PDA

Arată versiune întreagă : Mesajul DUREROS al unui General român



Adrian Pop
20.12.2018, 00:45
Mesajul DUREROS al unui General român: „Se fac poduri peste România, iar noi ne batem între noi ca idioții”

in Diverse (https://extranews.ro/category/diverse/)/Politic (https://extranews.ro/category/politic/)



Situația tulbure prin care trece țara noastră este surprinsă de Mircea Chelaru, general în rezervă, fost şef al Marelui Stat-major al Armatei, şi expert în domeniul informaţiilor secrete.
„Întreaga economie şi finanţele româneşti sunt ciuruite de pompele sugative de vlagă românească ale transnaţionalelor. Dacă o luăm de la controlul bogăţiilor subsolului şi până la exploatarea criminală a pădurilor, până la controlul tuturor resurselor de apă, până la, dacă vreţi, controlul şi subminarea întregii teritoriatăţii agricole a României.
Şi pot continua cu enumerările. Mă miră faptul că oamenii aceşti nu ies cu sutele de mii în stradă să întrebe de ce ni se taie pădurile, de ce ni se scoate aurul din subsol, de ce nu mai avem flotă, de ce nu mai avem nicio bancă românească, de ce copii noştri sunt captaţi, ca inteligenţă, şi se duc în afară. Şi aşa mai departe. Aşadar, sunt multe interese deasupra naţiunii române (…) Iar noi suntem la o vânătoare interinstituţională, a unor instituţii faţă de alte instituţii, lustruindu-ne care suntem cei mai prolifici în a arăta naţiunii cât de grozavi suntem”.
El spune că între marile puteri economice și militare există o competiție ce poate afecta inclusiv România. „La ora actuală, echilibrul între puteri este grav zădărnicit. Este competiţia între puteri care duce la distrugerea şi vlăguirea de energie a naţiunii. Se distruge ultimul reazem de coeziune naţională. Pentru că, dacă aţi văzut acum, românii sunt cei mai dezbinaţi chiar în momente în care la frontierele noastre, deasupra noastră, în aerul pe care îl respirăm, sunt bacilii ticăloşi ai războiului şi ai răzbunării.
Putin se întâlneşte la Budapesta, urmează să vină Trump acolo, aţi văzut iniţiativa societăţii secuieşti de a produce Republica Interioară Secuiască. Am primit şi eu telefon din Budapesta, de la prietenii noştri, că şi în Budapesta sunt foarte mulţi români, aşa cum în Bucureşti sunt foarte mulţi unguri. Iar acolo, pe panourile publicitare, s-au transmis continuu imagini de la protestele din Capitală şi din alte oraşe ale României, iar în limba maghiară se subtitrează că sunt proteste pentru autonomia ţinutului secuiesc. Asta este realitatea.
Deci, pe panourile publicitare din Budapesta se întâmplă asta. Nu pe toate, doar pe unele dintre ele. Dar e suficient. Aşa începe nenorocirea. Să ştiţi că niciun război nu a început dintr-o dată. Toate au fost pregătite, iar indicii de identificare ai acestor consecinţe sunt cât se poate de nefavorabili nouă”, afirma generalul Chelaru.
Chelaru nu se ascunde și se referă și la rolul serviciilor de informaţii în tot ce se întâmplă important în România acestor zile. „Eu sunt convins că cei care sunt din interiorul serviciilor, direcţiilor, diviziunilor, a departamentelor, a serviciilor pe domenii şi-au făcut treaba. Însă degeaba îşi fac treaba dacă informaţia ajunge în locurile unde trebuie să se ia decizia, dar chiar acolo este cauza neacţionării sau a trecerii sub tăcere.
Unii trec sub tăcere din perspectiva înţeleaptă care spune: «Haideţi să nu amplificăm!», respectivă care este deja falimentară. Iar alţii nu o trec sub tăcere pentru că este în interesul lor să se producă acele fenomene. Vreau să vă spun cu toată gravitatea şi îmi asum întreaga răspundere. Pe un parcurs de 20 de ani, aşa cum atrăgeam atenţia în cartea «O posibilă soluţie», s-au instalat, s-au înseninat în toate structurile în cercul doi de supraveghere şi în cercul unu de consiliere agenţii operativi ai altor interese. Că sunt români sau neromâni, nu contează, dar ei sunt ai altor interese. Bine plătiţi, bine configuraţi, cultivaţi foarte atent în diferite medii externe, care au încăput şi sunt convinşi că fac bine, numai că fac bine la comandă, adică binele cu ghilimele de rigoare. …
Şi ştiţi care este culmea? Cei din supravegherea serviciilor, parţial, în jur de 70-80 la sută, cunosc treaba asta, dar sunt legaţi de mâini şi de picioare, pentru că legea nu le permite nici să facă demascare publică, nu le permite nici să intervină pentru a-i anihila, legea nu le permite să intervină la decident şi aşa mai departe. Iar parchetul de legi pentru securitatea României a fost amânat, din 2006, sine die, tocmai pentru ca naţiunea română să fie amputată, văduvită de acest instrument de protecţie”.
Până unde se poate merge cu mişcările de stradă? Generalul Chelaru a găsit imediat răspunsul: „Se poate ajunge până la conflicte majore între grupări de viziuni diferite. Eu mă feresc să spun că s-ar putea produce o contramanifestaţie ca în anii `20.
Din acest punct de vedere, cei de la guvernare s-au abţinut maximal ca să nu-şi cheme electoratul şi să ajungă şi ei cu 200.000-300.000 de oameni în Bucureşti şi să spună: «Iată că şi noi suntem poporul care vrea altceva!». Dar o astfel de contramanifestaţie ar fi un lucru dezastruos, criminal. Numai că, mergând pe o singură parte, se dezechilibrează adevărul şi încep unii să creadă că numai acesta este adevărul.
Deci, lipsa de comunicare, insuficiența comunicării instituţionale, argumentarea prealabilă şi pregătirea întregului sistem pentru măsurile luate a fost gafa monumentală a Ministerului Justiţiei şi nu ştiu dacă doamna Hăineală are vreo legătură cu aşa ceva sau nu. Şi cu asta cred că am spus mai multe (…)
Şi încă ceva: cine i-a pus în braţe şi l-a grăbit pe domnul Iordache (n.r. – proaspătul demisionat ministru al justiţiei) să vină cu proiectul pus pe masă într-un mod vulnerabil într-o ședință de guvern în care nu se afla pe ordinea de zi, şi la miez de noapte?!… Au uitat legea celebră a dacilor care făceau toate legile în miezul zilei, ca să fie iluminaţi de măritul împărat Soare?!…”.
Generalul Chelaru il roagă pe președintele Romaniei să fie ce ar trebui, mediator.
„Îl rog foarte mult pe domnul preşedinte Iohannis, pentru că îi stă în putere, să invite la o şedinţă informală, mă rog, aproape informală, pe preşedinţii celor două Camere, pe premier, pe preşedintele CSM, pe Avocatul Poporului şi să facă Sfatul Ţării.

Să se dea cap în cap până le-or sări capacele, metaforic vorbind, şi să vină cu pacea socială. Asta este calea. Până când ei care au primit investitura neamului să ne conducă nu-şi vor găsi calea de împăcare, nici naţiunea nu se împacă. Şi în jurul nostru bate crivăţul. Un mare crivăţ al nenoricirii războiului. Uitaţi-vă că în Ucraina de Est a început din nou războiul! În inima ţării noastre se cere secesiune. Se vor întâlni Putin şi Trump la Budapesta. Se fac poduri peste România, iar noi ne batem între noi ca idioţii”.
Sursa: gandeste.org (http://gandeste.org/general/general-r-dr-mircea-chelaru-in-jurul-nostru-bate-crivatul-se-fac-poduri-peste-romania-iar-noi-ne-batem-intre-noi-ca-idiotii/77537)

Adrian Pop
20.12.2018, 01:04
s-au instalat, s-au înseninat în toate structurile în cercul doi de supraveghere şi în cercul unu de consiliere agenţii operativi ai altor interese. Că sunt români sau neromâni, nu contează, dar ei sunt ai altor interese. Bine plătiţi, bine configuraţi, cultivaţi foarte atent în diferite medii externe, care au încăput şi sunt convinşi că fac bine, numai că fac bine la comandă, adică binele cu ghilimele de rigoare. …

Adrian Pop
20.12.2018, 01:07
şi să facă Sfatul Ţării.

Adrian Pop
20.12.2018, 01:08
Se fac poduri peste România, iar noi ne batem între noi ca idioţii”.