PDA

Arată versiune întreagă : SOLOMONARII i



Adrian Pop
05.11.2012, 12:32
----- Original Message -----
From: Elena Armenescu
To: adi pop
Sent: Wednesday, November 02, 2011 4:24 PM
Subject: solomonarii


inul Solomonarilor. Enigmă sau adevăr istoric?
Tradiţii…

Solomonarii, aceste enigmatice personaje ale mitologiei româneşti, trăiesc pe jumătate în legendă, pe jumatate în realitatea cotidiană a satului românesc. Personaje semidivine, aceşti solomonari investiţi cu puteri magice, sunt cunoscuţi în credinţele populare sub diferite nume precum: grindinari, hultani,gheţari, izgonitori de nori, salmani sau zgrebunţaşi. Legendele îi pun în legătură cu duhurile, mai ales cu Vântoasele, atribuindu-le puteri precum îmblânzirea şi călărirea balaurilor, ascensiunile cereşti, impunerea voinţei asupra fenomenelor meteorologice (mai ales grindina şi furtuna) sau harul vindecării.

Se crede că numele solomonarilor îţi are originea în numele regelui biblic Solomon, el însuţi socotit a fi un mare vraci şi uneori chiar patronul vrăjitorilor.

Imaginea solomonarului este una cât se poate de grotească. El este văzut ca un bărbat uriaş şi sălbatic, cu ochii bulbucaţi şi părul roşu, ţepos, înveşmântat fiind într-o haină albă ce atârnă peste 7 pieptare.

Din recuzita solomonărească fac parte un topor din fier descântat cu care în credinţele populare acesta fabrică grindina dar care are si un rol de paratrăznet când este împlântat în pămant sau în pragul casei cum aflăm din scrierile lui Ion Creangă, un frâu din coajă de mesteacăn cu care acesta struneşte, îmblânzeşte şi dirijează balaurul, Cartea Solomonăriei, în care se află toată puterea şi ştiinţa lor, atârnată de umăr iar la piept o toacă mică de lemn cu care solomonarul cheamă duhurile vântului (Vântoasele).În unele părţi din recuzita solomonarului mai parte şi nişte legături din cârpe ce poartă numele de „moime” nume ce seamănă , etimologic vorbind, cu termenul „moine” adică „vreme grea”, furtună.

Legendele româneşti mai spun că solomonar poate deveni doar copilul născut cu căiţă care la o vârstă fragedă este răpit de un solomonar bătrân şi dus la Solomonanţă sau Şcoala de solomonărie, aflată undeva la capătul pământului într-o groapă adâncă sau într-o peşteră. Se spune că aici, lecţiile ar fi predate de însuşi Deavolul sau de arhidemonul Uniilă şi că din 7 sau 9 ucenici doar unul singur ajunge să fie solomonar plin, la sfârşitul unui stagiu de pregătire ce durează până la varsta de 20 de ani, desfăsurându-se în condiţii foarte dificile.În această şcoală solomonarii învaţă toate limbile vietăţilor de pe pământ, toate farmecele şi toate descântecele şi după ce asimilează toate acestea se retrag într-o peşteră în care, aşezaţi la o masă din piatră, scriu într-o carte toată ştiinţa lumii.

Legendele româneşti consideră uneori solomonarii ca oameni sfinţi lasând a se înţelege ca sunt un fel de instrumente a dreptăţii divine deoarece ei evaluaiază valoarea morală a oamenilor. În acest ultim sens, tradiţia spune că solomonarii umblă prin sate în chip de cerşetori şi dacă nu sunt primiţi cum trebuie ei se supără şi aduc grindina asupra hotarelor satului distrugând recoltele şi bunurile. Tot ceea ce primesc solomonarii ( deşi, aşa cum lasă să se înţeleagă unele relatări, ei nu au nevoie de nimic) aruncă pe apele curgătoare pentru duhurile necurate.

Ne poate da istoria un răspuns la aceste mito-credinţe? Există o cât de mică referinţă care ne-ar putea îndreptăţi să credem că ordinul solomonarilor a existat şi că există o continuitate istorică în sânul ordinului? Poate fi localizată undeva , pe pământ, acestă şcoală a solomonarilor şi dacă da, atunci unde poate fi plasată ea? Asta vom încerca noi să aflăm în expunerea faptelor ce urmează.




Solomonarii – iniţiaţii lui Zamolxe

Să cercetăm cu atenţie câteva dintre numele tradiţionale ale solomonarilor. Spuneam ceva mai devreme că solomonarii sunt cunoscuţi în tradiţia populară sub diferite nume dintre care un interes aparte în ridică denumirile de salmani, hultani şi zgrebunţaşi. Acest ultim termen, folosit mai ales în regiunea moţilor, este mai puţin important deoarece aruncă lumină doar asupra activităţii solomonarilor.




Unii cercetători sunt de părere că denumirea de salmani atribuită solomonarilor ar proveni de la regele biblic Solomon care el însuşi , era considerat un mare vraci. Aşa să fie oare? Mă îndoiesc, nimic din legendele legate de solomonari nu ne îndreptăţeşte să credem că ar fi aşa. Dar, numele de salmani ne îndreptăţeşte să credem că solomonarii au o filiaţie directă cu Zamolxe deoarece unele izvoare istorice atestă forma Salmoxe ca derivat al numelui marelui zeu dacic. Studiind puţin acest nume aflăm că salman este un cuvânt compus: sal+man ce, aşa cum şi este cazul de faţă, desemnează un pesonaj semidivin, iniţiatul zamolxian. Sal, derivat din Zal,rădăcină a numelui divin Zalmoxe, care înseamnă Zeul Moş, unul dintre epitetele de care se bucura Zamolxe ca rădăcină a zeilor şi oamenilor deopotrivă, demonstrează cu prisosinţă faptul că solomonarii erau preoţi zamolxieni. Pe de altă parte, particula „man” alăturată unor cuvinte din vocabularul limbii române are sensul de (om) „mare”. Iată cum omul şi divinitatea se reunesc pentru a da naştere, în forma legendei, iniţiatului cunoscător al tainelor lumii şi a celor de dincolo de lume! Revenind si privind dintr-un alt punct de vedere, vedem că însuşi Zamolxe avea ca epitet de onoare ce-l desemna ca şi creator al oamenilor numele de OM. Prin urmare , numele salman dat solomonarilor, nu are nimic de-a face cu istoria şi spiritualitatea ebraică şi nici o filiaţie cu regele iudeu Solomon, ci desemnează omul care a trecut cu brio etapele iniţierii zamolxiene, ajungând să se asimileze cu zeul, prin moartea iniţiatică infăptuită prin aruncarea în cele trei suliţe de care aminteşte Herodot; şi tocmai la acestă iniţiere supremă face referire ascensiunile cereşti amintite de tradiţia legată de solomonari.




Să privim acum puţin asupra denumirii de hultani acordată solomonarilor de credinţele populare. Hultan în limbaj popular înseamnă vultur, ori unul dintre simbolurile ce-l desemnau pe Zamolxe în dubla sa ipostază de principiu masculin şi principiu feminin este vulturul bicefal al cărui simbolism este identic dar invers celui al caduceului despre care am mai vorbit în articolele mele. Cel mai exact simbolismul acvilei bicefale este legat de simbolismul lui Ianus Bifrons ce desemnează în ipostază antropomorfă simbolismul caduceului a acelui „solve et cuagula” al alchimiştilor medievali. La fel Zeus Pelasgicul avea ca emblemă a suveranităţii universale vulturul şi nu este exclus ca emblema ordinului solomonarilor să nu fi fost tocmai aceea a unui vultur bicefal de la care să fi preluat acest nume.




Dacă Zamolxe era divinitatea sub patronajul căreia se afla ordinul solomonarilor atunci înseamnă că aceştia, implicit, în farmecele şi descântecele lor , nu-l puteau invoca decât pe el. De aici, de la aceste invocaţii pe care le făceau atât pentru a aduce grindina, ca pedeapsă divină, pentru nemărinimia oamenilor, cât şi pentru a vindeca, li se trage solomonarilor porecla de zgrebunţaşi întâlnită în ţara moţilor. „A zgrebunţa” este o variantă a termenului popular „a zgrăcina”- a chema necontenit, a invoca, a striga tare şi de multe ori (numele cuiva)

Ne mai interesează aici încă un aspect legat de tradiţia despre solomonari. Se spune că ei călăreau şi îmblânzeau balaurii. Nu este oare aci un aspect destul de clar a credinţei lor zamolxiene, aceasta cu atât mai mult cu cât steagul dacilor era chiar un balaur(dragon)?(v.Simbolismul lupului şi al şarpelui.Dragonul dacic). Dar aceasta complică lucrurile întrucât, în altă parte a Terrei, Arthur este fiul lui Uther Pendragon dar despre aceasta o să vorbesc în părţile ultime ale acestui articol.




Să zăbovim acum puţin şi asupra aspectului grotesc al solomonarilor din legendele populare. Ei prezintă o asemănare izbitoare cu giganţii/uriaşii din legendele greceşti. Densuşianu ne spune că la poeţii epici ai Greciei giganţii erau consideraţi nişte oameni superbi şi impii, pentru că nu aveau credinţă în zei ( ci numai într-unul singur). Ei distingându-se prin statura uriaşă, având o faţă teribilă şi plete lungi ce le cădeau în jos de pe cap şi de pe barbă şi aveau solzi pe picioare asemenea celor de balauri auncând asupra cerului cu lemne şi aprinse şi cu pietre (este vorba de un anume ritual ce aminteşte de trasul cu săgeţi în norii aducători de furtună practicat de daci în perioada clasică). Tot el ne spune, după ce studiază întreaga literatură antică legată de giganţi că ţara lor era Dacia, or , dacă ţara lor era Dacia iar zeul lor era Zamolxe, asa cum am arătat mai sus, este clar că instituţia solomonăriei merge adânc în negurile istoriei, până în perioada pelasgă. Amintim de asemenea că preoţii daci aveau straie albe atunci cand oficiau încă o similitudine cu tundra albă a solomonarilor.

Solomonanţa sau şcoala de solomonărie

Există asa ceva? Dacă există unde poate fi plasată ea?

Am spus că această şcoală este situată undeva la marginile pământului într-o peşteră sau groapă adâncă. Dintr-un anume punct de vedere peştera însăşi este o groapă adâncă în interiorul muntelui! Aflăm, de asemenea, că în această şcoală viitorul solomonar învăţă o carte, Cartea Solomănăriei, pe care o învăţa într-un loc explicit şi clar delimitat: Cetatea Babarului. Aceaste caracteristici mă îndeamnă să cred că de fapt solomonarii, la un anumit moment dat purtau un alt nume şi formau un ordin aparte, o supracastă aflată cumva în afara sistemului social.




Într-unul din articolele trecute (v. Sacralitatea intituţiei voievodale româneşti) l-am identificat pe Zamolxe cu Ler Împărat şi cu Ion/Ianus. Despre acest Ler Împărat legendele româneşti spun că locuieşte într-un palat aflat într-o peşteră , pe un munte mare pe care nu-l poate afla decât cel ce place lui Ler Împărat. Despre el se mai spune că este şeful rohmanilor. Ce aflăm despre rohmani sau blajini, cum sunt cunoscuţi în tradiţiile populare, îi aduce uimitor de aproape de solomonari. Rohmanii sunt sfinţi , ori aşa cum am spus deja, în unele legende solomonarii sunt socotiţi oameni sfinţi. Rohmanii locuiesc la capătul lumii, ori despre solomonari se spune ca ucenicii erau duşi pentru iniţiere într-o peşteră situată la capătul lumii; rohmanii sunt sihastrii ori despre solomonari se spune că nu dorm niciodată în casă ci numai în pesteri, adăposturi sub stânci sau în păduri. Deci comportamentul lor este cel al unui sihastru. Despre solomonari se spune că primesc pomeni, desi nu au nevoie de nimic, pe care le aruncă duhurilor necurate; or rohmanii locuitori pe Tărâmul celălalt (avem aci de-a face cu un tabu) de Pastile lor care se sărbătoresc la o săptămană după al nostru primesc pomană cojile de ouă pentru că „nu au nevoie de oul întreg, ca noi păcătoşii; lor le ajunge punga de aer”. Se spune despre solomonari că după ce-si desăvârşesc stagiul se retrag întro pesteră ( deci sub pământ, într-un sens mai larg) unde scriu într-o cartea toatpă învăţătura lumii; or despre Rohmani se spune că locuiesc sub pămant şi că odinioară au locuit pe pământ iar la sfârşitul vremilor vor fi readuşi de Dumnezeu pe pământ ( ase vedea aci caracterul lor de oameni sfinţi). Capătul pămantului despre care se vorbeste în aceste legende îl aflăm lămurit din legendele greceşti care afirmau că extremul nord, Hiperboreea mitică se afla în Dacia!




A,m spus că solomonarii asemenea rohmanilor cu care se identifică din aproape toate punctele de vedere, îmi par a fi o supracastă un grup privilegiat aflat cumva în afara ordiniisociale pe care într-o anumită măsură o dominau. Cazul este evident şi din legendele românilor care arată superioritatea solomonarilor asupra oamenilor. Culmea este că această supracastă chiar există în societatea pelasgo-dacă! Aceştia sunt sarabii. Iată ce spune Iordanes despre aceştia: „primii dintre ei erau acei sarabos tereos dintre care se consacrau regii şi preoţii”. În articolul „Kogaion-muntele sacrul al dacilor” am vorbit despre treptele iniţierii zamolxiene şi despre faptul că sanctuarul iniţiatic suprem se afla în Bucegi iar ultima treaptă a iniţierii era sacrificiul simbolic, moartea pentru lume a ucenicului, în cele trei suliţe ale Întreitului stâlp al cerului, Columna cerului identificată cu Vârful Ascuns. Din aceste afirmaţii ale lui Iordanes asimilate legendelor despre solomonari putem deduce că ucenicii într-ale solomonăriei deprindeau tainele scolii prima dată într-o peşteră pe care o echivalăm cu Peştera Ialomiciarei, ajungeau la nivelul al doilea unde deprindeau alte taine legate pe care le-am nu-mi „Tainele Sfinxului” adică enigmele lumii materiale şi imateriale, într-un cuvânt taina manifestării principiului şi doar unul singur va fi în măsură să se asimileze cu zeul din întreaga promoţie iar acela va deveni iniţiat, un personaj semidivin identic cu solomonarul sau rohmanul. Există şi alte nume sub care ar putea fiinţa ordinul solomonarilor afară de legendarii rohamani sau sarabos tereos? Cred că da pentru că nu trebuie uitată asemnarea solomonarilor cu acei călugări daci numiţi de Strabon ktişti şi kapnobatai (călători prin nori). Este de banuit că aceste clase călugăreşti sunt trepte inferioare ale ordinului solomonarilor dacă avem în vedere că ktişti pare a fi la originea cuvintelor româneşti schit, schismatic, adică despărţit, izolat cu referire la schitul călugăresc. Vorbesc de un ordin al solomonarilor organizat pe trepte deoarece nici una dintre legendele legate de solomonari sau despre oamenii sfinţi ai dacilor între care trebuie amintiţi şi abii şi agavii lui Homer nu menţionează întoarcerea ucenicilor la viaţa profană.

În ceea ce priveşte Cetatea Babarului în care sunt pregătiţi solomonarii constatăm cu uimire că nivelul iniţiatic 2 al platoului Bucegilor portă o denumire asemănătoare fiind data de megalitul numit chiar Babele foarte asemănător cu sumerianul Bab Ili (Casa zeului). Am făcut această precizare întrucât sumerienii au plecat în mileniul IV de la Tărtăria de Mureş cu mituri cu tot spre locul viitorului Sumer!




Perpetuarea Ordinului Solomonarilor de-a lungul timpului

Originea acestui ordin de iniţiaţi se află departe în perioada pelasgă. De-alungul timpului au apărut pesonaje sau simboluri care aduc uimitor de bine aminte de solomonari şi credinţele despre ei. Primul om despre care putem banui că a făcut parte din clanul solomonarilor este hiperboreanul Abaris care zburând pe o săgeată de aur ajunge în Grecia unde pune bazele cultului lui Apollo Hiperboreul/ Zamolxe. Este şi aici vorba de o ascensiune cerească şi de zborul deasupra norilor legată de un om a cărui credinţă şi iniţiere era zamolxiană, după cum era şi patria sa. Acesta este unicul personaj despre care putem afirma cu certidune că făcea parte din această supracastă a ordinului solomonarilor/salmanilor.




Ciudat este însă altceva. Tradiţia că solomonarii după înfăptuirea stagiului se retrag într-o peşteră de la marginea pământului unde la o masă de piatră scriu toată ştiinţa lumii. De-a dreptul straniu, pentru că masa de piatră este identică cu masa rotundă a cavalerilor regelui Arthur ce aştepta în centrul său Sf. Graal şi devine şi mai straniu atunci când aflăm, că unele legende din ciclul arthurian şi graalian identifică Sf. Graal cu o carte, iar cel care deţine această religvă devine deţinătorul ştiinţei şi puterii globale! Legenda arthuriană ne mai oferă o surpriză anume numele tatălui lui Arthur Uther Pendragon. De asemenea, ne mirâm si mai mult, atunci când vedem că masa de piatră sau masa rotundă/altarul, căci despre un altar este vorba având în vedere sacralitatea Sf Graal, îl găsim şi la Sarmisegetusa, şi nu o dată ci de două ori, atât în Marele Sanctuar Circular, cât şi în aşa numitul Soare de Andezit, altarul circular din incinta sacră a Sarmisegetusei.




O ultimă constatare si termin. Vlad Ţepes ca şi tatăl său erau membri ai ordinului dragonului şi apar întocmai în momentul în care Ţăra Românescă era într-o situaţie extrem de critică. Făcând o paralele cu denumirea de Negru Vodă care întemeiază statul de la sud de Carpaţi de asemenea într-un moment de necesitate ne întrebam: nu erau acestia parte din acei Sarabos despre care vorbeam ceva mai devreme? Poate da, poate nu…

Totuşi, nu trebuie să uităm şi aducem la cunoştina cititorului că… încă se vehiculează legende despre existenţa ultimilor solomonari ! Subliniez ca de fiecare dată atunci când vorbesc despre subiecte delicate: „io mi-am exprimat numai părerea personală”


zamolxe

Bibliografie orientativă:

1. V. Lovinescu, Dacia Hiperboreană, Ed Rosmarin, Buc

2. N. Densuşianu, Dacia preistorică, Ed Herald, Buc

3. Cornel Bârsan, Revanşa Daciei, Ed Obiectiv, Craiova

4. Cristina Pănculescu, Kogaion, muntele sacru al dacilor, Ed Stefan, Bucureşti

5. Pamfil Bilţiu, Maria Bilţiu, Izvorul fermecat,Ed Gutinul, Baia Mare







Like this:
Like
3 bloggers like this post.



Publicat în:
cu zamolxe... despre daci
on 15/03/2009 at 19:24 Comentarii (24)
Tags: Abaris, acvila bicefală, Arthur, Babele, Cetatea Babarului, hultan, Ler Imparat, marele sanctuar circular, Rohmani, salman, Sf Graal, Soarele de andezit, solomonari, Uther Pendragon, Zalmoxe, zamolxe, Zeul Moş, zgrebuntasi

Adrian Pop
05.11.2012, 12:32
http://www.romanialibera.ro/cultura/...ti-117406.html (http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/sanctuare-din-muntii-carpati-117406.html)

Creanga de Aur


Tot in legatura cu Pestera Ialomicioarei, unde urcau preotii geto-daci, iata ce scrie Mihail Sadoveanu intr-una dintre capodoperele sale, "Creanga de aur": "Mai tarziu s-au adunat intr-alta incapere a pesterii sapata in stanca, de unde, prin ochiul rotund de lumina, se vedea in cerul limpede Luna in al treilea patrar: nouri stravezii lunecau pe aurul ei din cand in cand cu repeziciune, curgand dinspre miazazi, ceea ce arata ca austrul de la Marea-din-mijloc vine asupra pamantului Daciei, ca sa topeasca cele din urma omaturi si sa elibereze florile primaverii, la marginea apelor care sar trepte de piatra, sfaramand argint. La campie, de mult zburda mieii, si in ostroavele Istrului gastele salbatice scot cel dintai rand de pui. In orzurile plugarilor de la campie se poate ascunde ciocarlia. Se auzea usor fasaitul vantului in brazi. Copiii slujeau la masa frateasca, in talgere de argint, gustarea ascetica poruncita tagmei lor. La legumele si radacinile fierte nu adaogeau decat putin oleu proaspat de jir. Tot astfel la frunzele noua de grausor culese de pe coastele insorite. Azima, coapta pe lespezi fierbinti, era facuta dintr-o faina adusa in dar de departe de binecredinciosi si lasata in vai, in loc anumit, harazit singuratecului de pe o opcina. Camara de sus mai cuprindea, in harzoburi de scoarta, bureti uscati, padurete si alune, afine acrisoare si caline amare. Acelor slujitori ai lui Dumnezeu, inchinati unei randuieli a spiritului, nu le era ingaduita nici mancarea de carne, nici bautura ametitoare. Intr-adevar, partea cea mai placuta a cinei lor era o lamura, care nu se mesteca si nu se soarbe, necunoscuta oamenilor de rand".


Sa nu uitam ca, tot la Pestera Ialomicioara se spune ca era solomanta, scoala solomonarilor, in ale caror taine era initiat si Mihail Sadoveanu, dupa cum dadea de inteles in scrierile sale!

Adrian Pop
29.10.2017, 19:55
Marian Nica
Am primit cateva poze din locurile minunate ale acestei țări
,,Huda lui Papară este locul care a ţinut în viaţă legenda şi tradiţia solomonarilor, unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare româneşti. Stăpani ai vânturilor şi călători prin nori, solomonarii trăiesc în poveste, dar şi prin pădurile Bucovinei sau prin cătunele Apusenilor. Faptul că în zi senină de vară, fără nici un semn special, apa pârâului îşi înzeceşte debitul pentru câteva ore, măturând în cale animale, căpiţe de fân de pe lunci, uneori chiar oameni, nu putea avea decât o explicaţie. În peştera îşi au ”sălaş” solomonarii aducători de ploie şi balaurii lor. Legenda spune că în peşteră sunt lacuri imense şi când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor şi inundă totul în aval. În realitate, în zona Vânătare, aflată peste munte, o ploaie torenţială de vară nevăzută din cătunul de Sub Piatră, căra crengi şi căpiţe cu care înfunda Ponorul de la Vânătări. În această pâlnie se adunau cantitaţi enorme de apă, care reuşeau într-un sfârşit să spargă dopul format şi să inunde peştera şi Valea Morilor. Totul dura câteva ore, apoi se revenea brusc la normal. Fenomenul era foarte neregulat, de doua sau trei ori într-un deceniu”
,,Peştera Huda lui Papară cumulează toate superlativele pentru grupa Munţilor Trascău din Apuseni: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi şi mai numeroase excentrite (stalactite crescute strâmb) şi cu cel mai mare depozit de chiropterit (excremenete de lilieci) din România.
În preistorie şi în vremea dacilor peştera a fost folosită ca locuinţă şi loc de cult. Au fost identificate urme ale omului preistoric, resturi de unelte de piatră neslefuite care ar putea aparţine omului de Neanderthal. Legenda spune, de asemenea, că Zamolxes, zeul dacilor, s-a retras într-o peşteră din Trascău, cea mai mare şi mai vizibilă. Aceasta ar putea fi Huda lui Papară. Preluat din latină şi modelat în română a rezultat numele de Huda lui Papară.
În jurul anului 1300, oamenii din satul Sub Piatră, cătunul format pe Valea Morilor, au ridicat o mica bisericuţă de lemn pe dealul din faţa intrării în peşteră. Menirea ei era să-i protejeze pe localnici de forţele necurate din adâncul peşterii care, potrivit localnicilor, provocau regulat viituri în zonă. Bisericuţa a fost arsă de tătari, dinamitată de armata imperială a generalului Bucov, dar refăcută de fiecare dată. În forma actuală a fost reclădită în 1797 şi refacută in 1993. Alături s-a construit dupa 1990 o manăstire de calugăriţe cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva”

Adrian Pop
29.10.2017, 20:18
Marian Nica
Am primit cateva poze din locurile minunate ale acestei țări
,,Huda lui Papară este locul care a ţinut în viaţă legenda şi tradiţia solomonarilor, unul dintre cele mai enigmatice personaje ale mitologiei populare româneşti. Stăpani ai vânturilor şi călători prin nori, solomonarii trăiesc în poveste, dar şi prin pădurile Bucovinei sau prin cătunele Apusenilor. Faptul că în zi senină de vară, fără nici un semn special, apa pârâului îşi înzeceşte debitul pentru câteva ore, măturând în cale animale, căpiţe de fân de pe lunci, uneori chiar oameni, nu putea avea decât o explicaţie. În peştera îşi au ”sălaş” solomonarii aducători de ploie şi balaurii lor. Legenda spune că în peşteră sunt lacuri imense şi când balaurii se scaldă, apa dă peste marginea lacurilor şi inundă totul în aval. În realitate, în zona Vânătare, aflată peste munte, o ploaie torenţială de vară nevăzută din cătunul de Sub Piatră, căra crengi şi căpiţe cu care înfunda Ponorul de la Vânătări. În această pâlnie se adunau cantitaţi enorme de apă, care reuşeau într-un sfârşit să spargă dopul format şi să inunde peştera şi Valea Morilor. Totul dura câteva ore, apoi se revenea brusc la normal. Fenomenul era foarte neregulat, de doua sau trei ori într-un deceniu”
,,Peştera Huda lui Papară cumulează toate superlativele pentru grupa Munţilor Trascău din Apuseni: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi şi mai numeroase excentrite (stalactite crescute strâmb) şi cu cel mai mare depozit de chiropterit (excremenete de lilieci) din România.
În preistorie şi în vremea dacilor peştera a fost folosită ca locuinţă şi loc de cult. Au fost identificate urme ale omului preistoric, resturi de unelte de piatră neslefuite care ar putea aparţine omului de Neanderthal. Legenda spune, de asemenea, că Zamolxes, zeul dacilor, s-a retras într-o peşteră din Trascău, cea mai mare şi mai vizibilă. Aceasta ar putea fi Huda lui Papară. Preluat din latină şi modelat în română a rezultat numele de Huda lui Papară.
În jurul anului 1300, oamenii din satul Sub Piatră, cătunul format pe Valea Morilor, au ridicat o mica bisericuţă de lemn pe dealul din faţa intrării în peşteră. Menirea ei era să-i protejeze pe localnici de forţele necurate din adâncul peşterii care, potrivit localnicilor, provocau regulat viituri în zonă. Bisericuţa a fost arsă de tătari, dinamitată de armata imperială a generalului Bucov, dar refăcută de fiecare dată. În forma actuală a fost reclădită în 1797 şi refacută in 1993. Alături s-a construit dupa 1990 o manăstire de calugăriţe cu hramul Sfintei Cuvioase Paraschiva”

zamfir_catalin
17.01.2018, 10:41
Viața secretă a lui Ion Creangă
http://basarabialiterara.com.md/?p=28776

În ”Amintiri din copilărie”, Ion Creangă îi pomenește pe tămăduitorii din Humulești, care, după o învățătură străveche, transmisă din leat în leat, îl vindecă de holeră, boală care de obicei nu iartă. La rândul ei, bunica lui îi tămăduiește pe copii, după o altă arhaică rețetă.
Însăși Smaranda, mama năzdrăvanului Nică, era inițiată în Șolomanță, adică în Școala Solomonarilor:
Și mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi Soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: ”Ieși, copile cu părul bălan, afară și râde la Soare, doar s-o îndrepta vremea” și vremea se îndrepta după râsul meu... Știa, vezi bine, Soarele cu cine are de-a face, căci eram feciorul mamei, care și ea cu adevărat că știa a face multe și mari minunății: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru și abătea grindina în alte părți, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea ușei, închega apa numai cu două picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare, bătea pământul, sau păretele, sau vrun lemn, de care mă păleam la cap, la mână sau la picior, zicând: ”Na, na!”, și îndată-mi trecea durerea... când vuia în sobă tăciunele aprins, care se zice că face a vânt și vreme rea, sau când țiuia tăciunele, despre care se zice că te vorbește cineva de rău, mama îl mustra acolo, în vatra focului, și-l buchisea cu cleștele, să se mai potolească dușmanul, și mai mult decât atâta: oleacă ce nu-i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbălat, puțină tină din colbul adunat pe opsasul încălțării, ori, mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: ”Cum nu se dioache călcâiul sau gura sobei, așa să nu mi se dioache copilașul!” și-mi făcea apoi câte un benchi în frunte, ca să nu-și prăpădească odorul... și altele multe încă mai făcea. Așa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunății,m pe cât mi-aduc aminte.
Alungarea norilor de deasupra satului, abaterea grindinei în alte părți și închegarea apei sunt cele mai pomenite minunății ale Solomonarilor, în popor.
Mai e de remarcat, în ”Amintiri din copilărie”, încă un personaj straniu, Moș Bodrângă, ce pare a fi și el un Solomonar mai mărunt, aflat în gazdă la Pavel Ciubotariul.
Inițiat încă din adolescență, dacă nu chiar în copilărie, în taine ”păgâne”, scriitorul nu se poate abține să nu-i dea în vileag pe preoții și călugării creștini. Observațiile lui Creangă se potrivesc perfect părerii generale a folclorului românesc, unde preoții și călugării vrednici sunt rarisimi. Cititorii cunosc, desigur, atitudinea de mai târziu a scriitorului, care, ajuns el însuși diacon, și-a tăiat pletele, ducându-i-se vestea ”ca de popă tuns”, a tras cu pușca în ciorile de pe turla bisericii, a mers la teatru etc.
Solomonarii de până la el nu fuseseră niciodată atât de imprudenți, dar dușmănia fățișă a lui Creangă la adresa instituțiilor creștine se explică și prin temperamentul lui. Nici marele scriitor rus Lev Tolstoi nu s-a împăcat cu clericii ortodocși, și a fost zugrăvit pe peretele unei biserici ruse înconjurat de flăcările Iadului. Dar despre Solomonarii străini vom tăini altădată...
S-a spus și s-a scris, între alții și de G. Călinescu, că un țăran obișnuit nu știe nici pe departe atât de multe proverbe și zicale câte știa Ion Creangă. El a fost un învățător excepțional, precum și primul autor al unei gramatici românești inteligibile, dar e limpede că tezaurul spiritual cu care își uimea contemporanii, și cu care pe unii îi mai uimește și astăzi, îl primise de la Solomonari, cunoscători ai Cărții Sacre. La urma urmelor, aici este vorba de cel mai mare povestitor român al tuturor timpurilor, prieten la toartă cu Mihai Eminescu, poetul nostru național. E ciudat că au părăsit lumea aceasta în același an... Să i se fi aflat și lui Creangă adevăratul țel de către fiii beznei?
Cu privire la maeștrii lui, scriitorul este destul de explicit în ”Povestea lui Harap Alb”:
(...) Dar nu se poate apropie nimene de cerb, căci este solomonit și niciun fel de armă nu-l poate prinde, însă e, pe care l-a zări, nu mai poate scăpa cu viață. (...) Și cică o mulțime de oameni și de sălbăticiuni zac fără suflare în pădurea lui, numai din astă pricină, se vede că este solomonit, întors de la țâță, sau dracul mai știe ce are de-i așa primejdios.
Cum am mai scris, în unele volume publicate, cerbul cu capul tăiat apare pe sigiliul cetății Baia, reședință a voievozilor moldoveni. Pentru inițiații în tainele Daciei, Cerbul Sacru era simbolul împăratului atlant Ion-Orfeus, căruia preotesele Soarelui îi tăiaseră capul. De altminteri, chiar și în unele colinde de Crăciun, Sfântul Ion Botezătorul spune că a fost prefăcut în cerb...
Una dintre cele mai explicite povestiri despre Solomonari și cunoașterea științei lor de către Ion Creangă este ”Moș Nichifor Coțcariul”. Iată doar câteva rânduri revelatoare:
(...) Că oamenii vorbesc vrute și nevrute. Noroc că eu unul știu solomoni și nu mă prea tem nici de balauri. Pot să prind șarpele din culcuș, cum ai prinde d-ta un pui de găină din pătul.
- Da' ce-s acele solomonii, moș Nichifor?
- Ei, jupânică dragă, asta nu se poate spune. Eu babei mele, că merge pe douăzeci și patru de ani, de când trăiesc cu dânsa, și ce n-a făcut ea și cât nu m-a cihăit de cap să-i spun și tot nu i-am spus. (...)
Este o iluzie că autorii așa-zisei ”literaturi populare” ar fi fost oameni simpli, din popor. Străjeri și păstrători ai Tainelor Zalmoxiene, Solomonarii au creat toate basmele și baladele importante, pline de învățături ascunse, și le-au dăruit poporului român, ceea ce nu exclude unele intervenții pe care le făcea câte un interpret, când i se părea că sună mai bine. ”Povestea lui Harap Alb”, nu avea nicio altă variantă în folclor, dar acum a intrat deja în ”folclor”.
Acum, când sărbătorim Centenarul Reîntregirii Daciei, e bine de știut că Solomonarii, unul dintre ei fiind însuși Mihai Viteazul, s-au luptat și pentru Marea Unire, pe tot timpul existenței Ordinului lor. Nu degeaba, Marelui lor Maestru i se mai spunea și Uniilă. Un alt titlu al său era Omul Alb, acesta însemnând și Curățenie și Iluminare.
Pentru unele opinii politice, inclusiv pentru povestirea ”Moș Ion Roată și Unirea”, s-a afirmat despre Ion Creangă, unul dintre cei mai importanți Solomonari, că ar fi fost ”antiunionist”. Nici că se poate o afirmație mai neghioabă! Scriitorul ar fi vrut, ca și domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ca Unirea să aducă și dreptate socială. Cum se știe, n-a fost să fie.
Cu privire la apartenența genialului povestitor la Ordinul Solomonarilor, care funcționa în cel mai mare secret, acum câțiva ani, Muzeul Literaturii Române din Iași a publicat un document excepțional, care dovedește toate acestea, inclusiv marea dragoste a marelui povestitor pentru poporul român. Acest text-jurământ este semnat de nume importante ale culturii noastre, printre care nu doar Ion Creangă, ci și N. Culianu, N. Gane, A. Lambrior, A. C. Șendrea, I. A. Darzeu, C. Corjescu, D. A. Anghel și alții. Atenție: pentru zalmoxieni, Crucea îi reprezintă pe Cei Patru Zei al Universului! Iată legământul de la Iași:
Jur pe onoare și conștiință. Mă leg pe suflet și pe Dumnezeu
Să lucrez din toată inima pentru ridicarea neamului românesc.
Să respect și să execut toate hotărârile luate de comitetul din care fac parte, și să păzesc secret absolut.
Așa să-mi ajute Dumnezeu și Sfânta Cruce.
Se spune că Mihai Eminescu l-ar fi îndemnat să scrie pe bunul lui prieten. E posibil, dar cu siguranță și humuleșteanul l-a învățat multe pe poet. Mihai Eminescu era și se considera Dac, și, la vârsta de 25 de ani, a compus poemul ”Antropomorfism”, necruțătoare luare în râs a propagandei creștine. Așadar, încercările unor habotnici de a-l trece pe poetul național, cel care a scris ”Strigoii”, ”Eu nu cred nici în Iehova” și, mai ales, ”Rugăciunea unui Dac”, în rândul sfinților ortodocși e mai mult decât o aberație. Eminescu era Zalmoxian, inițiat de Șolomanță.
Astfel, suspiciunile revin, fluturând zăbranice în negura vremurilor. Cum de au murit Mihai Eminescu, Veronica Micle și Ion Creangă în același fatidic an? Răspunsurile la aceste tragice întâmplări se află cu (în) siguranță în arhivele secrete ale serviciilor secrete austro-ungare și rusești, ai căror agenți mișunau în tot veacul al XIX-lea prin București și Iași. Din nefericire, mai mișună și astăzi...

zamfir_catalin
17.01.2018, 10:54
Solomonarul este magicianul (vrăjitorul) despre care se credea, în mitologia românească, că poate controla norii şi ploaia. Solomonării sunt cei care controlează mişcarea balaurilor norilor, pot aduce grindină şi vindecă boli. Solomonării există şi astăzi. Asemenea unor asceţi, solomonării trăiesc departe de lume, pe Tărâmul Celălalt, dar mai coboară prin sate pentru a cerşi, deşi nu au nevoie de nimic, iar unde nu sunt primiţi bine, abat balaurul grindinii. Ştiinţa lor este transmisă de la maestru la un ucenic, luat de un solomonar bătrân dintre copiii însemnaţi la naştere (purtători de căiţă, o membrană care le acoperă capul şi trupul) şi crescut în peştera lor de la marginea pământului. Numele de „solomonar” şi-l capătă abia în evul mediu sub influenţa culturii iudeo-creştine datorită unei asemănări fonetice cu termenul local „salman”. Cele mai multe relatări se referă la oameni înalţi, roşcovani, cu mantii albe, având la brâu unelte magice, fie cerşind prin sate fie călare pe balaurii grindinei singuri sau alături de moroi. Pentru a se feri de mânia solomonarilor, oamenii puteau apela la un Meşter Pietrar, un solomonar revenit printre oameni, dar care le ştie magia. Tradiţia românească nu pune la îndoială existenţa lor, ba chiar ar exista şi mărturii din Ardeal şi din Bucovina, cu privirea la existenţa unor ultimi solomonari. Există însă numeroase interpretări a provenienţei mitului, cele mai multe legate de preoţii geto-dacilor Kapnobatai sau Ktistai, peste care s-au adăugat şi numeroase influenţe creştine şi nu numai, rezultând un produs sincretic de mituri şi credinţe. În Ţara Moţilor sunt cunoscuţi ca Solomonari sau Zgriminţieş (Marţolea). ,,Mitologia populară spune că solomonării au o anumită carte, în care se cuprinde toată ştiinţa şi puterea lor. Cartea aceasta o învaţă solomonării în şcoala din cetatea Babariului, şi nu fiecare iese solomonar, ci numai din 7 unul.”(conform Literatura populară, Bucureşti, 1985, p. 53). Traian Herseni crede că tagma solomonarilor ar proveni din ordinul monastic al dacilor - ktistai - deoarece locuiau „în locuri solitare, în păduri sau aproape de lacurile montane”. Eugen Agrigoroaiei, îi compară cu Kadmos, şi definind casta lor ca fiind moştenire dacică, spune că solomonarul din tradiţia folclorică este rezultatul unui „proces de zeificare a sacerdotului”. Pentru acest cercetător, solomonării sunt „preoţi iniţiaţi”. Solomonarii, numiţi şi grindinări, hulţani, gheţari, izgonitori de nori sau zgrăbunţaşi sunt iniţiaţi (trăind şi astăzi în Bucovina) la şcolile de solomonărie în astrologie, prezicerea viitorului, dar mai ales în stăpânirea tuturor fenomenelor meteorologice, venind de pe Tărâmul Celălalt. Deşi se pare că termenul solomonar a pătruns în lexicul românesc abia prin secolele XVII-XVIII, originea primilor izgonitori de nori se pierde în adâncimile istoriei. Unii îi alătură vechilor preoţi asceţi traco-geţi- kapnobatai (călători prin nori sau umblători prin fum), cei care săgetau norii spre a opri balaurii furtunilor. Alţii spun c-ar fi urmaşi ai Sfântului Ilie, des întâlnit în legendele populare, vrăjitorul care-i fulgeră pe draci şi oamenii păcătoşi. Mai este o variantă: aşa cum se spune într-un basm bucovinean, cules în 1932, puterea, solomonării o au de la împăratul cel înţelept Solomon,care a stăpânit toate tainele de pe lumea asta. Solomon, faimosul rege iudeu biblic, putea să închidă şi să deschidă cerurile, iar la porunca lui vânturile îl ridicau chiar până la Dumnezeu. Solomonarul este văzut ca un bărbat înalt cu ochii bulbucaţi şi părul roşcat, îmbrăcat într-o haină albă. Solomonării poartă un topor din fier descântat cu care se crede că acesta fabrică grindina dar care are şi un rol de paratrăznet când este împlântat în pământ sau în pragul casei, un frâu din coajă de mesteacăn cu care acesta struneşte, îmblânzeşte şi dirijează balaurul grindinii, Cartea Solomonăriei, în care se află toată puterea şi ştiinţă lor, iar la piept o toacă mică de lemn cu care solomonarul invocă Vântoasele. În unele părţi din recuzita solomonarului are şi nişte legături din cârpe ce poartă, „moime”, nume ce seamănă, etimologic vorbind, cu termenul „moine” adică „vreme grea”, furtună. Mai puteţi citi: https://quadratus.wordpress.com/2009/03/15/ordinul-solomonarilor-enigma-sau-adevar-istoric/

Adrian Pop
14.12.2019, 20:35
solomonarii erau preoţi zamolxieni- omul care a trecut cu brio etapele iniţierii zamolxiene

în unele legende solomonarii sunt socotiţi oameni sfinţi.

solomonarilor/salmanilor.

Adrian Pop
10.06.2020, 20:45
https://www.youtube.com/watch?v=Eh8y30YOsrE

Solomonarii * Cine Sunt Inițiatii Lui Zamolxe

zamfir_catalin
02.10.2023, 13:45
Despre Solomonari in traditia populara !
In restimpul, cât petrec Solomonarii pe pămâut, spune poporul, că se cam feresc de societatea omenilor şi trăesc
maî mult în singurătate. Er aci se dice că vin la denşiî nişce fiinţe necunoscute, care din nou îî învaţă cum să conducă vremile, adică furtunele şi grindinile, şi le dau câte un frau de aur.
Pe acesta îl pun Solomonarii în capul Balaurilor , carii le servesc în loc de caî.
Când voesc Solomonarii să se sue în nouri, ieu frâul cel de aur şi se duc la un lac fără de fund seu la o altă apă mare, unde şciu eî că locuesc Balaurii, ce sunt meniţi ca să-î porte călare.
Sosind la lac se preâmblă puţin încolo şi 'ncoce pe mal, rostesc dintr'o carte nişce cuvinte misteriose, şi scuturând freul ved îndată Balaurii ieşind din fundul lacului şi venind la denşiî.
Atunci Solomonarii le-aruncă freul cel de aur în cap,se sue călare pe denşiî, se urcă de grabă în nouri şi aicî încep a fierb e ghiaţa până ce prefac nourii in sloi.
Alţî Bomânî spun eră că Solomonarii ducându-se la un TĂU mare" unde şciu eî că se află vre un Balaur şi, cetind din cartea lor, înghîaţă apa din TĂU ca de-un stânjin şi maî bine.
Pe urmă cetesc eî din altă carte, care asemene o portă la sine, şi îndată îese Balaurul şi întrebă:
„Ce este stăpâne?"
Solomonarul punendu-î freul în cap şi aruncându-se călare pe densul îî spune:
„Vedî acesta ghîaţă! .. cât a-î scâpera intr un amnariu, să mî-o prefaci în bucăţele mici, şî-apoî să mergem până 'n cutare şi cutare loc!"
Balaurul, cât a-î bate'n pălmî,sdrobeşce totă ghiaţa,prefăcend-o în mii şi miî de bucăţele unele maî marî altele maî mici, după cum adică i se pare luî că ar trebui să fiă.
Solomonarul, vedând că acuma ghiaţa e după placul seu, strînge Balaurul în freu şi se porneşce înainte, er apa se rădică cu totul până unde-a fost înghîăţată şi se duce după densul.
De-aicî conduce el ghîaţa încătrăă voeşce şi vărsându-o pe câmpiile înverdite şi înflorite, pe grădinile pline de pometurî, înse maî cu samă pe ţarinile rodite, sfarmă şi ruineză tot.
Maî cu samă conduc eî grindinile cu ghîaţă seu petră pe ţarinile şi pometele acelora, carii orî î-au atins cu vre un cuvânt, orî n'au voit să le împlinescă vre-o dorinţă, seu te miri ce. Drept aceea poporul trateză forte omeneşce pe cei presupuşi că ar fi Solomonari, caută să nu-î vateine cu nimica, să nu-î mânie cu nicî un cuvânt, ca nu cum-va aceia să le aducă furtuni grele
şi stricăciose .
Ţarinile şi pometele omenilor, cu carii nu sunt Solomonarii duşmăniţi sunt încungiurate cât se pote. Eră când
n'au mânia pe nimeni, ci fierb ghîaţa prin nouri numaî din plăcere că n'au alt-ceva de făcut, atunci o duc eî şî-o
varsă pe munţi pustii, pe câmpii deşerte, pe-o apă mare, seu şi 'n alt loc, unde şciii că n'au să facă nimenuî nicî o daună .
Când o furtună se apropia de sfârşit, când a încetat de a maî bate ghîaţa, Solomonarul, care a condus-o, se întorce călare pe Balaurul seu pe sub pola nourului ca nu cum-va să-l vadă vine-va, şi se duce la lacul seu tăul cel fără de fund, din care a scos Balaurul ghîaţă cu puţin maî nainte. Aci, descălecând de pe Balaur şi ţinându-l de frâu, cetesce eră-sî într'una din cărţile sale nisce cuvinte pe care numaî singur le şciă, şi atuncî lacul, de
unde a luat grindina, se umple eră-şî de apă .
După acesta scote frâul cel de aur din capul Balaurului, pe care a
călărit, şi-î dă drumul acestuia. Balaurul cum se vede scăpat,se întorce spre locuinţa sa şi, cât aî clipi din ochî, se cufundă sub valurile apeî de unde nu maî iese până când nu vine Solomonarul, stăpânul seu, şi scutură frâul .
Mulţî Solomonari, dând drumul Balaurilor, pe cariî au călărit, îşî strîng cărţile şi le pun bine, într'un loc sigur , unde numaî eî şciu de densele, că-cî, dic omenii, cu denşiî nu-şî portă nicî-odată cărţile.
După aceea,părăsind lacul, merg prin sate şi se fac orî că-s cerşitorî câte c'o mână orî c'un picior rupt, orî îşî legă un ochiu şi spun că sunt chiori, orî spun că sunt vrăjitori, şi aşa schimosindu-se şi prefăcându-se în tot chipul ca să nu fiă cunoscuţi şi spuind câte şi maî câte minciuni de cari ţi se urcă perii în vârful capului, se hrănesc şi trăesc, fără să fiă cunoscuţi si fără să sciă suflet de om că eî sunt Solomonari.
Revista
Albina Carpatilor 1878