Mircea Vulcănescu

[latan.elena]

Mircea Vulcănescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă





Mircea Vulcănescu


https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/9/99/Mircea_Vulc%C4%83nescu.jpg/220px-Mircea_Vulc%C4%83nescu.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Mircea_Vulc%C4%83nescu.jpg)


Date personale


Născut
3 martie (https://ro.wikipedia.org/wiki/3_martie) 1904 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1904)
București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti), România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia)


Decedat
28 octombrie (https://ro.wikipedia.org/wiki/28_octombrie) 1952 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1952), (48 de ani)
Închisoarea Aiud (https://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%8Enchisoarea_Aiud), Republica Populară Română (https://ro.wikipedia.org/wiki/Republica_Popular%C4%83_Rom%C3%A2n%C4%83)


Părinți
Mihai Vulcănescu


Căsătorit cu
Anina Rădulescu-Pogoneanu, Margareta Ioana Niculescu


Naționalitate
român


Cetățenie
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/ac/Flag_of_Romania_%281952-1965%29.svg/23px-Flag_of_Romania_%281952-1965%29.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Flag_of_Romania_(1952-1965).svg) România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q6873038)


Ocupație
economist (https://ro.wikipedia.org/wiki/Economist), sociolog (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sociolog), filozof (https://ro.wikipedia.org/wiki/Filozof), scriitor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Scriitor), publicist (https://ro.wikipedia.org/wiki/Publicist), teolog (https://ro.wikipedia.org/wiki/Teolog), pedagog (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pedagog)


Limbi
limba română (https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_rom%C3%A2n%C4%83)[1] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_note-900ca8103c4ad411f1dc623e6996f7f4-1) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q6873038#P1412)


Studii
Facultatea de Filosofie, Drept și Litere din București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Universitatea_din_Bucure%C8%99ti)


Activitatea literară


Mișcare/curent literar (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mi%C8%99care_literar%C4%83)
existențialism (https://ro.wikipedia.org/wiki/Existen%C8%9Bialism)



Influențe[ascunde] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#)


Dimitrie Gusti (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gusti), Nae Ionescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nae_Ionescu)



Modifică date (https://www.wikidata.org/wiki/Q6873038) / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=0) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/b4/Gtk-dialog-info.svg/12px-Gtk-dialog-info.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Format:Infocaseta_Scriitor)


Mircea Vulcănescu (n. 3 martie (https://ro.wikipedia.org/wiki/3_martie) 1904 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1904), București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti), România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) – d. 28 octombrie (https://ro.wikipedia.org/wiki/28_octombrie) 1952 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1952), Aiud (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aiud), România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia)) a fost un economist (https://ro.wikipedia.org/wiki/Economist), filolog (https://ro.wikipedia.org/wiki/Filolog), filosof (https://ro.wikipedia.org/wiki/Filozofie), publicist (https://ro.wikipedia.org/wiki/Publicist), sociolog (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sociologie), teolog (https://ro.wikipedia.org/wiki/Teolog) și profesor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Profesor) de etică (https://ro.wikipedia.org/wiki/Etic%C4%83) român (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2n), condamnat de un tribunal din România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) pentru crime de război. A făcut parte din Guvernul Ion Antonescu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului de Finanțe.

Cuprins




1Biografie (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Biografie)

1.1Primii ani, educație (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Primii_ani,_educa%C8%9Bie)
1.2"Gândirea," "Criterion" (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#%22G%C3%A2ndirea,%22_%22Cri terion%22)
1.3Politician (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Politician)
1.4Decesul ca urmare a abuzurilor din regimul penitenciar (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Decesul_ca_urmare_a_abuzuri lor_din_regimul_penitenciar)


2Decorații (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Decora%C8%9Bii)
3Principalele publicații ale lui Vulcănescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Principalele_publica%C8%9Bi i_ale_lui_Vulc%C4%83nescu)

3.1Antume (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Antume)
3.2Postume (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Postume)


4Note (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Note)
5Legături externe (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#Leg%C4%83turi_externe)


Biografie[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=1) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=1)]

Primii ani, educație[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=2) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=2)]

S-a născut pe 3 martie (https://ro.wikipedia.org/wiki/3_martie) 1904 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1904), la București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti), în familia unui inspector financiar. Clasele primare le-a absolvit în Capitală, gimnaziul la Iași (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C8%99i) și Tecuci (https://ro.wikipedia.org/wiki/Tecuci) (fiind refugiat în timpul ocupației germane), iar liceul l-a urmat la Galați (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gala%C8%9Bi) și București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti). De foarte tânăr și-a descoperit dexterități de activist social: la 12 ani a devenit cercetaș (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cerceta%C8%99ii_Rom%C3%A2niei), iar la 16 ani s-a înscris în societatea culturală "Înfrățirea românească". Din adolescență a scris poezii și eseuri ("Conștiința națională la români", ”Cine e poetul românismului”). La sfârșitul ocupației germane din Primul Război Mondial, Mircea Vulcănescu își manifestă bucuria de a fi trăit momentul 1 decembrie 1918 printr-un discurs în fața Universității din București[2] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_note-2). Ajutat de I. G. Duca (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Gheorghe_Duca), ministrul cultelor și instrucțiunilor publice de atunci, se suie pe soclul statuii lui Mihai Viteazul și vorbește în public pentru prima oară ca reprezentant al elevilor de liceu[3] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_note-3).
În 1921 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1921) s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere și la Facultatea de Drept din București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti). A fost un membru remarcabil al Asociației Studenților Creștini din România (ASCR). În anul universitar 1923 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1923) - 1924 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1924) și-a satisfăcut stagiul militar, ca voluntar, la școala militară de geniu din București, unde a obținut gradul de sublocotenent.
În timpul studenției a scris mai multe lucrări filosofice: Cercetări asupra cunoștinței, Introducere în fenomenologia teoriei cunoștinței, Misticismul și teoria cunoștinței. A proiectat Sistemul meu filosofic: existențialismul. A publicat mai mult articole în Buletinul ASCR și a fost influențat de profesorii săi Dimitrie Gusti (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gusti) și Nae Ionescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nae_Ionescu).
În 1925 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1925), și-a luat licențele în Filosofie (https://ro.wikipedia.org/wiki/Filozofie) și în Drept (https://ro.wikipedia.org/wiki/Drept). În primăvara aceluiași an a participat la campania monografică organizată de Dimitrie Gusti (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dimitrie_Gusti) în satul Goicea Mare (din 1968, component al comunei Goicea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Goicea)), județul Dolj (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dolj). Tot atunci s-a căsătorit cu Anina Rădulescu-Pogoneanu, o colegă de facultate.
Începând cu toamna lui 1925 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1925), Mircea Vulcănescu a făcut studii de specializare la Paris (https://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), intenționând să-și dea un doctorat în drept și altul în sociologie. Vremurile nu i-au permis să-și definitiveze studiile.
"Gândirea," "Criterion"[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=3) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=3)]

În iarna lui 1927 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1927), a început colaborarea la Gândirea. A continuat să aibă o vie activitate în cercurile cultural-religioase la Paris, unde a conferențiat în repetate rânduri. În octombrie (https://ro.wikipedia.org/wiki/Octombrie) 1928 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1928), a început să colaboreze la ziarul Cuvântul, al Mișcării Legionare, unde va scrie până la suspendarea ziarului în 1933 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1933). În anul universitar 1929 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1929)–1930 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1930), a fost asistent onorific la catedra profesorului Dimitrie Gusti. Apoi, a fost profesor de economie politică și științe juridice la Școala de Asistență Socială, până în 1935 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1935). S-a despărțit de soția sa, Anina Rădulescu-Pogoneanu.
Pe 27 aprilie (https://ro.wikipedia.org/wiki/27_aprilie) 1930 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1930) s-a căsătorit cu Margareta Ioana Niculescu, o altă fostă colegă de facultate, profesoară de liceu. Între timp, a publicat articole pe teme religioase, eseuri filosofice și texte de economie politică; a mers în campaniile monografice organizate de profesorul D. Gusti; a conferențiat cu diverse ocazii și a participat la emisiunea ”Universitatea Radio” de la Radiodifuziunea Română.
Pe 13 octombrie (https://ro.wikipedia.org/wiki/13_octombrie) 1931 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1931) a ieșit în public asociația culturală ”Criterion”, la simpozioanele căreia Vulcănescu a susținut comunicări. A colaborat la Viața Universitară, Realitatea ilustrată, Ultima oră, Pan, Azi, Prezentul, Criterion, Convorbiri literare, Izvoare de filosofie, Index, Dreapta, Floare de Foc, Familia, Cuvântul studențesc, Gând românesc, Ideea Românească, Excelsior, de multe ori sub pseudonim. Din iunie (https://ro.wikipedia.org/wiki/Iunie) 1935 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1935), a deținut funcția de director general al Vămilor până în septembrie ’37, când a fost demis după ce a descoperit contrabanda cu băuturi și țigări făcută de Eduard Mirto, fost ministru al Comunicațiilor. Totuși, a fost numit director al Datoriei Publice în Ministerul de Finanțe. În acei ani a călătorit intens pentru interesele statului român în mai multe capitale europene. În anii următori, a ocupat de asemenea poziții importante în administrația națională: 1940 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1940) - 1941 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1941), director la Casei Autonome de Finanțare și Amortizare și președinte al Casei Autonome a Fondului Apărării naționale, pentru ca din 27 ianuarie (https://ro.wikipedia.org/wiki/27_ianuarie) 1941 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1941) să fie subsecretar de stat la Finanțe, până la 23 august (https://ro.wikipedia.org/wiki/23_august) 1944 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1944). În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti. Regele Carol al II-lea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Carol_al_II-lea_al_Rom%C3%A2niei) și ulterior regele Mihai I (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_I_al_Rom%C3%A2niei) i-au conferit distincții și mari ordine naționale, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român.
Politician[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=4) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=4)]

Orator de mare forță, a conferențiat cu pasiune și persuasiune pe subiecte diferite, de la satul românesc la dimensiunea românească a existenței. Mircea Vulcănescu a deținut funcția de Subsecretar de Stat la Ministerul de Finanțe în guvernul Ion Antonescu, în perioada 27 ianuarie 1941 - 23 august 1944.[4] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_note-4)
Unul dintre cei mai tenace negociatori ai României cu cel de-al Treilea Reich, Mircea Vulcănescu a reușit, între 1941 și 1944, să obțină pentru Banca Națională a României 8 vagoane de aur (confiscate de URSS imediat după 23 august 1944) și înzestrarea Armatei a 4-a cu echipament militar german nou etc.[5] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_note-5)
După lovitura de stat din 23 august 1944 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lovitura_de_stat_din_23_august_1944), condusă de regele Mihai, a revenit pe postul de șef al Datoriei Publice, unde a rămas până pe 30 august (https://ro.wikipedia.org/wiki/30_august) 1946 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1946), când a fost arestat în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de crime de război.
Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" îl consideră inițiatorul a numeroase hotărâri de guvern îndreptate împotriva populației evreiești.[6] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_note-Revista22online.ro_2017-09-06-6)
Decesul ca urmare a abuzurilor din regimul penitenciar[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=5) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=5)]

La 9 octombrie (https://ro.wikipedia.org/wiki/9_octombrie) 1946 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1946) a fost condamnat la opt ani temniță grea. Judecarea recursului s-a prelungit până în ianuarie (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ianuarie) 1948 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1948), când instanța a menținut pedeapsa din 1946.
Închis la Aiud (https://ro.wikipedia.org/wiki/Aiud), alături de majoritatea elitei românești, Mircea Vulcănescu a ținut o serie de conferințe considerate subversive de torționari, pentru că le menținea oamenilor moralul. A fost izolat, la fel ca alți 12 bărbați din celula sa, în hrubele secției 1. Acolo au fost dezbrăcați în pielea goală și lăsați într-un frig cumplit, neavând paturi sau scaune pe care să șadă. Epuizat, unul dintre deținuți a căzut din picioare după câteva ore. Conform unui martor, Vulcănescu s-ar fi așezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborât, salvându-i viața. Filosoful a murit însă pe 28 octombrie (https://ro.wikipedia.org/wiki/28_octombrie) 1952 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1952), bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de ani și a lăsat un îndemn: "Să nu ne răzbunați!".
Casa în care a locuit se găsește pe strada Popa Soare, la nr. 16 A.
Decorații[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=6) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=6)]



https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/9f/1_-_Ordinul_Steaua_Romaniei_-_mini.png/20px-1_-_Ordinul_Steaua_Romaniei_-_mini.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:1_-_Ordinul_Steaua_Romaniei_-_mini.png) Ordinul „Steaua României” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_na%C8%9Bional_%E2%80%9ESteaua_Rom%C3%A2nie i%E2%80%9D) în gradul de Mare Ofițer (7 noiembrie 1941)[7] (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_note-Decretul3065-7)

Principalele publicații ale lui Vulcănescu[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=7) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=7)]

Antume[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=8) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=8)]



Teoria și sociologia vieții economice. Prolegomene la studiul morfologiei economice a unui sat (1932 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1932))
În ceasul al 11-lea (1932 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1932))
Cele două Românii (1932 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1932))
Gospodăria țărănească și cooperația (1933 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1933))
& als, D. Gusti și școala sociologică de la București, București, Institutul Social Român, 1937;
Războiul pentru întregirea neamului (1938 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1938))
Înfățișarea socială a două județe (1938 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1938))
Dimensiunea românească a existenței (1943 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1943))

Postume[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=9) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=9)]



1996 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1996) - Către ființa spiritualității românești, Editura Eminescu, București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti);
2004 (https://ro.wikipedia.org/wiki/2004) - Bunul Dumnezeu cotidian: studii despre religie, Editura Marin Diaconu (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Editura_Marin_Diaconu&action=edit&redlink=1), Editura Humanitas (https://ro.wikipedia.org/wiki/Editura_Humanitas), București;
2005 (https://ro.wikipedia.org/wiki/2005) - Chipuri spirituale. Prolegomene sociologice, Editura Marin Diaconu, Editura Fundației Naționale pentru Știință și Artă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Editura_Funda%C8%9Biei_Na%C8%9Bion ale_pentru_%C8%98tiin%C8%9B%C4%83_%C8%99i_Art%C4%8 3&action=edit&redlink=1), București.

Note[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=10) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=10)]



^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_ref-900ca8103c4ad411f1dc623e6996f7f4_1-0) Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12376965x), accesat în 10 octombrie 2015
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_ref-2) Eugen Marola, Sfârșitul ocupației, Historia Special, An V, Nr. 16 septembrie 2016, p. 65
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_ref-3) Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu și alți cărturari martiri ai temnițelor, revista Nord Literar, Nr. 5 (96) mai 2011 care citează pe Mihaela Zoe Vulcănescu, File de jurnal, în revista „Manuscriptum”, număr Mircea Vulcănescu, 1996, p.249
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_ref-4) Agentia Nationala de Presa AGERPRES (http://documentare.agerpres.ro/guverne.php?i=75)
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_ref-5) Vezi M. Vulcănescu, "Ultimul Cuvânt",Humanitas, 1992, pp.15-16 și passim, în special de la p.68.
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_ref-Revista22online.ro_2017-09-06_6-0) Alexandru Florian (24 iunie 2014), „Mircea Vulcănescu și memoria publică” (http://revista22online.ro/44107/.html), Revista22online.ro, accesat în 6 septembrie 2017
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Vulc%C4%83nescu#cite_ref-Decretul3065_7-0) Decretul Regal nr. 3.065 din 7 noiembrie 1941 pentru conferiri de decorații, publicat în Monitorul Oficial, anul CIX, nr. 266 din 8 noiembrie 1941, partea I-a, p. 6.997.


Legături externe[modificare (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&veaction=edit&section=11) | modificare sursă (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Mircea_Vulc%C4%83nescu&action=edit&section=11)]



Identitatea românească în viziunile lui Mircea Vulcănescu, Emil Cioran și Constantin Noica (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/identitatea-romaneasca-viziunile-lui-mircea-vulcanescu-emil-cioran-cons), Avram Andrei, Historia
Serial - Sfintii inchisorilor Mircea Vulcanescu: "Sa nu ne razbunati" (http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1045085-serial-sfintii-inchisorilor-mircea-vulcanescu-nu-razbunati.htm), 1 august 2007, Ionut Baias, HotNews.ro
Mircea Vulcănescu și problema spiritualității (http://ziarullumina.ro/documentar/mircea-vulcanescu-si-problema-spiritualitatii), 7 februarie 2010, Dr. George Enache, Ziarul Lumina
Mircea Vulcănescu (http://www.crestinortodox.ro/religie/mircea-vulcanescu-125861.html), 27 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro
Amintiri despre MIRCEA VULCĂNESCU (http://www.formula-as.ro/2013/1078/lumea-romaneasca-24/amintiri-despre-mircea-vulcanescu-16652), Otilia Țeposu, Formula AS - anul 2013, numărul 1078
Interviu. Margarita Vulcănescu: „Viața mea cu Mircea a fost o bucurie fără seamăn!“ (http://www.romanialibera.ro/aldine/history/interviu--margarita-vulcanescu--%E2%80%9Eviata-mea-cu-mircea-a-fost-o-bucurie-fara-seaman-%E2%80%9C-364828), 23 ianuarie 2015, Zoltán Rostás, România liberă



Polemica despre cererea de demolare a statuii lui Mircea Vulcănescu din București (http://www.petitieonline.com/nu_demolai_statuia_lui_mircea_vulcnescu) - accesat 10 aprilie 2014.

[latan.elena]

Mircea Vulcănescu

https://www.google.com/search?q=Mircea+Vulc%C4%83nescu&rlz=1C1GCEA_enRO842RO842&oq=Mircea+Vulc (https://www.google.com/search?q=Mircea+Vulc%C4%83nescu&rlz=1C1GCEA_enRO842RO842&oq=Mircea+Vulc%C4%83nescu&aqs=chrome..69i57j0l4j69i60.1572j0j7&sourceid=chrome&ie=UTF-8)

[latan.elena]

Ultima noapte a lui Mircea Vulcănescu, martirul de la Aiud

Noaptea de 28 spre 29 octombrie 1952. În infirmeria penitenciarului din Aiud, Mircea Vulcănescu, unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai României, murea în frig, cu o „cavernă la plămânul stâng”, după ce încercase să salveze viaţa unui tânăr, pe care-l protejase cu propriul lui corp.

Un articol de Monica Andron (https://www.ziarulmetropolis.ro/echipa/monica-andronescu)

https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-content/themes/ziarulmetropolis/tim.php?src=https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-content/uploads/2016/10/PicMonkey-Collage-1024x652.jpg&w=815&h=500 (https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-noapte-a-lui-mircea-vulcanescu-martirul-de-la-aiud/?fbclid=IwAR2H9FVhUYApiQ4N72wt0zAv9ndCF3bvql6WV8uW XBqlCB32G4ydL1FyUA4)

Avea 48 de ani și era una dintre personalitățile culturale și politice ale României. Încă din studenție și-a elaborat câteva dintre cele mai importante lucrări, „Introducere în fenomenologia teoriei cunoștinței”, „Misticismul și teoria cunoștinței”, a publicat mult în presa vremii, influențat fiind de profesorii săi Dimitrie Gusti și Nae Ionescu. A ocupat poziții importante în administrația națională, din 27 ianuarie 1941 fiind subsecretar de stat la Finanțe, pînă la 23 august 1944. În această perioadă, a fost asistent onorific la catedra de Sociologie a profesorului Dimitrie Gusti. Regele Carol al II-lea și ulterior regele Mihai I i-au conferit distincții și mari ordine naționale, în semn de recunoaștere pentru serviciile aduse statului român. Un mare spirit creştin, conferenția în cercurile culturale ale Parisului, scria, avea o activitate culturală intensă. Printre lucrările lui majore se numără „Dimensiunea românească a existenţei” sau „Către fiinţa spiritualităţii româneşti”. O personalitate fascinantă, care avea să sfârșească la nici 50 de ani, într-o temniță comunistă, fiind arestat, la 30 august 1946, în lotul al doilea al foștilor membri ai guvernului Antonescu, acuzați de crime de război.

Se împlinesc în această noapte 64 de ani de la acel moment când, în cămăruța mizeră din infirmeria de la Aiud, Mircea Vulcănescu murea fără ca nimeni dintre ai lui s-o știe, pentru că, la rândul lor, familia lăsată la București își trăia propria dramă. De prima lui soție, Anina Rădulescu-Pogoneanu, se despărțise după o dragoste de tinerețe. Acum, la București, în casa din strada Popa Soare, ar fi trebuit să-l aștepte cea de-a doua soție, Margareta, și cele două fiice, Măriuca și Sandra.

Despre moartea lui și despre felul cum s-a petrecut ea se știu puțin lucruri, pentru că puține informații treceau dincolo de zidurile Aiudului. Am încercat la mulți ani după dispariția lui, într-o lungă discuție cu Măriuca Vulcănescu, fiica lui, să refacem un fir al întâmplărilor, ca un film al ultimelor zile și ore din viață, folosind puținele mărturii ale colegilor de suferință care au apucat să iasă din iad.

28 octombrie 1952. Seara. Infirmeria de la Aiud

Frig, mizerie, sărăcie, lipsă totală de medicamente. Într-unul dintre paturile de fier, Mircea Vulcănescu îşi trăieşte ultimele ore de agonie. Lumina serii pătrunde slab printre gratii. Alături, doctorul Petre Ţopa şi un alt deţinut, Ion Constantinescu Mărăcineanu, stau de vorbă cu voce joasă. Mărăcineanu îşi aminteşte după ani întregi cuvintele lui, într-un articol publicat în „Memoria”. Mircea nu aude ce vorbesc cei doi, dar se ridică şi cu ultimele puteri, le vorbește despre viață și despre moarte. El, bărbatul puternic, care alesese să salveze viața unui tânăr, cu prețul plămânilor lui și care rostise cuvintele testamentare „Să nu ne răzbunați!” se lăsa acum, în pragul morții, pradă deznădejdii… Cuvintele lui, neînregistrate decât de memoria unui om distrus și el de suferință, au ajuns până la noi în această formă.

„Rostul meu în viaţă s-a terminat. Am început o operă, dar n-am fost în stare s-o duc până la capăt. Am predat la o catedră pe care am părăsit-o tocmai în clipele în care trebuia să fiu prezent. M-am despărţit de studenţii pe care-i iubeam tocmai în cele mai dureroase momente ale istoriei. Am crezut că mi-am făcut datoria ca cetăţean faţă de această ţară hăituită şi jefuită cu neruşinare, faţă de acest neam însângerat. M-am înşelat. N-am fost decât un vanitos. Am ţinut să vin aici lângă cei în suferinţă, cei care au visat libertatea şi-au sângerat pentru ea. Studenţii mei nu mai pot aştepta nimic de la mine, o biată epavă ce se târăşte pentru ultima picătură de viaţă”, a șoptit Mircea Vulcănescu, sleit de putere. Apoi a găsit puterea de a continua, simțindu-și sfârșitul aproape.

„Strădaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice. Potentaţii vremii n-au nevoie de cultură. Pseudocultura şi-a întins tentaculele ca o caracatiţă. Nu ştiu ale cui păcate îndură acest neam ospitalier. Boala mi-a măcinat şi ultima fărâmă de vlagă. Sunt la capătul puterilor. Mă vedeţi în ce hal am ajuns. O caricatură de om. Charon mă aşteaptă să mă treacă Styxul. Corbii sunt gata să mă însoţească. Priviţi-i cum dau rotocoale croncănind în văzduh. Mă doboară tăcerea asta. Mă ucide suferinţa prin care trec prietenii de celulă. Ştiu că mă despart de ei. Îi rog să mă ierte că-i părăsesc”.

Apoi, după acest discurs atât de lucid și atât de amar, ținut cu ochii în gol, s-a întors spre cei doi colegi de suferință și le-a spus: „Trebuie să predau ştafeta, o spun cu toată seriozitatea. N-am alternativă, sunt complet epuizat. Moralmente sunt prăbuşit. Nimic nu mă mai poate salva. Azi noapte chiar am vorbit cu EA, mă aşteaptă la poartă. Dacă dumneata şi domnul Constantinescu veţi avea şansa supravieţuirii şi veţi ieşi din acest infern, căutaţi-mi familia şi spuneţi-i să mă ierte că i-am oferit această viaţă copleşită de lacrimi şi lipsuri. Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi, să le aducă alinare. Poate că fetele mele vor avea o soartă mai bună. Ştiu prin câte suferinţe au trebuit să treacă. Sunt perfect conştient că vor mai întâlni pe drumul vieţii încă multe obstacole. Sunt convins că le vor putea depăşi, chiar dacă colţii răutăţii vor căuta să mai rupă din adolescenţa lor zbuciumată. Să le spuneţi că nu mi-am făcut decât datoria ca cetăţean al acestei ţări oropsite”.

Apoi, încet, încet, pe măsură ce lumina zilei se stinge, durerile încep să dispară. Mircea nu leşină, rămâne tot timpul treaz, tot mai obosit, tot mai sfârşit. Prin minte încep să i se perinde întâmplări din ultimele zile, care se amestecă tot mai mult cu cele din cealaltă viaţă a lui, pentru totdeauna pierdută. Privirea unui deţinut, ieri, când fusese pus să spele coridoarele, iar carnea îi ardea de febră. Ieri să fi fost?! Sau azi?! Omul se uitase la el cu ochi goi, nevenindu-i să creadă că are curajul să-l privească. Parcă-şi amintea cum îi şoptise: „Mergeţi la muncă!” şi mirosul de terebentină cu care freca pe jos şi care i se insinua în nări, până în adâncul plămânilor, acolo unde moartea se cuibărise de mult… Îşi aminteşte… Chipul soţiei, fotoliul din camera lui, pagini, pagini întregi cu litere negre de cerneală care se învălmăşesc, o zi însorită pe-o stradă din Italia…

Durerile apar din nou. Lumina se stinge încet şi aerul devine tot mai chinuitor. Fiecare respiraţie e tot mai dureroasă. Vede ca prin ceaţă cum se apropie cineva să-l bărbierească. Simte metalul rece pe faţă, dar îi e prea mult şi prea greu. Deodată îi vine în minte chipul Aninei, prima lui soţie, şi o dată cu el toată lumina din anii tinereţii, soarele, într-o dimineaţă pe o stradă din Roma… Anina… l-o fi iertat vreodată?! Zahiernic, coleg de suferință, e lângă el. Îi roagă în şoaptă să-l lase aşa, nebărbierit pe-o parte. E prea obosit… Mâine, când o să răsară iar soarele, o să se bărbierească singur… Între timp, durerile au încetat de tot. A rămas doar oboseala. Strânge braţul lui Zahiernic şi-l roagă: „Spuneţi-i Aninii să mă ierte!”. Undeva, departe, se ivesc lumini. În infirmerie, nimeni n-are nici o lumânare.

Un brăduț de Crăciun, printre gratii

Povestea care a dus la acest sfârșit a început în urmă cu câțiva ani. „În noaptea de 30 august, de Sf. Alexandru, au venit nişte agenţi, l-au arestat pe tata şi l-au dus undeva, pe strada Uranus”, își amintește Măriuca Vulcănescu. „În toamnă a început procesul. Aveam voie să asistăm. Apoi l-au mutat de la Uranus la Închisoarea Văcăreşti, unde nu mai puteam să-l vedem decât o dată pe săptămână, vinerea. După gratii. De supărare, a făcut icter. Şi atunci l-au mutat în infirmeria de la Mănăstirea Văcăreşti. Când ne duceam, ne vorbea de bolţile călugăreşti de pe vremuri… Mergeam cu sora mea Sandra şi cu mama. În iarna aia a fost dus din nou în celulă, unde am putut să-i ducem un brăduţ… L-am strecurat prin uşiţa celor două rânduri de gratii. De la icter slăbise mult, îşi lăsase barbă. Pe urmă, la Aiud a ajuns în lanţuri…

Au revenit când s-a hotărât recursul şi au fost rejudecaţi. Atunci tata şi-a făcut singur pledoaria. A citit de pe la ora 11 dimineaţa, s-a întrerupt la prânz şi după masă a reluat şi a mai citit câteva ore. Tot completul de judecată amuţise. Mama era uluită că rechizitoriul era în favoarea lui. Dar la un moment dat a sunat telefonul şi l-au chemat pe procuror, iar când s-a întors… totul se schimbase. Apoi tata a fost dus din nou la Aiud, condamnat la opt ani temniţă grea, cu confiscarea averii”.

Celula Neagră

Aşa începea totul. E momentul când timpul începe să se scurgă înspre moartea lui timpurie. E momentul când începe calvarul închisorilor barbare. „La Jilava a fost torturat, izolat şi înfometat. La gabaritul lui, trebuia supraalimentat. Acolo a contractat pneumonia care nu-l iartă. A stat la izolare în camera neagră din turelă. Din câte ştii, nu are acoperiş. Plouă, ninge, bate vântul, te arde soarele. Împreună cu el era izolat un biet student cu o temperatură de 40 grade. Au stat pe cimentul rece şi umed. Ca să-l încălzească pe tânărul care delira, Mircea l-a cuprins cu braţele lui şi l-a ţinut deasupra lui, pe propriul trup”, își amintește doctorul Petre Ţopa. Iar povești există nenumărate și despre celebra Celulă Neagră, celula 16, adevărat iad pe pământ, unde Mircea Vulcănescu a învățat să moară, după ce într-o seară ţinuse una dintre obişnuitele conferinţe din celulă…

„A apărut un gardian şi l-a scos pe el şi grupul său afară, în curtea interioară a Fortului Jilava, unde au fost bătuţi cu ciomege şi bastoane de cauciuc până la leşin. Apoi, i-au dezbrăcat până la pielea goală, zvârlindu-i grămadă în bezna din Celula Neagră; căci, fără nici o lumină, întunericul din Celula Neagră era absolut. Parcă uitaţi, acolo au stat, între urină şi fecale, trei zile şi trei nopţi. Nemâncaţi, în frig, în umezeală. N-aveau nici scaune, nici masă, nici vreun pat. Alergau toţi prin murdărie, de la un colţ la altul, spre a se încălzi şi spre a nu lăsa trupurile să se prăbuşească. Mircea Vulcănescu a fost cel care i-a încurajat cel mai mult şi le-a întreţinut treaz spiritul.”

Medicamentele erau doar pentru criminalii de rând

Deși există un raport medical din data de 10 aprilie 1951, în care se menționa faptul că Vulcănescu suferă de pleurezie stângă și se recomanda internarea la Spitalul Văcărești, i s-a refuzat acest drept și a fost transferat la Aiud. Pe foaia de transfer, undeva, într-un colț, scrie „Consultat şi găsit sănătos”. Ce mai conta o minciună în plus în toată această mascaradă? În ultimele zile de viață, îngrijirea medicală era redusă la câteva aspirine pe zi şi nici acestea în fiecare zi. Cu toate că fusese internat în ultima fază a bolii în infirmeria penitenciarului, n-a primit nici o medicaţie specifică. Medicamentele străine, care erau în depozitul infirmeriei, erau folosite numai pentru îngrijirea delatorilor sau a celor de la dreptul comun, adică a criminalilor de rând.

Acasă, la București, nimeni n-a aflat multă vreme despre moartea lui. Familia îi fusese dată afară din casă, iar hârtia care aducea vestea morții lui avea să întârzie din acest motiv. În acest timp, Măriuca însăși se afla în lagăr. A aflat despre moartea tatălui ei de-abia în 1954, la doi ani după ce se întâmplase.

Crucea de pe Râpa Robilor

„Eu l-am văzut ultima dată la proces”, își amintește Măriuca Vulcănescu. „Şi pe urmă în camionul din faţa Bisericii Domniţa Bălaşa. Era iarnă şi camionul descoperit, avea un palton de blană răpănoasă al bunicului meu, că nu prea-şi făcuse haine. Pentru mama făcuse casa, dar pentru el nimic. Îl văd în picioare, făcându-mi semn cu mâna. Asta a fost ultima dată când l-am văzut”.

Trupul lui Mircea Vulcănescu a fost îngropat în Râpa Robilor, fără cruce și fără să i se știe exact locul mormântului.

„În toamna lui ’54 am hotărât să mergem să vedem unde e şi să-i punem o cruce. Ne-am dus şi nu se mai ştia nimic. Am tras acolo la un clopotar destoinic care ne-a arătat un loc pe Râpa Robilor. Zice: Pe aici!… Întâi am pus crucea de lemn şi păşteau oile pe acolo, era poetic aşa, dar ciobanii mai făceau şi foc cu crucile de lemn să se încălzească toamna şi pe urmă am pus una de metal. După şapte ani am cerut voie de la Sanepid să iau osemintele”, mi-a povestit Măriuca Vulcănescu, iar momentul pare desprins dintr-un roman, dacă n-ar fi atât de dureros de real. „Mă duceam singură şi ajungeam pe la 4.00 dimineața, când erau încă stele pe cer, şi stăteam acolo… Câteodată ploua, dar pe mine parcă nu mă ploua. Am rugat nişte oameni să sape să iau osemintele şi am găsit un craniu foarte mic, cu o şuviţă neagră pe frunte, nişte ciorapi şi am simţit că am deranjat pe altcineva, n-am ştiut cum să acopăr la loc. Tata încărunţise între timp. Şuviţa aia nu prea putea fi a lui. Dar am lăsat crucea acolo, în locul ăla… Tata n-a vrut să vie… Parcă a zis: Pe mine să nu mă căutaţi, că n-o să mă mai găsiţi aici”.


http://www.ziarulmetropolis.ro/wp-content/themes/ziarulmetropolis/tim.php?src=https://www.ziarulmetropolis.ro/wp-content/uploads/2015/12/monica-andronescu.png&w=100&h=100 (https://www.ziarulmetropolis.ro/echipa/monica-andronescu)
Monica Andronescu este critic de teatru, câştigătoare a premiului UNITER pentru critică teatrală pe anul 2011. Este profesor asociat la UNATC Bucureşti şi jurnalist cu peste zece ani de experienţă (Ziua, Jurnalul Naţional, Evenimentul Zilei, Adevărul, redactor-şef al revistei Yorick). (https://www.ziarulmetropolis.ro/echipa/monica-andronescu)


Citiți în Ziarul Metropolis > https://www.ziarulmetropolis.ro/ultima-noapte-a-lui-mircea-vulcanescu-martirul-de-la-aiud/?