Adrian Pop
05.11.2012, 12:39
Editoriale (http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=categories&op=newindex&catid=3): Ovidiu Bufnila. Prima Scrisoare Deschisa, scrisa cu mare dragoste
Scris la Monday, August 23 @ 14:19:50 CEST de catre asymetria (http://www.asymetria.org) http://www.asymetria.org/images/topics/Logophpnuke.gif (http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&new_topic=27)
Ovidiu Bufnilă Prima Scrisoare Deschisă, scrisă cu mare dragoste către românii de pretutindeni (http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/prima-scrisoare-deschisa)
Urmează în zilele următoare : A doua Scrisoare Deschisă și A Treia Scrisoare Deschisă
Bunul român e pretutindeni prin lume. Bunul român e românul acela nu blajin de prost, istoriceşte vorbind, ci românul care, iubindu-şi patria pur şi simplu, fără surle şi tobe, îşi dăruieşte viaţa celorlalţi români care fie merită dăruirea asta, fie nu merită dăruirea asta.
Bunul român e pretutindeni prin lume, prin forumuri, prin bloguri, prin blocuri, pe la partide, în fabrici, la bancă, pe scara blocului, în excursie, la bibliotecă, la primărie, la casa de sănătate, în război, când vin inundaţiile, prin străinătăţuri, prin peşteri şi cafenele, prin malluri, prin parlament, prin guverne, prin gări, prin poezii şi romane şi filme, prin văi şi vâlcele, la grătar, la cozi, la carnaval, la bal ori la spital, când ai nevoie de o mână de ajutor.
E plină lumea de astfel de buni români. Trebuie doar să ai norocul să dai peste ei. Sunt români şi români aşa cum sunt ruşi şi ruşi, portughezi şi portughezi, evrei şi evrei. Nu-s românii ăia buni mai prejos sau mai presus decât ruşii cei buni, evreii cei buni, irakienii cei buni, cecenii cei buni.
A fi bun român astăzi înseamnă înainte de toate să nu-ţi baţi joc de alţi români. Dacă vine un român să-l ajuţi, să nu-l amâni, să nu-l duci cu vorba, să nu-l iei la mişto. Dacă poţi să-l ajuţi, să-l ajuţi. Dacă nu, să dai un telefon, să pui o vorbă bună, să răspunzi la telefon celui care ţi-a cerut ajutorul nu să-l sictireşti, să-l iei la mişto, să-l iei în zeflemea. Vremurile sunt grele, mulţi români au nevoie de ajutor.
Cum n-avem înainte-mergători providenţiali care să ne scoată din rahat printr-un Miracol, trebuie să ne ajutăm singuri.
România se împarte astăzi între bogaţi şi săraci, între avuţi şi nevoiaşi, între ăia care au cu ce şi ăia care nu mai au cu ce. Aşa-s vremurile, asta e Istoria.
Bun român e acela care nu înfulecă durându-l în cur de nevoiaşi şi care pune umărul să se deblocheze cumva Criza, cu adevărat. Bun român e acela care nu fitilează guverne la nesfârşit şi care bagă viteză să nu moară pensionarii de foame.
Bun român e acela care ştie cu adevărat ce fel de popor sunt românii ăştia iubiţi. Bun român e acel român care ştie să-şi ţină capul pe umeri.
Bun român e acela care înţelege rostul românilor: anume că nu suntem viteji vitejilor, că ne place un şpriţ, o bere şi-un mic, că suntem lăudăroşi nevoie mare, că ne-am lua de pipet cu Rusia da ştim că n-am putea să ţinem război nasol că ne halesc ruşii cu pene cu tot, că le-am da cu tifla americanilor dacă am putea da nu ne mai transmit ăia Oscaru la televizie şi nu mai putem căsca gura la sclipiciul lor americănesc, că ne-am lua de piept cu Europa Occidentală să le arătăm noi ce deştepţi suntem da ne taie ăştia de la porţie şi rămân ministerele fără posturi şi nu mai au unde lucra pe ruptelea verişorii, cumnaţii, finii, cumetrii noştri dragii de ei.
Poate că rostul bunului român, ăla adevărat, e să înţeleagă cu adevărat ce fel de român e el însuşi şi dacă poate aşa, din bunătatea lui, să dea un pic şi la alţi români, fie că merită, fie că nu merită. Poate că rostul bunului român e să-şi vadă de viaţa lui, să se îmbogăţească şi el ca românii ăia fără de suflet şi, din când în când să facă un bine, să-l ia în seamă Dumnezeu.
Poate că rostul bunului român e să fie naiv şi frumos şi melancolic şi băiat de treabă şi bun, tare bun la suflet să nu zică alte popoare că n-avem şi noi simţire, adică acest bun român să fie scos la expoziţii şi târguri internaţionale, să vadă lumea largă că şi noi avem poeţii, naivii, romanticii, evlavioşii, bunii noştri la suflet.
Poate că rostul bunului român e doar să-l slujească de-adevăratelea pe Dumnezeu, nu să fure de la biserică, de la enoriaşi, de la stat, cine mai ştie?
Sau, şi mai şi, poate că rostul Bunului Român e să-l găzduiască din când în când pe Dumnezeu în trupul lui şi, atunci când îl întâlneşti pe Bunul Român care te ajută cu adevărat, să ştii aşa, în secret, că de fapt e tocmai Dumnezeu ce-l care te ajută la greu. E şi ăsta un rol, e o misiune, e un rost.
Ovidiu Bufnila
Scris la Monday, August 23 @ 14:19:50 CEST de catre asymetria (http://www.asymetria.org) http://www.asymetria.org/images/topics/Logophpnuke.gif (http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&new_topic=27)
Ovidiu Bufnilă Prima Scrisoare Deschisă, scrisă cu mare dragoste către românii de pretutindeni (http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/prima-scrisoare-deschisa)
Urmează în zilele următoare : A doua Scrisoare Deschisă și A Treia Scrisoare Deschisă
Bunul român e pretutindeni prin lume. Bunul român e românul acela nu blajin de prost, istoriceşte vorbind, ci românul care, iubindu-şi patria pur şi simplu, fără surle şi tobe, îşi dăruieşte viaţa celorlalţi români care fie merită dăruirea asta, fie nu merită dăruirea asta.
Bunul român e pretutindeni prin lume, prin forumuri, prin bloguri, prin blocuri, pe la partide, în fabrici, la bancă, pe scara blocului, în excursie, la bibliotecă, la primărie, la casa de sănătate, în război, când vin inundaţiile, prin străinătăţuri, prin peşteri şi cafenele, prin malluri, prin parlament, prin guverne, prin gări, prin poezii şi romane şi filme, prin văi şi vâlcele, la grătar, la cozi, la carnaval, la bal ori la spital, când ai nevoie de o mână de ajutor.
E plină lumea de astfel de buni români. Trebuie doar să ai norocul să dai peste ei. Sunt români şi români aşa cum sunt ruşi şi ruşi, portughezi şi portughezi, evrei şi evrei. Nu-s românii ăia buni mai prejos sau mai presus decât ruşii cei buni, evreii cei buni, irakienii cei buni, cecenii cei buni.
A fi bun român astăzi înseamnă înainte de toate să nu-ţi baţi joc de alţi români. Dacă vine un român să-l ajuţi, să nu-l amâni, să nu-l duci cu vorba, să nu-l iei la mişto. Dacă poţi să-l ajuţi, să-l ajuţi. Dacă nu, să dai un telefon, să pui o vorbă bună, să răspunzi la telefon celui care ţi-a cerut ajutorul nu să-l sictireşti, să-l iei la mişto, să-l iei în zeflemea. Vremurile sunt grele, mulţi români au nevoie de ajutor.
Cum n-avem înainte-mergători providenţiali care să ne scoată din rahat printr-un Miracol, trebuie să ne ajutăm singuri.
România se împarte astăzi între bogaţi şi săraci, între avuţi şi nevoiaşi, între ăia care au cu ce şi ăia care nu mai au cu ce. Aşa-s vremurile, asta e Istoria.
Bun român e acela care nu înfulecă durându-l în cur de nevoiaşi şi care pune umărul să se deblocheze cumva Criza, cu adevărat. Bun român e acela care nu fitilează guverne la nesfârşit şi care bagă viteză să nu moară pensionarii de foame.
Bun român e acela care ştie cu adevărat ce fel de popor sunt românii ăştia iubiţi. Bun român e acel român care ştie să-şi ţină capul pe umeri.
Bun român e acela care înţelege rostul românilor: anume că nu suntem viteji vitejilor, că ne place un şpriţ, o bere şi-un mic, că suntem lăudăroşi nevoie mare, că ne-am lua de pipet cu Rusia da ştim că n-am putea să ţinem război nasol că ne halesc ruşii cu pene cu tot, că le-am da cu tifla americanilor dacă am putea da nu ne mai transmit ăia Oscaru la televizie şi nu mai putem căsca gura la sclipiciul lor americănesc, că ne-am lua de piept cu Europa Occidentală să le arătăm noi ce deştepţi suntem da ne taie ăştia de la porţie şi rămân ministerele fără posturi şi nu mai au unde lucra pe ruptelea verişorii, cumnaţii, finii, cumetrii noştri dragii de ei.
Poate că rostul bunului român, ăla adevărat, e să înţeleagă cu adevărat ce fel de român e el însuşi şi dacă poate aşa, din bunătatea lui, să dea un pic şi la alţi români, fie că merită, fie că nu merită. Poate că rostul bunului român e să-şi vadă de viaţa lui, să se îmbogăţească şi el ca românii ăia fără de suflet şi, din când în când să facă un bine, să-l ia în seamă Dumnezeu.
Poate că rostul bunului român e să fie naiv şi frumos şi melancolic şi băiat de treabă şi bun, tare bun la suflet să nu zică alte popoare că n-avem şi noi simţire, adică acest bun român să fie scos la expoziţii şi târguri internaţionale, să vadă lumea largă că şi noi avem poeţii, naivii, romanticii, evlavioşii, bunii noştri la suflet.
Poate că rostul bunului român e doar să-l slujească de-adevăratelea pe Dumnezeu, nu să fure de la biserică, de la enoriaşi, de la stat, cine mai ştie?
Sau, şi mai şi, poate că rostul Bunului Român e să-l găzduiască din când în când pe Dumnezeu în trupul lui şi, atunci când îl întâlneşti pe Bunul Român care te ajută cu adevărat, să ştii aşa, în secret, că de fapt e tocmai Dumnezeu ce-l care te ajută la greu. E şi ăsta un rol, e o misiune, e un rost.
Ovidiu Bufnila