Adrian Pop
13.08.2012, 10:21
http://www.ziarulnatiunea.ro/2012/08/13/udmr-reusite-dar-si-esecuri/
UDMR – tactica pașilor mărunți
Publicat în 13 august 2012 Maria Cobianu Băcanu
Să mergem, în timp, pe traiectoria reuşitelor, dar şi a dificultăţilor întâmpinate de maghiari în guvernele trecute. În traiectoria reuşitelor, menţionăm relaţiile bune, chiar foarte bune ale maghiarilor şi ungurilor cu Guvernul Călin Popescu Tăriceanu, în perioada căruia el a tranşat problema „Moştenirii Gojdu”, nici mai mult, nici mai puţin, decât fifty – fifty (jumătate-jumătate) cu ungurii, deşi ea fusese lăsată de marele Mecena al românilor, Emanuil Gojdu, pentru promovarea tinerilor talentaţi din România. Dar pentru o aşa prietenie, merita un gest-donaţie, de parcă era dată din propriul său buzunar! Alt act antiromânesc al Prim-Ministrului Călin Popescu-Tăriceanu a fost că, pentru prima dată de la 1989, în Covasna şi Harghita la prefecturile din Sfântu Gheorghe (Covasna) şi Miercurea-Ciuc (Harghita) nu au mai fost desemnaţi ca prefecţi românii, ci maghiarii, astfel, cele două instituţii reprezentative ale Statului Român şi ale Guvernului României au fost date pe mîinile maghiarilor, care le-au exploatat cât au putut ei, mai bine, exclusiv în interesul lor. Şi la fel au rămas conduse de maghiari şi pe vremea celor cinci guverne Băsescu-Boc. Abia cu Guvernul Ponta au revenit la conducerea prefecturilor, din nou, şi românii, ceea ce am putea spera că lucrurile încep să intre în normal, Codrin Munteanu la Judetul Covasna şi Cristina Urzică la judeţul Harghita. Relaţiile româno-ungare pe vremea guvernului Tăriceanu erau atât de pozitive, chiar de apreciat, încât o seamă de întruniri ale lui cu omologul Gyurcsany, aveau loc la Budapesta şi nu la Bucureşti. Odată, chiar am citit de pe internet un articol în care se scria că Gyurcsany, într-o vizită în România fiind, propusese contopirea României cu Ungaria, ceea ce produsese ilaritate unor români.
Această mare prietenie româno-ungară îi stimula atât de mult pe maghiarii noştri încât nu mai conteneau scriind în presa lor despre „Un nou Descălecat”, ceea ce m-a făcut să îl întreb pe D-l Tăriceanu, într-un articol pe care-l scriam atunci la „Naţiunea”, dacă nu cumva, acel „descălecat”, nu a fost, cumva, deja încheiat de dânsul cu omologul ungar?
În Guvernările de tristă amintire Băsescu-Boc, etnia maghiară a avut foarte multe realizări, traduse în satisfacţii deschis afirmate atât de Vice Prim Ministrul şi Preşedintele UDMR Marko Bela, cât şi de Preşedintele UDMR, ales ulterior, Kelemen Hunor. Îşi votaseră majoritatea Proiectelor de lege. Dar au mai fost şi momente tensionate, dintre care amintim pe cel legat de Deschiderea Biroului aşa numitului „Ţinut Secuiesc” la Bruxelles, capitala UE, găzduit în Casa regiunilor ungare. „Cu sprijinul guvernului revizionist al Ungariei, scria D-l Agrigoroaie în „Natiunea”, dar şi cu acela al antiromânilor din Guvernul României, conducerea centrală a UDMR, prin reprezentanţii UDMR din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş îşi vor deschide un Birou al Ţinutului Secuiesc în UE, în primăvara anului 2009, pentru conştientizarea forurilor UE că în centrul României există deja o regiune autonomă maghiară a Ţinutului Secuiesc unguresc. În el se organizează diferite acţiuni, se stabilesc relaţii cu unele ţări din UE, în special, cu cele din UE, precum Tirolul, Alsacia, (zone cu acţiuni autonomiste), iar angajaţii au plătite transportul, masa şi cazarea, din Bugetul Statului Român, prin Consiliul Judeţean Covasna (Cât cinism aveau, dacă îşi plăteau propriile mofturi etnice pe banii contribuabililor români, ”lucrând” pentru subminarea Statului Român !) Maghiarii şi-au numit acest Birou „Ambasadă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles”. Această manifestare a stârnit dezbateri şi nemulţumiri, atât în ţară, cât şi între europarlamentarii români, ceea ce a determinat un eşec pentru organizatori, care nu s-au bucurat de prezenţa mult aşteptată din partea reprezentanţilor UE.
În continuare, vom arăta că nici în alianţa cu PDL maghiarii nu au avut numai succes. UDMR, în frunte cu Preşedintele Kelemen Hunor, întrecându-se în acţiuni agresive pentru realizarea autonomiei teritoriale a atins limitele unei tensiuni serioase. Liderii lor se prezentau în mass-media frustraţi că nu avansau pe măsura aşteptărilor lor cu realizarea, în fapt. a autonomiei. De pildă, Kelemen Hunor, ameninţa că „iar vor ieşi în stradă”, vrând să forţeze crearea Ţinutului Secuiesc, sub pretextul unei macroregiuni, care se constituie pe hotarul hărţii trasate de Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. Ieşirea în stradă a ungurilor, bine instruiţi în acest sens, nu era un lucru imposibil. Au mai făcut-o şi cu ani în urmă, purtând lumânări în mâini, la îndemnul liderilor lor, înverşunaţi împotriva românilor, când nu li se satisfăceau pretenţiile.
Ceea ce îi stimula pe maghiari, de această dată, era Deschiderea aşa-numitei „Reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles”.
Ieşirea Ministrului Culturii din Guvernul României şi preşedinte ales al UDMR, Kelemen Hunor, pe posturile de televiziune, cu ameninţarea de mai sus este demonstraţia cea mai convingătoare a modului în care ei, maghiarii, supraofertaţi în ocuparea celor mai importante posturi în Guvern şi în instituţiile centrale ale ţării, „au servit şi servesc România”. De altfel, acest înverşunat lider maghiar şi alţii ca el, s-au şi exprimat deschis, neruşinat, că ei au intrat la guvernare nu pentru români, ci pentru propriile lor interese, de dobândire a autonomiei teritoriale pe criteriul etnic. Că dezideratul liderilor maghiari, de creare a unei macroregiuni, Ţinutul Secuiesc, cu specific etnic nu întruneşte nici acordul tuturor primarilor de comună este de la sine înţeles, dată fiind distanţa mare care i-ar despărţi de centrul regional, care ar putea fi la Tg. Mureş, la care sunt obligaţi să apeleze pentru soluţionarea problemelor locale. În consecinţă, unii dintre ei afirmă clar că nu doresc schimbarea stării actuale de lucruri prin re-organizarea administrativ-teritorială şi regionalizare.
Consecvent cu proiectul său, Kelemen Hunor repetă că UDMR este hotărât să protesteze cu riscul ruperii coaliţiei, pentru că autorităţile române fac acum ceea ce numai Ceauşescu a făcut, desfiinţând Regiunea Autonomă Maghiară.
Că UDMR utilizează din plin şantajul este fără îndoială. Din partea Guvernului sau a Preşedinţiei nu au fost însă reacţii la ieşirea intempestivă şi furibundă a Ministrului Culturii din România. Dar şirul jignirilor şi imixtiunilor oficialităţilor din Ungaria a crescut enorm ulterior. România era tratată de oficialii unguri cu întreg dispreţul de care numai ei, ca etnie, sunt capabili, pentru a-şi duce la capăt proiectele de cucerire şi stăpânire a vechilor teritorii însuşite, iniţial, prin foc şi sabie sau prin dictate odioase, ca cel de la Viena, din 1940. De pildă, Vicepreşedintele Ungariei, Zsolt Semjen, prezent şi fervent susţinător al Ţinutului Secuiesc, la Deschiderea aşa-numitei „Reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles”, a afirmat că „Pentru maghiarime este o problemă de viaţă şi de moarte ca Ţinutul Secuiesc, format din timpuri istorice, şi judeţele locuite de maghiari să rămână nemodificate”. El este de părere că noua împărţire administrativă promovată de guvern ar periclita supravieţuirea secuimii şi a maghiarilor din Ardeal, fapt de neacceptat sub nicio formă şi care poate fi comparat cu măsurile antimaghiare de tip Ceauşescu. Proiectul de reorganizare administrativă a României ar fi o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice şi o ameninţare la adresa etnicilor maghiari din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania.
Această afirmaţie a creat tensiune între Bucureşti şi Budapesta, oficialul ei, considerând că România modifică în mod conştient raporturile etnice. Declaraţiile vicepremierului ungar au stârnit reacţia ministrului de Externe, Teodor Baconschi, care l-a convocat la MAE pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti şi a cerut Budapestei “să revină la un ton normal” şi să renunţe la declaraţiile “deplasate”. “Din păcate, în ultima perioadă, s-au înmulţit declaraţiile provocatoare care, venite de la Budapesta, au şi un supărător aer de imixtiune în treburile altui stat”, a declarat Baconschi.
Premierul Emil Boc, pentru prima dată, a răspuns şi el, categoric, afirmaţiilor vicepremierului ungar, declarând că problema reorganizării administrative este în exclusivitate a statului român, ca în orice ţară europeană. În privinţa Ţinutului Secuiesc a precizat că “Guvernul României nu a recunoscut şi nu va recunoaşte niciodată niciun fel de entitate care nu este recunoscută de Constituţia României şi nu are acoperire legală în România. Este un punct de vedere clar, ferm, fără echivoc al Constituţiei şi al Guvernului României”, a declarat premierul Emil Boc. El a mai subliniat că niciun reprezentant al Partidului Popular European, din care face parte şi Partidul Democrat Liberal, nu a participat la evenimentul de la Bruxelles de lansare a acestei reprezentanţe.
Întrebat de jurnalişti dacă a discutat în cadrul coaliţiei de guvernare cu reprezentanţii UDMR acest subiect, premierul a răspuns că acesta nu a fost deschis de partenerii din coaliţie, iar el poate doar să comunice punctul de vedere oficial al Guvernului.
La derapajele protocolare ale vicepremierului Ungariei, în ceea ce priveşte încălcarea suveranităţii Statului Român, ambasadorul ungar la Bucureşti a fost invitat la Ministerul Român de Externe, pentru a stabili coordonatele unui dialog coerent şi instituţional între România şi Ungaria, dar fără rezultate.
În aceeaşi problemă, Titus Corlăţean (PSD), preşedinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului apreciază că „ vicepremierul Ungariei continuă, din păcate, această practică nefericită şi provocatoare a unor declaraţii politice neacceptabile pentru orice ţară membră a UE”. În concepţia lui, „Reorganizarea administrativă a României este decisă de o manieră suverană de forţele politice de la Bucureşti“. Luând în consideraţie şi afirmaţia lui Laszlo Kover de mai târziu, mă întreb şi eu, câtă suveranitate mai avem, dacă trebuie, în propria noastră ţară, să suportăm criticile nefondate ale liderilor unguri? Nu cumva ne socotesc un trib supus lor?
Viziuni diferite între membrii coaliţiei, respectiv PDL-UDMR, au apărut şi în alte probleme. În ceea ce priveşte Statututul minorităţilor naţionale, proiect discutat în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, în care, deputaţii PDL au respins propunerea UDMR ca graniţele judeţelor să nu poată fi modificate dacă afectează proporţia minorităţilor naţionale. Punctul de vedere al UDMR, susţinut de preşedintele comisiei Nicolae Păun (Partida Romilor), a fost contrazis de deputaţii opoziţiei, prin vocea liberalului Gigel Ştirbu. Un alt articol respins de Comisie a fost, de asemenea, prevederea potrivit căreia înfiinţarea sau desfiinţarea instituţiilor de învăţământ în limbile minorităţilor ar avea nevoie de avizul obligatoriu al Consiliului Minorităţilor Naţionale (care nu există legal, dar care, probabil, funcţionează, dacă ei îl cer respectat). Acest lucru mă face să cred că maghiarii trăiesc şi acţionează deja după el.
Senatorul PSD, Dan Şova, vine cu o ipoteză interesantă la preocuparea, din ultima vreme, a preşedintelui Traian Băsescu şi a PDL-ului de a face reorganizarea administrativ-teritorială a României, arătând că “Preşedintele Băsescu vrea desfiinţarea actualelor judeţe pentru a numi la conducerea noilor regiuni create nişte oameni ai puterii care să organizeze alegerile, adica furtul masiv al alegerilor locale, în speranţa că va reuşi, finalmente, ca USL să nu obtină 51%. Iar pentru a da un aer de credibilitate a fost lansat sloganul luptei impotriva “baronilor” locali.
Intenţiile ascunse ale Preşedintelui Traian Băsescu, după D-l Şova, reies mai limpede încercând să descifrezi modul cum vrea PDL să re-deseneze harta României. Simplu, ţinând cont de fiefurile PDL, cu riscul aruncării întregii ţări în haos şi anarhie, pentru că desfiinţarea actualelor judeţe va crea, inevitabil, un gol de putere, de decizie, moment de derută la nivelul întregii ierarhii administrative actuale, care este în funcţiune şi răspunde cerinţelor UE, privind utilizarea fondurilor europene. În fapt, prin desfiinţarea judeţelor, ei vor să depărteze decizia de cetăţeni, ceea ce este împotriva deciziei de subsidiaritate care e valabilă peste tot în statele democratice. În plus, pun cetăţenii pe drumuri, dintr-un judet în altul, pentru a-şi rezolva diversele probleme administrative.
Un alt motiv de a pune în discuţie România este legat de steagul capitalei Ungariei. Steagul Budapestei – în culorile roşu, galben şi albastru – va fi schimbat, pentru că era uşor de confundat cu drapelul României, a anunţat primarul Istvan Tarlos. Potrivit lui, schimbarea este necesară pentru că actualul drapel al Budapestei are culorile roşu, galben şi albastru, putând fi confundat uşor cu steagul naţional al României. Noul steag va fi alb, pe margini cu triunghiuri roşii, albe şi verzi, în centru, având stema Budapestei.
Câteva întrebări survin, totuşi:
Abia acum şi-au dat seama că steagul capitalei lor este roşu, galben şi albastru sau steagul României ? La 92 de ani? Încă nu l-au dat jos din 1919?
Din cele de mai sus, la care adăugând toate proiectele de dobândire a autonomiei etnice teritoriale, culturale, politice, administrative, educative, financiare, cu care au stresat poporul român de 22 de ani, avem imaginea paranoiei de care sunt bolnavi aceşti minoritari, deşi au beneficiat şi beneficiază nu numai de drepturi, ci de privilegii, participând la guvernare, cu aproape, toate guvernele. Au fost desemnaţi prim ministri (de două ori Marco Bela), miniştri în diferite ministere, şefi de agenţii, de instituţii centrale, judeţene şi locale, ajungând, astfel, să domine în întreaga ţară şi să decidă viaţa tuturor românilor. Iar, acum, în ultima legislatură, sub guvernul Băsescu-Boc, au dus ţara de râpă, susţinând nişte guvernanţi ignoranţi, inculţi, incompetenţi şi corupţi, a căror „mare performanţă” a fost aceea că România a primit emblema de stat în curs de eşuare, codaş al Uniunii Europene.
Monstruoasa coaliţie PDL-UDMR, după cum se vede, şi-a perpetuat existenţa prin şantajul permanent practicat de liderii UDMR, ameninţând PDL cu ieşirea de la guvernare, dacă nu li se acordă autonomia teritorială, susţinuţi fiind şi de oficialităţile de prim rang din Ungaria, care încalcă, fără nici o problemă, atât normele Constituţionale, cât şi pe cele europene. Conflictul ascuţit la care s-a ajuns între cele două partide putea semnifica sfârşitul acestei dominaţii şi sfidări nefaste a ungurilor dinăuntru şi din afara graniţelor, a trădătorilor români de toate culorile politice, care s-au asociat cu ei pentru menţinerea la putere, în detrimentul întregului popor, al Naţiunii Române, al dreptului de a fi suverani şi independenţi pe propria noastră glie milenară. Dar sfârşitul n-a venit atunci, ci ceva mai târziu, după învestirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca Prim Ministru, urmare a demisionării guvernului Boc, din cauza eşecurilor înregistrate în viaţa economică, socială şi politică. Sfârşitul a fost declanşat de coaliţia USL (PSD, PNL, PC), care a iniţiat o Moţiune de cenzură, împotriva Guvernului Ion Răzvan Ungureanu, cu următoarele trei teme: privatizările anunţate de Guvern, alocarea de “plăţi ilegale” pentru comunităţile locale şi înfiinţarea facultăţii în limba maghiară de la UMF Tg Mureş.
Coaliţia de tristă amintire a fost eliminată prin voinţa parlamentului din 7 mai 2012, dar efectele ei nocive au rămas moştenire noului guvern USL, care trebuie să le rezolve, răspunzând pozitiv aspiraţiilor celor mulţi, care au aşteptat o reală schimbare în viaţa întregii ţări.
Unul dintre cele mai grave efecte moştenite este profunda disoluţie a Statului Român în zona locuită majoritar de maghiari, Covasna, Harghita şi, în parte, Mureş, unde structurile politice, administrative, educaţionale sunt profund impregnate de ideologia autonomiei, a separatismului şi discriminării românilor, a căror existenţă se desfăşoară la marginea societăţii, ca a unor toleraţi, fără dreptul de a fi aleşi în organele de conducere ale comunităţii, fără dreptul de a fi angajaţi la locul de muncă, pentru singurul motiv că sunt români şi nu ştiu limba maghiară, (deşi, normal este ca maghiarii să ştie limba ţării în care trăiesc), fără dreptul de a-şi auzi limba română în şedinţele comune ale Consiliului Municipal, unde ascultă limba română numai cu căştile la urechi. De criteriul competenţei, pe care românii l-ar întruni, nici nu poate fi vorba că ar fi posibil de aplicat la angajarea lor în diferite unităţi sau instituţii administrative. O asemenea stare de lucruri explică de ce numărul românilor scade pe zi ce trece, fie prin asimilarea lor de către maghiari, fie prin migraţie în alte localităţi, în ţară. Prezenţa dominantă a maghiarilor şi atitudinea lor deschis şovină, antiromânească, urmată de reducerea mijloacelor de existenţă, de creşterea sărăciei, pune în termeni foarte gravi necesitatea salvării lor de acest tsunami unguresc ce s-a abătut asupra lor, în ultimii ani. O strategie la nivel guvernamental şi parlamentar de susţinere a identităţii lor, din punctul de vedere al asigurării condiţiilor materiale de viaţă, prin creşterea ponderii locurilor de muncă şi pentru ei, cei alungaţi de la uşa patronilor numai ce aud numele de român, este o blasfemie la adresa neamului nostru, a statului nostru, a ţării noastre, în care ei, maghiarii, şi-au găsit loc de masă, casă, şcoală, divertisment şi cultură.
UDMR – tactica pașilor mărunți
Publicat în 13 august 2012 Maria Cobianu Băcanu
Să mergem, în timp, pe traiectoria reuşitelor, dar şi a dificultăţilor întâmpinate de maghiari în guvernele trecute. În traiectoria reuşitelor, menţionăm relaţiile bune, chiar foarte bune ale maghiarilor şi ungurilor cu Guvernul Călin Popescu Tăriceanu, în perioada căruia el a tranşat problema „Moştenirii Gojdu”, nici mai mult, nici mai puţin, decât fifty – fifty (jumătate-jumătate) cu ungurii, deşi ea fusese lăsată de marele Mecena al românilor, Emanuil Gojdu, pentru promovarea tinerilor talentaţi din România. Dar pentru o aşa prietenie, merita un gest-donaţie, de parcă era dată din propriul său buzunar! Alt act antiromânesc al Prim-Ministrului Călin Popescu-Tăriceanu a fost că, pentru prima dată de la 1989, în Covasna şi Harghita la prefecturile din Sfântu Gheorghe (Covasna) şi Miercurea-Ciuc (Harghita) nu au mai fost desemnaţi ca prefecţi românii, ci maghiarii, astfel, cele două instituţii reprezentative ale Statului Român şi ale Guvernului României au fost date pe mîinile maghiarilor, care le-au exploatat cât au putut ei, mai bine, exclusiv în interesul lor. Şi la fel au rămas conduse de maghiari şi pe vremea celor cinci guverne Băsescu-Boc. Abia cu Guvernul Ponta au revenit la conducerea prefecturilor, din nou, şi românii, ceea ce am putea spera că lucrurile încep să intre în normal, Codrin Munteanu la Judetul Covasna şi Cristina Urzică la judeţul Harghita. Relaţiile româno-ungare pe vremea guvernului Tăriceanu erau atât de pozitive, chiar de apreciat, încât o seamă de întruniri ale lui cu omologul Gyurcsany, aveau loc la Budapesta şi nu la Bucureşti. Odată, chiar am citit de pe internet un articol în care se scria că Gyurcsany, într-o vizită în România fiind, propusese contopirea României cu Ungaria, ceea ce produsese ilaritate unor români.
Această mare prietenie româno-ungară îi stimula atât de mult pe maghiarii noştri încât nu mai conteneau scriind în presa lor despre „Un nou Descălecat”, ceea ce m-a făcut să îl întreb pe D-l Tăriceanu, într-un articol pe care-l scriam atunci la „Naţiunea”, dacă nu cumva, acel „descălecat”, nu a fost, cumva, deja încheiat de dânsul cu omologul ungar?
În Guvernările de tristă amintire Băsescu-Boc, etnia maghiară a avut foarte multe realizări, traduse în satisfacţii deschis afirmate atât de Vice Prim Ministrul şi Preşedintele UDMR Marko Bela, cât şi de Preşedintele UDMR, ales ulterior, Kelemen Hunor. Îşi votaseră majoritatea Proiectelor de lege. Dar au mai fost şi momente tensionate, dintre care amintim pe cel legat de Deschiderea Biroului aşa numitului „Ţinut Secuiesc” la Bruxelles, capitala UE, găzduit în Casa regiunilor ungare. „Cu sprijinul guvernului revizionist al Ungariei, scria D-l Agrigoroaie în „Natiunea”, dar şi cu acela al antiromânilor din Guvernul României, conducerea centrală a UDMR, prin reprezentanţii UDMR din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş îşi vor deschide un Birou al Ţinutului Secuiesc în UE, în primăvara anului 2009, pentru conştientizarea forurilor UE că în centrul României există deja o regiune autonomă maghiară a Ţinutului Secuiesc unguresc. În el se organizează diferite acţiuni, se stabilesc relaţii cu unele ţări din UE, în special, cu cele din UE, precum Tirolul, Alsacia, (zone cu acţiuni autonomiste), iar angajaţii au plătite transportul, masa şi cazarea, din Bugetul Statului Român, prin Consiliul Judeţean Covasna (Cât cinism aveau, dacă îşi plăteau propriile mofturi etnice pe banii contribuabililor români, ”lucrând” pentru subminarea Statului Român !) Maghiarii şi-au numit acest Birou „Ambasadă a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles”. Această manifestare a stârnit dezbateri şi nemulţumiri, atât în ţară, cât şi între europarlamentarii români, ceea ce a determinat un eşec pentru organizatori, care nu s-au bucurat de prezenţa mult aşteptată din partea reprezentanţilor UE.
În continuare, vom arăta că nici în alianţa cu PDL maghiarii nu au avut numai succes. UDMR, în frunte cu Preşedintele Kelemen Hunor, întrecându-se în acţiuni agresive pentru realizarea autonomiei teritoriale a atins limitele unei tensiuni serioase. Liderii lor se prezentau în mass-media frustraţi că nu avansau pe măsura aşteptărilor lor cu realizarea, în fapt. a autonomiei. De pildă, Kelemen Hunor, ameninţa că „iar vor ieşi în stradă”, vrând să forţeze crearea Ţinutului Secuiesc, sub pretextul unei macroregiuni, care se constituie pe hotarul hărţii trasate de Dictatul de la Viena, din 30 august 1940. Ieşirea în stradă a ungurilor, bine instruiţi în acest sens, nu era un lucru imposibil. Au mai făcut-o şi cu ani în urmă, purtând lumânări în mâini, la îndemnul liderilor lor, înverşunaţi împotriva românilor, când nu li se satisfăceau pretenţiile.
Ceea ce îi stimula pe maghiari, de această dată, era Deschiderea aşa-numitei „Reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles”.
Ieşirea Ministrului Culturii din Guvernul României şi preşedinte ales al UDMR, Kelemen Hunor, pe posturile de televiziune, cu ameninţarea de mai sus este demonstraţia cea mai convingătoare a modului în care ei, maghiarii, supraofertaţi în ocuparea celor mai importante posturi în Guvern şi în instituţiile centrale ale ţării, „au servit şi servesc România”. De altfel, acest înverşunat lider maghiar şi alţii ca el, s-au şi exprimat deschis, neruşinat, că ei au intrat la guvernare nu pentru români, ci pentru propriile lor interese, de dobândire a autonomiei teritoriale pe criteriul etnic. Că dezideratul liderilor maghiari, de creare a unei macroregiuni, Ţinutul Secuiesc, cu specific etnic nu întruneşte nici acordul tuturor primarilor de comună este de la sine înţeles, dată fiind distanţa mare care i-ar despărţi de centrul regional, care ar putea fi la Tg. Mureş, la care sunt obligaţi să apeleze pentru soluţionarea problemelor locale. În consecinţă, unii dintre ei afirmă clar că nu doresc schimbarea stării actuale de lucruri prin re-organizarea administrativ-teritorială şi regionalizare.
Consecvent cu proiectul său, Kelemen Hunor repetă că UDMR este hotărât să protesteze cu riscul ruperii coaliţiei, pentru că autorităţile române fac acum ceea ce numai Ceauşescu a făcut, desfiinţând Regiunea Autonomă Maghiară.
Că UDMR utilizează din plin şantajul este fără îndoială. Din partea Guvernului sau a Preşedinţiei nu au fost însă reacţii la ieşirea intempestivă şi furibundă a Ministrului Culturii din România. Dar şirul jignirilor şi imixtiunilor oficialităţilor din Ungaria a crescut enorm ulterior. România era tratată de oficialii unguri cu întreg dispreţul de care numai ei, ca etnie, sunt capabili, pentru a-şi duce la capăt proiectele de cucerire şi stăpânire a vechilor teritorii însuşite, iniţial, prin foc şi sabie sau prin dictate odioase, ca cel de la Viena, din 1940. De pildă, Vicepreşedintele Ungariei, Zsolt Semjen, prezent şi fervent susţinător al Ţinutului Secuiesc, la Deschiderea aşa-numitei „Reprezentanţe a Ţinutului Secuiesc la Bruxelles”, a afirmat că „Pentru maghiarime este o problemă de viaţă şi de moarte ca Ţinutul Secuiesc, format din timpuri istorice, şi judeţele locuite de maghiari să rămână nemodificate”. El este de părere că noua împărţire administrativă promovată de guvern ar periclita supravieţuirea secuimii şi a maghiarilor din Ardeal, fapt de neacceptat sub nicio formă şi care poate fi comparat cu măsurile antimaghiare de tip Ceauşescu. Proiectul de reorganizare administrativă a României ar fi o schimbare intenţionată şi inacceptabilă a hărţii etnice şi o ameninţare la adresa etnicilor maghiari din Ţinutul Secuiesc şi Transilvania.
Această afirmaţie a creat tensiune între Bucureşti şi Budapesta, oficialul ei, considerând că România modifică în mod conştient raporturile etnice. Declaraţiile vicepremierului ungar au stârnit reacţia ministrului de Externe, Teodor Baconschi, care l-a convocat la MAE pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti şi a cerut Budapestei “să revină la un ton normal” şi să renunţe la declaraţiile “deplasate”. “Din păcate, în ultima perioadă, s-au înmulţit declaraţiile provocatoare care, venite de la Budapesta, au şi un supărător aer de imixtiune în treburile altui stat”, a declarat Baconschi.
Premierul Emil Boc, pentru prima dată, a răspuns şi el, categoric, afirmaţiilor vicepremierului ungar, declarând că problema reorganizării administrative este în exclusivitate a statului român, ca în orice ţară europeană. În privinţa Ţinutului Secuiesc a precizat că “Guvernul României nu a recunoscut şi nu va recunoaşte niciodată niciun fel de entitate care nu este recunoscută de Constituţia României şi nu are acoperire legală în România. Este un punct de vedere clar, ferm, fără echivoc al Constituţiei şi al Guvernului României”, a declarat premierul Emil Boc. El a mai subliniat că niciun reprezentant al Partidului Popular European, din care face parte şi Partidul Democrat Liberal, nu a participat la evenimentul de la Bruxelles de lansare a acestei reprezentanţe.
Întrebat de jurnalişti dacă a discutat în cadrul coaliţiei de guvernare cu reprezentanţii UDMR acest subiect, premierul a răspuns că acesta nu a fost deschis de partenerii din coaliţie, iar el poate doar să comunice punctul de vedere oficial al Guvernului.
La derapajele protocolare ale vicepremierului Ungariei, în ceea ce priveşte încălcarea suveranităţii Statului Român, ambasadorul ungar la Bucureşti a fost invitat la Ministerul Român de Externe, pentru a stabili coordonatele unui dialog coerent şi instituţional între România şi Ungaria, dar fără rezultate.
În aceeaşi problemă, Titus Corlăţean (PSD), preşedinte al Comisiei pentru politică externă a Senatului apreciază că „ vicepremierul Ungariei continuă, din păcate, această practică nefericită şi provocatoare a unor declaraţii politice neacceptabile pentru orice ţară membră a UE”. În concepţia lui, „Reorganizarea administrativă a României este decisă de o manieră suverană de forţele politice de la Bucureşti“. Luând în consideraţie şi afirmaţia lui Laszlo Kover de mai târziu, mă întreb şi eu, câtă suveranitate mai avem, dacă trebuie, în propria noastră ţară, să suportăm criticile nefondate ale liderilor unguri? Nu cumva ne socotesc un trib supus lor?
Viziuni diferite între membrii coaliţiei, respectiv PDL-UDMR, au apărut şi în alte probleme. În ceea ce priveşte Statututul minorităţilor naţionale, proiect discutat în Comisia pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, în care, deputaţii PDL au respins propunerea UDMR ca graniţele judeţelor să nu poată fi modificate dacă afectează proporţia minorităţilor naţionale. Punctul de vedere al UDMR, susţinut de preşedintele comisiei Nicolae Păun (Partida Romilor), a fost contrazis de deputaţii opoziţiei, prin vocea liberalului Gigel Ştirbu. Un alt articol respins de Comisie a fost, de asemenea, prevederea potrivit căreia înfiinţarea sau desfiinţarea instituţiilor de învăţământ în limbile minorităţilor ar avea nevoie de avizul obligatoriu al Consiliului Minorităţilor Naţionale (care nu există legal, dar care, probabil, funcţionează, dacă ei îl cer respectat). Acest lucru mă face să cred că maghiarii trăiesc şi acţionează deja după el.
Senatorul PSD, Dan Şova, vine cu o ipoteză interesantă la preocuparea, din ultima vreme, a preşedintelui Traian Băsescu şi a PDL-ului de a face reorganizarea administrativ-teritorială a României, arătând că “Preşedintele Băsescu vrea desfiinţarea actualelor judeţe pentru a numi la conducerea noilor regiuni create nişte oameni ai puterii care să organizeze alegerile, adica furtul masiv al alegerilor locale, în speranţa că va reuşi, finalmente, ca USL să nu obtină 51%. Iar pentru a da un aer de credibilitate a fost lansat sloganul luptei impotriva “baronilor” locali.
Intenţiile ascunse ale Preşedintelui Traian Băsescu, după D-l Şova, reies mai limpede încercând să descifrezi modul cum vrea PDL să re-deseneze harta României. Simplu, ţinând cont de fiefurile PDL, cu riscul aruncării întregii ţări în haos şi anarhie, pentru că desfiinţarea actualelor judeţe va crea, inevitabil, un gol de putere, de decizie, moment de derută la nivelul întregii ierarhii administrative actuale, care este în funcţiune şi răspunde cerinţelor UE, privind utilizarea fondurilor europene. În fapt, prin desfiinţarea judeţelor, ei vor să depărteze decizia de cetăţeni, ceea ce este împotriva deciziei de subsidiaritate care e valabilă peste tot în statele democratice. În plus, pun cetăţenii pe drumuri, dintr-un judet în altul, pentru a-şi rezolva diversele probleme administrative.
Un alt motiv de a pune în discuţie România este legat de steagul capitalei Ungariei. Steagul Budapestei – în culorile roşu, galben şi albastru – va fi schimbat, pentru că era uşor de confundat cu drapelul României, a anunţat primarul Istvan Tarlos. Potrivit lui, schimbarea este necesară pentru că actualul drapel al Budapestei are culorile roşu, galben şi albastru, putând fi confundat uşor cu steagul naţional al României. Noul steag va fi alb, pe margini cu triunghiuri roşii, albe şi verzi, în centru, având stema Budapestei.
Câteva întrebări survin, totuşi:
Abia acum şi-au dat seama că steagul capitalei lor este roşu, galben şi albastru sau steagul României ? La 92 de ani? Încă nu l-au dat jos din 1919?
Din cele de mai sus, la care adăugând toate proiectele de dobândire a autonomiei etnice teritoriale, culturale, politice, administrative, educative, financiare, cu care au stresat poporul român de 22 de ani, avem imaginea paranoiei de care sunt bolnavi aceşti minoritari, deşi au beneficiat şi beneficiază nu numai de drepturi, ci de privilegii, participând la guvernare, cu aproape, toate guvernele. Au fost desemnaţi prim ministri (de două ori Marco Bela), miniştri în diferite ministere, şefi de agenţii, de instituţii centrale, judeţene şi locale, ajungând, astfel, să domine în întreaga ţară şi să decidă viaţa tuturor românilor. Iar, acum, în ultima legislatură, sub guvernul Băsescu-Boc, au dus ţara de râpă, susţinând nişte guvernanţi ignoranţi, inculţi, incompetenţi şi corupţi, a căror „mare performanţă” a fost aceea că România a primit emblema de stat în curs de eşuare, codaş al Uniunii Europene.
Monstruoasa coaliţie PDL-UDMR, după cum se vede, şi-a perpetuat existenţa prin şantajul permanent practicat de liderii UDMR, ameninţând PDL cu ieşirea de la guvernare, dacă nu li se acordă autonomia teritorială, susţinuţi fiind şi de oficialităţile de prim rang din Ungaria, care încalcă, fără nici o problemă, atât normele Constituţionale, cât şi pe cele europene. Conflictul ascuţit la care s-a ajuns între cele două partide putea semnifica sfârşitul acestei dominaţii şi sfidări nefaste a ungurilor dinăuntru şi din afara graniţelor, a trădătorilor români de toate culorile politice, care s-au asociat cu ei pentru menţinerea la putere, în detrimentul întregului popor, al Naţiunii Române, al dreptului de a fi suverani şi independenţi pe propria noastră glie milenară. Dar sfârşitul n-a venit atunci, ci ceva mai târziu, după învestirea lui Mihai Răzvan Ungureanu ca Prim Ministru, urmare a demisionării guvernului Boc, din cauza eşecurilor înregistrate în viaţa economică, socială şi politică. Sfârşitul a fost declanşat de coaliţia USL (PSD, PNL, PC), care a iniţiat o Moţiune de cenzură, împotriva Guvernului Ion Răzvan Ungureanu, cu următoarele trei teme: privatizările anunţate de Guvern, alocarea de “plăţi ilegale” pentru comunităţile locale şi înfiinţarea facultăţii în limba maghiară de la UMF Tg Mureş.
Coaliţia de tristă amintire a fost eliminată prin voinţa parlamentului din 7 mai 2012, dar efectele ei nocive au rămas moştenire noului guvern USL, care trebuie să le rezolve, răspunzând pozitiv aspiraţiilor celor mulţi, care au aşteptat o reală schimbare în viaţa întregii ţări.
Unul dintre cele mai grave efecte moştenite este profunda disoluţie a Statului Român în zona locuită majoritar de maghiari, Covasna, Harghita şi, în parte, Mureş, unde structurile politice, administrative, educaţionale sunt profund impregnate de ideologia autonomiei, a separatismului şi discriminării românilor, a căror existenţă se desfăşoară la marginea societăţii, ca a unor toleraţi, fără dreptul de a fi aleşi în organele de conducere ale comunităţii, fără dreptul de a fi angajaţi la locul de muncă, pentru singurul motiv că sunt români şi nu ştiu limba maghiară, (deşi, normal este ca maghiarii să ştie limba ţării în care trăiesc), fără dreptul de a-şi auzi limba română în şedinţele comune ale Consiliului Municipal, unde ascultă limba română numai cu căştile la urechi. De criteriul competenţei, pe care românii l-ar întruni, nici nu poate fi vorba că ar fi posibil de aplicat la angajarea lor în diferite unităţi sau instituţii administrative. O asemenea stare de lucruri explică de ce numărul românilor scade pe zi ce trece, fie prin asimilarea lor de către maghiari, fie prin migraţie în alte localităţi, în ţară. Prezenţa dominantă a maghiarilor şi atitudinea lor deschis şovină, antiromânească, urmată de reducerea mijloacelor de existenţă, de creşterea sărăciei, pune în termeni foarte gravi necesitatea salvării lor de acest tsunami unguresc ce s-a abătut asupra lor, în ultimii ani. O strategie la nivel guvernamental şi parlamentar de susţinere a identităţii lor, din punctul de vedere al asigurării condiţiilor materiale de viaţă, prin creşterea ponderii locurilor de muncă şi pentru ei, cei alungaţi de la uşa patronilor numai ce aud numele de român, este o blasfemie la adresa neamului nostru, a statului nostru, a ţării noastre, în care ei, maghiarii, şi-au găsit loc de masă, casă, şcoală, divertisment şi cultură.