PDA

Arată versiune întreagă : Suntem mesagerii Pacii, Omeniei si-al Bunului simt - Salman bin Abdulaziz Al Saud

Adrian Pop
20.07.2019, 23:39
În atenția Regelui Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz Al Saud

Ne adresăm Excelenței Voastre cu speranța că proiectul la care lucrăm zilnic - intitulat SARMIZEGETUSA 2050 - CAPITALA PĂCII MONDIALE -, care urmărește ca până în anul 2050 să fie semnat tratatul de PACE de către toate popoarele lumii la Sarmizegetusa Regia - Capitala Spirituală a Românilor, va stârni interesul și dorința Dumneavoastră de participare activă la acesta.

Astfel, împreună, putem asigura liniștea și prosperitatea planetei și omenirii, oferind premisele unui trai sănătos, fericit și decent.

Pornind de la ideea că toate popoarele de pe Terra au avut și au Zile Nationale, Sfinți, Eroi și Personalități, propunem ca fiecare popor să decidă una sau două personalități pe care le iubesc și le respectă, iar data lor de naștere să reprezinte una din cele 365 de zile ale anului - și care să devină ZILE ale PĂCII.

Ne-am bucura enorm dacă ați accepta ca poporul arab să fie reprezentat de către Dumneavoastră și Mohamed.

- Salman bin Abdulaziz Al Saud - 31 December 1935

- Mohamed - 22 aprilie 571 d.Hr Mecca

Până în acest moment, acestea sunt realizările și sugestiile noastre:

https://www.youtube.com/watch?v=byjw...ature=youtu.be (https://www.youtube.com/watch?v=byjw_F4scGE&feature=youtu.be)

https://www.youtube.com/watch?v=0P3WPGp0blQ

www.sfatulbatranilor.ro/threads/25435-Proposal-The-365-days-of-the-year-to-be-declared-PEACE-DAYS (http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/25435-Proposal-The-365-days-of-the-year-to-be-declared-PEACE-DAYS)

Mesaje similare trimitem la conducatorii tuturor tarilor de pe Terra.

În speranța că veți dori să dați curs acestor propuneri, Vă asigurăm de întreaga noastră considerație.

Cu deosebită stimă,

Adrian Pop

Președinte Asociația Avangarda de Sacrificiu

Adrian Pop
20.07.2019, 23:55
-------- Forwarded Message --------

Subject:
Avem o mare rugaminte la Dumneavoastra !

Date:
Sat, 20 Jul 2019 22:55:11 +0300

From:
Adi Pop <adipop@popservice.ro>

To:
roemb@mofa.gov.sa, BRATU ALINA <alinabratu2004@yahoo.com>, INGRID IRINA <arienne2003@yahoo.com>, ,loredanapavel27@yahoo.com <loredanapavel27@yahoo.com>, Catalin Zamfir <biz.craiova@gmail.com>, Stefan Enciu <enciustefan@yahoo.com>, geo Stroe <geostroe@gmail.com>, pascueugenia@yahoo.com

Buna ziua,

Avem o mare rugaminte la Dumneavoastra !

Dorim sa transmitem acest mesaj catre Excelenta Sa Salman bin Abdulaziz Al Saud, tradus in limba Dumneavoastra, in speranta ca primim un raspuns favorabil din partea dansului la propunerea noastra.

http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/25491-Suntem-mesagerii-Pacii-Omeniei-si-al-Bunului-simt-Salman-bin-Abdulaziz-Al-Saud

MULTUMIM !!!!

Cu un deosebit respect pentru Poporul Dumneavoastra !

Adrian Pop
-----------------

În atenția regelui Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz Al Saud