Adrian Pop
12.03.2012, 13:21
Mihai Eminescu- Deviza asasinilor
file:///C:/Users/admin/AppData/Local/Temp/msohtml1/01/clip_image002.jpg (http://www.ziaristionline.ro/2011/01/16/raportul-anonim-al-mortii-lui-eminescu-cartea-trecerii-x/masca-mortuara_mihai-eminescu_pogor_iasi/)Există, se vede, între radicalii din România un fel de dictionar secret de locutiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, cari ne rămîn necunoscute nouă profanilor precum: „Vegheati! Ora a sosit” si altele de acestea.
O foaie din Focsani, „Luptătorul”, dînd seamă despre atentatul încercat asupra d-lui Brătianu, încheie cu cuvintele : „Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene!” Fost-or-fi potrivite cu ceea ce se petrecuse, avut-or-fi aceste cuvinte alt farmec asupră-ne nu stim, destul că, la încheiarea unui articol în care condamnam fapta, cercam însă a explica cum instinctele rele, înclinările criminale ale oamenilor găsesc în precedentele create de principiile si apucăturile rosiilor o atmosferă ce le prieste, pusesem si noi cuvintele, rămase în mintene la citirea ziarului din provincie, „Ale tale dintru ale tale”.
Nici prin vis nu ne trecea că, din întîmplare, puseserăm mîna pe una din acele locutiuni mistice, din acele devize ale partidului rosu de cari ascultă orbeste toată suflarea patriotică, că noi, neconsacratii în misterele organizatiei internationale ale societătii de exploatare, atinsesem cu vîrful condeiului un triangul cabalistic din marea carte secretă a partidului.
Odată atinsă, această formulă a început să geamă sub pana d-lui C.A. Rosetti, d-sa s-a tinut obligat a ne da o explicare pe larg a acestor vorbe si a făcut-o în cinci articole consecutive ale „Românului”, în acel stil onctios si apocaliptic care-i-e propriu.
Iată ce însemnează această nefericită cabală după esplicarea „Românului”.
Cuvintele „Ale tale dintru ale tale”, zise asupra unui asasinat si aruncate victimei asasinatului, cuprind însăsi legitimarea crimei.
A zice unui om asupra căruia s-a făcut o încercare de asasinat „ale tale dintru ale tale” este a-i zice „ai meritat a fi asasinat”.
Toti asasinii zic victimelor lor „ale tale dintru ale tale”; mai cu seamă în asasinatele politice aceasta este o regulă fără esceptiune.
E foarte trist că organul de căpetenie al partidei conservatoare a adoptat această deviză a asasinilor. . .
Depinde de partida conservatoare de a proba tării, printr-o dezaprobare categorică, că nu în numele ei „Timpul” a adoptat această deviză. Nouă ni se pare că principiele conservatoare ar reclama această regulare, căci altfel ar putea să intre în societatea noastră un virus dizolvător care să nu crute pe membrii partidei conservatoare mai mult decît pe membrii partidei liberale; si la fiece lovitură de cutit sau de pistol ar răsuna deviza adoptată de organul partidului conservator: „Ale tale dintru ale tale”.
A zice „ale tale dintru ale tale” unui bărbat politic în urma unei încercări de asasinat. . . este în adevăr culmea neomeniei.
Iată dar ce însemnează acest fatal cuvînt, asupra adîncimii întelesului căruia d.C.A.Rosetti a trebuit să ne lămurească.
„Ale tale dintru ale tale” însemnează:
Legitimarea crimei;
Judecata: „Ai meritat să fii asasinat”,
În regulă fără esceptie aceasta e deviza asasinilor;
Un virus dizolvător;
Culmea neomeniei.
Poate fi sigur d. C.A. Rosetti că nu-i sîntem decît multumitori pentru această explicatie. Am suportat cinci articole de insinuatiuni nemeritate pînă acum, pînă să ni se esplice marele cuvînt cabalistic al religiei revolutionarilor. Deodată ni s-a luminat dinaintea ochilor, deodată am simtit că atinsesem triangulul mistic al conspiratorilor, deodată ne-am adus aminte că acest fatal „ale tale dintru ale tale” a mai fost întrebuintat într-o ocazie analogă de cătră chiar esplicatorul ei actual.
În adevăr, în ianuarie 1876, un om, anume Paraschivescu, care nu putuse justifica întrebuintarea unei sume, îndealtmintrelea de tot neînsemnate, din fondurile politenesti si care n-o putuse restitui, a fost depărtat din functie. Ministrul prezident de pe atunci, d. Lascar Catargiu, refuzînd în mod constant a-l mai numi în vro functie, dar stiindu-l în mare mizerie, îl ajuta din cînd în cînd cu cîte-o mică sumă. Din cauza refuzului de-a-l pune în functie, acest om a comis un atentat asupra ministrului prezident.
Iată însă ce scria „Românul” de la 15 ianuarie 1876 asupra acestui atentat:
Oricît de reprobabil este faptul, dacă vreodată cuvintele ale tale dintru ale tale si-au găsit o exact aplicare este acum, la adresa primului-ministru.
Cum cutează „Monitorul” a spune că acest functionar a delapidat cînd delapidatorul n-a fost dat judecătii, astfel ca să nu mai aibă cuvînt de-a cere slujba, nici îndrăzneală de-a mai călca pragul primului-ministru? Deci ale tale dintru ale tale.
D. Catargiu a înlăturat juratii; a dat pe delapidatori la tribunale; pentru ce dar îi ocroteste?Ale tale dintru ale tale…
… Şi dacă l-a primit si s-a servit de dînsul, pentru ce în urmă l-a dat afară?Ale tale dintru ale tale…
….Însusi primul-ministru este bătut de propriul său agent politenesc: ale tale dintru ale tale.
… Iată-te acum bătut de tocmai acei pe care-i plăteai: ale tale dintru ale tale. . .
Va să zică această vorbă mistică, pe care noi am împrumutat-o unui ziar din provincie, „Românul” a aruncat-o într-un singur articol de sapte ori la adresa d-lui Lascar Catargiu. Cînd si cui? După un atentat, victimei atentatului.
Va să zică de sapte ori, cu deplină cunostintă a întelesului grav ce-l au aceste vorbe, „Românul” a pronuntat legitimarea crimei, de sapte ori a fost în culmea neomeniei, de sapte ori într-un singur articol a rostit deviza asasinilor si a aruncat un virus dizolvator în societate.
Hotărît, e ceva din soarta tragică a regelui Oedipus în purtarea rosiilor. În Teba, în cetatea cea cu o sută de porti, trăia acest nefericit rege care, fără s-o stie, ucisese pe părintele său si se cununase cu mumă-sa. Aflînd de la oracolul din Delfi că tara e bîntuită de ciumă din cauza acestei crime nemaipomenite, pe al cărei autor nu-l stia, a pronuntat cu mare furie o osîndă energică asupra autorului … asupra sa însusi. Astfel îi vezi pe rosii căzînd într-o adîncă furie cînd îsi condamnă vorbele si faptele lor proprii. Sînt momente de taină în viata oamenilor, cînd ei se sperie de ei însii, cînd descopăr pe demonul relelor în ei si-l blestemă orbeste, nestiind că lovesc cu această estremă cruzime în pieptul lor propriu.
Nu, linistească-se „Românul”; nu primim deviza asasinilor, nu legitimăm, nu justificăm nicicînd crimele. E o lege constantă a spiritului omenesc, legea cauzalitătii, care sileste pe orice inteligentă de-a explica ceea ce se întîmplă. Dar de la o explicare curat cauzală pînă la scuză, pînă la legitimare, pînă la justificare, care implică un act de aprobare din partea simtului nostru de dreptate si a constiintei noastre, e o deosebire cît cerul de pămînt.
E în adevăr vrednică de mirare analogia cazului.
Paraschivescu era bănuit de delapidare, Pietraru a delapidat în adevăr. Deosebirea e numai că d. Lascar Catargiu n-a voit să-l numească în functie pe cel dentîi, d. Brătianu 1-a numit pe cel din urmă functionar în resortul său.
Cu toate acestea, ce deosebire între tonul nostru si acela al „Românului” de atunci, care se va vedea si mai bine dintr-alt articol al acelei foi, pe care-l vom comunica mîine.
Cu tot tonul necuviincios de atunci al „Românului” am crezut că nu e demn de pana noastră de-a repeta acea necuviintă. Ne doare însă soarta tării, ne doare această anarhie de idei, această viciare a simtului public prin fraze apocaliptice, ne doare mizeria intelectuală si morală din tară si de aceea am fost siliti nu de-a diminua cu greutatea unui fir de mustar măcar responsabilitatea făptuitorului, ci de-a arăta de ce instinctele rele, în loc de-a se manifesta, ca altă dată, în crime de rînd, alunecă azi pe clina cea mai periculoasă din toate, pe clina atentatelor contra sigurantei statului.
Iată de ce am relevat antecedentele d-lui Brătianu si ale partidului său. Am declarat-o anume că nu recriminatiuni, nu imputări facem, dar ne adresăm omului cugetător, patriotului, care stie a pune interesele tării sale mai presus de ambitia proprie si de interesele amicilor săi politici. Conditiile de existentă ale tării noastre au devenit, de la asa-numita Independentă încoace, atît de gingase încît nu mai e permis nici partidului rosu chiar odiosul lux al libertinajului de idei si de procedimente.
Dacă vom lua lista revolutionarilor de la Ploiesti vom observa că aproape toti sînt azi în functii si demnităti ale statului. Ştim foarte bine că Domnul poate ierta asemenea lucruri, ca statul are pînă la un grad facultatea de-a nu pedepsi rebeliunile cu toată asprimea cuvenită. Dar de la iertare pînă la recompensare e mare deosebire. Ei bine, afară de nefericitul Comiano, încăput sub deplina greutate a justitiei militare, toti ceilalti sînt favoriti ai guvernului, sînt oameni mari. De ce oare Comiano — care trebuie să fie tot atît de nevinovat ca si complicii săi — n-a fost înaintat în rang, nu e în gratia d-lui Brătianu, pe cînd altii, pentru fapte identice, ba mai grave chiar, sînt recompensati?
Toate acestea nu se fac într-un stat ce pretinde că aspiră la civilizatie, nu se fac dacă nu voim să demoralizăm constiinta publică si să-i inspirăm acea sceptică nepăsare care-i face pe oameni incapabili de-a distinge bine de rău si drept de nedrept.
Timpul, 17 decembrie 1880
file:///C:/Users/admin/AppData/Local/Temp/msohtml1/01/clip_image002.jpg (http://www.ziaristionline.ro/2011/01/16/raportul-anonim-al-mortii-lui-eminescu-cartea-trecerii-x/masca-mortuara_mihai-eminescu_pogor_iasi/)Există, se vede, între radicalii din România un fel de dictionar secret de locutiuni, de parole ce au valoarea unor ordine de zi, cari ne rămîn necunoscute nouă profanilor precum: „Vegheati! Ora a sosit” si altele de acestea.
O foaie din Focsani, „Luptătorul”, dînd seamă despre atentatul încercat asupra d-lui Brătianu, încheie cu cuvintele : „Ale tale dintru ale tale, frate Brătiene!” Fost-or-fi potrivite cu ceea ce se petrecuse, avut-or-fi aceste cuvinte alt farmec asupră-ne nu stim, destul că, la încheiarea unui articol în care condamnam fapta, cercam însă a explica cum instinctele rele, înclinările criminale ale oamenilor găsesc în precedentele create de principiile si apucăturile rosiilor o atmosferă ce le prieste, pusesem si noi cuvintele, rămase în mintene la citirea ziarului din provincie, „Ale tale dintru ale tale”.
Nici prin vis nu ne trecea că, din întîmplare, puseserăm mîna pe una din acele locutiuni mistice, din acele devize ale partidului rosu de cari ascultă orbeste toată suflarea patriotică, că noi, neconsacratii în misterele organizatiei internationale ale societătii de exploatare, atinsesem cu vîrful condeiului un triangul cabalistic din marea carte secretă a partidului.
Odată atinsă, această formulă a început să geamă sub pana d-lui C.A. Rosetti, d-sa s-a tinut obligat a ne da o explicare pe larg a acestor vorbe si a făcut-o în cinci articole consecutive ale „Românului”, în acel stil onctios si apocaliptic care-i-e propriu.
Iată ce însemnează această nefericită cabală după esplicarea „Românului”.
Cuvintele „Ale tale dintru ale tale”, zise asupra unui asasinat si aruncate victimei asasinatului, cuprind însăsi legitimarea crimei.
A zice unui om asupra căruia s-a făcut o încercare de asasinat „ale tale dintru ale tale” este a-i zice „ai meritat a fi asasinat”.
Toti asasinii zic victimelor lor „ale tale dintru ale tale”; mai cu seamă în asasinatele politice aceasta este o regulă fără esceptiune.
E foarte trist că organul de căpetenie al partidei conservatoare a adoptat această deviză a asasinilor. . .
Depinde de partida conservatoare de a proba tării, printr-o dezaprobare categorică, că nu în numele ei „Timpul” a adoptat această deviză. Nouă ni se pare că principiele conservatoare ar reclama această regulare, căci altfel ar putea să intre în societatea noastră un virus dizolvător care să nu crute pe membrii partidei conservatoare mai mult decît pe membrii partidei liberale; si la fiece lovitură de cutit sau de pistol ar răsuna deviza adoptată de organul partidului conservator: „Ale tale dintru ale tale”.
A zice „ale tale dintru ale tale” unui bărbat politic în urma unei încercări de asasinat. . . este în adevăr culmea neomeniei.
Iată dar ce însemnează acest fatal cuvînt, asupra adîncimii întelesului căruia d.C.A.Rosetti a trebuit să ne lămurească.
„Ale tale dintru ale tale” însemnează:
Legitimarea crimei;
Judecata: „Ai meritat să fii asasinat”,
În regulă fără esceptie aceasta e deviza asasinilor;
Un virus dizolvător;
Culmea neomeniei.
Poate fi sigur d. C.A. Rosetti că nu-i sîntem decît multumitori pentru această explicatie. Am suportat cinci articole de insinuatiuni nemeritate pînă acum, pînă să ni se esplice marele cuvînt cabalistic al religiei revolutionarilor. Deodată ni s-a luminat dinaintea ochilor, deodată am simtit că atinsesem triangulul mistic al conspiratorilor, deodată ne-am adus aminte că acest fatal „ale tale dintru ale tale” a mai fost întrebuintat într-o ocazie analogă de cătră chiar esplicatorul ei actual.
În adevăr, în ianuarie 1876, un om, anume Paraschivescu, care nu putuse justifica întrebuintarea unei sume, îndealtmintrelea de tot neînsemnate, din fondurile politenesti si care n-o putuse restitui, a fost depărtat din functie. Ministrul prezident de pe atunci, d. Lascar Catargiu, refuzînd în mod constant a-l mai numi în vro functie, dar stiindu-l în mare mizerie, îl ajuta din cînd în cînd cu cîte-o mică sumă. Din cauza refuzului de-a-l pune în functie, acest om a comis un atentat asupra ministrului prezident.
Iată însă ce scria „Românul” de la 15 ianuarie 1876 asupra acestui atentat:
Oricît de reprobabil este faptul, dacă vreodată cuvintele ale tale dintru ale tale si-au găsit o exact aplicare este acum, la adresa primului-ministru.
Cum cutează „Monitorul” a spune că acest functionar a delapidat cînd delapidatorul n-a fost dat judecătii, astfel ca să nu mai aibă cuvînt de-a cere slujba, nici îndrăzneală de-a mai călca pragul primului-ministru? Deci ale tale dintru ale tale.
D. Catargiu a înlăturat juratii; a dat pe delapidatori la tribunale; pentru ce dar îi ocroteste?Ale tale dintru ale tale…
… Şi dacă l-a primit si s-a servit de dînsul, pentru ce în urmă l-a dat afară?Ale tale dintru ale tale…
….Însusi primul-ministru este bătut de propriul său agent politenesc: ale tale dintru ale tale.
… Iată-te acum bătut de tocmai acei pe care-i plăteai: ale tale dintru ale tale. . .
Va să zică această vorbă mistică, pe care noi am împrumutat-o unui ziar din provincie, „Românul” a aruncat-o într-un singur articol de sapte ori la adresa d-lui Lascar Catargiu. Cînd si cui? După un atentat, victimei atentatului.
Va să zică de sapte ori, cu deplină cunostintă a întelesului grav ce-l au aceste vorbe, „Românul” a pronuntat legitimarea crimei, de sapte ori a fost în culmea neomeniei, de sapte ori într-un singur articol a rostit deviza asasinilor si a aruncat un virus dizolvator în societate.
Hotărît, e ceva din soarta tragică a regelui Oedipus în purtarea rosiilor. În Teba, în cetatea cea cu o sută de porti, trăia acest nefericit rege care, fără s-o stie, ucisese pe părintele său si se cununase cu mumă-sa. Aflînd de la oracolul din Delfi că tara e bîntuită de ciumă din cauza acestei crime nemaipomenite, pe al cărei autor nu-l stia, a pronuntat cu mare furie o osîndă energică asupra autorului … asupra sa însusi. Astfel îi vezi pe rosii căzînd într-o adîncă furie cînd îsi condamnă vorbele si faptele lor proprii. Sînt momente de taină în viata oamenilor, cînd ei se sperie de ei însii, cînd descopăr pe demonul relelor în ei si-l blestemă orbeste, nestiind că lovesc cu această estremă cruzime în pieptul lor propriu.
Nu, linistească-se „Românul”; nu primim deviza asasinilor, nu legitimăm, nu justificăm nicicînd crimele. E o lege constantă a spiritului omenesc, legea cauzalitătii, care sileste pe orice inteligentă de-a explica ceea ce se întîmplă. Dar de la o explicare curat cauzală pînă la scuză, pînă la legitimare, pînă la justificare, care implică un act de aprobare din partea simtului nostru de dreptate si a constiintei noastre, e o deosebire cît cerul de pămînt.
E în adevăr vrednică de mirare analogia cazului.
Paraschivescu era bănuit de delapidare, Pietraru a delapidat în adevăr. Deosebirea e numai că d. Lascar Catargiu n-a voit să-l numească în functie pe cel dentîi, d. Brătianu 1-a numit pe cel din urmă functionar în resortul său.
Cu toate acestea, ce deosebire între tonul nostru si acela al „Românului” de atunci, care se va vedea si mai bine dintr-alt articol al acelei foi, pe care-l vom comunica mîine.
Cu tot tonul necuviincios de atunci al „Românului” am crezut că nu e demn de pana noastră de-a repeta acea necuviintă. Ne doare însă soarta tării, ne doare această anarhie de idei, această viciare a simtului public prin fraze apocaliptice, ne doare mizeria intelectuală si morală din tară si de aceea am fost siliti nu de-a diminua cu greutatea unui fir de mustar măcar responsabilitatea făptuitorului, ci de-a arăta de ce instinctele rele, în loc de-a se manifesta, ca altă dată, în crime de rînd, alunecă azi pe clina cea mai periculoasă din toate, pe clina atentatelor contra sigurantei statului.
Iată de ce am relevat antecedentele d-lui Brătianu si ale partidului său. Am declarat-o anume că nu recriminatiuni, nu imputări facem, dar ne adresăm omului cugetător, patriotului, care stie a pune interesele tării sale mai presus de ambitia proprie si de interesele amicilor săi politici. Conditiile de existentă ale tării noastre au devenit, de la asa-numita Independentă încoace, atît de gingase încît nu mai e permis nici partidului rosu chiar odiosul lux al libertinajului de idei si de procedimente.
Dacă vom lua lista revolutionarilor de la Ploiesti vom observa că aproape toti sînt azi în functii si demnităti ale statului. Ştim foarte bine că Domnul poate ierta asemenea lucruri, ca statul are pînă la un grad facultatea de-a nu pedepsi rebeliunile cu toată asprimea cuvenită. Dar de la iertare pînă la recompensare e mare deosebire. Ei bine, afară de nefericitul Comiano, încăput sub deplina greutate a justitiei militare, toti ceilalti sînt favoriti ai guvernului, sînt oameni mari. De ce oare Comiano — care trebuie să fie tot atît de nevinovat ca si complicii săi — n-a fost înaintat în rang, nu e în gratia d-lui Brătianu, pe cînd altii, pentru fapte identice, ba mai grave chiar, sînt recompensati?
Toate acestea nu se fac într-un stat ce pretinde că aspiră la civilizatie, nu se fac dacă nu voim să demoralizăm constiinta publică si să-i inspirăm acea sceptică nepăsare care-i face pe oameni incapabili de-a distinge bine de rău si drept de nedrept.
Timpul, 17 decembrie 1880