PDA

Arată versiune întreagă : Mesaj pentru EDUCATORII și ÎNVĂȚĂTORII Neamului nostru



Alina Bratu
07.05.2019, 21:29
Stimate Doamne și Domni,


Tinerii Asociației Arta Zalmoxa și membrii Academiei DacoRomâne organizează anual la Craiova, în data de 21 Septembrie, Simpozionul Internațional de Pace intitulat ”SARMIZEGETUSA 2050 - Capitala Păcii Mondiale”.


Începând de anul trecut, am trimis către grădinițele și școlile primare din Craiova, mii de fluturași de PACE(cum este cel atașat la acest e-mail), pentru ca Piciumanii Neamului nostru să scrie cu mânuțele lor cuvântul PACE, așa încât, curățenia lor Sufletească, să determine și familiile lor să țină cont de această dorință sinceră privind viitorul omenirii.


Am notat că acțiunea noastră a început sa aibă un impact neașteptat asupra părinților, bunicilor și străbunicilor micuților, după distribuirea în Oltenia a zeci de mii de fluturași de PACE, motiv pentru care, am hotărât să finanțăm cel puțin un milion de astfel de fluturași, pe care să-i trimitem în toate localitățile aflate de-o parte și de alta a Prutului.


Ulterior, împreună cu cei care se vor alătura inițiativei noastre, avem în vedere sa extrapolăm la nivel mondial acest sistem, cu speranța ca oamenii să devină conștienți de necesitatea Semnării tratatului de PACE la nivel Mondial până în anul 2050, dispărând astfel frica și preocurarea zilei de mâine, pentru că doar astfel putem trăi cu totii Fericiți, Sănătoși și Decent.


În cazul în care doriți să participați la această inițiativă, vă rugăm să ne țrimiteți adresa la care să vă expediem fluturașii. De asemenea, vă sugerăm să lipiți acești fluturași pe o planșă, care șă fie afișată în clasele în care învață micuții. Vă sugerăm să ne trimiteți fotografii ale acestor plașe în grupul www.facebook.com/groups/SARMIZEGETUSA2050 (http://www.facebook.com/groups/SARMIZEGETURA), devenind astfel model pentru celelalte cadre didactice.
Toate aceste fotografii vor fi postate de noi pe forumul www.sfatulbatanilor.ro (http://www.sfatulbatanilor.ro) și date tuturor Guvernelor, Ambasadelor și Consulatelor lumii.


Ne-am bucura, dacă ne-ați putea recomanda și alți EDUCATORI ȘI ÎNVĂȚĂTORI de bună credință, dornici să participe la acțiunea noastră.


Nădăjduim ca acest proiect să devină principala acțiune susținută de Neamul nostru, ajutând întreaga omenire să redistribuie resursele umane și materiale spre domenii cu adevărat importante ca:
- EDUCAȚIE
- SĂNĂTATE = HRANĂ
- INVENTICĂ


Vă mulțumim anticipat pentru sprijin.


Cu deosebită considerație,


ACADEMIA DACOROMÂNĂ și ASOCIAȚIA ARTA ZALMOXA
Tel. +40.723.663.100 E-mail: artazalmoxa@gmail.com
Câmpia Islaz Nr. 85, Craiova, România Skype: adrianpop58
http://www.sfatulbatranilor.ro/forums/21-PROIECTE-LA-CARE-LUCRAM
www.sfatulbatranilor.ro (http://www.sfatulbatranilor.ro/)
www.facebook.com/groups/SARMIZEGETUSA2050 (http://www.facebook.com/groups/SARMIZEGETUSA2050)
www.facebook.com/arta.zalmoxa (http://www.facebook.com/arta.zalmoxa)