Adrian Pop
22.02.2021, 19:41
Dragi prieteni și prietene,
Copiii înfometați nu plâng.
Corpurile lor minuscule nu pot irosi energie pe lacrimi. În schimb, își folosesc ultimele calorii pentru a-și menține organele în funcțiune.
Dar pentru copilul de 4 ani Abdo Sayid care cântărea mai puțin de 6,5 kilograme, și asta a fost prea mult.
La fel ca alți aproximativ 85.000 de copii din Yemen, a murit de foame, pentru că nu a avut suficientă hrană sau îngrijire medicală în decursul războiului civil devastator. Jumătate din unitățile medicale au fost distruse sau forțate să se închidă și 80% din populație are nevoie de ajutor umanitar urgent, inclusiv 12 milioane de copii.
12 milioane de copii.
Situația este critică. Dar, deși nu putem opri brusc întregul război, putem face altceva și asta ar putea salva vieți.
Chiar dacă bombele continuă să cadă, asistenții umanitari și voluntarii locali curajoși depun toate eforturile pentru a asigura ajutor în măsura puterilor lor: înființează spitale, furnizează ajutor alimentar de urgență și intervenții chirurgicale care salvează vieți chiar în prima linie a acestui război atât de brutal. Dar bugetele lor sunt insuficiente și au nevoie de ajutorul nostru.
Așadar, indiferent unde te afli în acest moment, asta e o șansă de a-i ajuta să salveze vieți: să ajute la finanțarea acestor spitale, să ofere asistență de urgență și să hrănească sute de copii prea slăbiți pentru a plânge. Fiecare ban pe care îl dai va merge către acest răspuns de urgență, deci donează cât poți acum :
DONEZ 5lei (https://secure.avaaz.org/campaign/ro/yemen_emergency_loc_ld/?bHRxLcb&v=131686&lang=ro&cid=43435&_checksum=0726175c5f1ae7640ecbb98ac27f21d1c4f5f793 5b9c6a8a1bc0b8fba963d723&c=RON&a=5&p=1)
DONEZ 10lei (https://secure.avaaz.org/campaign/ro/yemen_emergency_loc_ld/?bHRxLcb&v=131686&lang=ro&cid=43435&_checksum=0726175c5f1ae7640ecbb98ac27f21d1c4f5f793 5b9c6a8a1bc0b8fba963d723&c=RON&a=10&p=1)
DONEZ 20lei (https://secure.avaaz.org/campaign/ro/yemen_emergency_loc_ld/?bHRxLcb&v=131686&lang=ro&cid=43435&_checksum=0726175c5f1ae7640ecbb98ac27f21d1c4f5f793 5b9c6a8a1bc0b8fba963d723&c=RON&a=20&p=1)
DONEZ 35lei (https://secure.avaaz.org/campaign/ro/yemen_emergency_loc_ld/?bHRxLcb&v=131686&lang=ro&cid=43435&_checksum=0726175c5f1ae7640ecbb98ac27f21d1c4f5f793 5b9c6a8a1bc0b8fba963d723&c=RON&a=35&p=1)
DONEZ 65lei (https://secure.avaaz.org/campaign/ro/yemen_emergency_loc_ld/?bHRxLcb&v=131686&lang=ro&cid=43435&_checksum=0726175c5f1ae7640ecbb98ac27f21d1c4f5f793 5b9c6a8a1bc0b8fba963d723&c=RON&a=65&p=1)
ALTĂ SUMĂ (https://secure.avaaz.org/campaign/ro/yemen_emergency_loc_ld/?bHRxLcb&v=131686&lang=ro&cid=43435&_checksum=0726175c5f1ae7640ecbb98ac27f21d1c4f5f793 5b9c6a8a1bc0b8fba963d723&OtherAmount=1)
Războiul din Yemen e complicat, dar suferința e criminal de simplă. Un conflict armat pervers cu un mix de mine terestre și atacuri aeriene a devastat populația, declanșând o criză umanitară de proporții.
Cu toate acestea, deși ajutorul internațional este extrem de scăzut, există ceva motive de speranță. Președintele Biden al SUA ia măsuri care ar putea accelera finanțarea critică și sprijini eforturile globale pentru a pune capăt războiului, însă pentru mulți ar fi deja prea târziu. Avem nevoie de un răspuns de urgență acum.
Din decembrie, 100.000 de copii sub cinci ani sunt atât de grav subnutriți încât pot muri dacă nu primesc tratament urgent.
Medicii, voluntarii și grupurile umanitare încearcă să umple golurile, dar pur și simplu nu au suficiente fonduri. Îi putem ajuta să facă mai multe și, dacă donăm cu toții cât de puțin acum, am putea:
să ajutăm la finanțarea unităților medicale esențiale în zone devastate din Yemen;
să oferim ajutoare alimentare salvatoare pentru mii de familii disperate;
să ne asigurăm că mii de oameni au acces la medicamente vitale și să plătim pentru o flotă de ambulanțe;
să finanțăm clinici mobile și să sprijinim centre medicale cu generatoare de urgență.
Cu mai puțin de 2 EUR, am putea ajuta să hrănim un copil ca Abdo pentru încă o zi. Este absolut sfâșietor faptul că viața unui copil poate atârna de un fir atât de fragil, însă pur și simplu aici s-a ajuns cu gravitatea situației. Și chiar acum îți pot promite că fiecare euro pe care îl strângem va fi folosit pentru a salva vieți. Donează cât poți acum:

Din Myanmar în Amazon, India, Africa de Sud și Pakistan, mișcarea noastră a intervenit de nenumărate ori în cazuri de suferință umană. Nu ne întoarcem privirea pentru că peste tot în lume suntem uniți de o convingere simplă și frumoasă: aceea că indiferent unde trăiești, pe cine iubești sau cum te rogi, fiecare viață umană este prețioasă.
Aceasta este șansa noastră de a afirma din nou această convingere, cu speranță și hotărâre nestrămutate.
Mike, Adela, Mihaela, Marigona, Alis, Will, Christoph și toată echipa Avaaz
* Notă: În imaginea de mai sus nu e Abdo, copilul la care se face referire în text. E fotografia unui alt copil yemenit care se luptă cu malnutriția într-un spital din districtul Aslam, din nord-vestul provinciei Hajjah
Mai multe informații:
(EN) Într-un spital din Yemen afectat de reducerea fondurilor din SUA, copiii mor de foame (https://www.washingtonpost.com/world/middle_east/yemen-children-humanitarian-crisis/2021/01/09/a637482c-3338-11eb-afe6-e4dbee9689f8_story.html) (Washington Post)
(EN) ONU: Peste 2 milioane de copii din Yemen ar putea muri de foame în 2021 (https://apnews.com/article/yemen-united-nations-d572f66d92d4e708c70a94247c57fde0) (Associated Press)
(EN) La zece ani după primăvara arabă, Yemenul nu prea mai are speranță (https://www.theguardian.com/world/2021/feb/01/yemen-arab-spring-ten-years-war-cholera-coronavirus-famine) (The Guardian)
Avaaz.org este o rețea pentru campanii internaționale cu peste 65 milioane de membri, care luptă pentru a se asigura că deciziile globale reflectă viziunea şi valorile cetăţenilor lumii. ("Avaaz" înseamnă în multe limbi "voce" sau "cântec".) Membrii Avaaz vin din toate colțurile lumii; echipa noastră se extinde în 18 țări de pe 6 continente și operează în 17 limbi diferite. Află mai multe despre cele mai mari campanii Avaaz aici (https://www.avaaz.org/en/highlights/), sau urmărește-ne pe Facebook (https://www.facebook.com/Avaaz) sau Twitter (https://twitter.com/Avaaz).
Ai devenit membru al mișcării Avaaz și ai început să primești mesajele noastre pentru că ai semnat campania "ACTA: The new threat to the net" pe data de 2012-02-06, folosind adresa de e-mail adipop@popservice.ro.
Pentru a te asigura că mesajele noastre ajung în Inbox, te rugăm să adaugi adresa avaaz@avaaz.org în registrul de adrese. Dacă vrei să îţi schimbi adresa de e-mail, limba sau alte informaţii, contactează-ne (https://www.avaaz.org/ro/contact/). Pentru a te dezabona, dă clic aici (https://secure.avaaz.org/page/ro/unsubscribe/?v=131686&cid=43435&source=blast_footer).
Dacă vrei să contactezi Avaaz, nu răspunde la acest e-mail, ci scrie-ne prin intermediul formularului pe care îl găseşti aici: www.avaaz.org/ro/contact (https://www.avaaz.org/ro/contact) sau sună-ne la numărul +1-800-922-8229 (tel:+1-800-922-8229) (US).
https://avaazimages.avaaz.org/logo_en_gray.png
27 Union Square West
Suite 500
New York, NY 10003
https://avaazimages.avaaz.org/facebook-icon-32-square-rounded-grey.png (https://www.facebook.com/Avaaz)
https://avaazimages.avaaz.org/twitter-icon-32-square-rounded-grey.png (https://twitter.com/avaaz)
https://avaazimages.avaaz.org/instagram-icon-32-square-rounded-grey1.png (https://www.instagram.com/avaaz_org/)