Adrian Pop
27.08.2012, 10:14
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/indiferenta-137197.html
Indiferenta
Eu cred ca indiferenta este cel mai mare pacat de pe pamant!
Am sa incerc sa explic putin si sa demonstrez aceasta afirmatie.
Pentru inceput sa vedem dintre toate atitudinile omenesti, care dintre ele doare cel mai tare?
Cea mai multa suferinta o aduce pe pamant nepasarea oamenilor sau indiferenta. Sunt semeni de-ai nostri carora nu le pasa de nimeni, indiferenta lor fiind semnul unui perfect egoism. Alteori, este semnul unui orgoliu infinit, precum poate fi si manifestarea celei mai pure nesimtiri.
Toate aceste stari si atitudini provoaca nenumarate suparari si rani celor din jur, care sunt nevoiti sa suporte consecintele indiferentei noastre.
Sa ne amintim fiecare, cat de mult am fost raniti vreodata de indiferenta celor pe care i-am iubit, nepasarea celor cu care vreodata am avut relatii de prietenie sau de care am fost indragostiti si care ne-au intors spatele dupa ce le-am pus inima in palma.
Nu cred ca este rana mai mare decat aceasta indiferenta, care poate sa puna stapanire pe un suflet, pe o relatie, de oricare natura ar fi ea.
Chiar si in ce priveste atitudinea noastra fata de Dumnezeu, nu cred ca este durere mai mare pe care sa o fi avut Mantuitorul pe Cruce, decat aceea a nepasarii oamenilor fata de jertfa Sa de pe Cruce. De aceea, la judecata particulara fiecaruia dintre noi ni se vor arata aceste semne de pe trupul lui Hristos, care sunt semnele nepasarii, ale indiferentei dusa pana la cruzime.
Cea mai pura cruzime este indiferenta, este una din armele cele mai atroce, care strapung sufletele si inimile ca si sulita care a strapuns coasta lui Iisus, ca si cuiele care au strapuns mainile si picioarele.
Oamenii L-au pironit pe Fiul lui Dumnezeu din nepasare: n-au vrut sa fie imbratisati de El si i-au batut cuiele in maini, n-au vrut sa Il mai vada pe Dumnezeu pasind alaturi de ei pe pamantul lor si i-au tintuit picioarele pe lemn. Cata cruzime a indiferentei!
Indiferenta inseamna un univers al nimicului, in care nimeni nu este bine primit, in care iubirea de aproapele este nicaieri, unde niciunde nu intalnesti un om caruia sa-i pese. Indiferentul este orb si traieste in intuneric deoarece el nu vede chipuri, nu traieste in comuniune; este un singuratic.
Indiferenta se poate manifesta in chip divers pe foarte multe planuri: social, religios, familiar, politic, etc. A fi indiferent este tot una cu a trai intr-o stare de nesimtire. Celui stapanit de indiferenta nu-i pasa de poporul sau, de cine conduce si cum conduce tara, nu-i pasa cand bat clopotele la Biserica, nu-i pasa cand Dumnezeu ii bate la usa, nu-l doare de aproapele sau, ramane rece la rugamintile prietenilor, ramane nemiscat la indemnurile cele bune ale parintilor, nu-i este dor de cei dragi, poate sa plece fara sa se uite in urma, paraseste fara remuscari pe cei care i-au aratat iubire.
Intr-un cuvant indiferentul nu se vede decat pe sine, nu are ochi pentru ceilalti, nu tine cont de nimeni; as putea spune ca, indiferentul, cu adevarat, nu are suflet, nu are inima, nu are sentimente...
Cred ca neputinta indiferentilor de a iubi si de a se atasa de persoane este o forma patologica de vietuire incapabila de convietuire. Este o stare paranoida in care se zbate un suflet fara simtire, un suflet mort, cu o inima care boleste.
Multi parinti ai Bisericii au zis ca, iadul este "iubirea refuzata"; acolo sunt oamenii carora nu le-a pasat de mantuirea lor, care au fost indiferenti fata de iubirea lui Dumnezeu, care au fost indiferenti fata de iubirea aproapelui, care au fost pur si simplu ...indiferenti...
Pedeapsa lor este aceea ca, acolo simt si ei nepasarea tuturor in modul cel mai acut cu putinta; acolo esti singur, parasit de toti si uitat de toti. Acolo indiferentii isi traiesc intr-un mod dureros propria indiferenta.
De aceea iubirea este si o mare suferinta, pentru ca inseamna sa-ti pese si de cei indiferenti, care te ranesc cu nepasarea lor, dar care vor plati pretul nepasarii lor, care este tot indiferenta, insa a celor pe care vor ajunge sa-i iubeasca vreodata, daca vor izbuti, fara a se impartasi de iubirea lor, pe care nu o mai merita...
Pr. Alin-Cristian Preotu
Indiferenta
Eu cred ca indiferenta este cel mai mare pacat de pe pamant!
Am sa incerc sa explic putin si sa demonstrez aceasta afirmatie.
Pentru inceput sa vedem dintre toate atitudinile omenesti, care dintre ele doare cel mai tare?
Cea mai multa suferinta o aduce pe pamant nepasarea oamenilor sau indiferenta. Sunt semeni de-ai nostri carora nu le pasa de nimeni, indiferenta lor fiind semnul unui perfect egoism. Alteori, este semnul unui orgoliu infinit, precum poate fi si manifestarea celei mai pure nesimtiri.
Toate aceste stari si atitudini provoaca nenumarate suparari si rani celor din jur, care sunt nevoiti sa suporte consecintele indiferentei noastre.
Sa ne amintim fiecare, cat de mult am fost raniti vreodata de indiferenta celor pe care i-am iubit, nepasarea celor cu care vreodata am avut relatii de prietenie sau de care am fost indragostiti si care ne-au intors spatele dupa ce le-am pus inima in palma.
Nu cred ca este rana mai mare decat aceasta indiferenta, care poate sa puna stapanire pe un suflet, pe o relatie, de oricare natura ar fi ea.
Chiar si in ce priveste atitudinea noastra fata de Dumnezeu, nu cred ca este durere mai mare pe care sa o fi avut Mantuitorul pe Cruce, decat aceea a nepasarii oamenilor fata de jertfa Sa de pe Cruce. De aceea, la judecata particulara fiecaruia dintre noi ni se vor arata aceste semne de pe trupul lui Hristos, care sunt semnele nepasarii, ale indiferentei dusa pana la cruzime.
Cea mai pura cruzime este indiferenta, este una din armele cele mai atroce, care strapung sufletele si inimile ca si sulita care a strapuns coasta lui Iisus, ca si cuiele care au strapuns mainile si picioarele.
Oamenii L-au pironit pe Fiul lui Dumnezeu din nepasare: n-au vrut sa fie imbratisati de El si i-au batut cuiele in maini, n-au vrut sa Il mai vada pe Dumnezeu pasind alaturi de ei pe pamantul lor si i-au tintuit picioarele pe lemn. Cata cruzime a indiferentei!
Indiferenta inseamna un univers al nimicului, in care nimeni nu este bine primit, in care iubirea de aproapele este nicaieri, unde niciunde nu intalnesti un om caruia sa-i pese. Indiferentul este orb si traieste in intuneric deoarece el nu vede chipuri, nu traieste in comuniune; este un singuratic.
Indiferenta se poate manifesta in chip divers pe foarte multe planuri: social, religios, familiar, politic, etc. A fi indiferent este tot una cu a trai intr-o stare de nesimtire. Celui stapanit de indiferenta nu-i pasa de poporul sau, de cine conduce si cum conduce tara, nu-i pasa cand bat clopotele la Biserica, nu-i pasa cand Dumnezeu ii bate la usa, nu-l doare de aproapele sau, ramane rece la rugamintile prietenilor, ramane nemiscat la indemnurile cele bune ale parintilor, nu-i este dor de cei dragi, poate sa plece fara sa se uite in urma, paraseste fara remuscari pe cei care i-au aratat iubire.
Intr-un cuvant indiferentul nu se vede decat pe sine, nu are ochi pentru ceilalti, nu tine cont de nimeni; as putea spune ca, indiferentul, cu adevarat, nu are suflet, nu are inima, nu are sentimente...
Cred ca neputinta indiferentilor de a iubi si de a se atasa de persoane este o forma patologica de vietuire incapabila de convietuire. Este o stare paranoida in care se zbate un suflet fara simtire, un suflet mort, cu o inima care boleste.
Multi parinti ai Bisericii au zis ca, iadul este "iubirea refuzata"; acolo sunt oamenii carora nu le-a pasat de mantuirea lor, care au fost indiferenti fata de iubirea lui Dumnezeu, care au fost indiferenti fata de iubirea aproapelui, care au fost pur si simplu ...indiferenti...
Pedeapsa lor este aceea ca, acolo simt si ei nepasarea tuturor in modul cel mai acut cu putinta; acolo esti singur, parasit de toti si uitat de toti. Acolo indiferentii isi traiesc intr-un mod dureros propria indiferenta.
De aceea iubirea este si o mare suferinta, pentru ca inseamna sa-ti pese si de cei indiferenti, care te ranesc cu nepasarea lor, dar care vor plati pretul nepasarii lor, care este tot indiferenta, insa a celor pe care vor ajunge sa-i iubeasca vreodata, daca vor izbuti, fara a se impartasi de iubirea lor, pe care nu o mai merita...
Pr. Alin-Cristian Preotu