PDA

Arată versiune întreagă : Suntem mesagerii Pacii, Omeniei si-al Bunului simt - Vladimir Putin

Adrian Pop
05.07.2019, 11:02
În atenția Domnului Președinte al Federatiei Ruse, Vladimir Putin

Stimate Domnule Președinte,

Ne adresăm Excelenței Voastre cu speranța că proiectul la care lucrăm zilnic - intitulat SARMIZEGETUSA 2050 - CAPITALA PĂCII MONDIALE -, care urmărește ca până în anul 2050 să fie semnat tratatul de PACE de către toate popoarele lumii la Sarmizegetusa Regia - Capitala Spirituală a Românilor, va stârni interesul și dorința Dumneavoastră de participare activă la acesta.

Astfel, împreună, putem asigura liniștea și prosperitatea planetei și omenirii, oferind premisele unui trai sănătos, fericit și decent.

Pornind de la ideea că toate popoarele de pe Terra au avut și au Sfinți, Eroi și Personalități, propunem ca fiecare popor să decidă una sau două personalități pe care le iubesc și le respectă, iar data lor de naștere să reprezinte una din cele 365 de zile ale anului - și care să devină ZILE ale PĂCII.

Ne-am bucura enorm dacă ați accepta ca poporul rus să fie reprezentat de către Dumneavoastră și de Sfantul Serafim de Sarov

Vladimir Vladimirovich Putin - 7 octombrie 1952
Sfântul Serafim de Sarov - 19 iulie 1759

Până în acest moment, acestea sunt realizările și sugestiile noastre:

https://youtu.be/byjw_F4scGE

https://www.youtube.com/watch?v=0P3WPGp0blQ

www.sfatulbatranilor.ro/threads/25435-Proposal-The-365-days-of-the-year-to-be-declared-PEACE-DAYS (http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/25435-Proposal-The-365-days-of-the-year-to-be-declared-PEACE-DAYS)

În speranța că veți dori să dați curs acestor propuneri, Vă asigurăm de întreaga noastră considerație.

Cu deosebită stimă,

Adrian Pop

Președinte Asociația Avangarda de Sacrificiu

Adrian Pop
05.07.2019, 18:08
-------- Forwarded Message --------

Subject:
Avem o mare rugaminte la Dumneavoastra !

Date:
Fri, 5 Jul 2019 14:04:47 +0300

From:
Adi Pop <adipop@popservice.ro>

To:
bucharest@dks.ru, Catalin Zamfir <biz.craiova@gmail.com>, BRATU ALINA <alinabratu2004@yahoo.com>, ,loredanapavel27@yahoo.com <loredanapavel27@yahoo.com>, Stefan Enciu <enciustefan@yahoo.com>, INGRID IRINA <arienne2003@yahoo.com>

Buna ziua,

Avem o mare rugaminte la Dumneavoastra !

Dorim sa transmitem acest mesaj catre Excelenta Sa Vladimir Putin, in speranta ca primim un raspuns favorabil din partea dansului la propunerea noastra.

http://www.sfatulbatranilor.ro/threads/25439-Suntem-mesagerii-Pacii-Omeniei-si-al-Bunului-simt-Vladimir-Putin

MULTUMIM !!!!

Cu un deosebit respect pentru Poporul RUS !

--------------------------------------------------

În atenția Domnului Președinte al Federatiei Ruse, Vladimir Putin

Stimate Domnule Președinte,

Ne adresăm Excelenței Voastre cu speranța că proiectul la care lucrăm zilnic - intitulat SARMIZEGETUSA 2050 - CAPITALA PĂCII MONDIALE -, care urmărește ca până în anul 2050 să fie semnat tratatul de PACE de către toate popoarele lumii la Sarmizegetusa Regia - Capitala Spirituală a Românilor, va stârni interesul și dorința Dumneavoastră de participare activă la acesta.

Astfel, împreună, putem asigura liniștea și prosperitatea planetei și omenirii, oferind premisele unui trai sănătos, fericit și decent.

Pornind de la ideea că toate popoarele de pe Terra au avut și au Sfinți, Eroi și Personalități, propunem ca fiecare popor să decidă una sau două personalități pe care le iubesc și le respectă, iar data lor de naștere să reprezinte una din cele 365 de zile ale anului - și care să devină ZILE ale PĂCII.

Ne-am bucura enorm dacă ați accepta ca poporul rus să fie reprezentat de către Dumneavoastră și de Sfantul Serafim de Sarov

Vladimir Vladimirovich Putin - 7 octombrie 1952
Sfântul Serafim de Sarov - 19 iulie 1759

Până în acest moment, acestea sunt realizările și sugestiile noastre:

https://youtu.be/JIgDFzpXUXk

https://www.youtube.com/watch?v=0P3WPGp0blQ

http://www.sfatulbatranilor.ro/threa...red-PEACE-DAYS

-------------