PDA

Arată versiune întreagă : Masacrul Prizonierilor Komâni de la Balti



Adrian Pop
12.09.2012, 17:08
(ienocid ascuns 50 de ani:
Masacrul Prizonierilor Komâni de la Bālįi
prin intermediul cālugārilor români de la Sfântul Munte Athos, ie-a
parvenit o scrisoare zguduitoare, pe care įi ei au primit-o pe cāi ocolite din
partea Ierodiaconului Nicodim $chiropu din Bālfi, Basarabia.
<In anul l944,la nāvala hoardelor
rusegti care-au ocupat Basarabia, armata
roįie a fācut zeci de mii de prizonieri
militari. În oraįul Bā{i, au fost concentrafi
cca. 50.000 militari ai armatei române, care
įinuserā piep hoardelor dezlāntuite. Din cei
cincizeci de mii, 80% erau români, iar
ceila{i erau aproximativ: cincii mii gennani,
douā mii unguri, iar restul cehi įi polonezi.
lnNord-Estul oraįului, unde curge râul Rāut
įi se formeazâ mlaįtini, KGB a gāsit locul
cel mai nimerit sā amplaseze lagārul,
lnconjurat de garduri înalte cu sârmā
ghimpatā. Chinurile acestor prizonieri erau
de nelnchipuit: foamea era flagelul numārul
unrg îruo{it de lipsa de higienā; bolile, frigul
gi umezeala produceau decese fārā numār.
Din acel lagār, unii mai curajoįi au evadat,
dar au fost mitraliali. Totuįi au mai fost įi
fugari scāpagi, pe care nu i-a mai gāsit
nimeni, decât atunci când s-au fācut singuri
cunosculi, dupâ destrâmarea Uniunii
Sovietice.
Informaįii despre crimele petrecute
ųr acest lagār s-au publicat în "Curierul de
Nord" din oraįul Bāl[i, sâptāmânal al
Basarabiei de Nord. ZiaruI mai apare įi
acum, dar įtrangulat įi ameninlat de cātre
cei care urāsc tot ce este românesc. Din
declara(iile celor evadaįi s-au stabilit crimele
KGB sāvârįite 1n Bā{i:
To[icei cincizeci de mii de prizonieri
au fostlmpuįcati 1n ceafā de militarii KGBului
įi aruncaįi 1n įanlurile mocidoase pe
care tot ei gi le-au sāpat la ordin (exemplu
tipic al asasinilor KGB-igti, lntocmai ca ftr
cazul Katynului, unde diferā numai numāruI
celor asasinali).
lndatā ce au fost date în vileag cele
de pāmânt bātātorit įi s-a ridicat 1n felul acesta
un deluįor rnai înalt, o rrovilā în trepte, tot din
tārânā, iæ pe partea ei de sus s-a aįezat o ûoilâ.
Troila de lemn sculptat a fost darul
credincioįilor din raionul Rāqcani, din
apropierea Bā{ilor. Pe data de 7 mai 1992, s-a
sfîn1it aceastā roiÉ de cātre Preasfinlitul Petre
de Bā{i, cu sobor de preoli įi monahi, la care
sfinlire au participat mii de credincioįi români
įi autorit{ile orāįeneįti. Atunci, cu ocazia
cuvântului solemn, întocmit de Ierodiaconul
Nicodim $chiopu, s-a lansat chemarea ca pe
acel loc sā se construiascā o "Bisericā sau
Mānāstirea Oaselor", pentu ca zi įi noapte prea
cuvioįii monahi įi cucernici preoti sā
pomeneascā sufletele celor 50.000 de martiri
nevinovafi, uciįi miįeleįte cu gloanfe trase în
ceafâ, de cātre militarii sovietici.
Preasfinlitul Petru de Bāl1i alnvestit ca
preot paroh al viitoarei "Biserici a Oaselor" pe
tânārul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al
Eparhiei BâI1i.
Dupā aceea, lucrurile au luat o
întorsāturā tragicā: Preasfinlinrl Petru a fost
atacat cu arme qi bâte chiar la sediul Palatului
Episcopal, de un grup de cālugâri įi preofi,
adepfi ai Arhiepiscopului Vladimir
Cāntāreanu, care line de Patriarhia de
Moscova. Atacurile au fost extinse įi la cele
douā mānāstiri din Eparhia de Bāl1i įi mai
continuā įi azi, dupā dei ani, lmpotriva a tot
ce este românesc.
ln scaunul episcopal s-a aįezat įeful
agresorilor moscovili, arhimandritul trādātor
Ivlarcel Mihāescu. Biserica a rāmas numai în
proiect, un plan fācut de arhitecti inimoįi, din
cauza lipsei de fonduri, din cauza sārāciei, ln
care se zbate Biserica româneascā din
Basarabia, sub perseculia moscovitā.
foitâmplate, s-au fācut sondaje în mlaįtini, Oare de ce nu se vorbeįte nimic despre
|n anii 199l-1992. Rezultatele au fost acestgenocidlmpotrivapoporuluiromân?De
cutremulātoare: nici hârletele, nici topefile ce nu se stabileįte adevārul 1n privinfa
nu au mai putut fi utilizate din cauza masacrelorfācutelmpotrivaneamuluinostru?
multimii scheletelor įi osemintelor Cāci įi aceste crime monstruoase ce sunt
rāspândiæ în aceste mocide. altceva decât tot holocaust, trecut 1nsā sub
Inimilelndurerate ale bunilorromâni, tācere? Oare nici chiar mo4ii nu sunt toli egali
ale evlavioįilor cregini įi ale celor de la în fala lui Dumnezeu?>>
sāptārnânalul "Curierul de Nord", i-au Aici se lncheie cutremurātoafea
tnpi*p"*"Eiasāfacāopkamidādeoasé scrisoare a cucemiciei sale, Ierodiaconųl
įi cranii, care au fost strânse pe un loe mai Nicodim $chiopu.
usca4 peste care s-a a{ternut o mare cantitate
Nicolae D. RUSU

Adrian Pop
14.09.2012, 00:38
Genocid ascuns 50 de ani:
Masacrul Prizonierilor Români de la Balti

Prin intermediul cālugārilor români de la Sfântul Munte Athos, ne-a parvenit o scrisoare zguduitoare, pe care si ei au primit-o pe cāi ocolite din partea Ierodiaconului Nicodim $chiropu din Bālti, Basarabia.

In anul l944, la nāvala hoardelor
rusesti care-au ocupat Basarabia, armata
rosie a fācut zeci de mii de prizonieri
militari. În oraįul Bālti au fost concentrati
cca. 50.000 militari ai armatei române, care
tinuserā piep hoardelor dezlāntuite. Din cei
cincizeci de mii, 80% erau români, iar
ceilati erau aproximativ: cincii mii germani,
douā mii unguri, iar restul cehi si polonezi.
ln Nord-Estul orasului, unde curge râul Rāut
si se formeazâ mlastini, KGB a gāsit locul
cel mai nimerit sā amplaseze lagārul,
inconjurat de garduri înalte cu sârmā
ghimpatā. Chinurile acestor prizonieri erau
de nelnchipuit: foamea era flagelul numārul
unu insotit de lipsa de higienā; bolile, frigul
si umezeala produceau decese fārā numār.
Din acel lagār, unii mai curajosi au evadat,
dar au fost mitraliati. Totusi au mai fost si
fugari scāpati, pe care nu i-a mai gāsit
nimeni, decât atunci când s-au fācut singuri
cunoscuti, dupâ destrâmarea Uniunii
Sovietice.
Informatii despre crimele petrecute
in acest lagār s-au publicat în "Curierul de
Nord" din orasul Balti, sâptāmânal al
Basarabiei de Nord. ZiaruI mai apare si
acum, dar strangulat si amenintat de cātre
cei care urāsc tot ce este românesc. Din
declaratiile celor evadati s-au stabilit crimele
KGB sāvârsite in Blti:
Toti cei cincizeci de mii de prizonieri
au fost impuscati in ceafā de militarii KGB-ului
si aruncati in santurile mocirloase pe
care tot ei si le-au sāpat la ordin (exemplu
tipic al asasinilor KGB-isti, intocmai ca in
cazul Katynului, unde diferā numai numāruI
celor asasinati).

lndatā ce au fost date în vileag cele
de pāmânt bātātorit si s-a ridicat in felul acesta
un delusor rnai înalt, o movilā în trepte, tot din
tārânā, iar pe partea ei de sus s-a asezat o troita.
Troila de lemn sculptat a fost darul
credinciosilor din raionul Rāqcani, din
apropierea Baltilor. Pe data de 7 mai 1992, s-a
sfintit aceastā troita de cātre Preasfintitul Petre
de Balti, cu sobor de preoti si monahi, la care
sfintire au participat mii de credinciosi români
si autoritatile orāsenesti. Atunci, cu ocazia
cuvântului solemn, întocmit de Ierodiaconul
Nicodim $chiopu, s-a lansat chemarea ca pe
acel loc sā se construiascā o " Bisericā sau
Mānāstirea Oaselor", pentru ca zi si noapte prea
cuviosii monahi si cucernici preoti sā
pomeneascā sufletele celor 50.000 de martiri
nevinovati, ucisi miseleste cu gloante trase în
ceafâ, de cātre militarii sovietici.

Preasfintitul Petru de Bālti a investit ca
preot paroh al viitoarei " Biserici a Oaselor " pe
tânārul preot Valeriu Cernei, fost cancelar al
Eparhiei Bâlti.

Dupā aceea, lucrurile au luat o
întorsāturā tragicā: Preasfinlinrl Petru a fost
atacat cu arme si bâte chiar la sediul Palatului
Episcopal, de un grup de cālugâri si preoti,
adepti ai Arhiepiscopului Vladimir
Cāntāreanu, care tine de Patriarhia de
Moscova. Atacurile au fost extinse si la cele
douā mānāstiri din Eparhia de Bālti si mai
continuā si azi, dupā trei ani, impotriva a tot
ce este românesc.

ln scaunul episcopal s-a asezat seful
agresorilor moscoviti, arhimandritul trādātor
Ivlarcel Mihāescu. Biserica a rāmas numai în
proiect, un plan fācut de arhitecti inimosi, din
cauza lipsei de fonduri, din cauza sārāciei, in
care se zbate Biserica româneascā din
Basarabia, sub persecutia moscovitā.
foitâmplate, s-au fācut sondaje în mlastini, Oare de ce nu se vorbeįte nimic despre
|n anii 199l-1992. Rezultatele au fost acest genocid lmpotriva poporului român? De
cutremulātoare: nici hârletele, nici topefile ce nu se stabileste adevārul in privinta
nu au mai putut fi utilizate din cauza masacrelor fācute impotriva neamului nostru?
multimii scheletelor si osemintelor cāci si aceste crime monstruoase ce sunt
rāspândte în aceste mocide. altceva decât tot holocaust, trecut insā sub
Inimile lndurerate ale bunilor români, tācere? Oare nici chiar motii nu sunt toli egali
ale evlaviosilor crestini si ale celor de la în fala lui Dumnezeu?>>
sāptārnânalul "Curierul de Nord", i-au

Aici se lncheie cutremurātoarea
tnpi*p"*"Eiasāfacāopkamidā de oasé scrisoare a cucemiciei sale, Ierodiaconųl
įi cranii, care au fost strânse pe un loe mai Nicodim $chiopu.
usca4 peste care s-a asternut o mare cantitate

Nicolae D. RUSU

Adrian Pop
07.10.2012, 11:05
-------- Original Message --------

Subject:
Ce putem sa facem pentru acesti MARTIRI ai Neamului nostru ? - Masacrul Prizonierilor Români de la Balti


Date:
Sun, 07 Oct 2012 10:01:46 +0300


From:
adi pop <adipop@popservice.ro>


To:
universul.credintei@tvr.ro, rir.secretariat@tvr.ro





Ce putem sa facem pentru acesti martiri ai Neamului nostru ?http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/5196-Masacrul-Prizonierilor-Komâni-de-la-BaltiGenocid ascuns 50 de ani:Masacrul Prizonierilor Români de la BaltiPrin intermediul cālugārilor români de la Sfântul Munte Athos, ne-a parvenit o scrisoare zguduitoare, pe care si ei au primit-o pe cāi ocolite din partea Ierodiaconului Nicodim $chiropu din Bālti, Basarabia.In anul l944, la nāvala hoardelorrusesti care-au ocupat Basarabia, armatarosie a fācut zeci de mii de prizonierimilitari. În oraįul Bālti au fost concentraticca. 50.000 militari ai armatei române, caretinuserā piep hoardelor dezlāntuite. Din ceicincizeci de mii, 80% erau români, iarceilati erau aproximativ: cincii mii germani,douā mii unguri, iar restul cehi si polonezi.ln Nord-Estul orasului, unde curge râul Rāutsi se formeazâ mlastini, KGB a gāsit loculcel mai nimerit sā amplaseze lagārul,inconjurat de garduri înalte cu sârmāghimpatā. Chinurile acestor prizonieri eraude nelnchipuit: foamea era flagelul numārulunu insotit de lipsa de higienā; bolile, frigulsi umezeala produceau decese fārā numār.Din acel lagār, unii mai curajosi au evadat,dar au fost mitraliati. Totusi au mai fost sifugari scāpati, pe care nu i-a mai gāsitnimeni, decât atunci când s-au fācut singuricunoscuti, dupâ destrâmarea UniuniiSovietice.Informatii despre crimele petrecutein acest lagār s-au publicat în "Curierul deNord" din orasul Balti, sâptāmânal alBasarabiei de Nord. ZiaruI mai apare siacum, dar strangulat si amenintat de cātrecei care urāsc tot ce este românesc. Dindeclaratiile celor evadati s-au stabilit crimeleKGB sāvârsite in Blti:Toti cei cincizeci de mii de prizonieriau fost impuscati in ceafā de militarii KGB-uluisi aruncati in santurile mocirloase pecare tot ei si le-au sāpat la ordin (exemplutipic al asasinilor KGB-isti, intocmai ca incazul Katynului, unde diferā numai numāruIcelor asasinati).lndatā ce au fost date în vileag celede pāmânt bātātorit si s-a ridicat in felul acestaun delusor rnai înalt, o movilā în trepte, tot dintārânā, iar pe partea ei de sus s-a asezat o troita.Troila de lemn sculptat a fost darulcredinciosilor din raionul Rāqcani, dinapropierea Baltilor. Pe data de 7 mai 1992, s-asfintit aceastā troita de cātre Preasfintitul Petrede Balti, cu sobor de preoti si monahi, la caresfintire au participat mii de credinciosi românisi autoritatile orāsenesti. Atunci, cu ocaziacuvântului solemn, întocmit de IerodiaconulNicodim $chiopu, s-a lansat chemarea ca peacel loc sā se construiascā o " Bisericā sauMānāstirea Oaselor", pentru ca zi si noapte preacuviosii monahi si cucernici preoti sāpomeneascā sufletele celor 50.000 de martirinevinovati, ucisi miseleste cu gloante trase înceafâ, de cātre militarii sovietici.Preasfintitul Petru de Bālti a investit capreot paroh al viitoarei " Biserici a Oaselor " petânārul preot Valeriu Cernei, fost cancelar alEparhiei Bâlti.Dupā aceea, lucrurile au luat oîntorsāturā tragicā: Preasfinlinrl Petru a fostatacat cu arme si bâte chiar la sediul PalatuluiEpiscopal, de un grup de cālugâri si preoti,adepti ai Arhiepiscopului VladimirCāntāreanu, care tine de Patriarhia deMoscova. Atacurile au fost extinse si la celedouā mānāstiri din Eparhia de Bālti si maicontinuā si azi, dupā trei ani, impotriva a totce este românesc.ln scaunul episcopal s-a asezat sefulagresorilor moscoviti, arhimandritul trādātorIvlarcel Mihāescu. Biserica a rāmas numai înproiect, un plan fācut de arhitecti inimosi, dincauza lipsei de fonduri, din cauza sārāciei, incare se zbate Biserica româneascā dinBasarabia, sub persecutia moscovitā.foitâmplate, s-au fācut sondaje în mlastini, Oare de ce nu se vorbeįte nimic despre|n anii 199l-1992. Rezultatele au fost acest genocid lmpotriva poporului român? Decutremulātoare: nici hârletele, nici topefile ce nu se stabileste adevārul in privintanu au mai putut fi utilizate din cauza masacrelor fācute impotriva neamului nostru?multimii scheletelor si osemintelor cāci si aceste crime monstruoase ce suntrāspândte în aceste mocide. altceva decât tot holocaust, trecut insā subInimile lndurerate ale bunilor români, tācere? Oare nici chiar motii nu sunt toli egaliale evlaviosilor crestini si ale celor de la în fala lui Dumnezeu?>>sāptārnânalul "Curierul de Nord", i-auAici se lncheie cutremurātoareatnpi*p"*"Eiasāfacāopkamidā de oasé scrisoare a cucemiciei sale, Ierodiaconųlįi cranii, care au fost strânse pe un loe mai Nicodim $chiopu.usca4 peste care s-a asternut o mare cantitateNicolae D. RUSU