Adrian Pop
12.10.2012, 12:50
TEZAURUL NAŢIONAL AL ROMÂNIEI LA MOSCOVA, ÎN ATENŢIA CONSILIULUI EUROPEI. RAPORTUL ADUNĂRII PARLAMENTARE A CONSILIULUI EUROPEI DIN 2002 ADUNAREA PARLAMENTARĂ A CONSILIULUI EUROPEI
Pentru dezbatere în Comisia permanentă, conform articolului 15 al Regulamentului
Doc. 9459
7 mai 2002
TEZAURUL NAŢIONAL AL ROMÂNIEI
Raport informativ (Aprobat de comisie la 25 aprilie 2002)
Comisia pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie
Raportor general pentru patrimoniul cultural: Dna Vlasta Stepová, Republica Cehă, Grupul Socialist
http://victoralexeev.files.wordpress.com/2012/10/tezaur-1.jpg?w=448&h=335 (http://victoralexeev.files.wordpress.com/2012/10/tezaur-1.jpg)
Istoric
1. Problema restituirii Tezaurului naţional al României vine de la începutul secolului XX, mai exact din timpul Primului Război Mondial. În august 1916 România s-a alăturat alianţei dintre Anglia, Franţa, Italia şi Rusia. Atunci când Puterile centrale au ocupat teritoriul României, guvernul roman s-a instalat la Iaşi (Moldova). Banca Naţională a României a plecat de asemenea într-acolo pentru a-şi stabili sediul. Securitatea rezervelor sale constând în metale preţioase nu putea fi totuşi asigurată mai mult acolo, motiv pentru care guvernul român a decis să le deplaseze la Moscova pentru a le încredinţa spre păstrate Rusiei. Au fost luate în calcul şi alte locuri, în Regatul Unit sau în Scandinavia, dar acestea au fost excluse ţinând cont de posibilele atacuri ale submarinelor germane în timpul transportării.
2. La 11 decembrie 1916, generalul Mosolov, însărcinat cu afaceri ad interim al Rusiei în România, a semnat, în numele guvernului Rusiei, un act de garanţie cu privire la securitatea Tezaurului naţional al României, pentru “faza transportării şi depozitării la Moscova”. Conform protocolului româno-rus din 14 decembrie 1916, semnat de generalul Mosov şi ministrul de finanţe al României M. Antonescu, guvernul imperial al Rusiei garanta transportatea, păstrarea şi întoarecerea Tezaurului în România. Potrivit termenilor protocolului, au fost încărcate 27 de vagoane de tren conţinând 1738 lăzi cu lingouri şi obiecte din aur, în valoare de 314.580.456,84 lei aur, şi alte două lăzi conţinând bijuteriile Reginei Maria, în valoare de 7.000.000 lei aur – pentru a fi transportate sub convoi la Moscova. Valoarea totală a acestei prime încărcături a fost de 321.580.456,84 lei aur.
3. După verificarea şi inventarierea la Moscova, Tezaurul a fost depus în Sala Armelor (Orujeinaia palata) din Kremlin, iar operaţiunea a fost consemnată într-un proces-verbal semnat la 16 februarie 1917 de către reprezentanţii autorizaţi ai Rusiei şi României.
4. Întrucât riscurile din cauza războilui erau în creştere în România, o a doua garnitură de 3 vagoane, cuprinzând 188 de lăzi, a plecat din Iaşi în data de 27 iulie 1917. Mai multe sume băneşti, a căror valoare a fost consemnată în scris, între 1.594.836.721,09 (fără îndoială sumă exactă) şi 1.519.836.721,09 lei aur (aceasta reunind 574.524,57 lei aur în aur şi metale, adică 574.523,57 lei aur, precum şi arhive estimate la 500 000 lei, şi alte valori). Potrivit procesului-verbal româno-rus semnat la 27 iulie 1917, guvernul rus garanta din nou transpotarea şi paza Tezaurului, iar apoi returnarea lui în România.
5. La 27 iulie 1917 de asemenea, fondurile Băncii de Economii şi Consemnaţiuni a României, cuprinse în 1621 de lăzi cu depunerile şi plasamentele băncii, dar şi bijuterii, colecţii de artă şi diverse obiecte preţioase, în valoare totală de 6.500.000.000,00 lei aur (sau 7.500.000.000,00 potrivit unor documente) au fost transferate la Moscova în 21 de vagoane, şi depuse sub garanţia guvernului rus (privind, din nou, transportarea, păstrarea şi întoarcerea în România) la Trezoreria Statului Rus din strada Nastasinskaia nr. 3.
6. La 5 august 1917, oficiali români şi ruşi au semnat la Moscova un proces-verbal privind instalarea unui nou deposit la Kremlin, potrivit căruia protecţia acestuia şi returnarea întregului Tezaur în România a fost garantată de către guvernul Rusiei.
7. A fost întocmit un inventar al depozitului: 3549 lăzi cuprinzând rezervele totale în aur ale Băncii Naţionale a României; bijuteriile Reginei Maria a României; activele Băncii de Credit şi de Economii aparţinând persoanelor private, constitând în bijuterii, titluri, documente, testamente, tablouri etc. Totalul global a fost cifrat la 8.416.417.177,93 lei aur (sau 9.416.417.177,93 lei aur). Pentru a accede la deposit erau necesare două coduri numerice. Primul cod numeric i-a fost încredinţat reprezentantului Băncii Naţionale a României, altul a fost păstrat de reprezentanţii Rusiei.
8. Pe deasupra lingourilor de aur şi a hârtiilor de valoare, Tezaurul trimis la Moscova includea Arhivele Naţionale ale României, Arhivele Istorice de la Braşov, tablouri provenind din Galeria Naţională a Statului Român, muzee şi diverse colecţii private, bunuri aparţinând “Muntelui de Pietate”, colecţii de manuscrise şi cărţi rare, colecţia numismatică a Academiei Române, colecţii de obecte rare din aur, argint şi pietre preţioase de la Muzeul Naţional de Antichităţi, precum şi tezaurele istorice şi medievale ale mănăstirilor şi bisericilor din Oltenia, Muntenia şi Moldova, şi ale mitropoliilor din Iaşi şi Bucureşti.
9. După revoluţia bolşevică din noiembrie 1917, consulul general al României în Rusia informa guvernele aliate că ţara sa riscă să piardă controlul asupra Tezaurului său şi caută o cale de a-l deplasa în America. Însă în ianuarie 1918, după sosirea trupelor române în Basarabia, guvernul sovietic a declarat război României, arestându-l pe însărcinatul cu afaceri al României şi întregul personal al legaţiei. Rezoluţia Comisarilor Poporului din 13 ianuarie 1918 a declarat Tezaurul drept “intangibil pentru oligarhia română” şi promitea că acesta “va fi restituit poporului român”. Această rezoluţie este semnată de mâna lui Lenin.
10. Interesele României erau reprezentate la acea dată de Consulatul General al Franţei, care a intrat în posesia codului numeric al României şi a documentelor originale ale Inventarului. În această calitate, consulul general al Franţei, asistat de omologul său englez, a intervenit la 1 februarie 1918 pe lângă Comisarul Poporului din Uniunea Sovietică însărcinat cu afacerile externe, reprezentat de dl Fritsche, cu scopul de a i se atribui protecţia Tezaurului. Ca răspuns, Comisarul poporului însărcinat cu afacerile externe l-a rugat pe consulul general al Franţei să-i predea codul numeric al depozitului. Consulul a refuzat şi a redactat un proces-verbal de caz. La 14 martie 1918 M. Fritsche a amendat cererea consulului şi i-a cerut la rândul său să-i transmită, cel puţin temporar, codul numeric al României, pentru a deschide uşile depozitului şi popunea să inspecteze Tezaurul în prezenţa consulului francez. El a trimis la Consulatul Franţei o garanţie scrisă potrivit căreia “valorile guvernului României depuse conform proceselor-verbale oficiale vor fi păstrate intacte”. Dându-li-se curs acestor stipulări, codul numeric al României le-a fost încredinţat reprezentanţilor sovierici care au sustras deîndată opt lăzi din deposit, afirmând că acestea aparţin Sovietelor. După care codul numeric i-a fost transmis consulului general al Franţei. Cele opt lăzi conţineau bilete bancare emise de Banca Naţională a României în valoare de 1.350.000 lei aur (sau 1.920.000 lei aur).
11. În august 1918, consulul general al Franţei fiind arestat de către autorităţile sovietice, codul numeric al Tezaurului a fost transmis consulatului general al Danemarcei care reprezenta interesele Franţei. La această dată interesele României erau reprezentate de Consulatul general al Norvegiei. În februarie 1919 consulul general al Danemarcei i-a încredinţat codul numeric Ministerului francez al Afacerilor externe, fiind ulterior, în 1926, restituit României.
12. Problema restituirii Tezaurului României a fost evocat în timpul negocierilor de pace purtate la Paris în 1910-1920, în timpul Conferinţelor internaţionale de la Genova (1922) şi Lausanne (1922), precum şi în timpul convorbirilor româno-sovietice de la Copenhaga (1920), de la Londra (decembrie 1920 – ianuarie 1921), de la Varşovia (septembrie 1921) şi de la Viena (martie-aprilie 1924). În pofida deciziei luate la Conferinţa economică internaţională de la Genova, potrivit căreia guvernul Uniunii Sovietice trebuia să-i restituie guvernului României valorile depuse la Moscova, nimic nu s-a produs în acest sens.
13. În iunie 1935, ca urmare a restabilirii în 1934 a relaţiilor diplomatice dintre Bucureşti şi Moscova, 1436 de lăzi cu documente istorice, hărţi funciare, titluri de proprietate, cărţi, dosare şi alte acte private au fost restituite de către guvernul URSS, într-un eşalon de 17 vagoane (fără ca să se fi putut compara această încărcătură cu inventarul original, după cum precizează “Raportul privind sosirea la Bucureşti a arhivelor restituite în 1935 de către guvernul sovietic” datat cu 28 iunie 1935). Deschizând lăzile, s-a descoperit că ele au fost forţate şi răscolite, şi că bunurile private, în special bijuteriile, lipseau.
14. O a doua fază a restituirii Tezaurului României a avut loc în 1956, când obiecte de valoare artistică şi istorică au fost returnate Muzeului Naţional de istorie a României, Institutului de Arheologie din Bucureşti şi Băncii Naţionale. Procesul-verbal sovietic din 6 august 1956 cu privire la restituirea bunurilor istorice către guvernul Republicii Populare Române stipula că toate bunurile de valoare, cu caracter artistic sau istoric ale României, depuse în URSS, au fost identificate, examinate şi inventarariate. Acest inventar a fost apoi comparat de către români cu obiectele restituite efectiv. Potrivit unei surse, 39.320 de obiecte de artă de provenienţă românească au fost restituire, în special: 1350 de desene şi picturi, 156 de icoane, 418 covoare, 495 de obiecte religioase sau asimilate lor, 33.068 de monede, 2.465 de medalii şi 1.307 alte obiecte. În total acestea corespundeau unei cantităţi uşor peste 33 kilograme de aur şi 690 kilograme de argint.
15. Statutul Tezaurului României depus la Moscova a fost examinat din nou în 1965 şi 1991. În 1965, ca urmare a unei cereri a României cu privire la Tezaurul său, înalţi oficiali sovietici (inclusiv dnii Brejnev, Kosâghin şi Andropov) au refuzat orice negociere, pretextând că datoria României faţă de Rusia depăsea cu mult cele 93.000 kilograme de aur reclamate. Delegaţia României (condusă de dl Ceauşescu) a respins acest argument. În anul 1991, în timpul unei vizite în Uniunea Sovietică, preşedintele României Ion Iliescu a ridicat din nou problema, de această dată în faţa preşedintelui Gorbaciov, care a promis să examineze situaţia.
16. Dl Iliescu trebuie să se deplaseze anul acesta din nou la Moscova.
Observaţii
17. Lucrările Adunării asupra acestei chestiuni au început în anul 1995, ca urmare a unei recomandări a dlui Severin (doc. 7356), care a fost supusă ulterior Comisiei pentru Cultură şi Educaţie. Baronul Hooper, iar apoi dl Hadjidemetriou au studiat această chestiune. În plus, dl Hadjidemetriou a consultat experţi în drept şi s-a deplasat de două ori la Bucureşti pentru a discuta acolo cu aceştia. O dată limită fiind stabilită de Adunare pentru întocmirea unui raport, problema i-a fost încredinţată Raportorului general pentru Patrimoniul cultural (iunie 2001). Investigaţiile recende făcute de dl Legendre au confirmat prezenţa Tezaurului la Moscova în 1917, dar nu au adus clarificări asupra alcătuirii lui exacte.
18. De la bun început secretariatul Comisiei a jucat un rol active în elaborarea unui dosar, acum substanţial, asupra acestei chestiuni.
19. Aceasta din urmă rămâne totuşi fără răspuns. Mai multe observaţii vor trebui luate în prezent în calcul.
20. Întâi de toate mari incertitudini se menţin în privinţa comopoziţiei iniţiale a Tezaurului. Ceea ce a sosit la Moscova în 1916-1917 a fost însoţit în mare grabă în virtutea unei situaţii periculoase. Există dovezi că nu au fost întocmite inventare precise. Într-un loc este chiar stipulat că prezenţa sigiliilor intacte pe lăzi se consideră drept o garanţie suficientă privind conţinutul acestora.
21. În al dolea rând, se pare că părţi ale Tezaurului au fost deplasate de la Moscova în provincie pentru raţiuni de securitate. Anumite părţi s-ar prea putea să fi fost rătăcite, mutate sau puse în alte lăzi.
22. În al treilea rând, valoarea şi cifrele menite să definească conţinutul Tezaurului variază. Şi, pentru a complica lucrurile şi mai mult, conţinutul este evaluat în lei aur, inclusive arhivele şi cărţile.
23. În al patrulea rând, s-a dovedit imposibil să obţinem de la români o listă completă a obictelor nerestituite. Am încheiat prin a cere de curând o listă indicativă a obiectelor importante nerestituite.
24. În al cincilea rând, o parte substanţială a Tezaurului original avea o valoare monetară şi nu culturală. O bună parte (dacă nu esenţială) a conţinutului cu valoare culturală a fost restituită. Cererea în aşteptare (nesoluţionată), aşa cum este definită aceasta de convorbirile din 1956, se referă la 93.000 kilograme de aur.
Concluzii
25. Din punct de vedere cultural, situaţia actuală se rezumă după cum urmează. Este evident că un număr considerabil de obiecte de valoare culturală au fost depuse la Moscova în anii 1916-1917. Aceste obiecte aparţineau Statului Român, unor instituţii (între care mai multe mănăstiri) şi persoanelor private. Se pare că acestea nu le-au fost restituite toate proprietarilor lor.
26. Ţinând cont de circumstanţele legate de transportarea şi depozitarea Trezaurului, ţinând cont de asemenea de ceea ce a fost deja restituit (bunăoară comoara de la Pietroasele cu “Cloşca cu puii de aur”), aceste obiecte cuprindeau obiectele cele mai frumoase pe care România le poseda la vremea respectivă. Nu este de mirare că românii se arată deosebit de sensibili în această chestiune, întrucât aceasta aduce atingere mândriei lor naţionale.
27. Ar fi nerealist să dorim inversarea mersului istoriei. Ar fi salutar însă ca ruşii să accepte să facă cunoscut şi să expună ceea ce, eventual, au păstrat din Tezaurul României. Aceasta ar constitui, în termeni culturali, o soluţie acceptabilă. Ea ar pune capăt unei neînţelegeri. Ea ar servi de asemenea ca bază pentru nişte discuţii bilaterale deschise. Raportorul general de astăzi este mai mult decât dispus să vină cu un ajutor suplimentar în acest sens.
28. Aceasta este starea le lucruri în ajunul vizitei Raportorului general la Moscova din 13-14 mai 2002.
Notă: Originalul englez al Raportului poate fi citit aici (http://assembly.coe.int/main.asp?Link=/documents/workingdocs/doc02/edoc9459.htm)