-------- Original Message --------
Subject:
Fwd: Fw: Lucrare pentru redresarea satului românesc
Date:
Sun, 16 Dec 2012 22:17:24 +0200
From:
adi pop <adipop@popservice.ro>
To:
Ghe_manea@yahoo.com, leuc@upcmail.ro, moisa.emilia@gmail.com, pentrubunulsimt@hotmail.com, ioanaalex68@yahoo.com, alecu_ioan@yahoo.com, pnr.moldova@gmail.com, radu777s@yahoo.com, goianmihai@yahoo.com, paulpurea22@yahoo.com, geostroe@gmail.com, alex7749@mail.ru, galusvalenta@yahoo.com, florin_flueras@yahoo.com, cutiapostala27@yahoo.ro, drg.tanasescu@gmail.com, tanasescu.dragos@yahoo.com, administrator@cab.ro, adipop@popservice.ro, zalmoxa_adipop@yahoo.com, loredanapavel27@yahoo.com, mihaelahq@yahoo.com, mihaeladraghici@hotmail.com, florin@popservice.ro, nea_florin@yahoo.com, pse_flori@yahoo.com, gabi@popservice.ro, Radu_necea@yahoo.com, yo7aoz@yahoo.com, cristina_ruris@yahoo.com, catalin_ruris@yahoo.com, research@popservice.ro, doinap@popservice.ro, marcel.mar.dan@gmail.com, mardan_52@yahoo.com, parvuloiu@yahoo.com, nicolaenacioiu@yahoo.com, bel_briio@yahoo.com, nicolaerolea@clicknet.ro, banceanuvasile@yahoo.com, satraiti2000@yahoo.com, gabrielvartopeanu@yahoo.com, gheorghegavrilacopil@yahoo.com, senatorfunar@yahoo.com, contact@consiliul-unirii.ro, TATAL_NOSTRU2006@yahoo.com, preoteasa_marinela@yahoo.com, virgiliu.stroescu@gmail.com, mery@bucura.ro, dungureanu@rdscv.ro, talk2nicu@yahoo.com, adi_cruceanu@yahoo.com, biotron.cercetare@yahoo.com, lucian.pricina@mmediu.ro, ddd@dandiaconescu.ro, paulpurea22@yahoo.com, cchelaru@email.ro, liliana@fulgm.ro, lilianaminca.mediator@yahoo.com, confederatiaproprietarii@yahoo.ro, mcilibiu@romania.lukoil.com, spt2000ro@yahoo.com, seintamplaacum@oglindatelevizion.ro, ionionascugabi@yahoo.com, ion@novacescu.ro, administrator@cab.ro, zalmoxa_adipop@yahoo.com, adipop@popservice.ro, fcondurateanu@yahoo.com, fcondurateanu@gmail.com, florin.condurateanu@gmail.com, birou@eduarddumitrascu.ro, sorinovidiubalan@gmail.com, ppdd_dj@yahoo.com, ppdd_bz@yahoo.com, ppddsacalaz@yahoo.ro, tineretppddtm@ymail.com
Domnule Manea,
Ma bucur ca mi-ati scris.
Sa-mi permiteti va rog, ca ideile Dumenavostra sa fie puse alaturi de ale altor Romani carora le pasa de Neamul si de Tara lor.
Doar impreuna putem sa facem ceva bun.
Informatiile trebuie stranse punctiform, astfel incat sa realizam selectia naturala a celor care se vor implica in finalizarea lor.
Am demarat de curand Proiectul National " Minutul si afacerea " !
O sa va rog cu tot respectul, sa va inscrieti pe fomul www.sfatulbatranilor.ro (http://www.sfatulbatranilor.ro) si sa postati un CV in care specificati in clar datele de contact - ( e-mail, adresa - ID messenger, skyipe, site, facebook ), pentru a ne cunostem rapid unii cu altii. Ulterior, trebuie sa alegeti unul sau mai multe proiecte din cele scrise mai jos, sau in cazut cand veniti cu un proiect nou, sa adaugati datele necesare.
Sunt total convins ca o sa fim milioane de Romani implicati in zeci de mii de proiecte eficiente. Cheia succesului o reprezinta comunicarea eficienta, facuta PUBLIC. Doar asa putem sa invatam unii de la altii care sunt pasii necesari fiecarui proiect in parte.
Nu ascund nimanui ideea ca redresarea Romaniei incepe in primul rand cu MORALITATEA, atribut pe care-l am in vedere cu fiecare interlocutor in parte. Omenia, Bunul Simt si Munca Cisntita, sunt LEGI in acest Proiect National.
1. - Proiectul nr 1 - Infiintarea ORASUL PPDD
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/6530-Proiectul-nr-1-Infiintarea-ORASUL-PPDD
arhitect -.....
Adrian Pop
Catalin Zamfir
2. - Proiectul nr 2 - PAINEA VIITORULUI - Infiintarea livezilor cu nucifere (http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/6531-Proiectul-nr-2-PAINEA-VIITORULUI-Infiintarea-livezilor-cu-nucifere) - proiect cu care incepem reconstructia tarii.
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/6531-Proiectul-nr-2-Infiintarea-in-Romania-a-50-000-de-ha-de-livezi-de-nuci
Alexandru Jolondcovschi
Adrian Pop
Tanasescu Dragos
3. - Proiectul nr 3 - Gospodarie ecologica rurala
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/6532-Proiectul-nr-3-quot-Gospodarie-ecologica-rurala-quot
Dan Marcel
Adrian Pop -
Parvuloiu Constantin
Cristi Anghelina
4. - Proiectul nr 4 - Orasul Sanatatii VEGA
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/6533-Proiectul-nr-4-Orasul-Sanatatii-VEGA
Adrian Pop
Catalin Zamfir
Parvuloiu Constantin
5. - Proiectul nr 5 - Statiunea Montana Darius
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/6534-Proiectul-nr-5-Statiunea-Montana-Darius
Adrian Pop
Catalin Zamfir
6 - Proiectul nr 6 - Satul dacic Marga
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/6535-Proiectul-nr-6-Satul-dacic-Marga
Adrian Pop
Catalin Zamfir
7. - Proiectul nr 7 - AQUACULTURA
http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/6552-Proiectul-nr-7-AQUACULTURA?p=18614#post18614
Adrian Pop
Tanasescu Dragos
Florin Flueras
O sa invatam impreuna logica " ASA DA si ASA NU ", proiecte ce reprezinta prioritati de lucru in functie de capabilitatea investitionala, cat si consecintele gandurilor si actiunilor noastre.
Consolidarea economiei micii gospodării rurale – cale spre dezvoltarea durabilă în agricultură
Corneliu Leu
Gheorghe Manea
Mişcarea pentru progresul satului românesc
Paralel cu activitatea culturală desfăşurată prin publicaţiile Albina, Albina Românească, Pluralitas, Portalului CartesiArte.ro, Fundaţia Episcolul Grigorie Leu a făcut activă Mişcarea pentru progresul satului românesc destinată, preponderent, către economia rurală, animatorul acestei sarcini fiind scriitorul Corneliu Leu, sprijinit de mulţi colaboratori entuziaşti.
Economia rurală a suferit după 1989 şocuri ce au depăşit cu mult, prin magnitudinea efectelor, perturbările aduse mediului rural de colectivizarea din perioada comunistă. Desfiinţarea CAP-urilor, a canalelor de comercializare a produselor agricole pe relaţia sat-oraş, prăbuşirea industriei care prelua excedentul de forţă de muncă din mediul rural, ofensiva sărăciei etc au fost motive serioase pentru a face ca milioane de locuitori să migreze către alte ţări, satele depopulându-se cu rapiditate, consecinţă fiind şi cele 2-3 milioane
hectare teren arabil rămase, anual, nelucrate.
Lucrarea celor doi autori vrea să atragă atenţia decidenţilor asupra seriozităţii şi urgenţei cu care trebuie privită mica gospodărie rurală – sector foarte important nu numai pentru structura economiei naţionale, dar esenţial prin aspecte de ordin demografic, cultural, ecologic etc care dau esenţă şi semnificaţie naţiunii române.
Dacă la prezentarea autorilor, activitatea scriitorului Corneliu Leu este prea bine cunoscută ( a se vedea şi Portalul CartesiArte.ro), despre coautorul Gheorghe Manea-cercetător în domeniul economiei-se pot aminti şi apariţia a două cărţi la Editura Economică în acest an (Coordonator Prof. univ. dr. Florina Bran) cu titlurile: Supravieţuirea – paradigma unui viitor durabil şi Globalizarea – manifestări şi reacţii.
CONSOLIDAREA MICII GOSPODARII RURALE - SOLUTIE PE TERMEN SCURT LA IESIREA DIN CRIZA A AGRICULTURII ROMANESTI
Corneliu Leu Gheorghe Manea
Rezumat. Sectorul agricol românesc se găseşte într-o criză profundă, el neruşind să acopere decât 30% din necesarul de alimente al populaţiei. Din nefericire, nu se întrevede o ameliorare a situaţiei, agricultura neregăsindu-se printre priorităţile decidenţilor.
Asociaţia pentru progresul satului românesc, prin cei doi autori ai prezentului material, propune consolidarea micii gopodării rurale, ca soluţie pe termen scurt, până ce se vor găsi soluţii de redresare a întregului sector agricol.
Mica proprietate ţărnească asigură astăzi, la nivel de subzistenţă, traiul a cca şase milioane de români, în condiţiile în care alocaţiile de la bugetul statului este minim la asigurarea nevoilor agriculturii şi nu există speranţa ca acest aport să crească semnificativ în perspectivă. Mica proprietate are potenţialul de a-şi ameliorara situaţia economică în condiţiile în care excedentul eventual de produse va putea fi comercializat. Mai mult, poate să realizeze şi investiţii din fonduri proprii pentru amplificarea şi diversificarea profilului de producţie. Sursa financiară ar putea proveni (prin intermediul creditului agricol ce urmează a fi organizat la nivel comunal) de la fiii satului emigraţi şi care vor să se înapoieze acasă.
Detalierea soluţiilor- ca dezideratul consolidării micii economii agricole să se realizeze- formează esenţa lucrării.
Abstract. The Romanian agricultural sector finds itself deep down a prolonged crisis, managing to cover only 30% of the population food needs. Unfortunately, no improvement of such a situation is foreseen, since agriculture is not a priority for the policy decision-makers.
Association for the Progress of the Romanian Village, through the voice of the authors of the current paper, proposes as short-term solution to strengthen the small rural households/farms until adequate solutions to rebuild the entire agricultural sector will be found.
The small agricultural households/farms ensure nowadays, but at subsistence level, the living standard of around six million Romanian citizens, under circumstances of minimal state budget participation to ensure the needs of agriculture and of no likely hopes to increase such participation significantly. The small households/farms have potential to alleviate their economic status if their likely product surpluses would be traded on the market. Moreover, such households/farms may carry on investment works with their own funds in order to increase and diversify the production possibilities. The funding may come – via the agricultural credit to be organized at commune level – from emigrated “village sons and daughters” that intend to return home.
The detailed solutions in order to achieve the goal of strengthening the small agricultural economy represent the essence of the current paper.
TREBUIE SALVATĂ SI CONSOLIDATĂ MICA
PROPRIETATE AGRICOLĂ ?
Agricultura României a cunoscut o prăbuşire fără precedent în istoria ei în ultimii 20 ani, făcând ţara importatoare netă de produse alimentare într-o proporţie extrem de periculoasă pentru siguranţa alimentară a populaţiei. Se importă cca 70% din totalul produselor alimentare în condiţile în care balanţa de comerţ exterior este continuu deficitară, iar tendinţele nu sunt favorabile amplificării aportului agriculturii proprii la asigurarea necesarului de produse agricole şi alimentare pentru populaţie Un subsector al agriculturii a rămas independent de importul de alimente şi anume mica gospodărie rurală. Cu o populaţie de cca 6 milioane locuitori şi cu o suprafaţă cultivată de 2,3 mil ha, mica gospodărie supravieţuieşte la nivelul subzistenţei, fără a afecta bugetul statului pentru import, dar cu tentinţe clare de involuţie economică şi socială, atât în prezent cât şi în perspectivă Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze locul şi rolul micii gospodării ţărăneşti în ansamblul agriculturii României şi să încerce să contureze un scenariu posibil în care această formă de organizare a agriculturii să nu dispară, ba chiar să evolueze către agricultura de semisubzistenţă sau, parţial, către dezvoltare economică.
1.Ce se poate spune în favoarea micii gospodării rurale? Sunt numeroase motive de a privi cu atenţie prezentul şi viitorul micii proprietăţi agricole ca , de exemplu:Ř Îşi asigură independenţa alimentară la nivelul minim la nevoilor fundamentale ale omului, nivelul de subzistenţă se suprapune peste cel al sărăciei.Ř Este singura formă de organizare a exploataţiilor agricole pe terenuri pe care marea proprietate agricolă, agricultura industrială, nu reuşesc să valorifice resursele naturale şi umane locale (zonele de deal şi munte).Ř Tezaurizează cunoaşterea tradiţională care a permis sutelor de generaţii umane ale populaţiei indigene să trăiască în armonie cu sistemele naturale.Ř Supravieţuirea timp îndelungat pe acelaşi teritoriu a dus la formarea unei culturi proprii care, mai târziu s-a înscris în cultura naţională.Ř În România, în ultimii 18 ani, gospodăria de subzistenţă nu a afectat bugetul statului, şi-a asigurat autoaprovizionarea cu alimente, iar emigranţii din zonă au adus, anual, în ţară cca 4 mild euro.Ř Este o componentă – poate singura viabilă a economiei româneşti- a conceptului de dezvoltare durabilă, concept însuşit de decidenţii români încă de la începutul anilor 90 (Constituţia României, art.35.1). Şi, în sfârşit, există şi o încurajare din afara ţării, acolo unde multe ţări îşi gestionează cu atenţie mica gosodărie ţărănească, care cunoaşte ponderi semnificative în agricultura acestor ţări. De pildă, ponderea micilor gospodării rurale este de 98% în China, 80% în India, 95% în Ucraina şi Rusia, 95% în Bulgaria, 92% în SUA, 51% în Polonia, (pentru comparaţie, 3,7% în România) etc. Precizări noţionale. Mica gospodărie ţărănească, ca formă de subzistenţă este definită de Institulul Naţional de Statistică, “ acea exploataţie agricolă individuală cu dimensiunea economică sub 1 ESU şi ale cărei produse sunt destinate consumului propriu (1 ESU - unitate de dimensiune economică echivalentă cu 1200 euro/an). Accepţiuni ale noţiunii de subzistenţă: asigurarea de mijloace suficiente pentru susţinerea vieţii; întreţinerea procesului de vieţuire fără creştere; rămânerea în viaţă la nivelul minim al nevoilor esenţiale etc. Supravieţuirea, include starea de subzistenţă drept componentă fundamentală, la care se adaugă elemente ce privesc mediul înconjurător, spaţiul public, economic, social din exteriorul micii gospodării. Dimensiunea economiei de subzistenţă. Locul micii gospodării rurale în economia României este sugerat de următoarele date: cu o proporţie de 63,7% în totalul exploataţiilor agricole, mica gospodărie rurală reprezintă 66,6% din totalul forţei de muncă din agricultură şi posedă 2,844 mil ha – din potenţialul naţional total de 9,423 mil ha teren arabil, ceea ce revine la o cotă de 30% sau, cu referire la anul 2007, cota a fost de 36,6%. Suprafaţa de teren ce revine, în medie, unei gospodării de subzistenţă este de 0,79 ha, sau cca 37% din media naţională care este de 2,1 ha/ exploataţie. Scăderea drastică a numărului de a animale şi păsări domestice după 1989 ( la jumătate pentru unele specii) este o altă caracteristică a involuţiei spaţiului rural actual. În anul 2007, la o gospodărie reveneau 10 păsări, o oaie la trei exploataţii, o bovină la cinci gospodării, o vacă cu lapte la şapte familii, un porc la trei gospodării etc, cifre ce dau măsura sărăciei rurale şi explică exodul populaţiei apte de muncă .Ř Populaţia activă în agricultura din România, faţă de totalul populaţiei este de 30%: pentru comparaţie, în UE, acelaş indicator are valoare de 5,6%.Ř Ponderea personalului în vârstă de peste 50 ani în agricultură este de 45%, faţă de 24,4% la nivelul economiei naţionale.Ř Fertilitatea feminină între 15-48 ani (la ansamablul ţării) a fost de 89,9 născuţii vii la 1000 femei în anul 1956, 66,3 în anul 1989 şi a scăzut la 38,9 născuţi vii la 1000 femei, în anul 2007. Ř Există un disponibil important de timp de lucru, de aproape 50% din fondul de timp calendaristic care ar putea fi valorificat – ca potenţial – la amplificarea activităţii economice, atât pentru activităţile în câmp cât, mai ales, în grădină, în gospodărie, în casă.Ř Sporul demografic (copii per familie ) nesatisfăcător, situat sub valoarea 2 la nivelul Europei, al rasei albe în general, este evident şi în cazul micilor gospodării rurale din România. Aici, la 3,844 mil exploataţii agricole corespunde o populaţie de 5,917 mil sau 2,08 persoane/exploataţie, ( 1,04 familii/exploataţie), fiind evidentă lipsa copiilor, a celor ce vor prelua rolul de gospodari ai generaţiei viitoare.Într-un comunicat al MAPDR (Economistul din 16 sept.2009) se afirmă că din numărul total de 4.256.152 exploataţii agricole, 90,96% îl reprezintă cele de subzistenţă, 7,55% cele de semisubzistenţă şi 1,49% cele comerciale.
2.Economia gospodărei de subzistenţă, astăzi Interesul pentru mica gospodărie rurală la începutul sec.XXI la nivel global este real şi ca răspuns la următoarele constatări:· Scăderea valorii nutritive a alimentelor (cu cca 50%) obţinute prin practicarea agriculturii industriale în ultimii 50 ani şi soluţia întoarcerii la soiurile locale de plante de cultură, fără hibrizi, chimicale şi organisme modificate genetic.· Dublarea preţului produselor agricole şi alimentare în ultimii ani impune găsirea şi mobilizarea unor resurse suplimentare de produse agricole care pot fi oferite şi de mica gospodărie ţărănească (Robert Zoellick – Preşedintele Băncii Mondiale).· Organizarea micilor producători în asociaţii de producţie, procesare sau desfacere este cale sigură spre amplificarea activităţii economice. India, de exemplu, ocupă locul întâi mondial la producţia de lapte, loc obţinut prin asocierea ţăranilor ce posedă 1 - 2 vaci/gospodărie şi care procesează laptele în mininstalaţii locale . · Ofensiva hipermarketurilor pe pieţele mondiale marginalizează produsele agricole oferite de micii producători, comercializând, cu predilecţie, alimente oferite de marii producători agricoli . Este necesară intervenţia guvernelor de a proteja mica gospodărie. În Ungaria, în acest scop, hipermarketurile sunt obligate să comercialize până la 8o% produse alimentare indigene .· Eradicarea sărăciei în multe zone ale Terrei cu populaţie densă, începe cu mica gspodărie rurală, evident, fără a neglija şi agricultura modernă.· Considerente de ordin ecologic (emisia de CO2) şi energetic, determină guvernele şi autorităţile locale să reconsidere utilitatea tracţiunii animale în micile exploataţii agricole, acolo unde tractorul şi maşinile moderne nu pot funcţiona sau nu sunt eficiente.(zonele de munte şi deal); astfel a apărut în Polonia, Legea calului, de încurajare a creşterii şi folosirii acestui animal la muncile agricole şi transportul mărfurilor .Există o organizaţie „Federation Europeenne du Cheval de Trait” care susţine această formă ecologică de tracţiune.· Produsele ecologice şi dezvoltarea pieţei mondiale (numai în SUA, piaţa acestor produse a totalizat 23,8 mild dolari în anul 2008, faţă de numai un miliard în anul 1990) propulsează micul producător printre actorii principali ai pieţei poduselor ecologice ( cu subdiviziunile: organice, tradiţionale etc) .· Atingerea limitelor de productivitate şi eficienţă a agriculturii industriale şi perspectiva atingerii plafonului de 10 mild locuitori ai Terrei pe termen lung, sunt premisele gândirii Noii revoluţiei agrare ( a începutului de sec XXI) în care apare şi ideia revenirii la tradiţii. Agricultura de subzistenţă ar putea deveni situaţia limită admisibilă pentru supravieţuirea unei populaţii numeroase, în căutare de noi modele de producţie, de consum şi de resurse.· Modalităţii noi de producţie agricolă sunt în desfăşurare, iar locul optim pentru acestea este spaţiul rural, al micii gospodării. Exemple: piscicultură în mini-bazine promovate masiv în China şi Japonia, răspândirea agriculturi periurbane şi urbane, recolte pe sol artificial etc. În România, mica gospodărie rurală involuează: cca 6000 sate sunt în curs de depopulare, apar loturi de teren agricol nelucrate, procesul sau, mai corect spus, fenomenul de sărăcie se accentuează cu tot ce înseamnă acesta pentru viaţa rurală: nivel de trai, involuţia învăţământului (doar 2% din absolvenţii de liceu din mediul rural acced la învăţământul superior), natalitate, sănătate, dotarea cu utilaje de lucrat pămîntul, prezenţa pe piaţă a produselor alimentare proprii, în reprezentare în viaţa politică a ţării, în accentuarea manifestărilor de violenţă sau a apetitului pentru viciile moderne: alcoolism, tabagism, demotivarea lucrării pământului, divizarea în continuare a micii gospodării, urmare a moştenirii pământului. Mica gospodărie ţărănească este ameninţată ca existenţă, nu numai din interior, dar şi din exterior. Din interior, pericolele cele mai mari provin din emigrarea tinerilor, lipsa dorinţei de asociere pentru producerea, procesarea şi, mai ales, pentru comercializarea produselor, îmbătrânirea populaţiei, sărăcirea în continuare. Sinergic cu aceste provocări acţionează şi politicile Uniunii Europene care nu subvenţionează agricultura de subzistenţă, optând pentru comasarea proprietăţilor. Statul român, la rândul lui, lasă în afara priorităţilor mica gospodărie ţărănească: fondurile de investiţii în modernizarea satelor, în infrastructura de transport, de învăţământ, de asistenţă medicală, cultură rurală, sport etc sunt nesemnificative. Nu s-au găsit soluţii pentru oganizarea creditului agricol şi stimularea astfel, a investiţiilor. Nu sunt încercări de a realiza canale de comercializare a produselor agricole către oraş, de a proteja propria producţie agricolă împotriva invaziei agresive, ofensive, a produselor alimentare din import etc. Hipermarketurile se construiesc în incinta sau chiar în centrul oraşelor, desfiinţând micile magazine de produse alimentare care se aprovizionau de la producătorii autohtoni. O încercare de desfiinţare a taxelor de promovare a produselor agricole în marile magazine şi de reducere, pe această cale, a profiturile exagerate (1,735 miliarde euro/an), şi de a facilita şi accesul pe piaţă al producătorilor agricoli din România a eşuat, la lobby-ul marilor retaileri. Există impresia că dependenţa României în proporţie de 70% de importul de produse alimentare nu se înscrie printre priorităţile decidenţilor.Nici ponderea de peste 9% a valorii importurilor de produse agroalimentare, băuturi şi tutun în balanţa de plăţi a ţării nu este resimţită în activităţile Guvernului sau ale Parlamentului. Din exterior, modelul agriculturii industrializate, practicate pe loturi mari de teren, rămâne duşmanul micii gospodării ţărăneşti care nu-şi poate comasa proprietăţile (care se situează, ca suprafaţă unitară, sub un ha), în loturi de 40-60 sau 100 ha fiecare! Interesele marilor corporaţii transnaţionale ce comercializează pesticide, hibrizi, stimulatori de creştere, conservanţi, maşini agricole, organisme modificate genetic etc nu sunt consonante cu mica gospodărie ţărănească, dispersată, săracă, neinformată. Spre exemplificare, la Conferinţa „Cum relansăm economia?”,organizată de Ziarul Financiarul, la Buc. în iunie 2009, reprezentanţii marelui business din România, ai băncilor etc. au propus, în finalul manifestării, 10 măsuri care, dacă ar fi realizate, ar relansa, în opinia lor, economia. Măsura nr.9 prevede:”majorarea de 10 ori a impozitului pe terenul agricol pentru forţarea comasării”!!! Presupunând că sunt ascultaţi acesti specialişti şi că cca 6 mil de gospodării de subzistenţă formează loturi de căte 40-6o ha, rezultă că cca un milion de ţărani vor avea de lucru pe aceste loturi, vor contribui la depăşirea crizei economice actuale a României, iar cinci milioane de şomeri agricoli vor trebui să lucreze undeva, să trăiască. Cine gândeşte soarta a cca un sfert din populaţia ţării care astăzi nu cere nimic guvenului, bugetului, parlametului etc. ?În finalul acestor scurte consideraţii, o întrebare obsesivă pentru autori :dacă suprafaţa terenurilor rămase necultivate totalizează între 2 şi 3 milioane ha, situate în cea mai fertilă zonă a ţării, iar suprafaţa loturilor micilor gospodării rurale, situate în zone nu tocmai propice agriculturii (zona de deal şi munte) este de 2,3 mil ha, dar care produce hrană pentru 6 mil suflete), de ce ne concentrăm atenţia asupra comasării loturilor micii gospodării rurale şi nu valorificării terenului nelucrat? Aducerea acestuia în circuitul economic ar fi şi un atractor pentru emigranţii care se vor reîntoarce în ţară, putând să se angajeze pe aceste milioane de ha de teren arabil neproductive astăzi. Şi acceptând că micii gospodari îşi comasează terenurile (nici comuniştii nu au reuşit să colectivizeze zona de deal şi munte) cum vor fi lucrate aceste terenuri de mari dimensiuni? Cu cele 730.000 căruţe şi 800.000 cai existenţi în gospodăriile de subzistenţă?
3. Supravieţuirea gospodăriei de subzistenţăÎn opinia multor specialişti români,gospodăriade subzistenţă este suportul unei noi abordări a satului românesc: neoruralismul propus de prof.Dumitru Teaci, concepţiile personaliste care pun în centrul atenţiei ţăranul (a se vedea colecţia revistei PLURALITAS), transformarea micilor exploataţii agricole în exploataţii agricole familiale – bază a agriculturii durabile multifuncţionale ,atragerea şi stabilizarea tineretului în mediul rural, depăşirea stadiului de agricultură de subzistenţă de tip feudal către o agricultură durabilă, modernă şi comercială, cu ajutorul statului ,consolidarea economiei de subzistenţă, etc. În cele ce urmează se încearcă conturarea unor elemente ale strategiei de evoluţie a micii gospodării rurale din România care să pună în valoare economică şi socială acest sector important al agriculturii româneşti. Premisa care justifică etapa de supravieţuire a nivelului subzistenţei este realitatea că statul nu intervine în evoluţia satului, mica gospodărie este lăsată să-şi autogestioneze destinul, iar acesta, în prezent, are cap compas – involuţia. Probabil că o altă clasă de decidenţi cu altă viziune asupra agriculturii (ca loc şi rol în economia ţării), cunoscători ai intersului naţional (care urmează a fi defint), caracterizaţi prin excelenţă profesională, cu gîndire modernă anticipativă, această clasă de decidenţi va găsi soluţii noi de a pune în valoare resursa pământ - ca ultimă resursă asupra căreia statul mai exercită controlul – în favoarea populaţiei României, si de a o face independentă de importul de alimente, de creditele externe, de ajutoarele în alimente acordate de U.E. similar ţărilor din lumea a treia, în condiţiile în care România ar putea hrăni o populaţie de 2-3 ori mai numeroasă, numai pe seama creşterii productivităţii la hectar!.
3.1 Elemente ale unei strategii de evoluţie a agriculturii româneşti: consolidarea agriculturii subzistenţă Se consideră necesară abordarea teoretică şi practică a locului şi rolului micii gospodării ţărăneşti în ansamblul agriculturii, în perspectiva pe termen lung a evoluţiei economiei României. O modalitate de a răspunde acestui desiderat este gândirea unei strategii sau, măcar a unor elemente strategice, care să dea contur la ce ar trebui făcut pentru supravieţuirea micilor gospodării rurale ele reprezentând sectorul cel mai vulnerabil al spaţiului rural românesc actual. , 3.1.1Filosofia strategiei Are la bază conceptul de supravieţuire propus de autori cu precizarea că el priveşte nivelul actual economic şi social existent al mediului rural românesc. De la acest nivel, poate fi iniţiat procesul ulterior de dezvoltare ale cărui limite superioare vor fi determinate de potenţialul uman, natural şi de capacitatea de regenerare a resurselor vitale procesului de vieţuire. Procesul de supravieţuire este selectiv: presupune nu numai câştigători, dar şi perdanţi, ambele categorii sunt deja prezente în spaţiul economic şi social românesc. Sunt localităţi rurale în curs de depopulare, după cum sunt şi sate ori comune prospere, gopodari cu spirit întreprinzător, adaptaţi la greutăţile şi specificul economiei de piaţă şi care „luptă” serios pentru supravieţuire, dar şi altă categorie de gospodari, care aşteaptă încă, ajutorul statului, ca acesta să le ridice standardul de viaţă. La înclinarea balanţei într-un sens sau în celălalt, contează esenţial determinarea gospodarului de a-şi depăşi condiţia economică, comandamentul comunităţii – primăria şi primarul - vocaţia locală şi vârsta medie a locuitorilor, conjunctura exterioră satului. Supravieţuirea nu este înţeleasă ca o menţinere întocmai a prezentului sau întoarcere la ce a reprezentat trecutul, ci reţinerea a tot ce are pozitiv acest prezent sau trecut, a elementelor de progres, toate acestea, ridicând nivelul subzistenţei la un alt palier decât cel anterior, găsit în literatură sub denumirea de, consolidarea stării de subzistenţă. Nu poate fi vorba, în evoluţia satului, de copierea tuturor modelelor anterioare de vieţuire, chiar dacă unele din acestea ar însemna mult, în bine, pentru evoluţia gospodarului şi a gospodăriei sale, dar vremea vremuieşte, se schimbă moravurile, moda, comportamentele societăţii (în bine sau în rău) şi care nu pot lăsa neatinse structurile satului, gândirea locuitorilor şi reacţiile lor la semnalele din exteriorul satului. Nu sunt aşteptate schimbări esenţiale în firea ţăranului, în atitudinea lui faţă de pământ, de familie, de comunitate: acestea l-ar desfiinţa. Ţăranul rămâne ţăran, dar adaptat la secolul XXI, cu care el se va integra, dar, drama sau destinul lui, spectrul subzistenţei nu va dispare şi aceasta, nu din cauza lui. „Când va dispărea ultimul ţăran din lume... va dispărea şi ultimul om din specia om. Şi atunci or să apară maimuţe cu haine (Petre Ţuţea). Schimbarea „modelului ţăran” în muncitor pe o mare suprafaţă de teren arabil, al cărui proprietar poate să rămână necunoscut lui, dispariţia micii gospodării rurale, transformă ţăranii de astăzi în” cetăţeni ai lumii”, efect – dorit sau nu – al procesului de globalizare, pas important spre dispariţia naţiunii, conştiinţei de neam (deja noţiune perimată), sau culturii naţionale. Marile companii transnaţionale care croiesc economia modernă, nu au nevoie, în strategiile lor de dezvoltare orientate spre profit, de componentele de mai sus, ale statului învechit, dinainte de sec.XXI. Filosofia stării de subzistenţă trebuie să înregistreze şi faptul că ţăranii ce trăiesc la acest nivel, impus de împrejurări exterioare dorinţei lor, cer foarte puţin de la societate, de la administraţia centrală. Supravieţuirea micii gospodării permite statului (mai ales unui stat ce se găseşte în criză politică sau economică, conjuncturală sau permanentă) să-şi dirijeze eforturile către alte obiective, considerate prioritare de către decidenţi. În sfîrşit, strategia bazată pe conceptul de supravieţuire trebuie să se ocupe şi de efectele perverse ale acesteia: gestiunea celor ce nu reuşesc să supravieţuiască, atât ca dramă personală, cât şi ca proces sau fenomen social (sate pustiite, depopulate) cu efecte la nivel naţional (scăderea numărului populaţiei ţării, resurse naturale în afara circuitului economic) 3.1.2 Obiective strategice propuse.
Propuneri de obiective concentrate pe mica gospodărie ţărănească au fost prezente în literatura de specialitate din România ultimilor 10-15 ani. De amintit, neselectiv, nume ca Dumitru Teaci, Mihai Miasnicov, Mihai Berca, Ioan Alecu, Petre Săbădeanu, Vasile V Dumitrescu, Vasile Morărescu, Stelian Cârstea, Vergil Voineagu etc, la care as adăuga eseistica unor scriitori ca Toma George Maiorescu şi Corneliu Leu, colaborator chiar în cele de faţă, expunerile de motive pentru propuneri legislative elaborate de Asociaţia Comunelor din România, Publicaţiile ca Albina Românească, Pluralitas, Economistul, Portalul www. Cartesiate.ro, întâlnirile periodice cu intelectualii de la sate organizate de Mişcarea Pentru Progresul Satului Românesc, serialul de articole publicate în luna iunie 2009, în ziarul Economistul, cu tema: Cine va hrăni România?, manifestările ştiinţifice dedicate viitorului satului românesc (ultima, cu tema ”Agricultura României, încotro?”, organizată de CNCSIS ) etc. Pe acest suport valoros propus de specialişti, de oameni care ştiu ce se întâmplă în satele noastre, s-a putut face un inventar de peste patru sute de propuneri ce priveau ansamblul agriculturii, din care, 86 se refereau la mica gospodărie rurală. Ca factor cvasicomun al acestor ultime propuneri, se putea selecta, ca obiectiv strategic, necesitatea ca mica gospodărie rurală să nu dispară prin formarea de loturi agricole de mari dimensiuni după modelul din U.E. Dar ea este şi rămâne o cerinţă negociată şi acceptată de statul român, dar valabilă pentru zonele geografice unde asemenea suprafeţe mari pot fi comasate şi lucrate cu tehnici moderne. Pot fi încurajate şi comasări de loturi agricole şi în zona de deal şi munte, dar suprafeţele totale sunt mici, starea de subzistenţă nu va fi depăşită sensibil, evidente vor fi unele efecte pozitive care ar trebui urmărite ( apropierea lotului de casă, supraveghere mai uşoară, recurgerea la minitractoare, marketing, miniinvestiţii pentru producţie, desfacere, într-ajutorare între locuitori , etc). Nuanţările opiniilor s-au referit la evoluţia posibilă a micii gospodării rurale: conservarea subzistenţei, consolidarea acesteia, dezvoltarea pentru a putea asimila componente ale civilizaţiei urbane. Alte propuneri au aparţinut, în special, autorităţilor sau acelora care reprezintă interesele firmelor străine, şi care insistă asupra asocierii ţăranilor, promovării unor forme cooperatiste de producţie şi desfacere. Transformarea propunerilor în obiective presupune un proces selectiv condus după un set de criterii ca, de pildă: După criteriul social ,comunitatea rurală a micilor gopodari are dreptul la dezvoltare, dar aceasta să fie circumscrisă potenţialului resurselor naturale, capacităţii de regenerare a ecosistemelor locale. Dacă pe termen scurt starea de subzistenţă este de acceptat, pe termen lung însă, ea trebuie să lase loc dezvoltării consonante cu realităţile sec.XXI. În cazul României, ce prezintă o economie destructurată, ţare va prelua greu 4-5 milioane de ţărani, vârstnici mulţi dintre ei, de dragul comasării loturilor agriculturii de subzistenţă şi atingerii raportului populaţie urbană/populaţie rurală, similar celui din U.E.(care are alt istoric al evoluţiei agriculturii, alte modele de existenţă a acesteia). După criteriul social, vor fi favorizate obiectivele care minimizează suferinţele populaţiei rurale, care crează premisele depăşirii stării de subzistenţă şi îndreptarea proprietarilor micilor gospodării către dezvoltare, printr-o mai bună gestiune a patrimoniului agricol şi o organizare mult mai bună, nu numai a muncii, dar şi a desfacerii produselor. Trebuie să aibă loc o ofensivă a activităţilor economice nonagricole – generatore de venit – dar şi o şansă de supravieţuire a comunităţilor locale. După criteriul ecologic, obiectivele strategice trebuie să se încadreze capacităţii – suport a ecosistemelor naturale în care evolueză satul. Până la atingerea acestei limite pot fi gestionate procese economice de creştere, dezvoltare sau stagnare economică. După criteriul economic, obiectivele strategiei vor fi selecţionate după mai multe principii, precum:Ř Eficienţa capitalului natural, uman, financiar, al celui antropic realizat de generaţiile anterioare care aparţin gospodarului sau este bun comun al satului. Esenţa ultimei prevederi poate fi şi astfel formulată.”A construi, nu a dărâma”(Părintele Galeriu: definiţia binelui şi a răului).Ř Experienţa generaţiilor trecute, cunoaşterea tradiţională, formează un tezaur deosebit de important, un adevărat soft al procesului de supravieţuire condus pe parcursul multor generaţii umane. Cunoaşterea tradiţională poate fi asimilată şi cu un lest ce dă stabilitate unui vapor şi capacitate de a rezista furtunilor. Poate de aceea şi adaptarea la nou a mediului rural este mai lentă, dar nu absentă. Transmiterea acestui sumum de cunoştinţe, unele ancestrale, de-alungul multor generaţii umane a dus la supravieţuirea până astăzi a speciei umane şi la diferenţierea culturală a populaţiilor indigene, faţă de cele alogene, venite cu alt sumum de cunoaştere. „Decolarea” către dezvoltare a micilor gospodării începe cu apariţia şi comercializarea excedentului de produse agricole şi cu creşterea veniturilor obţinute din activităţi nonagricole. Nici una din cele două surse nu se asigură fără eforturi suplimentare faţă de situaţia actuală. Eforturile sunt atât de ordin investiţional, cât şi de perfecţionare a pregătirii profesionale, de solicitare a spiritului întreprinzător, inovator al gospodarului sau viitorului patron. Produsele agricole se vor întâlni, pe pieţele oraşelor, cu o concurenţă acerbă a lanţurilor de hipermarketuri, cu produsele ţărilor membre ale U.E (cu economie agrară mult avansată faţă de cea din România) sau ale altor ţări cu agricultură profilată pe export. Vor trebui selectate acele obiective strategice care încurajează găsirea de nişe în exportul european de produse, probabil acestea să fie produsele ecologice, preparatele tradiţionale. Artizanatul va fi axat pe tipurile diferite de turism care, este de aşteptat, să fie promovate şi în România, odată cu refacerea sistemul staţiunilor balneo-climatice pentru atragerea turiştilor în vârstă din Europa, Rusia, etc. După criteriul moral, cu conexiuni în zona spiritualităţii, se operează cu ierarhia valorilor, cu respectarea comportamentelor sociale corecte. În gândirea comună este prezentă grija pentru generaţiile viitoare: copii, nepoţi, dar şi aranjamente pentru perioada când părinţii nu vor mai putea lucra. Populaţia rurală a primit noi modele de comportament în ultimii 50 ani, cu osebire în ultimii 19 ani, care au alterat modelele tradiţionale. Peste viciile noastre ca hoţia, alcoolismul, s-au adăugat, din import, şi violenţa, lenea, neglijarea muncii fizice, situarea şcolii pe plan secund, ateismul. Au dispărut noţiuni ca: onoarea, datoria morală, mândria de a fi cel mai bun din comunitate, patriotismul. În locul lor şi-au făcut locul noţiuni noi ca: politicianismul, demagogia, clientelismul politic, adevărul viciat de o justiţie aleatorie ca decizii, corupţia. Obiectivele strategice trebuie săreaşeze pe un fundament solid moral, valorile dovedite perene, comportamentele noi ce dau conţinut noţiunii de civilizaţie şi de epocă modernă. Satul trebuie să-şi regăsească sau să-şi regândească seturi noi de norme morale – acestea fac parte din şansa lui de supravieţuire într-o lume al cărei sens se lasă greu de descifrat.. După criteriul speranţei sunt prioritare obiectivele pe termen lung care stimulează locuitorii de astăzi ai satului să-şi imagineze perspectiva, să-şi asume responsabilităţi în îndeplinirea ţelurilor proprii sau ale comunităţii. Speranţa catalizează dorinţa de supravieţuire şi poate face diferenţa între obiectivele strategice, selectând pe acelea ce contribuie la amplificarea forţelor locale de a produce mai mult, mai bine, mai eficient. În categoria forţelor locale se înscriu şi gândirea, talentul, cunoaşterea tradiţională, solidaritatea familială şi a comunităţii. 3.2 Obiective strategice selectate
Din jocul criteriilor şi principiilor care caracterizează conceptul de supravieţuire a rezultat următoarea configuraţie finală a obiectivelor selectate. Obiectivul principal: Consolidarea micii gospodării rurale cu etapele: subzistenţă – supravieţuire – dezvoltare, corespunzătoare orizonturilor de timp scurt, mediu şi lung Obiective derivate:Ř Dezvoltarea rurală în sens larg: economic, social, ecologic, cultural etc. ca drept constituţional;Ř Păstrarea integrităţii ecosistemelor naturale;Ř Eficienţă la punerea în valoare a capitalului natural, uman, financiar, antropic construit de generaţia actuală sau anterioară;Ř Valorificarea şi transmiterea cunoaşterii tradiţionale şi către generaţiile umane viitoare;Ř Predominarea gândirii prospective în toate deciziile ce privesc viitorul gospodăriei şi al localităţii. Presupunând, într-o ipoteză optimistă, că aceste obiective se vor realiza în următorii 15 – 25 ani, efectele lor ar trebui să se regăsească, cu certitudine, înŘ Cel puţin menţinerea micilor gospodării rurale în stare viabilă în cadrul unui proces de supravieţuire;Ř Procesul de dezvoltare economică este impus şi de nevoia compensării scăderii numărului populaţiei rurale (prin migraţie, îmbătrânire, reducerea sporului demografic etc.) cu persoane provenite din surse diverse pentru a nu se diminua forţa de muncă necesară valorificării resurselor naturale. Infuzia de personal poate proveni din mediul urban românesc, şomeri, tineri ce vor să lucreze pământul sprijiniţi de stat, persoane fără pământ, şomeri, ţigani care acceptă să fie împroprietăriţi şi stabilizaţi în mediul rural, imigranţi atent selecţionaţi după o politică naţională riguros respectată.Ř Creşterea veniturilor din agricultura de subzistenţă şi din activităţi nonagricole, astfel ca pe durata orizontului strategiei, veniturile să se dubleze.Ř Spor de produse agricole pe piaţa internă şi externă, valorificându-se avantajele comparative şi competitive ale zonei sau ale gospodăriei. Excedentul de produse, corect valorificat pe piaţa internă ar putea reduce importul de alimente cu 10 - 20%.Ř Formele asociative de tot felul - primele în domeniul desfacerii produselor - vor facilita procesul de adaptare a agriculturii locale la cerinţele pieţii, la diversificarea producţiei agricole şi a meşteşugurilor, Familiile, comunităţile care ies din limitele subzistenţei vor părăsi localitatea, vor trăi în mizerie şi se vor stinge treptat. Nu sunt gândite, în actele oficiale, soluţii pentru aceste cazuri., cu toate că cca 6000 de localităţi sunt în curs de depopulare. Nici plecarea masivă a saşilor cu 30–40 ani în urmă nu a generat o politică coerentă, în interes naţional, de punere în valoare a aşezărilor şi proprietăţilor părăsite. La dublarea veniturilor gospodăriilor de mici dimensiuni în următorii 15 – 25 ani s-au avut in vedere următoarele argumente:Ř Numărul animalelor şi păsărilor domestice era dublu cu 20 ani în urmă;Ř Productivitatea actuală a terenului agricol este redusă, ea poate fi ameliorată şi pe seama creşterii numărului de animale domestice;Ř Resursele naturale (păşuni, fâneţe, teren arabil etc) nu s-au redus ca supafaţă ci a scăzut numai gradul lor de valorificare, potenţialul a răms neafectat, faţă de perioada când produceau dublu;Ř Se reduce volumul cheltuielilor pentru construcţia de case noi, deoarece, cele mai multe dintre acestea, s-au construit deja cu banii persoanelor ce au lucrat sau lucrează în străinătate. Este şi un semnal că emigranţii se vor întoarce în satele lor şi se vor antrena într-o activitate economică productivă;Ř Infuzia de persoane nou venite în agricultura de subzistenţă va stimula apariţia de idei noi de dezvoltare a producţiei agricole sau a activităţilor nonagricole. 3.3 Scenarii posibile de evoluţie a spaţiului economic rural
Pentru simplificarea demersului schiţării strategiei se presupun trei scenarii posibile şi anume: a. scenariul optimist; b. scenariul pesimist; c. scenariul „merge şi aşa”, adaptat la realităţile gândirii româneşti. Alegerea scenariului optimist nu este o aventură: este o trăsătură a conceptului de supravieţuire, a principiului speranţei şi presupune schimbări fundamentale în gestiunea agriculturii, a sistemelor şi subsistemelor de decizie care au făcut ca în ultimii 19 ani, sectorul să cunoască o”cădere” ce a dus-o cu 30-50 ani în urmă, decalaj greu şi foarte greu de surmontat în timpul unei generaţii umane. La alegerea scenariului optimist se crede că factorii favorizanţi vor fi precumpănitor următorii:Ř dorinţa şi capacitatea de supravieţuire a populaţiei locale,Ř istoricul depăşirii unor situaţii de criză anterioare,Ř flexibilitatea producţiei agricole în condiţii diferite de climă, diversitatea culturilor şi a condiţiilor geopedologice, piaţă internă cu capacitate mare de absorbţie,Ř existenţa cunoştinţele necesare agricultorilor de a lucra pământul,Ř apariţia posibilă a unor oameni de excepţie, lideri, în comunităţile rurale (primari, de pildă sau în nivelurile superioare de decizie. Restricţiile cunoscute astăzi, nu puţine, ameninţă optimismul scenariului, iar dintre ele, se amintesc:Ř lipsa interfeţei satului cu piaţa,Ř îmbătrânirea populaţiei,Ř migraţia tinerilor,Ř sărăcirea indusă de deciziile guvernamentale: preţuri nejustificat de mari pentru energie electrică, motorină, produse industriale, apă de irigaţii, taxe şi impozite,Ř preţ controlat al grâului, lipsa subvenţiilor sau cuantum redus al acestora faţa de cele din U.E. Ř schimbarea climei, inundaţii, secetă,Ř lipsa creditului agricol,Ř nereglementarea preţului pămîntului agricol,Ř prăbuşirea calităţii învăţământului şi a sistemului sanitar,Ř dreptatea greu de accesat ( vezi procesele de punere în posesie a terenului),Ř cheltuieli „parazite” ale populaţiei care ar putea fi folosite altfel. De exemplu, românii alocă 5,9% din venitul lor pentru alcool şi tutun,Ř neintervenţia statului (investiţii în infrastructură, sănătate, învăţământ etc).Eforturile necesare susţinerii scenariului optimist sunt de ordin organizatoric (predominante la nivelul comunităţii), voliţional (voinţa de a supravieţui, de a progresa, de a produce şi câştiga mai mult, în condiţii de concurenţă), financiar ( investiţii, credite curente), de învăţătură ( cunoştinţe de marketing, însuşirea de meşteşuguri diverse), demografice (menţinerea unui nucleu activ al forţei de muncă), etc. Efectele scontate. Pe suportul scenariului optimist se pot desfăşura toate etapele necesare realizării obiectivelor strategiei. Optimismul ar putea deveni liantul gândirii celor ce proiecteză viitorul agriculturii. Astfel, pe termen lung va fi depăşită starea de subzistenţă, generalizată etapa de supravieţuire a micii gospodării rurale şi pregătită „decolarea” către faza de dezvoltare economică.
3.4 Politicile şi programele propuse pentru realizarea obiectivelor strategice Politicile cuprind programe asemănătoare tematic şi ajută la operaţionalizarea mai bună a strategiei. Desemnarea politicilor se poate face după metodologia uzuală: politică economică, socială, ecologică, culturală, a investiţiilor, formelor asociative etc. Pot fi, de asemenea, luate în seamă şi criteriile conceptului de supravieţuire, transformate în politici. În această ultimă accepţiune, pentru început, se va insista numai asupra a două tipuri de politici: cea ecologică (esenţială pentru procesul de dezvoltare a agriculturii) şi cea demografică care ţine de existenţa satului, în viitor. POLITICA ECOLOGICĂ E concentrată pe conservarea şi reconstrucţia ecologică a ecosistemelor afectate sau degradate de activităţi economice, de intervenţia omului. Sunt propuse şapte programe şi schiţate un minim de măsuri corespunzătoare acestora: 1. Stoparea defrişării pădurilor. La începutul sec. XX, România avea o suprafaţă împădurită de 35 - 36%, astăzi a coborât sub 27%, şi jaful pădurilor continuă, procesul defrişărilor s-a transformat în fenomen, ieşind de sub controlul autorităţilor (cu voia acestora). Măsuri propuse:Ř stoparea exploatării pădurilor până la reforestarea suprafeţelor excesiv exploatate. Aceasta presupune: respectarea legilor ţării (Codului Silvic), legalizarea funcţionăriii celor 12 mii gatere ce funcţionează, majoritar, în afara legii, intoleranţă faţă de furtul lemnului din păduri, interzicerea exportului de lemn neprelucrat şi a schimbării destinaţiei pădurilor (case de vacanţă, cartiere de locuinţe etc.), inclusiv a pădurilor comunale;Ř extinderea suprafeţei parcurilor naturale şi a numărului acestora;Ř lemnul de foc să fie, treptat, înlocuit cu rumeguş brichetat, energie solară deşeuri provenite din agricultură etc. Subvenţionarea parţială a centralelor solare şi eoliene;Ř culturi rapid crescătoare, plantate pe terenuri reconstruite ecologic, în beneficul fabricilor de hârtie, lemnului de foc, materiei prime pentru chimizare, etc;Ř gestiunea terenurilor supuse inundaţiilor, alunecărilor de teren pentru a se evita dezastre asupra localităţilor rurale 2. Reconsiderarea oportunităţii incintelor îndiguite din Lunca şi Delta Dunării. În timp ce, între 2 şi 3 mil ha teren arabil stau nelucrate, se menţin incintelor îndiguite, în mod paradoxal, ca teren pentru utilizări agricole. Măsuri propuse:Ř renaturarea incintelor lipsite de importanţă economică;Ř refacerea perdelelor de vegetaţie specifică perimetrului lacurilor;Ř activităţi economice conexe noilor lacuri apărute, suport pentru localităţile rurale din zonă;Ř politică unitară privitoare la punerea în valoare economică a tuturor lacurilor din România (inclusiv a celor din amenajările hidroenergetice), al căror aport piscicol actual este nesemnificativ. 3. Protejarea aşezărilor rurale împotriva investiţiilor industriale ce modifica ireversibil mediul înconjurător sau duc la desfiinţarea aşezărilor rurale. Măsuri propuse: Ř reconstrucţia ecologiă a batalurilor, iazurilor, haldelor de deşeuri solide sau lichide, amplasate pe terenurile agricole şi care prezintă pericol pentru sănătatea oamenilor, pentru integritatea mediului;Ř interzicerea folosirii cianurilor la exloatarea aurului în România: cianurile reziduale sunt bionedegradabile în timp. 4 . Adaptarea de specii de plante, păsări, animale domestice la noile condiţii de climă, în România. Măsuri propuse : Ř urmărirea şi încurajarea iniţiativelor pozitive existente;Ř învăţarea din experienţa altor ţări din zonă;Ř idei şi iniţiative proprii :aportul sectorului cercetare; Ř extinderea arealului unor specii de plante cultivate sau care se pot cultiva în România (smochinul, castanul dulce, alunul domestic, salcia dulce, kiwi, măslinul, jatropha etc.) Măsuri propuse:Ř atestarea calităţii produselor tradiţionale;Ř promovarea pe piaţă a produselor tradiţionale ( printr-un marketing ofensiv până la agresiv). 5. Produse agricole de calitate tradiţională sau ecologică Măsuri propuse: Ř subvenţionarea produselor ecologice şi tradiţionale;Ř acces pe pieţele interne a produselor ecologice şi aprovizionarea instituţiilor publice ca: armată, închisori, şcoli şi universităţi, parlament, tabere şcolare, spitale etc.;Ř asociaţii de producători pentru a-şi vinde producţia în condiţiile pieţei moderne (concurenţă, preţuri, etc.);Ř oganizarea de târguri, expoziţii, magazine speciale; Ř participare la manifestări internaţionale în scopul promovării acestor produse care pot reprezenta o şansă pentru agricultura românească; obligarea firmelor de catering ce acţionează pe teritoriul României de a include în oferta proprie şi produse româneşti (ecologice, tradiţionale, ale agriculturii convenţionale) în proporţie de cel puţin 50%.
6. Îmbunătăţirea calităţii apei esenţială pentru sănătatea oamenilor, calitatea recoltelor. Măsuri propuse .Ř înlocuirea latrinelor (primitive) din mediul rural cu closete ecologice;Ř reţele de apă potabilă în mediul rural;Ř gestiunea corectă ecologic a deşeurilor organice din gospodării, inclusiv a dejecţiilor animalelor domestice; Ř soluţii pentru localităţile ale căror ape freatice sunt contaminate organic sau cu nitriţi;Ř alimentarea gravitaţională a sistemelor de irigaţii; sisteme de microirigaţii pentru zona de deal;Ř perdele silvice de protecţie ca alternativă la sistemele de irigaţii (experienţă reuşită în Bulgaria);Ř staţii de tratare a apelor uzate (fecaloid–menajere), conform normelor din U.E., prioritar în Municipiul Bucureşti ale cărui ape curgătoare produc mari probleme satelor riverane din aval, ce au nevoie de apă pentru vite, irigaţii, etc.; Ř depoluarea lacurilor de agrement, de practicare a pisciculturii profesionale sau sportive;Ř respectarea legilor existente de depozitarea a gunoaielor, de tratare a apelor uzate provenite din activităţi economice, de la locuinţele vicinale apelor curgătoare sau lacurilor şi care sunt lipsite de sisteme de canalizare centralizate (cazul cartierelor din nordul Bucureştilor, a celor situate de-alungul râului Colentina etc);Ř valorificarea şlamului, rezultat la epurarea biologică a apelor uzate din marile oraşe, ca fertilizant al solului. 7. Gestiunea deşeurilor solide menajere şi industriale la standardele U.E. Program dificil de realizat, deoarece experienţa de până acum este negativă, în ciuda a peste 60 reglementări existente, a unor obligaţii ferme asumate la aderarea la U.E. şi cu riscul plăţii unor mari penalizări impuse de U.E. pentru neconformarea depozitării deşeurilor solide urbane.Sperând că, în viitor, legile României şi obligaţiile internaţionale asumate vor fi respectate, se propun următoareleMăsuri:Ř reconstrucţia ecologică a terenurilor pe care sunt depozitate, neorganizat, deşeuri solide;Ř depoluarea terenurilor agricole de deşeuri solide (PET-uri, pungi de plastic, deşeuri gricole etc);Ř organizarea depozitelor de deşeuri solide în mediul rural şi gestiunea acestor depozite;Ř reciclarea ambalajelor, ca organizare, la nivel naţional şi local: solicitare de asistenţă străină dacă autorităţile române continuă să fie depăşite în acest caz, devenit brand naţional; Ř clarificarea responsabilităţii poluării istorice şi depoluarea mediului de deşeuri solide: pot fi avute în vedere şi siturile fostelor construcţii, aparţinând CAP, Complexele de creştere a animaleor şi păsărilor, sediile SMT etc.;Ř modernizarea picnicurilor tip românesc pe terenurile publice şi protejarea mediului (infrastructură, personal de supraveghere, puncte de comerţ, servicii diverse, locuri noi de muncă, taxă de folosinţă, responsabilităţi etc). POLITICA DEMOGRAFICĂ
Populaţia României urmează să scadă, de la 21,42 mil. locuitori, în prezent, la 16,92 mil locuitori în următorii 50 ani şi numai la 11,5 mil locuitori la orizontul anuli 2075. Numărul locuitorilor cu vârsta aptă de muncă se va reduce de la 14,96 mil, la 9,05 mil, iar numărul celor cu vârsta de cel puţin 65 ani va creşte de la 3,l9 mil, în prezent, la 5,01 mil în anul 2060. In sectorul agricol, populaţia ocupată a scăzut de la 36,2% în total, în anul 2002,la 28,2% numai în 5 ani, în 2007. Este afectată, mai ales, populaţia din zonele de munte şi deal, zonele cele mai populate din mediul rural. Programele preconizate: 1. Asigurarea forţei de muncă în agricultură înspecial în gospodăriile de subzistenţă Măsuri propuse:Ř stabilizarea forţei de muncă actuale prin acordare de subvenţii, facilităţi la comercializarea produselor pe piaţa internă şi la export; Ř „împroprietărirea” persoanelor adulte fără serviciu, şomeri şi care vor să se stabilească în mediul rural;Ř îmbunătăţirea curriculei şcolare din mediul rural cu cunoştinţele necesare practicării agriculturii din zonă; dotarea şcolilor cu loturi de teren agricol pentru practica elevilor, cu ateliere de prelucrat lemnul ,piatra, ceramica, meşteşugurii tradiţionale, cu laboratoare de informatică etc;Ř ofertă de teren disponibil pentru amplasarea şi construirea de instituţii de asistenţă socială pentru copii, şi repartizarea acestora, voluntar, pe gopodării în zilele de sărbătoare. O parte din aceştia ar putea rămâne în localitate la împlinirea vârstei majoratului;Ř organizarea de tabere pentru copii şi tineri: extinderea iniţiativei Mişcării pentru progresul satului românesc „Bunici de vacanţă”, ca sursă suplimentară de venit pentru locuitorii satelor;Ř promovarea turismului interactiv, pentru ajutor în muncile gospodăreşti contra cazare şi hrană, prilej de familiarizare a tinerilor cu mediul rural;Ř încurajarea agroturismului care oferă locuri de muncă persoanelor tinere;Ř desemnarea amplasamentului „parcurilor agro-industriale” la nivelul comunei şi motivarea posibilă a unor muncitori de la obiectivele ce se vor construi, de a se stabili în zonă; Ř în colaborare cu cabinetele medicale din zonă se poate încerca găzduirea persoanelor convalescente venite de la oraş pentru consolidarea sănătăţii;Ř iniţiative locale pentru atribuirea de terenuri pentru construirea casei, grădinei, a unui lot pentru practicarea agriculturii în favoarea intelectualilor, specialiştilor ce vor să se stabilească în mediul rural;Ř încurajarea adopţiilor de copii;Ř iniţiative locale şi cu sprijinul Camerelor de Comerţ, Asociaţiilor patronale, Direcţiilor agricole, Inspectoratelor şcolare etc de promovare a activităţilor economice nonagricole în zonă: acces la resursele naturale şi minerale existente, spaţiu pentru desfăşurarea activităţilor, acces la programele de finanţare nerambursabile, participare la târguri şi expoziţii etc.;Ř încurajarea antrenării într-o activitate productivă a persoanelor asistate de la bugetul comunei: programe individuale şi colective;Ř legalizarea uceniciei în practicarea meşteşugurilor, cu precădere a celor tradiţionale. 2 .Reîntoarcerea emigranţilor şi antrenarea într-o activitate productivă însat Măsuri propuse:Ř imaginarea şi realizarea unui sistem de comunicare cu concetăţenii plecaţi la lucru în străinătate pentru a se cunoaşte intenţiile lor la înapoierea în ţară, sprijinirea acestor intenţii şi prezentarea oportunităţilor care li se creează sau există;Ř sprijinirea familiilor plecate în străinătate care şi-au lăsat copiii în sat; găsirea de forme de sprijin în interiorul satului;Ř acces la creditul agricol ;Ř forme locale de întrajutorare financiară (bancă sătească, de exemplu, dacă statul evită să rezolve – de 19 ani – organizarea creditului agricol);Ř posibilitatea ca saşii ce au părăsit România cu cca 30 ani în urmă să-şi recupereze casele şi parte din pământ, dacă ei sau urmaşii lor se stabilesc pe locurile natale sau îşi transformă imobilele în case de vacanţă în beneficiul propriu. Prioritate dată caselor rămase nelocuite până în prezent sau terenurilor arabile ce nu sunt lucrate. 3. Imigranţi pentru agricultura de subzistenţă . Măsuri propuse:Ř întocmirea unui studiu, pe un orizont foarte lung de timp, pentru evidenţierea tuturor impacturilor de ordin economic, social, cultural, religios şi, mai ales, demografic care să ofere variante de decizie. Se vor analiza şi aspectele ce privesc: vocaţia noilor veniţi, pregătirea profesională şi şcolară minimă, vârsta medie, gradul de fertilitate feminină, nevoile de şcolarizare a copiilor, necesarul şi particularităţile locuinţelor, boli predominante, din care, sociale, învăţarea limbii române, etc. 4. Romii, musafiri sau viitori gospodari şi meşteşugari ai satului Integrarea romilor aşteaptă să-şi găsească locul într-un program sau politică naţională, încă de la finele sec.XIX-lea, odată cu eliberarea lor de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Neaplecarea autorităţilor asupra problemelor mari ce le prezintă etnia pentru ea însăşi, pentru România şi, mai recent, pentru Europa nu a fost în avantajul nici uneia dintre părţi. Etnia a dat ţării eminenţi oameni de cultură, ştiinţă, specialişti în diverse domenii, sportivi renumiţi. Numai în ultimii 50 ani, din rândul romilor s-au „ridicat” oameni politici de înalt rang, (dar şi regi, împăraţi, prinţi), au apărut oameni de afaceri (miliardari, dar care nu au sprijinit depăşirea condiţiei actuale, nemeritate, noneuropene a multor cetăţeni români de etnie romă). Numai cu incidenţă cu mica gospodărie rurală, se propun câteva măsuri de integrare a romilor în satele româneşti, ei completând populaţia ce trăieşte din mica gospodărie rurală. Măsuri propuse:· gândire comună a autorităţilor publice locale, locuitorilor, reprezentanţilor romilor asupra viitorului acestora în cadrul localităţii;· excluderea situaţiilor de cerşetorie, viaţă nomadă, hoţie, ocolirea şcolii etc.;· pentru cei ce vor să devină locuitori ai satului cu drepturi şi obligaţii clare, pot fi propuse seturi de măsuri care să le înlesnească integrarea.De exemplu: delimitarea perimetrului pentru construirea de case, repartizarea de loturi mici de teren arabil pentru a fi lucrate, locuinţe provizorii prin amenajarea sediilor fostelor CAP, rămase nedemolate şi nevalorificate, case nelocuite din diverse motive, prestarea de muncă de către persoanele asistate social şi care sunt apte de muncă, şcolarizarea copiilor şi a analfabeţilor (măsură valabilă şi pentru populaţia indigenă), ucenicie pe lîngă meşteşugarii satului pentru copii, includerea de romi în echipele de constructori locali, cosaşi, crescători de oi şi vite, tinichigii, renaşterea atelierelor de fierărie sub forma de ateliere mecanice şi de fierărie, producerea de cărămizi din materiale locale pentru uzul propriu şi pentru vânzare, formarea de „precupeţi” ai satului pentru colectarea produselor agricole şi comercializarea lor în punctele comerciale situate de-alungul şoselelor sau în pieţele publice. ...Şi alte 100 posibilităţi care urmează a fi imaginate şi concretizate la nivelul comunei.· în Consiliul comunal, un reprezentant al etniei rome poate fi invitat să ia parte la şedinţe, fără drept de vot;· Cabinetul medical al comunei să-ţi extindă atribuţiile şi asupra populaţiei rome, preventiv şi curativ, pentru a o aduce – dacă este cazul – la nivelul mediu de higienă şi sănătate al comunei; · poate fi organizată, în funcţie de potenţialul comunei, oferirea unei mese calde copiilor romi care urmează cursurile şcolii; · îndemnarea reprezentanţilor bisericilor şi cultelor religioase din comună să activeze şi în zona romilor;· un consilier din partea Consiliului Popular ar putea primi responsablitatea urmăririi acţiunilor de integrare a romilor;· participarea la programele culturale, artistice, sportive ale comunităţii;· încurajarea practicării, punerii în valoare a artizanatului propriu, a meşteşugurilor proprii care pot fi transformate în sursă de venit;· stimularea ţiganilor bogaţi să investească în localitate în favoarea etniei, a localităţii şi a profitului propriu. Parcurile agroindustriale pot fi oportunităţi pentru acordarea de facilităţi pentru afaceri, iar Primările pot oferi teren agricol pe care să-l lucreze, etc;
3.5 Operaţionalizarea strategiei Strategia a presupus patru etape organizatorice esenţiale: elaborarea strategiei, desemnarea comandamentului acesteia, motivarea oamenilor care o pun în practică şi sunt benficiarii ei şi pregătirea instrumentelor de acţiune, mijoacele de atac a obiectvelor strategice pentru a le face concrete.În comunităţile rurale sărace, de care ne ocupăm în lucrarea prezentă, elaborarea strategiei se face de către comandamentul acesteia - Primăria. Pentru comunităţile cu dare de mână, strategia se elaborează de o firmă de consultanţă cu experienţă în domeniu dar, pentru o comunitate ce trăieşte la nivelul subzistenţei este sarcina Primăriei să conducă procesul dificil, complicat şi scump al decolării din sărăcie către dezvoltare. Primăria mobilizează toate competenţele capabile să intervină în economia rurală, să motiveze locuitorii şi să acţioneze în vederea atingerii obiectivelor concordante cu dorinţa de dezvoltare economică, socială, culturală locală. Dacă nu are această capacitate de organizare, localitatea rămâne la stadiul de subzistenţă, de supravieţuire la nivel minim. Este posibil să se coboare şi sub acest nivel, moment în care soarta satului duce către depopulare.După elaborarea formală a strategiei, la care au participat toţi cei ce pot să-şi exprime opinii, să judece propunerile ce privesc viitorul localităţii, proiectul strategiei este supus dezbaterii publice, îmbunătăţirii, modificării lui şi aprobat de către Consiliul comunal. Acum, strategia devine document de bază al administraţiei publice locale care este obligată să-i respecte prevederile pe toată durata prevăzută pentru realizarea obiectivelor strategice, ceeea ce ar putea însemna mai multe mandate electorale ale aleşilor.Ca document de lucru, programele şi măsurile se transformă în acţiuni, se stabilesc responsabilităţi (nominale), şi termene de realizare. Eforturile necesare realizării acţiunilor şi efectele scontate completează planurilede lucru pe care Primarul le monitorizează personal sau deleagă această sarcină Viceprimarului sau altei persoane considerată potrivită să conducă procesul de realizare a obiectivelor strategice. Trimestrial, lunar, Consiliul analizează stadiul realizării obiectivelor şi face corecturile necesare strategiei pentru a se realiza obiectivele acesteia.Motivarea locuitorilor la realizarea obiectivelor strategice, la depăşirea condiţiei lor economice, sociale, culturale se poate dovedi la fel de dificilă ca şi realizarea strategiei în sine. Este foarte important ca gospodarii să fie consultaţi pe toată durata elaborării strategiei, gândirea lor să fie luată în seamă ,astfel încât, să se poată considera coautori la unele propuneri, obiective, programe.Legătura continuă între locuitori şi comandament, menţine starea de motivare şi poate ajuta la perfecţionarea măsurilor incluse în programele strategice. Atenţie, ca strategia să fie neutră politic pentru a evita reacţii nedorite ale unor adepţi sau opozanţi ai liderilor politici cu care se poate confunda strategia. Ea nu aparţine unui primar, partid sau grupare a localnicilor, ea este strategia tuturor locuitorilor.Exemplul personal al membilor din Comandament rămîne un motivant puternic, un exemplu de urmat de către locuitori.Instrumentele ce ajută la realizarea strategiei sunt, în cea mai mare măsură de uz intern , ale localităţii . Nu se aşteaptă ajutor din afară, mai ales, pentru o localitate cu nivel de subzistenţă, fără aport la formarea PIB-ului. Se poate apela însă, la un set de modalităţi de intervenţie ca, de exemplu: Ř atragerea investitorilor din afara localităţii, stimulându-i cu existenţa parcului agro-industrial, forţa de muncă disponbilă (dacă este), vrednicia locuitorilor, facilităţi de ordin financiar, administrativ, aspectul localităţii etc.;Ř încurajarea voluntariatului în realizarea unor sarcini;Ř folosirea muncii persoanelor asistate social apte de mncă;Ř antrenarea persoanelor transferate de la oraş în activităţi care să le intereseze personal;Ř curriculă şcolară pentru a pregăti gospodarii de mâine cu abilităţi conforme cerinţelor strategiei;Ř colaborarea cu Primăriile comunelor alăturate pentru a pregăti acţiuni comune de tipul: pieţe de produse agroalimentare, târguri periodice, concursuri, spectacole, festivaluri, schimb de puieţi pentru plantarea de pomi pe spaţiile publice, investiţii comune, ca: haldă pentru gunoaiele menajere, cimitir de animale, platformă comună pentru parcul agroindustrial, gospodării model şi vizite reciproce, etc.;Ř întâlniri periodice cu fiii satului, prilej de propuneri de evoluţie a localităţii, contacte de afaceri, sprijinirea copiilor supradotaţi, sponsorizări diverse etc.;Ř modalităţi de reducere a cuantumului cheltuielilor parazite (pe alcool, tutun, procese în justiţie, amenzi, şpagă etc);Ř contacte cu persoanele ce au emigrat şi se vor întoarce acasă: pregătirea întoarcerii pentru a se putea încadra într-o activitate economică benefică şi pentru localitate;Ř încurajarea acţiunilor de sprijin reciproc între locuitori;Ř căutarea de soluţii pentru asistarea persoanelor în vârstă, suferinde care n-au copii, nepoţi, în apropiere;Ř cererea ajutorului şi antrenarea cadrelor didactice la elaborarea şi realizarea strategiei localităţii. 4. Şansele şi speranţa în supravieţuirea micii gospodării ţărăneşti Sunt multe condiţionări ale succesului strategiei propuse pentru supravieţuirea micii gospodării ţărăneşti, unele aflate în zona incertitudinii ca, de pildă, evoluţia spaţiului economic, social şi, mai ales, politic al României pe termen mediu şi lung. Scenariul ales pentru conturarea strategiei a considerat că pe termen mediu-lung pot fi înregistrate progrese în calitatea clasei decidenţilor ( promovaţi după criterii de excelenţă profesională, moralitate, cunoscători şi slujitori ai interesului public şi naţional). Calitatea actului de decizie prestat în ultimii 18-19 ani la nivelul economiei naţionale şi al agriculturii se înscrie greu pe trendul evoluţiei sectorului, impus de realizarea obiectivelor strategice preconizate de autorii prezentei lucrări. Condiţionarea esenţială a procesului de supravieţuire şi consolidare a micii proprietăţi agricole vine din interiorul acesteia, din vocaţia ţăranului pentru supravieţuire, exerciţiu probat pe multe generaţii umane şi reuşit de cele mai multe ori. Este important ca vocaţia, trăsăturile pshio-sociale proprii micului gospodar, ţăranului român, în general, să nu fie alterate, să nu dispară odată cu generaţia actuală şi să devină, cu adevărat, instrumentul ofensiv de îndeplinire a obiectivelor strategice.Primarul, la rândul său, numit în lucrare, COMANDANTUL strategiei, trebuie să se ridice la acest nivel, să nu fie un hibrid, altoit politic conjunctural pe trunchiul satului. Ar mai putea fi amintit şi sprijinul pe care micii gospodari îl pot primi din exteriorul localităţii, de la toţi cei cărora nu le este indiferentă evoluţia satului: fiii satului, organizaţiile neguvernamentale, asociaţiile profesionale, mediul academic. Coagularea eforturilor acestor prieteni sinceri cu interesele satului rămâne secretul Comandantului strategiei şi determinării locuitorilor de a accede la un alt nivel de vieţuire, care să-şi găsească locul în spaţiul economic confuz al începutului de secol XXI.
PROPUNERI CONCRETE PENTRU
POLITICILE DE DEZVOLTARE
POLITICA ZONEI DE MUNTE Prioritare sunt programele ce asigură valorificarea resurselor naturale specifice zonei: păşuni, pădure, ape, omul cu tezaurul său de cunoaştere tradiţională, vocaţia supravieţuirii în condiţii critice etc. Dintre acestea se prezintă:1. Revenirea la oierit Reconsiderarea oieritului sub aspect economic, al motivaţiei personale şi profesionale, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi trai. Important este să nu se piardă tradiţia, experienţa generaţiilor anterioare, speciile de oi şi animale de povară, drumurile cunoscute ale transhumanţei.Măsuri propuse:- găsirea soluţiilor pentru adăpostirea şi hrănirea oilor în timpul iernii, inclusiv realizarea infrastucturii necesare acestui scop: preluarea de soluţii şi din practica ţărilor europene unde se practică oieritul;- facilităţi de ordin administrativ şi financiar pentru crescătorii de oi la păşunatul pe proprietatea satului, pe izlazurile comunale în timpul iernii şi la transportul oilor cu mijloace auto sau pe calea ferată;- temă de cercetare susţinută din fonduri bugetare pentru ameliorarea calităţii lânii pentru a putea fi exportată sau prelucrată în ţară;- atragerea de investitori pentru ultima cerinţă – de valorificare a lânii oilor la calitatea de astăzi – urmare a cercetărilor româneşti sau prin colaborare cu firme străine ( de plidă, material termo şi fonoabsorbant folosit în construcţii);- promovarea consumului cărnii de oaie în instituţiile statului, în comerţul intern şi extern. Oaia la proţap poate deveni un eveniment zilnic pentru staţiunile turistice şi agroturistice din toată ţară ;- încadrarea produselor obţinute din oierit în categoria produselor ecologice, certificarea lor şi comercializarea, ca atare, la export, inclusiv pe pieţele ţărilor arabe, via comercianţii arabi prezenţi în România;- conceperea de proiecte-tip pentru stâni şi realizarea lor în ţară, care să adauge la vechea concepţie funcţională de stână, elemente moderne: condiţii de igienă, menţinerea calităţii produselor, confort pentru oameni ,depozitarea produselor, electricitate cu panouri solare, etc. Eventual, în extrasezon, o parte din construcţie poate fi transformată în refugiu sau cabană pentru turişti. Se formează astfel şi locuri noi de muncă şi noi trasee turistice de iarnă sau se promovează turismul de proximitate;- consolidarea asociaţiilor de crescători de oi pentru susţinerea propriilor interese, marketing în scopul încheierii de contracte comerciale pe termen lung cu beneficiari siguri din ţările arabe, cu hipermarketuri, cu instituţiile statului (armată, penitenciare, cămine etc);- posibilitatea pensionării crescătorilor de oi, pensii private;- simplificarea evidenţei contabile a societăţilor comerciale înfiinţate de producătorii agricoli şi de crescătorii de oi;- sistem de şcoli sau includerea în curricula şcolilor din zona de munte a cunoştinţelor necesare formării crescătorilor de oi (cunoştinţe economice, calitatea ecologică, marketing, sănătatea animalelor etc.). Editarea de manuale, îndrumătoare, ghiduri, atestarea profesională, formarea cadrelor didactice de specialitate, etc.;- organizarea regulată de concursuri zonale şi regionale pe teme de oierit. Participarea şi a ciobanilor din ţările vecine, prilej de reclamă la produsele tradiţionale şi ecologice, schimb de informaţii, contacte şi contracte cu beneficiari potenţiali;- încurajarea prelucrării blănii de oaie şi a pieilor oilor la produse care să se situeze între tradiţional şi preluarea unor elemente din moda europeană;- asigurarea asistenţei veterinare pe toată durata anului;- oganizarea mai multor muzee, privind oieritul, instituţii care să aibă şi activitate de cercetare pentru înregistrarea şi conservarea cunoaşterii tradiţionale, mijloc de interesare a tinerilor de a privi oieritul şi ca posibilitate de realizare profesională;- modernizarea treptată a unor localităţi cu profil pregnant de creştere a oilor, asocierea ciobanilor pentru a realiza miniinstalaţii de prelucrare a produselor, depozitare, ambalare, certificare, minialaboratoare, mijloace proprii de transport a produselor către beneficiari, colaborări cu firme străine în prelucrarea şi comercializarea produselor,- găsirea de variante de completare a ciclului de învăţământ pentru personalul de la stână sau care însoţeşte oile în transhumanţă: perioadă legală de ucenicie pentru aceşti tineri şi atestarea profesională ulterioară;- integrarea femeilor din zonă în procesul de creştere a oilor, prin activităţi de prelucrare a lânii, blănii şi a pielii oilor; asocierea într-o cooperativă de producţie;- dublarea efectivului de oi pe termen lung şi îmbunătăţirea rasei acestora (16,2 mil capete în anul 1989 şi 8,5 mil capete, în anul 2007).2. Dublarea efectivului de bovine pe termen lung (6,241 mil. capete în anul 1989 şi 2,82 mil. capete în anul 2007). O gândire asemănătoare cu cea de la Programul de creştere a oilor, poate fi făcută şi în cazul creşterii vitelor. Lester Brown, relatează cum a ajuns India să devină cel mai mare producător de lapte şi produse lactate din lume, bazându-se pe fermierii ce îngrijesc 2 sau 3 vaci şi care sunt hrănite cu paie de grâu, de orez, tulpini de porumb, iarbă perenă. Secretul acestui succes extraordinar a fost crearea pieţei pentru lapte, prin asocierea crescătorilor de vite şi proliferarea instalaţiilor de mici dimensiuni de prelucrare a laptelui, amplasate local. Măsuri propuse:- preluarea experienţei indiene: asocierea producătorilor şi investiţii în miniinstalaţii de prelucrare a laptelui, amplasate local;- soluţii la nivel naţional pentru accesul produselor româneşti în reţelele de hipermarketuri;- export de carne pe pieţele U.E.;- pieţe noi pentru carne şi produse din lapte, în afara celor din U.E;- subvenţii pentru crescătorii de vite pentru a deveni competitivi cu produsele din carne şi lapte importate din U.E.;- prelucrarea pieilor şi refacerea industriei pielăriei în România (încălţăminte, haine, marochinărie etc);- preluarea din experienţa şi programele datorate lui A. Rey;- alternative la cotele pentru lapte impuse de U.E.şi potenţialul naţional de creştere a vitelor, majorarea consumului naţional de lapte;- revenirea la Programul „cornul şi laptele” (indiferent de programul U.E. pentru ”mere”) şi libertatea fiecărei primării de a-şi selecta singură furnizorii de lapte şi cornuri dintre gospodarii din comună ;- obligarea firmelor de catering ce fac servicii armatei, penitenciarelor, altor instituţii ale statului să ofere din producţia internă laptele şi produsele din lapte, produsele din carne( soluţie de supravieţuire a economiei agrare, la preţuri şi calităţi asemănătoare). 3. Activităţi nonagricole în zona de munte Acestea trebuie să fie cât mai diversificate şi să cuprindă un ecart larg al vârstei locuitorilor. Multe dintre ele ar merita câte un subprogram, ca de exemplu: 3.1. Creşterea cabalinelor ca animale de povară, acolo unde tractorul şi maşina nu sunt eficiente. Numărul cailor a crescut, de la 702 mii în anul 1989, la 862 mii în anul 2007. Polonia are o politică naţională de încurajare a creşterii cailor în zona de munte pentru micile treburi în gspodărie, acolo unde tractorul nu este necesar. De amintit că tracţiunea animală, în gospodăriile de subzistenţă este şi un mijloc ecologic, lipsit de poluarea aerului, cu deşeuri folositoare terenului agricol. Măsuri posibile:Ř reactivarea sectorului de cercetare privitor la îmbunătăţirea raselor de cai;Ř organizarea de târguri şi expoziţii pentru prezentarea cailor, comercializarea lor;Ř export de cai;Ř colaborare cu Polonia pentru schimb de informaţii,etc.;Ř comercializarea cărnii de cal, inclusiv de calitate ecologică, în ţară şi la export;Ř activarea meşteşugurilor legate de creşterea şi exploatarea cailor: hamuri, potcovărie, atelaje cu tot ce înseanmă acestea pentru mediul rural ca, locuri noi de muncă, reluarea unor meşteşuguri tradiţionale, valorificarea materialelor locale (piei, lemn etc.), venituri suplimentare pentru comunitate;Ř implicarea semnificativă, ca eforturi şi efecte, a Asociaţiei Crescătorilor de Cai, în prezentul şi viitorul cabalinelor. 3.2. Prelucrarea pietrei la elemente decorative pentru case .Sunt ţări cu o economie pronunaţat deschisă către turism, unde noile şi vechile facilităţi (vile, hoteluri de mici şi mari dimensiuni, restaurante, grădini, alei etc.) includ în construcţia lor elemente decorative din piatră. Dar în cele mai multe ţări din această categorie, exploatarea pietrei nu este permisă din motive ecologice şi de peisaj sau nu este agreată de localnici. De aceea, există un comerţ cu componente decorative din piatră care a ajuns să intereseze chiar şi construcţiile funerare. Zona de munte din România se pretează la sculptura în piatră: este o meserie nouă care presupune ca Măsuri:Ř descoperirea, redescoperirea maiştrilor sculptori în piatră;Ř oganizarea cercurilor de învăţare a sculpturii în piatră, pe lângă unele şcoli din zonele de munte, bogate în resurse minerale potrivite sculpturii, şcoli cu profil profesional de sculptură;Ř încurajarea înfiinţării de firme particulare care vor să se stabilească în zonă şi să sculpteze în piatră;Ř ucenicia tinerilor în cadrul firmelor de profil din zonă;Ř alegerea depozitelor geologice de roci ,astfel ca peisajul local să nu aibă de suferit;Ř firme puternice financiar şi logistic sunt de preferat să se stabilească în zonă ,deoarece sunt necesari designeri, arhitecţi ,un marketing eficient pe piaţa internă şi externă;Ř mica gospodărie rurală poate valorifica această oportunitate care oferă locuri de muncă, câştig suplimentar şi o calificare preţioasă pentru copii şi tineri. .3.3 Creştere albinelor şi, îndeosebi a albinelor în regim ecologic. Europa are piaţă deficitară pentru miere pe care o importă din America de Sud, Turcia etc. Mierea este necesară şi populaţiei României, a copiilor şi a tinerilor, în special, ţinând seama că dintr- o sută de copii nou născuţi, 60 au afecţiuni ale sănătăţii. În anul 1989, erau înregistrate 1,4 mil. familii de albine, în anul 2007, numărul stupilor ajunsese la 0.98 mil. Potenţialul naţional este cuprins, probabil, între 1,5 mil. şi 2 milioane familii. Pentru încadrarea în limitele acestui potenţial se propun următoareleMăsuri:Ř reactivarea potenţialului organizatoric din sector: al Asociaţiei naţionale a crecătorilor de albine, Centrului naţional de colectare şi prelucrare, al cercetării în domeniu, al legii de sprijinire a apicultorilor, cursurilor de iniţiere şi specializare organizate pentru crescătorii de albine, publicaţiei de specialitate, specialiştilor etc.;
Ř ofensivă informativă în sate pentru creşterea numărului de stupi şi cunoaşterea prevederilor legii existente de stimulare a apicultorilor;Ř implicarea autorităţilor în desfăşurarea campaniei, exemplul personal al acestora;Ř fomarea de asociaţii pentru producerea şi desfacerea produselor apicole, diversificarea sortimentală, miere ecologică, ceară ecologică –folosită în cosmetică- propolis, etc; Ř revenirea la producerea băuturilor alcoolice pe bază de miere - hidromel - , atât de apreciate pe piaţa internă şi externă, cu 30 -40 ani în urmă. Hidromelul (preparat şi din mere, gutui, coacăze negre etc) poate fi un concurent al „Bitterului suedez”; Ř includerea în curricula şcolară a cunoştinţelor elementare despre creşterea albinelor;Ř şcoli profesionale cu profil apicol;Ř producerea stupilor , a centrifugelor pentru extragerea mierii, recipientelor diverse, ambalajelor etc, ca oportunitate pentru ogranizarea de ateliere de tâmplărie, atelier mecanic pe plan local;Ř asistenţă pentru sănătatea albinelor, certificarea calităţii produselor;Ř organizarea de târguri, expoziţii şi concursuri cu premii pentru cele mai bune realizări în domeniu.3.4 Prelucrarea lemnului s-a înscris în tradiţia locuitorilor zonei de munte: ei îşi construiau singuri case, biserici, căruţe, porţi monumentale, sculpturi în lemn, mobila casei. Toate acestea rămân viabile şi în prezent cu condiţia de a se găsi doritori să le aplice şi spiritul de selecţie a produselor artizanale, motivat de noile cerinţe de modă. Lemn există, tradiţie există, specialişti, meşteşugari mai sunt încă, deasemenea este şi o piaţă favorabilă. Sunt necesare însă următoarele Măsuri:Ř ucenicie pe lângă maiştrii ce lucrează în localitate;Ř oganizarea de ateliere specializate cu meseriaşi înregistraţi ca firme sau asociaţii profesionale;Ř sprijinirea acestora de căte autorităţile comunale :lemn din pădurile comunale, scutire de taxe şi impozite sau reducerea la minimum a acestora, organizare sau participare la târguri şi expoziţii, acces la creditul agricol sau la Banca comunală (ipotetică), comenzi de mobilă sau construcţii din lemn de interes public;Ř ofertă de mobilier ţărănesc pictat sau sculptat pentru lanţurile de vânzare de mobilă din ţară;Ř elemente decorative din lemn sculptat pentru casele noi sau vechi din mediul urban şi rural: stâlpi pentru casă şi porţi, arcade uşi şi ferestre, componente de balcon, jardiniere pentru vile, mobilier de grădină etc.;Ř gândirea de case prefabricate, case de vacanţă, cantoane pentru paza rezervaţiilor naturale (necesare cunoştinţe de arhitectură, design, materiale de construcţie, tehnici de construcţie, protecţie ignifugă etc). Colaborări posibile cu fostele fabrici de mobilă rămase fără comenzi din cauza concurenţei şi neadaptării la modă;Ř însuşirea cunoştinţelor de bază pentru sculptură în lemn din timpul şcolii generale;Ř concurs comunal pentru cea mai frumoasă casă, poartă, etc, construită din lemn de meseriaşii din comună. Reclamă din partea Primăriei în favoarea câştigătorilor pentru a primi comenzi de lucru. Valorificarea rumeguşului de lemn. În România se exploatează, legal, 12 – 14 mil. mc lemn din pădure, în fiecare an. La prelucrarea primară a acestuia, via cele 6 – 12 mii gatere (număr necunoscut exact), se obţin, cca. 1,5 mil. mc echivalent lemn care ar putea fi valorificat integral sub formă de brichete şi ars în zona de câmpie a ţării, acolo unde lemnul lipseşte. Instalaţiile de brichetare (şi uscare, dacă este cazul), nu sunt scumpe, au capacităţi situate într-un interval foarte larg şi sunt uşor disponibile în Europa. Ele s-au fabricat şi la Braşov, la începutul anilor ’90. După unele informaţii sunt în funcţiune cca. 6o instalaţii de brichetare, producţia acestora fiind precumpănitor, îndreptată către export. Funcţionează şi un număr de centrale termice, alimentate direct cu rumeguş. Pentru valorificarea deplină a acestui potenţial important de combustibil ecologic se propun următoarele Măsuri:Ř intrarea în legalitate a proprietarilor de gatere;Ř achiziţionarea de către aceştia a unei instalaţii de brichetare şi a unui mijloc de transport a brichetelor. Se poate colabora cu gateriştii apropiaţi pentru asociere în vederea unei singure investiţii, la care se transportă rumeguşul.Ř relizarea unei instalaţii mobile (montată pe remorca unui camion) care se deplasează la gater când stocul de rumeguş justifică funcţionarea instalaţiei un timp acceptabil economic;Ř achiziţia brichetelor de către Primării pentru încălzirea şcolilor, sediilor altor instituţii publice etc. 3.5 .Valorificarea apelor din zona de munte. Sunt intersante două direcţii de punere în valoare: în scop energetic şi suport pentru piscicultură. 3.5.1 Valorificarea potenţialului hidroenergetic al apelor de munte devine interesant prin construcţia de microhidrocentrale (MHC) de interes public sau privat, numărul de amenajări posibile fiind în jurul a 11.000, pentru o putere instalată aproximativ egală cu cea a unui modul de la Cernavodă. MHC au efecte interesante pe plan local: crearea de noi locuri de muncă, sursă de electricitate pentru aşezările care nu sunt încă racordate la reţeaua naţională, evitarea inundaţiilor şi a alunecărilor de teren ce ameninţă satele din zonă, sursă de apă potabilă pentru localităţile situate aval de baraje, potenţial turistic, amplasarea caselor de vacanţă, creşterea peştelui în lacurile de acumulare, amenajarea drumurilor din zonă, sursă de venit la bugetele primăriilor etc.Măsuri:Ř este greu de crezut că se pot găsi bani în comunitate pentru investiţii într-o MHC. Dacă banii vin din exteriorul localităţii, cu prilejul studiilor pregătitoare începerii lucrărilor, Primăria poate cere autorităţilor să prevadă şi facilităţi pentru localitate ,ca cele prezentate mai sus;Ř ofertă de forţă de muncă pentru construcţia MHC, calificarea unui număr de persoane tinere, care să asigure exploatarea ulterioară a MHC;Ř pregătirea comunităţii pentru perioada construcţiei: ofertă de produse agricole, cazare muncitori, meserii ce se pot învăţa, oferta de forţă de muncă din comună, pregătirea mesei la microcantine etc.3.5.2 Piscicultura rurală este o practică în ofensivă în multe ţări, excelând în Japonia, China, Israel etc. În principiu, se practică de către o gospodărie, grup de gospodari sau de întreaga comunitate. Se amenajează un bazin cu apă sărată sau dulce, bazinul este amplasat pe sol ,în sol, pereţii fiind realizaţi din materiale locale, inclusiv deşeuri (netoxice) peste care se depune o folie de polimer impermeabil. În funcţie de mărimea bazinului se stabileşte producţia maximă de peşte – dintr-o anumită specie –, tehnica de aerare, reţeta de mâncare pentru peşte; mâncarea se obţine din comerţ sub formă de granule. Peştele ajuns la greutatea comercială este mai ieftin decât peştele pescuit în mare sau în lacurile naturale, permiţând ţăranilor obţinerea unui profit. În Israel se reglează temperatura apei şi conţinutul în oxigen pentru a se obţine, atenţie, în condiţiile de climă ale zonei...păstrăvi !Măsuri propuse:Ř analiză internă (gospodar, comunitate, Primărie) asupra posibilităţii de a creşte peşte în localitate şi de a-l valorifica (intern sau în afara localităţii);Ř opţiune înte variante: heleştee ca bun comun, de interes individual sau de grup, tehnica de realizare a bazinului, sursa de apă şi costul ei, specia de peşte aleasă, sursa de apovizionare cu hrană şi costul ei, costul final al peştelui faţă de preţul din comerţ, asistenţa sanitară la nevoie;Ř proiecte demostrative, instrucţiuni de lucru, îndrumătoare pentru piscicultorii rurali;Ř intervenţia institutelor de cercetare din domeniu. 3. 6 Turismul rural în zona de munte trebuie adaptat la situaţia reală a potenţialului de a primi turişti: infrastructura de transport, gradul de civilizaţie, confortul oferit, obiectivele turistice, comportamentul localnicilor, siguranţa personală a străinilor, aspectul satului, înfăţişarea oamenilor etc. La alegerea formelor de turism cele mai potrivite satelor noastre se sugerează a fi luate în considerare şi: turimul interactiv – cositul, creşterea vitelor, inclusiv oieritul, dormitul pe căpiţa de fân (mai ales în Munţii Apuseni-Valea Arieşului), turismul de proximitate, nepracticat încă în România care înseamnă un adăpost pentru o noapte, pentru turişitii care, a adoua zi, îşi continuă drumul spre munte. Adăposturile pot fi improvizate, cererea de confort este foarte redusă, se doarme la priciuri, vagoane desafectate şi adaptate pentru dormitul colectiv etc.3.7 .Culegerea şi pelucrarea fructelor de pădure. Practica actuală de culegere a fructelor din pădure este neecologică şi, după cum s-a dovedit în cazul urşilor, profund perturbatoare a echilibrelor naturale. Miile de persoane ce scormonesc pădurile, tot timpul anului să găsească ciuperci sau fructe, amintesc, mai degrabă, de o reminiscenţă a comunei primitive. În pădure nu trebuie lăsate să circule persoane care n-au de a face cu silvicultura, pădurea nu este fără stăpân este bun particular sau al statului.
Horticultura a reuşit să ofere culturi alternative, în afara pădurii, pentru aproape toate fructele sălbatice, la productivităţi mari: zmeură, afine, mure, măceşe, etc. şi, astfel, nu mai este nevoie de culesul primitiv. Culturi de asemenea fructe se pot face oriunde în zona de munte, deal şi chiar la câmpie. Terenul poate fi grădina, curtea, lotul agricol, terenurile virane din vecinătatea casei, pământul luat în parte de la cei ce nu-l lucrează, haturile dintre parcelele de teren, gardurile vii etc. Măsuri propuse:§ interzicerea culegerii fructelor din pădure;§ plantarea arbuştilor similari ca specie în grădină, curte, teren arabil, garduri vii etc., comerializarea fructelor astfel produse de către producătorul individual sau de către o asociaţie, organizată pentru desfacerea produselor în ţară şi la export;§ prelucrarea fructelor de pădure prin tehnicile tradiţionale: uscare, dulceţuri, magiun de măceşe, şerbet;§ sortimente noi de semiproduse sau produse din fructele de pădure: fructe uscate pentru ceaiurile medicinale, prepararea lichiorilor. La Rădăuţi funcţionează o fabrică de lichioruri din fructe de pădure de aproape 100 ani!§ În comunele unde izlazul comunal a rămas fără funcţionalitate (lipsă animale), Primăria poate hotărî ca o parte din suprafaţa acestuia sau în totalitate să fie plantată cu arbuşti tipici obţinerii fructelor de pădure, în cadrul unei asociaţii de producţie şi desfacere locală;§ de-a lungul drumurilor comunale pot fi plantaţi măceşi, muri ca bunuri comune;§ gospodarii pot încerca să înlocuiască zahărul din lichioruri de fructe, cu miere, să obţină preparate alcoolice pe bază de fructe de pădure fără îndulcitori, să ofere sucuri din smeură, afine, de calitate ecologică etc.3.8 Plante medicinale din flora spontană. Practică milenară de uz local, reactivată industrial în ultimii 40 -50 ani, părăsită după anul 1989 ,culegerea, condiţionarea şi comercializarea plantelor medicinale are viitor. Românaia importă ceaiuri de muşeţel, tei şi fructe de pădure din ţările vecine, sau din Germania. La culegerea plantelor medicinale pot fi folosite şi persoanele în vârstă, copiii, ţiganii, persoanele asistate financiar de Primărie sau de stat. O asociaţie ar trebui să asigure condiţionarea plantelor şi a fructelor, ambalarea, certificarea calităţii şi comercializarea produselor (alterantivă la fostul PLAFAR care a involuat economic).Obţinerea de venituri suplimentare din flora spontană sau din plantaţii, de către săracii din satele de munte nu cere decât voinţa lor de a câţiga bani în plus, depinde de capacitatea de a se organiza pentru a vinde tot ce pot colecta. Piaţa va fi din ce în ce mai solicitantă, deoarece creşte speranţa de viaţă şi sunt din ce în ce mai mulţi bolnavi, în lume Măsuri propuse:-. plantaţii masive de cătină pe ternuri nepropice altor plantaţii sau culturi ,inclusiv pe terenurile virane. Firmele occidentale de preparate farmaceutice cumpără orice cantitate de fructe de cătină, condiţia fiind, cantitatea, care să justifice transportul cu mijloace auto de tipul unui TIR. Această condiţie obligă la organizarea unei asocieri a producătorilor de cătină pe suprafeţe mari de teren nepretenţios calitativ.-. plantaţii pe suprafeţe mai mari sau mai mici de plante medicinale conform cerinţelor procesatorilor interni. În încheierea propunerilor de programe şi măsuri de supravieţuire a micilor gospodării din zona de munte se poate face şi observaţia că vor fi gospodării ce vor reuşi să supravieţuiască şi chiar să prospere, dar vor fi şi gospodării şi sate care nu vor reuşi să iasă din sărăcie şi, treptat, vor dispare (o parte, se regăseşte în localităţile ce cunosc fenomenul actual de depopulare).Dacă persoanele apte de muncă nu au făcut tot ce puteau şi trebuiau să facă pentru a supravieţui, dacă Primăria a rămas în afara necazurilor săracilor, localităţile vor fi, încet, părăsite. Rămân însă copiii şi bătrânii care nu pot fi părăsiţi. În asemenea cazuri excepţionale, disperate, şi soluţiile trebuie să fie deosebite, acestea nu pot fi găsite decât pe plan local, cel mult la nivelul judeţului şi ar merita o analiză serioasă şi elaborat un Program de salvare a acestei categorii de persoane care, probabil, să fie strămutate în zone unde pot subzista. Şi biserica, cultele din zonă, ar trebui implicate în operaţia dureroasă de supravieţuire.Mai trebuie adăugat că o dată părăsită localitatea, ea rămâne sigilată demografic: nu va putea fi repopulată cu personal din afara zonei de munte, deoarece procesul de supravieţuire al locuitorilor, la condiţiile grele de trai din zonă, s-a format în timp istoric, greu de asimilat într-o generaţie umană nouă. Cunoştinţele despre creşterea animaleor sunt complexe, complicate şi presupune şi cunoaşterea unei arii geografice foarte întinse de teren, cu toate particularităţile lui.
Zonele ce se depopulează ar trebui să fie temeinic investigate de o armată de specialişti pentru a consemna tot ce a reprezentat localitatea pentru economia, cultura, istoria, cunoaşterea tradiţională. Artefactele reprezentative pentru realizările comunei şi-ar găsi locul în muzeele dedicate localităţilor ce dispar. Iar satele pustiite, pregătite pentru a deveni, cimitire ale ruralului montan, sau, în accepţiunea conceptului de supravieţuire, conservate pentru un viitor incert. POLITICA ZONEI DE DEALSunt şanse mai mari de supravieţuire decât în zona de munte, dealul poate avea mai multe resurse, atât ca resurse naturale, cât şi ca forţă umană: număr, calitate, cultură. Este şi locul unde subzistenţa se întâlneşte cu gospodăriile de semisubzistenţă şi chiar cu marea gospodărie rurală. Principalele piedici împotriva procesului de dezvoltare, de decolare din sărăcie rămân aceleaşi ca şi în zona de munte: lipsa interfeţei cu pieţele mediului urban, migraţia către vest a tinerilor şi persoanelor apte de muncă, prăbuşirea industriei şi încetarea navetismului sau transferului unor tineri către mediu urban, lipsa persectivei economice în situaţia în care satul este izolat de oraş.De departe, principalul program care trebuie urmărit este cel economic, de valorificare a potenţialului natural, uman şi de cuoaştere existent şi, pe această bază, pregătită decolarea din sărăcie.1. Amplificarea activităţii economice Ar putea avea, ca obiectiv pe termen lung, dublarea veniturilor din activităţile economice din zona de deal, profitul obţinut fiind un atractor pentru tineri să rămână sau să se stabilească în zonă. Măsuri propuse: Ř asocierea ţăranilor pentru desfacerea produselor excedentare gospodăriei proprii, pentru încheierea de contracte pe termen lung, în special cu hipermarketurile, restaurantele, instituţiile publice, firmele de export, de catering, întreprinderile de procesare a produselor agricole etc.; Ř realizarea infrastructurii necesare funcţionării Asociaţiei prin amenajarea sau realizarea de depozite, spaţii de sortare, ambalare, operaţia de certificare a calităţii;Ř organizarea operaţiilor de tip marketing la nivelul Asociaţiei: aranjamente pentru transportul produselor la beneficiari sau la piaţă; Ř formarea agenţilor comerciali proprii („precupeţul satului”) prin cursuri organizate de instituţiile descentralizate ale statului, prin organizarea şi funcţionarea pieţelor comunale, intercomunale, participare la târguri, vânzarea „la marginea drumului” în staţiunile turistice, pieţele improvizate de la oraşe sub egida primarilor, aprovizionarea cabanelor turistice, etc.;Ř precupeţul satului poate lucra autonom sau în cadrul Asociaţiei producătorilor sau numai de desfacere a produselor; Ř un mijloc de transport al produselor este obligatoriu pentru agentul comercial;Ř unităţile comerciale din comună ce desfac şi băuturi alcoolice să fie obligate să ofere şi băuturi din producţia proprie a locuitorilor. La preţ şi calitate echivalente, nu există nici-o motivaţie pentru aducerea din altă parte a băuturilor alcoolice; Ř aceeaşi logică aplicată şi la produsele agricole şi alimentare care se vând prin unităile comerciale comunale;Ř programul „laptele şi cornul” sau „mărul” ce interesează şcolarii, să fie realizat numai din produse proprii;Ř intervenţia Primarilor pentru acordarea unei mese copiilor foarte săraci ce urmează cursurile şcolilor din comună;Ř mâncarea va fi asigurată de gospodarii din localitate cu fonduri de la buget (este o măsură anticriză care ar trebui legalizată);Ř Primăriile vor repartiza spaţii pentru organizarea pieţei pentru desfacerea produselor agricole şi alimentare în incinta comunei. Acelaşi spaţiu rămîne valabil şi pentru pieţele intercomunale. Frecvenţa funcţionării acestor pieţe va fi stabilită în funcţie de specificul local şi de posibilitatea de atragere de cumpărători şi din afara zonei; .Ř reactivarea izlazurilor comunale şi a văcarului satului;Ř reconsiderarea tracţiunii animale la efectuarea lucrărilor agricole pe arii restrânse de teren, pe loturile destinate culturilor ecologice, transportului în pantă, transportul de produse diverse pe distanţe scurte etc.;Ř analiza structurii producţiei agricole astfel ca aceasta să răspundă dorinţei de dublarea a veniturilor pe termen mediu;Ř redescoperirea atuurilor comunităţii în tipuri de culturi agricole şi de preparate alimentare, şansă de comercializare a acestora pe piaţă;Ř oportunitatea culturilor uitate: inul, cânepa, dudul pentru sericicultură, cireşul negru pentru dulceaţă, cireşii de mai, strugurii de stafide, coacăzul, (vin de coacăze), agrişul (ingredient în mâncare), alunul domestic, smochinul, castanul dulce etc.;Ř înteres pentru cultura părului şi alternativă la importul de pere;Ř salvarea gutuiului, afectat de boală pe arii foarte mari de cultură;Ř fructe conservate sub formă de poame (prin uscare) sau afumare (prune) pentru uz propriu şi comercializare (eventual calitate ecologică);Ř aducerea pe piaţă a unor preparte de succes în trecut şi căutate încă, de generaţia în vârstă : magiun de prune, de măceşe, marmeladă, dulceaţă de nuci verzi , de cireşe negre, de petale de trandafir, jeleuri din fructe de pădure, fructe de soc, etc;Ř alternative, din preparate locale, la băuturile carbogazoase aduse de la oraş, puternic chimizate şi dopate cu E-uri: pot fi avute în vedere: socata, sucuri din fructele locale, limonada (pot fi cultivaţi şi lămâi, care iarna, sunt adăpostiţi în casă) sau...apa de izvor!Ř reconsiderarea creşterii bivolilor. Astăzi în România mai trăiesc doar 25.000 bivoli, în urmă cu trei decenii erau 200.000. Sunt unele din cele mai sănătoase animale de pe glob, iar din laptele bivoliţelor se prepară brânza Mozzarela. Animalele nu se îmbolnăvesc de boala vacii nebune,TBC sau bruceloză. Laptele nu are colesterol, iar procentul de grăsime ajunge la 9%, dublu faţă de laptele de vacă. Reprezintă o adevărată bogăţie naţională pe care noi nu ştim s-o valorificăm, consideră Ioan Cherecheş – directorul Unităţii de ameliorare şi reproducere în zootehnie din Sălaj.1.1 Atragerea investitorilor este sursă sigură de creştere a veniturilor populaţiei din mediul rural. Investitorii trebuie stimulaţi pentru a fi interesaţi de localitate, de resursele acesteia. Un prim pas pentru atragerea lor este desemnarea unui perimetru în care să-şi organizeze activitatea economică, aşa numitul „parc agroindustrial”, zonă ce trebuie să răspundă unor cerinţe obligatorii: acces la apă, drumuri, energie electrică, eventual la gaze naturale, posibilitate de descărcare a apelor uzate, forţă de muncă disponibilă în localitate şi, bineînţeles, o resursă naturală, minerală sau produse agricole ce vor fi procesate şi transformate în produse finite. Măsuri propuse:Ř alegerea amplasamentului parcului agroindustrial: rezolvarea problemelor de proprietate, aranjamente între proprietarii de teren etc.;Ř asigurarea facilităţilor obligatorii pentru un parc agroindustrial;Ř înregistrarea acestuia la instituţiile judeţene pentru a fi adus la cunoştinţa celor interesaţi;Ř înştiinţarea localnicilor, a celor plecaţi să lucreze în străinătate despre posibilitatea de a investi pe amplasamentul parcului;Ř acţiuni proprii autorităţilor locale în atragerea investitorilor;Ř inventarierea de către Primărie a resursei umane disponibilă a lucra la noile investiţii;Ř profil posibil de producţie pentru noile investiţii, precum: 1. Brutării şi minibrutării 2. Producerea biocombustibililor pentru autovehiculelele din zonă 3. Miniinstalaţii de prelucrare a laptelui 4. Instalaţii fixe sau mobile de uscare/afumare a fructelor 5. Miniabatoare şi prelucrarea cărnii de pasăre şi vită 6. Ateliere pentru producerea de mobilă rustică ce cuprinde şi elemente de artizanat . La târgurile organizate de Muzeul Ţăranului Român, în anul 2009, de succes s-au bucurat mobilierul pictat, lăzile de zestre, jucăriile din lemn. 7. Creşterea păsărilor în regim ecologic 8. Producerea dulceţurilor, sucurilor, siropurilor naturale. 9. Ateliere de tâmplărie, dulgherie, fierărie 10. Ateliere pentru sculptură în lemn 11. Alte tehnologii şi produse ce interesează investitorul 12. Lichioruri din fructe locale pe bază de alcool obţinut din ţuică, băuturi cu arome naturale din flora spontană, ţuică reproductibilă calitativ şi înregistrată ca marcă, pentru export (ţuică din pere, caise), cidru etc. 13. Sucuri obţinute din fructele locale: mere, soc, struguri, coacăze de calitate ecologică 14 Conserve din legumele şi zarzavaturile locale 15. Fabricarea alviţei, rahatului, jeleurilor din fructe1.2. Diversificarea produselor la nivelul fiecărei gospodării pentru a tinde către dublarea veniturilor: Nomenclatorul este deschis, imaginaţia, talentul, voinţa gospodarului pot da viaţă unor produse tradiţionale sau noi ca: plante aromate şi medicinale, flori sezoniere, zarzavaturi cultivate în sere reci, andive, ciuperci, bame, muştar etc. Prepararea alviţei a avut perioada de glorie până în perioada colectivizării, revenirea la reţetele cunoscute ar putea avea succes. Speciile de păsări pot fi îmbogăţite: la Mânăstirea Pisiota, o măicuţă creşte o familie de struţi! Albinele ar putea fi întâlnite într-un număr dublu de stupi, în următorii 5 – 10 ani, iar mierea poate înlocui cu succes zahărul în dieta localnicilor etc. Cultivarea ciuinului pentru obţinerea alviţei (experienţă anterioară în jud. Prahova, Buzău, Neamţ etc) şi în vederea unei pieţe disponible în Balcani.1.3 Punerea în valoare a bunului comun: plantarea a 10 milioane nuci, pe spaţiul public, pe întreg teritoriul ţării, în următorii 10 ani. Se poate lansa un Program naţional de plantare a 10 milioane nuci în următorii 10 ani. Nucul aduce în circuitul economic fructe, lemn de esenţă preţioasă, mijloc excepţional de stabilizare a solului (rădăcinile lui de tip pivot ajung la 15-25 m adâncime) împotriva alunecărilor de teren şi, înainte de toate, valorificarea unui teren care nu este productiv: marginile drumurilor, inclusiv comunale, curţile instituţiilor publice, locurile virane din localităţi, hotarele dintre loturile agricole, perimetrul izlazurilor, curtea bisericii, terenuri ce nu pot fi cultivate cu altceva şi sunt prielnice geoclimatic cultivării nucului. Autorităţile publice pot extinde arealul nucului de-alungul drumurilor publice (care nu sunt poluate), căilor ferate, Canalului Dunăre - Marea Neagră, pe terenurile reconstruite ecologic etc. Strămoşii noştri înconjurau casele cu câţiva nuci care le protejeau acoperişurile împotriva viscolului, vijeliilor, furtunilor puternice. Era folosit şi terenul din faţa casei, marginea drumului comunal. Piaţa europeană este deficitară pentru fructele nucului, iar lemnul de nuc a fost, întotdeauna, căutat pentru mobilă, paturi de arme, elemente de sculptură etc.Măsuri:propuse:Ř întocmirea planului cu locurile unde pot fi plantaţi nucii pe terenul public la comunei;Ř convingerea locuitorilor de a planta nuci în incinta gospodăriilor lor: cunoaşterea Legii nucului, speciile de nuci ce se potrivesc zonei, aprovizionarea cu fructe sau puieţi, tehnici de plantare, îngrijirea pomilor, prima recoltă posibilă (sunt şi nuci care rodesc după 5 ani), etc.;Ř organizarea unei pepiniere pentru nuci, în grija şcolilor din comună;Ř recurgerea la munca persoanelor asistate social pentru plantarea nucilor pe spaţiile publice şi pentru îngrijirea lor până la maturitate;Ř corelaţie între creşterea nucilor şi producerea mobilei rustice, a atelierelor de sculptură în lemn, formarea lucrătorilor, a specialiştior;Ř folosirea celor două tehnici de plantare a nucilor : din sămânţă şi din puieţi;Ř exemplul personal al angajaţilor Primăriei în campania de plantare a nucilor;Ř statuarea Zilei plantării pomilor pentru şcolarii din localitate, sau din toată ţara; Ř pentru Primăriile cu mari suprafeţe de teren, ca bun comun, poate fi luată în considerare şi oraganizarea unei mari plantaţii de nuci cu regim de unitate economică, eventual de tip public - privat;Ř alături de nuc pot fi selectaţi pentru plantare pe dommeniul publc şi cireşul negru, măslinul sălbatic (cultivat recent în zona Timişoara), castanul dulce, dudul, kiwi, etc.;Ř lemnul nucilor plantaţi pe bunul comun este beneficiul Primăriei, iar fructele aparaţin locuitorilor comunei, după o înţelegere locală. 1. 4. Venituri suplimentare din cultura viţei de vie Vinul este din ce în ce mai greu de comercializat din cauza concurenţei externe, mai ales a noilor ţări producătoare de vinuri dulci şi foarte ieftine. Politicile comerciale ale hipermarketurilor pot să nu creeze mari oportunităţi pentru desfacerea vinurilor româneşti. Trebuie căutate, la nivel local, soluţii pentru a obţine venit din cultura viţei de vie. Sunt vizaţi numai micii producători agricoliSoluţii posibile:Ř obţinerea de struguri de masă pentru consumul propriu;Ř instalaţii mobile de obţinere a mustului, amplasate toamna, în marile oraşe, staţiuni turistice, popasurile pe autostrăzi, târguri şi expoziţii etc şi vânzarea directă a mustului din teasc. La Crama din incinta Muzeului Satului din Bucureşti se poate organiza o mustărie pe toată perioada anotimpului de toamnă. Aci, ambalajele ar putea fi şi din ceramică şi să se vândă odată cu mustul.Ř un sortiment de vin ieftin (vinul de regiune), poate fi comercializat în comună sau zonă;Ř conservarea strugurilor de masă pe perioada iernii , prin metodele tradiţionale, pentru uz propriu;Ř preparare de must conservat sau pasteurizat pentru uzul copiilor. 2. Cultură: redescoperirea culturii locale, cultivarea şi îmbogăţirea ei, transferul la generaţiile tinere, evitarea pierderii identităţii etnice Măsuri propuse:Ř organizarea de manifestări locale şi participarea la manifestări în afara localităţii: serbări, festivaluri, concursuri, expoziţii; Ř descoperirea talentelor deosebite şi sprijinirea acestora pentru a-şi desăvârşi vocaţia;Ř nou statut pentru căminele culturale care vor trebui să răspundă cerinţelor sec XXI:Ř realizarea de cămine culturale cu funcţii actuale, moderne;Ř punerea în valoare a patrimoniului cultural local: port, cântece. datini, comportamente etc.:Ř folosirea pilejului de a prezenta şi vinde produse proprii de arizanat . 3. Reconsiderarea învăţământului ca nivel calitativ şi curricular, adaptat nevoilor zonei care cere tineri înzestraţi cu spirit întreprinzător, competitiv, capabili să evalueze şi să-şi asume riscuri, să posede noţiunile de bază ale economiei de piaţă, dar să şi lucreze în agricultura locală, la alt nivel decât părinţii. Din nefericire, la nivel naţional-central, asemenea desiderate sunt foarte îndepărtate. Măsuri propuse:Ř înzestrarea şcolilor cu un lot agricol pentru practica elevilor: organizarea de pepiniere pe acest lot în interes obştesc;Ř modernizarea şcolilor, şcoli cu internat;Ř atragerea cadrelor didactice de înaltă calificare prin acordarea de facilităţi pentru casă, teren agricol pe care să-l lucreze, pensiune pentru nefamilişti etc;.Ř descoperirea elevilor deosebit de dotaţi care să fie îndrumaţi – şi cu fonduri din bugetul comunal – către şcoli de excelenţă sau către învăţământul superior; Ř transport auto pentru elevii ce locuiesc departe de şcoală;Ř facilităţi pentru copiii săraci şi foarte săraci, copiii romilor;Ř alfabetizarea neştiutorilor de carte din localitate;Ř completarea studiilor pentru cei ce le-au abandonat;Ř preocupare pentru învăţământul preşcolar;Ř îndrumarea tinerilor şi către învăţământul profesional, cu profesii ce interesează localitatea şi stimulente de angajare într-o activitate economică, după absolvirea şcolilor. 4. Programul social este vast şi dificil de gândit şi realizat pe termen scurt. Trebuie căutate soluţii la probleme ca: îmbătrânirea populaţiei, depopularea localităţilor şomerii ce vin din mediul urban şi vor să se stabilească în sat, integrarea romilor, integrarea imigranţilor străini, şubrezenia bugetelor locale ,combaterea viciilor, creşterea copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi să lucreze în străinătate, etc. Faţă de toate acestea cerinţe (incomplet inventariate) se doreşte a se insista asupra următorului aspect social: îngrijirea bătrânilor. Până acum, această situaţie se rezolva în cadrul familial: copiii, nepoţii aveau în grijă persoanele ce nu mai puteau lucra. Acum, acest sprijin – copiii, nepoţii – a dispărut, dar comunitatea nu-i poate lăsa să moară în singurătate pe bătrânii noştri. Ce soluţii se pot propune? Biserica are un cuvânt de spus ? Trebuie aşteptată o reglementare la nivel naţional care, se ştie că nu va veni prea curând, sau autorităţile locale găsesc soluţii de solidaritate umană pentru îngrijirea finală a celor ce-şi încheie ciclul de viaţă:? Soluţia ar putea să ne intereseze, peste ani, şi pe noi, personal... 5. Protecţia sănătăţii oamenilor, animalelor, plantelor este primul principu al conceptului de dezvoltare durabilă, principiu preluat şi de conceptul de supravieţuire. Pentru populaţia ce trăieşte la nivelul subzistenţei, îngrijirea sănătăţii înseamnă, înainte de toate, măsuri preventive. Dintre acestea, două, presupun investiţii dificile de acoperit din veniturile proprii. Sunt avute în vedere: alimentarea cu apă potabilă a gospodăriilor, şi – până la realizarea canalizării apelor uzate în comună – renunţarea la sistemul primitiv al closetelor. Scopul celor două măsuri este protecţia calităţii apei potabil. Ca măsuri suplimentare este necesară o gestiune corectă a dejecţiilor animalelor domestice şi ale omului. În primul caz, compostul obţinut este valorificat ca fertilizant al solului, iar în cel de-al doilea caz, closetele uscate permit tratarea centralizată a deşeurilor umane ( la biogaz, şlam pentru sol etc). Alte măsuri propuse:Ř gestiunea corectă, conformă legilor şi normelor existente a deşeurilor menajere, la nivelul fiecărei gospodării şi la nivelul localităţii;Ř acţiuni educative în comunităţile cu deficienţă de comportamente ecologice normale;Ř educaţie sanitară în şcoală;Ř amenajarea locurilor de baie în râu, sigure pentru sănătatea localnicilor;Ř încurajarea preparării săpunului în gopodărie, alternativă la unele categorii de detergenţi scumpi, aduşi din import;Ř eradicarea locurilor generatoare de muşte a căror prezenţă face imposibilă conservarea fructelor prin uscare;Ř respectarea obiceiurilor, în cazul persoanelor decedate: arderea lenjeriei de pat, a hainelor purtate, îndepărtarea apei de la spălarea mortului (a obiectelor personale) etc.;Ř organizarea cimitirului animalelor, conform reglementărilor;Ř saltele pe bază de fibre naturale, sănătoase şi higienice ca alternativă la saltelele realizate din spumă de plastic;Ř solicitări în plus pentru cabinetul medical: educaţie sanitară în colectivităţile ce au nevoie, analiza periodică a calităţii apei potabile;Ř pentru tratamente preventive şi curative să se recurgă şi la folosirea plantelor medicinale din flora locală care să facă parte din farmacia verde a fiecărei gospodării;Ř sunt înregistrate peste 3.200 izvoare de apă minerală naturală, cele mai multe analizate şi atestate ca efect, de către Institulul de Cercetări Balneologice din Bucureşti. Localităţile ce au şansa unor asemena izvoare gratuite de sănătate trebuie, prin grija Primăriei şi a Cabinetului medical, să le identifice, să cunoască şi să facă cunoscute proprietăţile curative ale acestor ape şi să indice modul de folosire. Ele ar putea fi şi un atractor turistic şi un argument pentru turismul de convalescenţă. Autorul acestor rânduri a întâlnit în două comune, practica de a adăpa şi animalele domestice la izvoarele de apă minerală sau de a transporta, uneori la distanţă, apă minerală în butoaie pentru adăpatul animalelor;Ř evitarea alimentelor de import care pot fi înlocuite cu alimente locale;Ř diversificarea dietei locuitorilor pe seama produselor proprii ce fac parte din nomenclatorul tradiţional (în parte uitat). 6. Aspectul localităţii este nota pentru spiritul gospodăresc al locuitorilor, prezenţa autorităţilor publice, dorinţa de frumos şi ordine a gospodarilor. Este şi primul semn că o gospodărie de subzistenţă doreşte să-şi depăşească condiţia socială şi economică. Noţiunea de aspect începe de la casa gospodarului – curtea, grădina, gardurile, poarta, şanţurile pentru drenare apei de ploaie, curăţenia animalelor - şi până la aspectul terenurilor agricole. O vacă plină de balegă are, cu siguranţă, stăpâni murdari, este mulsă în condiţii departe de igienă, iar laptele ei n-ar trebuie să fie cumpărat ca aliment!Măsuri propuse:Ř respectarea normelor, reglementărilor privitoare la aspectul localităţii, întreţinerea şanţurilor, gestiunea gunoaielor solide, vopsirea gardurilor etc.;Ř redescoperirea virtuţilor varului :aspect estetic, desinfectant, pesticid pentru pomi etc.;Ř instituţiile publice : model de aspect îngrijit;Ř concursul: cea mai frumoasă casă din localitate, stimularea cîştigătorului;Ř măsuri deosebite pentru punerea în valoare estetică a fântânilor, izvoarelor, inclusiv cele cu apă minerală, podurilor şi podeţeler, monumentelor de tot felul, troiţelor etc.;Ř aliniamente de pomi de-alungul drumurilor, de preferat fructiferi; Ř gândirea şi realizarea centrului localităţii;Ř aspectul punctelor comerciale;Ř marcarea caselor memoriale de interes local (eroi militari, primul învăţător, primul preot, primul primar, deţinuţi politici, partizani, mama cu cei mai mulţi copii etc);Ř minimuzee, ca hobby al locuitorilor, pe teme diverse;Ř colecţii private cu acces public;Ř folosirea vegetaţiei ca element decorativ pentru şcoală, grădiniţe, instituţii publice, biserică, cimitiretc;Ř gândirea unui spaţiu pentru întâlniri publice (piaţă publică);Ř folosirea masivă a muncii persoanelor asistate social pentru operaţiile de îngrijire şi amenajare a bunului public;Ř ...alte 100 de idei pentru a dovedi că localitatea are gospodari care pot s-o scoată din sărăcie şi Primari care sunt capabili să conducă acest drum către dezvoltare.Ca observaţie comună zonei de deal, aceasta are cele mai multe şanse de supravieţuire şi decolare către dezvoltare. Punctele critice sunt: lipsa canalelor de comercializare a produselor şi a tinerilor care să anime viaţa economică a localităţii şi să-i contureze un alt viitor. Primăria, Primarul, consilierii şi specialiştii formează comandamentul care trebuie să asigure câştigarea bătăliei cu inactivitatea, cu lipsa motivaţiei pentru o viaţă mai bună a locuitorilor, chiar cu lipsa sau puţinătatea fondurilor financiare de la bugetul statului, cu indiferenţa sau scepticismul decidenţilor faţă de necesitatea supravieţuirii micii proprietăţi agricole. Miza acestei bătălii este supravieţuirea localităţii şi a locuitorilor săi, chiar în timpul acestei generaţii umane. POLITICA ZONEI DE CÂMPIE Câmpia reprezină principalul potenţial agricol al ţării, caracterizat prin mărimea suprafeţei, calitatea solului, existenţa proprietăţilor de mari dimensiuni şi faptul că a putut fi organizat şi valorifiat eficient până la începutul anilor 90. Sistemul de irigaţii construit în timp, îi reducea dependenţa de condiţiile climatice, pe o suprafaţă de cca 6 mil ha. Intervenţia statului după 1989, a adus modificări majore în economia zonei, bine cunoscute şi cu efecte dezastruoase pentru economia naţională. Distrugerea sistemului de irigaţii, care a costat câteva miliarde de dolari, fără ca cineva să-şi asume cea mai mică răspundere este dovada calităţii gestiunii ţării, cauză a importului de produse alimentare de către o ţară, considerată cu 60 ani în urmă ”eminamente agricolă”.Incertitudini în evoluţia zonei :Viitorul zonei de câmpie nu este lipsit de ameninţări reale sau virtuale ca, de pildă:Ř Principalul pericol, cu urmări pe termen lung, foarte lung sau ireversibile îl reprezintă schimbările climatice, urmarea efectului de seră al Terrei .Întârzierile în controlul fenomenului nu sunt uşor de recuperat, devin din ce în ce mai scumpe şi mai păguboase pentru economie şi pentru siguranţa alimentară a ţării.Ř Preţul scăzut al pământului, comparativ cu media europeană, poate avea, atât efecte pozitive cât şi negative, de tipul:- biodieselului şi bioalcoolii găsesc o piaţă europeană avidă de asemenea produse. Facilităţile de transport pe Dunăre şi Marea Neagră pot deveni avantaje comparative care pot stimula culturile de plante oleaginoase de floarea soarelui, soia sau cu conţinut de zahăr – sorgul, sfecla – din zonă. Practica aceasta convine, atâta timp cât 2 -3 mil. ha teren arabil nu sunt lucrate. - unele sunprafeţe de teren nu au fost cumpărate pentru culturi agricole ci ca mijloc de speculă;- este posibil ca exploatarea terenului să se facă în stil „minier”, de sărăcire în substanţe nutritive ale solului în scopul creşterii profitului pe termen scurt şi mediu;- poate duce la exportul de humus;- este posibil ca proprietarul terenului să-şi exporte produsele fără ca acestea să fie procesate în România: se pierde un prilej de a ridica economic localităţile in zonă;- este de aşteptat ca proprietarii marilor loturi agricole să folosescă tehnici moderne de lucru, echipamente performante, să devină beneficiarii potenţiali ai sistemelor de irigaţii ce vor fi refăcute în acest scop, consumatori de îngrăşămine chimice, amplificând activitatea economică zonală şi naţională;- pot fi modele de management modern în agricultură. Sugestii pentru redresarea agriculturii din zona de câmpieNu este uşor de a da contur unui scenariu optimist de redresare rapidă şi de dezvoltare în perspectivă, a acestui sector vital pentru economia României. Premisele nu sunt favorabile: criza economică mondială şi naţională, structura neperformantă a economiei, calitatea actului de decizie nu, întotdeauna, consonant cu interesul naţional, climatul politic fără semne de evoluţie timp de 19 ani, imposbilitatea accesării fondurilor nerambursabile de la U.E., se dovedesc piedici serioase, dar nu imposibil de surmontat şi care, depăşite pe termen mediu ( de altă clasă de decidenţi), să lase loc de desfăşurare unui scenariu optimist de evoluţie pe termen lung a agriculturii din zona de câmpie. În această perspectivă, aşteptată de 19 ani, se sugerează următoarele Măsuri:1. Elaborarea unei Strategii de gestiune a efectelor schimbărilor climatice asupra zonei de câmpie din sudul ţării. Studii sunt efectuate de la începutul anilor 90, dar rămase fără efect .Stratetgia propusă ar putea fi întocmită la nivel academic şi pregătită pentru vremea când Guvernul sau Parlamentul vor găsi răgazul abordării viitorului agriculturii româneşti. Orizontul unei asemenea strategii ar putea fi de 100 ani. Interesantă de luat în seamă şi Legea 418 (Decretul lege nr.1846, din iulie 1943, care se referea la „ întregirea fondului forestier”. În plin război, se decreta: „extinderea suprafeţei fondului forestier prin împădurirea terenurilor degradate, crearea de păduri comunale, realizarea de perdele de protecţie a câmpurior, a căilor ferate şi ale şoselelor, împăduriri în zonele inundabile ale Dunării, Siretului şi Prutului”, măsuri care sunt actuale şi astăzi). Plantaţiile forestiere în zona de câmpie pot fi realizate diferenţiat ca responsabilităţi, urgenţe şi surse financiare şi umane necesare. De pildă:. realizarea de aliniamente de pomi, în următorii 4 – 8 ani, de-alungul căilor ferate, drumurilor publice judeţene şi naţionale, de-alungul canalelor de irigaţii şi a Canalului Cernavodă – Marea Neagră, drumurilor comunale, terenurilor virane, neprodutive, degradate;. perdele de protecţie, în accepţiunea Legii 418 din 1943 şi a Strategiei pentru gestiunea deşertificării (lege ce urmează a fi elaborată de un alt Parlament, actualul” produce” o lege pe sesiune);. pe termen scurt, în regim de urgenţă, proprietarii de terenuri agricole să fie obligaţi să-şi planteze aliniamente de pomi de-alungul hotarelor loturilor, suprafaţa acestor plantaţii va fi proporţională cu suprafaţa terenului agricol şi nu va diminua suprafaţa totală proiectată ca necesară a perdelelor de protecţie realizate de stat;. reforestarea zonelor vicinale noilor luciuri de apă, apărute în incintele inundate; . plantarea masivă de pomi fructiferi în zona rurală, după modelul amintit la zona de deal, iar profitul obţinut va contabiliza şi îmbunătăţirea microclimatului şi obţinerii unui disponibil de fructe în favoarea locuitorilor şi ofertă de lemn de construcţii în beneficiul autorităţii publice (proiectul 10 milioane nuci);. reconsiderarea după criterii economice, ecologice, sociale a oportunităţii menţierii terenurilor indiguite ale bălţilor Dunării. Inundarea treptată a acelora ce nu se justifică economic şi amenjarea lor ca exploataţii piscicole.. adaptarea pepinierelor din zonă, sau realizarea altora noi, la cerinţele mari de puieţi necesari reîmpăduririi câmpiei şi includerea în speciile cunoscute în România şi a celor cu valoare economică, specifice zonei din sudul continentului şi care pot fi aclimatizate la noile condiţii din zonă;. în aliniamentele de pomi să facă parte şi esenţe cu creştere rapidă necesare industriei hârtiei, obţinerii biocombustibililor (salcia dulce) sau lemnului de foc pentru utilizări locale;. manopera corespunzătoare realizării perdelelor de protecţie pe teren public poate fi asigurată şi de şomerii din economie, de persoanele asistate financiar de la buget, de deţinuţii din penitenciare (contra cost sau zile), de voluntari. Aliniamentele de-alungul căilor ferate şi a drumurilor naţionale şi judeţene vor fi realizate de salariaţii acestor companii (unde există un surplus declarat de forţă de muncă); . surse financiare pentru realizarea perdelelor de protecţie şi modernizarea sistemului de irigaţii pot fi găsite şi prin colaborarea externă. De pildă, recent, Guvenul Japoniei a elaborat un plan de investiţii pentru concesionarea sau cumpărarea de teren agricol în ţări ca: România ,Ungaria, Ucraina, Brazilia, Agentina, Paraguay, Kazahstan pentru a se asigura livări constante spre Japonia de produse ca: porumb, soia, grâu (informaţie publicată în ECONOMISTUL din 29 aprilie 2009). Dacă se mai adaugă şi faptul că Agenţia Domeniului Statului (ADS) mai are de privatizat încă 135 IAS-uri şi că are acum în proprietate 784 mii ha, din care, 678 mii ha au fost concesionate sau arendate, rezultă oportunitatea contactării Guvernului Japoniei pentru o colaborare care, în contul arendei de pildă, să cotribuie la reactivarea – parţială a sistemului de irigaţii – sau la realizarea perdelelor de protecţie de pe o anumită zona a Câmpiei. 2. Terenurile lăsate paragină cer un regim juridic special care să oblige proprietarul să le aducă în circuitul productiv. Poate fi imaginată o companie de mari dimesiuni care să valorifice acest poteanţial imens, plătindu-i proprietarului cotă- parte din profitul obţinut. Oferta poate fi făcută şi către guvernul Japoniei şi nu numai. 3. Împroprietărirea persoanelor fără pământ. Propunerea aparţine ministrului I. Sârbu (2009)şi are în vedere o parte din terenurile ce aparţin A.D.S. În detaliu, propunerea, probabil, oferă celor fără pământ posibilitatea de a-şi amenaja o locuinţă, ca o extensie la aşezările actuale sau o nouă vatră a satului. Teoretic, primii noi proprietari ar putea fi emigranţii ce se întorc în ţară şi nu posedă, pământ în localităţile lor natale. I-ar urma şomerii ce şi-au pierdut ajutorul de şomaj, dar şi speranţa de a mai găsi un loc de muncă. Mulţi dintre ei provin din mediul rural, deci, s-ar adapta rapid la noua condiţie de gospodar. Segmentul de populaţie cel mai important, aşteptat să lucreze pământul ar putea să-l reprezinte ţiganii, chiar dacă vocaţia acestora nu este agricultura. Este o soluţie, din puţinele existente, la problemele ce le ridică astăzi, pentru întreaga comunitate europeană, integrarea acestei etnii pentru a-şi asigura dreptul la o viaţă civilizată în Europa sec. XXI.Este greu de crezut – dar nu imposibil – că guvernele actuale pot gestiona o situaţie complexă de împroprietărire, de realizare a aşezărilor corespunzătoare noilor proprietari, de a le asigura toată infrastructura necesară desfăşurării vieţii cotidiene, găsirea modalităţilor de lucrare a pământului, structura gospodăriei şi, cel mai important, de a stabili din start, nivelul vieţuirii acestor noi colonişti : starea de subzistenţă, semisubzistenţă sau fermieri cu gospodării deschise către piaţă. Aşezări experimentale ar putea să fie mai repede realizate şi cointeresată şi U.E. ca donatoare de fonduri şi, poate şi de idei pentru proiect. Activităţi non-agricole pentru noii gospodari sunt prezente în zonă, le-ar completa venitul şi le-ar permite defăşurarea şi altor activităţi profesionale, conforme vocaţiei unora dintre noii veniţi. Asemenea oportunităţi pot fi găsite în realizarea sistemelor de irigaţii, funcţionarea lor, realizarea perdelelor de protecţie, întreţinera lor, angajarea temporară sau îndelungată la marile exploataţii agricole din zonă, construcţii de locuinţe, drumuri, etc de care este nevoie în fiecare localitate nouă sau veche, practicarea meseriilor uzuale oricărei comunităţi rurale, angajare ca autorităţi publice, învăţători şi profesori, preoţi, comercianţi etc.Prilejul împroprietăririi nu trebuie pierdut, indiferent de opţiunile etniei rrome pentru integrare şi o viaţă demnă, chiar dacă aceasta va fi la nivelul subzistenţei sau semisubzistenţei pentru început. De aceea se sugerează următoarele:Ř studiu de oportunitate pentru a da contur dimensiunii procesului: segmente de populaţie interesate în împroprietărire: dimensiunea familiei, vârsta medie, grad de şcolarizare, venit anual minim pentru vieţuire, etc.;Ř detalierea noţiunii de împroprietărire: necesar suprafaţă de teren agricol, loc de casă şi grădină, unelte agricole, modalitatea construcţiei casei, împrumut în condiţii avantajoase pentru instalare şi inţierea „afacerii”;Ř proiecte pentru aşezări autonome (noi) şi pentru extinderea aşezărilor rurale existente; Ř realizarea unui număr mic de asemenea aşezări experimentale şi apoi demonstrative şi concluzii pentru abordarea temei la nivel naţional, costuri unitare şi totale, surse de finanţare;Ř studii de fezabilitate pe amplasamente: detalierea Planului naţional de împroprietărire, realizarea acestuia în orizontul de timp preconizat. 4. Mica gospodărie din zona de câmpie, nu se poate aştepta la sprijin substanţial din exterior pentru a progresa economic şi social pe termen scurt şi mediu. Rămâne ca ea să se autogestioneze pentru a obţine produse pentru consumul propriu şi excedente pentru comercializare.Consideraţiile făcute la capitolul Zona de deal, rămân valabile şi pentru zona de câmpie, dar aici, condiţiile de supravieţuire sunt mai severe decât în zona de deal şi priorităţile pot fi diferite ca, de exemplu:Ř asigurare cu apă: microirigaţii;Ř valorificarea resurselor regenerabile de energie;Ř obţinerea materialelor de construcţie pentru case şi din resurse locale;Ř oportunităţi de comasare a unor proprietăţi agricole;Ř aclimatizarea unor specii de plante, păsări, flori etc din fauna şi flora zonei mediteraniene;Ř plantări masive de pomi fructiferi şi pentru lemn de foc pe domeniul public şi privat;Ř activităţi agricole şi nonagricole pentru marii poprietari din zonă; Ř formarea ”precupeţului satului.5. Parcurile agroindustriale, cu suprafaţa totală tipică fiecărei comune (nu, normată pe ţară), poate prelua activităţi economice necesare colectivităţii umane, dar şi specifice zonei, ca de exemplu:Ř Fabricarea biocombustibililor;Ř Tratarea apelor uzate din localitate;Ř Ferme pentru creşterea animalelor pe seama deşeurilor de la fabricarea biocombustibililor: bagasă, şlam, drojdii;Ř Ferme pentru creşterea struţilor;Ř Prelucrarea produselor melifere : valorificarea potenţialului melifer al culturilor de plante oleaginoase pentru biocombustibili;Ř Materiale de construcţie pentru case, case prefabricate pentru noii împroprietăriţi;Ř Instalaţii termice pentru valorificarea deşeurilor din agricultură; În încheiere la prezentarea zonei de câmpie, punerea în valoare a acesteia presupune soluţii la două probleme de existenţă: scoaterea zonei de sub influenţa incertitudinilor precipitaţiilor atmosferice şi gestionarea efectelor încălzirii climei şi gestiunea păguboasă a terenului proprietatea statului. De pildă, de ce cele 135 IAS-uri nu sunt modele de exploataţii agricole de mari dimensiuni şi sunt lăsate să agonizeze la limita profitului sau falimentului? Mii de persoane din gospodăriile de mici dimensiuni ar fi putut lucra în aceste unităţi economice ce s-au dovedit viabile până în anul 1990. În încheierea schiţării strategiei de supravieţuire şi consolidare a micii gospodării rurale, în varianta optimistă, nu se poate să nu se observe că succesul acestei strategii aparţine integral comunităţilor rurale, din zonele de munte ,deal şi mai puţin din zona de şes, şi de felul cum acestea îşi croiesc viitorul.
Satul românesc se găseşte la răscrucea drumurilor care-l duc către supravieţuire cu speranţa prosperităţii sau către depopulare, pe drumul ce-l cunoscut de 50 ani şi bătătorit de 19 ani.
Dispariţia treptată şi în tăcere (aşa cum mor bătrânii) nu va însemna numai încheierea unui ciclu de existenţă al satului românesc din zona de deal şi munte, dar va lăsa restul populaţiei ţării într-o zonă de incertitudine economică, probabil, necunoscută în istoria ţării, aceea de a fi hrănită de străini... pe datorie.
Bucureşti
2010
Autori:
Corneliu Leu, telefon : 0244321088 , e-mail leuc@upcmail.ro
Gheorghe Manea ,telefon : 021 320 42 64, e-mail Ghe_manea@yahoo.com
SUCCES si spor la treaba.
Adrian Pop
-------- Original Message --------
Subject:
Fw: Lucrare pentru redresarea satului românesc
Date:
Sun, 16 Dec 2012 11:25:27 -0800 (PST)
From:
Gheorghe Manea <ghe_manea@yahoo.com> (ghe_manea@yahoo.com)
To:
Adrian Pop <adipop@popservice.ro> (adipop@popservice.ro)
> Stimate Domn,> > > > Vă trimit o lucrare despre mica> gospodărie> > rurală. Aş fi bucuros dacă ar putea servi> intenţiilor Dv de a găsi soluţii la redresarea economiei> româneşti.> > > > > > > > > > > > Cu respect, > > > > gh.manea