Adrian Pop
20.11.2012, 10:22
Izvorul secat Publicat în 20 noiembrie 2012 (http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/11/20/izvorul-secat/) Dorel Radu (http://www.ziarulnatiunea.ro/author/dorel-radu/)
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2012/11/pict20l2-150x150.jpg (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2012/11/pict20l2.jpg)Grecii antici îi numeau pe cei mai vechi locuitori ai Europei: pelasgi, hiperboreieni, geţietc, iar romanii daci, dar nu se ştie cum îşi spuneau ei însăşi şi ce limbă vorbeau deoarece nu au lăsat în urma lor documente cioplite în piatră sau scrijelite pe tăbliţe de lut ca acelea descoperite la Tărtăria care dovedesc că în spaţiul carpato-dunăreano-pontic se scria cu o mie de ani mai înainte ca Sumerul să intre în istorie, iar simbolurile care apar pe ceramica tuturor culturilor neolitice din acest areal sunt pericope ale unei evanghelii închinate singurului Tată Ceresc care era asemuit soarelui. Răspunsul la întrebările de mai sus îl găsim în siturile arheologice din România în care se văd clar urmele de locuire neîntreruptă a localităţilor din zonele în care sunt resurse necesare traiului începând cu circa zece mii de ani în urmă şi până în prezent, când urmaşi aceluiaşi popor, se numesc pe sine români, iar limba pe care o vorbesc română. Straturile, formate ca urmare a activităţii generaţiilor ce s-au succedat pe durata a mai multor mii de ani, nu sunt un argument care să le schimbe părerea istoricilor care susţin că rasa albă s-a format în Asia, unde limba sanscrită este o mărturie a graiului ei primordial şi că, în imperiul pelasg, care în vremea bazileului ţăran Saturn (Saturn = Semănătorul?) se întindea peste toate continentele, nu avea cum să se vorbească într-o limbă română arhaică deoarece acest hibrid a apărut mult mai târziu ca o consecinţă a ocupării Daciei de către romani. Un argument în favoarea acestei păreri sunt mormintele în formă de movilă a conducătorilor de rasă albă ai populaţiilor care în urmă cu circa şase mii de ani au venit din Asia în Europa şi pe a căror arme s-au găsit simboluri ale soarelui care ilustrează credinţa lor într-un Tată Ceresc. Deplasarea de la răsărit către apus a călăreţilor din stepe era probabil motivată de dorinţa lor de întoarcere în vatra de la poalele munţilor Carpaţi de unde plecaseră strămoşii lor când, odată cu încălzirea climei, acolo avusese loc o explozie demografică datorată creşterii fără precedent a numărului de femei a căror principal scop în viaţă era naşterea copiilor meniţi să populeze imensele spaţii pustii ale planetei. Bărbaţii erau o minoritate neînsemnată dar preţuită deoarece îndeplineau funcţia de preoţi printre numeroasele lor soţii care deveneau preotese doar după ce năşteau copii şi îi creşteau în buna cuviinţă statornicită prin cele mai drepte legi ale unei societăţi alcătuite din mame. În stepe femeile călăreţe devin sterpe sau nu reuşesc să-şi ducă sarcinile la bun sfârşit iar atunci bărbaţii se transformă în Feţi-Frumoşi care plecau în căutarea unei soţii aşezate la curtea unui împărat şi străbat drumuri pline de primejdii descrise în basmele românilor moştenite prin viu grai de la străbuni care, în urmă cu mii de ani, vorbeau o limbă pe care ei puteau să o înţeleagă. Civilizaţia protoromânească era în primul rând una spirituală, iar vestigiile ei rămase după înfrângerea lui Decebal nu sunt mai prejos decât ale romanilor de la care nu aveau de ce să înveţe cum să-şi numească uneltele din gospodărie prin intermediul colonilor aduşi din toate provinciile imperiului în oraşele nou construite unde fiecare îşi vorbea limba lui maternă, iar când încercau să se înţeleagă cu alţii o făceau pe greceşte deoarece latina era folosită oficial doar de un număr mic de oameni cultivaţi. Administraţia romană susţinută de o prezenţă militară importantă urmărea în primul rând exploatarea bogăţiilor provinciei şi , ca să aibă liniştea necesară , nu se amesteca în viaţa obştilor ţărăneşti care se conduceau în continuare după legile statornicite în urmă cu mii de ani. Interpretând desfăşurarea evenimentelor în această lumină ar fi însemnat ca autohtonii dacă se hotărau să renunţe la limba lor maternă ar fi trebuit să vorbească mai degrabă greceşte, dar nu au făcut-o nici ei nici fraţii lor mai târziu în Imperiul Bizantin , care alături de Vatican a trnasformat creştinismul într-o armă politică îndreptată împotriva valahilor moştenitori de drept ai credinţei în Tatăl Ceresc relevate lor la începutul lumii. În cele din urmă izvorul rasei albe a fost secat de către bolşevicii care, cu ajutorul colectivizării, au distrus mai întâi obştile ţărăneşti ale românilor slavizaţi cu forţa între Volga şi Nistru, iar apoi în patria lor matcă România. VORBA , care era VORBĂ la strămoşii românilor, şi-a pierdut valoarea pe care o avea în urmă cu mii de ani când bacii se adunau la ORĂŞTIE ca să se înţeleagă, ca într-un parlament, asupra traseului de urmat al turmelor de oi care în toată Europa erau la ele acasă. Se prindeau apoi în HORRA , o rugăciune colectivă adresată lui RA Tatăl Ceresc prin care pecetluiau cele hotărâte prin VORBE sau scrise pe răboajele de lemn încredinţate spre păstrare bătrânilor. Ţinerea de minte era socotită o virtute iar cuvântul rostit un document mai preţuit decât acela scris care putea să fie răstălmăcit greşit de cei lipsiţi de înţelepciune sau răuvoitori. Copiii selecţionaţi din rândul celor dotaţi erau iniţiaţi în şcoli în care învăţământul de bază era oral, iar acest model a fost preluat mai târziu de atenieni unde filozofi ca Platon îşi rosteau operele din care doar o mică parte au fost scrise la umbra coloanelor de marmură care imita trunchiurile copacilor de la nordul Dunării. Scrierea pe răboj a socotelilor curente a continuat până în secolul al douăzecilea, dar arhivele secrete ale lumii vechi se află în continuare ascunse în locuri de taină dintre care doar o mică parte a fost dată la iveală la Sinaia într-o încercare menită salvării neamului românesc şi al rasei albe al cărui izvor, de la Carpaţi, potrivnicii încearcă să-l sece.
http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2012/11/pict20l2-150x150.jpg (http://www.ziarulnatiunea.ro/wp-content/uploads/2012/11/pict20l2.jpg)Grecii antici îi numeau pe cei mai vechi locuitori ai Europei: pelasgi, hiperboreieni, geţietc, iar romanii daci, dar nu se ştie cum îşi spuneau ei însăşi şi ce limbă vorbeau deoarece nu au lăsat în urma lor documente cioplite în piatră sau scrijelite pe tăbliţe de lut ca acelea descoperite la Tărtăria care dovedesc că în spaţiul carpato-dunăreano-pontic se scria cu o mie de ani mai înainte ca Sumerul să intre în istorie, iar simbolurile care apar pe ceramica tuturor culturilor neolitice din acest areal sunt pericope ale unei evanghelii închinate singurului Tată Ceresc care era asemuit soarelui. Răspunsul la întrebările de mai sus îl găsim în siturile arheologice din România în care se văd clar urmele de locuire neîntreruptă a localităţilor din zonele în care sunt resurse necesare traiului începând cu circa zece mii de ani în urmă şi până în prezent, când urmaşi aceluiaşi popor, se numesc pe sine români, iar limba pe care o vorbesc română. Straturile, formate ca urmare a activităţii generaţiilor ce s-au succedat pe durata a mai multor mii de ani, nu sunt un argument care să le schimbe părerea istoricilor care susţin că rasa albă s-a format în Asia, unde limba sanscrită este o mărturie a graiului ei primordial şi că, în imperiul pelasg, care în vremea bazileului ţăran Saturn (Saturn = Semănătorul?) se întindea peste toate continentele, nu avea cum să se vorbească într-o limbă română arhaică deoarece acest hibrid a apărut mult mai târziu ca o consecinţă a ocupării Daciei de către romani. Un argument în favoarea acestei păreri sunt mormintele în formă de movilă a conducătorilor de rasă albă ai populaţiilor care în urmă cu circa şase mii de ani au venit din Asia în Europa şi pe a căror arme s-au găsit simboluri ale soarelui care ilustrează credinţa lor într-un Tată Ceresc. Deplasarea de la răsărit către apus a călăreţilor din stepe era probabil motivată de dorinţa lor de întoarcere în vatra de la poalele munţilor Carpaţi de unde plecaseră strămoşii lor când, odată cu încălzirea climei, acolo avusese loc o explozie demografică datorată creşterii fără precedent a numărului de femei a căror principal scop în viaţă era naşterea copiilor meniţi să populeze imensele spaţii pustii ale planetei. Bărbaţii erau o minoritate neînsemnată dar preţuită deoarece îndeplineau funcţia de preoţi printre numeroasele lor soţii care deveneau preotese doar după ce năşteau copii şi îi creşteau în buna cuviinţă statornicită prin cele mai drepte legi ale unei societăţi alcătuite din mame. În stepe femeile călăreţe devin sterpe sau nu reuşesc să-şi ducă sarcinile la bun sfârşit iar atunci bărbaţii se transformă în Feţi-Frumoşi care plecau în căutarea unei soţii aşezate la curtea unui împărat şi străbat drumuri pline de primejdii descrise în basmele românilor moştenite prin viu grai de la străbuni care, în urmă cu mii de ani, vorbeau o limbă pe care ei puteau să o înţeleagă. Civilizaţia protoromânească era în primul rând una spirituală, iar vestigiile ei rămase după înfrângerea lui Decebal nu sunt mai prejos decât ale romanilor de la care nu aveau de ce să înveţe cum să-şi numească uneltele din gospodărie prin intermediul colonilor aduşi din toate provinciile imperiului în oraşele nou construite unde fiecare îşi vorbea limba lui maternă, iar când încercau să se înţeleagă cu alţii o făceau pe greceşte deoarece latina era folosită oficial doar de un număr mic de oameni cultivaţi. Administraţia romană susţinută de o prezenţă militară importantă urmărea în primul rând exploatarea bogăţiilor provinciei şi , ca să aibă liniştea necesară , nu se amesteca în viaţa obştilor ţărăneşti care se conduceau în continuare după legile statornicite în urmă cu mii de ani. Interpretând desfăşurarea evenimentelor în această lumină ar fi însemnat ca autohtonii dacă se hotărau să renunţe la limba lor maternă ar fi trebuit să vorbească mai degrabă greceşte, dar nu au făcut-o nici ei nici fraţii lor mai târziu în Imperiul Bizantin , care alături de Vatican a trnasformat creştinismul într-o armă politică îndreptată împotriva valahilor moştenitori de drept ai credinţei în Tatăl Ceresc relevate lor la începutul lumii. În cele din urmă izvorul rasei albe a fost secat de către bolşevicii care, cu ajutorul colectivizării, au distrus mai întâi obştile ţărăneşti ale românilor slavizaţi cu forţa între Volga şi Nistru, iar apoi în patria lor matcă România. VORBA , care era VORBĂ la strămoşii românilor, şi-a pierdut valoarea pe care o avea în urmă cu mii de ani când bacii se adunau la ORĂŞTIE ca să se înţeleagă, ca într-un parlament, asupra traseului de urmat al turmelor de oi care în toată Europa erau la ele acasă. Se prindeau apoi în HORRA , o rugăciune colectivă adresată lui RA Tatăl Ceresc prin care pecetluiau cele hotărâte prin VORBE sau scrise pe răboajele de lemn încredinţate spre păstrare bătrânilor. Ţinerea de minte era socotită o virtute iar cuvântul rostit un document mai preţuit decât acela scris care putea să fie răstălmăcit greşit de cei lipsiţi de înţelepciune sau răuvoitori. Copiii selecţionaţi din rândul celor dotaţi erau iniţiaţi în şcoli în care învăţământul de bază era oral, iar acest model a fost preluat mai târziu de atenieni unde filozofi ca Platon îşi rosteau operele din care doar o mică parte au fost scrise la umbra coloanelor de marmură care imita trunchiurile copacilor de la nordul Dunării. Scrierea pe răboj a socotelilor curente a continuat până în secolul al douăzecilea, dar arhivele secrete ale lumii vechi se află în continuare ascunse în locuri de taină dintre care doar o mică parte a fost dată la iveală la Sinaia într-o încercare menită salvării neamului românesc şi al rasei albe al cărui izvor, de la Carpaţi, potrivnicii încearcă să-l sece.