Adrian Pop
06.10.2012, 22:48
6 octombrie 2012IISUS A FOST GET
IISUS A FOST GET
http://1.bp.blogspot.com/-dvZvg1KW9RQ/UHA3jaV4olI/AAAAAAAAENE/gIYnkd_BW1w/s400/Iisus-47.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-dvZvg1KW9RQ/UHA3jaV4olI/AAAAAAAAENE/gIYnkd_BW1w/s1600/Iisus-47.jpg)
Să revin la neastīmpăraţii galati/gali stabiliţi īn Galileea. Cīnd au spart şatra cu geţii din Mesia(teritoriul Bulgariei de azi) pe la anul 279 ī.e.n. şi au migrat īn Anatolia unde au pus de o Galatie iar alţii mai zburdalnici şi-au oprit căruţele mai la sud unde au şăruit o Galilee, galii/galaţii erau de mult timp adepţii religiei geţilor aşa cum arată tăbliţele 10 şi 12 ducīnd cu ei credinţa īn nemurire şi īn puterea crucii. Istoricul grec Iamblichus spune pe la sfīrşitul secolului lll īn lucrarea Viaţa lui Pitagoras: ,,Şi galaţii şi alte popoare au īnvăţat pe pruncii lor, cum că sufletul acelora care muriră nu a pierit, ci ei trăiesc neīncetat şi sufletele sīnt eterne. Asemenea Zamolxis, le-a arătat cum că nu trebuia să aibă frică de moarte, ci ei trebuia să se īntărească īn contra tuturor pericolelor.
Este bine că știau cei vechi asemenea idei de necrezut despre marele nostru strămoș care prin īnțelepciune le-a fost călăuză și galilor, pentru că la noi minciuna este cea mai aleasă virtute cīnd se scrie istoria neamului rumun. Alte surse antice afirmă că īnţeleptul Zamolxis ar fi introdus druidismul la gali şi cred că nu este chiar o tīmpenie atīt timp cīt īn cele două religii, crucea īn cerc simbolizīnd sacrul peste īntreg pămīntul a avut mare trecere.
Īn cartea Istoria războiului iudeilor īmpotriva romanilor, editura Hasefer, Bucureşti 1997, ivritul plăsmuitor de istorii Ioshua Ben Matityahu, ,,romanizat ca Josephus Flavius, ne dă informaţii, unele corecte altele mincinoase despre secta religioasă a esenilor. Pe la anul 105 ī.e.n. un membru al lor īşi iniţia īnvăţăceii īn arta profeţiei īn curtea Templului din Ierusalim, dovedind că erau īn relaţii bune cu rabinii ivriţilor. Centrul lor religios de la Qumram a fost distrus de un cutremur īn timpul lui Irod cel Mare rămīnīnd nelocuit cīt acest rege a condus şi Galileea. Populaţia acestui ţinut s-a opus cu arma īn anul 24 ī.e.n. poftelor de cuceritor ale lui Irod cel Mare ajutat de puterea romană dar a trebuit să accepte vitregiile sorţii.
La pagina 158 a lucrării amintite autorul descrie ritualurile şi obiceiurile acestei secte religioase. ,,Pentru ei plăcerile simţurilor sīnt o nelegiuire, iar virtutea constă īn stăpīnirea de sine şi īn dominarea pasiunilor. Faţă de căsătorie au o părere dispreţuitoare şi adoptă copiii la o vīrstă destul de fragedă pentru a fi lesne educaţi, iar atunci īi tratează ca pe nişte membri ai familiei şi le insuflă doctrinele lor, nu detestă totuşi căsătoria, nici grija pentru obţinerea urmaşilor, ci caută să se pună la adăpost de destrăbălarea femeilor, fiindcă au convingerea neclintită că nici una dintre ele nu-şi păstrează credinţa faţă de un singur om. Ei dispreţuiesc bogăţia şi demnă de admirat la ei este comunitatea bunurilor, n-ai să găseşti la ei pe nici unul care să se distingă de ceilalţi prin avere. La ei există regula potrivit căreia oricine intră īn sectă trebuie să renunţe la averea lui īn favoarea comunităţii, astfel īncīt la ei nu īntīlneşti īndeobşte nici sărăcie īnjositoare, nici bogăţie sfidătoare, bunurile fiecăruia contopindu-se īn fondul comun şi toţi, ca nişte fraţi, dispun de īntreaga avuţie adunată la un loc. Ei sīnt de părere că uleiul pătează şi cel care a fost uns cu el, contrar voinţei sale, trebuie să-şi cureţe corpul, ei socotind ceva cuviincios să ai o piele aspră şi să porţi mereu veşminte albe. Cei ce administrau avuţia comunităţii erau aleşi prin majoritate de voturi şi fiecare, fără deosebire, trebuia să fie gata pentru orice serviciu īn folosul tuturor. Ei nu au un oraş propriu-zis al lor, īn fiecare dintre ele locuind mai mulţi laolaltă. Membrilor sectei, veniţi de altundeva, li se pune la dispoziţie toate bunurile agonisite de comunitate, de parcă ar fi propria lui avuţie şi la nişte oameni pe care nu i-au mai văzut pīnă atunci, ei intră ca şi cum le-ar fi prieteni apropiaţi. De aceea cīnd pleacă la drum, nu iau cu ei nimic, cu excepţia armelor, ca să se apere de tīlhari. Īn fiecare oraş, un membru anume are sarcina să se īngrijească de membrii sectei, procurīndu-le hainele şi cele necesare traiului zilnic. Prin felul cum se īmbracă şi prin purtarea lor ei par nişte ţinuţi īn frīu cu biciul de către un dascăl. Hainele şi īncălţările nu sīnt schimbate decīt cīnd ele au ajuns ferfeniţă ori s-au tocit de tot după o folosire īndelungată. Faţă de Dumnezeu ei īşi arată evlavia īntr-un fel aparte. Īnainte de răsăritul Soarelui ei nu vorbesc nici o vorbă profană, ci adresează nişte vechi rugăciuni moştenite de la părinţii lor, implorīndu-l parcă să răsară. Este o caracteristică a ritualului religios al geţilor repetat şi de Dromixto care-și īndeamnă armata să se așeze īn genunchi către soare răsare şi să se roage la Creator atunci cīnd i-a prăpădit un soare arzător ce a căzut asupra lor, găsindu-se identic īn cultul nostru creştin.
http://4.bp.blogspot.com/-EAsdJwd2KA0/UHA7je0kU7I/AAAAAAAAENs/LrYnYmd9tWY/s320/73-1.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-EAsdJwd2KA0/UHA7je0kU7I/AAAAAAAAENs/LrYnYmd9tWY/s1600/73-1.jpg)
Dar şi manuscrisele descoperite la Qumran, spun că ei au īnvăţăturile moştenite de la părinţii lor, de la părinții părinților lor, care le-au fost date de Eno cel iubit de Creatorul geţilor, Sīntu şi mai īnainte de la Cei Mari. Chiar dacă nu este amintit Sīntu ca Dumnezeu al esenilor, totuşi este o recunoaştere explicită din partea unuia dintre cei mai mari falsificatori ai istoriei antice clasice, că esenii nu se foloseau de scrierile lui Moşe date de Iahwe sau alte născociri ale urdiei de prooroci mincinoşi ivriţi vīntuiţi de vedenii, tīmpenii şi alte parascovenii!
Şi să continui cu zicerea lui F. Josephus: ,,Abia atunci supraveghetorul lor īi lasă să plece fiecare la meşteşugul cu care s-a deprins. După ce au muncit cu rīvnă pīnă la ora 11 dimineaţa, se adună iar īntr-un loc anume, cu o fīşie de pīnză de in īnfăşurată īn jurul şalelor, şi-şi spală trupul cu apă rece. De īndată ce s-au curăţat astfel, se duc īntr-o clădire deosebită, īn care, nici un om străin de sectă, nu are voie să intre; purificaţi, ei īnşişi intră īn sala de mese ca īntr-un sanctuar. Cum şi-au ocupat locurile īntr-o linişte desăvīrşită, brutarul le pune rīnd pe rīnd cīte o pīine īn faţă, după care bucătarul le dă cīte un castronaş cu un singur fel de mīncare. Pīnă să īnceapă masa preotul rosteşte o rugăciune şi comite un sacrilegiu cel ce īncepe să īnfulece cumva īnainte de terminarea rugăciunii. La terminarea mesei preotul se roagă din nou: la īnceput şi la sfīrşit ei īl proslăvesc pe Dumnezeu ca pe Creatorul vieţii. Apoi ei īşi dezbracă veşmintele, socotindu-le sacre şi revin la īndeletnicirile lor pīnă la asfinţitul Soarelui. La īntoarcere, ei se ospătează īn acelaşi fel, de astă dată luīnd loc alături de străini, dacă se află vreunul la ei. Nu se aude nici o zarvă şi nici un zgomot nu tulbură vreodată masa, ci unul lasă să vorbească pe celălalt, respectīnd rīndul. Celor aflaţi afară, tăcerea celor dinăuntru le apare ca o taină īnfiorătoare. Dar liniştea aceasta are ca noimă statornica cumpătare a membrilor sectei şi faptul că ei mănīncă şi beau doar pīnă se satură. Din celelalte lucruri ei nu fac nimic fără dezlegarea supraveghetorilor lor, doar īn două privinţe li se dă īngăduinţa de a hotărī singuri: acordarea de ajutor şi dovedirea milosteniei. Să ajute pe cei ce merită să primească ajutorul, atunci cīnd au mare nevoie de el şi să ofere hrană celor aflaţi īn mizerie. Nu li se permite să aducă ajutor rudelor lor fără aprobarea superiorului. Īnţelepţi vistieri ai mīniei, strunitori ai pasiunilor, pilde de fidelitate, slujitorii păcii, fiece cuvīnt rostit de ei atīrnă mai greu decīt un jurămīnt, esenii se abţin de la jurăminte pe care le cred mai rele decīt sperjurul. Cel ce nu este crezut pe cuvīnt şi fără invocarea lui Dumnezeu, acela este condamnat din capul locului. Pentru cel ce aspiră să intre īn sectă, primirea nu este imediată ci, vreme de un an, rămas īn afara ordinului, solicitantul duce o viaţă asemănătoare cu a membrilor ordinului şi primeşte o toporişcă, şorţul de care am vorbit anterior şi un veşmīnt alb. Dacă īn acest răstimp a trecut cu bine proba stăpīnirii de sine, el se apropie cu un pas de felul de viaţă al esenilor şi ia parte la sfinţirea apei purificatoare, fără să fie totuşi, acceptat īncă la adunările comunităţii. După ce a făcut dovada statorniciei sale, vreme de alţi doi ani caracterul pe care īl are este pus la īncercare şi dacă se arată cu adevărat demn, abia atunci el este primit īn comunitate. El depune īn faţa tuturor un teribil jurămīnt, să-l cinstească pe Dumnezeu(Soarele Creator) să-şi respecte īndatoririle faţă de oameni şi să nu aducă pagubă nimănui atīt din propria iniţiativă cīt şi din ordinul altcuiva; să-i urască mereu pe cei nedrepţi şi să lupte alături de cei drepţi, că va păstra credinţa tuturor mai cu seamă celor ce cīrmuiesc, īntrucīt nimeni nu dobīndeşte puterea fără binecuvīntarea lui Dumnezeu; dacă cumva ajunge să dea ordine, nu se va arăta īngīnfat şi asupritor şi nu-şi va īntrece subordonaţii prin strălucirea veşmintelor, şi a altor podoabe, că va īndrăgi totdeauna dreptatea şi va demasca pe mincinoşi, că-şi va ţine mīinile nepīngărite de hoţie iar sufletul curat de orice cīştig necinstit, că nu va tăinui nimic membrilor sectei şi nu va divulga nimănui secretele sale, chiar dacă va fi supus torturilor pīnă la moarte. Īn afară de asta, el jură că nu va transmite dogmele altfel decīt le-a primit el īnsuşi, că se va feri de tīlhăria de stradă; că va veghea cu grijă să nu se piardă cărţile sectei precum şi numele īngerilor. Prin asemenea jurăminte, esenii īşi asigură credinţa noilor membri ai sectei. Cei care comit păcate grele sīnt scoşi īn afara sectei şi cel exclus are parte īndeobşte de un sfīrşit jalnic; legat prin jurăminte solemne şi prin īndatoriri, el nu are voie să primească hrană de la ceilalţi oameni; aşadar trebuie să se hrănească cu buruieni, trupul său este secătuit de foame şi moare. De aceea ei au primit īnapoi īn sectă pe unii din acei nenorociţi, īnduioşaţi de faptul că sīnt gata să-şi dea duhul, socotind că şi-au ispăşit deja păcatele prin īndurarea chinurilor care i-au dus deja īn pragul morţii. Īn luarea deciziilor judecătoreşti, esenii sīnt foarte conştiincioşi şi drepţi, ei nu rostesc o sentinţă decīt dacă s-au strīns cel puţin o sută laolaltă, dar atunci verdictul lor este fără drept de apel. Īn afară de Dumnezeu, ei respectă īn cea mai mare măsură numele Legiuitorului şi cel ce īl defăimează este condamnat la moarte. A da ascultare bătrīnilor şi majorităţii trece la ei drept ceva frumos dacă, de pildă, s-au adunat zece laolaltă, unul singur nu poate vorbi fără aprobarea celorlalţi nouă. Ei se feresc să scuipe, atīt īn mijlocul adunării cīt şi īn partea dreaptă, mai mult decīt toţi iudeii luaţi īmpreună, ei evită să lucreze īn a şaptea zi a săptămīnii, pīnă şi mīncarea şi-o pregătesc cu o zi īnainte, ca să nu mai aprindă focul īn ziua aceea, ba mai mult, nu cutează să mute un obiect din loc sau să-şi satisfacă nevoile fiziologie. Īn celelalte zile ei sapă o mică gropiţă a cărui adīncime măsoară un picior, folosindu-se de o căzmăluţă ceva asemănător cu toporişca dăruită, spre a nu jigni cumva strălucirea Sfīntului Soare, făcīndu-şi acolo scīrna omenească. Cu pămīntul scos afară mai īnainte, ei astupă la loc groapa, pentru aceste nevoi, ei caută locurile cele mai īndepărtate. Cu toate că a te uşura de scīrnă este ceva firesc, ei au obiceiul să se spele după aceea de parcă s-ar fi spurcat. Ei sīnt longevivi şi mulţi dintre ei depăşesc vīrsta de o sută de ani, ceea ce, după cum mi se pare mie, este urmarea faptului că duc o viaţă simplă şi ordonată. Nu se sinchisesc de lucruri īnfiorătoare, īşi biruie durerile prin tăria lor sufletească şi preferă o moarte glorioasă vieţii nemuritoare. Războiul īmpotriva romanilor a scos la lumină toate trăsăturile de caracter, căci īn timpul lui au fost surghiuniţi, supuşi caznelor, arşi de vii sau traşi pe roată, chinuiţi cu toate instrumentele de tortură ca să ocărască numele Legiuitorului lor, fie să mănīnce alimente care le erau interzise; n-au făcut nici una nici alta, rămīnīnd neclintiţi; fără să-şi mustre călăii şi fără să verse lacrimi; surīzători īn timpul chinurilor groaznice, glumeţi cu cei ce le aplicau torturile, īşi dădeau bucuroşi sufletul convinşi că-l vor redobīndi īn viaţa de apoi.
http://1.bp.blogspot.com/-k34CCGyCrsE/UHA7qzY-tMI/AAAAAAAAEN0/mUcKwQj7guw/s320/30-1.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-k34CCGyCrsE/UHA7qzY-tMI/AAAAAAAAEN0/mUcKwQj7guw/s1600/30-1.jpg)
J. Flavius deși i-a cunoscut direct, ne lasă īn ceață cīnd spune că esenii intrau īntr-o clădire specială despre care nu vrea să ne spună nimic, unde se purificau și tot īn acest text scrie că ei nu intrau īn templul din Ierusalim deci nu erau mozaici, și aveau o religie monoteistă care era īn tot foarte diferită de iahwism. Ne mai spune că unii care au fost prinși de romani, preferau moartea decīt să-l batjocorească pe Legiuitorul lor, deci nu era nici Iahwe dar nici ivritul Moșe care a primit (fărăde)legile de la Satana sau Yahwe pe muntele Sinai, ci altcineva pe care făcătorul de istorii nu vrea să ni-l spună!
Şi iarăşi pretinsul istoric ivrit minte cum au ei năravul din naştere, scriind că esenii au venit toți să apere Ierusalimul de legiunile romane īn vara anului 68, pentru că Pliniu cel Bătrīn, īnsoţind trupele romane īn același an, cīnd ajunge la Marea Moartă să o cerceteze, spune că a īntīlnit şi secta esenilor adică a geților īn număr de 4000 de suflete, deci romanii nu s-au socotit cu aceştia ci numai cu turbaţii zeloţicare au ocupat centrul de la Qumran, fiind şi autorii dosirii manuscriselor īn peşterile din apropiere, descoperite īn anul 1948.
Dau īn continuare din textul lui Flavius: ,,Căci ei au ferma credinţă că trupurile sīnt sortite pieirii, iar materia din care s-au īnjghebat se descompune, dar sufletele sīnt eterne şi dăinuiesc veşnic; alcătuite din cel mai subtil eter, după ce au plutit īn voia īntīmplării, atrase de o seducţie naturală, ele se īngemănează cu trupurile devenite o temniţă a lor, dar odată scăpate de aceste lanţuri ale cărnii, ca şi cum s-ar fi eliberat dintr-o lungă sclavie, ele se īndreaptă fericite spre zonele īnalte ale cerului. Dimpotrivă,sufletele nelegiuite li se atribuie o genune īntunecată şi friguroasă. Ei susţin īn primul rīnd īnvăţătura despre nemurirea sufletului spre a netezi calea care duce spre virtute şi a pune stavilă celei ce duce spre vicii, sprijiniţi pe convingerea că oamenii buni vor deveni şi mai buni īn timpul vieţii lor pămīnteşti dacă trag speranţa că vor fi răsplătiţi după moarte, iar apucăturile urīte ale celor răi vor fi ţinute de frică, dacă ei ştiu că trebuie să īndure pedepse după obştescul lor sfīrşit, chiar şi īn cazul cīnd nelegiuirile lor rămīn nepedepsite īn această viaţă. Aceasta este sacra īnvăţătură despre suflet a esenilor şi ea este ca o momeală de neocolit pentru cei ce s-au īnfruptat cīndva din īnţelepciunea lor. Printre ei dai de unii care se īncumetă să prezică viitorul: īncă din cea mai fragedă copilărie ei au fost deprinşi cu cercetarea cărţilor sfinte, cu ceremoniile de purificare, şi cu maximele profeţilor şi īntr-adevăr, rar se īntīmplă ca prezicerile lor să nu se adeverească.
http://3.bp.blogspot.com/-4prMJs1LXyk/UHA7yVxSxLI/AAAAAAAAEN8/IclvhBA4qso/s320/200805_01.jpg (http://3.bp.blogspot.com/-4prMJs1LXyk/UHA7yVxSxLI/AAAAAAAAEN8/IclvhBA4qso/s1600/200805_01.jpg)
Este uluitoare asemănarea pīnă la identificare a dogmei esenilor şi geţilor recunoscută chiar de Flavius, cu fundamentele iudeo-creştinismului şi faptul că acestea nu se găsesc deloc īn Vechiul şi Noul Testament. Conceptele, se găsesc fără nici o excepţie toate īn scrierile trismegiste, īnvăţăturile lui Pitagora, īnCalea/Legea Adevărului şi Dreptăţii primită de Eno şi īn textele descoperite la Qumran. Scrie ivritul că esenii ,,cercetează cărțile sfinte și nu Tora, recunoscīnd explicit că ei se serveau īn practicarea religiei de alte scrieri tot sfinte și chiar mai sfinte decīt ale ivriților cum recunoaște chiar el. Acelaşi autor īn scrierea Antichităţi iudaice, la capitolul l paragraful 5 arată: ,,Īn schimb, esenii sīnt de părere că totul trebuie să rămīnă īn seama proniei divine. Ei cred īn nemurirea sufletului iar răsplata dreptăţii li se pare bunul suprem. Cīnd trimit dăjdiile templului, nu aduc şi jertfele cuvenite, deoarece au mijloace de purificare mult mai sfinte. De aceea nu li se īngăduie să intre īn templu şi au ceremoniile lor religioase. Sīnt oameni cu moravuri exemplare şi se īndeletnicesc cu agricultura. Mai presus de toţi cei ce-şi trag laudele prin propria virtute, esenii merită să fie admiraţi pentru dreptatea lor, prea puţin cultivată de greci sau de barbari, cītă vreme ei o respectă nu de scurtă vreme, ci de foarte mulţi ani īn urmă. Ca atare au acţionat īn aşa fel ca nimic să nu-i īmpiedice să-şi folosească bunurile īn comun, īncīt bogaţii nu se bucură mai mult de averea lor decīt cei ce nu posedă nimic. Sīnt vreo patru mii de oameni care fac acest lucru. Nu vor să audă de soţii şi nici să aibă slujitori, socotind că s-ar dovedi nedrepţi faţă de unii şi că cele dintīi sīnt certăreţe, aşa că ei trăiesc separat şi se ajută unii pe alţii. Pentru administrarea veniturilor din munca cīmpului, īşi aleg oameni cinstiţi din rīndul preoţilor, care le procură provizii şi le pregătesc hrana. Ei īşi duc viaţa īn felul acesta şi traiul lor seamănă cu cel al dacilor care se numesc poleistai.
Aceste texte scrise pe la anii 90 ai erei noastre dovedesc fără putinţă de tăgadă că geţii şi galii din Galileea cunoscuţi şi ca eseni aveau aceeaşi religie, adevăr reţinut de toată antichitatea dar mai puţin de istoricii noştri care au luat drept cale de urmat minciunile lui Herodot. Istoricul iudeu precizează că Frăţia esenilor formată īn timpuri de demult din geţi şi gali la care s-au alăturat şi alte seminţii, practica un cult identic cu al preoţilor geţi din Carpaţi numiţi poleistai şi nu aveau nimic comun cu iahvismul şi fanatismul zeloţilor mozaici. El mai face o precizare uluitoare pentru istoria noastră scriind că esenii nu erau primiți īn templul din Ierusalim dar aveau ritualuri religioase chiar mai purificatoare ca cel mozaic! Ori se știe că numai străinilor le era interzis să intre īn templul din Ierusalim iar cel care īncălca interdicția era ucis cu pietre! Trebuie precizat că Antichități iudaice, a fost scrisă la mai bine de 20 de ani după cucerirea Ierusalimului din anul 70, deci dacă aceștia ar fi fost ivriți și pe deasupra turbați și zeloți, nu aveau cum să scape de săbiile romane pentru că ei au pus la cale revolta din Iudeea. Deci ei erau de alt neam și nu au participat la răzmerița zeloților, ci au fost victime ale fanatismului acestora la fel ca celelalte Neamuri din regiune.
http://2.bp.blogspot.com/-oUmbEMLdSE0/UHA76jcmQeI/AAAAAAAAEOE/tY9Sfs7eaSQ/s320/Esenieni.jpg (http://2.bp.blogspot.com/-oUmbEMLdSE0/UHA76jcmQeI/AAAAAAAAEOE/tY9Sfs7eaSQ/s1600/Esenieni.jpg)
Trebuie să tragem concluzia că J. Flavius ştia mai multe despre religia geţilor dacă a făcut această comparaţie plină de mister, la fel cum se ştia īn tot imperiul roman. Clerul iudeu nu vedea cu ochi buni religia esenilor şi īi obliga la o taxă īn natură către templu pentru a fi lăsaţi să-şi practice cultul şi asta chiar sub nasul administraţiei romane care īi persecuta de-i usca la pungă! Dar să observăm pentru īnceput că interdicţia de a face mīncare īn zilele de sărbătoare la romāni s-a păstrat pīnă īn epoca modernă ca o amintire a tradiţiei obiceiului īnainte de pretinsa creştinare a neamului nostru şi pe care nimeni nu o poate dovedi decīt cu vorbe.
Să mai lămurim şi termenul de esen pe care unii susţin că vine din limba siriană asaya şi are sensul de medic. Eu cred că este un cuvīnt compus din doi termeni religioşi ce au aparţinut limbajului strămoşilor noştri geţi; e: a judeca, a hotărī, lăcaş de cult, a se naşte, a conduce şi Sien: duhul luminii dătătoare de viaţă şi a regenerării naturii unde se duceau sufletele morților pentru a deveni parte a marii lumini. Esen este renaşterea vieţii prin Sien, īnvierea īntr-o nouă viaţă a energiilor făcută prin credinţa īn Sien sau judecata lui Sien. Īn dialectul istroromān avem cuvīntul iesen care īnseamnă toamnă cu referire clară la duhul strămoşesc al lunii Sien ce simboliza moartea naturii şi regenerarea ei prin puterea luminii dătătoare de viaţă. Ca şi geţii, ei aveau un Legiuitor Mīntuitor al lor respectat cu mare dăruire de către toţi membrii sectei. Cīnd Zamolxe, pe la anii 540 ī.e.n. este ofensat de Pitagora īn insula Samos pentru faptul că getul i-a botezat pe cabiri sub semnul sfintei cruci a Mīntuitorului, acesta īl consideră pe născocitul grec un porc ce stă numai cu rītul pe sus.
Īn tăbliţa 11 un preot get spune că īn juneţea lui a fost la regele galilor pe care l-a botezat cu vin şi pīine strămoşească şi l-a numit cu epitetul de fiu al crucii strălucitoare! Aşa, ca să-şi dea mare importanţă cu 500 de ani īnainte de plăsmuirile evangheliştilor. Chiar dacă despărţirea galilor de către geţi s-a făcut cu şonţeli şi multă zarvă, unitatea spiritual-religioasă a rămas la mare cinste.
Dar īn Galileea, galii au īntīlnit resturile neamului cabirilor sau al filistenilor din vechiul Canaan şi au īnnodat firele numeroase ale religiei comune. Iar geţii ţineau cu cabirii o strīnsă legătură datorită sistemului religios īn care credeau īmpreună prin Frăţia Celui Ales din Sarmisetuza. Cīnd s-au văzut potopiţi de turbarea mozaică şi de fanatismul fariseilor zeloți, au dat şfară la fraţii lor īntru credinţă din Carpaţi să vină să le dea sprijin īmpotriva celor care voiau să le fure sufletul. Preoții geţi au hotărīt să-l trimită pe marele preot Ili īmpreună cu o ceată de rumuni cerīndu-i să fie neīndurător cu cei care umblă să fure şi să distrugă dreapta credinţă.
http://1.bp.blogspot.com/-eeWTg9euMSI/UHA8B4BDJ3I/AAAAAAAAEOM/X_QuGTLtYOE/s320/deadseascroll.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-eeWTg9euMSI/UHA8B4BDJ3I/AAAAAAAAEOM/X_QuGTLtYOE/s1600/deadseascroll.jpg)
Tăbliţa 53 povesteşte evenimentul, textul fiind īnsoţit de mai multe simboluri sacre. ,,Călătoria geţilor īn cetatea oamenilor duşmănoşi cu vorbire sacadată. A fi līngă cineva gras nu īnseamnă că eşti perechea marii lui burţi. Ili să iei şi să semeni īn strat cu mare grijă aşa cum sfīnta falangă(oastea de īngeri) scoate la lumină adevărata credinţă din īntuneric iar miezul de nucă este scos din coajă. Eu trag nădejde că micile făpturi din ceruri vor arăta grija lor de mamă. Să-ţi īntăreşti casa(comunitate religioasă) ta cu gabenul īmpotriva celor care vor să o fure şi să o distrugă aruncīnd cu valuri de zoi īn ea. Eu, Luminatul Mīntuitor, cu gīndul am spus geţilor: zeama aramaică este o īnşelătorie pentru că au răsădit pe Apolo să vă fie īnsoţitor. Textul are o valoare covīrşitoare asupra istoriei religiei iudeo-creştine şi trebuie analizat cu mare atenţie. Ili pleacă īmpreună cu ceata de geţi īn Galileea fiind pregătiţi pentru o aprigă confruntare religioasă dar şi cu un profund caracter filozofic cu preoţimea iudaică din cetatea Sionului(dabo Sion). Ca să aibă sorţi de izbīndă īn această acţiune ei trebuiau să cunoască limba aramaică altfel fiecare vorbea la stele iar lupii deveneau paznici la stīnă. Textul mai arată că īntre galii stabiliţi īn Galileea şi geţii nord-istreni au existat tot timpul legături spirituale strīnse iar grija geţilor de a-şi apăra comunităţile religioase din podişul Anatoliei (provinciile romane Siria şi Galatia) şi nordul Palestinei i-au făcut să meargă īn acele locuri pline de ostilitate religioasă pentru ei. Iar manuscrisele descoperite la Qumran dovedesc cele afirmate mai sus dar vin cu multe alte informaţii care arată implicarea geţilor īn răspīndirea creştinismului arimin īn acele ținuturi şi nu numai. Mai multe imnuri din aceste fragmente sīnt scrise chiar de Marele Preot Ili unde găsim povestite nenorocirile prin care trecea datorită iudeilor infiltrați īn Frăţia Celui Ales care au trădat şi l-au băgat īntre ei pe rabinul Apolo trimis de rabinul eretic fariseu Filon din Alexandria, să pună mīna pe centrul religios şi să schimbe religia şi structura Frăţiei Celui Ales cu plăsmuirea lui satanistă.
Precizez că īn manuscrisele descoperite la Qumran şi scrise de geţi, membrii sectei erau numiţi fiii luminii nefiind folosit cuvīntul esen, dar el apare numai īn scrierile ticluite de ivriţii din acest centru după ce l-au asasinat pe Ili īn anul 30. Tăbliţa de plumb are īn mijloc o imagine care cuprinde toate simbolurile religioase ale geţilor. Īn partea stīngă sus este profilul lui Moş Arimin cu mielul līngă obraz iar pe frunte poartă o bentiţă de care este prinsă piatra īnțelepciunii ca dovadă a funcţiei de mare preot al neamului arimin și că vine din neamul arimaspilor. Sub el, pe un soclu cu trei picioare de care este īnfăşurat un şarpe, se află un cap de taur. Īn centrul imaginii se află Sīntu purtīnd pe piept īn partea stīngă Sfīntul Soare(Zabelo) iar īn partea dreaptă Sfīnta Lună(Zoin, Zoe, Sien). Pe cap poartă o coroană cu trei raze iar deasupra celei din mijloc este un cerc. Cīnd mozaicii și-au plăsmuit cultul lor satanist, l-au făcut pe tartorul lor cu trei coarne așa cum arată descoperirile de la Kuntillet Ajrud, Īn partea dreaptă jos a plăcuței este Sarmis ca judecător al celor trecute şi celor viitoare iar deasupra lui este Maica Precista ce poartă pe cap un fel de bonetă. O bonetă asemănătoare poartă şi astăzi horitoarele din localitatea Grid, judeţul Hunedoara precum şi miresele din Maramureş sau femeile măritate din unele localităţi bănăţene! Īn colţul dreapta sus este Poarta Veşniciei, ca trecere dintre viaţa muritorilor şi reīnvierea īn lumina veşnică a energiilor creatoare iar la 24 iunie(Sīnziene) este locul pe unde curg marile energii ale creaţiei divine asupra vieţii pămīntene. Stīlpul din stīnga a porţii este format dintr-o fiinţă mitică(un om cu partea de jos a trupului īn formă de peşte, cum apar şi īn mitologia emeş ca civilizatori ai neamului) aşezată pe un soclu iar cel din dreapta este un preot get stīnd tot pe un soclu. Pe ambele socluri se vede semnul crucii ca simbol al sacrului. Deasupra stīlpilor este un triunghi cu mai multe simboluri iar īn partea de sus se vede Fiul Luminii ajuns īn iudeo-creștinism Sfīntul Duh! Poarta Veşniciei apare pe mai multe tăbliţe fiind o componentă fundamentală a religiei geţilor cum īnţelegem din tăbliţa 41 ,, Sfīntul toiag al geţilor care merge şi bate īn sfintele porţi ferecate ale judecăţii cereşti! Simbolistica a fost preluată īn creştinism prin sintagma ,,porţile raiului dar despre hoţie nu zumzăie nici un bărzăun.
http://4.bp.blogspot.com/-q018iLvMkbE/UHA8j8riFKI/AAAAAAAAEOU/DO36APcuHA4/s320/03QumranMuseoBig.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-q018iLvMkbE/UHA8j8riFKI/AAAAAAAAEOU/DO36APcuHA4/s1600/03QumranMuseoBig.jpg)
Frăţia geţilor şi galilor din centrul de la Qumran este amintită indirect īn Evanghelia lui Marcu unde la 14,70 se spune: ,,Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: Nu mai īncape īndoială că eşti unul din oamenii aceia, căci eşti Galilean şi graiul tău seamănă cu al lor. Dacă iudeii l-au ,,mirosit pe Petru că vorbea o limbă străină ce semăna cu a lui Ili, a cetei lui şi a locuitorilor Galileei, atunci trebuie să tragem concluzia că apostolul ori era gal şi geţii vorbeau curent limba galilor ori era şi el get cu ceva treburi prin lumi străine şi făcea parte din grupul celor veniţi să se īnfrunte cu preoţii iudei. O informaţie la fel de preţioasă īn această direcţie, găsim şi īn Faptele Apostolilorla 1,10: ,,Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe cīnd se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi īmbrăcaţi īn alb, 1,11 şi au zis: «Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus care s-a īnălţat la cer din mijlocul vostru va veni īn acelaşi fel cum L-aţi văzut mergīnd la cer». 2,6 Cīnd a auzit sunetul acela mulţimea s-a adunat şi a rămas īncremenită pentru că fiecare īi auzea vorbind īn limba lui. 2,7 Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: Toţi aceştia care vorbesc nu sīnt Galileeni? 2,8 Cum dar īi auzim vorbind fiecăruia din noi īn limba noastră, īn care ne-am născut? 2,9 Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, 2,10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi. Dacă aceşti bărbaţi galileeni vorbeau şi iudeilor pe limba lor, īnseamnă că ei nu erau iudei iar limba lor maternă era alta decīt aramaica, greaca sau chiar ivrita pentru că īn acele vremuri foarte puţini iudei cu multă carte mai ştiau limba strămoşească. Īncă un argument la fel de puternic a originii neiudaice al ucenicilor lui Iisus, şi a demascării făcăturii iudeo-sataniste a ivriţilor, īl găsit īn continuarea scrierii la 2,44 ,,Toţi cei ce credeau, erau īmpreună la un loc şi aveau toate de obşte. 2,45 Īşi vindeau ogoarele şi averile şi banii īi īmpărţeau īntre toţi, după nevoile fiecăruia 4,32 Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sīnt ale lui, ci aveau toate de obşte. 4,34 Căci nu era nici unul dintre ei, care să ducă lipsă; cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vīndute, 4,35 şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se īmpărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Acest mod de trai īn comun era specific numai esenilor iar Josephus Flavius īn scrierea amintită ne spune că şi preoţii geţi polistai trăiau la fel, dar nu se găsea deloc īn societatea iudeilor. Īn manuscrisele descoperite la Qumran, dar scrise de ivriți după anul 30 al erei noastre cīnd au ajuns stăpīni aici, ei ne prezintă un alt model de organizare a comunității care este foarte diferit de cel al geților din Frăția celui Ales, gruparea lor numindu-se Frăția Noului Legămīnt, tot așa cu īși ziceau și primii iudeo-creștini!
Și Evanghelia după Matei la 15,13 ne dă un amănunt la fel de curios: ,,Drept răspuns El le-a dat: Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină cu referire directă la faptul că īn mintea unor ivriţi fanatici din regiune se lucra de zor la o religie universală pe structura religiei geţilor, iar centrul de la Qumran era locul unde se punea la cale făcătura prin venirea rabinului Apolo. Trebuie subliniat faptul că textul de mai sus din Evanghelia lui Matei seamănă izbitor cu finalul scrierii de pe tăbliţa unde Ili este trimis īn Palestina să vadă cum poate opri mişelia pusă la cale de iudei. Tocmai de aceea geţii şi-au pus traista īn băţ şi au purces la drum lung mergīnd chiar īn bīrlogul lupului să-i īnchidă gura care vărsa valuri de zoi aramaice.
Un alt element important este faptul că Ili şi ceata lui de geţi au venit īn Galileea să īnfrunte preoţii iudei īn limba aramaică, dovedind că ei cunoşteau această limbă īn care sīnt scrise majoritatea manuscriselor descoperite la Qumran. Cum īn acele timpuri o limbă străină se īnvăţa īn sīnul vorbitorilor ei, īnseamnă că geţii s-au instruit īn aramaică īn ţinuturile din Galatia şi Galileea arătīnd īncă odată legăturile spirituale īntre geţii din nordul Istrului şi galii/galaţii aciuaţi pe la anii 275 pe teritorii ce aparţin īn prezent Turciei, Siriei, Libanului şi Israelului. Iar scrierile esenilor publicate la noi prin tălmăcirea iscusitului lingvist E. Bordeaux Szekely, arată că Ili cunoştea foarte bine Tora pe care o combătea cu argumente subtile şi pline de īnţelepciune, ceea ce īi făcea pe mozaici să adune mult venin īn guşă și gīnduri de veșnică răzbunare.
http://4.bp.blogspot.com/-1BLxUcR1VZk/UHA8thNLh0I/AAAAAAAAEOc/2yzKfnidje8/s320/bizzarro-mesianismo_qumran_map.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-1BLxUcR1VZk/UHA8thNLh0I/AAAAAAAAEOc/2yzKfnidje8/s1600/bizzarro-mesianismo_qumran_map.jpg)
Īn acele vremuri limba aramaică era o limbă foarte răspīndită īn regiunile arătate mai sus fiind folosită atīt īn comerţ cīt şi īn cultură ca o limbă a oamenilor instruiţi. Nu avem informaţii despre confruntarea de idei care a avut loc īntre ceata geţilor şi preoţii iudei dar ştim sigur că a existat o confruntare cu iudeii intraţi īn Frăţia Celui Ales şi pe care după asasinarea lui Ili, ivriţii o vor confisca şi folosi īn interesul lor fanatic şi sălbatic pentru răzmerița īmpotriva rabinilor și romanilor și crearea statului mesianic mozaic. Scrierile de la Qumran dovedesc acest conflict al lui Ili cu iudeii din Frăție conduși de Apolo, trimis de la Alexandria de către mentorul Filon care a pus la cale toată ticăloşia şi a finanţat-o la greu.
O altă confruntare de data aceasta fizică a avut-o Ili cu o mulţime smintită care l-a rănit, bătut şi batjocorit cerīndu-i moartea prin răstignire. Tăbliţa 54 ne povesteşte grozăvia ivriţilor īmpotriva celui care a īndrăznit să-i īnfrunte īn dogma lor religioasă: ,,Noe, să coasem desagii aceştia doi la gură, să fim atenţi cu actele pentru corabia nobilei mame din neamul lui Bizino. Am mers la conducere şi am plătit birul să ne dea voie să-l ducem īn patria lui. Ne-a dat o ladă mică şi ne-a lăsat să-l īnfăşurăm īn pīnza lui albă, şi să-l ducem la ieşire īn afara cetăţii. Uite! această pleavă de cīnepă l-a umilit(rănit) pe Ili şi toţi au venit să-l judece şi să-l ducă la pieire(să-l răstignească). Mulțimea sinaită(ivriții) a venit plină de ură care l-a certat şi l-a bătut, batjocorindu-l şi cerīnd să le dea capul lui. Priveşte sfinte Zabelio, pīnza făcută sul am dat-o lui Noe şi ne-am dus īn cetatea de jos(sud) a Siriei unde a venit o grămadă şi ne-a īnsoţit īn frunte cu credinciosul Bofio. Ieri a fost pus jos pe o scenă iar lumea se minuna că este ca un bosoi(copil mic şi dolofan). Ciocīrlia neīntrecută trăgea la ea neamurile cum spune Noe. Multe şi repetate plecăciuni din Sarmisetuzo. Cu sfintele oase cu carnea uscată(moaşte) am alergat şi le-am dus Mīntuitorului unde au fost unse(miruite). Conducătorul neamului străbun a mers cu ele la mama lui Ili care era distrusă. Cercetează dacă jumătate din strălucitoarele făpturi cereşti nu au plecat de la daci. Cetatea provinciei Siria menționată indirect de tăbliță ,,dabo Sieri gios adică capitala din sud a Siriei, este orașul Antiohia zidit īn partea a doua a secolului lll ī.e.n. de regele seleucid Antioh cel Mare(242-187 ī.e.n.) īn sudul provinciei pe litoralul de est a Mării Mediterane.
Pe tăbliţa 58 avem informaţii că religia crucii a geţilor avea trecere nu numai la galii din Siria cum spune textul de mai sus dar şi la sarmaţii şi sciţii din est: ,,Cu zoile de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. Īn patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece īnsoţite repede de dicoe, credinciosul īn sfīnta cruce.
Informaţiile dovedesc răspīndirea extraordinară care o avea religia geţilor la acea vreme şi respectul acestor popoare īn valorile spirituale pe care nişte lifte criminale le-au īnvīrtit că ar fi ieşit din preaplinul lor īntunecat de sfīnta īnţelepciune a fărădelegii. Īn Evanghelia după Matei la 26,65 avem date care să ne ajute la īnţelegerea atitudinii lui Ili, ce a supărat atīt de rău pe dogmaticii iudei: ,,Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. 26,66 Ce credeţi? Ei au răspuns: Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea. 26,67 Atunci L-au scuipat īn faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit. Cei unsprezece ucenici s-au dus īn Galileea īn muntele unde le poruncise Iisus să meargă. Cīnd L-au văzut ei, I s-au īnchinat, dar unii s-au īndoit.
Īn timpul răstignirii, Ili ar fi strigat: ,,Eli, Eli lama sabactani tradus greşit prin Dumnezeul meu de ce mă părăseşti! Īn emegi cuvīntul ili īnsemnă strălucitor, judecător, legiuitor, salvator, mīntuitor; cuvīntullama are sensul de īnger păzitor, care este identic şi la geţi; cuvīntul sabaş īn romānă arată modul īn care se prezintă fizic cineva, purtare; tani are sensul de ceaţă, pīclă, care se răceşte. Tălmăcirea corectă este: Mīntuitorule, īngerul meu salvator de ce laşi ca trupul meu să fie cuprins de moarte(să se răcească)? După răstignire, trupul i-a fost aruncat ca oricărui străin, īntr-o rīpă plină cu natră aşa cum găsim scris pe tăbliţa 57 ,,Cel care a ţinut Calea Dreaptă s-a dus să locuiască īn cetatea vieţii(luminii). Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit(pus pe două lemne īmbinate) aruncīndu-l īntr-o surpătură de mal cu nitră. Descrierea este aievea īn Evanghelia după Mateicum am arătat mai sus. Noe şi ceilalţi geţi au intervenit pe līngă autorităţile romane să poată lua trupul lui Ili şi să-l ducă acasă īn Geţia la familia Bizino. Au plecat către Galileea la galii cei roşcaţi iar de aici īn sudul Siriei unde au fost īntīmpinaţi de o mulţime de credincioşi īn frunte cu preotul Bofio care au venit să vadă minunea şi să se īnchine. Tăbliţa 57 vine cu informaţii suplimentare şi spune că ţinutul Siriei şi galii cei roşcaţi sīnt sub ocrotirea sfintei cruci pentru că la ei romānii au alergat şi şi-au găsit scăparea cīnd au fost prigoniţi de fanaticii farisei zeloţi. ,,Sfīnta cruce se va īntinde peste Siria. Sfīnta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei romānii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au īnsoţit īndureraţi īntr-un loc neted(luminiş de pădure) unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergīndu-şi sudoarea, priveau la minunea īnfăşurată īn sulul de pīnză ce a suferit şi s-a chinuit puternic.
http://4.bp.blogspot.com/-BIwqtbdqh3w/UHA83mDvPHI/AAAAAAAAEOk/Dhpr90dmUuA/s320/deadsea.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-BIwqtbdqh3w/UHA83mDvPHI/AAAAAAAAEOk/Dhpr90dmUuA/s1600/deadsea.jpg)
Au ajuns la Efes unde au luat o corabie pentru a călători īn Grecia şi au depus minunea vie la vechiul lăcaş de cult al pelasgilor care se afla la 13 km de Delfi iscīnd un conflict cu grecii şi tracii aşa cum spune tăbliţa 55. ,,Astfel Duro conducătorul armatei, uliul cetăţii geţilor, a luat īnsoţitori şi au plecat să adulmece(cerceteze) păţania rea. După denia făcută īntr-o pădurice mică, Duro a luat cu mare atenţie direcţia către neamul tracilor. Neamul(jegoşii) lui Elie, ca nişte vite s-au īnfoiat precum pleava de cīnepă dorind să-l ia pe III(Mīntuitor) dar Zanio, credinciosul īn sfīnta cruce l-a luat să-l ducă īn ţinutul lui Zamolxe. Cei adunaţi au īnceput să arunce cu vorbe urīte peste minunea vie care dormea. Īnfuriat, eu m-am dus şi le-am strigat o chiuitură: haideţi că īn Mezia īnvăţătura rea a fost totdeauna o fudulie. Cīt despre frumuseţea care stătea īn mijlocul argelei, marii nobili au mers plini de sfială şi s-au īnchinat. Astfel liniştea celui pus jos era spartă de strigătele de ura ale cetelor de nobili din gospodăriile cu suliţe. Uite pe aceşti oameni proşti care au vrut să fie gălăgie aici! După ce a fost dusă de la Efes, grecoii negri din Delfi, strīnşi īn cete de nomazi l-au luat pe Ili şi l-au batjocorit. Priveşte la fiinţa care aduce salvarea şi a fost insultată de o facţie de jegoşi. Īn toiul certei, această adunătură de răpănoşi ne-au lovit şi ne-au schilodit. Antonio a luat giulgiul şi fiinţa care aduce salvarea(strălucitoarea făptură) şi a ţīşnit cu ele la romāni unde astfel s-a oprit. Noe a trimis solie pe Gezo să cerceteze dacă Mielul este cu ei. Multe plecăciuni să fie duse ca să aprindă ochii şi faţa lor. Bezino. Conducătorul armatei, Duro arată minunea adunării neamului. Cercetează chipurile care au născut Alesul Neam. Mama. Grecii plini de ţīfnă şi de dispreţ faţă de neamul get, considerīndu-i nişte barbari, i-au alungat cu sabia din apropierea oracolului de la Delfi tocmai pentru a-şi păstra autoritatea īn lumea romană īn arta prezicerilor dar şi pentru că hiperboreenii veneau cu o religie ce nu era īnţeleasă şi acceptată de ei. Peste rumuni s-a abătut o mare nenorocire care a cuprins neamul de la conducători pīnă la simplii locuitori ai Sarmisetuzei.
Tăbliţa 56 descrie această nenorocire fără margini a străbunilor noştri: ,,Daţi tīrcoale şi alergaţi cu irmos pentru Ocrotitorul care ne ţine. Sfīnta şi strălucitoarea poruncă. Mulţimea a īnsoţit toiagul(a călătorit) să vadă minunea ce ne-a dat-o nouă Zabelio. Am dat ghilul lui(Zabelio) şi este pus pe o argea. Grupuri de armată au sosit īn cīntece religioase să se roage la el. Locuitorii vestitelor sate au venit aplecaţi(trişti) să se īnchine lui. Cetatea a dat tuturor celor adunaţi stofă neagră de mătase pentru că īngerul zace(este mort). Boero Biseto ll şi-a pus īncălţările şi a mers īmpreună cu locuitorii Sarmisetuzei şi armata să se căiască. Veşnic sfīnta şi nemuritoarea ciocīrlie a lui Dapisiu a fost lăsată să se īnalţe īn cele mai īnalte zări(la ceruri). Pentru marele sfīnt al geţilor, preotul judecător Orolieo a strīns adunarea şi apoi au cīntat sfinte cīntece religioase. Zoraseo, preotul judecător al geţilor l-a dus pe Ili fără viaţă īn cetatea plină de durere. Priviţi geţilor cum s-a dus, a suferit rău, s-a curăţat şi s-a īnălţat la ceruri pentru dreapta şi sfīnta judecată. Să-l jelim pe sfīntul get iar īn cetate, oalele pentru băutură să fie cu zoi. Pentru sfīntul get, Gormio a cīntat doine după rīnduială. Noe care l-a adus pe sfīntul get a fost lovit de un zbucium nebun.Bunul Dumnezeu s-a īndurat şi l-a luat pe sfīntul get īn cetatea credinţei. Boriso a plecat spre cetatea Pananeo pentru a spune despre sfīntul get. Goe, du-te la arătoasa cetate a sarmaţilor să ştie despre sfīntul get. Să se ducă la carpi, la credinciosul Sarta pentru a se afla despre sfīntul get. Pari să se ducă la cetatea Ermi pentru a vesti pe sfīntul Mīntuitor al geţilor. Eu i-am adus aminte acestui om īncăpăţinat Goe, să spună despre sfīntul Mīntuitor al geţilor. Goe a plecat repede către cetatea Gomieo să vestească despre sfīntul Mīntuitor al geţilor. Paloe a alergat la cetatea Segetio să vestească despre sfīntul geţilor, Mīntuitorul īn credinţa crucii. Să se cerceteze făpturile(oastea de īngeri) strălucitoare din ceruri dacă mai au grijă de neamul geţilor. Uite, a venit chin rău peste daci!
Jalea a fost fără margini peste strămoşii noştri, s-a prăbuşit o lume īn care geţii īşi aveau sălaşul lor veşnic. Au pornit olăcari la toţi vecinii să anunţe marea nenorocire a neamului rumunilor şi să-i cheme la trecerea lui Ili către cetatea luminii. Făpturile strălucitoare de pe cer care ocroteau neamul geţilor s-au īntristat şi ele participīnd la jalea muritorilor. Disperarea nu mai are margini!
http://1.bp.blogspot.com/-WloJC_FYEkM/UHA9B4Rhi4I/AAAAAAAAEOs/9HEznbo8cps/s320/jesus_christ3.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-WloJC_FYEkM/UHA9B4Rhi4I/AAAAAAAAEOs/9HEznbo8cps/s1600/jesus_christ3.jpg)
Informaţiile despre obiceiul incinerării la geți sīnt completate şi de date din tăbliţa 16. Lumea se aduna īntr-un spaţiu mare, īmbrăcată īn haine de sărbătoare cu cusături alese cu aţă roşie. Se aduceau pirostriile sfinte(T 57) care de fapt era o tavă mare cu picioare sau un cărucior din metal cum s-a descoperit īn multe locuri(năsălia din prezent), pe care se aşeza mortul īnfăşurat īn pīnză roşie de in sau cīnepă. Culoarea roşie era simbolul sacrificiului şi al purificării. Rudele apropiate adunau vreascuri şi alte lemne pe care le puneau sub pirostrii iar cineva din familie sau cea mai apropiată persoană dădea foc crengilor pentru a arde trupul mortului. Īn acest timp preoţii rosteau īngīnat rugăciuni pentru iertare şi primirea la Sien a sufletului celui decedat astfel ca şi el să intre īn īmpărăţia nemuririi iar harpele şi tobele īi acompaniau. ,,Zabelio l-a sacrificat pe Ili Mielul său. Cīt despre cetatea geţilor Sarmisetuzo, vai! inima cetăţii a fost uitată de mīngīiere. Da, Antonieo a alergat cu giulgiu la argea să fie pus minunii strălucitoare. Neamul romānilor s-a īnsoţit deseori īn sotişă. Bastarnii s-au retras īn cīntece doinite. Cel care a ţinut Calea/Legea Dreaptă s-a dus să locuiască īn cetatea luminii. Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit(pus pe două lemne īmbinate) aruncīndu-l īntr-o rīpă de mal cu nitră. Romānii din Sarmisetuzo, cetatea geţilor, s-au strīns să venereze somnul copacului tăiat īnainte vreme. Boero Biseto a mīngīiat plin de sfială, de nenumărate ori pe īnvăţătorul iubirii astfel ca cei adunaţi să se liniştească. O ceată de locuitori au scos armăsarii negri pentru a fi pregătiţi de drum(īnhămaţi la sanie şi mīnaţi). Cīt despre neam, toţi au ieşit cu veşminte cusute cu saia roşie şi s-au tologit/rostogolit pe jos ca pleava de cīnepă pe rīu. Oastea romānilor, plină de sfială a mers unde este minunea şi a jelit lumina sfintei cruci care strălucea. Adesea boero Biseto a cinstit sfīnta cruce jelind alături de armată.Sfīnta cruce va īnsoţi năluca ce a murit. Sfīnta cruce se va īntinde peste Siria. Sfīnta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei romānii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au īnsoţit īndureraţi īntr-un loc neted unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergīndu-şi transpiraţia, priveau la minunea īnfăşurată īn sulul de pīnză ce a suferit(s-a chinuit) puternic. Nobilii au luat ordine īn faţa saniei līngă lădiţă iar conducătorul boero Biseto era atīt de bolnav de picioare īncīt pentru a-l cruţa a fost dus īntr-o roabă mare. Neamul oierilor a fost lăsat să aibă această minune.Să se cerceteze mişcarea lină a fiinţelor din ceruri dacă sfīnta mamă va fi judecată pentru marea suferinţă. Am teamă că chipul minunii adormite va alerga să se īnsoţească īn credinţă. Să luăm aminte că micul get va merge să locuiască la unicul Zabelio din cetatea geţilor romāni şi bastarnilor.
Īn acele vremuri rumunii erau īn relații foarte bune cu bastarnii şi au participat la arderea lui Ili aşa cum rezultă de pe tăbliţă. Poate aici este originea tranformării geţilor īn goţi cum apar īn scrierile din secolul V. Bastarnii care locuiau īmpreună cu geţii din secolul lV ī.e.n., mai erau numiţi şi ,,goţii din sud. După această operaţie, cenuşa era desprinsă de pe tablă şi pusă īntr-o pīnză roşie care era păstrată īn metocul cetăţii ca relicvă sfintă, tava se spăla cu grijă iar apa rezultată era folosită drept leac cum ne spune tăbliţa 58. ,,Zonie, să mergi pe dată pīnă ce oasele se vor zări prin giubelă, să bei şi să te odihneşti numai atunci cīnd te vei īnmuia(obosi). Īngerul lui Ilo a mers să stea la creatorul Zoe īntr-o zi mare şi curată. Să sileşti neamul rău a lui Goe, să se īndese īn mare grămadă, alături de noi la necuprinsa jale care ne-a lovit. Să luaţi pīnză, să o tigiţi şi să o aşezaţi pe pirostriile sfinte īn cīntecele harpelor şi tobelor īnainte ca eu să īnteţesc focul. Pentru a alina durerea, rudele să adune o grămadă de fīn şi să o clădească īn mijloc. După ce el va ieşi(pleca la cele veşnice) īn zori se va aduna cenuşa(bună pentru descīntece şi leacuri) şi se va bea īn cinstea lui. Gemetele şi puternicele zbuciume īl vor mīntui(ridica la ceruri) cu mistuitoare sete la străbuna şi īnălţătoarea judecată. După slujba religioasă se va strīnge īntr-o sarghie roşie puţina murdărie(cenuşă rămasă) din neuitata şi bogata viaţă care ne-a fost luată. Borītul de Goie a tăgăduit īn adunarea sătenilor că a īnlocuit sarghia roşie pe care a dat-o prima dată. Dar Cotize este viu. De sărbătoarea Pălie, aleşii nobili īmpreună cu rudele lor, au stat palizi şi au bocit cu sete pīnă li s-au dogit glasurile. Cu zoile(apa murdară) de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. Īn patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece īnsoţite repede de dicoe, credinciosul īn sfīnta cruce. După dorinţă, īn grabă s-a pregătit argeaua iar neamul gătit de sărbătoare a plīns ori s-a ţinut tare ca osul. Sfīnta cenuşă a lui Ili a fost pusă īn senic şi dusă cu alai īn cetate de către Dapisieo. Goi a fost luat de preotul judecător şi conducătorul Dapisieo şi dus īn cetatea principală a geţilor. Neamul sarmaţilor a adus jertfă īmpingīnd de la spate caii lor suri, jos īntr-o rīpă. Cu mici şi multe plecăciuni se clădesc noi prietenii. Astfel este scrisă de două ori de macedoneanul Aristoresi.
Tradiţia noastră populară păstrează īn memorie acest eveniment prin sărbătoarea Pălii care nu mai este menţionată īn calendarul ortodox dar cunoscută de toată suflarea romānească ;i trecut[ cu cruce neagră pīnă prin anii 1970, după care pe capii popimii romāne i-a pălit rău la scăfīrlie damblaua ecumenismului sfīntului prepuț și cu această zăluzenie drăcească au īnceput să ne meșterească datinile strămoșești. Chiar şi īn asemenea vremuri pline de durere se găseau nemulţumiţi care aveau ceva pestriţ īn maţe iar judecarea nevrednicului nu se lăsa aşteptată. Preoţii geţi ne-au lăsat tăbliţa 59 ca o adevărată elegie a credinţei lor şi a adevărului istoric ce va ajunge numai peste 160 de ani, spaima grecilor şi romanilor. ,,Apa care curge cu repeziciune din vīrf de munte nu poate fi tăgăduită. Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin Miel, să se īnchine şi să ţină Calea cea Dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor. Cucernicul preot Astagio, īntr-o pădurice a făcut o denie(slujbă) care revărsa raze de lumină şi a fost īnsoţită de cīntece. Sfīntul Iosius a mers şi s-a suit smerit la ceruri să ne scape de necazuri şi să ne aducă pacea. Credinţa geţilor şi tracilor este ca un fir strălucitor făcut cu mare sfială şi care revarsă raze şi īncinge pe mijloc cămaşa(sufletul) neamului. Spun că dreapta credinţă este tot anul, eu atenţionez să fie ţinută cu mare dăruire pentru că este o povară mică. Medalioane: Sfeşnicul(lumina sfintei cruci) purtat de Mesia(rugăciunea geţilor) peste toată ţara. Tăblițele de plumb au amintit despre Ili numindu-l și Mielcă a ținut Calea(cea) Dreaptă, ori ele menționează chiar textul canonic al religiei geților așa cum l-a primit Eno de la Sīntu, Calea/Legea Dreptății și Adevărului!
http://4.bp.blogspot.com/-RB-cKgu_WCw/UHA9Ko9PokI/AAAAAAAAEO0/LEbUVVTqcpU/s320/qumran-visualization-project.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-RB-cKgu_WCw/UHA9Ko9PokI/AAAAAAAAEO0/LEbUVVTqcpU/s1600/qumran-visualization-project.jpg)
Regele persan Artaxerxe l(465-432 ī.e.n.) apare īn documentele vremii şi cu numele de Astiages l, nume amintit și pe tăblițe și asta pentru a şti şi pricepuţii noştri pe unde să-şi caute obīrşiile. Aceasta este istoria, nu o putem ascunde la nesfīrşit oricīţi nemernici s-ar osteni să-i pună pentru totdeauna pumnul īn gură! O mică ceată de rumuni de azi s-au trezit și au pus pumnul īn pieptul urgiilor și făcăturilor iudeo-sataniste, dar curīnd numărul celor ieșiți din īntuneric va fi din ce mai mare și vor īndrăzni să pună ghioaga īn botul liftelor trădătoare de Neam și Țară!
Să privim evenimentele şi după scrierile din Noul Testament ca să vedem ce minciuni au ticluit prin vedenii şi tīmpenii pentru a ne fura adevărata identitate spirituala şi să īncepem cu Ioan.
Evanghelia după Ioan este cea mai veche scriere din această categorie pentru că are multe informaţii care se găsesc numai īn ea şi īn scrierile geţilor şi esenilor dar dispărute īn celelalte evanghelii, s-au lipsesc din scrierea lui Ioan și apar īn celelalte de mai tīrziu. Josephus īn cartea amintită ne spune că pe la anii 52 un prooroc prea vesel la minte ce-şi revendica numele de Șilo/Mīntuitor a reuşit să păcălească mult norod cu predicile lui pe muntele măslinilor. Acest eveniment nu este povestit īn scrierea lui Ioan dar apare īn celelalte evanghelii. La fel prevestirea dărīmării Ierusalimului din anul 70 nu apare īn textele lui Ioan ceea ce duce la concluzia că scrierea s-a realizat pe la anii 40-50. Chiar īnceputul scrierii: ,,1,1 La īnceput era Cuvīntul şi Cuvīntul era cu Dumnezeu şi Cuvīntul era Dumnezeu. 1,2 El era la īnceput cu Dumnezeu; 1,3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El; 1,4 īn El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor; 1,5 Lumina luminează īn īntuneric şi īntunericul n-a biruit-o. 1,8 Nu era el Lumina ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. 1,9 Lumina aceasta era adevărata Lumină care luminează pe orice om venit īn lume. 1,14 Şi Cuvīntul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă īntocmai ca slava singurului născut din Tată, sīnt străine de religia iudeilor dar se găsesc cu fidelitate īn religia esenilor, a geţilor, īn scrierile trismegiste şi oracolele caldeene. ,,Īn afară de Soarele Creator, ei respectă īn cea mai mare măsură numele Legiuitorului şi cel ce īl defăimează este condamnat la moarte, ne spune J. Flavius despre misterioșii eseni. Situaţia este identică şi īn religia geţilor: ,,capul adunării neamului īmpreună cu nobilii s-au īnchinat īn faţa Mīntuitorului şi Creatorului (Dumnezeu) din veneraţie Am făcut cu folos rugăciuni cu sfīnta cruce a Mīntuitorului pentru cei chinuiţi de duhuri care zăceau Jignirea devine scandal cīnd se fac glume pe seama strălucitorului pui de căprioară. Cīnd sfīnta cruce a apărut īn vīrf de munte, Zoin ne-a dat minunata cunună a miresei.
IISUS A FOST GET
http://1.bp.blogspot.com/-dvZvg1KW9RQ/UHA3jaV4olI/AAAAAAAAENE/gIYnkd_BW1w/s400/Iisus-47.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-dvZvg1KW9RQ/UHA3jaV4olI/AAAAAAAAENE/gIYnkd_BW1w/s1600/Iisus-47.jpg)
Să revin la neastīmpăraţii galati/gali stabiliţi īn Galileea. Cīnd au spart şatra cu geţii din Mesia(teritoriul Bulgariei de azi) pe la anul 279 ī.e.n. şi au migrat īn Anatolia unde au pus de o Galatie iar alţii mai zburdalnici şi-au oprit căruţele mai la sud unde au şăruit o Galilee, galii/galaţii erau de mult timp adepţii religiei geţilor aşa cum arată tăbliţele 10 şi 12 ducīnd cu ei credinţa īn nemurire şi īn puterea crucii. Istoricul grec Iamblichus spune pe la sfīrşitul secolului lll īn lucrarea Viaţa lui Pitagoras: ,,Şi galaţii şi alte popoare au īnvăţat pe pruncii lor, cum că sufletul acelora care muriră nu a pierit, ci ei trăiesc neīncetat şi sufletele sīnt eterne. Asemenea Zamolxis, le-a arătat cum că nu trebuia să aibă frică de moarte, ci ei trebuia să se īntărească īn contra tuturor pericolelor.
Este bine că știau cei vechi asemenea idei de necrezut despre marele nostru strămoș care prin īnțelepciune le-a fost călăuză și galilor, pentru că la noi minciuna este cea mai aleasă virtute cīnd se scrie istoria neamului rumun. Alte surse antice afirmă că īnţeleptul Zamolxis ar fi introdus druidismul la gali şi cred că nu este chiar o tīmpenie atīt timp cīt īn cele două religii, crucea īn cerc simbolizīnd sacrul peste īntreg pămīntul a avut mare trecere.
Īn cartea Istoria războiului iudeilor īmpotriva romanilor, editura Hasefer, Bucureşti 1997, ivritul plăsmuitor de istorii Ioshua Ben Matityahu, ,,romanizat ca Josephus Flavius, ne dă informaţii, unele corecte altele mincinoase despre secta religioasă a esenilor. Pe la anul 105 ī.e.n. un membru al lor īşi iniţia īnvăţăceii īn arta profeţiei īn curtea Templului din Ierusalim, dovedind că erau īn relaţii bune cu rabinii ivriţilor. Centrul lor religios de la Qumram a fost distrus de un cutremur īn timpul lui Irod cel Mare rămīnīnd nelocuit cīt acest rege a condus şi Galileea. Populaţia acestui ţinut s-a opus cu arma īn anul 24 ī.e.n. poftelor de cuceritor ale lui Irod cel Mare ajutat de puterea romană dar a trebuit să accepte vitregiile sorţii.
La pagina 158 a lucrării amintite autorul descrie ritualurile şi obiceiurile acestei secte religioase. ,,Pentru ei plăcerile simţurilor sīnt o nelegiuire, iar virtutea constă īn stăpīnirea de sine şi īn dominarea pasiunilor. Faţă de căsătorie au o părere dispreţuitoare şi adoptă copiii la o vīrstă destul de fragedă pentru a fi lesne educaţi, iar atunci īi tratează ca pe nişte membri ai familiei şi le insuflă doctrinele lor, nu detestă totuşi căsătoria, nici grija pentru obţinerea urmaşilor, ci caută să se pună la adăpost de destrăbălarea femeilor, fiindcă au convingerea neclintită că nici una dintre ele nu-şi păstrează credinţa faţă de un singur om. Ei dispreţuiesc bogăţia şi demnă de admirat la ei este comunitatea bunurilor, n-ai să găseşti la ei pe nici unul care să se distingă de ceilalţi prin avere. La ei există regula potrivit căreia oricine intră īn sectă trebuie să renunţe la averea lui īn favoarea comunităţii, astfel īncīt la ei nu īntīlneşti īndeobşte nici sărăcie īnjositoare, nici bogăţie sfidătoare, bunurile fiecăruia contopindu-se īn fondul comun şi toţi, ca nişte fraţi, dispun de īntreaga avuţie adunată la un loc. Ei sīnt de părere că uleiul pătează şi cel care a fost uns cu el, contrar voinţei sale, trebuie să-şi cureţe corpul, ei socotind ceva cuviincios să ai o piele aspră şi să porţi mereu veşminte albe. Cei ce administrau avuţia comunităţii erau aleşi prin majoritate de voturi şi fiecare, fără deosebire, trebuia să fie gata pentru orice serviciu īn folosul tuturor. Ei nu au un oraş propriu-zis al lor, īn fiecare dintre ele locuind mai mulţi laolaltă. Membrilor sectei, veniţi de altundeva, li se pune la dispoziţie toate bunurile agonisite de comunitate, de parcă ar fi propria lui avuţie şi la nişte oameni pe care nu i-au mai văzut pīnă atunci, ei intră ca şi cum le-ar fi prieteni apropiaţi. De aceea cīnd pleacă la drum, nu iau cu ei nimic, cu excepţia armelor, ca să se apere de tīlhari. Īn fiecare oraş, un membru anume are sarcina să se īngrijească de membrii sectei, procurīndu-le hainele şi cele necesare traiului zilnic. Prin felul cum se īmbracă şi prin purtarea lor ei par nişte ţinuţi īn frīu cu biciul de către un dascăl. Hainele şi īncălţările nu sīnt schimbate decīt cīnd ele au ajuns ferfeniţă ori s-au tocit de tot după o folosire īndelungată. Faţă de Dumnezeu ei īşi arată evlavia īntr-un fel aparte. Īnainte de răsăritul Soarelui ei nu vorbesc nici o vorbă profană, ci adresează nişte vechi rugăciuni moştenite de la părinţii lor, implorīndu-l parcă să răsară. Este o caracteristică a ritualului religios al geţilor repetat şi de Dromixto care-și īndeamnă armata să se așeze īn genunchi către soare răsare şi să se roage la Creator atunci cīnd i-a prăpădit un soare arzător ce a căzut asupra lor, găsindu-se identic īn cultul nostru creştin.
http://4.bp.blogspot.com/-EAsdJwd2KA0/UHA7je0kU7I/AAAAAAAAENs/LrYnYmd9tWY/s320/73-1.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-EAsdJwd2KA0/UHA7je0kU7I/AAAAAAAAENs/LrYnYmd9tWY/s1600/73-1.jpg)
Dar şi manuscrisele descoperite la Qumran, spun că ei au īnvăţăturile moştenite de la părinţii lor, de la părinții părinților lor, care le-au fost date de Eno cel iubit de Creatorul geţilor, Sīntu şi mai īnainte de la Cei Mari. Chiar dacă nu este amintit Sīntu ca Dumnezeu al esenilor, totuşi este o recunoaştere explicită din partea unuia dintre cei mai mari falsificatori ai istoriei antice clasice, că esenii nu se foloseau de scrierile lui Moşe date de Iahwe sau alte născociri ale urdiei de prooroci mincinoşi ivriţi vīntuiţi de vedenii, tīmpenii şi alte parascovenii!
Şi să continui cu zicerea lui F. Josephus: ,,Abia atunci supraveghetorul lor īi lasă să plece fiecare la meşteşugul cu care s-a deprins. După ce au muncit cu rīvnă pīnă la ora 11 dimineaţa, se adună iar īntr-un loc anume, cu o fīşie de pīnză de in īnfăşurată īn jurul şalelor, şi-şi spală trupul cu apă rece. De īndată ce s-au curăţat astfel, se duc īntr-o clădire deosebită, īn care, nici un om străin de sectă, nu are voie să intre; purificaţi, ei īnşişi intră īn sala de mese ca īntr-un sanctuar. Cum şi-au ocupat locurile īntr-o linişte desăvīrşită, brutarul le pune rīnd pe rīnd cīte o pīine īn faţă, după care bucătarul le dă cīte un castronaş cu un singur fel de mīncare. Pīnă să īnceapă masa preotul rosteşte o rugăciune şi comite un sacrilegiu cel ce īncepe să īnfulece cumva īnainte de terminarea rugăciunii. La terminarea mesei preotul se roagă din nou: la īnceput şi la sfīrşit ei īl proslăvesc pe Dumnezeu ca pe Creatorul vieţii. Apoi ei īşi dezbracă veşmintele, socotindu-le sacre şi revin la īndeletnicirile lor pīnă la asfinţitul Soarelui. La īntoarcere, ei se ospătează īn acelaşi fel, de astă dată luīnd loc alături de străini, dacă se află vreunul la ei. Nu se aude nici o zarvă şi nici un zgomot nu tulbură vreodată masa, ci unul lasă să vorbească pe celălalt, respectīnd rīndul. Celor aflaţi afară, tăcerea celor dinăuntru le apare ca o taină īnfiorătoare. Dar liniştea aceasta are ca noimă statornica cumpătare a membrilor sectei şi faptul că ei mănīncă şi beau doar pīnă se satură. Din celelalte lucruri ei nu fac nimic fără dezlegarea supraveghetorilor lor, doar īn două privinţe li se dă īngăduinţa de a hotărī singuri: acordarea de ajutor şi dovedirea milosteniei. Să ajute pe cei ce merită să primească ajutorul, atunci cīnd au mare nevoie de el şi să ofere hrană celor aflaţi īn mizerie. Nu li se permite să aducă ajutor rudelor lor fără aprobarea superiorului. Īnţelepţi vistieri ai mīniei, strunitori ai pasiunilor, pilde de fidelitate, slujitorii păcii, fiece cuvīnt rostit de ei atīrnă mai greu decīt un jurămīnt, esenii se abţin de la jurăminte pe care le cred mai rele decīt sperjurul. Cel ce nu este crezut pe cuvīnt şi fără invocarea lui Dumnezeu, acela este condamnat din capul locului. Pentru cel ce aspiră să intre īn sectă, primirea nu este imediată ci, vreme de un an, rămas īn afara ordinului, solicitantul duce o viaţă asemănătoare cu a membrilor ordinului şi primeşte o toporişcă, şorţul de care am vorbit anterior şi un veşmīnt alb. Dacă īn acest răstimp a trecut cu bine proba stăpīnirii de sine, el se apropie cu un pas de felul de viaţă al esenilor şi ia parte la sfinţirea apei purificatoare, fără să fie totuşi, acceptat īncă la adunările comunităţii. După ce a făcut dovada statorniciei sale, vreme de alţi doi ani caracterul pe care īl are este pus la īncercare şi dacă se arată cu adevărat demn, abia atunci el este primit īn comunitate. El depune īn faţa tuturor un teribil jurămīnt, să-l cinstească pe Dumnezeu(Soarele Creator) să-şi respecte īndatoririle faţă de oameni şi să nu aducă pagubă nimănui atīt din propria iniţiativă cīt şi din ordinul altcuiva; să-i urască mereu pe cei nedrepţi şi să lupte alături de cei drepţi, că va păstra credinţa tuturor mai cu seamă celor ce cīrmuiesc, īntrucīt nimeni nu dobīndeşte puterea fără binecuvīntarea lui Dumnezeu; dacă cumva ajunge să dea ordine, nu se va arăta īngīnfat şi asupritor şi nu-şi va īntrece subordonaţii prin strălucirea veşmintelor, şi a altor podoabe, că va īndrăgi totdeauna dreptatea şi va demasca pe mincinoşi, că-şi va ţine mīinile nepīngărite de hoţie iar sufletul curat de orice cīştig necinstit, că nu va tăinui nimic membrilor sectei şi nu va divulga nimănui secretele sale, chiar dacă va fi supus torturilor pīnă la moarte. Īn afară de asta, el jură că nu va transmite dogmele altfel decīt le-a primit el īnsuşi, că se va feri de tīlhăria de stradă; că va veghea cu grijă să nu se piardă cărţile sectei precum şi numele īngerilor. Prin asemenea jurăminte, esenii īşi asigură credinţa noilor membri ai sectei. Cei care comit păcate grele sīnt scoşi īn afara sectei şi cel exclus are parte īndeobşte de un sfīrşit jalnic; legat prin jurăminte solemne şi prin īndatoriri, el nu are voie să primească hrană de la ceilalţi oameni; aşadar trebuie să se hrănească cu buruieni, trupul său este secătuit de foame şi moare. De aceea ei au primit īnapoi īn sectă pe unii din acei nenorociţi, īnduioşaţi de faptul că sīnt gata să-şi dea duhul, socotind că şi-au ispăşit deja păcatele prin īndurarea chinurilor care i-au dus deja īn pragul morţii. Īn luarea deciziilor judecătoreşti, esenii sīnt foarte conştiincioşi şi drepţi, ei nu rostesc o sentinţă decīt dacă s-au strīns cel puţin o sută laolaltă, dar atunci verdictul lor este fără drept de apel. Īn afară de Dumnezeu, ei respectă īn cea mai mare măsură numele Legiuitorului şi cel ce īl defăimează este condamnat la moarte. A da ascultare bătrīnilor şi majorităţii trece la ei drept ceva frumos dacă, de pildă, s-au adunat zece laolaltă, unul singur nu poate vorbi fără aprobarea celorlalţi nouă. Ei se feresc să scuipe, atīt īn mijlocul adunării cīt şi īn partea dreaptă, mai mult decīt toţi iudeii luaţi īmpreună, ei evită să lucreze īn a şaptea zi a săptămīnii, pīnă şi mīncarea şi-o pregătesc cu o zi īnainte, ca să nu mai aprindă focul īn ziua aceea, ba mai mult, nu cutează să mute un obiect din loc sau să-şi satisfacă nevoile fiziologie. Īn celelalte zile ei sapă o mică gropiţă a cărui adīncime măsoară un picior, folosindu-se de o căzmăluţă ceva asemănător cu toporişca dăruită, spre a nu jigni cumva strălucirea Sfīntului Soare, făcīndu-şi acolo scīrna omenească. Cu pămīntul scos afară mai īnainte, ei astupă la loc groapa, pentru aceste nevoi, ei caută locurile cele mai īndepărtate. Cu toate că a te uşura de scīrnă este ceva firesc, ei au obiceiul să se spele după aceea de parcă s-ar fi spurcat. Ei sīnt longevivi şi mulţi dintre ei depăşesc vīrsta de o sută de ani, ceea ce, după cum mi se pare mie, este urmarea faptului că duc o viaţă simplă şi ordonată. Nu se sinchisesc de lucruri īnfiorătoare, īşi biruie durerile prin tăria lor sufletească şi preferă o moarte glorioasă vieţii nemuritoare. Războiul īmpotriva romanilor a scos la lumină toate trăsăturile de caracter, căci īn timpul lui au fost surghiuniţi, supuşi caznelor, arşi de vii sau traşi pe roată, chinuiţi cu toate instrumentele de tortură ca să ocărască numele Legiuitorului lor, fie să mănīnce alimente care le erau interzise; n-au făcut nici una nici alta, rămīnīnd neclintiţi; fără să-şi mustre călăii şi fără să verse lacrimi; surīzători īn timpul chinurilor groaznice, glumeţi cu cei ce le aplicau torturile, īşi dădeau bucuroşi sufletul convinşi că-l vor redobīndi īn viaţa de apoi.
http://1.bp.blogspot.com/-k34CCGyCrsE/UHA7qzY-tMI/AAAAAAAAEN0/mUcKwQj7guw/s320/30-1.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-k34CCGyCrsE/UHA7qzY-tMI/AAAAAAAAEN0/mUcKwQj7guw/s1600/30-1.jpg)
J. Flavius deși i-a cunoscut direct, ne lasă īn ceață cīnd spune că esenii intrau īntr-o clădire specială despre care nu vrea să ne spună nimic, unde se purificau și tot īn acest text scrie că ei nu intrau īn templul din Ierusalim deci nu erau mozaici, și aveau o religie monoteistă care era īn tot foarte diferită de iahwism. Ne mai spune că unii care au fost prinși de romani, preferau moartea decīt să-l batjocorească pe Legiuitorul lor, deci nu era nici Iahwe dar nici ivritul Moșe care a primit (fărăde)legile de la Satana sau Yahwe pe muntele Sinai, ci altcineva pe care făcătorul de istorii nu vrea să ni-l spună!
Şi iarăşi pretinsul istoric ivrit minte cum au ei năravul din naştere, scriind că esenii au venit toți să apere Ierusalimul de legiunile romane īn vara anului 68, pentru că Pliniu cel Bătrīn, īnsoţind trupele romane īn același an, cīnd ajunge la Marea Moartă să o cerceteze, spune că a īntīlnit şi secta esenilor adică a geților īn număr de 4000 de suflete, deci romanii nu s-au socotit cu aceştia ci numai cu turbaţii zeloţicare au ocupat centrul de la Qumran, fiind şi autorii dosirii manuscriselor īn peşterile din apropiere, descoperite īn anul 1948.
Dau īn continuare din textul lui Flavius: ,,Căci ei au ferma credinţă că trupurile sīnt sortite pieirii, iar materia din care s-au īnjghebat se descompune, dar sufletele sīnt eterne şi dăinuiesc veşnic; alcătuite din cel mai subtil eter, după ce au plutit īn voia īntīmplării, atrase de o seducţie naturală, ele se īngemănează cu trupurile devenite o temniţă a lor, dar odată scăpate de aceste lanţuri ale cărnii, ca şi cum s-ar fi eliberat dintr-o lungă sclavie, ele se īndreaptă fericite spre zonele īnalte ale cerului. Dimpotrivă,sufletele nelegiuite li se atribuie o genune īntunecată şi friguroasă. Ei susţin īn primul rīnd īnvăţătura despre nemurirea sufletului spre a netezi calea care duce spre virtute şi a pune stavilă celei ce duce spre vicii, sprijiniţi pe convingerea că oamenii buni vor deveni şi mai buni īn timpul vieţii lor pămīnteşti dacă trag speranţa că vor fi răsplătiţi după moarte, iar apucăturile urīte ale celor răi vor fi ţinute de frică, dacă ei ştiu că trebuie să īndure pedepse după obştescul lor sfīrşit, chiar şi īn cazul cīnd nelegiuirile lor rămīn nepedepsite īn această viaţă. Aceasta este sacra īnvăţătură despre suflet a esenilor şi ea este ca o momeală de neocolit pentru cei ce s-au īnfruptat cīndva din īnţelepciunea lor. Printre ei dai de unii care se īncumetă să prezică viitorul: īncă din cea mai fragedă copilărie ei au fost deprinşi cu cercetarea cărţilor sfinte, cu ceremoniile de purificare, şi cu maximele profeţilor şi īntr-adevăr, rar se īntīmplă ca prezicerile lor să nu se adeverească.
http://3.bp.blogspot.com/-4prMJs1LXyk/UHA7yVxSxLI/AAAAAAAAEN8/IclvhBA4qso/s320/200805_01.jpg (http://3.bp.blogspot.com/-4prMJs1LXyk/UHA7yVxSxLI/AAAAAAAAEN8/IclvhBA4qso/s1600/200805_01.jpg)
Este uluitoare asemănarea pīnă la identificare a dogmei esenilor şi geţilor recunoscută chiar de Flavius, cu fundamentele iudeo-creştinismului şi faptul că acestea nu se găsesc deloc īn Vechiul şi Noul Testament. Conceptele, se găsesc fără nici o excepţie toate īn scrierile trismegiste, īnvăţăturile lui Pitagora, īnCalea/Legea Adevărului şi Dreptăţii primită de Eno şi īn textele descoperite la Qumran. Scrie ivritul că esenii ,,cercetează cărțile sfinte și nu Tora, recunoscīnd explicit că ei se serveau īn practicarea religiei de alte scrieri tot sfinte și chiar mai sfinte decīt ale ivriților cum recunoaște chiar el. Acelaşi autor īn scrierea Antichităţi iudaice, la capitolul l paragraful 5 arată: ,,Īn schimb, esenii sīnt de părere că totul trebuie să rămīnă īn seama proniei divine. Ei cred īn nemurirea sufletului iar răsplata dreptăţii li se pare bunul suprem. Cīnd trimit dăjdiile templului, nu aduc şi jertfele cuvenite, deoarece au mijloace de purificare mult mai sfinte. De aceea nu li se īngăduie să intre īn templu şi au ceremoniile lor religioase. Sīnt oameni cu moravuri exemplare şi se īndeletnicesc cu agricultura. Mai presus de toţi cei ce-şi trag laudele prin propria virtute, esenii merită să fie admiraţi pentru dreptatea lor, prea puţin cultivată de greci sau de barbari, cītă vreme ei o respectă nu de scurtă vreme, ci de foarte mulţi ani īn urmă. Ca atare au acţionat īn aşa fel ca nimic să nu-i īmpiedice să-şi folosească bunurile īn comun, īncīt bogaţii nu se bucură mai mult de averea lor decīt cei ce nu posedă nimic. Sīnt vreo patru mii de oameni care fac acest lucru. Nu vor să audă de soţii şi nici să aibă slujitori, socotind că s-ar dovedi nedrepţi faţă de unii şi că cele dintīi sīnt certăreţe, aşa că ei trăiesc separat şi se ajută unii pe alţii. Pentru administrarea veniturilor din munca cīmpului, īşi aleg oameni cinstiţi din rīndul preoţilor, care le procură provizii şi le pregătesc hrana. Ei īşi duc viaţa īn felul acesta şi traiul lor seamănă cu cel al dacilor care se numesc poleistai.
Aceste texte scrise pe la anii 90 ai erei noastre dovedesc fără putinţă de tăgadă că geţii şi galii din Galileea cunoscuţi şi ca eseni aveau aceeaşi religie, adevăr reţinut de toată antichitatea dar mai puţin de istoricii noştri care au luat drept cale de urmat minciunile lui Herodot. Istoricul iudeu precizează că Frăţia esenilor formată īn timpuri de demult din geţi şi gali la care s-au alăturat şi alte seminţii, practica un cult identic cu al preoţilor geţi din Carpaţi numiţi poleistai şi nu aveau nimic comun cu iahvismul şi fanatismul zeloţilor mozaici. El mai face o precizare uluitoare pentru istoria noastră scriind că esenii nu erau primiți īn templul din Ierusalim dar aveau ritualuri religioase chiar mai purificatoare ca cel mozaic! Ori se știe că numai străinilor le era interzis să intre īn templul din Ierusalim iar cel care īncălca interdicția era ucis cu pietre! Trebuie precizat că Antichități iudaice, a fost scrisă la mai bine de 20 de ani după cucerirea Ierusalimului din anul 70, deci dacă aceștia ar fi fost ivriți și pe deasupra turbați și zeloți, nu aveau cum să scape de săbiile romane pentru că ei au pus la cale revolta din Iudeea. Deci ei erau de alt neam și nu au participat la răzmerița zeloților, ci au fost victime ale fanatismului acestora la fel ca celelalte Neamuri din regiune.
http://2.bp.blogspot.com/-oUmbEMLdSE0/UHA76jcmQeI/AAAAAAAAEOE/tY9Sfs7eaSQ/s320/Esenieni.jpg (http://2.bp.blogspot.com/-oUmbEMLdSE0/UHA76jcmQeI/AAAAAAAAEOE/tY9Sfs7eaSQ/s1600/Esenieni.jpg)
Trebuie să tragem concluzia că J. Flavius ştia mai multe despre religia geţilor dacă a făcut această comparaţie plină de mister, la fel cum se ştia īn tot imperiul roman. Clerul iudeu nu vedea cu ochi buni religia esenilor şi īi obliga la o taxă īn natură către templu pentru a fi lăsaţi să-şi practice cultul şi asta chiar sub nasul administraţiei romane care īi persecuta de-i usca la pungă! Dar să observăm pentru īnceput că interdicţia de a face mīncare īn zilele de sărbătoare la romāni s-a păstrat pīnă īn epoca modernă ca o amintire a tradiţiei obiceiului īnainte de pretinsa creştinare a neamului nostru şi pe care nimeni nu o poate dovedi decīt cu vorbe.
Să mai lămurim şi termenul de esen pe care unii susţin că vine din limba siriană asaya şi are sensul de medic. Eu cred că este un cuvīnt compus din doi termeni religioşi ce au aparţinut limbajului strămoşilor noştri geţi; e: a judeca, a hotărī, lăcaş de cult, a se naşte, a conduce şi Sien: duhul luminii dătătoare de viaţă şi a regenerării naturii unde se duceau sufletele morților pentru a deveni parte a marii lumini. Esen este renaşterea vieţii prin Sien, īnvierea īntr-o nouă viaţă a energiilor făcută prin credinţa īn Sien sau judecata lui Sien. Īn dialectul istroromān avem cuvīntul iesen care īnseamnă toamnă cu referire clară la duhul strămoşesc al lunii Sien ce simboliza moartea naturii şi regenerarea ei prin puterea luminii dătătoare de viaţă. Ca şi geţii, ei aveau un Legiuitor Mīntuitor al lor respectat cu mare dăruire de către toţi membrii sectei. Cīnd Zamolxe, pe la anii 540 ī.e.n. este ofensat de Pitagora īn insula Samos pentru faptul că getul i-a botezat pe cabiri sub semnul sfintei cruci a Mīntuitorului, acesta īl consideră pe născocitul grec un porc ce stă numai cu rītul pe sus.
Īn tăbliţa 11 un preot get spune că īn juneţea lui a fost la regele galilor pe care l-a botezat cu vin şi pīine strămoşească şi l-a numit cu epitetul de fiu al crucii strălucitoare! Aşa, ca să-şi dea mare importanţă cu 500 de ani īnainte de plăsmuirile evangheliştilor. Chiar dacă despărţirea galilor de către geţi s-a făcut cu şonţeli şi multă zarvă, unitatea spiritual-religioasă a rămas la mare cinste.
Dar īn Galileea, galii au īntīlnit resturile neamului cabirilor sau al filistenilor din vechiul Canaan şi au īnnodat firele numeroase ale religiei comune. Iar geţii ţineau cu cabirii o strīnsă legătură datorită sistemului religios īn care credeau īmpreună prin Frăţia Celui Ales din Sarmisetuza. Cīnd s-au văzut potopiţi de turbarea mozaică şi de fanatismul fariseilor zeloți, au dat şfară la fraţii lor īntru credinţă din Carpaţi să vină să le dea sprijin īmpotriva celor care voiau să le fure sufletul. Preoții geţi au hotărīt să-l trimită pe marele preot Ili īmpreună cu o ceată de rumuni cerīndu-i să fie neīndurător cu cei care umblă să fure şi să distrugă dreapta credinţă.
http://1.bp.blogspot.com/-eeWTg9euMSI/UHA8B4BDJ3I/AAAAAAAAEOM/X_QuGTLtYOE/s320/deadseascroll.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-eeWTg9euMSI/UHA8B4BDJ3I/AAAAAAAAEOM/X_QuGTLtYOE/s1600/deadseascroll.jpg)
Tăbliţa 53 povesteşte evenimentul, textul fiind īnsoţit de mai multe simboluri sacre. ,,Călătoria geţilor īn cetatea oamenilor duşmănoşi cu vorbire sacadată. A fi līngă cineva gras nu īnseamnă că eşti perechea marii lui burţi. Ili să iei şi să semeni īn strat cu mare grijă aşa cum sfīnta falangă(oastea de īngeri) scoate la lumină adevărata credinţă din īntuneric iar miezul de nucă este scos din coajă. Eu trag nădejde că micile făpturi din ceruri vor arăta grija lor de mamă. Să-ţi īntăreşti casa(comunitate religioasă) ta cu gabenul īmpotriva celor care vor să o fure şi să o distrugă aruncīnd cu valuri de zoi īn ea. Eu, Luminatul Mīntuitor, cu gīndul am spus geţilor: zeama aramaică este o īnşelătorie pentru că au răsădit pe Apolo să vă fie īnsoţitor. Textul are o valoare covīrşitoare asupra istoriei religiei iudeo-creştine şi trebuie analizat cu mare atenţie. Ili pleacă īmpreună cu ceata de geţi īn Galileea fiind pregătiţi pentru o aprigă confruntare religioasă dar şi cu un profund caracter filozofic cu preoţimea iudaică din cetatea Sionului(dabo Sion). Ca să aibă sorţi de izbīndă īn această acţiune ei trebuiau să cunoască limba aramaică altfel fiecare vorbea la stele iar lupii deveneau paznici la stīnă. Textul mai arată că īntre galii stabiliţi īn Galileea şi geţii nord-istreni au existat tot timpul legături spirituale strīnse iar grija geţilor de a-şi apăra comunităţile religioase din podişul Anatoliei (provinciile romane Siria şi Galatia) şi nordul Palestinei i-au făcut să meargă īn acele locuri pline de ostilitate religioasă pentru ei. Iar manuscrisele descoperite la Qumran dovedesc cele afirmate mai sus dar vin cu multe alte informaţii care arată implicarea geţilor īn răspīndirea creştinismului arimin īn acele ținuturi şi nu numai. Mai multe imnuri din aceste fragmente sīnt scrise chiar de Marele Preot Ili unde găsim povestite nenorocirile prin care trecea datorită iudeilor infiltrați īn Frăţia Celui Ales care au trădat şi l-au băgat īntre ei pe rabinul Apolo trimis de rabinul eretic fariseu Filon din Alexandria, să pună mīna pe centrul religios şi să schimbe religia şi structura Frăţiei Celui Ales cu plăsmuirea lui satanistă.
Precizez că īn manuscrisele descoperite la Qumran şi scrise de geţi, membrii sectei erau numiţi fiii luminii nefiind folosit cuvīntul esen, dar el apare numai īn scrierile ticluite de ivriţii din acest centru după ce l-au asasinat pe Ili īn anul 30. Tăbliţa de plumb are īn mijloc o imagine care cuprinde toate simbolurile religioase ale geţilor. Īn partea stīngă sus este profilul lui Moş Arimin cu mielul līngă obraz iar pe frunte poartă o bentiţă de care este prinsă piatra īnțelepciunii ca dovadă a funcţiei de mare preot al neamului arimin și că vine din neamul arimaspilor. Sub el, pe un soclu cu trei picioare de care este īnfăşurat un şarpe, se află un cap de taur. Īn centrul imaginii se află Sīntu purtīnd pe piept īn partea stīngă Sfīntul Soare(Zabelo) iar īn partea dreaptă Sfīnta Lună(Zoin, Zoe, Sien). Pe cap poartă o coroană cu trei raze iar deasupra celei din mijloc este un cerc. Cīnd mozaicii și-au plăsmuit cultul lor satanist, l-au făcut pe tartorul lor cu trei coarne așa cum arată descoperirile de la Kuntillet Ajrud, Īn partea dreaptă jos a plăcuței este Sarmis ca judecător al celor trecute şi celor viitoare iar deasupra lui este Maica Precista ce poartă pe cap un fel de bonetă. O bonetă asemănătoare poartă şi astăzi horitoarele din localitatea Grid, judeţul Hunedoara precum şi miresele din Maramureş sau femeile măritate din unele localităţi bănăţene! Īn colţul dreapta sus este Poarta Veşniciei, ca trecere dintre viaţa muritorilor şi reīnvierea īn lumina veşnică a energiilor creatoare iar la 24 iunie(Sīnziene) este locul pe unde curg marile energii ale creaţiei divine asupra vieţii pămīntene. Stīlpul din stīnga a porţii este format dintr-o fiinţă mitică(un om cu partea de jos a trupului īn formă de peşte, cum apar şi īn mitologia emeş ca civilizatori ai neamului) aşezată pe un soclu iar cel din dreapta este un preot get stīnd tot pe un soclu. Pe ambele socluri se vede semnul crucii ca simbol al sacrului. Deasupra stīlpilor este un triunghi cu mai multe simboluri iar īn partea de sus se vede Fiul Luminii ajuns īn iudeo-creștinism Sfīntul Duh! Poarta Veşniciei apare pe mai multe tăbliţe fiind o componentă fundamentală a religiei geţilor cum īnţelegem din tăbliţa 41 ,, Sfīntul toiag al geţilor care merge şi bate īn sfintele porţi ferecate ale judecăţii cereşti! Simbolistica a fost preluată īn creştinism prin sintagma ,,porţile raiului dar despre hoţie nu zumzăie nici un bărzăun.
http://4.bp.blogspot.com/-q018iLvMkbE/UHA8j8riFKI/AAAAAAAAEOU/DO36APcuHA4/s320/03QumranMuseoBig.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-q018iLvMkbE/UHA8j8riFKI/AAAAAAAAEOU/DO36APcuHA4/s1600/03QumranMuseoBig.jpg)
Frăţia geţilor şi galilor din centrul de la Qumran este amintită indirect īn Evanghelia lui Marcu unde la 14,70 se spune: ,,Şi el s-a lepădat din nou. După puţină vreme, cei ce stăteau acolo, au zis iarăşi lui Petru: Nu mai īncape īndoială că eşti unul din oamenii aceia, căci eşti Galilean şi graiul tău seamănă cu al lor. Dacă iudeii l-au ,,mirosit pe Petru că vorbea o limbă străină ce semăna cu a lui Ili, a cetei lui şi a locuitorilor Galileei, atunci trebuie să tragem concluzia că apostolul ori era gal şi geţii vorbeau curent limba galilor ori era şi el get cu ceva treburi prin lumi străine şi făcea parte din grupul celor veniţi să se īnfrunte cu preoţii iudei. O informaţie la fel de preţioasă īn această direcţie, găsim şi īn Faptele Apostolilorla 1,10: ,,Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe cīnd se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi īmbrăcaţi īn alb, 1,11 şi au zis: «Bărbaţi Galileeni de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Iisus care s-a īnălţat la cer din mijlocul vostru va veni īn acelaşi fel cum L-aţi văzut mergīnd la cer». 2,6 Cīnd a auzit sunetul acela mulţimea s-a adunat şi a rămas īncremenită pentru că fiecare īi auzea vorbind īn limba lui. 2,7 Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: Toţi aceştia care vorbesc nu sīnt Galileeni? 2,8 Cum dar īi auzim vorbind fiecăruia din noi īn limba noastră, īn care ne-am născut? 2,9 Parţi, Mezi, Elamiţi, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia, 2,10 Frigia, Pamfilia, Egipt, părţile dinspre Cirene, oaspeţi din Roma, iudei sau prozeliţi. Dacă aceşti bărbaţi galileeni vorbeau şi iudeilor pe limba lor, īnseamnă că ei nu erau iudei iar limba lor maternă era alta decīt aramaica, greaca sau chiar ivrita pentru că īn acele vremuri foarte puţini iudei cu multă carte mai ştiau limba strămoşească. Īncă un argument la fel de puternic a originii neiudaice al ucenicilor lui Iisus, şi a demascării făcăturii iudeo-sataniste a ivriţilor, īl găsit īn continuarea scrierii la 2,44 ,,Toţi cei ce credeau, erau īmpreună la un loc şi aveau toate de obşte. 2,45 Īşi vindeau ogoarele şi averile şi banii īi īmpărţeau īntre toţi, după nevoile fiecăruia 4,32 Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Nici unul nu zicea că averile lui sīnt ale lui, ci aveau toate de obşte. 4,34 Căci nu era nici unul dintre ei, care să ducă lipsă; cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vīndute, 4,35 şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se īmpărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Acest mod de trai īn comun era specific numai esenilor iar Josephus Flavius īn scrierea amintită ne spune că şi preoţii geţi polistai trăiau la fel, dar nu se găsea deloc īn societatea iudeilor. Īn manuscrisele descoperite la Qumran, dar scrise de ivriți după anul 30 al erei noastre cīnd au ajuns stăpīni aici, ei ne prezintă un alt model de organizare a comunității care este foarte diferit de cel al geților din Frăția celui Ales, gruparea lor numindu-se Frăția Noului Legămīnt, tot așa cu īși ziceau și primii iudeo-creștini!
Și Evanghelia după Matei la 15,13 ne dă un amănunt la fel de curios: ,,Drept răspuns El le-a dat: Orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină cu referire directă la faptul că īn mintea unor ivriţi fanatici din regiune se lucra de zor la o religie universală pe structura religiei geţilor, iar centrul de la Qumran era locul unde se punea la cale făcătura prin venirea rabinului Apolo. Trebuie subliniat faptul că textul de mai sus din Evanghelia lui Matei seamănă izbitor cu finalul scrierii de pe tăbliţa unde Ili este trimis īn Palestina să vadă cum poate opri mişelia pusă la cale de iudei. Tocmai de aceea geţii şi-au pus traista īn băţ şi au purces la drum lung mergīnd chiar īn bīrlogul lupului să-i īnchidă gura care vărsa valuri de zoi aramaice.
Un alt element important este faptul că Ili şi ceata lui de geţi au venit īn Galileea să īnfrunte preoţii iudei īn limba aramaică, dovedind că ei cunoşteau această limbă īn care sīnt scrise majoritatea manuscriselor descoperite la Qumran. Cum īn acele timpuri o limbă străină se īnvăţa īn sīnul vorbitorilor ei, īnseamnă că geţii s-au instruit īn aramaică īn ţinuturile din Galatia şi Galileea arătīnd īncă odată legăturile spirituale īntre geţii din nordul Istrului şi galii/galaţii aciuaţi pe la anii 275 pe teritorii ce aparţin īn prezent Turciei, Siriei, Libanului şi Israelului. Iar scrierile esenilor publicate la noi prin tălmăcirea iscusitului lingvist E. Bordeaux Szekely, arată că Ili cunoştea foarte bine Tora pe care o combătea cu argumente subtile şi pline de īnţelepciune, ceea ce īi făcea pe mozaici să adune mult venin īn guşă și gīnduri de veșnică răzbunare.
http://4.bp.blogspot.com/-1BLxUcR1VZk/UHA8thNLh0I/AAAAAAAAEOc/2yzKfnidje8/s320/bizzarro-mesianismo_qumran_map.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-1BLxUcR1VZk/UHA8thNLh0I/AAAAAAAAEOc/2yzKfnidje8/s1600/bizzarro-mesianismo_qumran_map.jpg)
Īn acele vremuri limba aramaică era o limbă foarte răspīndită īn regiunile arătate mai sus fiind folosită atīt īn comerţ cīt şi īn cultură ca o limbă a oamenilor instruiţi. Nu avem informaţii despre confruntarea de idei care a avut loc īntre ceata geţilor şi preoţii iudei dar ştim sigur că a existat o confruntare cu iudeii intraţi īn Frăţia Celui Ales şi pe care după asasinarea lui Ili, ivriţii o vor confisca şi folosi īn interesul lor fanatic şi sălbatic pentru răzmerița īmpotriva rabinilor și romanilor și crearea statului mesianic mozaic. Scrierile de la Qumran dovedesc acest conflict al lui Ili cu iudeii din Frăție conduși de Apolo, trimis de la Alexandria de către mentorul Filon care a pus la cale toată ticăloşia şi a finanţat-o la greu.
O altă confruntare de data aceasta fizică a avut-o Ili cu o mulţime smintită care l-a rănit, bătut şi batjocorit cerīndu-i moartea prin răstignire. Tăbliţa 54 ne povesteşte grozăvia ivriţilor īmpotriva celui care a īndrăznit să-i īnfrunte īn dogma lor religioasă: ,,Noe, să coasem desagii aceştia doi la gură, să fim atenţi cu actele pentru corabia nobilei mame din neamul lui Bizino. Am mers la conducere şi am plătit birul să ne dea voie să-l ducem īn patria lui. Ne-a dat o ladă mică şi ne-a lăsat să-l īnfăşurăm īn pīnza lui albă, şi să-l ducem la ieşire īn afara cetăţii. Uite! această pleavă de cīnepă l-a umilit(rănit) pe Ili şi toţi au venit să-l judece şi să-l ducă la pieire(să-l răstignească). Mulțimea sinaită(ivriții) a venit plină de ură care l-a certat şi l-a bătut, batjocorindu-l şi cerīnd să le dea capul lui. Priveşte sfinte Zabelio, pīnza făcută sul am dat-o lui Noe şi ne-am dus īn cetatea de jos(sud) a Siriei unde a venit o grămadă şi ne-a īnsoţit īn frunte cu credinciosul Bofio. Ieri a fost pus jos pe o scenă iar lumea se minuna că este ca un bosoi(copil mic şi dolofan). Ciocīrlia neīntrecută trăgea la ea neamurile cum spune Noe. Multe şi repetate plecăciuni din Sarmisetuzo. Cu sfintele oase cu carnea uscată(moaşte) am alergat şi le-am dus Mīntuitorului unde au fost unse(miruite). Conducătorul neamului străbun a mers cu ele la mama lui Ili care era distrusă. Cercetează dacă jumătate din strălucitoarele făpturi cereşti nu au plecat de la daci. Cetatea provinciei Siria menționată indirect de tăbliță ,,dabo Sieri gios adică capitala din sud a Siriei, este orașul Antiohia zidit īn partea a doua a secolului lll ī.e.n. de regele seleucid Antioh cel Mare(242-187 ī.e.n.) īn sudul provinciei pe litoralul de est a Mării Mediterane.
Pe tăbliţa 58 avem informaţii că religia crucii a geţilor avea trecere nu numai la galii din Siria cum spune textul de mai sus dar şi la sarmaţii şi sciţii din est: ,,Cu zoile de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. Īn patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece īnsoţite repede de dicoe, credinciosul īn sfīnta cruce.
Informaţiile dovedesc răspīndirea extraordinară care o avea religia geţilor la acea vreme şi respectul acestor popoare īn valorile spirituale pe care nişte lifte criminale le-au īnvīrtit că ar fi ieşit din preaplinul lor īntunecat de sfīnta īnţelepciune a fărădelegii. Īn Evanghelia după Matei la 26,65 avem date care să ne ajute la īnţelegerea atitudinii lui Ili, ce a supărat atīt de rău pe dogmaticii iudei: ,,Atunci marele preot şi-a rupt hainele şi a zis: A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula Lui. 26,66 Ce credeţi? Ei au răspuns: Este vinovat, să fie pedepsit cu moartea. 26,67 Atunci L-au scuipat īn faţă, L-au bătut cu pumnii şi L-au pălmuit. Cei unsprezece ucenici s-au dus īn Galileea īn muntele unde le poruncise Iisus să meargă. Cīnd L-au văzut ei, I s-au īnchinat, dar unii s-au īndoit.
Īn timpul răstignirii, Ili ar fi strigat: ,,Eli, Eli lama sabactani tradus greşit prin Dumnezeul meu de ce mă părăseşti! Īn emegi cuvīntul ili īnsemnă strălucitor, judecător, legiuitor, salvator, mīntuitor; cuvīntullama are sensul de īnger păzitor, care este identic şi la geţi; cuvīntul sabaş īn romānă arată modul īn care se prezintă fizic cineva, purtare; tani are sensul de ceaţă, pīclă, care se răceşte. Tălmăcirea corectă este: Mīntuitorule, īngerul meu salvator de ce laşi ca trupul meu să fie cuprins de moarte(să se răcească)? După răstignire, trupul i-a fost aruncat ca oricărui străin, īntr-o rīpă plină cu natră aşa cum găsim scris pe tăbliţa 57 ,,Cel care a ţinut Calea Dreaptă s-a dus să locuiască īn cetatea vieţii(luminii). Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit(pus pe două lemne īmbinate) aruncīndu-l īntr-o surpătură de mal cu nitră. Descrierea este aievea īn Evanghelia după Mateicum am arătat mai sus. Noe şi ceilalţi geţi au intervenit pe līngă autorităţile romane să poată lua trupul lui Ili şi să-l ducă acasă īn Geţia la familia Bizino. Au plecat către Galileea la galii cei roşcaţi iar de aici īn sudul Siriei unde au fost īntīmpinaţi de o mulţime de credincioşi īn frunte cu preotul Bofio care au venit să vadă minunea şi să se īnchine. Tăbliţa 57 vine cu informaţii suplimentare şi spune că ţinutul Siriei şi galii cei roşcaţi sīnt sub ocrotirea sfintei cruci pentru că la ei romānii au alergat şi şi-au găsit scăparea cīnd au fost prigoniţi de fanaticii farisei zeloţi. ,,Sfīnta cruce se va īntinde peste Siria. Sfīnta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei romānii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au īnsoţit īndureraţi īntr-un loc neted(luminiş de pădure) unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergīndu-şi sudoarea, priveau la minunea īnfăşurată īn sulul de pīnză ce a suferit şi s-a chinuit puternic.
http://4.bp.blogspot.com/-BIwqtbdqh3w/UHA83mDvPHI/AAAAAAAAEOk/Dhpr90dmUuA/s320/deadsea.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-BIwqtbdqh3w/UHA83mDvPHI/AAAAAAAAEOk/Dhpr90dmUuA/s1600/deadsea.jpg)
Au ajuns la Efes unde au luat o corabie pentru a călători īn Grecia şi au depus minunea vie la vechiul lăcaş de cult al pelasgilor care se afla la 13 km de Delfi iscīnd un conflict cu grecii şi tracii aşa cum spune tăbliţa 55. ,,Astfel Duro conducătorul armatei, uliul cetăţii geţilor, a luat īnsoţitori şi au plecat să adulmece(cerceteze) păţania rea. După denia făcută īntr-o pădurice mică, Duro a luat cu mare atenţie direcţia către neamul tracilor. Neamul(jegoşii) lui Elie, ca nişte vite s-au īnfoiat precum pleava de cīnepă dorind să-l ia pe III(Mīntuitor) dar Zanio, credinciosul īn sfīnta cruce l-a luat să-l ducă īn ţinutul lui Zamolxe. Cei adunaţi au īnceput să arunce cu vorbe urīte peste minunea vie care dormea. Īnfuriat, eu m-am dus şi le-am strigat o chiuitură: haideţi că īn Mezia īnvăţătura rea a fost totdeauna o fudulie. Cīt despre frumuseţea care stătea īn mijlocul argelei, marii nobili au mers plini de sfială şi s-au īnchinat. Astfel liniştea celui pus jos era spartă de strigătele de ura ale cetelor de nobili din gospodăriile cu suliţe. Uite pe aceşti oameni proşti care au vrut să fie gălăgie aici! După ce a fost dusă de la Efes, grecoii negri din Delfi, strīnşi īn cete de nomazi l-au luat pe Ili şi l-au batjocorit. Priveşte la fiinţa care aduce salvarea şi a fost insultată de o facţie de jegoşi. Īn toiul certei, această adunătură de răpănoşi ne-au lovit şi ne-au schilodit. Antonio a luat giulgiul şi fiinţa care aduce salvarea(strălucitoarea făptură) şi a ţīşnit cu ele la romāni unde astfel s-a oprit. Noe a trimis solie pe Gezo să cerceteze dacă Mielul este cu ei. Multe plecăciuni să fie duse ca să aprindă ochii şi faţa lor. Bezino. Conducătorul armatei, Duro arată minunea adunării neamului. Cercetează chipurile care au născut Alesul Neam. Mama. Grecii plini de ţīfnă şi de dispreţ faţă de neamul get, considerīndu-i nişte barbari, i-au alungat cu sabia din apropierea oracolului de la Delfi tocmai pentru a-şi păstra autoritatea īn lumea romană īn arta prezicerilor dar şi pentru că hiperboreenii veneau cu o religie ce nu era īnţeleasă şi acceptată de ei. Peste rumuni s-a abătut o mare nenorocire care a cuprins neamul de la conducători pīnă la simplii locuitori ai Sarmisetuzei.
Tăbliţa 56 descrie această nenorocire fără margini a străbunilor noştri: ,,Daţi tīrcoale şi alergaţi cu irmos pentru Ocrotitorul care ne ţine. Sfīnta şi strălucitoarea poruncă. Mulţimea a īnsoţit toiagul(a călătorit) să vadă minunea ce ne-a dat-o nouă Zabelio. Am dat ghilul lui(Zabelio) şi este pus pe o argea. Grupuri de armată au sosit īn cīntece religioase să se roage la el. Locuitorii vestitelor sate au venit aplecaţi(trişti) să se īnchine lui. Cetatea a dat tuturor celor adunaţi stofă neagră de mătase pentru că īngerul zace(este mort). Boero Biseto ll şi-a pus īncălţările şi a mers īmpreună cu locuitorii Sarmisetuzei şi armata să se căiască. Veşnic sfīnta şi nemuritoarea ciocīrlie a lui Dapisiu a fost lăsată să se īnalţe īn cele mai īnalte zări(la ceruri). Pentru marele sfīnt al geţilor, preotul judecător Orolieo a strīns adunarea şi apoi au cīntat sfinte cīntece religioase. Zoraseo, preotul judecător al geţilor l-a dus pe Ili fără viaţă īn cetatea plină de durere. Priviţi geţilor cum s-a dus, a suferit rău, s-a curăţat şi s-a īnălţat la ceruri pentru dreapta şi sfīnta judecată. Să-l jelim pe sfīntul get iar īn cetate, oalele pentru băutură să fie cu zoi. Pentru sfīntul get, Gormio a cīntat doine după rīnduială. Noe care l-a adus pe sfīntul get a fost lovit de un zbucium nebun.Bunul Dumnezeu s-a īndurat şi l-a luat pe sfīntul get īn cetatea credinţei. Boriso a plecat spre cetatea Pananeo pentru a spune despre sfīntul get. Goe, du-te la arătoasa cetate a sarmaţilor să ştie despre sfīntul get. Să se ducă la carpi, la credinciosul Sarta pentru a se afla despre sfīntul get. Pari să se ducă la cetatea Ermi pentru a vesti pe sfīntul Mīntuitor al geţilor. Eu i-am adus aminte acestui om īncăpăţinat Goe, să spună despre sfīntul Mīntuitor al geţilor. Goe a plecat repede către cetatea Gomieo să vestească despre sfīntul Mīntuitor al geţilor. Paloe a alergat la cetatea Segetio să vestească despre sfīntul geţilor, Mīntuitorul īn credinţa crucii. Să se cerceteze făpturile(oastea de īngeri) strălucitoare din ceruri dacă mai au grijă de neamul geţilor. Uite, a venit chin rău peste daci!
Jalea a fost fără margini peste strămoşii noştri, s-a prăbuşit o lume īn care geţii īşi aveau sălaşul lor veşnic. Au pornit olăcari la toţi vecinii să anunţe marea nenorocire a neamului rumunilor şi să-i cheme la trecerea lui Ili către cetatea luminii. Făpturile strălucitoare de pe cer care ocroteau neamul geţilor s-au īntristat şi ele participīnd la jalea muritorilor. Disperarea nu mai are margini!
http://1.bp.blogspot.com/-WloJC_FYEkM/UHA9B4Rhi4I/AAAAAAAAEOs/9HEznbo8cps/s320/jesus_christ3.jpg (http://1.bp.blogspot.com/-WloJC_FYEkM/UHA9B4Rhi4I/AAAAAAAAEOs/9HEznbo8cps/s1600/jesus_christ3.jpg)
Informaţiile despre obiceiul incinerării la geți sīnt completate şi de date din tăbliţa 16. Lumea se aduna īntr-un spaţiu mare, īmbrăcată īn haine de sărbătoare cu cusături alese cu aţă roşie. Se aduceau pirostriile sfinte(T 57) care de fapt era o tavă mare cu picioare sau un cărucior din metal cum s-a descoperit īn multe locuri(năsălia din prezent), pe care se aşeza mortul īnfăşurat īn pīnză roşie de in sau cīnepă. Culoarea roşie era simbolul sacrificiului şi al purificării. Rudele apropiate adunau vreascuri şi alte lemne pe care le puneau sub pirostrii iar cineva din familie sau cea mai apropiată persoană dădea foc crengilor pentru a arde trupul mortului. Īn acest timp preoţii rosteau īngīnat rugăciuni pentru iertare şi primirea la Sien a sufletului celui decedat astfel ca şi el să intre īn īmpărăţia nemuririi iar harpele şi tobele īi acompaniau. ,,Zabelio l-a sacrificat pe Ili Mielul său. Cīt despre cetatea geţilor Sarmisetuzo, vai! inima cetăţii a fost uitată de mīngīiere. Da, Antonieo a alergat cu giulgiu la argea să fie pus minunii strălucitoare. Neamul romānilor s-a īnsoţit deseori īn sotişă. Bastarnii s-au retras īn cīntece doinite. Cel care a ţinut Calea/Legea Dreaptă s-a dus să locuiască īn cetatea luminii. Neamul murdar din cetatea Sionului i-a luat inima. Acest neam l-a alergat, l-a bătut şi l-a chinuit(pus pe două lemne īmbinate) aruncīndu-l īntr-o rīpă de mal cu nitră. Romānii din Sarmisetuzo, cetatea geţilor, s-au strīns să venereze somnul copacului tăiat īnainte vreme. Boero Biseto a mīngīiat plin de sfială, de nenumărate ori pe īnvăţătorul iubirii astfel ca cei adunaţi să se liniştească. O ceată de locuitori au scos armăsarii negri pentru a fi pregătiţi de drum(īnhămaţi la sanie şi mīnaţi). Cīt despre neam, toţi au ieşit cu veşminte cusute cu saia roşie şi s-au tologit/rostogolit pe jos ca pleava de cīnepă pe rīu. Oastea romānilor, plină de sfială a mers unde este minunea şi a jelit lumina sfintei cruci care strălucea. Adesea boero Biseto a cinstit sfīnta cruce jelind alături de armată.Sfīnta cruce va īnsoţi năluca ce a murit. Sfīnta cruce se va īntinde peste Siria. Sfīnta cruce va străluci peste galii roşcovani. La ei romānii au alergat şi s-au refugiat, aşa i-au īnsoţit īndureraţi īntr-un loc neted unde au pus puiul de căprioară pe o ladă mare cu speteze. Ştergīndu-şi transpiraţia, priveau la minunea īnfăşurată īn sulul de pīnză ce a suferit(s-a chinuit) puternic. Nobilii au luat ordine īn faţa saniei līngă lădiţă iar conducătorul boero Biseto era atīt de bolnav de picioare īncīt pentru a-l cruţa a fost dus īntr-o roabă mare. Neamul oierilor a fost lăsat să aibă această minune.Să se cerceteze mişcarea lină a fiinţelor din ceruri dacă sfīnta mamă va fi judecată pentru marea suferinţă. Am teamă că chipul minunii adormite va alerga să se īnsoţească īn credinţă. Să luăm aminte că micul get va merge să locuiască la unicul Zabelio din cetatea geţilor romāni şi bastarnilor.
Īn acele vremuri rumunii erau īn relații foarte bune cu bastarnii şi au participat la arderea lui Ili aşa cum rezultă de pe tăbliţă. Poate aici este originea tranformării geţilor īn goţi cum apar īn scrierile din secolul V. Bastarnii care locuiau īmpreună cu geţii din secolul lV ī.e.n., mai erau numiţi şi ,,goţii din sud. După această operaţie, cenuşa era desprinsă de pe tablă şi pusă īntr-o pīnză roşie care era păstrată īn metocul cetăţii ca relicvă sfintă, tava se spăla cu grijă iar apa rezultată era folosită drept leac cum ne spune tăbliţa 58. ,,Zonie, să mergi pe dată pīnă ce oasele se vor zări prin giubelă, să bei şi să te odihneşti numai atunci cīnd te vei īnmuia(obosi). Īngerul lui Ilo a mers să stea la creatorul Zoe īntr-o zi mare şi curată. Să sileşti neamul rău a lui Goe, să se īndese īn mare grămadă, alături de noi la necuprinsa jale care ne-a lovit. Să luaţi pīnză, să o tigiţi şi să o aşezaţi pe pirostriile sfinte īn cīntecele harpelor şi tobelor īnainte ca eu să īnteţesc focul. Pentru a alina durerea, rudele să adune o grămadă de fīn şi să o clădească īn mijloc. După ce el va ieşi(pleca la cele veşnice) īn zori se va aduna cenuşa(bună pentru descīntece şi leacuri) şi se va bea īn cinstea lui. Gemetele şi puternicele zbuciume īl vor mīntui(ridica la ceruri) cu mistuitoare sete la străbuna şi īnălţătoarea judecată. După slujba religioasă se va strīnge īntr-o sarghie roşie puţina murdărie(cenuşă rămasă) din neuitata şi bogata viaţă care ne-a fost luată. Borītul de Goie a tăgăduit īn adunarea sătenilor că a īnlocuit sarghia roşie pe care a dat-o prima dată. Dar Cotize este viu. De sărbătoarea Pălie, aleşii nobili īmpreună cu rudele lor, au stat palizi şi au bocit cu sete pīnă li s-au dogit glasurile. Cu zoile(apa murdară) de la spălatul vaselor rituale să se purceadă la drum şi să se dea vecinilor sciţi. Īn patria lor să se facă seara o slujbă religioasă. Neamurile sciţilor şi sarmaţilor să plece īnsoţite repede de dicoe, credinciosul īn sfīnta cruce. După dorinţă, īn grabă s-a pregătit argeaua iar neamul gătit de sărbătoare a plīns ori s-a ţinut tare ca osul. Sfīnta cenuşă a lui Ili a fost pusă īn senic şi dusă cu alai īn cetate de către Dapisieo. Goi a fost luat de preotul judecător şi conducătorul Dapisieo şi dus īn cetatea principală a geţilor. Neamul sarmaţilor a adus jertfă īmpingīnd de la spate caii lor suri, jos īntr-o rīpă. Cu mici şi multe plecăciuni se clădesc noi prietenii. Astfel este scrisă de două ori de macedoneanul Aristoresi.
Tradiţia noastră populară păstrează īn memorie acest eveniment prin sărbătoarea Pălii care nu mai este menţionată īn calendarul ortodox dar cunoscută de toată suflarea romānească ;i trecut[ cu cruce neagră pīnă prin anii 1970, după care pe capii popimii romāne i-a pălit rău la scăfīrlie damblaua ecumenismului sfīntului prepuț și cu această zăluzenie drăcească au īnceput să ne meșterească datinile strămoșești. Chiar şi īn asemenea vremuri pline de durere se găseau nemulţumiţi care aveau ceva pestriţ īn maţe iar judecarea nevrednicului nu se lăsa aşteptată. Preoţii geţi ne-au lăsat tăbliţa 59 ca o adevărată elegie a credinţei lor şi a adevărului istoric ce va ajunge numai peste 160 de ani, spaima grecilor şi romanilor. ,,Apa care curge cu repeziciune din vīrf de munte nu poate fi tăgăduită. Neamul nostru a fost ales primul să iasă din gunoaie şi să aducă laude prin Miel, să se īnchine şi să ţină Calea cea Dreaptă. Această cinste nu s-a oprit aici şi a călătorit cu toiagul la urmaşii minunatei mame a geţilor şi tracilor. Cucernicul preot Astagio, īntr-o pădurice a făcut o denie(slujbă) care revărsa raze de lumină şi a fost īnsoţită de cīntece. Sfīntul Iosius a mers şi s-a suit smerit la ceruri să ne scape de necazuri şi să ne aducă pacea. Credinţa geţilor şi tracilor este ca un fir strălucitor făcut cu mare sfială şi care revarsă raze şi īncinge pe mijloc cămaşa(sufletul) neamului. Spun că dreapta credinţă este tot anul, eu atenţionez să fie ţinută cu mare dăruire pentru că este o povară mică. Medalioane: Sfeşnicul(lumina sfintei cruci) purtat de Mesia(rugăciunea geţilor) peste toată ţara. Tăblițele de plumb au amintit despre Ili numindu-l și Mielcă a ținut Calea(cea) Dreaptă, ori ele menționează chiar textul canonic al religiei geților așa cum l-a primit Eno de la Sīntu, Calea/Legea Dreptății și Adevărului!
http://4.bp.blogspot.com/-RB-cKgu_WCw/UHA9Ko9PokI/AAAAAAAAEO0/LEbUVVTqcpU/s320/qumran-visualization-project.jpg (http://4.bp.blogspot.com/-RB-cKgu_WCw/UHA9Ko9PokI/AAAAAAAAEO0/LEbUVVTqcpU/s1600/qumran-visualization-project.jpg)
Regele persan Artaxerxe l(465-432 ī.e.n.) apare īn documentele vremii şi cu numele de Astiages l, nume amintit și pe tăblițe și asta pentru a şti şi pricepuţii noştri pe unde să-şi caute obīrşiile. Aceasta este istoria, nu o putem ascunde la nesfīrşit oricīţi nemernici s-ar osteni să-i pună pentru totdeauna pumnul īn gură! O mică ceată de rumuni de azi s-au trezit și au pus pumnul īn pieptul urgiilor și făcăturilor iudeo-sataniste, dar curīnd numărul celor ieșiți din īntuneric va fi din ce mai mare și vor īndrăzni să pună ghioaga īn botul liftelor trădătoare de Neam și Țară!
Să privim evenimentele şi după scrierile din Noul Testament ca să vedem ce minciuni au ticluit prin vedenii şi tīmpenii pentru a ne fura adevărata identitate spirituala şi să īncepem cu Ioan.
Evanghelia după Ioan este cea mai veche scriere din această categorie pentru că are multe informaţii care se găsesc numai īn ea şi īn scrierile geţilor şi esenilor dar dispărute īn celelalte evanghelii, s-au lipsesc din scrierea lui Ioan și apar īn celelalte de mai tīrziu. Josephus īn cartea amintită ne spune că pe la anii 52 un prooroc prea vesel la minte ce-şi revendica numele de Șilo/Mīntuitor a reuşit să păcălească mult norod cu predicile lui pe muntele măslinilor. Acest eveniment nu este povestit īn scrierea lui Ioan dar apare īn celelalte evanghelii. La fel prevestirea dărīmării Ierusalimului din anul 70 nu apare īn textele lui Ioan ceea ce duce la concluzia că scrierea s-a realizat pe la anii 40-50. Chiar īnceputul scrierii: ,,1,1 La īnceput era Cuvīntul şi Cuvīntul era cu Dumnezeu şi Cuvīntul era Dumnezeu. 1,2 El era la īnceput cu Dumnezeu; 1,3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El; 1,4 īn El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor; 1,5 Lumina luminează īn īntuneric şi īntunericul n-a biruit-o. 1,8 Nu era el Lumina ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. 1,9 Lumina aceasta era adevărata Lumină care luminează pe orice om venit īn lume. 1,14 Şi Cuvīntul S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă īntocmai ca slava singurului născut din Tată, sīnt străine de religia iudeilor dar se găsesc cu fidelitate īn religia esenilor, a geţilor, īn scrierile trismegiste şi oracolele caldeene. ,,Īn afară de Soarele Creator, ei respectă īn cea mai mare măsură numele Legiuitorului şi cel ce īl defăimează este condamnat la moarte, ne spune J. Flavius despre misterioșii eseni. Situaţia este identică şi īn religia geţilor: ,,capul adunării neamului īmpreună cu nobilii s-au īnchinat īn faţa Mīntuitorului şi Creatorului (Dumnezeu) din veneraţie Am făcut cu folos rugăciuni cu sfīnta cruce a Mīntuitorului pentru cei chinuiţi de duhuri care zăceau Jignirea devine scandal cīnd se fac glume pe seama strălucitorului pui de căprioară. Cīnd sfīnta cruce a apărut īn vīrf de munte, Zoin ne-a dat minunata cunună a miresei.