Adrian Pop
07.05.2012, 11:28
http://www.crestinortodox.ro/credinta/sfintii-animalele-135771.html
Sfintii si animalele
Sfintii si animalele Mareste imaginea.
Stiinta moderna defineste relatia dintre om si animale ca fiind una extrem de complexa. Din aceasta perspectiva, animalele sunt considerate fiinte cu care putem avea relatii sociale. Manifestam simpatie si afectiune fata de acestea insa, in acelasi timp, le exploatam pentru beneficiul nostru, pentru companie, sport sau hrana. Acestea sunt deopotriva "persoane” si "lucruri”, prieteni si hrana. Comunicam cu animalele, dar, de asemenea, le ucidem si ne hranim cu ele.
Mai mult, exista un conflict intre simpatia noastra fata de unele animale si teama de altele. Un alt paradox privitor la aceasta relatie este creat chiar de formele denaturate ale ei, pe de-o parte, de dragostea excesiva fata de animale, idolatrizarea acestora, iar pe de alta, de lipsa totala a ei, concretizata in adevarate dezastre ecologice.
Pentru un crestin relatia dintre om si animale, devine cu atat mai complexa si mai bogata, atunci cand este inteleasa si traita din perspectiva adevarului revelat cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie si, mai ales, din perspectiva modului in care au trait-o si o traiesc sfintii. In relatia dintre sfant si animale toate aceste contradictii si conflicte dispar deoarece in el se manifesta dragostea curata si inflacarata nu numai pentru Dumnezeu si semeni, ci pentru intreaga faptura, purtatoare a unei rationalitati dumnezeiesti.
Despre delicatetea sfantului, parintele Dumitru Staniloae spune ca "se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu ne*pasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda."
Omul, imparat al creatiei
Istoria acestei relatii dintre om si animale incepe chiar cu actul crearii lumii. Citim in acest sens in Facere ca in ziua a sasea a creatiei "a facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. ” (Fac. 1:25)
Dupa ce a fost creat omului i-a fost oferita demintatea de a stapani peste animale: "si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!" ” (Fac. 1:28)
Stapanirea peste lumea animala se arata in faptul ca Dumnezeu a adus toate animalele inaintea lui Adam pentru a le pune nume: "Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. ” (Fac 2;19)
Sfintii si animalele
Ca Imparat al intregii creatii omul, creat dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu”, trebuia sa se manifeste responsabil. In aceasta stare paradisiaca animalele nu doar ascultau de om, dar traiau in armonie si intre ele.
Caderea protoparintilor a adus o schimbare radicala atat in ceea ce priveste relatia omului cu Dumnezeu, cat si in cea dintre om si restul creatiei. Omului cazut in pacat animalele ii devin ostile. Astfel a ajuns ca el sa se teama de anumite animale, iar altele sa se teama de el.
Animalele se solidarizeaza cu omul in suferinta
Dupa caderea in pacat, intreaga creatie asteapta, asemenea omului, eliberarea din cursa pacatului: "Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum. (Rom 8,22).”
Putem vorbi, asadar, si de o solidarizare a lumii animale cu omul, in suferinta pricinuita de preschimbarea lumii prin pacat. Lumea animala devine intr-un mod mai accentuat atat subiect, cat si "mijloc” al purtarii de grija dumnezeiesti fata de om. Dumnezeu ia aminte la "suspinul” lumii animale dupa cum vedem ca, alaturi de Noe si familia sa, El hotaraste sa salveze si regnul animal.
In acelasi sens, in Psalmul 103 este amintita purtarea de grija a lui Dumnezeu cu privire la animale: "Adapa-se-vor toate fiarele campului, asinii salbatici setea isi vor potoli.( Ps 103,12)
Sfintii si animalele
Tot din perspectiva acestei relatii de solidaritate, intalnim in Vechiul Testament ecouri, ale starii paradisiace de dinainte de caderea in pacat. Este binecunoscut episodul in care Sfantul Proroc Ilie este hranit de un corb. Acest episod este reprezentat, de altfel, si in iconografie. Prin pronia dumnezeiasca, vedem cum o pasare care prin natura sa nu poarta de grija nici de propriii pui, aduce hrana prorocului.
Tot asa ne explicam cum, aflat in captivitatea babilonica, Prorocul Daniel, a ramas nevatamat in groapa cu lei, unde a stat vreme de sase zile.
Sfintii si animalele
Domnul nostru a venit in lume primind caldura si afectiunea animalelor: "Si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei. (Lc. 2, 7).”
Mai tarziu cand Hristos era gata sa predice lumii, dupa postul de 40 de zile, il vedem traind in mijlocul fiarelor din desert: "Si a fost in pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Si era impreuna cu fiarele si ingerii Ii slujeau. (Mc 1,13)
In minunea vindecarii demonizatilor din tinutul Gherghesenilor, Hristos a poruncit demonilor sa intre in turma de porci, animale necurate potrivit Legii Vechi, care s-au aruncat in lac. Aceasta este o dovada ca si animalele pot fi posedate de diavol.
Animalele si mucenicii
Iisus a fagaduit ucenicilor Sai ca ii va feri de pericole, ca le va da autoritatea Sa pentru a putea sa "calce peste serpi si peste scorpii”: "Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. (Luca 10,19)
Dupa ce Sfantul Apostol Pavel a ajuns in Malta, a fost muscat de o vipera. Au crezut ca va muri insa, vazand ca nu s-a intamplat nimic "si-au schimbat gandul si ziceau ca el este un zeu.” Fapte (28-6)
Vietile Sfintilor Mucenici ne ofera numeroase marturii despre crestini care au fost aruncati in mijlocul fiarelor salbatice, si care nu numai ca nu erau raniti, dar animalele se plecau cu capul la pamant inaintea lor.
Este cunoscuta intamplarea din viata Sfintilor Trofim si Dorimedont care au fost dati ca hrana unui urs salbatic. Deoarece au ramas nevatamati, au fost aruncati apoi la leoparzi, apoi la lei. Pentru ca nici leii nu i-au vatamat, prigonitorul a incercat singur sa-i omoare, insa leii i-au aparat pe sfinti.
Este drept, au existat si mucenici care au fost ucisi de animale, precum Sfantul Ignatie Teoforul, insa aceasta s-a petrecut tot prin pronia lui Dumnezeu.
Animalele slujesc sfintilor
Pe langa cazurile in care mucenicii au fost feriti de acestea, vietile sfintilor arata marturii in care acestea au slujit sfintilor in diferite moduri.
Cu si mai multa insistenta, in Limonariu se vorbeste, ca despre un lucru firesc, de buna vecinatate a pustnicilor cu animalele, domestice si mai ales salbatice.
Sunt numeroase referirile la convietuirea cu leii. "Plin de dumnezeiescul har", un batran anonim, care traia pe malurile Iordanului, ajunsese la atata virtute, incat "primea leii sa vina in pestera lui si le dadea sa manance din san". Un alt batran dormea adesea pe malurile Iordanului, in culcusurile leilor; intr-o zi, a venit in biserica cu doi pui de leu, spunandu-le fratilor ca pacatul ne face robi ai fricii fata de lei si ca numai ascultarea de Iisus Hristos va duce la supunerea fiarelor fata de om. In aceeasi linie, avva Iulian Stalpnicul si-a trimis odata ucenicul sa porunceasca, in numele lui Hristos, unui leu care facea mare prapad in tinut, sa plece; leul a ascultat (cap. 58; asemanator, cap. 125). In alta ordine, poate din recunostinta, un cerb a aratat unor frati pestera in care murise un pustnic, pe care l-au gasit neputrezit (cap. 84).
Unii parinti se purtau cu leii "pedagogic", incercand sa-i determine a nu mai manca oameni ori animale, tot asa cum ofereau de mancare, haine si adapost hotilor, pentru ca acestia sa nu mai fure, si prostituatelor, ca ele sa nu-si mai vanda trupul din cauza saraciei. Astfel, avva Pavel Heladicul astepta de doua ori pe zi vizita unei leu, caruia-i propusese sa nu mai consume carne, cu fagaduinta ca ii va darui din mancarea sa. Lucrurile au mers bine pana cand leul a venit murdar de sange. Avva l-a alungat.
Sfintii si animalele
Cea mai impresionanta istorisire din Limonariu este insa cea legata de avva Gherasim. Intalnind, pe malul Iordanului, un leu care era intepat in laba unui picior, rana ce se infectase cumplit, avva a fost rugat de fiara - care ii arata, cu lacrimi, piciorul cu pricina - sa-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curatat rana si a legat laba leului cu o panza, dupa care l-a indemnat sa plece. Animalul a ramas insa langa sfant, "ca un adevarat ucenic", insotindu-l pretutindeni. In scurt timp, leul s-a integrat in comunitate, fratii indatorandu-l, in schimbul mancarii, cu slujbe, printre care si aceea de a duce un magar la apa. Odata, nefiind leul atent, niste negustori arabi au luat magarul. Animalul s-a intors la avva cu capul plecat. Crezand ca leul a mancat magarul, in locul supararii, sfantul a randuit fiarei slujba magarului, aceea de a cara apa de la Iordan la manastire, serviciu pe care l-a implinit pana cand un ostas, afland de acest canon, a daruit bani pentru cumpararea altui magar. La o vreme, trecand iar prin zona arabul care furase magarul, leul si-a eliberat prietenul si a mers sa i-l arate parintelui. Vazand ca leul nu gresise, sfantul i-a pus numele Iordan. Si asa au vietuit impreuna cinci ani, pana la moartea lui Gherasim. Istoria spune ca leul nu era de fata, asa incat, revenind si negasindu-si ocrotitorul, l-a cautat cu infrigurare pana cand, condus de ucenicul avvei, a gasit mormantul si a murit, la randul sau, acolo.
Sunt cunoscute si situatii cand moastele sfintilor au fost ocrotite si transportate de catre animale. Moastele Sfintilor Filomon si Apolonie au fost duse de un delfin in Alexandria. De asemenea, stim ca un leu l-a ajutat pe Cuviosul Zosima sa ingroape moastele Sfintei Maria Egipteanca.
In viata Sfantului Serafim de Sarov se spune ca acesta a fost slujit de un urs, care avea "diaconia sa”. Atunci cand trebuia sa primeasca vizitatori, sfantul ii spunea ursului Misa: "Decat sa-i sperii pe oameni, mai bine du-te sa-mi aduci ceva bun. Iar acesta ii aducea miere."
Sfantul Serafim de Sarov
Chiar si in viata parintelui Paisie Aghioritul aflam ca pasarile salbatice se apropiau de el si se hraneau din palma sa. Tot in viata sa regasim o intamplare parca desprinsa din viata Sfantului Ilie. In duminica Orbului, fiind bolnav, obosit si flamand, a iesit in gradina dar era trist pentru ca nu avea nimic de mancare. A privit spre mare si a vazut atunci o pasare care tinea in gheare un peste mare. Cand pasarea a ajuns deasupra chiliei sale, pestele a cazut la picioarele sale. Batranul a multumit Domnului.
Sfintii si animalele
In incheiere, amintim faptul ca in baza adevarului revelat Biserica invata ca animalele au suflet (potrivit poruncii divine : "Sa scoata pamantul suflet viu !"), insa unul diferit de cel uman a carui caracteristica definitorie este mintea care se exprima in limbaj logic. Sufletul vietuitoarelor neumane are o "legatura cu san*gele, sangele cu carnea, carnea cu pamantul" sau, cum remarca Sfantul Vasile, "pamantul e sufletul animalelor". Constatand ca omul este simultan muritor, in ce priveste aspectul sau exterior, si nemuritor, prin aspectul launtric (constitutia de imagine creata a lui Dumnezeu), Biserica marturiseste diferenta sufletului rational si ganditor (persoana) fata de animale si fata de orice alte fapturi, data fiind evidenta lui unicitate. Totusi, dincolo de afirmarea superioritatii persoanei, trebuie sa fim constienti de legatura dintre omenire si restul creatiei, de faptul ca se interconditioneaza.
Vietuirea virtuoasa, ca lucrare asupra sinelui, intru realizarea blandetii ce stapaneste pamantul (cf. Matei 5:5), implica repunerea omului in dreapta relatie cu pamantul si cu fapturile care au iesit, prin porunca lui Dumnezeu, din acesta. Inseamna a iubi asemenea lui Dumnezeu:
Ce inseamna o inima plina de mila/iubire?, intreaba sfantul Isaac, si raspunde: "Arderea inimii pentru toata zidirea, pentru oameni, pasari, pentru dobitoace, pentru draci si toata faptura. In acest caz [al celui cu inima iubitoare], gandul la acestea si vederea lor fac sa curga din ochi siroaie de lacrimi. Din mila multa si apasatoare ce stapaneste inima, si din staruinta, inima se micsoreaza si nu mai poate rabda sau auzi, sau vedea vreo vatamare ori vreo intristare cat de mica, ivita in vreo faptura. Si pentru aceasta aduce rugaciune cu lacrimi in tot ceasul pentru cele necuvantatoare, pentru dusmanii adevarului si pentru cei ce-l vatama pe el [cel iubitor], ca sa fie paziti si iertati; la fel si pentru firea celor ce se tarasc pe pamant. Face aceasta din multa milostivire ce misca inima lui fara masura, dupa asemanarea lui Dumnezeu".
Radu Alexandru
Sfintii si animalele
Sfintii si animalele Mareste imaginea.
Stiinta moderna defineste relatia dintre om si animale ca fiind una extrem de complexa. Din aceasta perspectiva, animalele sunt considerate fiinte cu care putem avea relatii sociale. Manifestam simpatie si afectiune fata de acestea insa, in acelasi timp, le exploatam pentru beneficiul nostru, pentru companie, sport sau hrana. Acestea sunt deopotriva "persoane” si "lucruri”, prieteni si hrana. Comunicam cu animalele, dar, de asemenea, le ucidem si ne hranim cu ele.
Mai mult, exista un conflict intre simpatia noastra fata de unele animale si teama de altele. Un alt paradox privitor la aceasta relatie este creat chiar de formele denaturate ale ei, pe de-o parte, de dragostea excesiva fata de animale, idolatrizarea acestora, iar pe de alta, de lipsa totala a ei, concretizata in adevarate dezastre ecologice.
Pentru un crestin relatia dintre om si animale, devine cu atat mai complexa si mai bogata, atunci cand este inteleasa si traita din perspectiva adevarului revelat cuprins in Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie si, mai ales, din perspectiva modului in care au trait-o si o traiesc sfintii. In relatia dintre sfant si animale toate aceste contradictii si conflicte dispar deoarece in el se manifesta dragostea curata si inflacarata nu numai pentru Dumnezeu si semeni, ci pentru intreaga faptura, purtatoare a unei rationalitati dumnezeiesti.
Despre delicatetea sfantului, parintele Dumitru Staniloae spune ca "se rasfrange chiar si asupra animalelor si a lucrurilor, pentru ca in tot si in toate el vede un dar al iubirii lui Dumnezeu si pentru ca nu vrea sa raneasca aceasta iubire tratand aceste daruri cu ne*pasare si indiferenta. El respecta pe fiecare om si fiecare lucru si daca un om sau chiar un animal sufera, el le arata o compasiune profunda."
Omul, imparat al creatiei
Istoria acestei relatii dintre om si animale incepe chiar cu actul crearii lumii. Citim in acest sens in Facere ca in ziua a sasea a creatiei "a facut Dumnezeu fiarele salbatice dupa felul lor, si animalele domestice dupa felul lor, si toate taratoarele pamantului dupa felul lor. Si a vazut Dumnezeu ca este bine. ” (Fac. 1:25)
Dupa ce a fost creat omului i-a fost oferita demintatea de a stapani peste animale: "si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate animalele, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul!" ” (Fac. 1:28)
Stapanirea peste lumea animala se arata in faptul ca Dumnezeu a adus toate animalele inaintea lui Adam pentru a le pune nume: "Si Domnul Dumnezeu, Care facuse din pamant toate fiarele campului si toate pasarile cerului, le-a adus la Adam, ca sa vada cum le va numi; asa ca toate fiintele vii sa se numeasca precum le va numi Adam. ” (Fac 2;19)
Sfintii si animalele
Ca Imparat al intregii creatii omul, creat dupa "chipul si asemanarea lui Dumnezeu”, trebuia sa se manifeste responsabil. In aceasta stare paradisiaca animalele nu doar ascultau de om, dar traiau in armonie si intre ele.
Caderea protoparintilor a adus o schimbare radicala atat in ceea ce priveste relatia omului cu Dumnezeu, cat si in cea dintre om si restul creatiei. Omului cazut in pacat animalele ii devin ostile. Astfel a ajuns ca el sa se teama de anumite animale, iar altele sa se teama de el.
Animalele se solidarizeaza cu omul in suferinta
Dupa caderea in pacat, intreaga creatie asteapta, asemenea omului, eliberarea din cursa pacatului: "Caci stim ca toata faptura impreuna suspina si impreuna are dureri pana acum. (Rom 8,22).”
Putem vorbi, asadar, si de o solidarizare a lumii animale cu omul, in suferinta pricinuita de preschimbarea lumii prin pacat. Lumea animala devine intr-un mod mai accentuat atat subiect, cat si "mijloc” al purtarii de grija dumnezeiesti fata de om. Dumnezeu ia aminte la "suspinul” lumii animale dupa cum vedem ca, alaturi de Noe si familia sa, El hotaraste sa salveze si regnul animal.
In acelasi sens, in Psalmul 103 este amintita purtarea de grija a lui Dumnezeu cu privire la animale: "Adapa-se-vor toate fiarele campului, asinii salbatici setea isi vor potoli.( Ps 103,12)
Sfintii si animalele
Tot din perspectiva acestei relatii de solidaritate, intalnim in Vechiul Testament ecouri, ale starii paradisiace de dinainte de caderea in pacat. Este binecunoscut episodul in care Sfantul Proroc Ilie este hranit de un corb. Acest episod este reprezentat, de altfel, si in iconografie. Prin pronia dumnezeiasca, vedem cum o pasare care prin natura sa nu poarta de grija nici de propriii pui, aduce hrana prorocului.
Tot asa ne explicam cum, aflat in captivitatea babilonica, Prorocul Daniel, a ramas nevatamat in groapa cu lei, unde a stat vreme de sase zile.
Sfintii si animalele
Domnul nostru a venit in lume primind caldura si afectiunea animalelor: "Si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei. (Lc. 2, 7).”
Mai tarziu cand Hristos era gata sa predice lumii, dupa postul de 40 de zile, il vedem traind in mijlocul fiarelor din desert: "Si a fost in pustie patruzeci de zile, fiind ispitit de satana. Si era impreuna cu fiarele si ingerii Ii slujeau. (Mc 1,13)
In minunea vindecarii demonizatilor din tinutul Gherghesenilor, Hristos a poruncit demonilor sa intre in turma de porci, animale necurate potrivit Legii Vechi, care s-au aruncat in lac. Aceasta este o dovada ca si animalele pot fi posedate de diavol.
Animalele si mucenicii
Iisus a fagaduit ucenicilor Sai ca ii va feri de pericole, ca le va da autoritatea Sa pentru a putea sa "calce peste serpi si peste scorpii”: "Iata, v-am dat putere sa calcati peste serpi si peste scorpii, si peste toata puterea vrajmasului, si nimic nu va va vatama. (Luca 10,19)
Dupa ce Sfantul Apostol Pavel a ajuns in Malta, a fost muscat de o vipera. Au crezut ca va muri insa, vazand ca nu s-a intamplat nimic "si-au schimbat gandul si ziceau ca el este un zeu.” Fapte (28-6)
Vietile Sfintilor Mucenici ne ofera numeroase marturii despre crestini care au fost aruncati in mijlocul fiarelor salbatice, si care nu numai ca nu erau raniti, dar animalele se plecau cu capul la pamant inaintea lor.
Este cunoscuta intamplarea din viata Sfintilor Trofim si Dorimedont care au fost dati ca hrana unui urs salbatic. Deoarece au ramas nevatamati, au fost aruncati apoi la leoparzi, apoi la lei. Pentru ca nici leii nu i-au vatamat, prigonitorul a incercat singur sa-i omoare, insa leii i-au aparat pe sfinti.
Este drept, au existat si mucenici care au fost ucisi de animale, precum Sfantul Ignatie Teoforul, insa aceasta s-a petrecut tot prin pronia lui Dumnezeu.
Animalele slujesc sfintilor
Pe langa cazurile in care mucenicii au fost feriti de acestea, vietile sfintilor arata marturii in care acestea au slujit sfintilor in diferite moduri.
Cu si mai multa insistenta, in Limonariu se vorbeste, ca despre un lucru firesc, de buna vecinatate a pustnicilor cu animalele, domestice si mai ales salbatice.
Sunt numeroase referirile la convietuirea cu leii. "Plin de dumnezeiescul har", un batran anonim, care traia pe malurile Iordanului, ajunsese la atata virtute, incat "primea leii sa vina in pestera lui si le dadea sa manance din san". Un alt batran dormea adesea pe malurile Iordanului, in culcusurile leilor; intr-o zi, a venit in biserica cu doi pui de leu, spunandu-le fratilor ca pacatul ne face robi ai fricii fata de lei si ca numai ascultarea de Iisus Hristos va duce la supunerea fiarelor fata de om. In aceeasi linie, avva Iulian Stalpnicul si-a trimis odata ucenicul sa porunceasca, in numele lui Hristos, unui leu care facea mare prapad in tinut, sa plece; leul a ascultat (cap. 58; asemanator, cap. 125). In alta ordine, poate din recunostinta, un cerb a aratat unor frati pestera in care murise un pustnic, pe care l-au gasit neputrezit (cap. 84).
Unii parinti se purtau cu leii "pedagogic", incercand sa-i determine a nu mai manca oameni ori animale, tot asa cum ofereau de mancare, haine si adapost hotilor, pentru ca acestia sa nu mai fure, si prostituatelor, ca ele sa nu-si mai vanda trupul din cauza saraciei. Astfel, avva Pavel Heladicul astepta de doua ori pe zi vizita unei leu, caruia-i propusese sa nu mai consume carne, cu fagaduinta ca ii va darui din mancarea sa. Lucrurile au mers bine pana cand leul a venit murdar de sange. Avva l-a alungat.
Sfintii si animalele
Cea mai impresionanta istorisire din Limonariu este insa cea legata de avva Gherasim. Intalnind, pe malul Iordanului, un leu care era intepat in laba unui picior, rana ce se infectase cumplit, avva a fost rugat de fiara - care ii arata, cu lacrimi, piciorul cu pricina - sa-i dea ajutor. Gherasim i-a scos spinul, a curatat rana si a legat laba leului cu o panza, dupa care l-a indemnat sa plece. Animalul a ramas insa langa sfant, "ca un adevarat ucenic", insotindu-l pretutindeni. In scurt timp, leul s-a integrat in comunitate, fratii indatorandu-l, in schimbul mancarii, cu slujbe, printre care si aceea de a duce un magar la apa. Odata, nefiind leul atent, niste negustori arabi au luat magarul. Animalul s-a intors la avva cu capul plecat. Crezand ca leul a mancat magarul, in locul supararii, sfantul a randuit fiarei slujba magarului, aceea de a cara apa de la Iordan la manastire, serviciu pe care l-a implinit pana cand un ostas, afland de acest canon, a daruit bani pentru cumpararea altui magar. La o vreme, trecand iar prin zona arabul care furase magarul, leul si-a eliberat prietenul si a mers sa i-l arate parintelui. Vazand ca leul nu gresise, sfantul i-a pus numele Iordan. Si asa au vietuit impreuna cinci ani, pana la moartea lui Gherasim. Istoria spune ca leul nu era de fata, asa incat, revenind si negasindu-si ocrotitorul, l-a cautat cu infrigurare pana cand, condus de ucenicul avvei, a gasit mormantul si a murit, la randul sau, acolo.
Sunt cunoscute si situatii cand moastele sfintilor au fost ocrotite si transportate de catre animale. Moastele Sfintilor Filomon si Apolonie au fost duse de un delfin in Alexandria. De asemenea, stim ca un leu l-a ajutat pe Cuviosul Zosima sa ingroape moastele Sfintei Maria Egipteanca.
In viata Sfantului Serafim de Sarov se spune ca acesta a fost slujit de un urs, care avea "diaconia sa”. Atunci cand trebuia sa primeasca vizitatori, sfantul ii spunea ursului Misa: "Decat sa-i sperii pe oameni, mai bine du-te sa-mi aduci ceva bun. Iar acesta ii aducea miere."
Sfantul Serafim de Sarov
Chiar si in viata parintelui Paisie Aghioritul aflam ca pasarile salbatice se apropiau de el si se hraneau din palma sa. Tot in viata sa regasim o intamplare parca desprinsa din viata Sfantului Ilie. In duminica Orbului, fiind bolnav, obosit si flamand, a iesit in gradina dar era trist pentru ca nu avea nimic de mancare. A privit spre mare si a vazut atunci o pasare care tinea in gheare un peste mare. Cand pasarea a ajuns deasupra chiliei sale, pestele a cazut la picioarele sale. Batranul a multumit Domnului.
Sfintii si animalele
In incheiere, amintim faptul ca in baza adevarului revelat Biserica invata ca animalele au suflet (potrivit poruncii divine : "Sa scoata pamantul suflet viu !"), insa unul diferit de cel uman a carui caracteristica definitorie este mintea care se exprima in limbaj logic. Sufletul vietuitoarelor neumane are o "legatura cu san*gele, sangele cu carnea, carnea cu pamantul" sau, cum remarca Sfantul Vasile, "pamantul e sufletul animalelor". Constatand ca omul este simultan muritor, in ce priveste aspectul sau exterior, si nemuritor, prin aspectul launtric (constitutia de imagine creata a lui Dumnezeu), Biserica marturiseste diferenta sufletului rational si ganditor (persoana) fata de animale si fata de orice alte fapturi, data fiind evidenta lui unicitate. Totusi, dincolo de afirmarea superioritatii persoanei, trebuie sa fim constienti de legatura dintre omenire si restul creatiei, de faptul ca se interconditioneaza.
Vietuirea virtuoasa, ca lucrare asupra sinelui, intru realizarea blandetii ce stapaneste pamantul (cf. Matei 5:5), implica repunerea omului in dreapta relatie cu pamantul si cu fapturile care au iesit, prin porunca lui Dumnezeu, din acesta. Inseamna a iubi asemenea lui Dumnezeu:
Ce inseamna o inima plina de mila/iubire?, intreaba sfantul Isaac, si raspunde: "Arderea inimii pentru toata zidirea, pentru oameni, pasari, pentru dobitoace, pentru draci si toata faptura. In acest caz [al celui cu inima iubitoare], gandul la acestea si vederea lor fac sa curga din ochi siroaie de lacrimi. Din mila multa si apasatoare ce stapaneste inima, si din staruinta, inima se micsoreaza si nu mai poate rabda sau auzi, sau vedea vreo vatamare ori vreo intristare cat de mica, ivita in vreo faptura. Si pentru aceasta aduce rugaciune cu lacrimi in tot ceasul pentru cele necuvantatoare, pentru dusmanii adevarului si pentru cei ce-l vatama pe el [cel iubitor], ca sa fie paziti si iertati; la fel si pentru firea celor ce se tarasc pe pamant. Face aceasta din multa milostivire ce misca inima lui fara masura, dupa asemanarea lui Dumnezeu".
Radu Alexandru