PDA

Arată versiune întreagă : Limba românĂ cu elemente ale culturii naȚionale



Adrian Pop
30.05.2021, 22:04
RIS-ul cere cursuri de limba român în Timoc"Adevărul e mai ciudat decât ficțiunea"Mark TwainPandemia COVID-19 are un impact fără precedent asupra educației, respectiv asupra etnicilorminoritari care se confruntă cu vechi-noi probleme. Luând în considerare apărarea drepturilorși intereselor majore ale românilor din Serbia, la inițiativa Asociației de interes obștesc„Românii Independenți din Serbia“ (R. I. S.) cu sediul la Vârșeț, sprijinită de UniuneaRomânilor din Serbia (U. R. S.), federație reprezentativă a mediului asociativ românesc dinSerbia, constituită din 18 organizații/asociații a (re)început demersurile, solicitările pentruorganizarea cursurilor de limba maternă – LIMBA ROMÂNĂ CU ELEMENTE ALECULTURII NAȚIONALE, ca materie obțională în ținuturile istorice: TIMOC, VALEAMORAVEI, HOMOLIE și SUDUL DUNĂRII, în baza legislației, regulamentului șiprescripțiilor Ministerului Educației de la Belgrad. În acest context, demersurile au fost înaintate către: autoritățile de la Belgrad, MinisterulEducației, Științei și Dezvoltării Tehnologice, Administrațiilor Școlare și publice din Zaječar,Braničevo, Pomoravski și Podunavski.Demararea procesului privind introducerea obiectului obţional „Limba Română cu Emementeale Culturii Naționale“ în Timoc, ar demonstra angajamentul european al autorităților dinSerbia care se conformează cu valorile, societatea și drepturile europene. Drepturilelingvistice ale persoanelor aparținând unor etnii în domeniul educației (învățământului) sunt garantate prin Constituția R. Serbia în concordanță cu art. 13, Legea cu privire laÎnvățământul Primar (Monitorul oficial – R. S., nr. 72/03, 52/11, 35/13, 35/15 și62/16 US),Acordul de colaborare în domeniul protecției minorităților naționale între România și Serbia.În această ordine de idei, cerem asigurarea dreptului la educație în limba maternă (română) înmunicipiile în care etnicii români conviețuiesc cu apartenenții poporului majoritar, respectivpe întreg teritoriul Serbiei.Ținând cont de experiența acumulată și semnalările repetate ale românilor (vlahilor) șisocietății civice din Valea Timicului SOLICITĂM realizarea chestionarului (anchetei) înpenultima săptămână a anului școlar 2021, iar disciplina opțională „Limba Română cuElemente ale Culturii Naționale„ să fie uniform reprezentată în anchete pe întreg teritoriulAdministrației școlare și nu selectiv.Oferta obiectelor obționale trebuie să fie aceeași pentru fiecare școală care aparține teritorialmunicipalității. Anchetarea părinților în septembrie este pur și simplu accidentală. (începutulanului școlar), care nu a dat rezultatele scontate și cerem realizarea anchetei transparente, înpenultima săptămână a anului școlar 2021 (7-14 iunie) pentru ca fiecare elev, instituțieșcolară să poată opta pentru limba maternă în zonele locuite de români, respectiv bunaorganizare a procesului educativ-instructiv. Întreg procesul este îngreunat de situația precară,convocată de pandemie, iar la ora actuală nu există mecanism pentru controlul școlilor cândse realizează ancheta (directorul instituției dirijează alegerea obiectului obţional) se impuneOBLIGATOR publicarea informațiilor pe site-urile școlilor, oferta obiectelor obţionale întrun mod transparent și rezultatele anchetei.Instituțiile românești, organizațiile/asociațiile, respectiv o parte din corpul diplomaticîncurajează arta tăcerii colorată cu indiferență și îndemnul la mutism. Mediul asociativ,instituțional românesc se apără cu zâmbetul, acționează cu tăcerea și distruge cu indiferență.A căzut pandula, iar cortina se tot lasă în joc, cu zâmbet, tăcere și indiferență.În loc de concluzii...Un furnicar de organizații/asociații și instituții românești din Serbia (re) primesc pe bandărulantă proiecte nerambursabile de la instituțiile abilitate cu românii de pretutindeni, însănimeni nu ia măsuri referitor la introducerea orelor de limba română în Valea Timicului,respectiv pretutindeni unde nu există ore de limba română în comunitățile de români. Înaceastă ordine de idei, DECLARAȚIA RIS-ului și URS--ului privind Limba Română cuElemente ale Culturii Naționale în Valea Timicului, trimisă acestor asociații/organizațiipentru susținere și semnare, n-a fost sprijinită din lipsă de interes, doar apreciată discret cuzâmbet, tăcere și indiferență.Declarația o puteţi citi aici.Asociația „Românii Independenți din Serbia“ și-a luat angajamentul ferm privindsoluționarea prioritară în cadrul instituțional privind introducerea obiectului de învățământLimba Română cu Elemente ale Culturii Naționale în Serbia de Sud-Est. Este inadmisibil casituația creată de pandemie să fie prilej de neglijare, pretext sau scăpare. Având în vedere cele menționate, precum și semnalările repetate ale românilor din TIMOC,organizația R.I.S. a demarat procesul de introducere a Limbii Române în școlile din Timoc,urmând soluționarea pozitivă până la sfărșitul anului școlar.Asociația „Românii Independenți din Serbia“ este reprezentantul civic de determinată alromânilor din Serbia sau așa cum este cunoscută aici și dincolo de graniță – Vocea Poporului,care și-a asumat fără echivoc dezideratul păstrării, promovării și apărării intereselorromânești pe întreg teritoriul Serbiei, călăuzindu-se după sintagma:„Prin cultură la identitate și spiritualitate“ Românii Independenți din Serbia Președinte Dr Dorinel Stan