latan.elena
12.08.2023, 14:36
https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/365713121_827684699184781_8087523743481359376_n.jp g?_nc_cat=104&ccb=1-7&_nc_sid=7f8c78&_nc_ohc=zMPliYX8q6YAX-yPU4u&_nc_ht=scontent.fcra1-1.fna&oh=00_AfCn7VIsieeFV8F9GHTLCRGYvpxu2ZBbSJtCK1TM9zwN Ag&oe=64DC8D88
[De l'homme ŕ l'homme vrai, le chemin passe par l'homme fou, Prin nebunie omul, chiar și în propria sa rațiune, poate deveni în ochii săi adevăr concret și obiectiv. De la bărbat la bărbat adevărat, drumul trece prin nebun. ]
Melancolia este o nebunie fără febră sau furie, însoțită de frică și tristețe. În măsura în care delirează – adică ruperea esențială de adevăr – originea sa stă într-o mișcare dezordonată a spiritelor și într-o stare defectuoasă a creierului; însă această teamă, această neliniște, care fac melancolia tristă și meticuloasă, poate fi explicată prin mișcări Singur? Poate exista un mecanism de frica si circulatie a spiritului caracteristic tristetii? Melancolia nu poate fi tratată ca paralizie, apoplexie, vertij sau criză. Până la urmă, nici măcar nu se poate analiza ca pe o simplă demență, deși delirul melancolic sugerează o anumită tulburare în mișcarea spiritelor. Când omul abandonează sensibilul, sufletul său devine ca demența. Marșind spre Dumnezeu, omul este expus nebuniei mai mult ca oricând, și care este pentru el portul adevărului spre care harul îl împinge în sfârșit, dacă nu un abis de sragiune? Înțelepciunea lui Dumnezeu, când strălucirea ei poate curge, nu este o rațiune îndelung voalată, ci o adâncime nemăsurabilă. Secretul păstrează în el toate dimensiunile secretului, contradicția se contrazice întotdeauna, sub semnul principalei contradicții care cere ca însuși centrul înțelepciunii să fie vertiginul tuturor nebuniei. Doamne, planul tău este prea profund.
Michel Foucault, din Istoria nebuniei în epoca clasică -
https://www.facebook.com/photo/?fbid=827818655838052&set=a.516831363603451
[De l'homme ŕ l'homme vrai, le chemin passe par l'homme fou, Prin nebunie omul, chiar și în propria sa rațiune, poate deveni în ochii săi adevăr concret și obiectiv. De la bărbat la bărbat adevărat, drumul trece prin nebun. ]
Melancolia este o nebunie fără febră sau furie, însoțită de frică și tristețe. În măsura în care delirează – adică ruperea esențială de adevăr – originea sa stă într-o mișcare dezordonată a spiritelor și într-o stare defectuoasă a creierului; însă această teamă, această neliniște, care fac melancolia tristă și meticuloasă, poate fi explicată prin mișcări Singur? Poate exista un mecanism de frica si circulatie a spiritului caracteristic tristetii? Melancolia nu poate fi tratată ca paralizie, apoplexie, vertij sau criză. Până la urmă, nici măcar nu se poate analiza ca pe o simplă demență, deși delirul melancolic sugerează o anumită tulburare în mișcarea spiritelor. Când omul abandonează sensibilul, sufletul său devine ca demența. Marșind spre Dumnezeu, omul este expus nebuniei mai mult ca oricând, și care este pentru el portul adevărului spre care harul îl împinge în sfârșit, dacă nu un abis de sragiune? Înțelepciunea lui Dumnezeu, când strălucirea ei poate curge, nu este o rațiune îndelung voalată, ci o adâncime nemăsurabilă. Secretul păstrează în el toate dimensiunile secretului, contradicția se contrazice întotdeauna, sub semnul principalei contradicții care cere ca însuși centrul înțelepciunii să fie vertiginul tuturor nebuniei. Doamne, planul tău este prea profund.
Michel Foucault, din Istoria nebuniei în epoca clasică -
https://www.facebook.com/photo/?fbid=827818655838052&set=a.516831363603451