa o fabrica "urat mirositoare". In acest laborator mic, a fost produs primul avion american cu reactie, in doar 143 de zile si s-a cladit filozofia inovatiei rapide, imitata si astazi de marile companii.

In masura in care tot mai multe companii trebuie sa faca mai mult cu mai putin, acestea renunta la centrele uriase de cercetare, mizand pe “startup-urile” infiintate in cadrul corporatist. Altii isi permit insa sa dezvolte laboratoare secrete, lucrand la proiecte care nu vor vedea prea curand lumina zilei.

“Laboratorul Sconcsului” (denumit asa din cauza fabricii care emana mirosuri greu de suportat) respecta 14 reguli si restrictii, toate ciudate, instituite de Kelly Johnson. Exista locuri in lume in care cei mai talentati tehnicieni si savanti beneficiaza de timpul si libertatea de a realiza lucrari fascinante. Companii precum Walmart si Nordstrom desfasoare adevarate “buncare stiintifice”, mai mult sau mai putin la vedere.
http://www.sfatulbatranilor.ro/images/alarm.pngDescarca aici Programul Special de Alerta Manager.ro! (http://www.manager.rs.ro/MyAlertsManager-setup.exe)
Asigura-te, astfel, ca vei fi mereu primul care afla Stirile Relevante ale Momentului! ...clic aici (http://www.manager.rs.ro/MyAlertsManager-setup.exe)


Lockheed Martin: Advanced Development Programs (Skunk Works)

Lockheed este “taticul laboratoarelor secrete”. Laboratorul sau, situat in Palmdale, California, este inconjurat de mister. Foarte putini jurnalisti au reusit sa intre in zona limitata si boxele din pereti genereaza un “sunet” care protejeaza conversatiile secrete de urechile curiosilor. Aici au fost produse Lockheed Martin X-55, un avion ultratehnologizat de transport si drona RQ-170.

Google X

Unul din cele mai misterioase laboratoare este Google X, administrat de co-fondatorul Google, Sergey Brin. Laboratorul dezvolta peste 100 de idei, precum lifturile spatiale, sistemele de cartografiere indoor, masinile autonome si computerele portabile (Ochelarii Google). Laboratorul se afla intr-o locatie necunoscuta din California de Nord.

Boeing Phantom Works

Boeing a cumparat McDonnell Douglass. Potrivit companiei, aici exista 4.500 de angajati care lucreaza la 500 de proiecte de cercetare si dezvoltare, intr-o locatie secreta din St. Louis. Aici a fost dezvoltata drona Solar Eagle, in colaborare cu DARPA, Boeing X-51A Waverider si drona Phantom Eye.

Amazon: Lab126 si A9

Amazon detine Lab126, o companie de R&D din Cupertino, care dezvolta hardware compatibil cu serviciile Amazon, precum Kindle. Acest laborator beneficiaza de resurse nelimitate, pentru a dezvolta orice produs. Amazon doreste sa provoace astfel Apple. Exista zvonuri privind productia unor smartphone-uri si dezvoltarea unor proiecte ambitioase, dar grupul de la Amazon ramane foarte discret. Un al doilea laborator al Amazon este A9, o subsidiara separata, care inoveaza in zona motoarelor de cautare online si a publicitatii.

Jony Ive: Laboratorul de design al Apple

Apple a fost printre primele companii care au dezvoltat o “Arie 51”, dupa ce Steve Jobs si cativa angajati (20 la numar) s-au mutat intr-o locatie din apropiere - Texaco Towers, pentru a lucra la Macintosh. In prezent, Apple mentine o cultura a secretelor. Un exemplu este laboratorul specialistului in design Jony Ive. Potrivit unui director din cadrul companiei Apple, tehnicienii lucreaza cu anumite materiale “pentru care lumea nu este inca pregatita”. Acestia au o bucatarie separata si nu discuta, in prezenta colegilor din alte departamente.

Raytheon: Bike Shop

Raytheon este un alt exemplu de companie care inoveaza fara oprire. Compania din domeniul apararii a descris filozofia centrului Bike Shop din Tucson, botezat dupa numele magazinului in care fratii Wright (Wilbur si Orville) au fabricat primul avion, ca fiind dominata de trei elemente: Viziune - Creatie - Concretizare. Sistemul HYDRA a prins viata in mai putin de un an.

Dupont: Laboratorul experimental

Amplasamentul din Wilmington, Delaware este unul din primele laboratoare de cercetare din lume. Aici au fost inventate multe din produsele revolutionare ale companiei, precum nylonul, kevlarul si neoprenul. In prezent, acesta este principalul centru in care Dupont dezvolta anumite materiale si unul din cele doua locatii principale de dezvoltare in domeniul biotehnologiei si agriculturii avansate. Cercetatorii dezvolta orice, de la “materiale inteligente”, care isi pot ajusta singure performantele fizice, pana la microorganisme, capabile sa genereze produse biodegradabile.

Ford: Special Vehicle Team si Silicon Valley Lab

Special Vehicle Team apartine Ford si include un grup de tehnicieni, specialisti in productie si marketing, sub acelasi acoperis, departe de ochii lumii, care trebuie sa fabrice unele din cele mai performante vehicule ale companiei, pentru o clientela foarte discreta si bogata. Acestia lucreaza cu deadline-uri stranse. Laboratorul din Silicon Valley isi propune sa dezvolte inovatii informatice pentru vehiculele Ford. Compania doreste sa resusciteze modelul Lincoln, folosind in acest scop o echipa de 85 de angajati, recrutati de la alte companii producatoare de masini de lux.

Nike: Sports Research Lab si Innovation Kitchen

Sports Research Lab si Innovation Kitchen ar putea fi localizate in campusul principal al companiei in Oregon, dar accesul este foarte limitat. In trecut, aici au fost dezvoltati pantofii sport Air Jordan. Nike Digital Sport doreste sa introduca brandul american in era digitala, cu produse precum FuelBand.

Walmart Labs

Walmart dispune de o divizie uriasa, Walmart Labs, care se ocupa de viitorul companiei. Aceasta are la baza achizitia Kosmix, un startup care analizeaza informatiile de pe retelele de socializare; echipa este condusa de tehnicianul Jeremy King din Silicon Valley. Laboratorul este situat in San Bruno, California. In acest sens, Walmart rivalizeaza serios cu Amazon.

Audi: quattro GmbH

quattro GmbH este o subsidiara privata a Audi, situata in Neckersulm, Germania. Inca din 1983, compania a produs vehicule de inalta performanta, modificate, pentru Audi. Supercar-ul Audi R8 a fost proiectat, dezvoltat si construit de quattro GmbH intr-o fabrica proaspat renovata, situata tot in Neckersulm.

Nordstorm: Innovation Lab

Nordstorm Innovation Lab isi propune sa fie un startup in interiorul unei companii din clasamentul Fortune 500. In doar o saptamana, echipa a dezvoltat o aplicatie pentru tableta iPad, care ii ajuta pe clienti sa isi aleaga ochelarii de soare. Specialistii de la Nordstorm dezvolta produse in fiecare saptamana; 80% din proiecte esueaza, in timp ce restul de 20% inregistreaza un succes semnificativ.

HP Labs

HP Labs este ramura de tehnologie avansata a companiei americane. Directorul Pirth Banerjee are un laborator in India, unde “inoveaza pentru urmatorul miliard de clienti”, deoarece expertii din Palo Alto au uitat un fapt important: lumea nu este atat de dezvoltata, pe cat ne-am fi dorit. In loc sa se concentreze asupra cercetarilor uzuale, echipa HP de 500 de oameni priveste spre viitor. Compania HP “aduna” idei de la studentii diferitelor universitati, pe care le transpune apoi in realitate, cu ajutorul HP Labs.

Xerox PARC

Unul din cele mai cunoscute laboratoare este PARC; acesta a dezvoltat multe din ideile care au stat la baza functionarii computerelor. Incepand cu 2002, compania a devenit o subsidiara detinuta in totalitate de Xerox, dezvoltand produse pentru gigant. Jumatate din munca PARC este realizata in beneficiul Xerox. Parc lucreaza insa si pentru Samsung, Sony si P&G.

IBM: Thomas J. Watson Research Center

Primul calculator IBM a fost construit in mai putin de un an. Compania dezvolta in continuare asemenea proiecte-fulger. IBM a anuntat recent ca dispune de cele mai multe patente in randul companiilor americane. Printre acestea, se numara si cele referitoare la dezvoltarea supercalculatorului Watson. Principalele laboratoare IBM sunt in Yorktown, New York si Cambridge, Massachusetts.

Samsung: Advanced Institute of Technology

Samsung este acuzat mereu ca ii copiaza pe ceilalti, dar compania este cat se poate de inovatoare. Aceasta detine Samsung Advanced Institute of Technology, unde lucreaza la numeroase proiecte “SF”, de la hologramele 3D la tehnologia nanotuburilor din carbon. Samsung are laboratoare de cercetare in toata lumea, dar principala activitate se desfasoara in Yokohama, Japonia.
Autor: Silviu Marian Banila (http://www.manager.ro/tags/Silviu%20Marian%20Banila/)