Adrian Pop
27.03.2012, 22:47
Istoria Romānilor
(de Ion Calafeteanu)
Romānia este situată īn centrul Europei, īn partea de nord a Peninsulei Balcanice, şi teritoriul său este marcat de Munţii Carpaţi, Dunăre şi Marea Neagră. Avānd un climat temperat şi un mediu natural diversificat, care este foarte favorabil vieţii, teritoriul romānesc a fost locuit incă din cele mai vechi timpuri. Cercetările facute de arheologii romāni la Bugiuleşti, Ţinutul Vālcei, a dus la descoperirea unor relicve umane antice. Aceste vestigii sunt dintre cele mai vechi din Europa.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/cucuteni.jpg
Ceramica de CucuteniLa un moment dat, populaţia de pe teritoriul actualei Romānii, a creat o remarcabila cultura, a carei dovada se regaseşte īn policromia ceramicii de Cucuteni (comparabile cu ceramica unor alte culturi europene importante, din acel timp, din Bazinul Mediteranei de Rasarit şi a Orientului Mijlociu), precum şi cultura statuetelor Hamangia (Ganditorul de la Hamangia este cunoscut astazi īn intreaga lume).
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/hamangia.jpg
Gānditorul de la Hamangia (statuetă neolitică)La inceputul mileniului al doilea, cand Epoca Paleoliticului facea loc Epocii de Bronz, triburile tracice de origine indo-europeana se stabileau alaturi de populaţia care deja traia īn Bazinul Carpato-Balcanic. Din timpul tracilor, se poate vorbi de un fenomen neintrerupt de creare a poporului romān. In prima parte a primului mileniu dinainte de Hristos, īn zona carpato-dunareano-pontica - care era partea de nord a unei mari suprafete locuite de triburile tracice - un grup al tracilor de nord s-a ndividualizat: s-a creat un mozaic de triburi getice şi dacice. Strabo - un geograf şi istoric renumit din epoca imparatului Augustus, ne informeaza ca "dacii aveau aceeaşi limba ca şi getii". Initial, a fost acelaşi popor, singura diferenta dintre daci şi geţi fiind zona īn care locuiau ei: dacii - īn mare parte, locuiau īn muntii şi pe platoul Transilvaniei; geţii - īn campiile Dunarii. In antichitate, grecii, care i-au intalnit primii pe geţi - au folosit acest nume pentru intreaga populaţie de la nordul Dunarii, īn timp ce romanii, care i-au intalnit primii pe daci, au extins folosirea acestui nume pentru toate celelalte triburi ce locuiau pe teritoriul de astazi al Romāniei. După cucerirea acestui teritoriu, romanii au creat aici provincia Dacia. Iata de ce, intregul teritoriu al Romāniei de azi este numit Dacia, īn toate sursele de informatie din perioada latina şi a Evului Mediu. Contactul daco-geţilor cu lumea greaca a fost uşor de facut, prin intermediul coloniilor greceşti create pe teritoriul tarmului Marii Negre al Romāniei de azi: Istros (Histria), fondat īn sec. VII inainte de Hristos, Callatis (Mangalia de azi), şi Tomis (Constanta de azi); ultimele doua create un secol mai tarziu. In istoria scrisa, populaţia de la nordul Dunarii (getica), a fost prima data mentionata de Herodot, "parintele istoriei" (sec. IV inainte de Hristos). El ne-a vorbit despre povestea campaniei regelui persan Darius I, impotriva scitilor din stepele aflate la nord de Pontic (anul 513 inainte de Hristos). El a scris ca geţii erau cei mai mari luptatori dintre traci. Ei au fost singurii care au rezistat regelui persan, pe drumul dintre Bosfor şi Dunare. Burebista (82 - pānă īn jur de 44 inainte de Hristos), care a reuşit sa uneasca triburile geto-dacice, pentru prima data, a creat un regat puternic şi intins, īntr-un timp cand suveranul dac i-a oferit sprijin lui Pompei impotriva lui Cezar (anul 48 inainte de Hristos), şi se intindea de la Beskit, īn nord, Bazinul Dunarii Mijlocii, īn vest, rīul Tiras (Nistru) şi tarmul Marii Negre, īn est, pānă la Muntii Balcani, īn sud.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/sarmiseg.jpg
Cetatea dacică de la SarmisegetuzaIn primul secol inainte de Hristos, pe masura ce Imperiul roman se extindea şi se creau provincii romane īn Panonia, Dalmatia, Moesia şi Tracia, frontiera cu Dunarea se intindea pe aproape 1500 km şi despartea Imperiul Roman de lumea dacica.
In Dobrogea, care se afla sub conducerea romana, de şapte secole, incepand cu domnia lui Augustus, poetul Publius Ovidius Naso şi -a petrecut ultimii ani ai vietii sale "printre greci şi geţi", intrucat el a fost exilat acolo, la Tomis (intre anii 8 şi 17 e.n.), din ordinul aceluiaşi Cezar.
Dacia s-a aflat īn apogeul puterii sale sub regele Decebal (87-106 e.n.). După o prima confruntare, pe timpul domniei lui Domitian, (87-89 e.n.), s-au impus cu necesitate doua razboaie pentru Imperiul Roman (101-102 e.n. şi 105-106 e.n.), pentru ca, īn culmea gloriei sale, imparatul Traian (98-117 e.n.), sa-l invinga pe Decebal şi sa-i transforme regatul intr-o provincie romana numita Dacia.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/decebal.jpg Regele Decebal http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/traian.jpg Imparatul Traian
Columna lui Traian, inaltata la Roma, şi mausoleul de la Adamclisi (Dobrogea) povestesc despre aceasta incleştare militara, care a fost urmata de o masiva şi sistematica colonizare a noilor teritorii integrate noului imperiu.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/columna.jpg
Columna lui Traian din Roma - certificatul de naştere a poporului romān
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/adamclis.jpg
Mausoleul roman de la Adamclisi (secolul II e.n.) Dacii, cu toate ca au suferit pierderi grele, au ramas, chiar şi după ce a fost instaurata noua conducere, principalul element din Dacia; provincia a fost supusa unui proces de romanizare complex, elementul sau de baza fiind impunerea şi adoptarea definitiva a limbii latine. Romānii sunt astazi singurii descendenti ai Imperiului Roman de Rasarit; limba romāna este una din marile moştenitoare ale limbii latine, alaturi de Franta, Italia, Spania, Romānia este o oaza de latinitate īn aceasta parte a Europei.
Locuitorii, fie ei descendenti ai Imperiului Roman sau a daco-romanilor, şi -au continuat existenta neintrerupta ca ţarani sau ca pastori, chiar după retragerea romana sub imparatul Aurelian, (270-275), atāt a armatei, cat şi a administratiei romane, care s-a mutat la sud de Dunare. Dar, stramoşii romanilor au ramas timp de cateva secole īn sfera de influenta a Imperiului Roman, atāt īn politica, cat şi īn economie, religie sau cultura; după despartirea īn doua a Imperiului Roman, īn anul 395 e.n., ei au ramas īn sfera de influenta a Imperiului Bizantin. Ei traiau mai mult īn spiritul vechilor romani, care acum decazuse, şi au supravietuit imprejurarilor grele din timpul valurilor succesive ale popoarelor migratoare. Pe timp cand simbioza etno-culturala dintre daci şi romani a fost realizata, şi s-a finalizat īn sec. VI-VII, prin formarea poporului romān, intre sec. II şi IV, daco-romanii au adoptat creştinismul īn forma sa latina. Prin urmare, īn sec. VI-VII, cand procesul de formare a poporului romān a fost gata, natiunea a patruns īn istorie ca o natiune creştina. Iata de ce, spre deosebire de natiunile vecine, care au ca date de creştinare (bulgarii - anul 865, sarbii - 874, polonii - 966, slavii de est - 988, ungurii - 1000), romānii nu au o data fixa a creştinarii, intrucat ei au fost prima natiune creştina din regiune. In sec. IV-XIII, poporul romān a trebuit sa faca fata valurilor de popoare migratoare - gotii, hunii, gepizii, avarii, slavii, pecinegii, cumanii, tatarii - care au traversat teritoriul Romāniei. Triburile migratoare au controlat acest spatiu, din punct de vedere militar şi politic, īntarziind dezvoltarea economica şi socială a bastinasilor şi formarea entitatilor statale locale.
Slavii, care s-au stabilit masiv īn sec. VII la sud de Dunare, au despartit īn doua masa compacta a romānilor din zona carpato-danubiana: cei de la nord (daco-romanii), au fost separati de cei de la sud, care s-au deplasat spre vestul şi sud-estul Peninsulei Balcanice (aromanii, megleno-romanii şi istro-romanii). Slavii s-au stabilit la nord de Dunare şi au fost asimilati īncetul cu īncetul de poporul romān şi limba lor a lasat urme īn vocabularul şi fonetica limbii romāne. Peste limba romāna s-a suprapus asa-numita limba slavica (īn acelaşi mod cum s-a impus idiomul germanic francilor). Romānii apartinānd religiei ortodoxe au adoptat astfel limba veche slavona bisericeasca, ca o limba de cult şi īncepand cu sec. XI-XVII ca o limba de curte şi cultura. Limba slava n-a fost niciodata o limba vie, vorbita de popor, pe teritoriul Romāniei; ea a jucat pentru romāni, la un momentdat, īn Evul Mediu, acelaşi rol pe care l-a jucat latina īn vest; la īnceputul epocii moderne, ea a fost īnlocuita pentru totdeauna īn biserica, la curte şi īn cultura de catre limba romāna.
Datorita pozitiei lor, romānii de la sud de Dunare au fost pentru prima data mentionati īn sursele istorice (sec. X), sub numele de vlahi sau blahi (valahi); acest nume aratand ca ei erau vorbitori ai unei limbi romanice, şi ca popoarele non-romanice din jurul lor recunosteau acest fapt. După anul 602, slavii stabiliti masiv la sud de Dunare au fondat un ţarat puternic bulgar, īn sec. IX. Asta a facut o bresa īntre romānii din nordul Dunarii şi cei aflati la sud de Dunare. Pe masura ce au fost supusi la tot felul de presiuni şi izolati de trunchiul puternic românesc de la nord de Dunare, numarul romānilor din sudul Dunarii a scazut continuu, īn timp ce fratii lor de la nordul Dunarii, cu toate ca traiau īn conditii extrem de dificile, şi -au continuat evolutia lor istorica, ca o natiune separata, cea mai īndepartata la est descendenta a Imperiului Roman.
Adrian Pop
27.03.2012, 22:47
Valahia, Moldova şi Transilvania
Incepand cu sec. al X-lea, surse bizantine, slave şi ungare, şi mai tarziu surse occidentale, mentioneaza existenta entitatilor statale ale populaţiei romānesti - cnezate şi voievodate - la īnceput īn Transilvania şi Dobrogea, apoi īn sec. XII-XIII, şi īn teritoriile de la estul şi sudul Carpatilor. O trasatura specifica a istoriei romānilor din Evul Mediu, pānă īn epoca moderna, este aceea ca ei au trait īn trei principate vecine, dar autonome, - Valahia, Moldova şi Transilvania.
Acest fenomen - care este, fara īndoiala, unic īn Europa medievala, este extrem de complex. O serie de cauze tin de esenta societatii feudale, dar sunt de asemenea şi factori specifici. Printre ultimii, dorim sa mentionam existenta imperiilor vecine puternice, care s-au opus unificarii entitatilor statale romānesti şi chiar au ocupat - pentru o perioada mai scurta sau mai lunga - teritoriile romānesti. De exemplu, la vest, romānii a trebuit sa faca fata politicii de cucerire dusa de regatul ungar. In 895, triburile ungare care au venit din tinuturile Volgai, conduse de Arpad, s-au stabilit īn Panonia. Ei au fost opriti īn īnaintarea lor spre vest de catre imparatul Otto I (995), astfel ca ungurii s-au stabilit şi si-au īntors fata catre sud-est şi est. Aici, ei s-au īntalnit cu romānii.
O cronica ungara descrie īntalnirea dintre mesagerii trimisi de Arpad, regele ungur, şi voievodul Menumorut al Biharei, un oras īn vestul Transilvaniei. Ambasadorii unguri au pretins ca teritoriul sa le fie cedat lor. Cronica a pastrat pentru noi raspunsul plin de demnitate dat de Menumorut: "Spuneti-i lui Arpad, ducele Ungariei, conducatorul vostru. Bucurosi ii vom iesi īn īntampinare, ca de la prieten la prieten, pentru a-i da lui tot ce are nevoie, pentru ca este strain, şi unui strain ii lipsesc multe. Dar pamantul pe care il pretinde, nu-l va avea niciodata de la noi de bunavoie, cat timp vom trai".
In ciuda rezistentei cnezatelor şi voievodatelor romānesti, ungurii au reusit īn sec. X-XII sa ocupe Transilvania şi s-o īncorporeze regatului ungar (pana la īnceputul secolului XVI, ca voievodat autonom). In scopul de a consolida puterea lor īn Transilvania, unde romānii au continuat sa fie de-a lungul secolelor marea majoritate etnica, ca şi īn scopul de a apara granita estica şi sudica a voievodatului, coroana ungara a recurs la colonizarea regiunilor de frontiera, cu sasi şi secui, īn sec. XII-XIII.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/densus.jpg
Biserica din DensusiIn sec. XIV, odata cu declinul puterii imperiilor vecine (polonii, ungurii, tatarii), s-au format o serie de state feudale, īn sudul şi estul lantului muntos al Carpatilor: Valahia, sub Basarab I, īn jurul anului 1360, şi Moldova, sub Bogdan I, īn jurul anului 1359. Regatele Poloniei şi Ungariei au īncercat īn sec. XIV şi XV sa anexeze sau sa subjuge cele doua principate, dar n-au reusit.
In cea de-a doua jumatate a sec. XIV, o noua amenintare se abatea asupra teritoriilor romānesti: Imperiul otoman. După ce au pus prima data piciorul pe pamantul european, īn 1354, turcii otomani au īnceput rapida lor expansiune pe continent, astfel ca stindardul verde al Islamului flutura deja īn sudul Dunarii, īn 1396.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/posada.jpg
Scene din Cronica pictată de la Viena,
reprezentānd victoria romanilor la Posada (1330) īmpotriva armatei regelui UngarieiSingure sau īn alianta cu tările creştine vecine, mai degraba īn alianta cu voievodatele vecine ale celorlalte doua principate romānesti, voievozii Mircea cel Batran al Valahiei (1386-1418) şi Vlad Tepes (Dracula din legendele medievale - 1456-1462), precum şi Stefan cel Mare şi Sfant (1457-1504), voievodul Moldovei şi Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei (1441-1456), au dus grele batalii de apărare impotriva turcilor otomani, impiedicandu-le expansiunea spre centrul Europei.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/mirceacb.jpg
Mircea cel Bătrān, domnitorul Ţării Romāneşti (1386-1418)
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/dracula.jpg
Vlad Ţepeş, domnitorul Ţării Romāneşti
(Dracula din legendele medievale, 1456-1462)
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/stefancm.jpg
Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei (1457-1504)Intreaga Peninsula Balcanica a devenit teritoriu turcesc. Constantinopole a fost capturat de Mohamed al II-lea, īn 1453, Soliman Magnificul a capturat orasul Belgrad, īn 1521, şi Regatul ungar a disparut īn urma Bataliei de la Mohaci - 1526. Prin urmare, Valahia şi Moldova erau īncercuite şi a trebuit sa recunoasca suzeranitatea Imperiului Otoman timp de peste trei secole. După ce Buda a fost capturata şi Ungaria a devenit pasalac, Transilvania a devenit principat autonom, īn 1541, dar ea a recunoscut, de asemenea, suzeranitatea Imperiului Otoman, ca şi celelalte doua teritorii romānesti. Spre deosebire de toate celelalte popoare din sud-estul Europei, spre deosebire de unguri şi poloni, romānii au fost singurii care şi -au mentinut entitatea statala īn timpul Evului Mediu, ca şi propria politica, precum şi structurile militare şi administrative. Tributul platit sultanului avea menirea sa garanteze pastrarea autonomiei interne, dar īn acelaşi timp, şi protectia impotriva altor dusmani puternici. Valahia şi Moldova, detinand propriul lor statut autonom, au continuat, după caderea Imperiului Bizantin, sa cultive traditiile culturale bizantine şi au luat asupra lor, īn acelaşi timp, pastrarea religiei ortodoxe rasaritene; pe teritoriul lor, īnvatati din toata Peninsula Balcanica, la adapost de islamul intolerant, au putut continua munca lor, fara nici un obstacol. Ei au pregatit renasterea culturala a propriilor natiuni.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/soroca.jpg
Oraşul Soroca pe malul rīului NistruSfārşitul sec. XVI a fost dominat de personalitatea lui Mihai Viteazul. El a devenit voievod al Ţării Romānesti īn 1593 şi s-a alaturat Ligii Crestine - o coalitie antiotomana, initiata de papalitate şi de Sfantul Imperiu Roman. El a reusit, după grele batalii (Calugareni, Giurgiu) sa redobandeasca chiar independenta ţării sale. In 1599-1600, pentru prima data īn istorie, el a unit toate teritoriile locuite de romāni, proclamandu-se "Print al Ţării Romānesti, al Transilvaniei şi al īntregii Moldove". Situatia interna era foarte complicata, marile puteri vecine - Imperiul Otoman, Polonia şi Imperiul habsburgic - ii erau ostile şi si-au unit fortele pentru a-l īnfrange; astfel ca aceasta unire a fost de scurta durata, īntrucat Mihai Viteazul a fost asasinat īn 1601. Unirea realizata de domnitorul domnitor a devenit totusi un simbol pentru posteritate. In sec. al XVII-lea, sub diferite forme, şi cu succese trecatoare, şi alti printi au īncercat sa relanseze ambitiosul program politic al lui Mihai Viteazu, īncercand sa formeze un front de uniune antiotomana din cele trei principate şi sa restaureze unitatea Daciei antice.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/mihaibra.jpg
Mihai Viteazul (1593-1601),
cel care primul a unit cele trei teritorii romāneşti
Adrian Pop
27.03.2012, 22:48
Sfarsitul sec. XVII şi īnceputul sec. XVIII au adus schimbari, politice, atāt īn centrul, cat şi īn estul Europei. Imperiul Otoman a esuat īn tentativa sa de a captura Viena, īn 1683 şi , prin urmare, Imperiul Habsburgic şi -a īnceput expansiunea catre sud-estul Europei. Tratatul de pace austriaco-turcesc de la Karlowitz (1699) sanctiona anexarea Transilvaniei şi organizarea ei ca un principat autonom la Imperiul Austriac (din 1765 a devenit mare principat, condus de un guvernator). Polonia era divizata şi Rusia, prin cuceriri succesive, a atins, sub Petru cel Mare, (1696-1725) raul Nistru, devenind astfel vecinul de rasarit al Moldovei. Ambitiosul vis al tarilor de a domina Stramtoarea Bosfor şi Constantinopolul situa Principatele Romānesti īn calea expansiunii rusesti. Imperiul Otoman, īn īncercarea de a-si apara vechile pozitii, a īntrodus īn Moldova (1711) şi Ţara Romāneasca (1716) "regimul fanariot", care a durat pānă īn 1921, şi sub care Sublima Poarta desemna īn cele doua principate domnitori greci, recrutati din Fanar, un cartier al Istanbulului, care erau considerati drept credinciosi ai turcilor. Aceasta a fost epoca īn care controlul politic otoman şi exploatarea economica a luat proportii, la fel ca şi coruptia; dar, s-au īntrodus, de asemenea, şi cateva reforme sociale - cum este abolirea serbiei -, ca şi reforme administrative, de modernizare, după modelul european, din perioada iluminismului. Autonomia interna, desi limitata, a fost conservata la baza, īn cele doua principate, care au continuat sa fie entitati distincte īn Imperiul Otoman; aceasta situatie a fost recunoscuta īn cateva tratate internaţionale (de ex. īn cel de la Cuciuc Kainargi) (1784). Situate la granita celor trei mari imperii şi ravnite de toate trei, Ţara Romāneasca şi Moldova au devenit, timp de mai bine de 150 de ani, nu numai teritorii de confruntare, dar chiar şi de batalie, pe care armatele imperiilor s-au īntalnit.
Multi ani, Austria şi Rusia au luptat impotriva Imperiului Otoman (1710-1711, 1716-1718, 1735-1739, 1768-1774, 1787-1792, 1806-1812, 1828-1829, 1853-1856): acele lupte au avut loc pe pamantul Romniei şi au fost īnsotite īntotdeauna de ocupatie militara straina, care, adeseori, s-a mentinut mult timp după ce razboiul propriu-zis s-a terminat, astfel ca tarile romānesti au īndurat nu numai devastarea şi pierderile irecuperabile, dar au trecut, de asemenea, şi prin dislocari de populaţie şi amputari de teritorii dureroase. De exemplu, Austria a anexat Oltenia temporar (1718-1793), precum şi Nordul Moldovei, numit Bucovina (1775-1918). După razboiul ruso-turc din 1806-1812, Rusia a anexat partea de rasarit a Moldovei, teritoriul dintre raurile Prut şi Nistru, numit mai tarziu Basarabia (1812-1918).
Renaşterea naţională
In sec. XVIII şi la īnceputul sec. XIX au avut loc uriase transformari economice şi sociale, structurile feudale erau profund erodate, īncepusera sa apara primele īntreprinderi de tip capitalist şi , īn acelaşi timp, produsele romānesti īntrau, putin cite putin, īn circuitul oriental. Ideea naţionala, ca pretutindeni īn Europa, avea sa devina visul īnaltator al intelectualitatii şi elementul de baza īn planurile de viitor, facute de politicieni. Unirea unei parti a creierului din Transilvania cu biserica catolica (greco-catolicii), realizata de casa de Habsburg īntre anii 1699-1701, a jucat un rol important īn emanciparea romānilor transilvaneni. Lupta lor pentru drepturi egale cu alte grupuri etnice (cu toate ca romānii detineau peste 60% din populaţia principatului, ei erau īnca considerati "tolerati" īn propria lor ţara), a fost pornita de episcopul Inocentiu Micu-Klein şi continuata de grupul de intelectuali din cadrul miscarii "Scoala Ardeleana": Gheorghe Sincai, Petru Maior, Samuel Micu, Ion Budai Deleanu. Acesti carturari au dovedit latinitatea limbii romāne şi a poporului romān, ba chiar mai mult faptul ca ei au avut o existenta neintrerupta ca populaţie autohtona. In virtutea acestei mosteniri, ei au pretins drepturi egale cu celelalte natiuni din Transilvania - ungurii, secuii şi sasii. Revendicarile romānilor din Transilvania au fost supuse atentiei Curtii din Viena, īntr-o lunga petitie, numita Supplex Libellus Valachorum (1791), care īnsa n-a primti nici un raspuns. Problema Renasterii īn Ţara Romāneasca a fost exprimata īn cadrul Revolutiei condusa de Tudor Vladimirescu (1821), care a izbucnit īn acelaşi timp cu miscarea Greciei pentru libertate.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/tudorvla.jpg
Tudor Vladimirescu,
conducătorul Revoluţiei Romāne de la 1821Cu toate ca trupele otomane şi tariste au ocupat principatele dunarene īn acelaşi an, sacrificiile facute de romāni au dus la abolirea regimului fanariot şi domnitorii pamanteni au fost din nou numiti pe tronurile din Moldova şi Ţara Romāneasca. Tratatul de Pace din 1929, semnat la Adrianopole (astazi Edirne), a dus la īncheierea conflictului ruso-turc din 828-829, care a dus īn final la razboiul de eliberare naţionala purtat de Grecia. Acest tratat a slabit foarte mult suzeranitatea otomana şi a sporit protectoratul Rusiei. Acum, comertul era liber, cerealele romānesti au īnceput sa patrunda pe pietele europene. Sub Pavel Kiseleff, comandantul trupelor rusesti, care ocupa cele doua principate romānesti (1828-1834) a fost īntrodus un Regulament Organic īn Ţara Romāneasca (1831) şi Mildova (1832). Pana īn 1859, aceste regulamente au servit ca legi fundamentale (constitutii) şi au contribuit la modernizarea şi omogenizarea structurilor sociale, economice, administrative şi politice, care īncepusera īn decadele premergatoare. Prin urmare, īn prima jumatate a sec. XIX, Principatele Romānesti au īnceput sa se distanteze de lumea otomana orientala şi sa isi spuna cuvantul īn spatiul spiritual al Europei de Vest. Idei curente, atitudini din vest erau mai mult decat binevenite īn societatea romāneasca care suferea un proces ireversibil de modernizare. Acum, constiinta ca toti romānii apartin aceleiasi natiuni era generalizata şi uniunea īntr-un singur stat independent a devenit idealul tuturor romānilor.
Unirea şi independenta Vantul revoluţiei din 1848 a batut şi asupra principatelor romānesti de asemenea. Ele au adus īn mijlocul scenei politice o serie de intelectuali straluciti precum Ion Eliade Radulescu, Nicolae Balcescu, Mihail Kogalniceanu, Simion Barnutiu, Avram Iancu şi altii.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/balcescu.jpg
Nicolae Bălcescu,
unul din conducătorii Revoluţiei din 1848Īn Moldova tulburările au fost īnăbusite rapid dar īn Ţara Romāneasca revoluţionarii practic au condus ţara din iunie pāna īn septembrie 1848. In Transilvania revoluţia s-a prelungit pina aproape la sfārsitul lui 1849. Acolo, liderii unguri au refuzat sa ia īn consideratie revendicarile romānilor şi ei au reusit sa anexeze Transilvania la Ungaria; asta a dus la separarea fortelor revoluţionare romānesti şi unguresti. Guvernul ungar al lui Kossuth Laios a īncercat sa īnabuse lupta romānilor, dar el s-a confruntat cu rezistenta armata a romānilor īn Apuseni sub conducerea lui Avram Iancu.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/avramian.jpg
Avram Iancu,
conducatorul Revolutiei din 1848 īn TransilvaniaCu toate ca interventia brutala a armatelor otomane, tariste şi habsburgice a fost īncununata de succes īn 1848-1849, valul de īnoire īn favoarea ideilor democratice s-a raspindit peste tot īn urmatoarea decada.
Rusia a fost īnfrānta īn Razboiul din Crimeea (1853-1856) şi asta a pus sub semnul īntrebarii din nou fragilil echilibru european. Datorita pozitiei lor strategice la gurile Dunarii, pe masura ce aceasta cale de navigatie era din ce īn ce mai importanta pentru comunicatiile europene, la Congresul de pace de la Paris (februarie-martie 1856) s-a pus problema statutului Principatelor Dunarene. Valahia şi Moldova ramaneau īnca sub suveranitate otomana, dar acum ele erau plasate sub tutela colectiva a celor sapte puteri care semnau Tratatul de pace de la Paris: aceste puteri au hotarit atunci sa fie convocate adunarile locale care sa hotarasca asupra viitoarei organizari a celor doua principate. Tratatul de la Paris stipula de asemenea: retrocedarea sudului Basarabiei la Moldova, teritoriu ce fusese anexat de Rusia īn 1812 (judetele Cahul, Bolgrad, Ismail); navigatia libera pe Dunare: stabilirea unei comisii europene a Dunarii; statutul de neutralitate a Marii Negre. In 1857 au fost convocate Adunarile Ad-hoc la Bucureşti şi Iasi īn baza prevederilor Congresului de Pace de la Paris din 1856: toate categoriile sociale participante la aceste adunari au hotarat īn unanimitate sa uneasca cele doua principate īntr-un singur stat. Imparatul francez Napoleon al III-lea a sprijinit aceasta hotarare, Imperiul Otoman şi Austria au fost impotriva, astfel ca s-a convocat o noua conferinta a celor sapte puteri īn Paris (Mai-august 1858): cu acea ocazie doar citeva din revendicarile romānilor au fost acceptate. Dar, romānii au ales īn 5-17 ianuarie 1859, īn Moldova, şi īn 24 ianuarie-5 februarie 1859, īn Ţara Romāneasca, pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, ca domnitor unic, realizand, de facto, unirea celor doua principate.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/ioancuza.jpg
Alexandru Ioan Cuza (1859-1866),
Domnitorul Principatelor UniteStatul naţional romān, a luat īn 24 ianuarie - 5 februarie 1862, numele de Romānia şi si-a stabilit capitala la Bucureşti. Asistat de Mihail Kogalniceanu, cel mai apropiat consilier al sau, Alexandru Ioan Cuza a initiat un program de reforme care a contribuit la modernizarea societatii romānesti şi a structurilor statale: Legea secularizarii averilor manastiresti - 1863, Legea reformei agrare, eliberand ţaranii de sarcina īndatoririlor feudale şi improprietarindu-i cu pamant (1864), Legea codului penal, Legea codului civil (1864), Legea educatiei, īn principiul careia scoala primara devenea obligatorie şi gratuita (1864), īnfiintarea universitatilor din Iasi (1860) şi din Bucureşti (1864).
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/kogalnic.jpg
Mihail Kogălniceanu (1817-1890),
părintele reformei, care a facut din Romānia o ţară modernăDupă abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza (1866), Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, īnrudit cu familia regala de Prusia, şi care a fost sprijinit de Napoleon al III-lea şi Bismark, a fost proclamat, īn 10 mai 1866, după un pleibiscit, ca print conducator al Romāniei, sub numele de Carol I.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/carol1.jpg
Carol I, primul rege al RomānieiNoua Constitutie, inspirata după cea belgiana (din 1831), care a fost promulgata īn 1866 şi s-a aflat īn uz pānă īn 1923, proclama Romānia ca o monarhie constitutionala. In urmatorii 10 ani, lupta romānilor de a-si dobandi independenta totala de stat a fost parte integranta din miscarile ce au avut loc, impreuna cu alte popoare din sud-estul Europei - sarbii, ungurii, muntenegrenii, bulgarii, albanezii - şi aveau ca scop sa taie ultimele lor legaturi cu Imperiul Otoman.
Intr-un cadru internaţional favorabil - īn 1865 -, a izbucnit din nou criza orientala şi a īnceput atunci, īn 1877, razboiul ruso-turc. Romānia şi -a declarat independenta de stat totala, īn 9-21 mai 1877. Guvernul condus de Ion C. Bratianu, şi īn care Mihail Kogalniceanu functiona ca ministru de externe, a hotarat ca, īn cadrul cererii de asistenta a Rusiei, sa se uneasca cu fortele rusesti ce operau īn Bulgaria. Armata romāna, sub comanda directa a printului Carol I, a trecut Dunarea şi a participat la asediul Plevnei; rezultatul a fost īncercuirea armatei otomane, condusa de Osman Pasa (10 decembrie 1877).
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/grivita.jpg
Atacul redutei Griviţa. Gravura a Razboiului de Independenta (1877-1878)Independenţa Romāniei, ca şi independenţa Serbiei şi a Muntenegrului, precum şi unirea Dobrogei cu Romānia, au fost recunoscute, īn Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 martie 1878). In urma insistentei marilor puteri, s-a tinut Congresul de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878), īn cadrul caruia s-a recunoscut şi mentinut statutul pe care şi -l proclamase Romānia cu un an mai īnainte. S-a restabilit, de asemenea, după o lunga perioada de dominatie otomana, dreptul Romāniei asupra Dobrogei, care a fost realipita la Romānia. Dar, īn acelaşi timp, Rusia a violat conventia semnata īn 4 aprilie 1877 şi a fortat Romānia sa retrocedeze judetele Basarabiei de sud Kapul, Bolgrad şi Ismail.
Pe 14-26 martie, 1881, Romānia s-a proclamat regat şi Carol I de Hohenzollern Sigmaringen a fost incoronat ca rege al Romāniei. După ce şi -a obtinut independenta, statul romān a fost locul catre care şi -au indreptat ochii toti romānii care traiau īn teritoriile aflate inca sub ocupatie straina. Romānii din Bucovina şi Basarabia se confruntau cu politica sistematica de asimilare īn lumea germana, respectiv ruseasca. Imigratia strainilor era dirijata catre teritoriile lor. Enclavele romānesti din Peninsula Balcanica aveau dificultati tot mai mari vizavi de politica de deznaţionalizare. La inceputul sec. XX, romānii erau un popor cu peste 12 milioane de locuitori, dintre care aproape jumatate se aflau sub dominatie straina. In acelasi timp, īn Transilvania, romānii sufereau consecintele serioase ale acordului prin care statul ungar se restabilea, după mai mult de 3 secole de colaps, īn care a fost creata dualitatea austro-ungara (1867).
Transilvania şi -a pierdut statutul autonom pe care l-a avut sub stapanirea austriaca şi a fost incorporata īn Ungaria. Legislatia adoptata de guvernul de la Budapesta proclama existenta unei singure naţionalitati īn Ungaria - aceea maghiara, destinata sa distruga din punct de vedere etno-cultural celelalte populaţii, fortandu-le sa devina ungare. Asta a supus populaţia romāneasca, alaturi de alte grupuri etnice, la grele incercari. La acel moment, Partidul Naţional Romān a jucat un rol important īn impunerea identitatii naţionale a romānilor; partidul a fost recunoscut īn 1881 şi a fost promotorul īn lupta de obtinere a recunoasterii drepturilor egale pentru natiunea romāna, precum şi rezistenta ei impotriva proiectelor de deznaţionalizare.
In 1892, lupta naţionala a romānilor a atins apogeul, īn cadrul Miscarii Memorandistice. Memorandumul a fost conceput de liderii romānilor din Transilvania, Ion Ratiu, Gheorghe Pop Basesti, Eugen Brote, Vasile Lucaciu şi a fost trimis la Viena pentru a fi supus atentiei imparatului Franz Iosef I. El avertiza opinia publica europeana asupra revendicarilor romānilor şi o punea īn garda fata de intoleranta aratata de guvernul de la Budapesta, referitor la problema naţionala.
Perioada 1878-1914 a fost una de stabilitate şi progres pentru Romānia. Politica s-a polarizat īn jurul a doua partide mari - conservator (Lascar Catargiu, Petre Carp, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Titu Maiorescu) şi liberal (Ion C. Bratianu, Dimitrie Sturza, Ion I. C. Bratianu). Ei au venit la putere alternativ şi asta a fost caracteristic pentru comportamentul politic al epocii. Politica expansionista a Rusiei a determinat Romānia sa semneze, īn 1883, īn secret un tratat de alianta cu Austria, Ungaria, Germania şi Italia; tratatul a fost reinnoit periodic pānă la primul razboi mondial. După ce la inceput a ramas neutra, īn primul razboi balcanic (1912-1913), Romānia s-a alaturat Greciei, Serbiei, Muntenegrului şi Turciei impotriva Bulgariei, īn cadrul celui de-al doilea razboi balcanic. Pacea de la Bucureşti (1913) a marcat sfarsitul conflictului şi ea prevedea ca sudul Dobrogei - Cadrilaterul (judetele Durostor şi Silistra) sa devina parte la Romānia.
In august 1914, cand a izbucnit primul razboi mondial, Romānia s-a declarat neutra. Doi ani mai tarziu, īn 14-27 august 1916, ea s-a alaturat Aliatilor, care i-au promis sprijin pentru dobandirea unitatii sale naţionale. Guvernul condus de Ion I.C. Bratianu a declarat razboi Austro-Ungariei. Ion I.C. Bratianu, prim ministru al Romāniei După primul succes, armata romāna a fost silita sa abandoneze o parte din ţara, inclusiv Bucureştiul, şi sa se retraga īn Moldova, datorita ofensivei unite a armatelor din Transilvania, comandate de Generalul von Falkenheyn şi a celor din Bulgaria, comandate de Maresalul von Mackensen. In vara lui 1917, īn marile batalii de la Marasesti, Marasti şi Oituz, romānii au respins incercarea puterilor centrale de a se apara şi au scos Romānia din razboi, ocupandu-si restul teritoriului.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/marasest.jpg
Lupta de la Marasesti - gravura din primul razboi mondialSituaţia īnsa s-a schimbat complet după Revoluţia din 1917 din Rusia şi pacea separata, īncheiata de sovietici la Brest-Litovsk (3 martie 1918). Asta atragea după sine sfarsitul operatiunilor militare pe frontul de est. Romānia a fost obligata sa urmeze pasii aliatei sale Rusia, deoarece pe frontul din Moldova trupele romānesti se intercalau cu trupele rusesti şi era imposibil ca lupta sa continue intr-o zona a frontului, şi pacea sa se instaleze īn alta zona a frontului. Rupandu-se de aliatii sai occidentali, Romānia a fost obligata sa semneze Tratatul de Pace de la Bucureşti cu puterile centrale (24 aprilie-7 mai 1918). Procedura de ratificare n-a fost insa niciodata dusa la bun sfarsit, astfel ca din punct de vedere legal tratatul n-a fost niciodata operativ; de fapt, la sfarsitul lui octombrie 1918, Romānia a denuntat tratatul şi a reintrat īn razboi.
Dreptul popoarelor la autoguvernare a triumfat la sfarsitul primului razboi mondial, şi asta a servit cauzelor romānilor care traiau īn imperiile tarist şi austro-ungar. Colapsul sistemului tarist şi recunoasterea de catre guvernul sovietic al dreptului la autoguvernare permis romānilor din Basarabia sa-si exprime prin vot īn cadrul organului naţional reprezentativ - Parlamentul ţării, care s-a convocat la Chisinau, vointa lor de a se uni cu Romānia (27 martie-9 aprilie 1918). Caderea monarhiei habsburgice īn toamna lui 1918, a facut posibila, pentru natiunile aflate sub opresiunea austro-ungara, emanciparea acestora. La 15-28 noiembrie 1918, Consiliul Naţional din Bucovina a votat la Cernauti unirea acelei provincii cu Romānia.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/cernauti.jpg
Palatul Metropolitan din Cernăuţi,
unde a fost votată unirea Bucovinei cu Romānia (28 noiembrie 1918)Adunarea naţionala din Transilvania, convocata la Alba Iulia īn 18 noiembrie-1 decembrie 1918, a votat, īn prezenţa a preste 100.000 de delegati, unirea Transilvaniei şi Banatului cu Romānia. Astfel ca, īn ianuarie 1918, cand s-a inaugurat la Paris conferinta de pace, unirea tuturor romānilor intr-un singur stat era un fapt pe deplin realizat.
Tratatele de pace internaţionale din 1919-1920, semnate la Neuilly, Saint Germain, Trianon şi Paris, stabileau noile realitati europene şi sanctionau, de asemenea, unirea provinciilor care erau locuite de romāni intr-un singur stat (295.042 km.p, cu o populaţie de 15,5 milioane).
Votul universal a fost introdus (1918), reforma radicala a fost aplicata (1921), noua Constitutie a fost adoptata - una dintre cele mai democratice de pe continent - (1923) - şi toate aceste au creat un cadru general democratic şi au pavat drumul pentru o dezvoltare economica rapida (productia industriala s-a dublat intre 1923 şi 1938. Cu cele 7,2 milioane de barili de titei produs īn 1937, Romānia era cel de-al doilea producator european şi nr. 7 īn lume. Venitul naţional pe cap de locuitor atingea 97 de dolari, īn 1938, comparativ cu cel al Greciei de 76$, cel al Portugaliei de 81 $, cel al Cehoslovaciei de 141$ şi al Frantei de 246$.
In politica, erau mai multe partide aflate īn competitie. Astfel ca Guvernul a fost controlat, de-a lungul anilor, de cateva dintre ele: Partidul Poporului (Alexandru Averescu), Partidul Naţional Liberal (Ion I.C. Bratianu, I.G. Duca, Gheorghe Tatarescu), Partidul Naţional Ţărănesc (Iuliu Maniu). Partidul Comunist Romān, fondat īn 1921, şi care avea un numar nesemnificativ de membri, a fost interzis, īn 1924. Garda de Fier, o miscare extremista a aripii naţionaliste de dreapta, fondata de Corneliu Zelea Codreanu, īn 1927, a fost, de asemenea, exilata. In 1930, Carol al II-lea s-a razgandit īn legatura cu decizia sa anterioara de a renunta la tron şi l-a detronat pe fiul sau minor, Mihai (care devenise rege īn 1927) şi a luat tronul. Opt ani mai tarziu el instaura propria sa dictatura (1938-1940).
Obiectivele politicii externe īn perioada interbelica, cand Nicolae Titulescu a jucat un rol major, erau indreptate spre mentinerea status-quo-ului teritorial, prin crearea aliantelor regionale, sprijinind Liga natiunilor şi politica de securitate colectiva, la fel ca şi promovarea unei stranse cooperari cu democratiile vestice - Franta şi Anglia.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/titulesc.jpg
Nicolae Titulescu, ministrul afacerilor externe romān,
suporterul securitatii colective īn EuropaImpreuna cu Cehoslovacia şi Iugoslavia, Romānia a fondat Mica Antanta, īn 1920-1921 şi a creat o noua organizatie de securitate regionala - Antanta Balcanica, impreuna cu Iugoslavia, Grecia şi Turcia, īn 1934.
Pe masura ce nazismul crestea īn Germania, aceasta impreuna cu Italia sprijinea pretentiile revizioniste ale statelor vecine Romāniei; politica de forta a avut succes pe continent şi acest lucru a fost marcat de Anschluss, Pactul de la Munchen (1938), de separare a Cehoslovaciei (1939). S-a produs o apropiere intre Uniunea Sovietica şi cel de-al treilei Reich; toate acestea au dus la izolarea internaţionala a Romāniei. Pactul Ribentropp-Molotov (23 august 1939), stipula intr-un protocol secret interesele sovietice īn statele baltice, estul Poloniei, precum şi īn Basarabia.
Cand a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, Romānia şi -a declarat neutralitatea (6 septembrie 1939). Dar ea a sprijinit Polonia (facilitand tranzitul tezaurului Bancii Naţionale şi garantand azil presedintelui polonez şi guvernului). Infrangerile suferite de Franta şi Marea Britanie īn 1940 au creat o situatie dramatica pentru Romānia. Guvernul sovietic a aplicat capitolul 3 al protocolului secret din 23 august 1939 şi a fortat Romānia, prin ultimatumul din 26 şi 28 iunie 1940, sa cedeze nu numai Basarabia, dar şi nordul Bucovinei şi teritoriul Hertei (ultimele doua nu au apartinut niciodata Rusiei). Sub tratatul de la Viena - de fapt, un dictat - (30 august 1940), Germania şi Italia i-au dat Ungariei nord-estul Transilvaniei, unde populaţia majoritara era romāneasca. In urma discutiilor romāno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, īn 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/rommap.jpg
Harta Romāniei cu teritoriile pierdute īn anii '40Serioasa criza din vara lui 1940 a dus la abdicarea regelui Carol al II-lea, īn favoarea fiului sau, Mihai I (6 septembrie 1940); īn acelaşi timp, a dus la preluarea Guvernului de catre generalul Ion Antonescu (el a devenit maresal īn octombrie 1941). Intr-un efort de a obtine sprijinul Germaniei şi Italiei, Ion Antonescu a antrenat la guvernare miscarea Garzii de Fier. Miscarea a incercat, intr-un act de rebeliune īn 21-23 ianuarie 1941, sa ia intreaga conducere a guvernului, şi ca urmare ea a fost eliminata din politica.
Dorind sa recapete teritoriile pierdute īn 1940, Ion Antonescu a participat, alaturi de Germania, īn razboiul dus impotriva Uniunii Sovietice (1941-1944). Infrangerile suferite de puterile Axei au dus după 1942 la sporirea incercarilor facute de regimul Antonescu, precum şi de opozitia democratica (Iuliu Maniu, C.I.C. Bratianu) de a scoate Romānia din Alianta cu Germania. Pe 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu a fost arestat din ordinul regelui Mihai I. Noul guvern, format din militari şi tehnocrati, a declarat razboi Germaniei (24 august 1944) şi , astfel, Romānia şi -a adus intregul ei potential economic şi militar īn Alianta Natiunilor Unite, pānă la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial īn Europa. In ciuda eforturilor umane şi economice, pe care Romānia le facuse pentru cauza Natiunilor Unite timp de noua luni, Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), nega Romāniei statutul de co-beligerant şi o obliga sa plateasca o imensa despagubire de razboi; dar, Tratatul recunostea retrocedarea teritoriilor din nord-estul Transilvaniei la Romānia, īn timp ce Basarabia şi nordul Bucovinei ramaneau anexate la URSS.
http://www.sfatulbatranilor.../imagini/istorie/moisei.jpg
Monumentul de la Moisei,
dedicat victimelor teroarei hortisto-ungare īn Romānia ocupataTrupele sovietice stationau pe teritoriul Romāniei şi ţara a fost abandonata de puterile occidentale, astfel ca urmatorul stadiu a adus o evolutie similara acesteia, ca şi celorlalti sateliti ai imperiului sovietic. Intregul guvern a fost preluat prin forta de comunisti, partidele politice au fost interzise, iar membrii lor au fost persecutati şi arestati; regele Mihai I a fost fortat sa abdice şi īn aceeasi zi a fost proclamata Republica Populara (30 decembrie 1947). S-a instaurat dictatura unui singur partid, bazata pe o supraveghere omnipotenta şi omniprezenta şi pe forta de represiune. Intreprinderile industriale, bancile şi mijloacele de transport au fost naţionalizate (1948), agricultura a fost colectivizata fortat (1949-1962). Intreaga economie s-a dezvoltat potrivit planurilor de cinci ani, obiectivul principal fiind industrializarea de tip stalinist. Romānia a devenit membru fondator al CAER (1949) şi al Tratatului de la Varsovia (1955). La moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1965), liderul comunist al epocii de după razboi, conducerea partidului, care mai tarziu a fost identificata şi cu conducerea de stat, a fost monopolizata de catre Nicolae Ceauşescu. Intr-o scurta perioada, el a reusit sa concentreze īn propriile maini (si ale celor ale clanului condus de sotia sa, Elena Ceauşescu), toate parghiile puterii partidului comunist şi cele ale sistemului de stat.
Romānia s-a distantat de URSS (acest lucru a fost facut public īn "Declaratia" din aprilie 1964; politica interna a fost mai putin rigida şi s-a inregistrat o oarecare deschidere īn politica externa (Romānia a fost singurul stat membru al Tratatului de la Varsovia, care nu a intervenit īn Cehoslovacia, īn 1968); toate acestea, ca şi capitalul politic construit pe o linie mai putin ortodoxa, erau folosite pentru a consolida propria pozitie a lui Ceauşescu, ca sa preia intreaga putere īn cadrul partidului şi a statului.
Dictatura familiei Ceauşescu, una dintre cele mai absurde forme de guvernare totalitarista din Europa secolului XX, bazata pe cultul personalitatii care friza, de fapt, patologicul, a avut ca rezultat, printre altele, distorsiuni īn economie, degradarea īn viata socială şi morala, izolarea ţării īn cadrul comunitatii internaţionale. Resursele ţării au fost abuziv folosite pentru construirea unor proiecte gigant absurde, nascocite de megalomania dictatorului. Asta a contribuit, de asemenea, la scaderea dramatica a nivelului de trai al populaţiei şi la adancirea crizei regimului.
In aceste conditii, izbucnirea revoltei stārnite la Timisoara īn 16 decembrie 1989, a cuprins rapid toata ţara, şi īn 22 decembrie dictatura a fost rasturnata, prin sacrificiul a peste 1000 de vieti.
Victoria revoluţiei a deschis drumul spre restabilirea democratiei, a sistemului politic pluralist, pentru intoarcerea la economia de piata şi reintegrarea ţării īn spatiul economic, politic şi cultural european.