Adrian Pop
10.04.2012, 11:13
Și mieii plāng!
Publicat īn 10 aprilie 2012 Maria Diana Popescu
Romānii trăiesc bine de trei ori pe an: de Paşti, de Crăciun şi de Revelion. A īnceput transhumanţa mieilor spre abatoare şi odată cu ea, măcelul. Īnghesuiţi īn remorci, atīrnīnd pe biciclete, īn saci, bine legaţi de picioare, căraţi pe umeri, trīntiţi pe jos, mieii plīng īnduioşător īn pieţele oraşelor. Aduşi īn cuşti improprii din diferite colţuri ale ţării, īnsetaţi şi flămīnzi, sīnt ţinuţi cīteva zile īn ploaie sau īn frig pīnă sīnt aleşi de cumpărători şi tranşaţi pe loc īn văzul celor veniţi la piaţă, obligaţi să ia parte la un spectacol care umbreşte lumina Săptămīnii Mari cu plīnsete de miei şi hrīşcīit de cuţite. Oamenii se īmbulzesc pe līngă ciobanul cu cuţitele la tureatcă.
Īn Biblie, Iisus nu sacrifică un miel, nu binecuvīntează ospăţul cu carne. Cina cea de taină, momentul crucial al Bibliei, īl īnfăţişează pe Iisus īmpărţind apostolilor pīine şi vin: Acesta este trupul meu, acesta este sīngele meu, acesta este testamentul lăsat urmaşilor. Biserica ne īnvaţă că jertfa mielului comemorează jertfa lui Iisus, de aceea sīntem ascultători şi mīncăm miel cu inima curată, după Sfīnta Spovedania şi Īmpărtăşanie. Mi s-a părut īntotdeauna crud spectacolul crescătorilor de oi, care aleg să taie mieii īn public, īn tīrguri, pe garduri, spīnzuraţi de copaci, şi din copilărie am refuzat carnea de miel. Sărbătoarea de Paşti semnifică triumful vieţii asupra morţii şi mă īntristează peste măsură hecatomba blīndelor animăluţe atīrnate pe sīrmă la vīnzare. Unele fundaţii pentru protecţia animalelor au condamnat modul barbar īn care mieii sīnt sacrificaţi īn faţa trecătorilor, printre care femei şi copii.
Şi totuşi devenit o tradiţie mersul īn tīrgul de miei. Īţi alegi unul din ţarc, i-l arăţi ciobanului şi ţi-l taie sub ochi, strigīnd: Nu miaună, nu muşcă, e proaspăt, iese abur din el. Aşa este, iese abur de peste tot, e o abureală continuă viaţa īn Romānia, preţurile sīnt prea mari īn comparaţie cu veniturile, mulţi romāni nu-şi vor permite miel de Paşti. Salariile şi pensiile sunt umilitoare, mii de romāni au rămas fără locuri de muncă, preţurile la alimentele de bază au crescut enorm. Va fi un Paşti precum tăcerea mieilor, aşa au fost şi sărbătorile de iarnă.
Uitīnd uşor-uşor de importanţa sfīntă a sărbătorii, măcelul mieilor, ospăţul gras, īi bucură mai mult pe unii, īn loc să īntindă cu iubire o mīnă de ajutor nevoiaşilor, Paştele fiind un pretext perfect pentru chiolhanuri. Creştinii adevăraţi se mulţumesc cu binecuvīntarea Īnvierii Domnului şi cu īnseşi nevoinţele vieţii sublime şi eterne. Analiştii au făcut deja statistici. Se vor consuma aproximativ patru-cinci milioane de miei, se vor bea două-trei sute de hectolitri de vin, iar hiper/supermarcheturile vor īnregistra īncasări uriaşe, pentru că majoritatea romānilor, săraci sau bogaţi, au pe masa de Paşti, potrivit tradiţiei, bucate mai multe şi mai scumpe. Rafturile pun la dispoziţie importuri de cozonac din Italia, ouă vopsite din Austria, miel din Bulgaria, fructe din Turcia şi carne de peste tot. Ce fac unii romāni ca să fie buni creştini? Merg la Biserici să īmpartă din puţinul lor nevoiaşilor, alţii, de teapa īmbogăţiţilor peste noapte din truda poporului, iau drumul agenţiilor de turism, cu destinaţii exotice. Se cred mai luminaţi consumīnd bani spălaţi, se cred mai īmpăcaţi dacă au burta plină. Pentru ei, orice sărbătoare īnseamnă huzur. Romānul de rīnd a renunţat la desfacerea īncīlcitelor noduri gordice, mulţumindu-se, dacă nu cu altceva, cel puţin cu īnseşi problemele faimoase, sublime şi eterne ale sărăciei. Pensionarii s-au aşezat la cozi īncă de săptămīna trecută pentru bonuri de masă, ca să fie siguri că vor primi gratuit făină, zahăr şi alte nimicuri pentru Paşti.
Apropo de etimologia cuvīntului Paşti: Unii spun Paşti, alţii Paşte. Etnologul Simion Florea Marian afirmă că sărbătoarea are la origini trecīnd peste etapa ebraică pesah azimioara numită pască. Alţi cercetători opinează că mielul jertfit poartă numele de pască, nume dat ulterior unui cozonac cu brīnză, pregătit special de Paşti. O pască, două paşti. Receptat ca un plural, s-a folosit de-a lungul timpului fie Sărbătoarea Paştelui, fie Sărbătorile de Paşti , mai nou, astăzi, Sărbătorile Pascale , Toate formele sīnt corecte. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască şi nu Paşte. Divagaţiile pe această temă alimentează o falsă problemă. Spre argumentarea celor două forme, cercetăm Dicţionarul Tezaur al Limbii Romāne editat de Academie, unde vom găsi īn mod egal atestări ale celor două forme: la Coresi găsim Paştile: Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie. La Varlaam: mieluşelul Paştilor. Īn Biblia de la 1688 găsim Paştele: Va face Paştele Domnului īn luna a doua īntr-a patrasprăzecea zi. Mai aproape de noi, la George Coşbuc găsim Paşti: Era după Paşti şi era un timp bun. Negruzzi, Delavrancea şi Haşdeu folosesc Paştele. Haşdeu zice: Ţara mai īntīi de toate; Paştele mai pe urmă!. Īntīlnim şi nume date celor născuţi īn perioada Paştelui: īn romāneşte Pascu, īn alte ţări, Pascal. Originea sa se află īn adjectivul latinesc paschalis, derivat din substantivul pascha, care īnseamnă pascal, de Paşti.
Īn documente, numele Pascal apare de pe la 1428, iar la 1441 găsim varianta autohtonă Pascu. Orice nume ar purta Pascu, Pascal, Pasquale, Crăciun omul nu e decīt o trestie plăpīndă din natură: dar este o trestie cugetătoare, afirma cu peste 300 de ani īn urmă, Blaise Pascal. Deci e necesară o campanie de menţinere īn viaţă a cuvīntului Paşti, varianta Paşte fiind un fel de furculition, susţinut de presiunea media. Indiscutabil, forma corectă este Paşti şi aşa trebuie transmisă mai departe. Afirm aceasta pentru că mereu se fraudează limba romānă, după cum le e unora la ureche. Deviaţia Paşte s-a dezvoltat din sintagma Paşte fericit. Paşte este verb (DEX), aşa va rămīne şi se referă la acţiunea erbivorelor de a se hrăni cu plante.
Publicat īn 10 aprilie 2012 Maria Diana Popescu
Romānii trăiesc bine de trei ori pe an: de Paşti, de Crăciun şi de Revelion. A īnceput transhumanţa mieilor spre abatoare şi odată cu ea, măcelul. Īnghesuiţi īn remorci, atīrnīnd pe biciclete, īn saci, bine legaţi de picioare, căraţi pe umeri, trīntiţi pe jos, mieii plīng īnduioşător īn pieţele oraşelor. Aduşi īn cuşti improprii din diferite colţuri ale ţării, īnsetaţi şi flămīnzi, sīnt ţinuţi cīteva zile īn ploaie sau īn frig pīnă sīnt aleşi de cumpărători şi tranşaţi pe loc īn văzul celor veniţi la piaţă, obligaţi să ia parte la un spectacol care umbreşte lumina Săptămīnii Mari cu plīnsete de miei şi hrīşcīit de cuţite. Oamenii se īmbulzesc pe līngă ciobanul cu cuţitele la tureatcă.
Īn Biblie, Iisus nu sacrifică un miel, nu binecuvīntează ospăţul cu carne. Cina cea de taină, momentul crucial al Bibliei, īl īnfăţişează pe Iisus īmpărţind apostolilor pīine şi vin: Acesta este trupul meu, acesta este sīngele meu, acesta este testamentul lăsat urmaşilor. Biserica ne īnvaţă că jertfa mielului comemorează jertfa lui Iisus, de aceea sīntem ascultători şi mīncăm miel cu inima curată, după Sfīnta Spovedania şi Īmpărtăşanie. Mi s-a părut īntotdeauna crud spectacolul crescătorilor de oi, care aleg să taie mieii īn public, īn tīrguri, pe garduri, spīnzuraţi de copaci, şi din copilărie am refuzat carnea de miel. Sărbătoarea de Paşti semnifică triumful vieţii asupra morţii şi mă īntristează peste măsură hecatomba blīndelor animăluţe atīrnate pe sīrmă la vīnzare. Unele fundaţii pentru protecţia animalelor au condamnat modul barbar īn care mieii sīnt sacrificaţi īn faţa trecătorilor, printre care femei şi copii.
Şi totuşi devenit o tradiţie mersul īn tīrgul de miei. Īţi alegi unul din ţarc, i-l arăţi ciobanului şi ţi-l taie sub ochi, strigīnd: Nu miaună, nu muşcă, e proaspăt, iese abur din el. Aşa este, iese abur de peste tot, e o abureală continuă viaţa īn Romānia, preţurile sīnt prea mari īn comparaţie cu veniturile, mulţi romāni nu-şi vor permite miel de Paşti. Salariile şi pensiile sunt umilitoare, mii de romāni au rămas fără locuri de muncă, preţurile la alimentele de bază au crescut enorm. Va fi un Paşti precum tăcerea mieilor, aşa au fost şi sărbătorile de iarnă.
Uitīnd uşor-uşor de importanţa sfīntă a sărbătorii, măcelul mieilor, ospăţul gras, īi bucură mai mult pe unii, īn loc să īntindă cu iubire o mīnă de ajutor nevoiaşilor, Paştele fiind un pretext perfect pentru chiolhanuri. Creştinii adevăraţi se mulţumesc cu binecuvīntarea Īnvierii Domnului şi cu īnseşi nevoinţele vieţii sublime şi eterne. Analiştii au făcut deja statistici. Se vor consuma aproximativ patru-cinci milioane de miei, se vor bea două-trei sute de hectolitri de vin, iar hiper/supermarcheturile vor īnregistra īncasări uriaşe, pentru că majoritatea romānilor, săraci sau bogaţi, au pe masa de Paşti, potrivit tradiţiei, bucate mai multe şi mai scumpe. Rafturile pun la dispoziţie importuri de cozonac din Italia, ouă vopsite din Austria, miel din Bulgaria, fructe din Turcia şi carne de peste tot. Ce fac unii romāni ca să fie buni creştini? Merg la Biserici să īmpartă din puţinul lor nevoiaşilor, alţii, de teapa īmbogăţiţilor peste noapte din truda poporului, iau drumul agenţiilor de turism, cu destinaţii exotice. Se cred mai luminaţi consumīnd bani spălaţi, se cred mai īmpăcaţi dacă au burta plină. Pentru ei, orice sărbătoare īnseamnă huzur. Romānul de rīnd a renunţat la desfacerea īncīlcitelor noduri gordice, mulţumindu-se, dacă nu cu altceva, cel puţin cu īnseşi problemele faimoase, sublime şi eterne ale sărăciei. Pensionarii s-au aşezat la cozi īncă de săptămīna trecută pentru bonuri de masă, ca să fie siguri că vor primi gratuit făină, zahăr şi alte nimicuri pentru Paşti.
Apropo de etimologia cuvīntului Paşti: Unii spun Paşti, alţii Paşte. Etnologul Simion Florea Marian afirmă că sărbătoarea are la origini trecīnd peste etapa ebraică pesah azimioara numită pască. Alţi cercetători opinează că mielul jertfit poartă numele de pască, nume dat ulterior unui cozonac cu brīnză, pregătit special de Paşti. O pască, două paşti. Receptat ca un plural, s-a folosit de-a lungul timpului fie Sărbătoarea Paştelui, fie Sărbătorile de Paşti , mai nou, astăzi, Sărbătorile Pascale , Toate formele sīnt corecte. Aşadar, Paşti e pluralul de la pască şi nu Paşte. Divagaţiile pe această temă alimentează o falsă problemă. Spre argumentarea celor două forme, cercetăm Dicţionarul Tezaur al Limbii Romāne editat de Academie, unde vom găsi īn mod egal atestări ale celor două forme: la Coresi găsim Paştile: Acestea sunt Paştile de bucurie şi de veselie. La Varlaam: mieluşelul Paştilor. Īn Biblia de la 1688 găsim Paştele: Va face Paştele Domnului īn luna a doua īntr-a patrasprăzecea zi. Mai aproape de noi, la George Coşbuc găsim Paşti: Era după Paşti şi era un timp bun. Negruzzi, Delavrancea şi Haşdeu folosesc Paştele. Haşdeu zice: Ţara mai īntīi de toate; Paştele mai pe urmă!. Īntīlnim şi nume date celor născuţi īn perioada Paştelui: īn romāneşte Pascu, īn alte ţări, Pascal. Originea sa se află īn adjectivul latinesc paschalis, derivat din substantivul pascha, care īnseamnă pascal, de Paşti.
Īn documente, numele Pascal apare de pe la 1428, iar la 1441 găsim varianta autohtonă Pascu. Orice nume ar purta Pascu, Pascal, Pasquale, Crăciun omul nu e decīt o trestie plăpīndă din natură: dar este o trestie cugetătoare, afirma cu peste 300 de ani īn urmă, Blaise Pascal. Deci e necesară o campanie de menţinere īn viaţă a cuvīntului Paşti, varianta Paşte fiind un fel de furculition, susţinut de presiunea media. Indiscutabil, forma corectă este Paşti şi aşa trebuie transmisă mai departe. Afirm aceasta pentru că mereu se fraudează limba romānă, după cum le e unora la ureche. Deviaţia Paşte s-a dezvoltat din sintagma Paşte fericit. Paşte este verb (DEX), aşa va rămīne şi se referă la acţiunea erbivorelor de a se hrăni cu plante.