PDA

Arată versiune întreagă : Baleriu Mocanu Basarabia - Un OM



Adrian Pop
01.04.2023, 13:19
https://academianatiuniiromane.files.wordpress.com/2018/08/39149865_528203387615837_894117298019762176_n.png? w=685


VALERIU MOCANU – Președinte Fondator

Valeriu Mocanu s-a născut pe 26 iulie 1952, în satul Copcui, raionul Leova, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, (astăzi Republica Moldova), într-o familie de intelectuali.
Valeriu este fiul lui Alexei, care a fost agronom, dar și pedagog. Tata, fără nicio frică, le spunea mereu celor doi copii că adevărata a lor Patrie este peste Prut și nicidecum la Est. Tata a decedat în 1964, la nici 48 de ani de viață.
Mama, Ludmila, s-a născut în orașul Leova, unde a fost colegă de școală cu Maricica Aldea, mama patrioților români basarabeni Ion Aldea Teodorovici și Petre Teodorovici. Ea a fost învățătoare, apoi Șefă a Grădiniței de copii din Copcui, satul în care s-a stabilit după căsătorie. Ea și-a făcut studiile și a locuit la sfârșitul perioadei interbelice la Galați și la Cluj și a îndrumat mereu cei doi copii să fie cinstiți și corecți în toate, i-a crescut, i-a educat și a suferit mult pentru ei.
La vârsta de 7 ani Valeriu Mocanu s-a înscris la Școala din sat, iar după clasa a opta a devenit student la Colegiul de Medicină din Chișinău, pe care l-a absolvit în februarie 1971 cu specializarea Medicină Preventivă.
Reclame




RAPORTEAZĂ ACEASTĂ RECLAMĂCONFIDENȚIALITATE
Din 1970 până în 1976 a activat în Sanepidul din Chișinău, iat în intervalul de timp 1072-1974 a fost înrolat în armată.
Începând cu anul 1976 a activat la Studioul Cinematografic MOLDOVA-FILM, în calitate de asistent-operator imagine, dar și cameraman secund.
În intervalul de timp martie 1984 – octombrie 1986 a activat în trupa Teatrului Na țional M.EMINESCU din Chișinău, (pe atunci Teatrul Academic A.PUȘKIN), în calitate de Șef Montaj Artistic, iar în intervalul de timp 1986-1988 a activat în Cabinetul Metodic al Centrului pentru Premilitari.
Începând cu anul 1988 și până la sfârșitul anului 1991 a fost Director al Centrului de Cinematografe Școlare, Director adjunct, apoi Director al Întreprinderii Cinematografice Municipale din Chișinău.
Pe parcursul anilor 1991 și 1992 a fost Șef de Departament și Vicepreședinte al Bursei de Mărfuri și Valori MIR-PACE, iar din 1993 și până în 2005, Președinte SRL CORINA M.V.
Din 2005 este Președinte Fondator al Asociației Culturale (Obștești) Asociația Nativilor din 1952, iar din 14 februarie 2018 este Președinte Fondator al Academiei Națiunii Române (Asociație Culturală – Obștească).



Obârșia Neamului a adăugat 80 de fotografii noi în albumul Obârșia Neamului Românesc (sfatulbatranilor.ro) (http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/29177-Ob%C3%A2r%C8%99ia-Neamului-a-ad%C4%83ugat-80-de-fotografii-noi-%C3%AEn-albumul-Ob%C3%A2r%C8%99ia-Neamului-Rom%C3%A2nesc)

(20+) Facebook (https://www.facebook.com/valeriu.mocanu.12/videos/597889495586912/?sfnsn=mo)

VALERIU MOCANU – Președinte Fondator – Academia Națiunii Române (wordpress.com) (https://academianatiuniiromane.wordpress.com/valeriu-mocanu-presedinte-fondator/)

Bucur Ilie - MINUNAT la CRAIOVA: - Simpozion patriotic: "Obârșia... | Facebook (https://m.facebook.com/bucur.ilie.14/posts/pcb.10229399817075503/?photo_id=1380643492713480&mds=%2Fphotos%2Fviewer%2F%3Fphotoset_token%3Dpcb.1 0229399817075503%26photo%3D1380643492713480%26prof ileid%3D100000617260387%26eav%3DAfYCgXgh-fEn-7FPsDy2fkFPZjJ7yto2DwqKoEQzRNSi_2afjoTc6JHEZrf96W9 K78U%26paipv%3D0%26source%3D48%26refid%3D52%26__tn __%3DEH-R%26cached_data%3Dfalse%26ftid%3D&mdp=1&mdf=1)

Adrian Pop
01.04.2023, 13:28
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337689049_606079221113797_2613914355138795990_n.jp g?_nc_cat=106&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=coCLeW6o2jYAX8GweQa&_nc_ht=scontent.fotp3-2.fna&oh=00_AfDQwJlyTuvkmGHmCNCW7tLgJrlD178p_TelVwTFwvzd KQ&oe=642C6BEF




(20+) Facebook (https://www.facebook.com/RomaniaReUnita/posts/237472465337384)

Basarabia e Romania - Oltenia (https://www.facebook.com/RomaniaReUnita?__cft__[0]=AZVm4r7GYaJcEonN3tmyHRww4wiNw6MebryXTuuEr5wZfyqG_ CHCPvI_uMNiZX47KTWKBz3hLDMHUqZl8knJlle74WtNHdWd4In 5WEI5e6mLQgEYhUCgFmZ8z_PtDs94Uhhh_NPsFM050fmPeLJxb Fz8&__tn__=-]C%2CP-R) a adăugat 43 de fotografii noi în albumul Unirea Basarabiei cu România sărbătorită la Craiova! (https://www.facebook.com/media/set/?vanity=RomaniaReUnita&set=a.237472448670719&__cft__[0]=AZVm4r7GYaJcEonN3tmyHRww4wiNw6MebryXTuuEr5wZfyqG_ CHCPvI_uMNiZX47KTWKBz3hLDMHUqZl8knJlle74WtNHdWd4In 5WEI5e6mLQgEYhUCgFmZ8z_PtDs94Uhhh_NPsFM050fmPeLJxb Fz8&__tn__=-UC%2CP-R)


28martiela11:52 (https://www.facebook.com/RomaniaReUnita/posts/pfbid0YhgLRoY3z5eWfcdWvg9YWmjWkLtvJuJRzTaCXnvPm6yf NHgsaV6n8r1S43V1yxj4l?__cft__[0]=AZVm4r7GYaJcEonN3tmyHRww4wiNw6MebryXTuuEr5wZfyqG_ CHCPvI_uMNiZX47KTWKBz3hLDMHUqZl8knJlle74WtNHdWd4In 5WEI5e6mLQgEYhUCgFmZ8z_PtDs94Uhhh_NPsFM050fmPeLJxb Fz8&__tn__=%2CO%2CP-R) ·

Adrian Pop
01.04.2023, 13:29
(20+) Facebook (https://www.facebook.com/ObarsiaNEAMULUI/posts/231382112764148)

Obârșia Neamului (https://www.facebook.com/ObarsiaNEAMULUI?__cft__[0]=AZU6n6Cc4j2DoM6KTioxP4bLJkyYmWlfrWSO7mp0MGoam8G-EbTSVg1JYQm70d9D0_0JtT6PWBoOY_737R_QU0FH9QA1eBQq7F iEfuKQQDTX2kI7yqRwY8Y2AUyyT-qpUskW7iCSZNdBuin2F0766Cze&__tn__=-]C%2CP-R) a adăugat 80 de fotografii noi în albumul Obârșia Neamului Românesc 2023 (https://www.facebook.com/media/set/?vanity=ObarsiaNEAMULUI&set=a.231382106097482&__cft__[0]=AZU6n6Cc4j2DoM6KTioxP4bLJkyYmWlfrWSO7mp0MGoam8G-EbTSVg1JYQm70d9D0_0JtT6PWBoOY_737R_QU0FH9QA1eBQq7F iEfuKQQDTX2kI7yqRwY8Y2AUyyT-qpUskW7iCSZNdBuin2F0766Cze&__tn__=-UC%2CP-R).
28 martie la 11:09 (https://www.facebook.com/ObarsiaNEAMULUI/posts/pfbid02CDafRksipY794Pd35ADKne4LK6YoyRWqCb63rUF5meG DZH4GjCPEy7vka7bMvHNFl?__cft__[0]=AZU6n6Cc4j2DoM6KTioxP4bLJkyYmWlfrWSO7mp0MGoam8G-EbTSVg1JYQm70d9D0_0JtT6PWBoOY_737R_QU0FH9QA1eBQq7F iEfuKQQDTX2kI7yqRwY8Y2AUyyT-qpUskW7iCSZNdBuin2F0766Cze&__tn__=%2CO%2CP-R) ·

Adrian Pop
01.04.2023, 13:29
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337906090_4179940465563925_7491244019677061352_n.j pg?_nc_cat=111&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=RQuEeJVmwE4AX_Srdl2&_nc_ht=scontent.fotp3-1.fna&oh=00_AfBZLSp7E9YHk7es8IoB6h_I8leS5SgXQB0KPnM-rHTvLQ&oe=642DCDE8

Adrian Pop
01.04.2023, 13:31
https://scontent.fotp3-4.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337874792_777240590215696_1360702220393444197_n.jp g?_nc_cat=100&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=sPQMYui6eIoAX_ndVLc&_nc_ht=scontent.fotp3-4.fna&oh=00_AfAinUZKR2TvgtmTxQZ-c7zxqyi9RnO7cMvTpbQzcOz2cw&oe=642DAD7B

Adrian Pop
01.04.2023, 13:32
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337705809_208620801795548_2364342905027757585_n.jp g?_nc_cat=111&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=zRrJYwCmvyUAX-W1UEC&_nc_ht=scontent.fotp3-1.fna&oh=00_AfDU3OmK9ZeWjo85X_8HDWXKT7uPM7c9_rikiINf-EWuPw&oe=642CE49C

Adrian Pop
01.04.2023, 13:33
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337727834_964066304960035_7573867591832234069_n.jp g?_nc_cat=107&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=pH5x-bfeu28AX8HZuZl&_nc_ht=scontent.fotp3-1.fna&oh=00_AfDZRnXIpAe_sGKG5I5IsYnybXTnfMGv4xCRODobOBK-1w&oe=642D32D0

Adrian Pop
01.04.2023, 13:34
https://scontent.fotp3-4.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337989774_5561996703902165_7562452491172119177_n.j pg?_nc_cat=110&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=-FVhiqq8VnYAX_7xR2d&_nc_oc=AQkaNoZtsnoY-UhV_gg1SwpQ26xHdt3UoONaoRh47NOJ6rzTe7FrRHGuIFxquM1 VYMhHZFwYEjPf_ao6bcLmhKAN&_nc_ht=scontent.fotp3-4.fna&oh=00_AfDXPn-rS4I1dCrebzoloLNMHgAa6JCt9rgC4dQrSwgYkQ&oe=642C95CB

Adrian Pop
01.04.2023, 13:35
https://scontent.fotp3-4.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337869661_781716849965039_7960632536596660548_n.jp g?_nc_cat=108&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=FzpeFA5x5eMAX8CLNt8&_nc_ht=scontent.fotp3-4.fna&oh=00_AfA_u0jiUsL1dxT3RKedY18-l5btuwwXz7meYJWbbzJoRA&oe=642CB880

Adrian Pop
01.04.2023, 13:36
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337863650_936954264118141_8890785828811874043_n.jp g?_nc_cat=107&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=vhDw1CtAAkMAX9Grhf5&_nc_ht=scontent.fotp3-1.fna&oh=00_AfCMGr7yrHQJSxWqjBQY5ecBgOItAFnqwrIW7fCBGN47 gA&oe=642C64B7

Adrian Pop
01.04.2023, 13:42
S-a conturat intregul sistem de coordonare format din 4 Entitati la nivel Planetar: Sfatul Batranilor, Consiliul Pacii, Clubul de la Craiova si Echipa Zalmoxa.

https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/322930423_491066213156431_103666594063579759_n.jpg ?_nc_cat=105&ccb=1-7&_nc_sid=dbeb18&_nc_ohc=0IOFAnS-yZ0AX-NTwfe&_nc_oc=AQnYQkdThvfHsSGcpL65xPl6UTYUJze5at2jiJp6eeX J8TPHih1tCIfEmCIxyaOx1nBpvbw0LsIgedziNXXWISD3&tn=1GvgxhMhSLkrjvyc&_nc_ht=scontent.fotp3-2.fna&oh=00_AfBQis-qd4LozX7Hp4xYqW-LT7cg59KjzTsidgWjDpizEQ&oe=63C7DCE4

Acestea sunt cele 4 Entități care au un scop Nobil comun - Pacea Lumii

Membrii echipelor au la baza Principiile Zalmoxiene.

Membrii "SFATULUI BATRANILOR" din Romania, echipa infiintata pe data de 10.10.2011.

1. Elena Latan
2. Catalin Zamfir
3. Adrian Pop
4. Petre Savescu
5. Remus Constantin Raclau
6. Madalina Enculescu
7. Florian Colceag
8. Iulian Hornet
9. Ioan Birta
10. Geo Stroe


Pe data de 27.08.2020, a fost înființat la Craiova - Consiliul Păcii !!!

1. General (r.) prof. Dr. Mircia Chelaru - Presedinte
2. Prof. Univ. Dr. Petre Savescu - Departament extren
3. Ec. Catalin Zamfir - Departament intern
4. Ing. Adrian Pop - Departament sinteza
5. Prof. Marilena Vidrascu
6. Col (r.) Dr. Geo Stroe
7. Prof. Dr. Florian Colceag
8. Inventator Iulian Hornet
9. Jurist Mihaela Vieru
10. Ing.Dragos Ungureanu
11. Ec. Madalina - Pavel Loredana
12. Ing.Valeriu Ciubotaru
13. Dr. Madalina Enculescu
14. Ing. Cristi Vintila
15. Prof. Dr. Valeriu Mocanu


Echipa ZALMOXA infiintata pe data de 30.11 2022 pentru a reconstrui din temelii Romania reintregita, cu plecare din zero lei.

1.Prof.Univ.Dr. Petre Savescu
2. Dr. Simona Denisa Kanakidis
3. Ec. Catalin Zamfir
4. Ing. Adrian Pop
5. Dr. Madalina Enculescu
6. Sebastian Stroe - elev
7. Enciu Stefan - antreprenor
8. Inventator Iulian Hornet
9. Ing. Andrei Patrut
10.Scenograf Magda Manescu
11.Ing. Cristi Vintila
12. Ec Ingrid S
13. Jurist Mihaela Vieru
14. Ec. Alina Bratu
15. Ing. Stefan Ionescu
16. Scriitor Maria Dragoi
17. Prof. Dr. Valeriu Mocanu


Pe data de 12.12.2022 a fost infiintat Clubul de la Craiova

1. Ing Dragos Ungureanu - Craiova
2. Prof.Univ.Dr. Petre Savescu - Craiova
3. Ing. Mircea Cocalnau - Craiova
4. Ing. Florian Gheorghe - Craiova
5. Ec. Catalin Zamfir - Craiova
6. Ing. Adrian Pop - Craiova
7. Elev Sebastian Stroe - Craiova
8. Ing Alecu Ioan - Iasi
9. Stefan Enciu - Craiova
10. Dr Madalina Enculescu - Craiova
11. Ing. Cristi Vintila - Craiova
12. Inventator Iulian Hornet - Bucuresti
13. Remus Constantin Raclau - Italia
14. Ing. Andrei Patrut - Bucuresti
15. Jurist Mihaela Vieru - Craiova
16. Ec. Alina Bratu - Bucium
17. Ing. Stefan Ionescu - Bucuresti
18. Scriitor Maria Dragoi


Suntem 5 Buni Romani in toate cele 4 Entități romanesti care au un scop comun - PACEA LUMII !

1.Dr Mădălina Enculescu
2. Inventator Iulian Hornet
3. Ec CATALIN Zamfir
4. Prof Univ Dr Petre Savescu
5. Ing Adrian Pop

DOAMNE AJUTA !

Adrian Pop
01.04.2023, 14:41
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337871095_589076313145333_6719954900133616697_n.jp g?_nc_cat=104&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=lAevTp-h8dcAX8Ld0mh&_nc_ht=scontent.fotp3-1.fna&oh=00_AfCULejC2AUK-jYbCSgu80MM6Cq0fTmUw6ctQzqwIzrSiQ&oe=642D285E

Adrian Pop
01.04.2023, 14:42
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337858905_569499944961740_8706259303893234767_n.jp g?_nc_cat=106&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=VmNRmp_AG3wAX8jdiVH&_nc_ht=scontent.fotp3-2.fna&oh=00_AfBdzGWwrpXGHtgoxr2RF05O6P9xIUS2N2-03pWM8k_txQ&oe=642DC5E6

Adrian Pop
01.04.2023, 14:45
https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337699526_521154223563104_4691482542310845574_n.jp g?_nc_cat=101&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=JlJTH4ekoeoAX_a96wM&_nc_ht=scontent.fotp3-3.fna&oh=00_AfCNV0DmQ1JyQHPfB6xRTD711B5Nu0rtg-cNxITAP53JcA&oe=642D9A81

Adrian Pop
01.04.2023, 14:50
https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337869135_238695321946865_4307442470804801695_n.jp g?_nc_cat=103&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=m3pjcbrbeJQAX-n1iEv&_nc_ht=scontent.fotp3-3.fna&oh=00_AfCHrenhvPiyrquRUXl779IAex9awA4yQ4p_6_o3c-AoBQ&oe=642DC78E

Adrian Pop
01.04.2023, 14:53
https://scontent.fotp3-1.fna.fbcdn.net/v/t39.30808-6/337906090_4179940465563925_7491244019677061352_n.j pg?_nc_cat=111&ccb=1-7&_nc_sid=0debeb&_nc_ohc=RQuEeJVmwE4AX_Srdl2&_nc_ht=scontent.fotp3-1.fna&oh=00_AfBZLSp7E9YHk7es8IoB6h_I8leS5SgXQB0KPnM-rHTvLQ&oe=642DCDE8